Tag: disparitie

  • O nouă specie îşi face apariţia: faceţi cunoştinţă cu spornosexualul

    Dacă ideea de metrosexual a ţinut primele pagini ale ziarelor pentru multă vreme, conceptul e pe cale să dispară. Noul trend, aşa cum îl defineşte Mark Simpson, jurnalistul englez care ne-a adus termenul de metrosexual, este cel al spornosexualului.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt autorul descrie specia ca “un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o “vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ.

    Cât de mult o să aibă termenul de spornosexual rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Micii comercianţi pun la bătaie ultimele arme pentru a face faţă exploziei hipermarketurilor

    “Nu văd încotro mergem. Nu mai poate fi vorba de profit. Câştig un salariu, la fel cum şi dumneavoastră câştigaţi un salariu. În cinci ani, nu cred că vom mai fi aici“, spune Denisa, proprietara unui magazin în centrul Bucureştiului. Chiria mică şi faptul că lucrează ea însăşi cu familia în magazin au ajutat-o să nu închidă. Problemele au început când un Mega Image a răsărit la nici 50 de metri de magazinul său. Într-o lună vânzările au scăzut cu un sfert. În şase luni, cu jumătate. Argumentul principal pe care clienţii l-au găsit la concurenţă îl spune tot ea: preţul mai mic.

    „Am ajuns la concluzia că trebuie să cumpăr Coca-Cola de la raft de la concurenţii mei ca să pot să o vând la un preţ normal. Preţul lor e mai bun chiar decât cel al distribuitorului Coca-Cola. Şi atunci cum să mai rezişti?“, se întreabă retoric Denisa. De doi ani de zile a discutat împreună cu familia care ar putea fi planul B. Însă nu l-au găsit. Mai întâi au încercat să găsească preţuri mai mici la alţi furnizori, însă puterea de negociere a marilor retaileri îi face să nu fie la fel de competitivi. „Am zis să încercăm un magazin de haine pentru copii mici. Au şi nişte prieteni un astfel de magazin şi nu a mers. Apoi ne-am gândit la o covrigărie. Dar pentru asta e nevoie de un vad bun, ceea ce noi nu avem. Încă nu ştim ce să facem.“

    Fireşte, vecinii şi clienţii fideli încă îi preferă magazinul, însă mai degrabă pentru cumpărături de mică valoare, precum cafea, ţigări sau răcoritoare. O soluţie găsită de alţi patroni de magazin, însă una costisitoare, a fost cea a vânzării pe datorie. Maria, proprietara unui magazin situat la parterului unui bloc de pe strada Năsăud din Bucureşti, face asta de cinci ani. „Nimeni nu poate să vândă aşa, chiar dacă au cele mai bune preţuri. Îmi cunosc toată clientela, iar de cei care nu îmi dau bani am scăpat de câţiva ani. Cine plăteşte la timp primeşte şi pe caiet“, povesteşte negustoarea. De aceea are şi preţuri mai piperate, dar clientul le acceptă ca pe un soi de dobândă.

    E una dintre variantele care se practică de multă vreme în rândul micilor comercianţi, dar care a devenit un factor de diferenţiere mai ales pe timp de criză. Există însă şi comercianţi care au ajuns să aibă de încasat sume importante, aşa că au încetat asemenea practici. „Stocul meu de marfă e de 4.000 de lei, iar de încasat de la clienţi am 3.500-4.000 de lei, de aceea o să mă opresc“, spune Aurel, proprietarul unui magazin din Bolintin Vale.

    Unii dintre marii retaileri, precum Metro sau Selgros, ai căror clienţi erau tocmai micile magazine şi chioşcuri, au dezvoltat în ultimii ani şi sisteme de franciză menite să îmbine unul dintre punctele forte ale comerţului tradiţional, adică apropierea dintre proprietar şi client, cu avantajele comerţului modern: o imagine unitară, organizare modernă a magazinului, dar şi aspecte care le lipsesc comercianţilor, precum marketing, promovare şi instruire pentru angajaţi.

    Măsura vine după ce din 160.000 de magazine de proximitate au mai rămas 80.000 la nivel naţional. Lansat în urmă cu doi ani de către Metro, programul La Doi Paşi a atras circa 1.000 de magazine francizate, potrivit celor mai recente date disponibile. Magazinele deschise în franciză de Metro Cash & Carry au în medie 70 de metri pătraţi, însă suprafaţa poate varia între 40 şi 200 mp, pentru a putea permite funcţionarea după un regim de autoservire. Remodelarea unui magazin după conceptul stabilit de Metro Cash & Carry costă în medie 5.000 de euro, însemnând amenajarea spaţiului cu echipamente noi şi cheltuieli de marketing. Compania impune preţurile maximale şi un număr minim de produse achiziţionate de la retailer.

