Tag: india

  • Cu porcul la bancomat: unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din India a fost surprins într-o ipostază inedită

    Un superstar de la Bollywood a făcut senzaţie după ce a fost fotografiat stând la coadă, în faţa unei bănci, în timp ce purta pe braţe un purceluş.

    Actorul Ravi Babu a explicat că animalul va lua parte la filmările pentru noul său film, numit “Acolo”. “Îl duceam la o companie specializată în grafica computerizată când am realizat că nu am bani de combustibil”, povesteşte indianul. “M-am oprit la bancomat dar a trebuit să iau purceluşul cu mine, pentru că nu voia deloc să stea cuminte în maşină. Trebuie să îl ţii în braţe dacă vrei să se simtă în siguranţă.”

    Imaginea a devenit virală şi a apărut în majoritatea publicaţiilor indiene.

    Cozile de la bănci au devenit ceva obişnuit în India, după ce guvernul a decis să retragă bancnotele de 500 şi 1.000 de rupii de pe piaţă.

  • Cel puţin 90 de morţi şi 105 răniţi, după ce un tren a deraiat în India – VIDEO

    Bilanţul morţilor ar putea creşte, exotând informaţia că mai mulţi pasageri ar blocaţi în interiorul trenului.

    Pasiprezece vagoane ale trenului care circula între oraşul Patna şi Indore au sărit de pe şine în Pukhrayan.

     

  • A fost lansată a doua variantă a celui mai nefolositor „telefon” din lume

    Acum ceva timp o companie a creat o comapanie pe Kickstarter pentru produsul său, NoPhone, o bucată de plastic, ce se asemănă unui smartphone, dar care e doar o bucată de plastic. Pe atunci compania a strâns fonduri de 18.000 de dolari de la entuziaşti.

    Compania revine cu a doua variantă a produsului, NoPhone Zero, care tot nu face nimic, dar costă mai puţin. Doar 5 dolari. „NoPhone nu are garanţie şi nu este menit pentru a putea fi folosit la ceva”, se arată pe site-ul companiei.

    Pe de altă parte, în India se poate achiziţiona un smartphone doar cu 4 dolari, fiind cel mai ieftin smartphone din lume. Telefonul se numeşte Freedom 251 şi este echipat cu un procesor quad-core ce rulează la 1,3 GHz, 8 GB capacitate de stocare, o cameră foto de 3,2 megapixeli şi va rula Android 5.1.

  • Viaţa ciudată a moştenitorului imperiului Coca-Cola: colecţiona animale exotice şi avea o cameră specială pentru trucuri de magie

    Asa Griggs Candler Jr. a fost fiul excentric al fondatorului Coca-Cola, Asa Griggs Candler.

    Candler Jr. a urmat studiile Universităţii Oxford, din Georgia, avându-l coleg pe viitorul vicepreşedinte al Statelor Unite Alben W. Barkley. După absolvire, Candler Jr. a ajutat la deschiderea mai multor fabrici Coca-Cola şi a supervizat construcţia unor clădiri de birouri în Atlanta.

    În 1916, la vârsta de 36 de ani, Asa Griggs Candler Jr. a început construcţia Briarcliff, o proprietate impresionantă care includea un teren de golf, două piscine şi o grădină zoologică. Într-un spaţiu impresionant, Asa Griggs Candler Jr. a instalat orga deţinută de tatăl său, care la acea vreme era cea mai mare din statul Georgia.

    Candler Jr. era pasionat de vânătoare şi aviaţie, participând la numeroase competiţii aeriene. Îi plăcea de asemenea magia, învăţând numeroase trucuri în timpul unor călătorii în China şi India. Petrecerile sale din anii ’30 erau faimoase: se spune că Asa Griggs Candler Jr. avea o cameră specială, plină cu diverse echipamente pentru numerele sale de magie

    El a colecţionat diverse animale exotice, pe care le aducea din Europa sau Orientul Mijlociu. Printre acestea se numărau un tigru bengalez, patru lei, un leopard negru şi 6 elefanţi. Unul dintre vecini l-a dat în judecată pentru că “un babuin a sărit gardul şi i-a mâncat 60 de dolari din poşetă”; Asa Griggs Candler Jr. a fost obligat de tribunal să plătească despăgubiri în valoare de 10.000 de dolari.

