BusinessMagazin

Tag: insolventa

  • Reţeta prin care dispari cu sute de mii de euro peste noapte: “90% dintre insolvenţe sunt escrocherii”

    “PRIMII ANI DE CRIZĂ, 2009 şi 2010, ne-au adus destul de multe necazuri, nu în partea de creştere, pentru că am crescut în fiecare an, cât în partea de provizioane pentru clienţi insolvabili. O parte din ei şi-au arătat adevărata faţă, cei care au avut programate insolvenţele şi falimentele.” Ovidiu Buluc lucrează în domeniul farmaceutic de 23 de ani şi a reuşit să dezvolte un business axat pe distribuţia şi retailul de produse farmaceutice. El deţine firmele Farmexim – importator şi distribuitor de astfel de produse, Help Net – un lanţ de 150 de farmacii şi Green Net – o companie specializată în importul şi distribuţia de produse cosmetice şi suplimente alimentare şi dezvoltatorul lanţului de parfumerii Beautik Haute Parfumerie.

    Afacerile totale ale lui Buluc, care oferă 2.200 de locuri de muncă, au urcat cu 17% în 2012, până la 380 de milioane de euro, însă şirul de insolvenţe ale clienţilor companiei devine tot mai supărător pentru management. „Piaţa nu s-a curăţat deloc. Este o prostie ce se întâmplă, iar dacă nu umblăm la legea insolvenţei, situaţia se va perpetua şi îi va face economiei româneşti foarte mult rău”, spune Buluc. În forma actuală, legea insolvenţei nu aduce beneficii palpabile păgubiţilor, ci este, după cum o numeşte managerul, „legea debitorului incorect„: „Dacă unul fură un cal, îl bagi doi ani la puşcărie, dar, în schimb, dacă mă fură elegant şi intră în insolvenţă, nu am ce să-i fac. Câştig procesul şi nu am ce să-i iau”. În cazul Farmexim, departamentul juridic gestionează sute de astfel de cazuri, transformate în procese în justiţie. „Cheltuiesc bani, câştig procesele, ei au primit marfa, au încasat banii şi eu nu i-am mai văzut. Peste 90% dintre insolvenţe sunt planificate.”

    POTRIVIT MANAGERULUI, SITUAŢIA APĂRUTĂ ÎN CAZUL FARMACIILOR DUPĂ ANUL 2009 NU SE LEAGĂ DE UN MANAGEMENT DEFICITAR, ci de o schimbare a conjuncturii economice. Ani de zile, marja în farmacii era de peste 40%, compusă din adaosul comercial de circa 20% şi de discountul suplimentar în acelaşi cuantum oferit de distribuitor pentru comenzi. După ce situaţia a început să se deterioreze, iar distribuitorii au coborât discounturile şi, totodată, România a adoptat preţul minim european pentru medicamente, iar termenele de plată pentru medicamente compensate au urcat la peste 300 de zile, planurile farmaciilor – „e greu să le spunem business-plan pentru că numai la asta nu s-au gândit doamnele farmaciste” – s-au încurcat.

    Cheltuielile erau calculate la marjele de 40%, iar după înjumătăţirea lor businessurile au intrat în insolvenţă. „În străinătate dacă intri în insolvenţă şi nu plăteşti, faci puşcărie. Este o escrocherie. Vreau să văd şi eu pe unul care fură jumătate de milion de euro şi ajunge la închisoare:, spune indignat Buluc. Provizioanele Farmexim din ultimii trei ani ajung la 28 de milioane de lei (cca 6 milioane de euro), iar pierderile de acest fel sunt principala preocupare a managementului. Portretul-robot al clientului care face exitul prin insolvenţă variază de la caz la caz. O farmacie poate opta să dispară cu sume cuprinse între 20.000 de euro şi un milion de euro.

