Tag: pasageri

  • Confesiunile unei stewardese: Povesteşte cum i-a fost aruncată mâncare în faţă şi cum a avut grijă de un pasager după ce acesta a suferit un infarct

    Potenţiali terorişti la bord, pasageri rasişti sau incapacitatea pilotului de a acţiona sunt doar câteva dintre provocările pe care le pot întâlni stewardesele la fiecare zbor.

    Mandy Smith, o stewardesă care a lucrat timp de 12 ani pentru Virgin Atlantic, povesteşte cum i-a fost aruncată mâncare în faţă şi cum a avut grijă de un pasager după ce acesta a suferit un infarct, toate acestea în timp ce trebuia să-şi păstreze calmul şi conduita profesională.

    În cartea “Cabin fever: The sizzling secrets of a Virgin air hostess” (“secretele uluitoare ale unei stewardeze Virgin” – n.red.), Mandy Smith prezintă cele mai bizare şi periculoase situaţii în care s-a aflat de-a lungul anilor petrecuţi în aer.

    “În timpul cursurilor de pregătire, suntem învăţate lucruri precum părăsirea avionului în caz de urgenţă, cum să reacţionăm în cazul unui incendiu sau chiar cum să ajutăm femeile să nască”, povesteşte Smith. “Pe lângă toate acestea, primim lecţii de bază de supravieţuire în cazul unei aterizări forţate în junglă sau deşert.”

    Deşi a fost stewardesă de sute de ori, Mandy Smith spune că cea mai ciudată experienţă a avut-o atunci când a trebuit să lucreze cu pasageri având diferite culturi sau religii. “Anumite persoane nu vor să fie servite de femei aflate într-o anumită perioadă a lunii; mi s-a întâmplat de mai multe ori să fiu întrebată acest lucru de către pasageri, iar în acest caz suntem instruite să rugăm colegii să îi servească.”

    Stewardesa spune însă că după ani de experienţă, nimic nu i se mai părea ieşit din comun. Membri echipajului se confruntă deseori cu situaţii de potenţial pericol, iar acest lucru îi ajută, în mod ironic, să nu îşi piardă calmul în astfel de situaţii.

  • ATERIZAREA de urgenţă din Suedia. Wizz Air: Pasagerul agresiv a fost arestat, un altul a fost debarcat pentru comportament neadecvat

    “Zborul Wizz Air W6 3215 de la Bucureşti la Oslo Torp (din 3 noiembrie) a fost redirecţionat la Malmo după ce un pasager, care călătorea singur, a devenit necooperant şi agresiv, până la punctul în care pilotul a urmat procedurile şi a luat decizia de a face o aterizare neplanificată la Malmo. Pasagerul necooperant a fost arestat. Un al doilea pasager, care călătorea, de asemenea, singur, a fost debarcat tot pentru un comportament neadecvat”, se arată într-un comunicat de presă al companiei aeriene, transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Compania precizează că zborul a fost reluat în condiţii normale şi a aterizat la Oslo Torp cu o întârziere de o oră şi jumătate.

    “Siguranţa pasagerilor este prioritatea noastră principală şi compania nu tolerează comportamentul agresiv la adresa pasagerilor şi al angajaţilor. Aceasta este acum o situaţie în gestiunea poliţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Wizz Air, Daniel De Carvalho.

    Incidentul a avut loc marţi, într-un avion al companiei Wizz Air care efectua o cursă din România spre Norvegia, fiind necesară efectuarea unei aterizări de urgenţă, în oraşul suedez Malmo, după ce un pasager a încercat să spargă uşa de la cabina piloţilor, a anunţat poliţia, citată de Associated Press în pagina electronică.

    Poliţia a precizat că bărbatul a fost reţinut după aterizarea la Malmo, sub acuzaţia că a încălcat legile privind aviaţia punând în pericol vieţile pasagerilor în timpul zborului.

    Cotidianul Expressen a relatat că bărbatul a fost imobilizat de alţi pasageri aflaţi la bordul avionului companiei Wizz Air, care decolase de la Bucureşti şi se îndrepta spre oraşul norvegian Torp. Poliţia nu a putut confirma aceste detalii.

    Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Stephan Soderholm, a declarat că nu există indicii conform cărora incidentul ar avea legătură cu terorismul. El a adăugat că un al doilea pasager a fost reţinut la Malmo pentru că se afla în stare de ebrietate.

    Avionul a aterizat în siguranţă şi nicio persoană nu a fost rănită.

  • Wizz Air amână reluarea operaţiunilor de la Craiova

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat astăzi amânarea reînceperii operaţiunilor de la Aeroportul Internaţional Craiova (CRA), până la 10 noiembrie, astfel încât îmbunătăţirile majore aduse aeroportului să fie finalizate. Până la această data, Wizz Air va opera zborurile planificate din Craiova de la Aeroportul Henri Coandă (OTP).

    Wizz Air le va oferi pasagerilor de pe zborurile afectate transferul gratuit între aeroporturile din Craiova şi Bucureşti sau pasagerii pot alege să călătorească pe cont propriu. Călătorii de pe zborurile vizate pot, totodată, să aleagă între a-şi reprograma zborul pentru o altă dată, cel târziu până la 30 noiembrie, a păstra contravalorea plătită sub formă de credit Wizz sau pentru restituirea sumei plătite, potrivit informaţiile transmise de reprezentanţii companiei. Pasagerii sunt contactaţi individual pentru a fi informaţi asupra schimbării şi a li se prezenta opţiunile de călătorie.

    “Până când Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu va emite autorizarea pentru operarea în condiţii normale de la Craiova, inclusiv pentru căile de rulare şi platformele de parcare, nu vom opera acolo”, a declarat John Stephenson, Vicepreşedinte Executiv Wizz Air.

    Wizz Air oferă zboruri către cinci destinaţii de la Craiova: Barcelona, Bologna, Londra Luton, Milano Bergamo şi Roma Ciampino. Aceste zboruri vor fi operate între 25 octombrie (data iniţială la care a fost planificată reluarea operaţiunilor la CRA) şi 9 noiembrie de la aeroportul din Bucureşti, conform aceluiaşi orar de zbor prevăzut pentru Craiova.

    Aeroportul din Craiova a desfăşurat operaţiuni semnificative de renovare pe parcursul verii. Wizz Air a sistat operaţiunile din Craiova la 1 iunie pentru lucrările de renovare.

    “Deşi nu avem de ales, ne cerem scuze clienţilor noştri pentru această întârziere în reînceperea zborurilor noastre de la Craiova”, a spus Stephenson. “Ştim că vor exista incoveniente dar facem tot ce putem pentru a le minimiza. Suntem nerăbdători să reluăm operaţiunile obişnuite de la Craiova.”

  • Anunţul făcut de Wizz Air pe care trebuie să il ştie toţi călătorii. Cu cât se vor ieftini biletele

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a transportat în cei 11 ani de activitate 100 de milioane de pasageri, pasagerul cu numărul 100 de milioane călătorind astăzi pe ruta dintre Londra-Luton şi Varşovia, potrivit unui comunicat transmis de companie.

    Pentru a marca acest eveniment, reprezentanţii companiei au oferit pentru toţi pasagerii aflaţi în aceeaşi cursă cu pasagerul numărul 100 de milioane câte un zbor gratuit, iar ceilalţi clienţi ai Wizz Air vor avea parte de o reducere de 20% a tuturor tarifelor pe toate rutele pentru rezervările prin Wizz Discount Club efectuate astăzi şi mâine (20 şi 21 octombrie).

    Peste 22 de milioane de pasageri din totalul celor care au călătorit cu Wizz Air în ultimii 11 ani au zburat pe una dintre rutele din România ale companiei.

    Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 63 de aeronave Airbus A320 oferind mai mult de de 390 de rute de la 22 de baze, ce leagă 113 destinaţii din 38 de ţări. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ şi este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 şi FTSE All-Shares.

