BusinessMagazin

Tag: intoarcere

  • Fondatorul SSIF Broker Cluj se pregăteşte să revină pe piaţa de capital

    Petru Prunea stă pe o bancă dintr-un parc din Cluj, alături de doi prieteni brokeri, şi dă un interviu telefonic. Este încă în vacanţă, deoarece anul universitar urmează să înceapă peste două săptămâni. Familia şi universitatea l-au ţinut ocupat în ultimii cinci ani, de când a ieşit de pe piaţa de capital la fel de sonor precum a intrat, la începutul anilor ’90. „În ultimii cinci ani, în perioada cât am fost suspendat, m-am ocupat de familie şi de facultate, dar şi de numeroasele procese pe care le-am avut cu Broker. În ultimii doi ani cât am fost la Broker, eu nu am avut putere de decizie, dar mi-au fost imputate toate greşelile“, povesteşte Petru Prunea, care poate activa din nou pe piaţa de capital din mai 2014. Nu a făcut-o încă, dar plănuieşte să se întoarcă.

    Interdicţia CNVM a fost dată lui Petru Prunea în aprilie 2009, după 14 ani de când se afla la conducerea SSIF Broker Cluj. La începutul lui 2009, firma pe care a fondat-o şi pe care a condus-o din 1994 a fost zguduită de cel mai mare scandal de pe piaţa de capital, după ce s-a descoperit că şefa agenţiei din Deva a Broker, Adriana Constantin, a fraudat clienţii societăţii cu aproape un milion de euro.

    A urmat un control al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de supraveghere a pieţei de capital, în urma căruia au fost descoperite nereguli şi la alte sucursale ale Broker, fapt care a condus la cele mai drastice sancţiuni dictate până la acel moment la Bursă: amenzi în valoare totală de 843.000 de lei (200.000 de euro) pentru societate şi 22 dintre angajaţii săi şi suspendarea pentru cinci ani a lui Prunea de pe piaţa de capital. Lui Prunea i s-a imputat că nu a făcut regulile mai clare în cadrul societăţii de brokeraj, iar el se consideră şi acum, ca şi atunci, nevinovat: „Eu am crescut la ţară şi pe mine mama m-a învăţat să nu mă amestec în tărâţe că mă mănâncă porcii. Am plătit eu greşelile tuturor“.

    Decizia CNVM a rămas în picioare şi, timp de cinci ani, Petru Prunea a lipsit de pe piaţa de capital, timp în care a predat şi a coordonat doctorate. 3 dintre studenţii săi au devenit doctori în economie, iar alţii se pregătesc. Între timp, nu i-a fost uşor să stea departe de piaţa în care a investit peste 15 ani din viaţă: „Am perceput foarte dureros faptul că lipsesc de pe piaţă, eu am contribuit la înfiinţarea Bursei sau a Fondului de Garantare, am ajutat la construcţia unei pieţe la care nu am mai avut acces. Am suferit foarte mult. În aceşti cinci ani am fost în vacanţă, în Spania şi în Grecia, primele mele vacanţe de când am început să clădesc SSIF Broker. Dar am găsit un refugiu în şcoală. Se plăteşte foarte prost la Oradea. Eu sunt profesor universitar emerit, dar sunt pensionar, aşa că sunt încadrat la plata cu ora şi iau 6 lei pe oră“, povesteşte acum Petru Prunea.

    Singura sa legătură cu brokerajul a luat forma unor colaborări cu firme din domeniu cărora le-a oferit consultanţă. În 2009 a colaborat cu Nova Invest din Baia Mare, în perioada când firma condusă de Petre Mureşan intenţiona să crească şi să se listeze la bursă; în iulie 2010, Nova Invest a oprit activitatea de tranzacţionare, Mureşan povestind atunci că a pierdut mulţi clienţi care s-au mutat la sucursala deschisă în Satu Mare de firma de brokeraj IFB Finwest Arad. Ulterior a colaborat cu Avantgarde Cluj, ai cărei 380 de clienţi au fost preluaţi (prin transfer tehnic) de SSIF Broker în 2013.