    „Poate a fost şi de la mine o greşeală, sunt de acord. Dar dacă eu ani de zile nu am avut niciun fel de problemă cu partenerii şi sunt în businessul ăsta din 1990, ce era să fac?”, se întreabă retoric Buluc, care admite că au mai fost probleme de încasare în deceniul trecut, însă amânări şi nicidecum neplată. Din 2009, peisajul s-a schimbat însă radical, iar politica din segmentul comercial a trebuit regândită pentru a putea depista la timp cazurile problematice. Creanţele sunt controlate de un departament specializat, se cer garanţii suplimentare clienţilor pentru marfa distrubuită, măsuri generate de prudenţa necesară în contextul actual: „Suntem de zece ori mai atenţi„. Buluc admite că riscul de a fi păcălit rămâne de actualitate în absenţa unor schimbări la nivel legislativ, deşi presiunile asociaţiei distribuitorilor există întrucât cazuri similare sunt la ordinea zilei în întreaga industrie.

    ANTERIOR, SORIN MIRICĂ, COORDONATORUL CELEI MAI MARI DIVIZII DE VÂNZĂRI DIN MEDIPLUS, distribuitorul de medicamente numărul unu din România după cifra de afaceri, declara că dispar lunar circa 20-30 de farmacii – „unele pentru că managerii nu au ştiut să gestioneze businessul, iar altele pentru că managerii «au ştiut» să gestioneze businessul”. Reţeta sintetizată de Mirică e simplă – „ai o farmacie, o bagi în faliment, distribuitorii nu au ce altceva să facă şi, după ce ai transferat activele de pe o societate pe alta, îţi deschizi o altă farmacie„. De notorietate este şi cazul distribuitorului Relad, care a procedat similar după ce a rămas cu datorii neplătite de circa 200 de milioane de euro. „La Relad a fost clar premeditată, acolo au rămas furnizorii pârliţi„, spune Buluc, care mărturiseşte că nu i-a trecut vreodată prin cap să folosească acest instrument – „sunt oameni chitiţi să facă asta, dar sunt şi unii care muncesc”. Munca de depistare a clienţilor problematici le aparţine în special agenţilor din teritoriu, depunctaţi în cazul în care nu pot încasa banii. 

    Partea mai liniştită a grupului Farmexim este divizia de farmacii Help Net, unde dezvoltarea continuă de la an la an. „Noi suntem Mercedesul farmaciilor. Dacă te uiţi puţin şi intri într-o farmacie, o să vezi că mai sunt şi Loganuri, şi Volkswagenuri, dar la noi toate sunt premium şi nu vom coborî standardele„, spune şeful Farmexim, reţeaua proprie de farmacii Help Net crescând în 2012 cu 20 până la 150 de unităţi. Pentru 2013, Farmexim şi-a propus o creştere cu 10% a cifrei de afaceri, axându-se pe creşterea cu peste 16% în retail şi un profit net în jurul valorii de 1,4% din cifra de afaceri.

    Presiunile externe ale companiei nu îl vor ţine departe pe Ovidiu Buluc nici în anii următori. „Şi-acasă ce să fac? Aş avea ce să fac, dar le-am spus colegilor mei că abia în momentul în care simt că îi încurc mă las”, mărturiseşte unul dintre pionierii din industria farmaceutică din România. Deşi nu şi-a propus încă delegarea conducerii executive, pentru că îşi doreşte să activeze în acest domeniu cât mai mult timp, fiicele lui Buluc, Isabelle Iacob şi Alina Barcaru, activează deja în companie în poziţii de management de top şi „pot prelua oricând ştafeta”.

  • RAPORT CE: România, unul dintre puţinele state UE unde nu există o lege a falimentului personal

     Alături de Ungaria şi Spania şi spre deosebire de alte state din UE, România nu oferă debitorilor persoane fizice opţiunea de restructurare a datoriilor printr-o procedură de faliment supravegheată judiciar, cu protecţie faţă de creditori, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă London Economics pentru Comisia Europeană, contractat în 2011 şi finalizat anul trecut.

    Între timp, după finalizarea raportului, Spania a introdus în lege prevederi care previn evacuarea din locuinţe a persoanelor aflate în situaţie de neplată la credite ipotecare.

