Războiul declanşat de Vladimir Putin nu are obiective care să poată fi atinse. Nu este vorba despre încercarea de a împiedica Ucraina să adere la NATO, acest lucru nu poate fi rezolvat prin război. Nu este vorba de a se asigura că oamenii pot vorbi rusă în Donbas, ar putea face asta oricum.
Acest război are ca unic scop distrugerea Ucrainei: stat, cultură, naţiune. Lui Putin nu-i place Ucraina: este cât se poate de simplu. De asemenea, el nu a încercat niciodată să îşi ascundă obiectivele: Putin a spus în repetate rânduri că ruşii şi ucrainenii sunt una, că vorbesc aceeaşi limbă şi că Ucraina este invenţia lui Lenin.
Avem motive să credem că distrugerea Ucrainei este doar un obiectiv intermediar care va fi urmat de un alt război pentru a supune întreaga civilizaţie occidentală lui Putin. Deşi mă îndoiesc că plănuieşte să încorporeze Franţa sau Spania în Rusia, Putin se gândeşte serios să readucă fostele state ale Pactului de la Varşovia în “sfera de influenţă” a Rusiei şi poate să ia Finlanda “înapoi”.
Deoarece Ucraina nu poate fi niciodată de acord cu cererea Rusiei de a înceta să mai existe ca stat, războiul nu poate fi încheiat prin semnarea unui tratat de pace.
Acest război poate fi urmat de pace doar dacă se va încheia cu înfrângerea militară şi politică completă a Rusiei lui Putin şi cu desfiinţarea regimului actual. Statul lui Putin trebuie să înceteze să mai existe: nu Rusia, ci statul actual, ostil întregii lumi. Orice alt rezultat ar duce doar la o încetare temporară a focului, deoarece odată ce regimul lui Putin va porni pur şi simplu un alt atac imediat ce îşi va reface forţele.
Odată ce Ucraina îşi va elibera întregul teritoriu, şi acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, deoarece este clar că Rusia lui Putin nu poate câştiga pe câmpul de luptă, niciun tratat de pace semnat cu Moscova nu va fi suficient pentru a descuraja Rusia de la un nou val de agresiune.
În acest context, propunerile frecvent auzite în Occident, care susţin că discuţiile cu Putin ar trebui să înceapă imediat ce Ucraina îşi va elibera total sau parţial teritoriul, sunt înfricoşătoare prin subestimarea ameninţării existenţiale pe care Rusia o reprezintă pentru întreaga lume.
La fel ca la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, discuţiile sunt necesare şi importante: dar numai în măsura în care se referă la capitularea Rusiei. În plus, omului care întruchipează regimul nu i se poate permite să semneze niciun acord, chiar dacă ar vrea, are prea mult sânge pe mâini. În 1945, feldmareşalul Wilhelm Keitel a semnat la Berlin documentul de capitulare a Germaniei în faţa forţelor sovietice.
Cine poate fi Keitel al nostru astăzi? Oricine din cercul apropiat al liderului ar fi de ajuns, cred eu. Nu este nevoie de ocupaţie pentru asta: în 1918, Germania a semnat toate tratatele pe care i s-a spus să le semneze, chiar dacă niciun soldat inamic nu a pus piciorul pe teritoriul său. Aliaţii lui Putin o vor face atunci când va fi absolut clar că războiul a fost pierdut, că linia frontului este pe punctul de a se prăbuşi, că au rămas fără resurse şi că economia este în cădere liberă.
Aceşti acoliţi nu o vor face pentru a pune capăt vărsării de sânge sau pentru a salva ţara de haos şi foamete: o vor face doar pentru ei înşişi. Nu le pasă deloc de Ucraina – sau de Rusia, de altfel -, dar le pasă, totuşi, de salvarea propriei piei. Fiecare dintre ei are nevoie de un singur lucru: iertarea Occidentului. Ei au nevoie să se asigure că îşi pot cheltui din nou miliardele în regatul imoralităţii şi al rusofobiei. Altfel, ce rost are? Care a fost chiar scopul vieţii lor?
Ei nu au fost prea dornici să întâmpine războiul, deşi dacă Putin ar fi câştigat, ar fi rămas servitorii săi loiali. Cu siguranţă, însă, nu au nevoie de el dacă va pierde. Desigur, pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui să realizeze că a rămâne loiali este chiar mai periculos decât a se întoarce împotriva lui Putin.
Sper că apelul de casting pentru rolul lui Keitel este deja în curs de desfăşurare şi că figurile cheie din cercul lui Putin au primit deja sau vor primi în curând semnale corespunzătoare din partea Occidentului.
Pentru a se asigura că războiul este urmat de pace şi nu de o simplă încetare a focului, tratatul final de pace ar trebui semnat de Ucraina, Rusia şi NATO – Putin continuă să spună că Rusia este în război cu NATO – şi pentru prima dată spune adevărul.
Tratatul nu ar trebui doar să stabilească integritatea teritorială a Ucrainei şi să ofere garanţii de securitate, ci ar trebui să se asigure că trupele ruseşti se retrag din teritoriile ocupate din Georgia şi Moldova, precum şi din Belarus. Acesta ar trebui să stipuleze obligaţia Rusiei de a plăti despăgubiri şi de a preda toţi cei suspectaţi de crime de război.
Cel mai important pas va fi asigurarea demilitarizării Rusiei şi renunţarea la arsenalul său nuclear, fără de care Putin nu ar fi început niciodată acest război. Cel puţin, trebuie stabilit un control internaţional asupra armelor nucleare ale Rusiei. Dacă acest lucru este urmat de un Plan Marshall al secolului XXI pentru a reconstrui economia şi instituţiile politice ale ţării, atunci procesul va fi în cele din urmă întâmpinat cu sprijin public.
Înfrângerea în război poate fi benefică pentru orice naţiune: Înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost urmată în curând de abolirea şerbiei. Astăzi, capitularea regimului este în interesul Rusiei şi al poporului său, deoarece statul nu distruge doar Ucraina, ci provoacă daune uriaşe şi Rusiei.
Dacă actualul regim supravieţuieşte, ruşii s-ar putea să nu mai poată ieşi niciodată din prezentul oribil în care se află, iar Rusia va fi condamnată la sărăcie, ca o cultură de odinioară care într-o zi a dispărut pur şi simplu pentru totdeauna.
Capitularea urmată de dezmembrarea metodică a regimului ar putea oferi ruşilor o şansă – o şansă foarte mică, trebuie să accepte – dar, cu toate acestea, una pe care ar trebui să o profite.