     

     

  • Aterizare de urgenţă a unui avion de pasageri care circula pe ruta Italia-România – La Repubblica

    Un avion al companiei Blue Air care circula pe ruta Italia-România a aterizat de urgenţă, luni la prânz, pe aeroportul din oraşul italian Bologna, din cauza unor probleme privind presurizarea cabinei, anunţă surse citate de ziarul italian La Repubblica.

     

    Avionul companiei Blue Air decolase luni la ora 10.35 (11.35, ora României) de pe Aeroportul Marconi din Bologna (nordul Italiei), cu destinaţia Bacău.

     

    Piloţii au decis revenirea de urgenţă pe aeroportul din Bologna din cauza unor probleme privind presurizarea cabinei.

    Avionul a avertizat în siguranţă, fiind aşteptat pe pistă de echipaje ale pompierilor.

    Potrivit presei italiene, după efectuarea unor verificări tehnice, avionul a reluat cursa spre România.

  • A doua ofensivă irlandeză


    Pe holurile hotelului în care a avut loc conferinţa Ryanair defilau câteva tinere în uniformă bleumarin. Aflu că aplicau pentru postul de însoţitor de zbor organizat de agenţia de recrutare Crewlink, care oferă companiei aeriene Ryanair personal pregătit. Concursul a fost organizat în aceeaşi zi cu evenimentul de presă în care operatorul irlandez şi-a prezentat strategia pentru perioada următoare; numărul mare de participanţi la interviul Crewlink, precum şi tonul cu care David O’Brien, directorul comercial al Ryanair, şi-a început prezentarea de la Bucureşti, indică planurile ambiţioase de creştere a prezenţei pe piaţa locală. „Avem deja o prezenţă puternică în Europa Centrală şi de Est, vom creşte până în 2024 până la 160 de milioane de pasageri transportaţi, iar un mare procentaj din această creştere va fi în această regiune. În România vom creşte la peste un milion de pasageri anul viitor“, descrie O’Brien planurile operatorului irlandez pentru piaţa locală.

    Compania aeriană low-cost înfiinţată în urmă cu aproximativ 30 de ani şi-a câştigat renumele pentru agresivitatea cu care face concurenţă celorlalţi operatori aerieni prin cele mai mici preţuri, dar şi prin inflexibilitate în serviciile oferite pasagerilor. Anul trecut, de pildă, Ryanair a operat cu un tarif mediu la biletele de avion de 47 de euro, în timp ce tariful mediu practicat de competitori a fost de 156 de euro. Compania, care are peste 190 de destinaţii în 31 de ţări, a transportat astfel anul trecut 87 de milioane de pasageri şi a ajuns la un profit net de 523 de milioane de dolari. 25% din acesta a fost realizat prin intermediul taxelor adiţionale şi al serviciilor achiziţionate de pasageri la bordul aeronavelor. Cifrele înregistrează o îmbunătăţire semnificativă în 2015: cea mai recentă prognoză oferită de companie estimează că Ryanair va transporta până la finalul anului 104 milioane de pasageri, iar profitul va depăşi pragul de un miliard de euro şi va fi cuprins între 1,18 miliarde de dolari şi 1,23 miliarde de dolari în anul fiscal ce se va încheia în martie 2016, în creştere cu 25% faţă de previziunile iniţiale. Pe termen lung însă, ambiţiile Ryanair sunt şi mai mari: un studiu citat de companie arată că, până în 2024, unu din trei europeni ar putea călători cu ei, Ryanair devenind astfel responsabil de 39% din traficul total de pasageri din Europa.

    Ryanair nu este la prima experienţă pe piaţa locală: compania a operat începând cu 2009 din România de pe aeroporturile din Constanţa şi Târgu-Mureş, activitate care a încetat doi ani mai târziu din motive comerciale, potrivit reprezentanţilor companiei. Irlandezii şi-au reînceput activităţile de pe piaţa locală anul trecut, oferind cele mai scăzute tarife pentru Londra şi Dublin. Acestea s-au dovedit populare în rândul pasagerilor români, prin urmare compania a decis să crească numărul de rute de pe aeroportul Henri Coandă pentru anul următor la 8 şi să transporte de aici peste 1 milion de pasageri. Irlandezii vorbesc şi despre deschiderea unui centru de operaţiuni în România în iarna lui 2016, odată cu livrarea a 50 din noile aeronave, dintre care o parte vor fi disponibile şi din România. Ca parte a strategiei de extindere, Ryanair şi-a propus ca până în 2019 să ajungă la peste 3 milioane de pasageri transportaţi de pe aeroportul din Bucureşti.