  • CRIZA DIN UCRAINA: Proruşii din est confirmă că i-au “reţinut” pe observatorii OSCE

     “Grupul care a dispărut la sud de Doneţk este format din patru persoane. Ştim unde sunt, sunt nevătămaţi”, a declarat pentru agenţia Interfax Viaceslav Ponomarev, “primarul” din Slaviansk, bastion prorus din estul Ucrainei.

    “I-am reţinut. Vrem să ne lămurim cine sunt, unde merg şi de ce şi îi vom elibera”, a declarat pentru agenţia Interfax Viaceslav Ponomarev, “primarul” din Slaviansk, bastion prorus din estul Ucrainei.

    “Le-am spus să nu se deplaseze o vreme, dar au fost aceştia patru, cei mai temerari. Ei au fost bineîneţeles reţinuţi”, a adăugat Ponomarev.

    Potrivit agenţiei ruse, el a apreciat că cei patru observatori ar putea de fapt să efectueze o misiune de strângere de informaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVIONUL DISPĂRUT: Malaysia publică datele satelitare privind zborul MH370

     Departamentul de aviaţie civilă a anunţat că a colaborat cu Inmarsat pentru a furniza 47 de pagini de date înregistrate de operatorul britanic de sateliţi, precum şi note explicative.

    Rudele celor 239 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines au cerut publicarea datelor brute, pentru ca acestea să poată fi supuse şi altor analize, în timp ce epava avionului încă nu a fost găsită.

    Inmarsat a folosit sateliţii pentru a ajuta la reconstituirea rutei aeronavei.

    Avionul Boeing se deplasa pe ruta Kuala-Lumpur – Beijing la 8 martie, dimineaţa, când a schimbat brusc traiectoria la aproximativ o oră de la decolare, fără a oferi explicaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVIONUL DISPĂRUT: Malaysia publică datele satelitare privind zborul MH370

    epartamentul de aviaţie civilă a anunţat că a colaborat cu Inmarsat pentru a furniza 47 de pagini de date înregistrate de operatorul britanic de sateliţi, precum şi note explicative.

    Rudele celor 239 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines au cerut publicarea datelor brute, pentru ca acestea să poată fi supuse şi altor analize, în timp ce epava avionului încă nu a fost găsită.

    Inmarsat a folosit sateliţii pentru a ajuta la reconstituirea rutei aeronavei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru membri ai echipajului feribotului sud-coreean naufragiat, inculpaţi pentru omor involuntar

     Căpitanul feribotului Sewol, Lee Joon-Seok, doi comandanţi şi un mecanic sunt acuzaţi că au abandonat nava în derivă după ce le-au ordonat pasagerilor să nu iasă din cabine.

    Ultimul bilanţ oficial al catastrofei este de 281 de morţi şi 23 de dispăruţi. Majoritatea victimelor erau elevi de liceu care se aflau într-o călătorie şcolară şi proveneau de la aceeaşi instituţie de învăţământ, situată în apropiere de Seul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe Wall Street nu se mai fac bani. Brokerii încep să îşi caute alte joburi

    Cei cinci mari, JPMorgan Chase, Goldman Sachs, Bank of America, Citigroup şi Morgan Stanley, îşi pregătesc ieşirea din zona speculativă, înregistrând deja o scădere a veniturilor de 10% faţă de primul trimestru din 2013 şi de 41% faţă de vârful atins în 2009.

    Pe scurt, tradingul tradiţional, definit de acronimul FICC, devine o parte din ce în mai mică în volumul de business al marilor bănci. Care segmente au fost lovite cel mai puternic? FICC – titluri cu venit fix, obligaţiuni, tranzacţii valutare şi tranzacţiile cu materii prime -, zona care era la un moment dat unul din principalele generatoare de profit pentru Morgan Stanley sau Goldman Sachs, este în cădere liberă.

    Noi reguli – precum legea Volcker (înaintată de economistul american Paul Volcker, care limitează accesul băncilor la tranzacţii speculative) – au forţat băncile să reducă sumele vehiculate. Alte norme recente au limitat accesul la bani împrumutaţi pentru a creşte sumele întoarse la investitori şi riscurile asumate de aceştia. Nu este însă un fenomen local, el se manifestă în toată lumea, iar ca dovadă stau cifrele înregistrate de giganţi precum Barclays sau Deutsche Bank în ultimii patru ani.

    „Evoluţia tehnologică a tradingului înseamnă reducerea costurilor, dar asta înseamnă şi că băncile fac mai puţini bani din trading„, a spus Jeffrey Harte, analist al Sandler O’Neill. Cu alte cuvinte, avantajele aduse de tehnologie, şi mai ales tradingul electronic, transformă slujba tradiţională de broker într-una mult mai puţin profitabilă, cel puţin din punctul de vedere al clienţilor. Obligaţiunile, tranzacţiile valutare şi tranzacţiile cu materii prime au generat, în 2009, 144 de miliarde de dolari pentru principalele zece bănci din lume.