    Pe măsură ce a înaintat în vârstă, moştenitorul imperiului Coca-Cola a devenit alcoolic şi depresiv.

  • Invitaţii placate cu aur, 50.000 de invitaţi şi vedete de film la o nuntă care a costat 74 de milioane de dolari

    Un politician indian a atras furia oamenilor din ţara sa, cunoscută pentru nivelul de trai scăzut, arătând o extravaganţă revoltătoare la nunta fiicei sale. Fostul ministru, actual om de afaceri, Gali Janardhana Reddy, a cheltuit pentru eveniment 5 miliarde de rupii, echivalentul a 74 de milioane de dolari.

    Oaspeţii au fost chemaţi la nunta fiicei sale prin intermediul unor invitaţii placate cu aur, în timp ce staruri de la Bollywood au făcut spectacol timp de cinci zile, lucruri pe care criticii le-au considerat „o afişare obscenă a averii”. Frustrarea oamenilor este cu atât mai mare cu cât Guvernul indian a anunţat de curând retragerea din circulaţie a bancnotelor cu valoare nominală de 500 şi 1.000 de rupii. Lovitura a fost una grea pentru indieni, obişnuiţi în preponderenţă cu o economie bazată pe numerar, inclusiv comercianţii. S-au creat, aşadar, cozi imense în faţa băncilor pentru a depune bancnotele expirate şi pentru a le schimba.

    Nunţile în India sunt de multe ori opulente şi nu este ceva neobişnuit ca plăţile pentru serviciil să fie efectuate în numerar. Conform relatărilor sale, Reddy ar fi ipotecat proprietăţi în Bangalore şi Singapore pentru a finanţa celebrarea şi şi-a făcut toate plăţile acum şase luni, când a început planificarea. Evenimentul principal va fi celebrat timp de aproape o săptămână, conform planului, iar oaspeţii aşteaptă în jur de 50.000 de invitaţi.

    Pregătirile au început, însă, cu luni în avans, iar opt regizori de la Bollywood au fost angajaţi pentru a crea spectacole asemănătoare templelor hinduse antice. Oaspeţii vor fi transportaţi în trăsuri de lux, în timp ce 300 de poliţişti vor asigura paza evenimentul, ajutaţi de câini dresaţi.

    Reddy a fost criticat şi ridiculizat pe social media, utilizatorii făcând ironii la adresa sa. Aceştia se întrebau retoric cât timp a trebuit să stea la coadă la bancă pentru a face schimb de suficienţi bani pentru a plăti pentru nunta. Reddy este un fost ministru al partidului Bharatiya Janata Party (BJP) din Karnataka, stat ce are Bangalore drept Capitală. Politicianul a petrecut recent trei ani în închisoare pentru acuzaţii de corupţie, pe care le neagă, dar a fost eliberat pe cauţiune anul trecut.  

     

  • Şeful care a făcut cadou angajaţilor 400 de case şi peste 1.000 de maşini

    Savji Dholakia, un miliardar indian din regiunea Surat, este binecunoscut în industria diamantelor la nivel mondial. Un alt lucru pentru care a devenit cunoscut este faptul că fiul său a lucrat ca muncitor, pentru că antreprenorul indian îşi dorea ca acesta să înveţe valoarea reală a banilor.

    Miliardarul a făcut cadou 400 de apartamente şi 1.260 de maşini, pentru cei mai performanţi dintre angajaţii săi. Acordarea acestor bonusuri a fost anunţată informal în cursul săptămânii şi este legată de celebrarea a 50 de ani de activitate a companiei Hare Krishna Exports, pe care o controlează antreprenorul indian.

    Aceste cadouri au devenit deja o tradiţie în cadrul companiei; Dholakia a declarat că anul trecut a oferit cadou angajaţilor săi 491 de maşini şi 200 de apartamente.

  • Ţara cu cele mai multe sărbători legale. Angajaţii mai câştigă echivalentul unui concediu

    Soluţia pentru a avea angajaţi mulţumiţi este să le dai cât mai multe zile libere, arată un studiu publicat recent de compania de cercetare Mercer LLC. Aceştia au realizat o analiză pentru a afla care sunt statele care oferă cele mai multe zile libere, respectiv sărbători legale.

