BusinessMagazin

Tag: Gigant

  • Viaţa incredibilă a co-fondatorului Facebook. De la arestat pentru consum de droguri la donaţie 600 de milioane de dolari

    Sean Parker a avut parte de succes de la o vârstă fragedă. La 19 ani a co-fondat Napster, serviciul de file-sharing, care a schimbat modul cum oamenii consumă muzică, scrie Business Insider.

    La 24 de ani era preşedintele Facebook, un start-up mic ce avea să devină un gigant, cea mai mare reţea de socializare din lume. Iar acum la 35 de ani, averea lui este estimată la 3 miliarde de dolari. Recent a lansat Brigade, o platformă socială care este menită să încurajeze implicarea civică, şi a donat 600 de milioane de dolari către propria fundaţie.

    De-a lungul drumului a avut parte şi de controverse. El a căpătat o reputaţie de petrecăreţ şi cheltuitor.
    Napster a apărut în 1999 şi curând a devenit una dintre afacerile cu cea mai rapidă creştere din toate timpurile. După mai multe procese pornite de către asociaţiile de muzică împotriva Napster, Parker a închis serviciul şi a fondat reţeaua sociala Plaxo. A fost demis doi ani mai târziu.

    În 2004 s-a alăturat Facebook, în perioada când încă era un start-up. Acesta a avut un cuvânt important de spus în strategia reţelei sociale. Anul următor a fost acuzat de posesie de cocaină. Chiar dacă nu a fost demonstrat, acest lucru a contribuit la plecarea sa de la conducerea Facebook, dar el a continuat să aibă un rol în creşterea companiei.Parker a fost interpretat de către Justin Timberlake în filmul “The Social Network” din 2010. El nu a fost mulţumit de felul cum a fost portretizat şi a declarat că filmul a fost “o lucrare de ficţiune”.

    În 2006 a devenit managing partner la “Peter Thiels Founders Fund” şi a ajutat Spotify să ajungă în Statele Unite.
    El nu a ezitat să-şi cheltuie averea. În 2011 el a plătit 20 de milioane de dolari pentru o casă denumită “Casa lui Bachus”. Înainte de achiziţie, Parker plătea chirie de 45.000 de dolari pe lună pentru casă.

    Sean Parker s-a căsătorit cu Alexandra Lenas în vara anului 2013. Ceremonia de trei zile ce a avut loc în pădurea din Big Sur, California a costat cuplul 4,5 milioane de dolari. Toţi cei 364 de invitaţi au fost îmbrăcaţi, pentru ceremonie, în costume ce aduceau a “Lord of The Rings”, făcute de designer-ul Ngila Dickson. Cuplul a mai făcut o achiziţie pentru colecţia de proprietăti. Au cumpărat casa lui Ellen DeGeneres din Los Angeles pentru 55 de milioane de dolari.

    Parker este şi filantrop, donând 600 de milioane pentru a lansa fundaţia “Parker Foundation”. De asemenea, el a donat 24 de milioane pentru un centru de cercetare a alergiilor şi 4,5 milioane pentru un program de cercetare pentru eliminarea malariei.
    “E una dintre persoanele cele mai generoase pe care le cunosc, dar şi una dintre cele mai excentrice”, a spus un coleg pentru Vanity Fair in 2010.

  • Un gigant economic anunţă concedieri masive. Câţi angajaţi vor pleca din companie

    Un gigant economic a anunţat că va face concedieri masive în următoarea perioadă.

    Cu toate că un număr mare de angajaţi vor pleca în curând din companie, aceasta nu ar fi singura etapă de restructurări, urmând o nouă rundă de concedieri.

    VEZI AICI CE GIGANT ECONOMIC VA FACE CONCEDIERI MASIVE

  • Tigăi pe pereţi şi rulote în interior. Cum arată cele mai nonconformiste opt sedii Google – FOTO

    Modul ieşit din comun în care Google îşi întâmpină angajaţii nu mai este de mult timp o noutate, sediile gigantului IT fiind cunoscute pentru designul lor creativ, în care confortul primează. Unele dintre acestea, însă, par să se întreacă pe sine, putând fi confundate uşor cu imense locuri de joacă.