    În Ungaria, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut elaborarea unei legi a falimentului personal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angajaţii firmei Romstrade, aflată în insolvenţă, primesc prima tranşă a salariilor restante din Fondul de Garantare

    Angajaţii companiei de construcţii Romstrade, intrată în insolvenţă la sfârşitul anului trecut, vor primi salariile aferente perioadei septembrie-noiembrie începând cu luna aceasta. Casa de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al companiei de construcţii Romstrade, deţinută cu pachet majoritar de acţiuni de Nelu Iordache, a accesat fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.

    „Pentru achitarea integrală sau parţială a salariilor restante aferente lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie a angajaţilor Romstrade a fost accesat Fondul de garantare pe data 7 martie.. Dosarul a fost validat şi urmează să fie făcute plăţi către foştii salariaţi”, au transmis oficialii Casei de Insolvenţă Transilvania.

    Valoarea sumelor restante pentru salarii nu a fost făcută publică, însă este foarte mare”, potrivit administartorului judiciar iar plata a fost eşalonată în două tranşe. Compania Romstrade avea 930 de salariaţi la momentul intrării în insolvenţă, în decembrie anul trecut. De la sfârşitul anului trecut, Nelu Iordache se află în arest preventiv, fiind acuzat ca administrator al Romstrade de schimbarea destinaţiei sumei de 25 de milioane de lei alocate pentru execuţia primului tronson din autostrada Nădlac-Arad.

  • Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a Mechel Câmpia Turzii

    Tribunalul Comercial Cluj a aprobat ieri intrarea în insolvenţă a combinatului Mechel Câmpia Turzii şi a numit un administrator judiciar care va analiza dacă societatea se va reorganiza sau va intra în faliment.

    Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj Flaviu Moţu a declarat că solicitarea de intrare în insolvenţă a com­binatului a fost depusă de Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori.

    „Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. În urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. A fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului“, a spus Moţu.

    Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii Ioan Pascu a declarat la rândul său că speră ca decizia care se va lua după intrarea în insolvenţă a combinatului să fie cea de reorganizare.

    „În urma aprobării insolvenţei, nu mai pot fi tăiate din combinat utilităţile. Sperăm să aibă loc o reorganizare a combinatului, aşa ne-au promis cei de la Invest Nikarom, acţionarul Mechel, iar astfel poate reporni producţia“, a spus Pascu. Potrivit acestuia, deocamdată, cei circa 370 de angajaţi rămân în combinat.

    Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) i-a solicitat Tribunalului Cluj in­trarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicită o astfel de măsură.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Cererea de intrare insolvenţă a combinatului Mechel Câmpia Turzii, aprobată

     Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că solicitarea de intrare în insolvenţă a combinatului a fost depusă de Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori.

    “Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. În urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. A fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului”, a spus Moţu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armonia Mall, în faliment, a fost scos din nou la vânzare la un preţ cu peste 30% mai mic

     Casa de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul judiciar al dezvoltatorului Red Project Three, intrat în faliment în 2011, a schimbat strategia de vânzare a proiectului Armonia Brăila, după ce în primăvara anului nu a reuşit să găsească investitori dispuşi să plătească 25 de milioane de euro pe proiect. Astfel, după mai multe licitaţii competitive organizate pentru vânzarea mall-ului cu o suprafaţă închiriabilă de 29.500 metri pătraţi, în toamna trecută CITR a trecut la vânzarea prin negociere directă, pornind de la acelaşi preţ.

    Cum nici prin această procedură nu au fost atraşi cumpărători, creditorii au decis să reducă preţul, investitorii fiind aşteptaţi să depună ofertele de participare până pe 10 mai.

    Armonia Brăila, investiţie de 45 milioane de euro, a fost închis în vara anului 2009, iar firma Red Project Three, dezvoltatorul proiectului, a intrat în faliment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea Spicul – cum a ajuns unul dintre cele mai vechi şi puternice branduri româneşti aproape de faliment

    TOT CE FACE ACUM ILIE GHEORGHE este să ţină fabrica în regim de avarie şi să spere că la uşă îi va bate un investitor pentru a-l ajuta să revină în liga mare a industriei lângă nume grele precum Dinel Boromiz (Boromir) sau George Frâncu (Vel Pitar) ori să îi dea şansa să îşi măsoare puterile cu lupi tineri precum Cătălin Grigoriu (Pambac).