    Pe banca din parcul din Cluj, Petru Prunea nu se gândeşte însă doar la doctoranzii sau la studenţii săi de la Facultatea de Ştiinţe Economice de la Universitatea din Oradea, ci şi la cele câteva oferte pe care le-a primit în ultima jumătate de an pentru a reveni pe piaţa de capital. „Încă oscilez dacă să le accept sau nu“, mărturiseşte Prunea, „deoarece lucrurile s-au schimbat destul de mult, dar cel mai probabil voi accepta una dintre oferte şi voi reîncepe să activez în domeniu.“ „Am câteva oferte de la acţionarii unor societăţi de brokeraj. Nu este vorba de SSIF Broker, deoarece, deşi mă înţeleg foarte bine cu actuala conducere, nu cred că aş fi acceptat de consiliul de administraţie.“ Admite că îl interesează în continuare ce se întâmplă cu Broker, „este copilul meu, chiar dacă mai face rele. Nu am mai călcat prin firmă după ce am fost suspendat. Dar piaţa de capital nu este doar SSIF Broker, e o piaţă care se dezvoltă şi oferă oportunităţi. Dacă doresc să mă întorc, pot. Şi da, doresc“. Spune că, cel mai probabil, va accepta o ofertă din provincie, deoarece „la Bucureşti nu e uşor pentru un ardelean, trebuie să fie foarte iute. Nu rezist acolo, pentru că mentalitatea noastră de ardeleni a mers spre Viena, iar a bucureştenilor spre Istanbul. De fapt, de asta nu aş veni la Bucureşti“.

    Fostul director al Broker spune că şi-a lichidat în 2009 şi 2010 tot portofoliul de acţiuni de la firma pe care a fondat-o (Prunea deţinea aproximativ 10 milioane de titluri din cele 280 de milioane de titluri ale companiei; la valori cuprinse între 0,5 şi 0,19, Prunea ar fi încasat până în 2 milioane de lei). Acum, mai are „un portofoliu mic la bursă“, dar spune că nu are „bani să înfiinţeze singur o firmă nouă, pentru că pe mine activitatea de brokeraj nu m-a îmbogăţit – tot mama m-a învăţat să nu mă bucur la bani“. Deşi nu are un plan clar, Petru Prunea a decis că nu vrea să se retragă: „Piaţa s-a schimbat mult, oamenii s-au schimbat, dar eu cred că va urma o creştere a pieţei din care aş vrea să fac, din nou, parte“.

  • Crapitalism. Poporul român se va maturiza când va fi în stare să judece cu mintea proprie

    Aşa că, în momentul în care am primit un mesaj pe pager – telefonul mobil încă nu apăruse! – despre faptul că ministrul, întors dintr-un voiaj care privea tocmai respectivul contract, vrea să stea de vorbă cu mine, am zbughit-o instantaneu din casă; eram jurnalist de agenţie de presă la momentul acela, mereu sub presiunea timpului. Ajuns în cabinetul ministerial, am băgat rapid nişte politeţuri, în pregătirea întrebărilor binecunoscute – cine, cum, când, unde etc. Dar omul a început să îmi povestească despre cât de frumos era acolo unde a fost şi despre ce şi-a cumpărat de acolo, ceva mare şi tehnic, să zicem. Am răbdat un pic, pe urmă am revenit la ale mele – cine, cum… Omul o ţinea pe a lui, îşi cumpărase ceva deosebit şi ţinea musai să îmi detalieze. „Bine, bine, dar contractul?“, am întrebat după altă rundă de detalii tehnice. „…a, da, şi contractul. Îl facem, îl facem“, a replicat ministrul meu.

    Am obţinut o ştire de trei rânduri, lipsită de entuziasm; pe drum m-am gândit că omul pur şi simplu nu avea nimic în comun cu contractul în cauză şi nu-i păsa de cine, cum, când, unde, decât în măsura în care respectivul document îi slujea interesele directe – achiziţia aceea minunată şi poate şi altele. Abordare de politician.

    Despre universalitatea acestei abordări m-am convins în cabinetul unui alt ministru al vremii, martor involuntar al unei discuţii demne de un film comic-absurd, pe care nu o reproduc din raţiuni de spaţiu. Destul să spun că am avut de-a face cu un ministru şi un secretar de stat, prospăt întors şi acesta de peste ocean, care, trimis acolo să rezolve ceva, se lăuda cu ce cămaşă de blugi a primit. Cu numele brodat! Ba a mai pomenit şi alte daruri, aşa că finalul a fost cu un ministru vag amuzat şi un secretar de stat care mi-a rămas în minte drept tipul pe care l-am văzut albindu-se la faţă cel mai rapid şi cel mai profund vreodată în momentul în care ministrul m-a prezentat drept jurnalist. La fel ca primul ministru, omul avea nişte interese, iar restul activităţilor erau menite a-i sluji strict interesele.