    Deşi direcţia Ryanair este de creştere pe piaţa din România, aceasta va fi influenţată de taxele aplicate de aeroport operatorului, potrivit lui O‘Brien. „Nu căutăm o înţelegere exclusivă pentru Ryanair, nu ştim dacă celelalte linii aeriene au parte de astfel de înţelegeri, dar suntem totuşi surprinşi de dezinteresul aeroportului în ce priveşte planul nostru“, descrie O‘Brien lipsa de reacţie a reprezentanţilor aeroportului, la patru luni după ce i-a informat în ce constau planurile lor. Potrivit directorului comercial al Ryanair, selecţia destinaţiilor viitoare ale companiei se va face în funcţie de mediul de taxare de pe aeroportul Henri Coandă. Astfel, de anul viitor vor începe să opereze pe opt rute „sigure“ (Bologna, Bruxelles Charleroi, Dublin, Londra, Madrid, Milano Bergamo, Milano Malpensa, Roma Ciampino), urmând să stabilească următoarele destinaţii din cele 194 unde compania este deja prezentă în funcţie de modul cum decurg negocierile cu aeroportul. „România are o populaţie mare, prin urmare este importantă, piaţa trebuie privită în termeni de oportunităţi, iar faptul că atât de puţini oameni zboară din Bucureşti înseamnă că există oportunităţi, or, unde există oportunităţi, există interes, dar nu la orice preţ. Vom opera pe rutele simple, dacă asta ne forţează preţurile să facem, vom deveni mai îndrăzneţi în materie de rute şi în selecţia acestora în creşterea noastră dacă preţurile ne permit acest lucru“, explică O’Brien punctul de vedere al companiei, cunoscută pentru faptul că preferă aeroporturile mai puţin costisitoare.

     

  • De ce lucrează Wizz Air cu o bancă din China. Cum se va modifica preţul biletelor

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat semnarea unui acord cu divizia de leasing a China Development Bank pentru finanţarea a şase aeronave A321ceo, inclusiv primele două aeronave A321 care vor fi recepţionate anul acesta. Datele acordului nu au fost făcute publice.

    Preţul de catalog al unei aeronave A321ceo este de 113,7 milioane de dolari, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei franceze Airbus. ”Am dezvoltat o colaborare solidă cu CDB Leasing pe măsură ce aceştia continuă să ne sprijine extinderea, acum cu finanţarea primelor aeronave A321”, a declarat József Váradi, directorul executive al  Wizz Air. “Când va deveni operaţional pe rutele populare, A321 va reduce semnificativ costul unitar şi, totodată, ne va permite să oferim în continuare tarife reduse şi mai multe oportunităţi pasagerilor, pentru a beneficia de locuri pe zborurile dorite.”

    Airbus A321 are un fuselaj mai lung decât aeronavele A320 şi poate transporta 230 de pasageri pentru o capacitate crescută pe rutele populare. Wizz Air operează în prezent 63 de aeronave A320 cu 180 de locuri, dintre care şase sunt finanţate tot de CDB Leasing, fiind livrate în perioada 2014-2015.

    Wizz Air va recepţiona prima aeronavă A321ceo (current engine option) în noiembrie, iar cea de-a doua în decembrie. Aceste aeronave fac parte dintr-o comandă Airbus existentă. Totodată, Wizz Air a confirmat recent o nouă comandă Airbus pentru 110 aeronave A321neo care, dacă va fi aprobată de acţionari, va începe să fie livrată în 2019. 

    Wizz Air operează o flotă de 63 de aeronave Airbus A320 pe mai mult de 380 de rute de la 22 de baze, ce leagă 112 destinaţii din 38 de ţări. În cadrul Wizz Air lucrează peste 2.300 de angajaţi.