    Astfel, în timp ce în unele sedii Google oamenii se deplasează pe scutere, în altele aceştia “campează” la şedinţe direct în rulote.

    GALERIE FOTO – CUM ARATĂ CELE MAI NONCONFORMISTE OPT SEDII GOOGLE

  • A trecut prin trei crize şi mai mulţi ani de boom, iar acum “vinde” branduri

    Ionuţ Ilie şi-a petrecut mai bine de o treime din viaţă în cadrul gigantului anglo-olandez Unilever. Deşi este corporatist de aproape 20 de ani, încă îşi ţine trează capacitatea de a improviza, inclusiv în business.

    Mi-ar fi plăcut să am o poveste spectaculoasă despre începuturile mele şi despre cum am ajuns să fac meseria pe care o practic astăzi, însă cred că o să vă dezamăgesc“, răspunde dezinvolt Ionuţ Ilie, directorul de vânzări al Unilever. Ionuţ Ilie iese din tiparul corporatistului clasic, vorbeşte liber şi fără multe foi cu cifre în faţă sau cu răspunsuri prestabilite. De fapt, vorbeşte despre jobul său şi despre businessul local al Unilever la fel de dezinvolt ca atunci când povesteşte pasionat despre călătoria sa prin Asia de Sud-Est, mai exact în Thailanda, Cambodgia şi Singapore.

    „Nu cred despre mine că am fost vreun rebel în tinereţe, însă cu siguranţă am fost unul dintre cei care au făcut exact pe dos decât şi-ar fi dorit familia, care visa ca eu să devin doctor sau poate inginer. Sau orice presupunea să ai o diplomă, pentru că era foarte important la acea vreme.“ Recunoaşte că nu a avut niciodată un răspuns la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare”, însă avea o idee despre lucrurile pe care voia să le aibă atunci când va fi mare: „Răspunsul era invariabil: o să am o casă pe pământ şi o piscină în formă de rinichi“. După cum spune astăzi, îşi preluase imaginea unui clişeu de bunăstare din serialele vremii, respectiv „Om bogat, om sărac“ sau „Dallas“.

    Ionuţ Ilie este directorul de vânzări al Unilever South Central Europe. De la Bucureşti, Unilever South Central Europe controlează operaţiunile din mai multe ţări din regiune: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova şi Kosovo. Piaţa locală este dintre acestea cea mai importantă, contribuind, potrivit ultimelor informaţii disponibile, cu peste 50% din venituri.

    Nu s-a gândit niciodată că va deveni om de afaceri sau executiv deoarece era „în plină perioadă comunistă fără iz de perestroika“. Astfel, „după mai multe rătăciri şi încercări“, a urmat sfatul familiei şi a decis să devină economist: „Nu îmi era clar ce fac economiştii, dar am urmat într-un final îndemnurile tatălui meu, care îmi spunea mereu că el se străduieşte să îmi ofere halat alb în loc de salopetă“. Când a terminat „şcoala de economişti“, unde a înţeles în sfârşit ce face un economist, a decis ce nu vrea să facă şi anume contabilitate, statistică sau să lucreze în sistemul bancar. Toate erau profesii riguroase, marcate de un grad mare de rutină. „Îmi doream ceva care să-mi permită să mă mişc liber, să aibă o anumită dinamică şi să presupună contact cu oameni.“ Era dispus să muncească mult şi voia să câştige pe măsură. Ionuţ Ilie îşi aminteşte că la momentul acela multinaţionalele abia începuseră să îşi facă apariţia pe piaţă, la început prin intermediul unor firme partenere, iar apoi cu birouri de reprezentare. Ulterior, au urmat achiziţiile.

    „Am început ca agent de vânzări într-o companie cipriotă, Cosmos, care distribuia diverse produse, printre care şi un brand Unilever, şi anume Bona Prima“, povesteşte Ionuţ Ilie, precizând că Bona Prima era primul brand lansat de anglo-olandezi local după achiziţia Dero Ploieşti (acum 20 de ani). Era jobul creionat după viziunea sa de atunci şi afirmă că „eram un agent bun“. Acela a fost primul său contact cu Unilever. A urmat apoi un anunţ în România Liberă despre o poziţie de merchandiser pentru Unilever, a aplicat şi a fost recrutat.

