BusinessMagazin

Tag: cultura

  • Cum se poate monetiza poezia?

    Se poate ca o comunitate online de mii de persoane care interacţionează zilnic să nu poată fi monetizată în mai bine de zece ani? Se poate, dacă vorbim despre o comunitate culturală. După mai bine de 15 ani de când a lansat în .ro primul site de poezie pentru amatori, Radu Herinean regretă încă faptul că nu a putut duce site-ul la pasul următor: „Din păcate, din lipsa unei posibilităţi de monetizare, demersurile pornite din pasiune pierd de multe ori prioritatea în faţa proiectelor care au clienţi cu prezenţă mai concretă”.

    Radu Herinean are la bază studii tehnice şi a lucrat în prima parte a carierei sale în marketing, specializându-se ulterior în managementul riscului şi în audit. A lucrat în Deloitte şi în BCR, dar din 2013 a renunţat la corporaţii” şi la cravată”, colaborează cu Cărtureşti ca CTO (în traducere personalizată „cool technology stuff”) şi şi-a dezvoltat propria firmă de dezvoltare soft, Evolution Labs.

    În paralel, numele lui Radu Herinean se leagă de cea mai cunoscută comunitate de poeţi amatori din online-ul românesc, site-ul poezie.ro, parte a portalului, dezvoltat ulterior, agonia.net. Conceput la începutul anilor 2000, poezie.ro are în povestea sa ceva din destinul dintotdeauna al poeţilor: lipsa banilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când Radu Herinean lucra deja în IT (hardware, administrare reţele, sisteme de operare), a avut o perioadă mai liniştită în care a revenit la programare, pasiunea sa din liceu, şi a început să studieze limbajele de programare web utilizate pentru site‑uri dinamice, dat fiind că începuseră să apară site-urile web.

    „Prima versiune a poezie.ro a fost statică şi nu era încă pe domeniul poezie.ro. Exersasem acolo câteva idei de pagini web, iar, în lipsă de alt conţinut mai bun, am creat câteva pagini cu câteva poezii dintr-o agendă veche. Trebuie să ne aducem aminte (cei mai în vârstă dintre noi) că asta se întâmpla pe vremea când nu numai că nu aveam google.com, dar şi yahoo era într-o fază ultraincipientă. Ca să nu mai lungesc povestea, după o perioadă relativ scurtă am observat o creştere foarte rapidă la contorul paginilor, aşa că am pus o adresă de e-mail de contact. În câteva săptămâni, am ajuns să primesc mai multe texte literare pe e-mail, de la diverşi oameni care mă rugau să le public „undeva mai în spate, pe acelaşi site, fiindcă mă pricep la calculatoare şi ştiu cum se face”, povesteşte Radu Herinean începutul aventurilor sale online.

    Următorul pas a fost un site dinamic, pe care puteai publica singur, iar ulterior lucrurile au luat amploare, a creat alte facilităţi, de la comentarii pe texte până la motoare de organizare concursuri, galerii de fotografii şi alte idei conexe, cam toate dezvoltate la cererea comunităţii nou create. Tot la cererea comunităţii a început să organizeze evenimente: primul a fost un cenaclu de poezie/literatură, ţinut în diferite cluburi din Bucureşti, în cadrul căruia sute de participanţi îşi citeau pe scenă creaţiile, fiind urmat de diverse happening-uri, „inclusiv, dar fără a se limita la, concursuri de stand-up poetry, jam sessions cu cele mai trăsnite instrumente (de la chitară clasică la bongos şi saxofon sau platane de DJ), teatru, improvizaţie, expoziţii şi aşa mai departe. Tot comunitatea a organizat şi a produs trei festivaluri de poezie, în Staţiunea de Cercetări Marine de la Agigea şi la Mânăstirea Putna, iar ulterior a generat şi a publicat mai multe volume de poezie de autor, câteva antologii (de poezie şi de proză), „toate apreciate de criticii literari, chiar dacă fără vreun mare succes de casă”.