  • Oficialii Ryanair, despre conducerea aeroportului Otopeni: ”Sunt plecaţi în Hong-Kong, luna trecută au fost în Panama, iar peste o lună probabil vor fi în Long Beach”

    Ryanair, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa, şi-a anunţat programul pentru vara 2016 din Bucureşti, ce include patru noi rute către Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa şi Roma. Noile rute vor transporta 1,1 milioane de pasageri pe an, reprezentând o creştere a traficului cu 90% faţă de 2014.

    Reprezentanţii Ryanair au declarat cu prilejul anunţului noilor rute că s-au lovit de lipsa unei reacţii din partea reprezentanţilor aeroportului Otopeni, al cărui director general este Sorinel Ciobanu, în momentul în care au încercat să comunice acestora planurile de creştere. Operatorul aerian irlandez are ca ţintă ca până în 2019 să opereze 34 de noi rute de pe aeroportul din Otopeni şi  să transporte astfel un total de 3,7 milioane de pasageri anual.  

    Reprezentanţii Ryanair au declarat că au adus la cunoştinţa conducerii aeroportului aceste planuri în luna mai, dar nu au primit niciun răspuns.

    ”Credem că este important să primim un răspuns, Ryanair va fi responsabilă de o treime din creşterea europeană pe zboruri de cursă scurtă în următorii nouă ani.

    L-am invitat pe directorul aeroportului să ne întâlnească astăzi, dar nu a reuşit să ajungă pentru că se pregăteşte pentru o gală în Hong Kong, unde sunt adunaţi mai mulţi lideri ai aviaţiei mondiale în cadrul unui eveniment ce are ca temă colaborarea între principalii jucători de pe piaţă. Dacă vrei să realizezi o bună colaborare, răspunde la telefon, la e-mail, vorbeşte cu cea mai mare linie aeriană din Europa care va fi responsabilă de 1/3 din creşterea aviaţiei europene şi oferă un răspuns, orice fel de răspuns”, a declarat David O’Brien, chief commercial officer al Ryanair în cadrul conferinţei în care compania şi-a anunţat noile rute, ironizând lipsa de reacţie a reprezentanţilor aeroportului Henri Coandă.

    ”Reprezentanţii aeroportului din Bucureşti vor spune că au făcut un lucru bun pentru că au crescut cu 10-15 procente anul acesta, dar dacă o gimnastă îşi îmbunătăţeşte scorul de la 2 la 3, va fi creştere de 50%, dar tot nu va fi Nadia Comăneci. Le-am propus să ne întâlnim, dar din nefericire, reprezentanţii managementului aeroportului din Bucureşti se pregătesc de gală, din păcate nu au putut să vorbească nici luna trecută pentru că au fost în Panama, poate ne vedem la Long Beach luna viitoare, unde se va organiza din nou un eveniment pe tema aviaţiei mondiale, ori în cadrul unei conferinţe pe aceeaşi temă la Dublin, poate îi vom întâlni acolo”, a glumit CCO-ul Ryanair.

    ”Am considerat că în momentul de faţă, aceasta este posibilitatea noastră pentru România, oricum, 90% trafic este o cifră destul de sigură. Vom avea 23.000 de locuri ocupate pe săptămână, 62 de zboruri şi peste 1 milion de pasageri transportaţi în cursul unui an. Pentru moment, acestea sunt posibilităţile noastre pe aeroportul din Bucureşti, creştem şi am încercat să creştem mai mult, dar am avut tot felul de dificultăţi, sperăm că lucrurile se vor schimba ulterior”, a declarat în cadrul conferinţei Denis Barabas, directorul de vânzări şi marketing pentru Europa Centrală şi de Est al Ryanair.