    Aventura lui Ilie Gheorghe în industria alimentară a început înainte de 1990, atunci când lucra pentru o companie de stat care producea lapte într-o fabrică în Pantelimon, unde acum funcţionează un hipermarket Cora. A simţit destul de devreme că vrea să o ia pe drumul antreprenoriatului, dar neînţelegerile cu cei care conduceau fabrica de lapte l-au făcut să înceapă un business de la zero alături de un partener.

    „Pe mine către industria pâinii m-a deturnat soţia, care era de profesie brutar, a zis că îmi ajunge atâta lapte, să trec şi la pâine. În 1991 am pus pe picioare o făbricuţă de pâine împreună cu un partener, se făceau bani mulţi pe vremea aceea, aveam în plan să facem şi sucuri, pentru că aşa era moda atunci„, îşi începe Ilie Gheorghe povestea. Prima încercare pe cont propriu în afaceri s-a încheiat nefericit, după mai multe neînţelegeri cu partenerul său. Ambiţiile sale pentru a reuşi pe cont propriu cu un business în industria alimentară l-au purtat însă în curtea fabricii Spicul, care la începutul anilor 1990 era deţinută de stat.

    “AM FOST PRIMUL CARE A DEPUS DOSARUL PENTRU PRIVATIZARE ÎN 1993 ŞI DOI ANI MAI TÂRZIU AM REUŞIT SĂ CUMPĂR FABRICA. Îmi amintesc că am dat şase milioane de dolari la acel moment, cu bani de la bancă, erau nişte dobânzi foarte bune oferite pentru privatizări. Am avut şi eu nişte bani, dar grosul sumei a venit de la bancă, am plătit creditul în zece ani.”

    În primii ani în fotoliul de director general şi în poziţia de acţionar majoritar al Spicul, omul de afaceri spune că nu s-a grăbit să devină milionar, ci a investit aproape tot profitul în creşterea capacităţii şi diversificarea producţiei. „Nu am făcut niciodată un milion, tot profitul s-a dus în investiţii, mi-a rămas şi mie de un pachet de biscuiţi, cum se spune. Îmi amintesc că era o perioadă în care montam cuptor după cuptor în fabrică.”

    În urmă cu 10-12 ani tot businessul se făcea pe cash, iar studiile de piaţă erau doar un concept care abia apărea în discursurile oamenilor de afaceri. Ilie Gheorghe are şi acum într-unul din dulapurile din biroul său o agendă în care a ţinut, până în 2007, evidenţa producţiei zilnice din fabrica sa, o adevărată fişă de parcurs cu date care acum au fost înlocuite de rapoartele furnizate de marile case de cercetare de piaţă. „Aici este toată istoria Spicul. Făceam 3.200-3.500 de tone de pâine proaspătă pe lună. Aveam o cotă de piaţă de 20-25% în Bucureşti şi de câteva procente la nivel de ţară, cu toate că erau fabrici mai mari decât a mea în provincie.”

    DEŞI BUSINESSUL SĂU ERA DEJA AŞEZAT ÎN PIAŢĂ, iar afacerea era în plină dezvoltare, la începutul anilor 2000 omul de afaceri subliniază că şi-a dat seama că fabrica nu are niciun viitor, fiind plină ochi de echipamente construite cu mult înainte de 1990, ce erau înghesuite într-o clădire construită în perioada interbelică.

    Brutăria de la subsolul clădirii se inunda la prima ploaie, spaţiul devenea insuficient pentru a găzdui toate utilajele şi angajaţii, iar producţia era oprită periodic pentru lucrări de consolidare a clădirii. „Făceam în moară făină pe stoc, ca să pot opri moara pentru lucrări de consolidare. Mă temeam să nu cadă cu tot cu clădire.”