    Columbia are cele mai multe sărbători legale, astfel că angajaţii beneficiază, pe lângă zilele de concediu contractuale, de încă 18 zile nelucrătoare. La polul opus se află Mexic, cu doar 7 zile nelucrătoare pe an.

    În clasamentul realizat de cei de la Mercer urmează India, tot cu 18 zile, Liban, Thailanda şi Coreea de Sud, cu 16 zile fiecare. Din punct de vedere geografic, regiunea Asia-Pacific se află în fruntea clasamentului, iar America de Nord pe ultimul loc.

    În Europa, ţara cu cele mai multe sărbători legale este Finlanda, cu 15, urmată de Turcia, Malta, Rusia şi Spania (toate câte 14). România se află la mijlocul clasamentului, cu 12 sărbători legale.

  • Cum arată mănăstirea budistă aflată în mijlocul munţilor, la peste 4.000 de metri

    Ki Gompa este o mănăstire budistă tibetană din India, în munţii Himalaya, la marginea satului Ki. Aflată la o înălţime de 4.000 de metri, Ki Gompa este cea mai mare mănăstire din Valea Spiti, fiind un important centru religios pentru Lamas.

    Se spune că Ki Gompa a fost fondată acum mai bine de 1.000 de ani de Dromton, un elev al faimosului Atisha. Mănăstirea a fost atacată de mongoli în secolul al XVII-lea, în timpul celui de-al cincilea Dalai Lama, iar în 1841 a fost asediată din nou de către armata Dogra condusă de Gulam Khan. Aceste atacuri frecvente au rezultat în numeroase lucrări de reconstrucţie şi renovare, dând construcţiei o formă iregulată. Astfel, Ki Gompa arată mai mult ca un fort devensis decât ca o mănăstire.

    Pereţii mănăstirii sunt acoperiţi cu picturi murale, exemplificând astfel stilul arhitectonic al secolului al XIV-lea, atunci când a fost decorată. Fiecare cameră este acoperită cu formă ce reprezintă mandala sau alte simboluri budiste. Fotografiile nu sunt permise în interior, aşa că vizitatorii trebuie să admire din exterior mănăstirea.

  • Cum arată mănăstirea budistă aflată în mijlocul munţilor, la peste 4.000 de metri

    Ki Gompa este o mănăstire budistă tibetană din India, în munţii Himalaya, la marginea satului Ki. Aflată la o înălţime de 4.000 de metri, Ki Gompa este cea mai mare mănăstire din Valea Spiti, fiind un important centru religios pentru Lamas.

    Se spune că Ki Gompa a fost fondată acum mai bine de 1.000 de ani de Dromton, un elev al faimosului Atisha. Mănăstirea a fost atacată de mongoli în secolul al XVII-lea, în timpul celui de-al cincilea Dalai Lama, iar în 1841 a fost asediată din nou de către armata Dogra condusă de Gulam Khan. Aceste atacuri frecvente au rezultat în numeroase lucrări de reconstrucţie şi renovare, dând construcţiei o formă iregulată. Astfel, Ki Gompa arată mai mult ca un fort devensis decât ca o mănăstire.

    Pereţii mănăstirii sunt acoperiţi cu picturi murale, exemplificând astfel stilul arhitectonic al secolului al XIV-lea, atunci când a fost decorată. Fiecare cameră este acoperită cu formă ce reprezintă mandala sau alte simboluri budiste. Fotografiile nu sunt permise în interior, aşa că vizitatorii trebuie să admire din exterior mănăstirea.

  • “Miliardarul fără casă” investeşte 500 de milioane de dolari în construcţia unui spaţiu de studiu pentru oamenii de ştiinţă

    Nicolas Berggruen vrea să investească acum 500 de milioane de dolari într-un “spaţiu dedicat studiului”, ce va fi construit la marginea oraşului LA. El a cumpărat un teren de 180 de hectare şi va ridica o mănăstire seculară unde oamenii de ştiinţă să poată medita la probleme precum economia mondială sau sistemul ideal de guvernare.