    „Aşa a început călătoria“, afirmă Ionuţ Ilie, de altfel pasionat de călătorii, mai ales în locuri îndepărtate, în ţări cu o cultură deosebită. Următoarea expediţie de pe lista sa este din nou în Asia, în Malaiezia, Vietnam şi China, şi ar vrea să meargă împreună cu fiul său, peste 1-2 ani, când acesta va ajunge la vârsta să aprecieze o astfel de excursie. „Pe mine Asia m-a fascinat pentru că oamenii se bucură de ceea ce au deşi este foarte puţin.“

  • Anunţul neaşteptat care va schimba faţa Google. Ce vrea să introducă gigantul IT

    În cadrul conferinţei anuale desfăşurate în sudul statului California, oficiali ai Google au anunţat că anunţurile afişate pe paginile motorului de căutare vor avea şi un buton “Buy”, cu care utilizatorii vor putea achiziţiona produsele promovate.

    “Vom avea în curând un buton pentru cumpărare”, a spus Omid Kordestani, chief business officer al Google. “Este un lucru inevitabil.”

    Schimbarea reflectă ambiţiile Google de a transforma motorul de căutare într-un magazin online, de unde utilizatorii să poată achiziţiona produsele fără a mai trece prin alte site-uri partenere. Este de asemenea o mişcare strategică menită să ameninţe supremaţia Amazon în domeniul e-commerce.

    Cei de la Wall Street Journal au scris că butonul va fi, cel puţin în primă fază, disponibil doar pentru platformele mobile. Butonul va fi disponibil doar pentru reclamele plătite, nu şi pentru rezultatele organice ale căutărilor.

  • Când giganţii se copiază unii pe alţii: războiul maşinilor 
fără şofer

    Google Ventures, divizia responsabilă de investiţii a companiei fondate de Sergey Brin şi Larry Page, a investit 258 de milioane de dolari în Uber în august 2013. Era cea mai mare investiţie de până atunci, iar analiştii au văzut mişcarea ca un prim pas către preluarea companiei de către Google. De ce a fost însă una dintre cele mai valoroase companii din lume atât de interesată de o aplicaţie?

    Pentru că Uber este o aplicaţie ce permite utilizatorilor să folosească maşini private în regim de taxi. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii, în mare parte oameni obişnuiţi care caută surse alternative de venit, nu sunt angajaţi, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash, iar acesta este unul dintre motivele pentru care Uber este o aplicaţie atât de populară.

    De la lansarea în San Francisco în 2009, Uber s-a extins în peste 130 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 20 de miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros start-up finanţat de investitori. ”Prin creştere şi expansiune, compania a evoluat de la un start-up banal din Silicon Valley la un mod de viaţă pentru milioane de oameni din toată lumea„, anunţau cei de la Uber în 2014.

    Informaţia potrivit căreia Google va oferi un serviciu similar de transport, folosind maşinile autonome, a fost dezvăluită de către cei de la Bloomberg. Google nu a dorit, până în prezent, să confirme anunţul, dar reprezentanţii nu au ascuns niciodată intenţia de a revoluţiona ideea de transport prin dezvoltarea şi producţia maşinilor autonome. Larry Page a anunţat recent că proiectul mai are nevoie de cel mult cinci ani până să poată deveni un produs de serie.

    Un anunţ important a fost făcut în ianuarie de Chris Urmson, managerul în cadrul diviziei de cercetare Google, în cadrul salonului auto de la Detroit. ”Ne gândim la modul în care aceste maşini ar putea îmbunătăţi viaţa oamenilor, iar variantele sunt multe„, a spus Urmson. ”Tehnologia îi permite unei persoane să cheme maşina şi apoi să îi spună unde trebuie să ajungă.„

    Discursul lui Urmson a atras atenţia celor de la Uber, pentru că Google este o companie cu resursele necesare pentru a dezvolta orice proiect. Mai mult, aplicaţia Uber se bazează în mare măsură pe Google Maps, iar pierderea accesului şi implicit folosirea altor variante inferioare calitativ, precum Map Quest sau Apple Maps, ar duce la şi mai multe probleme.

    Uber încearcă să găsească un răspuns pe măsură, aşa că la scurt timp după, Travis Kalanick a anunţat parteneriatul cu universitatea Carnegie Mellon în vederea dezvoltării unui centru de studii în Pittsburgh. Scopul acestuia este dezvoltarea maşinilor autonome, care să nu mai necesite şoferi. Între cele două companii se dă astfel o luptă în tăcere, însă o luptă care are ca miză miliarde de dolari.

    Un alt aspect care rămâne de stabilit, în opinia analiştilor de la TechCrunch, este posibilitatea legală de a folosi maşinile autonome, pentru că în acest moment doar câteva regiuni din Statele Unite permit accesul maşinilor fără şoferi pe străzi.

    În orice caz, pentru oamenii de rând, competiţia dintre companii nu poate fi decât benefică. Cine va reuşi primul să dezvolte un sistem autonom ce permite transportul persoanelor este mai puţin important; rezultatul va fi însă spectaculos.

  • Google retrage de pe piaţă unul dintre cele mai cunoscute produse

    Considerat un produs inovator, Glass a fost deseori criticat pentru preţul mare (1500 de dolari) şi pentru faptul că persoanele care îl poartă “arată caraghios”, notează Business Insider. Magazinul din Londra a fost deja închis, urmând ca vânzarea online să fie suspendată în cel mai scurt timp.

    Fostul CEO al Nest, Tony Fadell, a fost numit coordonator al proiectului Google Glass pentru a găsi o metodă de rebranduire a produsului. Mişcarea gigantului IT de a retrage produsul de pe piaţă este văzută ca un sfârşit pentru produsul pe care Google l-a promovat în mod agresiv.

    Proiectul Glass va fi deasemenea scos din divizia de cercetare a companiei, Google X, şi trecut în cadrul diviziei de dezvoltare a produselor. Acest lucru indică faptul că Google va încerca să creeze o variantă mai ieftină, accesibilă publicului larg.

    Deşi cunoscută în primul rând pentru motorul de căutare cu acelaşi nume, Google obţine majoritatea veniturilor din Google Adwords, sistemul de anunţuri publicitare care a remodelat advertisingul clasic şi a introdus lumii întregi advertisingul digital. Pe măsură însă ce alte companii „fură“ din cota de piaţă a Google, gigantul IT încearcă să se reinventeze atât pe sine, cât şi întreaga societate.

    Printre proiectele Google se numără Calico (o companie care cercetează posibilitatea de a extinde durata de viaţă), maşinile autonome (care au parcurs, fără şofer, peste 500.000 de kilometri şi nu au înregistrat niciun incident), Google Fiber (un proiect de instalare a infrastructurii pentru conexiuni mult mai rapide la internet), Glass (device-ul care transformă tehnologia într-un produs fashion) sau Google Now (aplicaţia care funcţionează ca un calendar personal al utilizatorului).

  • Omul Anului 2014. Andrei Dunca, creierul afacerii pentru care Facebook a plătit o sumă fabuloasă

    Andrei Dunca are 30 de ani şi a dezvoltat afacerea pentru care Facebook a plătit în iulie 2014 o sumă cuprinsă între 400 şi 500 de milioane de dolari, fiind cea mai spectaculoasă tranzacţie a anului şi prima achiziţie a gigantului social media din România.

    Business Magazin a acordat titlul „Omul Anului“ lui Andrei Dunca deoarece acesta reprezintă valorile susţinute de revistă în cei zece ani de apariţie: este tânăr, este antreprenor, este determinat şi a realizat un produs spectaculos şi vizionar, apreciat pe plan internaţional.

    „This journey is 1% finished“, răspunde cu lozinca Facebook Andrei Dunca la o întrebare privind viitorul său profesional. Are 30 de ani, face proiecte online de aproape 15 şi simte că este abia la început. Se declară pasionat de fizică şi de tehnologie.