    Potrivit reprezentanţilor Ryanair, aeroportul Bucureşti are 79 de conexiuni către rute europene, mult mai puţin faţă de Dublin, care este conectat cu 130 de rute europene. ”Aeroportul din Bucureşti transportă în jur de 10 milioane de pasageri, în schimb Dublin transportă 22 de milioane, raportat la numărul populaţiei, Dublin transportă de patru ori mai mulţi pasageri. Cu siguranţă e loc de mai bine, am încercat şi am adus la cunoştinţa aeroportului faptul că vrem să creştem aici, însă ne-am blocat, nu am primit răspuns atunci când a fost nevoie.”, a mai declarat Barabas.

    „Nu am avut niciodată nicio problemă cu ei. Nu înţeleg de ce declară lucrurile acestea acum“, au răspuns reprezentanţii aeroportului contactaţi de Ziarul Financiar, referindu-se la declaraţiile reprezentanţilor Ryanair.  

    Programul de vară 2016 al Ryanair în Bucureşti va aduce patru noi rute: Bologna (5 x săpt.), Milano Bergamo (1 x zi), Milano Malpensa (4 x săpt.) şi Roma (2 x zi),  8 rute în total.

    Operatorul irlandez are zboruri în 31 de ţări şi 194 de aeroporturi. Tariful mediu practicat de Ryanair anul trecut a fost de 47 de euro, fiind cel mai scăzut la nivel european, potrivit reprezentanţilor companiei, tariful mediu al competitorilor fiind de 156 de euro. Compania deţine cota de piaţă majoritară în Italia, Spania, în Belgia, Irlanda, Polonia. ”Vom avea o creştere până în 2024, când vom avea o flotă de peste 500 de aeronave şi peste 160 de milioane de pasageri pe care urmează să îi transportăm, până în 2024, vom ajunge cea mai mare companie aeriană low cost din lume”, a mai declarat  Barabas.

     

  • Modelul pe care l-ar putea urma TAROM pentru a reveni pe profit

    Fostele glorii aeriene ale Europei de Est sunt actualele cenuşărese cu aripi ale pieţei europene, fiind marcate de pierderi şi de lipsa perspectivelor. LOT Polish Airlines s-a detaşat parţial de imaginea negativă a plutonului prin marcarea de profit în 2014 şi ţinteşte statutul de cel mai mare operator din „Noua Europă“.

    În punctul de observaţie al aeroportului Chopin din Varşovia, directorul general al acestuia, Michal Kaczmarzyk, ne povesteşte despre veniturile de 200 de milioane de euro înregistrate anul trecut de aeroport, despre investiţia de 400 de milioane de zloţi polonezi (circa 95 de milioane de euro) într‑un nou terminal, care include şi dotarea cu panouri solare, cât şi despre Dreamliner-ul polonez care tocmai decola – un fel de Mercedes al aeronavelor –  şi care face parte din flota de şase astfel de aeronave deţinute de operatorul polonez de stat LOT Polish Airlines.

    Aeroportul, deţinut de compania de stat Polish Airports State Entreprise, este hub pentru LOT, compania aeriană deţinând 30% din trafic (fiind urmat de Wizz Air cu 15% şi de Lufthansa cu 10%). Aeroportul Chopin are o capacitate de 22 milioane de pasageri, dublu faţă de traficul actual. Dar capacitatea aeroportului reprezintă unul dintre atuurile strategiei de transformare a LOT în cel mai mare operator regional din „Noua Europă“, strategie despre care vorbeşte Sebastian Mikosz, CEO-ul companiei. Atât discuţia cu directorul regional al aeroportului, cât şi cea cu Mikosz au avut loc cu ocazia faptului că LOT a organizat în această vară prima întâlnire Star Alliance Board Meeting din Europa de Est, ca modalitate de a sărbători în cadrul alianţei aviatice revenirea la profit a LOT după şapte ani de pierderi.