    În 2013, suma a fost de doar 80 de miliarde de dolari, adică a înregistrat o scădere de 44%, conform unei analize a Credit Suisse. Raportul se centrează pe activitatea FICC în cadrul a zece bănci, inclusiv JPMorgan Chase, Citigroup, Bank of America, Deutsche Bank şi Goldman Sachs. O parte a declinului FICC este atribuită unei scăderi neaşteptate a tranzacţiilor cu obligaţiuni de stat precum şi secretizării datoriilor aduse de împrumuturile comerciale şi cele imobiliare.

    Iar când încasările din trading dispar, şi traderii dispar. În ultimii patru ani, numărul traderilor ca procent din totalul personalului a scăzut de la 39% la 36%, iar pentru anul în curs reducerea se anunţă a fi una spectaculoasă.
    Noile reguli cântăresc greu în tranzacţiile cu materii prime, acestea înregistrând o scădere, în cazul marilor bănci, de 18% într-un singur an, din 2012 până în 2013, conform unui studiu publicat de Coalitions. Ca segment al încasărilor provenite din FICC, ponderea materiilor prime a scăzut de la 30% în 2008 până la 6% în 2013. Motivul este similar, respectiv normele impuse pentru a limita politicile riscante ale băncilor fac aceste tranzacţii mai puţin profitabile.

  • Zece seriale de televiziune pe care nu trebuie să le ratezi

    Serialele de televiziune s-au schimbat fundamental în ultimii 10-15 ani. Dacă la sfârşitul anilor ’90 urmăream încă seriale despre petrol, adolescenţi sau patrule de salvamari, astăzi aşteptăm producţii impresionante despre creaturi mitice, ţinuturi de legendă sau vieţile ascunse ale politicienilor.

    1. Suits spune povestea lui Mike, un tânăr genial care a renunţat la studii pentru că a fost prins în timp ce vindea rezultatele examenelor, şi a lui Harvey, unul dintre cei mai buni avocaţi din New York. Cei doi se unesc într-un parteneriat care îi va duce în situaţii pe cât de neobişnuite, pe atât de amuzante.


     

    2. The Walking Dead este o dramă post-apocaliptică ce prezintă lupta dintre un grup de supravieţuitori şi hoardele de zombie care au pus stăpânire pe planetă. Deşi subiectul filmului nu pare unul pe gustul tuturor, The Walking Dead este în momentul de faţă cel mai urmărit serial din Statele Unite.


     

    3. Game of Thrones este povestea a şapte regate din tărâmul de basm numit Westeros. Este unul dintre cele mai scumpe seriale produse vreodată şi a fost, trei ani la rând, cea mai piratată producţie video de pe internet. Dacă acestea nu sunt suficiente motive pentru a vă uita, printre personaje veţi putea regăsi şi câţiva dragoni.

  • Coliziune între două nave la Hong Kong: 11 persoane au fost date dispărute

    Coliziunea a avut loc în apropierea Insulei Po Toi, la sud de Hong Kong, a declarat pentru AFP un reprezentant al pompierilor.

    “Două nave comerciale s-au lovit una de cealaltă, iar una s-a scufundat”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.

    Un bărbat a fost salvat de către o navă de pescuit şi a fost spitalizat. El prezenta răni uşoare la nivelul mâinilor şi picioarelor.

    Operaţiuni de căutare, la care participau un elicopter şi mai multe nave, au fost angajate în legătură cu autorităţile chineze, în încercarea de a găsi cei 11 marinari daţi dispăruţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVIONUL DISPĂRUT: Malaysia va publica un raport de anchetă privind zborul MH370

     “Am cerut unei echipe de experţi să studieze acest raport şi probabil că va fi publicat săptămâna viitoare”, a declarat premierul într-un interviu pentru CNN, difuzat joi.

    Guvernul malaysian nu a dezvăluit nimic, până în prezent, din ancheta pe care a efectuat-o asupra dispariţiei zborului MH370 pe 8 martie, care rămâne în continuare fără explicaţie.

    Avionul avea 239 de persoane la bord, malaysieni şi chinezi, în principal, şi efectua o legătură pe ruta Kuala Lumpur-Beijing.

    După ce şi-a schimbat ruta în direcţia opusă dintr-un motiv necunoscut, la o oră de la decolare, MH370 s-ar fi prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la aproximativ 1.600 de kilometri nord-vest de Perth, un oraş situat pe coasta de vest a Australiei, potrivit unor date prin satelit.

    În pofida unor operaţiuni uriaşe de căutare, implicând avioane, nave şi un robot submarin, nu s-a găsit nicio urmă a avionului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro