Mitingul, intitulat “S.O.S. – Salvaţi agricultura!” şi autorizat de Primăria Capitalei ca adunare publică, va avea loc în Piaţa Victoriei, între orele 11.00 şi 15.00. Protestul este organizat în contextul nemulţumirilor legate, printre altele, de recuperarea subvenţiilor şi acordarea ajutorului de 220 de euro pe hectar, potrivit LAPAR. “Miercuri, 7 noiembrie, în Piaţa Victoriei, va avea loc o adunare publică organizată de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, (LAPAR) împreună cu Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Holstein.Ro, Federaţia Romovis, Asociaţia Naţională Profesională Legume-Fructe, care se va desfăşura după un program prestabilit, în intervalul orar 11.00 – 15.00, conform protocolului aprobat de Primăria Capitalei. La activitate, organizatorii au anunţat prezenţa a 10.000 de persoane din provincie care se vor deplasa cu aproximativ 200 de autocare”, se arată într-un comunicat de marţi al Jandarmeriei Bucureşti.
Tag: producatori
-
Transelectrica: Sunt prea mulţi producători de energie regenerabilă, nu vor funcţiona toţi
“Nu vor funcţiona toţi pentru că sunt prea mulţi, dar în 15 ani va creşte consumul sau vor fi puse în funcţiune investiţii noi, capabile să stocheze energia (centrale cu pompaj, baterii de acumulatoare, etc.), şi se vor construi magistrale de reţele de trasport care vor permite comercializarea unor cantităţi mari între sudul, estul, vestul şi nordul continentului, în funcţie de zona în care bate vântul (va fi o piaţă unică de energie). Numai dacă ai o putere instalată mare poţi să produci energie multă, dar, evident, nu este suficient şi mai trebuie şi bani pentru alte investiţii”, a comunicat Transelectrica, la solicitarea MEDIAFAX.
În 2012, capacităţile de producţie a electricităţii care beneficiază de sistemul de certificate verzi, fiind considerate producătoare de energie regenerabilă, cumulează o putere instalată totală de 1.919 MW, reprezentând 8,7% din totalul unităţilor la nivel naţional, de 22.000 MW.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Oamenii de afaceri susţin supraimpozitarea producătorilor de gaze şi electricitate
“Această propunere este una dintre măsurile propuse constant de AOAR în ultimii ani, când urmare a evidenţei că prin transferarea unui monopol de stat către un monopol privat companiile din sectorul energetic au realizat profituri generate de creşteri de preţuri fără realizarea niciunei îmbunătăţiri aduse furnizării în domeniul combustibililor sau al energiei. Măsura a fost aplicată şi în alte ţări membre ale UE cum sunt Ungaria sau Marea Britanie”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Asociaţia propune ca veniturile rezultate din această taxare să constituie surse la un Fond Strategic de Dezvoltare prin care să fie stimulate proiectele de creştere a eficienţei energetice.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Premieră pentru marii producători de maşini: BMW introduce vânzările online, pentru a ajunge la cât mai mulţi clienţi
Platforma directă de vânzări online va fi prima din industrie. Dincolo de cele câteva experimente de anvergură redusă, marii producători auto au lăsat până acum astfel de tactici comerciale în seama dealerilor, transmite Bloomberg.
BMW a adoptat o gamă variată de strategii pentru comercializarea modelelor I, inclusiv o flotă flexibilă de vânzări construită în jurul unei reţele restrânse de showroom-uri, reflectând dificultăţile ridicate de introducerea treptată a automobilelor electrice pe o piaţă auto în criză, după ani de investiţii masive în dezvoltare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Schimbare de lider în producţia de medicamente
Atât Terapia, cât şi Europharm, firme deţinute de giganţi internaţionali, au reuşit să-şi majoreze businessul anul trecut, însă o privire aruncată asupra producătorilor din top 20 arată rezultate diferite. Astfel că există şi scăderi de rulaje, dar şi firme pe pierderi, arată o analiză a BUSINESS Magazin pe baza datelor existente pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Numitorul comun este însă reprezentat de faptul că producătorii au funcţionat într-o piaţă potrivnică, cu termene de plată de aproape un an şi cu o presiune fantastică pe lichidităţi. Mai mult, pe final de an, vânzările de medicamente ce se eliberează pe bază de prescripţie au devenit purtătoare de clawback (o taxă ce se aplică numai în industria de medicamente şi numai pe vânzările producătorilor).
Cei mai mari 20 de producători de medicamente au avut un rulaj cumulat de peste 600 mil. euro, care reflectă atât vânzările pe piaţa internă, cât şi exporturile. Importatorii sunt cei care au în continuare un cuvânt greu de spus în industria de medicamente, cu un portofoliu ce vizează în principal afecţiunile grave precum cancerul, HIV/SIDA sau afecţiunile neurologice. Doar 12 fabrici româneşti au reuşit să aibă afaceri de peste 10 mil. euro.
Consultanţii din industrie sunt de părere că analiza producătorilor ar trebui să fie făcută pe trei paliere: producătorii mari care au facilităţi în România, cum este cazul Novartis (ce deţine Sandoz), Sanofi (Zentiva) sau Watson (Actavis), jucătorii regionali cu activitate în România (cum este cazul Gedeon Richter) şi micii producători independenţi.
Companiile din top zece sunt în general deţinute de giganţi internaţionali, iar statul, prin Ministerul Sănătăţii, este acţionarul unei singure companii din industrie, Antibiotice. Abia în eşalonul doi al clasamentului îşi fac loc firmele deţinute de antreprenori locali.
Dragoş Dinu, partener în cadrul firmei de consultanţă Link Resource, spune că avantajele producătorilor mari, ce au în spate firme puternice sunt optimizarea costurilor de achiziţie a materiilor prime.
“Costurile de producţie în România, chiar dacă au crescut sensibil în ultimii ani, păstrează un avantaj competitiv faţă de alte pieţe din centrul şi estul Europei şi evident faţă de cele occidentale. Un alt mare avantaj competitiv al acestor jucători este că viteza de dezvoltare a portofoliului este cu totul alta decât în cazul jucătorilor mici care nu reuşesc să profite în timp real de expirarea patentelor producătorilor R&D (cercetare – dezvoltare – n. red.)”, a spus Dinu.În cea de-a două categorie, a companiilor regionale cu producţie locală, intră firme precum Gedeon Richter care şi-au extins activitatea în retail şi distribuţie şi încearcă să-şi completeze portofoliul cu produse care se eliberează fără prescripţie şi care nu au preţul reglementat de stat.
Cea de-a treia categorie, a producătorilor independenţi de talie medie şi mică este cea mai vulnerabilă, iar Dragoş Dinu spune că aceştia au resimţit din plin şi continuă să resimtă convulsiile şi presiunile din piaţă.
“Mai devreme sau mai târziu toţi aceşti producători de dimensiuni mici sau medii, dar fără avantaje competitive sustenabile va trebui să ia în calcul posibile oferte de preluare”, a mai spus Dinu. -
Reportaj: Un pic din misterele producătorilor de vin din Bordeaux
Castele îşi fac loc printre parcelele fărâmiţate cu vii, iar printre acestea se numără şi Chateau Canon, de numai 22 de hectare. Numele Canon este cunoscut în întreaga lume, dar mai celebri sunt proprietarii, fraţii Alain şi Gerard Wertheimer, care mai deţin şi casa de modă Chanel. Casa Chanel a cumpărat proprietatea în 1996, la trei ani după ce foştii acţionari au scos-o la vânzare şi este a doua pe care o deţine în zonă, după Chateau Rauzan-Segla.
“Suntem aici de 15 ani, însă abia anul trecut am început să câştigăm bani”, spune John Kolasa, manager Chateau Canon şi Rauzan Segla. El rezumă în acest fel sumele mari care a trebuit investite în viticultură. “Avem o legislaţie teribilă”, se grăbeşte el să adauge, referindu-se, printre altele, la faptul că producătorii nu au voie să intervină asupra viţei, nici măcar să o ude în perioadele de secetă extremă. La Bordeaux, totul se realizează manual şi totul se reduce de fapt la “terroir”.
Termenul este propriu limbii franceze, nu are corespodent în română şi se referă la toate condiţiile naturale, de la sol la aer, la poziţionarea podgoriei, care influenţează gustul vinului. Pentru producătorii din Bordeaux, acesta face diferenţa între un vin produs pe o parcelă şi pe o alta situată la numai 500 de metri distanţă, iar pentru cumpărători poate însemna şi câteva sute sau mii de euro în plus pe o sticlă. La Canon, proprietarii au decis să planteze Merlot (pe 75% din suprafaţă) şi Cabernet Franc, iar după viţa de vie, trandafirii sunt cei care îţi iau ochii. La capătul fiecărui rând de viţă de vie se află câţiva trandafiri strânşi în jurul stâlpului, rolul lor nefiind decorativ. În cazul în care vreo boală ar ataca viţa de vie, aceasta ar deveni vizibilă în primul rând pe trandafiri şi ar fi timp pentru intervenţia asupra strugurilor. Toate proprietăţile din Bordeaux au, de altfel, trandafiri la capătul rândurilor cu viţă de vie. Misterele Bordeaux-ului continuă însă şi sub proprietăţi, unde se află un labirint de galerii ce parcă nu se mai termină.
Nu foarte departe de Canon, un alt producător de vin îşi “îngrijeşte” viile. Petrus îşi trage numele de la romani, iar vinurile sub această etichetă sunt printre cele mai scumpe din lume. Dacă de la producător pleacă la preţuri de peste 1.000 de euro, în pivniţele private ajung la sume mult mai mari.
Petrus se află pe un deal care are un sol unic, care nu se regăseşte nicăieri în lume, nici măcar dincolo de drumul care mărgineşte proprietatea. La Petrus se cultivă 11,5 hectare cu Merlot, iar producţia este vândută încă dinainte de a fi gata. Acesta este şi motivul pentru care în cadrul companiei lucrează numai opt oameni (plus cei angajaţi temporar în timpul culesului), fără un director de marketing. Doar Petrus, fără Chateau (castel), explică cei care fac turul proprietăţii, deoarece aici nu a fost niciodată un castel. O construcţie mică, extrem de simplă, fără pivniţă, care acum se extinde este centrul vinurilor Petrus. Cei care au grijă de vie lucrează după reguli foarte clare: trunchiul trebuie să fie drept, iar singura coardă păstrată este important să fie perpendiculară pe trunchi, pentru că astfel se poate extrage din sol cantitatea necesară de substanţe. Nimic nu se face automat, adaugă şi reprezentanţii Petrus.
Dacă Petrus şi Chateau Canon lucrează după metode tradiţionale, Roland Collection sunt cei care încearcă noi modalităţi de producţie, iar Dany şi Michel Rolland, oamenii din spatele companiei, sunt nonconformiştii din Bordeaux. Mai mult chiar, deşi are propriile proprietăţi, Michel Rolland este consultant pentru mulţi proprietari de podgorii din lume. În vinurile sale se vede cel mai bine diferenţa dintre vinul produs de pe o parcelă şi o alta aflată dincolo de drum. Diferenţă sesizabilă atât la nivel de gust, cât şi al aromei şi culorii.
Nonconformistul Michel Rolland încearcă noi modele pentru presele de struguri, noi forme de vase (din ciment) în care apoi depozitează, dar şi noi modalităţi de producţie. Acest lucru a atras şi atenţia autorităţilor din Bordeaux, extrem de conservatoare, dar care în final au înţeles că vinurile sunt aşa cum ar trebui să fie. El a mers şi mai departe şi a făcut vinuri diferite de pe rânduri de vie alăturate.Acestea sunt câteva dintre misterele pe care Bordeaux-ul le-a dezvăluit, dar, cu siguranţă, multe altele stau ascunse în multele castele.
-
Micii fermieri răzbat pe rafturile marilor magazine
“Acestea sunt mai bune”, spune vânzătorul din piaţă, ţinându-şi mâna în dreptul inimii, ca un fel de garanţie că spune adevărul gol-goluţ. Se referă la roşiile care costă 10 lei, deşi are şi la 7 lei şi chiar la 6 lei. Ba chiar cele la 10 lei nici nu arată perfect, ca în reclame, dar, argumentează vânzătorul cu părul alb, sunt româneşti. Mirosul, aspectul şi, ulterior, gustul i-au dat dreptate. Şi spune singur că marfa mai scumpă se vinde mai bine, chiar dacă taraba pe care îşi aranjează fructele şi legumele nu este într-o piaţă cu pretenţii, ci la Bobocica, una dintre pieţele de la periferia Bucureştiului. Doar că produsele de import se găsesc mai uşor şi rezistă mai mult – de unde se poate deduce cât de naturale sunt. Cam la fel au acţionat până nu demult şi cele mai multe super şi hipermarketuri, iar acţiunile specifice în care magazinele alegeau produsele româneşti au fost mai degrabă excepţii.
Două sunt principalele motive: cultivatorii de legume produc cantităţi mici, insuficiente pentru rulajul marilor reţele, şi nu pot livra constant, pentru că nu au depozite cu temperaturi controlate în care să păstreze legumele proaspete. În categoria excepţiilor se numără contractul semnate de Carrefour şi ferma familiei Stoian din Constanţa, care au chiar propria marcă în magazinele francezilor: Ferma Stoian – Legume Româneşti. Acesta este însă unul dintre puţinele astfel de exemple, iar familia constănţeană se numără acum printre cei mai mari producători de legume din ţară, sectorul prăbuşindu-se în ultimele două decenii. În ultimii ani au fost cultivate doar 2.500 ha cu legume, în timp ce în ultimul an de comunism suprafaţa totală era de 100.000 ha, declara anterior Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Totuşi, suprafaţa de 2.500 ha nu este foarte relevantă, de vreme ce există terenuri cultivate şi nedeclarate.
Odată împărţite fostele CAP-uri, cultivatorilor le vine greu, chiar şi în prezent, să se asocieze pentru a-şi uşura munca sau pentru a găsi clienţi cărora să le vândă legumele. O premieră în acest sens este un proiect derulat de Metro Cash & Carry România care vinde sub marca “De-ale noastre”, legume produse de 200 de mici fermieri români. Programul este, conform oficialilor companiei, unic în ţara noastră şi vizează, într-o primă fază, agricultorii din bazinul legumicol Poiana Mare, Dolj, aceştia devenind furnizorii companiei pentru patru tipuri de produse: roşii, ardei – gras, capia, gogoşar – castraveţi şi vinete. Reţeaua germană de magazine asigură desfacerea produselor. Cealaltă piatră de încercare – depozitul de legume – a fost depăşit de vreme ce la Poiana Mare a fost construit un astfel de spaţiu, care este, conform presei locale, o investiţie a omului de afaceri Gigi Neţoiu.
La începutul programului, cei 200 de fermieri primesc seminţele pentru răsaduri, iar pe tot parcursul procesului de producţie sunt consiliaţi de un inginer agronom, cconsultant Metro. El sfătuieşte fermierii atât în ce priveşte selecţia soiurilor, în funcţie de tipul de sol, cât şi în privinţa perioadei optime de recoltare, tehnicilor şi mijloacelor de producţie sau metodelor de eficientizare a costurilor de producţie şi resurselor. Legumele “De-ale noastre”, produse prin tehnologii tradiţionale, sunt cultivate în solar (în proporţie de 70%) sau pe câmp (30%), în proces fiind folosite, preponderent, îngrăşămintele naturale.
De la stadiul de idee şi până la lansarea proiectului a trecut un an, în 2011 desfăşurându-se un proiect pilot, povestesc oficialii companiei. Pe parcursul acestui an, “dorim să extindem proiectul şi în alte regiuni ale ţării”, declară Dusan Wilms, director general al Metro Cash & Carry România. În plus, completează tot el, compania intenţionează să extindă programul şi pe alte categorii de legume în primă fază, urmând apoi, “în funcţie de rezultate, să decidem dacă va fi dezvoltat şi cu alte tipuri de culturi”, mai spune Wilms. Comerciantul german a preluat anul trecut din Poiana Mare 200 de tone de legume, de la “un număr semnificativ mai mic de producători implicaţi în program”. Anul acesta cantitatea de legume ar putea depăşi 500 de tone, însă un rol important în ecuaţie îl joacă şi condiţiile meteorologice. “La anul, aşteptările noastre vizează creşteri, atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi în ceea ce priveşte numărul de agricultori”, adaugă reprezentanţii Metro.