  • Primul mare oraş american intrat în faliment

    EVOLUŢIA CAZULUI STOCKTON ESTE URMĂRITĂ ATENT, pentru că va răspunde unei întrebări de drept constituţional care dă dureri de cap juriştilor şi experţilor contabili deopotrivă: cine are prioritate la recuperarea datoriilor – fondurile de pensii, aşa cum prevede legea statului California, sau deţinătorii de obligaţiuni şi creditorii, conform legislaţiei federale?
    Judecătorul federal care a admis falimentul municipalităţii Stockton a subliniat această dilemă.
    „Nu ştiu dacă pensiile prea mari pot fi aduse sub control. Sunt probleme de drept foarte complexe şi dificile pe care le anticipez la orizont„, a declarat judecătorul Christopher Klein, care a aprobat intrarea oraşului în faliment în pofida protestelor creditorilor.

    Asociaţia creditorilor administraţiei locale din Stockton consideră că oraşul nu a epuizat toate variantele disponibile de negociere şi mediere cu deţinătorii de creanţe înainte de a solicita protecţia falimentului, aşa cum prevede legea.
    „Consider că oraşul nu va fi capabil să îşi respecte obligaţiile faţă de cetăţeni în privinţa unor chestiuni fundamentale, cum este siguranţa publică, precum şi în privinţa altor servicii guvernamentale de bază, fără a avea de partea sa puterea legii federale a falimentului, care poate rupe contracte„, a arătat Klein, citat de AP, preluată de Bloomberg.

    Klein a considerat că creditorii au acţionat cu rea- credinţă în timpul negocierilor obligatorii înainte de faliment şi au refuzat să plătească partea care le-a revenit din costurile de mediere. Potrivit Los Angeles Times, creditorii ar fi refuzat să negocieze atât timp cât oraşul a refuzat să reducă plăţile către CalPERS.

    Primăria Stockton a încercat să restructureze o parte din datorii prin reducerea numărului de angajaţi ai administraţiei publice, renegocierea unor contracte de muncă şi scăderea sumelor alocate asigurărilor sociale ale funcţionarilor publici. Finanţarea destinată bibliotecilor publice şi zonelor de recreere a fost înjumătăţită, iar poliţia răspunde numai la cazuri de urgenţă aflate în desfăşurare. Rata criminalităţii este printre cele mai ridicate din SUA. Fondurile destinate serviciilor de urgenţă, precum pompierii, au fost de asemenea reduse, alături de alte tăieri incluse într-un buget de criză.
    Municipalităţile nu pot lichida active, astfel că falimentul presupune un plan care să convingă creditorii să ierte o parte din datorii. Stockton are restanţe de 900 milioane de dolari la CalPERS (California Public Employees Retirement System), fondul de pensii al bugetarilor din cel mai mare stat american, aceasta fiind, de departe, cea mai mare datorie a oraşului. Municipalitatea s-a împrumutat în 2007 pentru a face faţă plăţilor către fondul de pensii după ce recesiunea a redus veniturile din taxe. Nu este clar dacă pensiile promise angajaţilor în perioada de prosperitate mai pot fi onorate. Numeroase oraşe californiene se regăsesc într-o situaţie similară faţă de CalPERS.

    CONSILIUL LOCAL DIN STOCKTON A CONTINUAT SĂ ONOREZE TRANSFERURILE ÎN CONTUL PENSIILOR, neglijând alte datorii, cu argumentul că are nevoie de un fond de pensii solid pentru a păstra angajaţii pe care nu i-a concediat. Creditorii susţin că este incorect să accepte plăţi reduse în timp ce pensiile mari, negociate cu sindicatele în vremuri mai bune, rămân neatinse.mExperţii consideră că creditorii vor ataca agresiv planul de restituţie prezentat de Stockton pentru următoarea fază a falimentului.

    CalPERS administrează active de 255 miliarde de dolari, dar era subfinanţat cu 87 miliarde de dolari în 2011, când au fost efectuate ultimele raportări. Fondul se pregăteşte să stabilească noi rate de transfer de la administraţiile locale, care ar putea aduce în situaţia Stockton şi alte oraşe aflate în dificultate, precum San Jose, Compton sau Fairfield.
    Pe lângă Stockton, alte şase oraşe din California au cerut protecţia falimentului în ultimele 9 luni, de asemenea cu datorii astronomice faţă de fondul de pensii. Dosarul Stockton are şanse să ajungă în faţa Curţii Supreme şi va stabili un precedent important în relaţia guvern – creditori – fonduri de pensii.