    Berggruen a anunţat planurile sale în cadrul unei petreceri organizate în Beverly Hills, unde a avut invitaţi de seamă precum Eric Schmidt de la Google, Mellody Hobson de la Ariel Investments sau Bobby Kotick, CEO al Activision Blizzard.

    Două animale de jucărie par să fie printre puţinele lucruri pe care le are Nicolas Berggruen, proprietar, prin holdingul ce îi poartă numele, al lanţului german de magazine Karstadt, al conglomeratului media spaniol Prisa sau al lanţului hotelier Keys din India, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari potrivit Forbes. A renunţat la tablouri, proprietăţi scumpe, dar şi la cele mai banale lucruri, pe care le deţin mai degrabă oamenii obişnuiţi.

    Casele, maşinile sau ceasurile de mână, toate ocolesc declaraţia de avere a unuia dintre cei mai cunoscuţi investitori şi filantropi. Are 52 de ani, nu s-a căsătorit şi nu are copii. Îşi petrece timpul hoinărind pe întreg globul, din hotel în hotel, singura casă de care îşi aduce aminte fiind cea de la Paris, deşi are rădăcini germanice. Tatăl lui, Heinz, un evreu cunoscător de artă din Berlin, a părăsit Germania în timpul regimului nazist şi s-a împrietenit cu Picasso, devenind unul dintre cei mai mari colecţionari ai operelor sale. Berggruen îşi aminteşte că în adolescenţă scria noi constituţii şi se certa cu autorităţile.

    A fost deci exmatriculat pentru insubordonare de la internatul elveţian unde studia, a terminat liceul în Paris şi s-a mutat apoi la New York pentru a studia finanţe. A început să-şi investească economiile în acţiuni şi obligaţiuni, iar alegerile sale, uneori contradictorii, i-au sporit averea moştenită.

    ÎN 1980, A INVESTIT CAPITALUL CÂŞTIGAT ÎN PROPRIETĂŢI DIN SUA, iar în 1988 a participat la construirea unui grup de fonduri speculative pe care le-a vândut băncii Safra. A cumpărat apoi lanţuri hoteliere în întreaga lume şi compania producătoare de ochelari FGX, pe care a restructurat-o şi a transformat-o într-o companie profitabilă. Iar seria companiilor înviate de Berggruen a continuat: a cumpărat retailerul german Karstadt, aflat în insolvenţă, în schimbul preţului simbolic de un dolar.

    După o investiţie riscantă de 70 de milioane de dolari, a reuşit să ridice compania la linia de plutire şi să salveze astfel slujbele celor 25.000 de angajaţi. Pe măsură ce averea lui creştea, Berggruen a devenit din ce în ce mai sceptic şi a început să renunţe treptat la bunuri: a vândut un apartament din New York şi o proprietate aflată pe o insulă din statul american Florida. În final, a ajuns să îşi depoziteze chiar şi hainele la hoteluri din întreaga lume, iar colecţia lui de artă este împrumutată galeriilor de artă deoarece a simţit că este “posedat de propriile posesii”. Singurul obiect de care nu se poate debarasa Berggruen este avionul personal de care se foloseşte frecvent.

    Tot cu avionul a ajuns şi la Davos, locul unde s-au adunat peste 2.500 de lideri politici şi personalităţi din finanţe şi business pentru reuniunea anuală organizată de Forumul Economic Mondial. “Miliardarul fără casă” se alătură celorlalţi 74 dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. Intervievaţi înaintea startului reuniunii, ei considerau că situaţia economiei europene ar trebui să fie o prioritate în agenda conferinţelor din acest an.

    Recesiunea îl preocupă de mult timp pe Berggruen, care spunea în 2011 pentru The Wall Street Journal că “liderii cad de acord asupra unor lucruri, toată lumea zâmbeşte, îşi strâng mâinile, iar apoi toţi se întorc la casele lor. La o săptămână după, începe o nouă criză”. Despre întâlnirea din acest an, el a spus că participă pentru ocazia de a avea o conversaţie bună: “Davos seamănă puţin cu speed-dating-ul. Dar este greu să găseşti aceste conversaţii, pentru că toată lumea are programul încărcat”, a spus Berggruen într-un interviu pentru Bloomberg.