    Foloseşte termenul „extracurricular“ când se referă la modul cum a învăţat programare şi web design în timpul liceului. Spune că nu a avut modele, ci că a fost pasionat. Menţionează că până la vârsta asta a acordat atenţie exclusiv dezvoltării profesionale. Mai mult, ca să nu fie distras, a plecat din ţară şi s-a concentrat pe muncă. Are adresa @fb.com, dar spune că în jumătatea de an de când lucrează în Menlo Park, campusul Facebook, nu a avut încă ocazia să schimbe opinii cu Zuck (Mark Zuckerberg, fondatorul şi preşedintele Facebook).

    Are o poveste obişnuită, de om determinat să înveţe şi să îşi depăşească limitele, de tânăr preocupat de carieră mai mult decât de orice altceva, dar şi de tehnician continuu nemulţumit de ceea ce ştie şi de cât ar trebui să mai acumuleze: „Trebuie să recunosc că, încă din facultate şi până în prezent, am pus pe primul loc proiectele şi businessurile pe care am lucrat. Tot timpul asta a fost cea mai mare prioritate, iar orice altceva a avut un rol secundar. După multă muncă, nişte decizii bune şi o anumită cantitate de noroc, am ajuns să realizez lucruri la care nu m-aş fi gândit sau pe care nu le-aş fi putut prevedea. Sunt mândru de ce am reuşit să realizez şi foarte recunoscător că am ajuns să cunosc şi să lucrez împreună cu atâţia oameni extraordinari“.

    A făcut şcoala la Cluj (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“ şi ulterior Facultatea de Calculatoare de la UTCN). A început să lucreze organizat încă din liceu, din clasa a zecea, când a început, împreună cu câţiva colegi, să aibă proiecte („destul de mici, pentru companii locale, site-uri construite pentru 100 de euro“). Echipa încropită în liceu nu s-a dovedit suficient de serioasă şi nu au progresat foarte mult. La sfârşitul liceului a început să lucreze din ce în ce mai mult cu Sergiu Biriş (pe care îl cunoştea dinainte de liceu, pentru că jucau baschet împreună) – „Sergiu făcea partea de design şi eu partea de programare, am început să avem proiecte mai mari şi, în premieră pentru noi, pentru clienţi internaţionali, deşi toată echipa eram doar noi doi, lucrând fiecare de acasă“.

    Prin 2004-2005, fluxul de proiecte al celor doi a început să devină mai serios şi au început să lucreze din primul lor birou. În 2006, după nenumărate site-uri construite pentru clienţi, s-au hotărât să construiască unul al lor şi să aibă şi un alt fel de business – aşa s-a născut Trilulilu, prima platformă românească de video sharing, în ianuarie 2007. Tot atunci l-au cunoscut pe Mark Trefgarne (cel care va deveni CEO-ul LiveRail), care făcea la Londra consultanţă şi construcţie de site-uri pentru companii britanice.

    Cei trei au început să lucreze împreună, firma lui Mark Trefgarne ocupându-se de vânzări şi de servicii clienţi, iar Andrei şi Sergiu de partea de execuţie, web design/development: „Mark făcea outsourcing pentru web design/development către echipele noastre din Cluj pentru proiectele pe care le prindea la Londra. În timp am ajuns să lucrăm foarte strâns şi să devenim prieteni şi parteneri. Iar după câţiva ani de construit site după site pentru alţii, venise momentul să facem ceva mai serios şi mai durabil, un business adevărat. Eu şi Sergiu începuserăm deja să lucram pe Trilulilu la sfârşitul lui 2006. În paralel, lui Mark i-a venit ideea unui business de video advertising şi a scris prima specificaţie de produs pentru LiveRail în timpul vacanţei de Crăciun din 2006“.

    În ianuarie 2007, Trefgarne le-a propus lui Andrei şi lui Sergiu să devină toţi trei parteneri în acest business şi să înceapă să îl dezvolte – Mark urma să se ocupe de viziunea de produs şi de vânzări, Sergiu de design, iar Andrei de programare. Astfel a început povestea LiveRail: „Am lansat primul produs în 2007 – era un ad exchange pentru reclame video, unde publisherii şi advertiserii puteau să tranzacţioneze. Mark era în continuare la Londra, încercând simultan să obţină finanţare pentru LiveRail şi să începem să funcţionăm pe piaţa americană. Ca să aibă şanse mai mari de a obţine venture capital, Mark s-a mutat în San Francisco la începutul lui 2008, ca să fie în Silicon Valley, unde toate aceste fonduri funcţionează“.

    LiveRail a reuşit să obţină prima rundă de finanţare la mijlocul lui 2008, de la Pond Ventures, un fond americano-britanic, în valoare de 500.000 de dolari (în total, LiveRail a fost finanţat cu 12 milioane dolari, cel mai mare cost fiind cu oamenii, deoarece, după cum spune Dunca: „în ziua de azi tehnologia e destul de ieftină“). La momentul când LiveRail a primit prima rundă de finanţare, echipa era formată din 5 oameni, Andrei Dunca avea 24 de ani şi Mark Trefgarne 25 de ani, fiind, din punctul de vedere al investitorilor, „foarte tineri, mai ales pentru un produs B2B, enterprise“.

  • Cele mai inovatoare companii din lume, în viziunea FastCompany.com

    Google, argumentează cei de la Fastcompany.com, are meritul de a dezvolta mai multe produse şi tehnologii fără a plasa vreuna dintre acestea pe un loc secund. Inovaţii precum Google Glass, Google Fiber sau investiţiile destinate cercetării în domeniul medical au reprezentat, în aceeaşi măsură, priorităţi pentru gigantul IT.

    Lista celor de la Fastcompany prezintă cele mai multe schimbări de la an la an. Explicaţia, notează cei care au realizat studiul, este că procesul de inovaţie apare rareori ca o constantă în cadrul unei companii. Spre exemplu, dezvoltarea tehnologiei de iluminare cu LED durează de aproape 50 de ani, dar un termen de 11 luni impus de conducere pentru încheierea proiectului a fost factorul determinant pentru intrarea Phillips pe listă.

    Reprezentanţii companiei olandeze au estimat că sistemul patentat de ei ar putea reduce consumul de electricitate la nivel global cu aproape 10%, care s-ar traduce în economisirea a peste 250 de miliarde de dolari.

    Ideile bune sunt captivante, iar afacerile bune sunt sustenabile. Dropbox şi Airbnb, companii aflate în top 10, au schimbat modelul tradiţional de business (folosit înainte de 2008) al companiilor din domeniul digital.

    Dacă în urmă cu şase-şapte ani companiile se bazau pe publicitate pentru a obţine profit, noile start-up-uri pleacă de la premisa că utilizatorii trebuie să plătească pentru serviciile primite, fiind astfel bazate pe tranzacţie şi nu pe industria de advertising.

  • Cutia neagră a fraţilor Koch: anatomia unui imperiu de 115 miliarde de dolari

    ÎMPREUNĂ, FRAŢII CHARLES ŞI DAVID KOCH CONTROLEAZĂ UNELE DINTRE CELE MAI MARI AVERI DIN LUME, FOLOSITĂ INCLUSIV PENTRU FINANŢAREA SISTEMULUI POLITIC AMERICAN. CEEA CE NU SE ŞTIE EXACT ESTE DE UNDE AU VENIT BANII. Enormitatea averii Koch nu este un mister. Charles şi David deţin fiecare peste 40 de miliarde de dolari. Influenţa electorală a fraţilor Koch, oligarhi autohtoni ai Americii, este de asemenea un fapt bine cunoscut. Reţeaua lor politică a contribuit la susţinerea facţiunii Tea Party din Partidul Republican şi finanţează în prezent acest partid. Organizaţiile afiliate grupului Koch au colectat circa 400 de milioane de dolari în timpul campaniei electorale din 2012 şi intenţionează să cheltuiască alte 290 de milioane de dolari pentru susţinerea republicanilor în alegerile parţiale din acest an.

