Ţările UE vor fi obligate să introducă mecanisme de control mai puternice pentru armele cu muniţie oarbă, pentru prevenirea transformării lor în arme cu muniţie activă, în baza unor amendamentele la o propunere de actualizare a Directivei privind armele de foc instituite de o comisie a PE, scrie Mediafax
Regimul, circulaţia şi transformarea armelor de decor în arme letale în Europa, dar şi ritmul lent al birocraţiei europene au făcut ca teroriştii să îşi poată procura facil arme pe care să le transforme şi să le folosească.
Cu arme furate de la armată s-a tras în atacurile din Copenhaga de anul trecut. Pentru măcelul din redacţia Charlie Hebdo, de la Bataclan şi de pe străzile din Paris au fost folosite puşti de asalt Kalaşnikov, care pot fi procurate din Balcani. În luarea de ostatici din magazinul evreiesc din districtul parizian Porte de Vincennes, ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie.
Mificările aduse de comisia parlamentară prevăd ca orice armă transformată pentru a trage cu muniţie oarbă să continue să se afle sub reglementările UE, eliminându-se astfel un vid legislativ evident după atacurile teroriste din Paris.
Directiva UE privind armele de foc, în vigoare din 1991 şi amendată în 2008, stabileşte condiţiile în care persoanele fizice pot, în mod legal, să achiziţioneze şi să deţină arme de foc sau să le transfere în alt stat UE.
“Propunerea de revizuire a prezentei Directive, înaintată de către Comisia Europeană, a generat o serie de îngrijorări legate de redactarea inadecvată şi posibile consecinţe neintenţionate pentru cetăţenii care respectă legea. Au apărut îngrijorări semnificative la nivelul publicului, cărora îşi propun să le răspundă amendamentele Comisiei IMCO (Piaţa internă şi protecţia consumatorilor)”, a declarat Vicky Ford (Marea Britanie, Grup ECR), preşedintele Comisiei IMCO (Piaţa internă şi protecţia consumatorilor) şi raportor pentru acest proiect legislativ.
Ţările UE vor fi obligate să introducă mecanisme de control mai puternice pentru armele acustice cu muniţie oarbă, spun deputaţii. Oricărei arme de foc care a fost transformată să tragă cu muniţie oarbă continuă să i se aplice legislaţia UE, datorită riscului cu care aceste arme sunt asociate, prevăd amendamentele comisiei.
Standarde europene care să asigure că dezactivarea tuturor armelor de foc este ireversibilă au fost introduse în noiembrie anul trecut, dar multe chestiuni tehnice au făcut dificilă implementarea acestora. Aceste aspecte au fost clarificate în textul aprobat de Comisia IMCO.
Demersul parlamentarilor devine mai uşor de înţeles dacă vom reconstitui drumul armelor folosite de Amedy Coulibaly, ucigaşul din magazinul evereiesc din districtul Porte de Vincennes (ianuarie 2015). Ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie. Coulibaly avea şi două pistoale ruseşti Tokarev TT33 fabricate în 1951 şi 1952, care costă circa 300 de euro fiecare. Magazinul de unde au venit armele lui Coulibaly se află într-un oraş din Slovacia, numit Partizánsk. Magazinul este de fapt un subsol al unui bloc cu două etaje, aflat pe o fundătură, şi este sursa a mii de arme dezactivate vândute peste tot în Europa. Armele de foc care au trecut pe aici au ajuns în mâinile teroriştilor islamişti din Franţa, ale gangsterilor din Marea Britanie şi ale celui care a fost cândva cel mai periculos neonazist din Germania.
Website-ul magazinului susţine că armele sunt doar pentru distracţie, spre exemplu pentru repunerea în scenă a bătăliilor din Al Doilea Război Mondial.Marfa este mai ales material militar scos din uzul armatei slovace. Poliţia germană estimează că AFG a vândut 14.000 de arme de alarmă în străinătate, cele mai multe pe internet.
Iniţial armele sunt dezactivate, dar se pare că mulţi dintre clienţii magazinului apreciază cât de rapid pot fi remodificate armele pentru a trage cu muniţie letală: unui lăcătuş obişnuit îi ia doar două ore. Armele lui Coulibaly au fost dezactivate prin plasarea unor piedici metalice pe ţeavă, de către o firmă numită Kol Arms, dar piedicile au fost ulterior înlăturate.
Magazinul este supravegheat de autorităţi din diferite state ale UE din 2014 după ce “Smokey”, un tâlhar londonez condamnat la închisoare pe viaţă, şi-a comandat acolo armele, folosindu-şi telefonul. Însemnele poştale de pe pachet i-au condus pe investigatori la un student bavarez care activa arme de la AFG în subsolul atelierului său. Armele erau revândute de 10 ori mai scump.
Atunci când fraţii Kouachi s-au ascuns într-o tipografie după măcelul de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015, erau înarmaţi cu puşti de asalt Zastava M70. Încă o astfel de armă a fost găsită în sala de concerte Bataclan după masacrul din noiembrie. Alte trei puşti de asalt au fost găsite de poliţie în maşina folosită de teroriştii care au atacat în noiembrie cafenelele din Paris.
Acest model este la mare căutare printre terorişti. Sunt arme vechi venite din Balcani care n-au fost niciodată dezactivate. Zastava găsită la Bataclan a fost livrată în Sarajevo în mai 1981 Forţelor de Apărare Teritorială iugoslave. Această unitate militară de rezervă va deveni mai târziu miezul forţelor armate bosniace. Se crede că la Bataclan s-a mai folosit o altă puşcă de asalt adusă din Balcani, o Norinco chinezească din dotarea armatei albaneze. Este posibil ca şi cea de-a treia armă, o puşcă automată fabricată în 1985 în Bulgaria, să fi provenit din aceeaşi regiune.
Cum au reacţionat autorităţile?
UE a încercat să reglementeze pentru prima dată o piaţă înfloritoare a armelor în 1991. Rezultatul a fost Directiva Armelor de Foc, care are practic un singur scop, de a garanta un comerţ liber, pe cât de mult este posibil, pe piaţa europeană.
Directiva exclude voit armele “de alarmă”:pistoalele de start, rachetele de semnalizare şi armele cu gloanţe oarbe, arme care au partea din spate complet funcţională. Astfel de arme sunt folosite în filme, la focuri de salut şi în tot felul de spectacole. UE nu le consideră arme de foc pentru că nu trag gloanţe.
A fost nevoie de 17 ani pentru ca UE să realizeze că cel mai mare pericol pe care-l creează armele nu este acela că reglementarea în exces poate afecta comerţul liber, ci că armele pot fi folosite pentru a ucide sau răni oameni.
Prin urmare, directiva a fost modificată în mai 2008: “Comisia va emite îndrumări privind standardele şi tehnicile de dezactivare pentru a se asigura că armele de foc dezactivate nu mai pot fi folosite pentru a trage cu muniţie letală”. Sună bine, dar directivei îi lipsesc două elemente critice, care ar fi putut salva vieţi. Primul este data până la care statele membre ale UE sunt obligate să implementeze standardele. Al doilea, nu sunt cuprinse, din nou, armele de alarmă.
UE nu a dat nicio atenţie modului în care armele de foc pot fi transformate în arme de alarmă. Puştile încă puteau trage, dar numai gloanţe oarbe. Şi tocmai de această categorie de arme s-au arătat mai interesaţi teroriştii, dar şi alţi criminali.
În septembrie 2013, Slovacia a trimis un semnal de alarmă, autorităţile publicând şi un poster în care avertizau că armele de alarmă slovace sunt reactivate din ce în ce mai des.
Mesajul a fost auzit la Bruxelles.
În octombrie 2013, la doar o lună de la avertismentul Slovaciei, un raport al CE nota că autorităţile poliţieneşti din UE sunt îngrijorate că “armele de alarmă, armele cu aer comprimat şi cele cu gloanţe oarbe sunt transformate în arme de foc letale şi ilegale”. Comisia, se menţionează în raport, este conştientă de “diferenţele semnificative” dintre standardele de dezactivare din diferitele state membre şi că au fost ucişi oameni cu astfel de arme. Concluzia analizei este că “este necesară evaluarea necesităţii unor standarde comune obligatorii în întreaga UE”.
Evaluarea a fost gata în 2014, dar rezultatul a fost din nou lacunar. Potrivit definiţiilor UE, standardele de dezactivare se aplică doar armelor de foc care sunt făcute total inutilizabile. Armele de decor sunt din nou lăsate la o parte, iar avertismentul slovac s-a pierdut în birocraţie.
În mai 2014, la Bruxelles s-au întâlnit experţi europeni în piaţa neagră de armament. Întrebat care sunt consecinţele pentru o ţară care nu implementează complet directiva din 2008, un oficial al Directoratului General pentru Întreprinderi şi Industrie a răspuns că au fost doar câteva cercetări şi că nu s-a facut mai mult. Oficialul a notat că directiva se conformează “principiului armonizării minime”, ceea ce înseamnă că lasă foarte mult spaţiu de manevră.
Acum, comisia parlamentară a stabilit excepţii pentru practicanţii tirului sportiv, dar şi pentru armele de foc utilizate în mod curent pentru combaterea dăunătorilor, precum puştile de calibru 22.Amendamentele deputaţilor mai prevăd excepţii pentru militarii în rezervă, muzee şi colecţionari, în condiţii stricte.
Un “sistem de monitorizare” care să fie stabilit la nivelul statelor membre pentru emiterea sau reînnoirea permiselor pentru armele de foc şi noi prevederi pentru vânzarea online/la distanţă au fost, de asemenea, aprobate de către deputaţi. Durata maximă de 5 ani de valabilitate a permiselor pentru armele de foc nu va afecta ţările cu un sistem continuu de monitorizare, se menţionează în textul aprobat de Comisia IMCO.Toate informaţiile necesare pentru a urmări şi identifica armele de foc vor fi stocate pentru o perioadă nedeterminată şi vor fi disponibile tuturor autorităţilor abilitate.
Rezoluţia legislativă a fost aprobată în Comisie cu 27 voturi pentru, 10 împotrivă şi o abţinere. Mandatul de a demara negocieri cu Consiliul Uniunii Europene va fi supus la vot după vacanţa de vară. Negociatorii Parlamentului, coordonaţi de către Vicky Ford, vor începe apoi discuţiile cu Preşedinţia Slovacă a Consiliului.
Sigur, Hardcore Henry nu este primul proiect care se aventurează în lumea perspectivei first-person. Genul „found footage”, din care e suficient să amintim de francizele Paranormal Activity sau Cloverfield, a produs filme care au avut cu siguranţă mai mult succes decât Hardcore Henry; marea diferenţă este însă modul în care acesta din urmă tratează ideea de film şi desfăşurarea logică a acţiunii. Hardcore Henry nu se vrea un film serios, şi acesta e şi motivul pentru care merită văzut. Lejeritatea cu care regizorul a tratat întreaga poveste e chiar binevenită: Hardcore Henry e un lungmetraj care s-ar fi potrivit fără mari probleme ca film de deschidere a unui joc.
Sau, mai simplu: vă mai aduceţi aminte de shooterele clasice precum Duke Nukem? Filmul de care vă vorbesc e ca o secvenţă de o oră şi jumătate din joc, în care trebuie să interacţionezi cu tot felul de personaje şi să elimini, de-a lungul traseului, băieţii răi. Sună distractiv? Chiar aşa şi e.
De îndată ce filmul începe, audienţa e la fel de nedumerită ca şi personajul principal: prima scenă îl prezintă pe Henry într-un soi de scaun experimental dintr-un laborator high-tech, dar ochii sunt aţintiţi asupra Estellei, o frumoasă dar uşor bizară femeie de ştiinţă. Estelle ne povesteşte cum Henry a fost implicat într-un accident teribil care l-a costat un picior şi o mână; urmarea e previzibilă: acestea au fost înlocuite cu nişte proteze ultrasofisticate care îl vor transforma pe eroul principal într‑un fel de Robocop, aflat desigur de partea greşită a legii. Mai aflăm, din primele minute, că Estelle este chiar soţia lui Henry; şi asta nu de la protagonist, care află între timp şi că memoria i-a fost ştearsă. Nu vreau să dezvălui mai mult, aşa că vă las plăcerea de a descoperi singuri aventurile lui Hardcore Henry.
Filmul beneficiază de ceva ce lipseşte în cazul celor mai multe filme de acţiune: curajul de a încerca altceva. Cu toate că scenele interzise minorilor (din cauza nivelului ridicat de violenţă) sunt destul de multe, ele reuşesc să introducă spectatorul aproape de mijlocul acţiunii. Realismul extrem prezent în film este o carte pe care producătorii au mizat, şi se pare că au avut dreptate.
În concluzie, Hardcore Henry este o producţie inedită, ce merită atenţia spectatorilor măcar pentru elementul de noutate pe care îl aduce. Este un film de acţiune care are destul de multe surprize aruncate prin scenariu, aşa că sunt şanse mici să vă plictisiţi; singurul dezavantaj este că perspectiva first-person poate deveni, în scenele foarte rapide, uşor obositoare.
În timp ce candidaţii pentru cursa prezidenţială se pregătesc de alegerile ce se apropie în Statele Unite ale Americii, operatorii liniilor aeriene tradiţionale sunt concentrate pe segmentarea clienţilor în mai multe clase de zbor. Dacă până recent, acestea erau împărţite între clasa economy (şi premium economy în cazul unor operatori aerieni), business şi first class, de la începutul anului, operatorul aerian Delta Airlines a introdus şi ”ultima clasă” sau ”basic economy”, potrivit The Economist.
Liniile aeriene s-au bucurat de-a lungul timpului de proftabilitate ridicată prin investiţii în clasele business şi întâi, în acelaşi timp în care au scăzut calitatea experienţei de zbor a pasagerilor de la clasele economy. Analiştii The Economist spun că, de puţin timp, au descoperit că şi clasa economy poate fi divizată, iar apoi divizată din nou.
Mai întâi, operatorii aerieni din Statele Unite ale Americii au creat premium economy, care îi taxează suplimentar pe pasagerii ce îşi doresc spaţiu suficient pentru picioare, spre exemplu. The Economist descrie apariţia unei noi clase de zbor, aflată sub standardul economy. Se numeşte ”basic economy” (cunoscută unora drept ”last class”, ultima clasă). Eliminarea upgrade-urilor pentru anumiţi pasageri reduce costurile administrative, iar forţarea unor pasageri să stea pe locurile pe care nu le vrea nimeneni ar putea să reducă riscul ca acestea să rămână neocupate.
Specialiştii internaţionali suspectează însă un alt motiv pentru lansarea acestei opţiuni de zbor: Delta şi rivalii companiei transformă basic economy într-un mod suficient de neplăcut de călătorie încât să îi determine pe pasageri să plătească suplimentar pentru a face un upgrade înspre standard economy.
Noua clasă a fost discutată intens în publicaţiile americane. Time a numit-o ”mai rău decât orice altă opţiune low-cost a unui operator aerian”, Forbes a avertizat pasagerii că în curând ”vor plânce din cauza acestei situaţii”
Specialiştii The Economist spun despre ”ultima clasă” că este varianta de zbor prin care se renunţă la ultimele puţine aspecte ce ţin de confortoul pasagerilor de la clasa economy. Cel mai mare sacrificiu este legat de pierderea abilităţii de a rezerva un loc la momentul achiziţionării unui bilet de avion – astfel că dacă pasagerii călătoresc cu prietenii sau familia, nu vor avea parte de ”luxul” de a călători împreună cu aceştia, la fel ca în cazul unor companii low-cost. Clienţii basic economy renunţă de asemenea la dreptul lor de a-şi face upgrade la locuri şi de a-şi schimba sau anula rezervările la mai mult de 24 de ore după booking.
De ce operatorii aerieni cu tradiţie se mulează pe caracteristici ale operatorilor low-cost, care au cele mai mari rate de nesatisfacţie şi plângeri? Fiindcă acestor operatori aerieni le merge extrem de bine, potrivit The Economist. Pasagerii au arătat astfel că sunt dispuşi să suporte tot felul de neplăceri şi inconvenienţe de dragul unui preţ mai mic. Operatorii aerieni tradiţionali ai Statelor Unite ale Americii oferă astfel pasagerilor ceea ce îşi doresc, iar operatorii europeni par să urmeze şi ei aceste trenduri.
Aceasta va fi cea de-a patra bancnota din seria „Europa”, dupa cea de 5 euro care a intrat in circulatie in luna mai 2013, urmata la sfarsitul lunii septembrie 2015 de noua bancnota de 10 euro, iar in luna noiembrie 2015 de noua bancnota de 20 euro.
„Introducerea noii bancnote de 50 de euro va spori si mai mult siguranta monedei noastre. Elementele sale de ultima generatie ne ajuta sa ne protejam moneda. Acestea se inscriu in eforturile noastre continue de a mentine stabilitatea euro, o moneda utilizata cotidian de 338 de milioane de cetateni din intreaga zona euro”, a declarat Yves Mersch, membru al Comitetului executiv al BCE.
Bancnota de 50 de euro este cea mai utilizata dintre toate cupiurile euro, reprezentand 45% din totalul bancnotelor aflate in circulatie. Volumul bancnotelor de 50 de euro in circulatie depaseste volumul cumulat al bancnotelor de 5 euro, 10 euro si 20 euro. De asemenea, numarul de bancnote de 50 de euro in circulatie este aproape identic cu totalul tuturor cupiurilor aflate in circulatie la sfarsitul anului 2002 – anul in care bancnotele si monedele euro au fost puse in circulatie.
Noua bancnota de 50 de euro include o fereastra-portret, element de siguranta inovator utilizat pentru prima data in cazul bancnotei de 20 euro din seria „Europa”. Atunci cand bancnota este indreptata spre o sursa de lumina, o fereastra transparenta din apropierea marginii superioare a hologramei reda portretul Europei, personaj din mitologia greaca, care este vizibil pe ambele fete ale bancnotei. Acelasi portret apare si in filigran. Aversul bancnotei include un „numar verde-smarald”, respectiv un numar stralucitor care, la inclinarea bancnotei, isi schimba culoarea din verde-smarald in albastru-inchis si creeaza un efect luminos care se deplaseaza in sus si in jos. Aceste elemente de siguranta faciliteaza verificarea autenticitatii noii bancnote de 50 de euro prin utilizarea metodei „atinge, priveste, inclina”.
Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro
Aceasta va fi cea de-a patra bancnota din seria „Europa”, dupa cea de 5 euro care a intrat in circulatie in luna mai 2013, urmata la sfarsitul lunii septembrie 2015 de noua bancnota de 10 euro, iar in luna noiembrie 2015 de noua bancnota de 20 euro.
„Introducerea noii bancnote de 50 de euro va spori si mai mult siguranta monedei noastre. Elementele sale de ultima generatie ne ajuta sa ne protejam moneda. Acestea se inscriu in eforturile noastre continue de a mentine stabilitatea euro, o moneda utilizata cotidian de 338 de milioane de cetateni din intreaga zona euro”, a declarat Yves Mersch, membru al Comitetului executiv al BCE.
Bancnota de 50 de euro este cea mai utilizata dintre toate cupiurile euro, reprezentand 45% din totalul bancnotelor aflate in circulatie. Volumul bancnotelor de 50 de euro in circulatie depaseste volumul cumulat al bancnotelor de 5 euro, 10 euro si 20 euro. De asemenea, numarul de bancnote de 50 de euro in circulatie este aproape identic cu totalul tuturor cupiurilor aflate in circulatie la sfarsitul anului 2002 – anul in care bancnotele si monedele euro au fost puse in circulatie.
Noua bancnota de 50 de euro include o fereastra-portret, element de siguranta inovator utilizat pentru prima data in cazul bancnotei de 20 euro din seria „Europa”. Atunci cand bancnota este indreptata spre o sursa de lumina, o fereastra transparenta din apropierea marginii superioare a hologramei reda portretul Europei, personaj din mitologia greaca, care este vizibil pe ambele fete ale bancnotei. Acelasi portret apare si in filigran. Aversul bancnotei include un „numar verde-smarald”, respectiv un numar stralucitor care, la inclinarea bancnotei, isi schimba culoarea din verde-smarald in albastru-inchis si creeaza un efect luminos care se deplaseaza in sus si in jos. Aceste elemente de siguranta faciliteaza verificarea autenticitatii noii bancnote de 50 de euro prin utilizarea metodei „atinge, priveste, inclina”.
Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro
Parlamentarii au adoptat proiectul privind angajarea rudelor înainte de august 2013. Plenul reunit al celor două Camere, întrunit miercuri, a adoptat cu 306 votui “pentru” şi o abţinere proiectul de lege prin care aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese.
Potrivit iniţiativei, interdicţiile introduse prin art. 38 alin. 11 au intrat în vigoare şi produc efecte juridice începând de la data de 21 august 2013, iar actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite de deputaţi sau senatori înainte de această dată ”nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea 96/2006 în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, având în vedere faptul că anterior modificărilor introduse prin Legea 219/2013 nu a existat nicio restricţie cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputaţii şi senatorii putând dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării acestora”.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu susţine iniţiativa, considerând că modificările propuse sunt în totală contradicţie cu dispoziţiile art.70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul Penal – prevederi care reglementează conflictul de interese în materie administrativă şi penală.
Vinificatorii au ales ciorchini de struguri roşii şi albi din regiunea Basque, Spania, şi i-au amestecat în colorant alimentar, nuanţa indigo, şi antocian (pigment din sucul plantelor ce oferă fructelor culoarea roşie, violet sau albastră), pentru a crea un vin revoluţionar într-o nuanţă surprinzătoare de safir.
Potrivit mymodernmet.com, podgoriile Gik sunt în majoritate localizate în La Rioja, Zaragoza, León şi Castilla-La Mancha, dar compania susţine că locaţia şi varietăţile de struguri nu sunt importante – ceea ce contează sunt oamenii din spatele produsului albastru, incluzând aici atât cultivatorii, cât şi vinificatorii.
Totuşi, producătorii preferă să renunţe la terminologia oficială a industriei, referindu-se la ei cu termenul “vinificatori” în loc de “creatori”.
Antreprenorii inovatori au toţi în jur de 20 de ani şi nu au niciun fel de calificare atestată în comerţul cu vin, deşi şi-au petrecut doi ani în colaborare cu Universitatea din regiunea Basque pentru a perfecţiona reţeta vinului albastru, potrivit Mediafax.
În afară de factorul şoc, tinerii au ales culoarea albastru datorită simbolisticii, în special pentru faptul că această nuanţă “reprezintă mişcare, inovaţie şi infinit. Este, de asemenea, o culoare frecvent asociată cu schimbarea”.
Aspectul este unul radical, dar gustul este delicios. Se presupune că este mai dulce decât vinul roşu sau alb normal, chiar dacă nu conţine zahăr. Fiecare sticlă conţine 11.5% alcool şi costă aproximativ 11 dolari, deşi momentan produsul nu este disponibil în Statele Unite.
Totuşi, Spania, Franţa, Regatul Unit, Olanda şi Germania pot comanda vinul online.
Vinificatorii au ales ciorchini de struguri roşii şi albi din regiunea Basque, Spania, şi i-au amestecat în colorant alimentar, nuanţa indigo, şi antocian (pigment din sucul plantelor ce oferă fructelor culoarea roşie, violet sau albastră), pentru a crea un vin revoluţionar într-o nuanţă surprinzătoare de safir.
Potrivit mymodernmet.com, podgoriile Gik sunt în majoritate localizate în La Rioja, Zaragoza, León şi Castilla-La Mancha, dar compania susţine că locaţia şi varietăţile de struguri nu sunt importante – ceea ce contează sunt oamenii din spatele produsului albastru, incluzând aici atât cultivatorii, cât şi vinificatorii.
Totuşi, producătorii preferă să renunţe la terminologia oficială a industriei, referindu-se la ei cu termenul “vinificatori” în loc de “creatori”.
Antreprenorii inovatori au toţi în jur de 20 de ani şi nu au niciun fel de calificare atestată în comerţul cu vin, deşi şi-au petrecut doi ani în colaborare cu Universitatea din regiunea Basque pentru a perfecţiona reţeta vinului albastru, potrivit Mediafax.
În afară de factorul şoc, tinerii au ales culoarea albastru datorită simbolisticii, în special pentru faptul că această nuanţă “reprezintă mişcare, inovaţie şi infinit. Este, de asemenea, o culoare frecvent asociată cu schimbarea”.
Aspectul este unul radical, dar gustul este delicios. Se presupune că este mai dulce decât vinul roşu sau alb normal, chiar dacă nu conţine zahăr. Fiecare sticlă conţine 11.5% alcool şi costă aproximativ 11 dolari, deşi momentan produsul nu este disponibil în Statele Unite.
Totuşi, Spania, Franţa, Regatul Unit, Olanda şi Germania pot comanda vinul online.
Elveţia elimină, începând de miercuri, toate restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari, măsurile de limitare a imigraţiei putând fi reintroduse doar în cazul în care va exista un aflux de imigranţi din cele două ţări.
Guvernul Elveţiei a adoptat în aprilie o ordonanţă care prevede accesul pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari de la 1 iunie 2016.
Elveţia prelungise, în 2009 şi 2014, măsurile restrictive pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari.
Perioada tranzitorie de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii expiră pe 31 mai 2016 şi nu va fi prelungită.
“În cazul în care imigraţia din România şi Bulgaria va depăşi cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricţii pe piaţa internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019”, preciza în aprilie Guvernul de la Berna.
În momentul de faţă, numărul imigranţilor români şi bulgari din Elveţia este destul de mic.
În momentul aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Elveţia a introdus restricţii privind accesul cetăţenilor celor două state pe piaţa muncii. Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană şi din Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.