    Povestesc chestiile astea gândindu-mă la episodul MTO/reducerea CAS; prim-ministrul Ponta şi ministrul finanţelor au ieşit puternic şifonaţi din poveste, indiferent de pronunţia deficitară în engleză sau de foile cu cifre secrete care nu pot fi nici văzute, nici descrise. Ce nu mi-a plăcut mie este faptul că MTO şi reducerea taxei au fost doar o parte a unui simplu joc politicianist, abil pus în scenă dar lipsit de fundamente; nici lui Traian Băsescu, nici lui Victor Ponta şi nici ministrului Ioana Petrescu nu le pasă de ce înseamnă cu adevărat reducerea taxelor sau constrângerile bugetare din acordurile cu UE.

    Momentul maturizării, spunea cineva, este cel în care copilul începe să-şi vadă părinţii aşa cum sunt în mod real; nu o zână şi un zeu atotputernic, ci oameni cu griji, cu probleme, cu riduri, cu ticuri şi enervanţi. Şi măsura unui părinte adevărat este momentul în care îi cere copilului să îşi asume responsabilităţi. Poporul român se va maturiza, dacă e să facă asta vreodată, în momentul în care va fi în stare să judece rece, cu mintea proprie, fără umori şi resentimente, prestaţia tuturor, fără idei impuse de alţii. Şi să-i pună pe fiecare în colţul potrivit.

    Americanii au un termen pentru capitalismul dictat de interesele unora şi altora; îi spun „crapitalism“, capitalism de cumetrie. Îl folosesc şi eu, iată.

    Ilustrez cu un tablou care se cheamă „Baloane de săpun“ şi a fost pictat de un ins pe nume Jean Baptiste Simeon Chardin. Un balon de săpun este şi o formă de distracţie, dar şi un simbol al efemerului nostru, un lucru de care e bine să ne aducem aminte din când în când.

  • “Nu m-aş mai întoarce să lucrez la stat niciodată. Sunt mulţi oameni pe care nu-i poţi da deoparte”


    ADRIAN VOLINTIRU  ESTE BINE DISPUS CA ÎNTOTDEAUNA. FAPTUL CĂ A PETRECUT MAI BINE DE UN AN ŞI JUMĂTATE ANGAJAT LA STAT NU I-A SCHIMBAT NICI TONUSUL, NICI CHEFUL DE LUCRU. De fapt, Adrian Volintiru este unul dintre puţinii manageri din privat care au trecut prin administraţia centrală şi apoi au revenit în privat fără resentimente. „Mie mi-a plăcut la stat“, admite acum Adrian Volintiru, care a condus AVAS în perioada noiembrie 2012 – noiembrie 2013, iar ulterior a fost, timp de cinci luni, secretar de stat în Ministerul Economiei. Volintiru este unul dintre managerii formaţi în cadrul Rompetrol, lucrând în companie timp de opt ani. După Rompetrol, managerul a schimbat mai multe joburi, fiind pe rând CFO la Relad, COO la Marexin, CEO la Vulcan, pentru a intra ulterior în structurile de administraţie centrale.

    „Desigur, este greu la stat, lucrurile nu se mişcă la fel de repede ca într-o companie privată. În schimb, sentimentul că poţi schimba ceva fundamental în economie este minunat; la stat poţi face chestii care să schimbe economia, dacă sunt aprobate“, povesteşte Volintiru. Managerul, care subliniază că nu este membru de partid, a fost numit la şefia AVAS de către PNL, care căuta pentru conducerea instituţiei un specialist în restructurare.

    RESTRUCTURĂRILE SUNT VIAŢA MEA”, SPUNE MAI ÎN GLUMĂ, MAI ÎN SERIOS ADRIAN VOLINTIRU. De la începutul anilor 2000, de când s-a angajat la Rompetrol, a făcut numai restructurare: întâi la Petromidia, apoi la IFN-ul din cadrul Rompetrol, apoi la Rompetrol Downstream, iar după plecarea din grupul deţinut anterior de Dinu Patriciu a restructurat şi optimizat businessul Relad, după care a crescut de trei ori în şase luni din 2011 cifra de afaceri a Vulcan, companie deţinută de Ovidiu Tender (compania intrând însă ulterior în insolvenţă). La data deschiderii procedurii insolvenţei, în 2013,Vulcan avea datorii de 193 milioane de lei faţă de 230 de creditori. Cel mai mare creditor era BCR, cu 78 mil. lei, urmat de ANAF, cu 46 mil. lei, şi Grupul Energetic Tender (acţionarul majoritar), cu 9,7 mil. lei, potrivit administratorului judiciar.