  • Cum pot fi traşi la răspundere managerii unei companii în insolvenţă


    Tragerea la răspundere a membrilor conducerii unei companii atestă faptul că “terapia” legală pentru debitorul aflat în dificultate presupune, pe lângă adoptarea unor măsuri energetice de resuscitare economică şi instituirea unei pedepse direcţionate strict către persoanele responsabile, susţine George Albert Ionescu de la Casa de Avocatură Ionescu şi Sava.

    Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei este cea care prevede posibilitatea tragerii la răspundere a membrilor organelor de conducere ale societăţii care, prin faptele lor, au cauzat starea de insolvenţă a persoanei juridice. Sfera persoanelor care pot fi trase la răspundere include atât membrii organelor de supraveghere şi ai organelor de conducere din cadrul unei societăţi (concret, răspunderea îi vizează pe administratori,  directori,  cenzori şi auditori financiari), cât şi orice altă persoană ce a cauzat starea de insolvenţă a societăţii prin săvarşirea faptelor prevăzute de lege, exercitând funcţii de supraveghere sau conducere în cadrul societăţii (ex. Asociaţii persoanei juridice).  

    Legea prevede expres faptele ilicite care pot fundamenta tragerea la răspundere a membrilor conducerii unei companii. Astfel, o persoană este sancţionabilă dacă a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu,sau în cel al unei alte persoane. În practică, astfel de cazuri în care administratorul sau managerul se serveşte de un lucru contrar interesului societăţii şi în scopul profitului personal au fost considerate plata de către societate a unor cheltuieli de transport, călătorie sau sejur fără legatură cu activitatea persoanei juridice, finanţarea de către societate a unor lucrări de construcţii la imobilul proprietate personala a conducătorului ei, sau achitarea de către administrator a unei amenzi pentru încălcarea Codului rutier din fondurile persoanei juridice pe care o conducea.

    Utilizarea bunurilor societăţii exclude intenţia managerilor de a-şi însuşi definitiv bunul respectiv, scopul acestora fiind numai obţinerea unui avantaj personal. În faptele de acest tip pot fi încadrate folosirea de către organul de conducere, în interes personal, a telefoanelor şi autoturismelor societăţii pe care o conduce şi care ar trebui utilizate exclusiv în interes de serviciu.

    În categoria abuzului de bunuri sociale, sunt incluse şi însuşirea în interes personal a creditului bancar acordat societăţii precum şi plata către parteneri a unor avansuri pentru lucrări fictive. În mod similar, în  Franta, în cazul Bon Marche, s-a reţinut existenţa abuzului de bunuri şi de credit comis de membrii organelor de conducere ai unei societăţi care au efectuat cumpărături excesive de mobilier de la o societate vânzătoare ce aparţinea unuia dintre administratorii societăţii cumpărătoare.

    De asemenea, răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi angajată şi pentru deturnarea de fonduri prin nevirarea sumelor reprezentând contribuţia de asigurărari de sănătate reţinută din salariile angajaţilor către fondurile speciale, cărora le sunt destinate potrivit legislaţiei fiscale.

    Conform legii, sunt sancţionabile şi persoanele care au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice sau au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi. Membrii conducerii companiei care au ţinut o contabilitate fictivă, au facut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea pot fi şi ei traşi la răspundere.

    Nerespectarea prevederilor legale relative la organizarea contabilităţii nu poate fi considerată o simplă neglijenţă, ci indică administrarea frauduloasă a averii societăţii şi reprezintă o premisă pentru aplicarea răspunderii din Legea insolvenţei. Se induce astfel ideea de ascundere a patrimoniului faţă de creditori şi de fraudă la lege în scopul sustragerii de la controlul autorităţilor de reglementare şi control privitor la activitatea societăţii. Astfel, neevidenţierea în contabilitate  a unor mărfuri şi introducerea de facturi fictive au fost considerate de practica judiciara fapte ilicite ce au atras răspunderea administratorilor. Prin urmare, întocmirea la timp şi în mod complet a documentelor contabile aferente diferitelor operaţiuni ale societăţii, apte să reflecte fidel şi exact situaţia financiară reală a societăţii,  precum şi depunerea promptă a raportarilor contabile de tip bilanţier la instituţiile abilitate, sunt măsuri imperativ necesare pentru a evita tragerea la răspundere pe temeiul Legii insolvenţei.

    Deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia este o altă faptă ilicită ce poate angaja răspunderea autorului.

    Instanţele romane au inclus în categoria faptelor ilicite reţinute sub această calificare încasarea de către membrii organelor de conducere ale societăţii a unor remuneraţii abuzive. Acestea s-au dovedit a fi excesive în raport cu capacităţile de trezorerie ale societăţii sau în comparaţie cu activitatea concretă desfăşurată de administrator în cadrul societăţii.

    Astfel, remuneraţia membrilor organelor de conducere trebuie să fie proporţională atât cu munca efectiv depusă de persoana în cauză, cât şi cu rezultatele societăţii. Prin urmare, în cazul unei sănătăţi financiare precare a societăţii, este recomandabilă revizuirea şi ajustarea remuneraţiilor membrilor organelor de conducere.

    In plus, pot fi trase la raspundere atat persoanele care au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri,  in scopul intarzierii incetarii de plati, cat si cele care, in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

    Enumerarea este neindoielnic limitativa si, in consecinta, nu  poate fi extinsa prin interpretare analogica. In acest sens, instantele au respins in mod constant alte temeiuri invocate de parti,  precum nedepunerea diligentelor pentru readucerea unor bunuri in patrimoniul debitorului.

    Existenta legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu este a treia conditie pentru angajarea raspunderii sus mentionate si presupune ca starea de insolventa a debitorului sa fie consecinta directa si necesara a unei fapte ilicite dintre cele expres prevazute de lege.

    In final, membrii conducerii unei companii pot fi trasi la raspundere numai daca savarsirea faptelor ilicite a fost culpabila, iar culpa este dovedita.

     

  • Topul celor mai mari firme de insolvenţă. Cine face cei mai mulţi bani din restructurarea sau falimentul altora

    În cei aproape cinci ani de când mediul local de business se confruntă cu un picaj al pieţelor fără precedent în ultimele decenii, o nouă breaslă de consultanţi a prins cheag, şi anume practicienii în insolvenţă, domeniu în care cele mai mari 34 de firme au realizat anul trecut venituri de peste 100 de milioane de lei (22,5 mil. euro), potrivit datelor centralizate de Uniu­nea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR).

     

    Piaţa firmelor de insolvenţă este în prezent departe de onorariile pe care le încasează marile firme de consultanţă din grupul Big Four sau casele de avocatură, dar poate fi comparată cu cea a consultanţilor imobiliari, care în prezent se bat pentru onorarii de circa 20-25 mil. euro pe an.

    În ultimii cinci ani au intrat în insolvenţă peste 90.000 de firme locale, situaţie de pe urma căreia deocamdată primii care câştigă sunt firmele celor aproximativ 2.300 de practicieni din insolvenţă. Potenţialul de creştere al acestei pieţe este însă semnificativ, pe măsură ce administratorii judiciari vor reuşi să reorganizeze mai multe din aceste firme, iar tranzacţiile cu active scoase la lichidare se vor mai dezgheţa. Cel mai mare jucător din piaţa de profil a fost anul trecut Casa de Insolvenţă Transilvania, care prin intermediul filialelor din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea şi Braşov a realizat venituri de 6,5 mil. euro. Următoarele poziţii în top sunt ocupate de firma Global Money Recovery din Oradea (administratorul judiciar al firmei Atlas Telecom), RVA Insol­vency (Arin Stănescu), Euro Insol (Remus Borza) şi BDO Business Restructuring.

    Citit mai multe pe zf.ro

    ZF lansează astăzi un supliment de 16 pagini în care tratează pe larg fenomenul insolvenţelor