    Noua Europă este, potrivit lui Mikosz, o zonă care se extinde în afara graniţelor tradiţionale ale Europei de Est şi se întinde de la Finlanda în nord până la Turcia în sud. Cele două găzduiesc doi dintre principalii operatori aerieni ai Europei, Finnair şi Turkish Airlines, cel din urmă devenit în ultimii 15 ani un colos al aviaţiei europene. CEO-ul operatorului aerian polonez consideră că există pieţe importante de acoperit între aceste limite, mai ales în condiţiile în care creşterea economică a regiunii este de patru ori mai mare decât oriunde altundeva în zona euro. În acest context, LOT şi-a propus ca, până în 2020, să dubleze flota operatorului aerian polonez, să îşi crească operaţiunile cu 60%, să dubleze numărul de pasageri până la 10 milioane anual şi să transforme LOT în cel mai mare transportator aerian din „Noua Europă“. „Trebuie să arătăm vechii Europe (Europa de Vest – n.r.) că noua Europă este aici.

    Cea mai mare provocare este să implementăm planul: să avem flota corespunzătoare, să fim competitivi, să convingem pasagerii să ne devină clienţi“, descria Sebastian Mikosz planurile sale. Optimismul cu care Mikosz vorbea despre viitorul LOT este o stare nouă nu numai în rândul operatorilor aerieni din regiune, ci şi pentru compania poloneză însăşi. LOT a încheiat anul 2014 câştigând cu 40% mai mult decât a planificat, acesta fiind primul rezultat pozitiv al companiei după şapte ani de pierderi consecutive. EBITDA a ajuns la 291 de milioane zloţi (cca 69 mil. euro), de la un minus de 346 milioane în 2012 (82 mil. euro) şi 156 milioane (37,8 mil. euro) în 2013. Datorită îmbunătăţirii situaţiei financiare, LOT a amânat şi a redus cu până la două treimi a doua tranşă de ajutor de stat, primită la finalul lui 2014.  

    Din cauza regulilor impuse de acest ajutor, compania a fost nevoită să reducă cu 8% numărul de zboruri, dar a transportat cu 2% mai mulţi pasageri faţă de anul anterior. Rezultatele pozitive înregistrate anul trecut sunt consecinţa planului de restructurare implementat de Sebastian Mikosz. Manager cu experienţă în consultanţa de business, a fost angajat ca CEO al LOT în februarie 2013 pentru a salva linia aeriană de la colaps, după ce cu un an în urmă fusese forţată să ceară de la guvern un bailout de 400 de milioane de zloţi (circa 126 de milioane de euro). Totuşi, la mijlocul lunii august, după interviul acordat Business Magazin, CEO-ul LOT şi-a anunţat demisia, justificându-şi decizia prin faptul că misiunea sa a fost îndeplinită, potrivit unei declaraţii publicate de Reuters. Publicaţiile poloneze vorbesc şi despre faptul că Mikosz a luat această decizie în urma întârzierii procesului de privatizare din cauza alegerilor prezidenţiale ce se apropie. Aceleaşi surse spun că Mikosz va părăsi compania până la mijlocul lunii septembrie.

    După pierderea din 2012, CEO-ul de atunci al LOT a fost concediat, iar Mikosz a fost adus în funcţie pentru a aduce compania pe profit şi a o pregăti pentru vânzare, potrivit presei internaţionale. Printre măsurile luate sub managementul său se numără concedierea a 500 din cei 2.300 de angajaţi ai companiei, renegocierea contractelor cu piloţii şi, în general, economisirea. „Restructurarea este, în primul rând, o problemă de determinare, cred că problemele liniilor aeriene nu sunt legate de lipsa existenţei unei pieţe, ci de un cuvânt pe care îl urăsc şi anume compromisul. Dacă faci un compromis, cineva va trebui să plătească pentru acest compromis, fiindcă singurii care nu fac compromisuri sunt pasagerii“, explica CEO-ul Sebastian Mikosz.

     

     

  • Câţi bani iţi trebuie dacă vrei să iţi petreci vacanţa în Dubai

    Pachetele turistice pentru Dubai au un preţ care porneşte de la 495 de euro, iar cheltuiala medie pentru o vacanţă în acest oraş al luxului este de 700 de euro de persoană pentru un sejur de o săptămână, potrivit Christian Tour. Cererea pentru vacanţe în Dubai a explodat în ultimii doi ani, în 2014 înregistrându-se creşteri de 200% faţă de anul anterior, transmit reprezentanţii aceleiaşi surse.  

    „În ultimii ani, Dubai şi Emiratele Arabe Unite au devenit o destinaţie tot mai interesantă şi pentru turiştii români. Cererea pentru această zonă a început să crească începând din 2013 şi a fost în continuă creştere până în prezent, în anul 2014 înregistrându-se un boom de pasageri. Numărul celor care au plecat prin Christian Tour a crescut în 2014 cu circa 200% faţă de anul anterior. Pentru prima parte a anului 2015, trendul a rămas ascendent”, declară Marius Pandel, CEO Christian Tour.

    Pachetele turistice pentru Dubai pornesc de la 495 de euro şi  cheltuiala medie de 700 de euro de persoană pentru un sejur de o săptămână, Dubaiul devine un lux accesibil pentru turiştii români, prin programele Pegas Holidays, brandul specializat în vacanţe de lux al Christian Tour.

    Prin Pegas Holidays, Christian Tour lansează în acest sezon şase pachete turistice pentru toate categoriile de turişti: Luxul Accesibil, Standard, Senior Voyage, Luxury, Winter Sun şi Revelion 2015-2016. Cei care vor să se bucure de luxul Dubaiului şi al Emiratelor la preţuri mai mici decât media au la dispoziţie programul Luxul Accesibil, care porneşte de la 495 euro de persoană şi include cazare la hoteluri de 3 stele aflate în oraş, pentru 7 nopţi, cu mic dejun inclus. Pachetele Standard încep de la 599 euro şi includ cazare la hoteluri de 4 stele situate în oraş sau pe plajă, cu mic dejun sau demi-pensiune.

    „Hotelurile din Dubai sunt foarte noi, pentru că infrastructura turistică s-a dezvoltat în ultimii 10 ani. De asemenea, multe dintre ele fac parte din lanţuri de hoteluri renumite (Hilton, Sheraton, Marriott, Golden Tulip etc.) şi respectă standardele impuse la nivel mondial. Hotelurile de 3 şi 4 stele sunt cele mai căutate de turiştii din Europa şi America, pentru că sunt echivalente unei categorii superioare din ţările lor de origine. Au servicii foarte bune, camere foarte mari, iar majoritatea au piscină pe acoperiş şi spa în interior”, precizează CEO-ul Christian Tour.

    Din datele celui mai mare tour operator de chartere din România, reiese că turiştii români care călătoresc în Dubai preferă hotelurile aflate în oraş, în apropiere de mall-uri şi de staţiile de metrou. Majoritatea cheltuiesc în jur de 700-750 de euro per sejur şi aleg minim 1-2 excursii opţionale. Printre cele mai căutate sunt turul oraşului Dubai, vizita la Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume, un safari în deşert, cu cină şi spectacol tradiţional într-o oază, un prânz sau o cină la Burj al Arab, singurul hotel de 7 stele din lume, o plimbare cu bărcuţele tradiţionale „dhow”. Tarifele pentru excursii variază între 65 şi 175 euro de persoană.

    Perioada preferată a turiştilor români este şi cea ideală de călătorie: decembrie – februarie, când temperaturile sunt foarte plăcute, de circa 24°C. O „Antalya de iarnă”, Dubaiul oferă servicii similare pe nişa resorturilor all inclusive ca staţiunea turcească, din ce în ce mai mulţi români rezervându-şi sejururi şi în mai – iunie la plajă, în Abu Dhabi sau Ras al-Khaimah. Mai mult, proprietarii lanţurilor din Antalya încep să-şi construiască hoteluri pe plajele fine de pe coastele Emiratelor.

    Christian Tour, una din cele mai mari agenţii de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de 62 de milioane de euro, cifră care o clasează în topul agenţiilor de turism din România. Cu o istorie de 18 ani în piaţa de turism autohton, Christian Tour deţine în acest moment 30 de agenţii proprii în toată România, plus o filială la Chişinău şi cca. 168 de angajaţi, rămânând în continuare cel mai mare touroperator pe vacanţe de tip charter din România şi  lider de piaţă pentru numărul de turişti care au ales să călătorească cu acesta.