    Koch Industries nu este totuşi cu desăvârşire opac. Problemele cu legea ale grupului, care includ investigaţii ale Congresului şi ale Departamentului de Justiţie, procesele civile şi condamnările primite, precum şi informaţiile provenite inclusiv din interiorul companiei scot la iveală un imperiu toxic, ale cărui profituri finanţează Partidul Republican, potrivit unei analize realizate de publicaţia Rolling Stone.

    Pe parcursul a aproape cinci decenii, sub conducerea lui Charles Koch, grupul a plătit penalizări record, civile şi penale, din cauza problemelor de mediu, iar în 1999 divizia operatoare de conducte petroliere a primit cea mai aspră sancţiune de până atunci din istoria SUA, pentru o explozie a unei conducte care a dus la moartea a doi adolescenţi din Texas.

    Volumul emisiilor toxice ale Koch Industries este uriaş. Potrivit Political Economy Research Institute al University of Massachusetts, doar trei companii se află în rândul celor mai mari 30 de poluatori ai aerului, apei şi climatului din America, ExxonMobil, American Electric Power şi Koch Industries.

    După preluarea din 2005 a fabricii de hârtie Georgia-Pacific, Koch Industries poluează mai mult apele naţiunii americane decât General Electric şi International Paper la un loc. Compania se află pe locul 13 în privinţa poluării aerului, iar Koch poluează mediul mai mult decât giganţii petrolieri Valero, Chevron şi Shell. În total, Koch generează anual 24 de milioane de tone de gaze cu efect de seră. În aceste condiţii, Koch a semnat în luna martie un angajament, la Departamentul de Justiţie, că va investi 40 de milioane de dolari la o uzină petrochimică din Port Arthur, Texas, pentru modernizarea acesteia în conformitate cu legea antipoluare, Clean Air Act.

    Istoricul toxic al Koch Industries nu este limitat la poluarea fizică, ci se extinde şi la practicile în afaceri, care au fost ţinta unor numeroase investigaţii federale, soldate cu puneri sub acuzare şi condamnări, amenzi şi penalizări. Şi, o mare ironie a administraţiei preşedintelui Barack Obama, reforma în domeniul serviciilor financiare pare să fie în beneficiul Koch Industries, care profită de retragerea companiilor de pe Wall Street din speculaţiile cu contracte futures pentru materii prime.

    Deseori se afirmă că fraţii Koch fac afaceri în industria petrolului. Adevărul este că grupul Koch nu este un producător major de petrol, ci s-a dezvoltat puternic în domeniul transformării hidrocarburilor în bunuri.  Koch Industries comercializează, transportă, rafinează şi procesează hidrocarburi, pe care le transformă în produse ca fertilizatori sau lycra. Compania controlează cel puţin patru rafinării, şase fabrici de ethanol, o centrală energetică pe bază de gaze naturale şi aproape 8.000 de kilometri de conducte. Până nu demult, compania rafina circa 5% din petrolul consumat în America, dar această cotă a scăzut în urma închiderii unei rafinarii din Alaska, după ce s-a descoperit că un solvent toxic s-a scurs în pânza freatică. Koch Industries produce şi cantităţi uriaşe de produse petrochimice, care devin la rândul lor materii prime pentru alte afaceri ale grupului. În cadrul Koch Industries, ceea ce intră ca ţiţei West Texas Intermediate iese sub forma unui covor Stainmaster.

    Compania se laudă că din 1960 valoarea Koch Industries a crescut de 4.200 de ori, depăşind creşterea indicelui bursier Standard & Poor’s de aproape 30 de ori. În medie, Koch anticipează să îşi dubleze veniturile la fiecare şase ani.

    În prezent, Koch este un jucător major şi în exploatarea zăcămintelor de şist. În 2012, o subsidiară a Koch a construit o conductă capabilă să transporte 250.000 de barili pe zi de petrol obţinut prin fracturare hidraulică, din sudul Texasului la Corpus Christi, unde compania deţine un complex de rafinare.

    Koch este implicat şi în exploatarea unora dintre cele mai bogate dar poluatoare zăcăminte petroliere din America de Nord, nisipurile bituminoase din Alberta.