    „Când am ajuns la AVAS, eu am luat în serios nevoia de restructurare a companiilor din portofoliu. Mi-am suflecat mânecile şi m-am apucat de treabă, principalele ţinte de restructurare fiind Fortus Iaşi, Remin Baia Mare, Aversa şi UCM Reşiţa. Eu vedeam AVAS ca pe un holding care are nevoie de restructurare şi l-am tratat ca atare“, povesteşte Adrian Volintiru. O parte dintre companiile din AVAS erau venite recent în portofoliu prin mutarea creanţelor de la ANAF la AVAS –  „prin venirea lor la AVAS, eu am considerat că guvernul nu este interesat doar de recuperarea banilor, ci de o restructurare care să permită ulterior plata datoriilor“.

    Nu a fost chiar aşa.  „Este încă greoi să pătrunzi sistemul, sunt mulţi oameni integraţi profund în acesta şi e greu să îi dai deoparte; una peste alta însă, cu tenacitate, lucrurile se pot întâmpla“, precizează Volintiru, care povesteşte despre două iniţiative pe care le-a avut în sensul schimbării dinamicii companiilor de stat: o ordonanţă de urgenţă prin care să fie luate la pachet creanţele companiilor de stat şi o modificare a legii insolvenţei (mai precis a literei k, articolul 95 – care spune că o creanţă bugetară nu poate fi transformată în acţiuni): „Ar fi fost minunat să putem scăpa de aceste creanţe prin transformarea lor în acţiuni, dar din nefericire nu am reuşit să schimbăm articolul respectiv“. Părţile bune au fost mai multe, precizează însă Volintiru: vânzarea Aversa, chiar dacă tranzacţia nu a fost lipsită de controverse (Blue Diamond Estate, firmă controlată de omul de afaceri canadian Michael Topolinski, şi Autoplast Engineering au câştigat la începutul lunii septembrie 2013 licitaţia pentru preluarea activelor producătorului de pompe Aversa din Bucureşti pentru 17,3 milioane de euro, tranzacţie în care este inclus terenul de 10 hectare din zona Pieţei Obor), listarea Romgaz, procesul de restructurare a AVAS şi reducerea personalului cu 25%, dar şi câştigarea „tuturor proceselor care s-au judecat în perioada cât am condus eu instituţia“ (AVAS are pe rol 11.700 de dosare în care sunt date în judecată companiile statului şi AVAS, 37.000 de creanţe şi 2.800 de dosare postprivatizare). Sau, cum concluzionează Volintiru,  „un holding cu multe probleme“.

     

    O noua provocare pentru manageri: coordonarea si motivarea de la distanta a echipelor

  • Cel mai greu job din România: 60% dintre angajaţi nu rezistă în companie mai mult de un an

    La început era studentă la ASE, dar a înţeles repede că sistemul educaţional din România nu i se potriveşte. După ce a studiat la Veneţia şi New York, unde a refuzat şi un job la celebra casă de modă Valentino, Mădălina Pascu s-a întors în ţară unde face sute de mii de euro învăţându-i vânzări pe angajaţii din companii. Cât de buni vânzători sunt românii?

    60% DINTRE OAMENII DE VÂNZĂRI DIN ROMÂNIA REZISTĂ MAI PUŢIN DE UN AN. ESTE UN PROCENT ENORM”. Mădălina Pascu este cea care coordonează activităţile Salestrust.eu în România, filiala locală a unei companii din Marea Britanie, organizaţie care certifică profesional oamenii de vânzări, denumită Institute of Sales and Marketing Management (ISMM). A adus programul în România anul trecut – “de regulă cererea vine din partea companiilor dintr-o anumită zonă sau din iniţiativa unui prestator de servicii cum suntem noi” – şi recunoaşte că alte certificări au ajuns mai devreme, cum ar fi cele pentru audit, marketing, contabilitate sau din domeniul financiar-bancar.

    A început facultatea de comerţ din cadrul ASE Bucureşti, dar a plecat să studieze comerţ la universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. Ulterior, a făcut doi ani de specializare într-un departament de comerţ exterior din Italia şi a primit, prin intermediul facultăţii, un internship în vânzări la Valentino la New York. “Te duci acolo, vezi cât de mult se munceşte şi vezi lucrurile mai închegate. Acolo, dacă greşeşti de trei ori, un mail, un raport greşit şi o eroare gramaticală – eşti concediat”, spune tânăra de 32 de ani. A refuzat o ofertă de salariu de 7.000 de dolari la New York după terminarea intenshipului şi a revenit în România.

    “Când vezi cum sunt oamenii de acolo, începi să apreciezi foarte mult România şi modul în care noi acordăm timp tradiţiilor şi familiei. Stilul nostru de viaţă este foarte diferit. Americanii sunt foarte reci, iar succesul lor stă în disciplina pe care o impun şi lipsa de permisivitate”, explică Mădălina Pascu.

    PASCU A LUCRAT ÎN ULTIMII NOUĂ ANI TOCMAI PENTRU TOATE CERTIFICĂRILE PROFESIONALE – “am dezvoltat ACCA (certificarea din contabilitate – n.red.) de la cinci companii care investeau la 350” – şi admite că despre vânzători nu ştia mare lucru până când ISMM a venit în ţară. “Nu este tocmai o franciză, este un parteneriat în care se cedează o marjă către cei din Marea Britanie”. Firma a avut până acum circa 40 de cursanţi, preţul calificării fiind de 16.000 de euro pentru o perioadă de trei ani. Companiile aleg să îi înscrie pe cei mai buni dintre vânzători, pentru a-i motiva suplimentar să nu părăsească angajatorul, cei pe care îi trimiteau în trecut la MBA-uri în afara ţării.


    RADIOGRAFIA PIEŢEI DUPĂ APROAPE UN AN ŞI JUMĂTATE DE LA STARTUL BUSINESSULUI CONTUREAZĂ ÎN ROMÂNIA DOUĂ TIPURI DE COMPANII: câteva care investescîn programe interne regionale printr-o academie de vânzări, de regulă multinaţionale cu afaceri de sute de milioane de euro; altele care cheltuiesc bani în mod episodic în funcţie de nevoi pentru traininguri de vânzări, tocmai pentru că riscul pierderii investiţiei e mai mic dată fiind fluctuaţia mare de personal în rândul angajaţilor din domeniu.

    “Firmele consideră că aceste programe au ca scop cunoaşterea produselor şi nu formarea stabilă a angajaţilor. E o problemă în toate pieţele logica «Cu cât cunoşti produsul mai bine, cu atât îl vinzi mai bine». Fals”, spune Pascu. O cercertare statistică a Salestrust.eu arată că majoritatea românilor cred că oamenii de vânzări buni sunt nativi şi nu construiţi pe parcursul vieţii – “cei mai descurcăreţi, sociabili şi muncitori”. Fluctuaţia mare de personal se explică prin faptul că marea majoritatea a angajaţilor renunţă nu numai la jobul respectiv, ci şi la cariera în vânzări, pentru că ajung să înţeleagă că nu sunt făcuţi pentru asta. “Un om ajunge întâmplătorîn vânzări.

    Se angajează, învaţă trei luni produsul, după care trebuie să îşi îndeplinească ţintele. Nefiind bine pregătit şi fără să înţeleagă că încrederea în client se câştigă în timp, renunţă”, spune Mădălina Pascu. În mare parte, oamenii de vânzări sunt absolvenţi de ştiinţe economice atraşi de iluzia unei slujbe în care interacţionează cu alţi oameni şi sunt feriţi de rutinele pe care le impun joburile din bănci sau audit. “Partea cea mai dificilă e tocmai interacţiunea cu oamenii, pentru că interacţiunea nu înseamnă să convingi omul să cumpere, ci să construieşti o relaţie cu clientul, să cunoşti bine piaţa şi percepţiile”.

    Piaţa românească înseamnă mai degrabă abordarea regulii “sună o sută de oamenişi s-ar putea să cumpere zece”iar cei care nu îndeplinesc obiectivele se demotivează rapid. Salariile pleacă de la 350 de euro şi ajung la 4.500 de euro pentru un director de vânzări, în timp ce “preţul talentelor”, sub o zecime din oamenii de vânzări din România, s-a menţinut constant în ultimii ani.

    O bună parte din venitul lunar al angajatului din vânzări este variabilă, mai mult în cazul angajaţilor responsabili de găsirea de noi clienţi, o activitate mult mai dificilă în 2013, şi mai puţin în cazul celor care trebuie să păstreze baza de clienţi deja existentă.

    IN NOUA REALITATE ECONOMICĂ, MĂDĂLINA PASCU SPUNE CĂ ABILITĂŢILE DE VÂNZĂRI CONTEAZĂ ŞI MAI MULT. În scenariul în care clientului în plac produsul şi omul de vânzări, dar nu are bani să cumpere, Pascu vorbeşte despre găsirea de priorităţi. “De exemplu, cu toţii spunem că nu avem timp, dar dacă e ceva cu adevărat important nu dormim noaptea ca să rezolvăm problema. Asta este adevărata valoare a oamenilor buni din vânzări”.

  • Ponta, întrebat despre intenţia lui Tăriceanu de a reveni în PNL: Un pas spre refacerea USL

     Victor Ponta a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la PSD Arad, cum comentează posibila întoarcere a lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL.

    “Nu am vorbit şi nu mă uit niciodată în curtea altor partide, decizia domnului Tăriceanu este decizia domniei sale, eu ştiu un singurul lucru despre domnul Tăriceanu şi despre cei mai mulţi lideri liberali cu care noi ne-am întâlnit în judeţele ţării, preşedinţi de consilii judeţene, primari liberali, parlamentari liberali: cei mai mulţi ne-au spus că în 2012 au cerut votul oamenilor ca Uniune Social-Liberală, că în continuare se consideră legitimaţi să fie USL, că au fost votaţi tocmai că se luptau cu Băsescu, Udrea, Blaga, cu care acum fac moţiuni împreună. De luni încolo, putem fi din nou împreună în cel mai important proiect politic – USL. Asta pot eu să comentez despre domnul Tăriceanu şi cei mai mulţi dintre colegii liberali”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea femeii pilot de la Blue Air: are 32 de ani, câştigă mii de euro pe lună şi a visat din liceu să fie comandant

    În fiecare zi de muncă, Laura Gârdu vizitează un oraş din Europa. Nu face cumpărături şi nu are timp să vadă nici aeroportul, nicidecum oraşul. Dar munceşte călătorind, un vis care ocupă mintea multor corporatişti.

    180 DE ORE PE ELICOPTER ŞI 3.500 DE ORE DE ZBOR LA MANŞA AVIOANELOR BOEING. ACESTEA SUNT CIFRELE DIN CARIERA DE PÂNĂ ACUM A LAUREI GÂRDU (32 DE ANI), absolvent al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, acum comandant de avion comercial. Visul ei este să ajungă şi la manşa unui Boeing 777, un avion de mare capacitate, folosit pe zboruri intercontinentale.

    Nu este prea vorbăreaţă, dar povesteşte că înălţimile au pasionat-o de mică: „Când eram mică şi vedeam avioane pe cer le urmăream îndelung cu privirea şi îmi doream să ajung la ele. Am avut chiar o perioadă în copilărie când la întrebarea «Ce vrei să fii, puişor, când te faci mare?» răspunsul meu era: cosmonaut. Ulterior nu pot spune că am rămas fixată pe ideea aceasta, însă cumva destinul m-a adus în aviaţie”, spune Laura Gârdu, pe care am întâlnit-o la sediul companiei aeriene Blue Air, răsfoind reviste de aviaţie. De altfel, un moment decisiv în cariera ei a fost, după cum spune ea, „când am descoperit revistele Top Gun în liceu şi am decis că vreau să devin pilot”.

    DE ŞAPTE ANI, BIROUL EI ESTE CABINA UNUI AVION BOEING 737, DE UNDE COORDONEAZĂ ZILNIC DOUĂ ZBORURI (DUS-ÎNTORS) PE RUTE DIN REŢEAUA COMPANIEI AERIENE LOW-COST BLUE AIR. Timp de cinci-şase ore pe zi zboară la manşa avionului pe toate rutele companiei. Înainte a zburat pe avioane de mici dimensiuni. Are 55 de ore de zbor pe Cessna 172 S, 20 de ore pe avioane de tip Diamond Katana Da-20, 20 de ore pe avioane Piper Seneca PA-34, iar pe elicoptere Eurocopter 120 şi Eurocopter 155B are 180 de ore de zbor.

    După ce a absolvit în 2000 Colegiul Naţional „Cantemir Vodă„  din Bucureşti, profilul Informatică, Laura Gârdu a ales să studieze construcţii aerospaţiale la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti (2000-2005), iar în perioada 2004-2007 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă pentru formarea ca pilot comercial de elicoptere.