Evident, pentru punerea pe roate a acestui program cererea de pe piaţa a jucat, poate, cel mai important rol. Deoarece gustul searbăd al legumelor de import este o oprelişte suficientă pentru cei mai mulţi cumpărători, care fie ocolesc roşiile turceşti, fie scot câţiva lei în plus din buzunar pentru tomatele româneşti, cu miros şi gust.
-
200 de mici producători de legume livrează în reţeaua Metro Cash & Carry România
Pe lângă asigurarea desfacerii produselor, agricultorii participanţi în programul de susţinere a producătorilor locali dispun de un centru de colectare şi de consultanţă pe tot parcursul procesului de producţie. În plus, la începutul programului, comerciantul german le asigură necesarul de seminţe pentru răsaduri. Consultanţa de specialitate este asigurată de un inginer agronom, consultant Metro. Rolul acestuia este de a-i asista pe micii producători în fiecare etapă a procesului de producţie, oferindu-le sfaturi privind: selecţia soiurilor, în funcţie de tipul de sol, perioada optimă de recoltare, tehnici şi mijloace de producţie sau metode de eficientizare a costurilor de producţie şi resurselor.
Legumele “De-ale noastre”, produse prin tehnologii tradiţionale sunt cultivate în solar (în proporţie de 70%) sau pe câmp (30%), în proces fiind folosite, preponderent, îngrăşămintele naturale. Folosirea procedeelor tradiţionale oferă legumelor proprietăţi organoleptice superioare, gustul si mirosul lor fiind specific celor de grădină. Controlul producţiei, din momentul semănatului şi până când legumele ajung la raft, asigură trasabilitatea produselor sau originea controlată. Orice client Metro care cumpără legumele “De-ale noastre” are la dispoziţie informaţii referitoare la originea acestora, metodele de producţie folosite sau perioada de recoltare.
“Segmentul micilor producători este unul dintre acele sectoare care ar avea nevoie de foarte multă atenţie, având un aport considerabil la dezvoltarea sănătoasă a economiei locale. Am iniţiat acest proiect, unic în România, tocmai din dorinţa de a veni în sprijinul micilor producători cu soluţii concrete, care să îi ajute să devină mai productivi. Am sesizat, de asemenea, în ultimii ani o nevoie în creştere a pieţei pentru produsele româneşti”, a declarat Dusan Wilms, director general Metro Cash & Carry România.
În program sunt implicaţi aproximativ 200 de producatori locali iar comerciantul declară că în viitor intenţionează să extindă proiectul şi în alte regiuni ale ţării, pe mai multe tipuri de culturi.Metro Cash & Carry România a fost lansat oficial în România în octombrie 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.
Dusan Wilms ESTE DIRECTOR GENERAL AL METRO CASH & CARRY ROMÂNIA.
-
Producătorii locali de cosmetice pleacă să cucerească lumea
Produsele Gerovital, Ivatherm şi Elmiplant se găsesc de ceva timp pe rafturile magazinelor şi farmaciilor din Europa, aşezate lângă cremele şi demachiantele giganţilor mondiali care investesc în promovare sume ce se pot apropia de valoarea întregii pieţe de cosmetice din România. În România branduri precum Gerovital sau Elmiplant sunt populare şi au în spate o istorie, dar cu toate acestea au fost devansate de brandurile externe. În aceste condiţii, cum pot ajunge produsele româneşti în coşul de cumpărături al femeilor din alte ţări? Să aibă legătură cu preţul şi cu scăderea puterii de cumpărare în toate ţările din cauza crizei?
“Companiile româneşti au o serie de atuuri pe care le pot exploata pe pieţele străine în lupta cu multinaţionalele. Ele pot oferi produse poziţionate pe segmentul economic cu un raport atractiv calitate-preţ. În general, marile branduri din industria cosmetică au o prezenţă mai redusă pe segmentul economic care este disputat de brand-uri locare sau regionale”, este de părere Adrian Comăneci, manager în cadrul companiei de consultanţă Contrast Management Consulting. El mai spune că jucători precum Gerovital, Ivatherm şi Elmiplant pot dezvolta un produs nou adaptat la nevoile, condiţiile de utilizare şi puterea de cumpărare a segmentului de clienţi targetat. “În acest fel, companiile pot exploata o nişă de piaţă care este doar tangenţial vizată de produsele standard ale companiilor multinaţionale.” Un alt avantaj poate fi legat de elemente locale cu renume internaţional, precum apa termală Herculane. Adrian Comăneci crede că aceste elemente oferă credibilitate produselor şi îi determină pe consumatori săle încerce. Ulterior, dacă şi raportul calitate-preţ este atractiv, atunci clientul se poate transforma într-un consumator fidel.
“Apa termală Herculane este un ingredient prezent în toate produsele noastre. Ea nu numai că vine din cea mai veche staţiune balneară din Europa, Băile Herculane, dar are proprietăţi calmante şi antiiritante pentru piele, demonstrate prin studii ştiinţifice realizate în Franţa şi România”, spune Rucsandra Hurezeanu, cea care deţine şi conduce în prezent businessul Ivatherm.
Dacă Armani şi Burberry produc haine în sistem de lohn în România căutând costuri de producţie mai mici, Rucsandra Hurezeanu schimbă rolurile şi merge în Franţa pentru a produce sub un brand local şi cu apă de la Herculane dermato-cosmeticele Ivatherm. În timp ce lohn-ul în mod tradiţional urmăreşte diminuarea costurilor, proprietara Ivatherm îşi explică decizia de a merge în Hexagon prin faptul că piaţa are know-how şi dotări tehnologice peste nivelul României. Piaţa de cosmetice din Franţa este evaluată la peste 15 miliarde de euro, faţă de sub un miliard piaţa de profil din România.
După ce a reuşit să aducă produsele Ivatherm în peste 1.000 de farmacii din România, fondatoarea Ivatherm şi-a propus să treacă graniţa la nord, în Ucraina în acest an. Rucsandra Hurezeanu mai spune că a primit oferte pentru export pe internet. “Am fost contactaţi de companii din Egipt, Arabia Saudită, Taiwan sau Japonia.”
Pe aceste pieţe îndepărtate exportă şi producătorul local Farmec. Compania din Cluj-Napoca a făcut primele exporturi în urmă cu circa 40 de ani către state precum Japonia, Spania şi Dubai. La momentul acela Farmec era condusă de tatăl lui Mircea Turdean (actualul director executiv), care avea prieteni în fiecare dintre cele trei ţări. “Primele vânzări în afara ţării au fost realizate către prietenii tatălui meu din Japonia, Spania şi Dubai”, îşi aminteşte Mircea Turdean. El spune că în continuare compania are contracte cu ei, doar că, la fel ca şi în cazul Farmec, fiecare dintre aceste familii a ajuns la a doua generaţie. “Acum lucrez cu copiii prietenilor tatălui meu.” În Japonia produsele Farmec sunt vândute prin teleshopping. În Spania s-a mizat pe comerţul tradiţional, iar în Dubai produsele realizate la Cluj ajung atât în magazinele tradiţionale, cât şi în farmacii şi malluri.
-
Franks: România dă gaze producătorilor de îngrăşăminte la un preţ foarte mic, situaţie aberantă
“Când ajustaţi preţurile şi le dereglementaţi daţi posibilitatea să se facă investiţii. România are nevoie de investiţii. E aberant să daţi gaze ieftin la companiile de îngrăşăminte. Companiile de îngrăşăminte fac profituri foarte mari pe baza preţului extrem de redus la gaze”, a afirmat Franks. Oficialul FMI a reiterat poziţia exprimată anterior, că legislaţia care interzice exporturile de gaze naturale încalcă directivele UE şi statul “ar putea avea probleme” în această privinţă. “România trebuie să fie mai independentă, să crească producţia. Acum există investitori care explorează după gaze în bazinul Mării Negre, dar trebuie să existe cadrul legal, să nu existe bariere. Trebuie susţinute aceste investiţii”, a arătat şeful misiunii FMI în România.