    „Înainte de-a mă înscrie la facultate singura mea experienţă pe avion fusese pe un zbor Bucureşti-Londra, pe care am călătorit ca pasager. M-am orientat spre aviaţie din pasiune, nu este ceva ce am moştenit din familie. Părinţii mă vedeau studentă la Medicină sau la Limbi Străine.„ La admitere la Şcoala Superioară de Aviaţie a susţinut teste la matematică, fizică şi engleză, probe eliminatorii, alături de cea medicală: „60% dintre candidaţi au picat la proba medicală. Trebuie să ai o motivaţie clară dacă vrei să devii pilot. Eu am depus tot efortul pentru a ajunge pilot, mi-am dorit foarte mult să fac acest lucru, factorul personal a contat mult”.

    PÂNĂ ÎN 20 DE LOCURI SUNT BUGETATE ANUAL LA ŞCOALA SUPERIOARĂ DE AVIAŢIE. Instruirea pentru licenţa de pilot de linie ATPL (airlines transport pilot license), care permite operarea de zboruri cu avioane ce transportă pasageri, costă circa 60.000 de euro şi constă în maximum 36 de luni de şcolarizare şi 220 de ore de zbor (dintre care o parte pe simulator). La absolvirea cursurilor se susţin examene teoretice şi practice pentru obţinerea licenţei ATPL, care atestă cea mai înaltă calificare a unui pilot. Această licenţă este valabilă şapte ani, timp în care un pilot trebuie să acumuleze minimum 1.500 de ore de zbor, în caz contrar pierzându-şi licenţa.

    Un absolvent al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă care a urmat un curs de pregătire integrat pentru obţinerea licenţei ATPL are calificare de copilot pe avioane multimotor şi multiechipate destinate transportului aerian public, putând să ajungă chiar comandant după alte cursuri. După şcoală însă, fiecare absolvent beneficiază de training suplimentar în cadrul companiilor aeriene la care se angajează, pentru a se pregăti de zbor pe avioanele cu care operează acestea.

    La Blue Air lucrează 76 de piloţi, din care doar patru sunt femei copilot, iar două ocupă funcţia de comandant. Şi soţul Laurei Gârdu lucrează tot ca pilot în cadrul acestei companii, amândoi fiind recrutaţi în 2007.

    LAURA GÂRDU SPUNE CĂ ARE PROGRAM CA ORICE ALT ANGAJAT, DOAR CĂ ACESTA ÎNCEPE MEREU LA ALTE ORE. De fiecare dată la finalul programului merge acasă, la familia ei. În timpul liber face sport, merge cu rolele sau cu bicicleta.

    “Să fiu pilot înseamnă să am o meserie care îmi place, care îmi aduce satisfacţii, emoţii şi o confirmare a faptului că omul trebuie încurajat să facă ceea ce îşi doreşte pentru că aşa va da cele mai bune rezultate. Din momentul când mi-am propus să urmez o carieră în aviaţie, drumul spre manşă nu mi s-a parut nici greu, nici uşor, doar natural. Am privit fiecare nouă provocare ca pe o etapă firească ce trebuie parcursă pentru a îmi atinge idealul.”

    Salariul unui pilot variază în funcţie de numărul orelor de zbor, de compania aeriană angajatoare şi de rutele pe care se zboară. Un pilot de avion câştigă între 2.000 şi 7.000 de euro pe lună în România, potrivit datelor din piaţă. Un pilot comandant poate ajunge şi la 10.000 de euro pe lună.

    „O mare bucurie la fiecare zbor este plăcerea pură a înălţimii, a detaşării de zgomotul cotidian, dar mai este şi aventura călătoriei, a parcurgerii unei distanţe mari într-un timp relativ scurt. Nu doar o dată m-am surprins gândindu-mă la întoarcerea acasă dintr-o cursă: Ia te uită, este ora trei după-amiază şi eu am fost deja până la Paris şi înapoi”.

    Chiar dacă zilnic ajunge în altă destinaţie din străinătate la manşa avionului, ea nu este şi turist în acelaşi timp, dat fiind că nu coboară din avion, ci rămâne în cockpit pentru a se pregăti de zborul de întoarcere. „Când ajungem într-o destinaţie nouă, noi, piloţii, nici nu avem timp să admirăm peisajul de sus, deoarece suntem foarte concentraţi pentru aterizare. Nici nu coborâm din avion, ci ne pregătim pentru zborul de retur pe cursele de curier mediu (distanţe medii)”, spune Laura Gârdu.

    Laura Gârdu mai spune că provocările zborului sunt pe măsura satisfacţiilor oferite. Periodic un pilot trece printr-o serie de examene şi verificări, iar când se află la manşa avionului trebuie să fie pregătit pentru orice: „Ce înseamnă orice? Condiţii meteorologice dificile şi în general elementul de necunoscut care poate apărea în orice moment, întrucât niciun zbor nu seamănă cu altul, chiar dacă este pe aceeaşi rută, la aceeaşi oră sau pe acelaşi fel de vreme”.
     

  • Putin le-a ordonat militarilor mobilizaţi în exerciţii să se întoarcă în unităţi. ULTIMATUMUL dat forţelor ucrainene, infirmat. SUA au suspendat cooperarea militară cu Rusia

     UPDATE 08:15 Putin le cere militarilor mobilizaţi în exerciţii în vestul Rusiei să se întoarcă în unităţi

    Putin a ordonat întoarcerea lor după un raport al Ministerului Apărării care afirmă că exerciţiile s-au desfăşurat cu succes, a declarat Peskov.

    Exerciţiile militare surpriză din centrul şi vestul Rusiei au fost lansate miercuri. Acestea au implicat 150.000 de millitari, 90 de avioane, 880 de blindate, 80 de nave de război şi alte echipamente grele.

    Putin, care a vizitat luni baza militari Kirillovsk din regiunea Leningrad, în nord-vestul Rusiei, a asistat la ultima fază a exerciţiilor.

    Manevrele, decise pe fondul crizei politice din Ucraina, au fost considerate drept un semn al unei posibile incursiuni militare masive de căre unii observatori din Occident.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • KLM urmăreşte creşterea gradului de ocupare a aeronavelor cu o nouă promoţie de Valentine’s Day

    Compania KLM a lansat ofertă promoţională valabilă până pe 14 februarie 2014, cu tarife pe relaţia Bucureşti-Amsterdam şi retur de la 139 de euro. Perioada de  vânzare este 7-14 februarie 2014 şi cea de călătorie este 2-30 martie 2014. 

    Compania a desfăşurat şi în luna ianuarie o promoţie pe segmentul Bucureşti-Amsterdam şi retur, la tarife de 109 euro. În februarie, KLM a redus timp de şase zile cu 40% tariful biletelor de avion pe 25 de destinaţii intercontinentale. 

    KLM a fost fondată în anul 1919, fiind astfel cea mai veche linie aeriană ce şi-a păstrat numele original. În 2004, Air France şi KLM au format alianţa Air France KLM. În Olanda, compania cuprinde esenţialul Grupului KLM, care include KLM Cityhopper, transavia.com şi Martinair. KLM este membru al alianţei globale SkyTeam, oferind clienţilor o reţea de zboruri globală.

  • Doi exploratori britanici au parcurs aproape 3.000 de km pe jos, stabilind un nou record mondial

    Celor doi britanici le-a luat 105 zile să ajungă la Polul Sud şi înapoi, parcurgând în medie 27 de km pe zi în condiţii extreme, cu temperaturi de până la -46 de grade Celsius; ei au folosit sănii cu o greutate de aproape 200 de kg fiecare. Astfel, Saunders şi L’Herpiniere au doborât recordul mondial pentru cea mai lungă distanţă parcursă pe jos.

    Exploratorul britanic Căpitanul Robert Falcon Scott a condus prima expediţie britanică la Polul Sud (numită Terra Nova) pe 17 ianuarie 1912. El şi-a pierdut viaţa alături de colegii săi, Dr. Edward Wilson şi Locotenent Henry (“Birdie”) Bowers, pe 29 martie 1912, în Antarctica, în drumul spre întoarcere.

    Ben Saunders este un pionier al explorărilor polare, fiind unul dintre cei trei exploratori din istorie care au schiat singuri către Polul Nord (călătorie numită de Reinhold Messner “de zece ori mai periculoasă decât pe Everest”). La vârsta de 26 de ani, Ben a fost cel mai tânăr explorator care a făcut această călătorie. A obţinut în 2004 şi recordul pentru cea mai lungă călătorie polară făcută de un britanic. Nimeni nu a mai încercat acest lucru de atunci.

    Falcon Scott, nepotul Căpitanului Robert Falcon Scott, şi Robert Swan OBE, primul care a mers până la Polul Nord şi Polul Sud, fondator al companiei 2041, sunt sponsorii expediţiei.

  • POZA ZILEI: Obiceiuri religioase

    VEZI AICI GALERIA COMPLETA