    Folosirea termenului de comunitate pare uzuală acum, în era Facebook, dar ceea ce făceau poeţii din online în urmă cu zece ani reprezenta una dintre primele comunităţi create în internetul românesc. Dezvoltarea din jurul poezie.ro l-a surprins şi pe creatorul acesteia: „Comunitatea s-a conturat şi s-a format de la sine. Eu nu am avut iniţial niciun plan de a crea o comunitate. Când lucrurile au început să ia amploare, singura decizie pe care aş putea zice că am luat-o eu a fost să păstrez site-ul cât mai deschis pentru orice amator de poezie, iar când spun amator îi atribui toate sensurile posibile. Alternativa ar fi fost să devină un site cu pretenţii elitiste, care să lanseze viitoarele mari talente ale literaturii române. Neinteresant! Am început site-ul cu câteva poezii mediocre scrise de mine, iar când unii autori au avut nevoie de o platformă elitistă s-au desprins de site şi au făcut-o, de cele mai multe ori pe aceeaşi reţetă, dar cu alte criterii. Acum există suficiente site-uri elitiste, dar un singur site important «popular», unde oricine îşi poate încerca talentul şi poate obţine reacţii care să îl ajute să evolueze”.

    Poezia nu a îmbogăţit niciodată pe nimeni. Online-ul însă a îmbogăţit pe mulţi dintre cei care l-au încercat. A reuşit aura online-ului să atragă finanţare şi pentru poezie? „Nu”, este răspunsul clar al lui Radu Herinean: „Nu am monetizat niciodată poezie.ro. Au existat câteva tentative de monetizare prin reclame sau sponsorizări, dar ele nu reuşeau să aducă nici măcar fondurile necesare găzduirii site-ului într-un data center, aşa că am renunţat la asta şi am recurs la cunoscuţi şi prieteni pentru găzduire”. Herinean a mai avut discuţii în diverse domenii adiacente, gen carte, film, publicitate, jocuri, care îşi doreau acces la comunitatea creată, „dar niciodată nu am primit o propunere care să merite, dat fiind că asocierea cu alte branduri nu ar fi adus mari beneficii majore şi ar fi generat mai degrabă o poluare a mediului pur literar”.

  • Sculptorul român Giulian Dumitriu expune la Art Monaco

    „Este o mare bucurie faptul că juriul <Art Monaco> mi-a dat şansa de a reprezenta România într-un eveniment de o asemenea anvergură. Lucrările pe care le voi expune sunt inspirate de ceea ce aş putea numi „the other reality”. Materializarea acestei viziuni a presupus eforturi foarte mari şi, adesea, atingerea limitelor fizice. Dar cred că numai prin forţarea limitelor, prin şlefuire până la epuizare şi prin sublimarea materiei fruste într-o altă realitate, revelată, bronzul sau piatra capătă sens şi, în cele din urmă, viaţă”, a declarat Giulian Dumitriu.

    Printre lucrările expuse la „Art Monaco” va fi şi sculptura Higher Together, creată de Giulian Dumitriu pentru a ilustra valorile companiei JTI. Artistul explorează în lucrările ultimilor ani şi un gen de nişă, un neo-realism contemporan abstract care, fără a fi asimilat artei industriale, răspunde căutarilor legate de identitatea artistică a corporaţiilor, cu referire la branding şi valori exprimate plastic. De exemplu, Higher Together reprezintă interpretarea originală a valorilor JTI: Enterprising, Open, Challenging. „S-a turnat bronz incandescent în căuşe, pentru ca, mai târziu, elemente solide să răsară din pietre ca sâmburii fructelor. A fost nevoie de foarte multă forţă, pentru ca nu este uşor să ajungi din bucăţi la un întreg. Este vorba despre valorile companiei, dar şi despre cele naţionale, îngemănate simbolic cu cele ale companiei mamă din Japonia, la fel de simple şi profunde”, declara Gilda Lazăr, director JTI România, cu ocazia vernisajului lucrării, care va părăsi sediul JTI pentru o săptămână, spre a fi expusă la „Art Monaco”.

    „Higher Together se aşază pe verticală, coagulează în jurul ei elemente aparent disparate şi face legătura între spiritualităţi, cea a extremului orient şi cea creştină, românească” spunea Pavel Şuşară, critic de artă, la vernisaj. „Coloana, indiferent că este a lui Giulian sau a lui Brâncuşi, are ca sursă arborele vieţii, axul lumii, care dă sens existenţei şi din care, până la urmă, se ciopleşte şi crucea reînnoirii şi a resurecţiei spirituale. Trăim într-o lume orizontală, o lume care a uitat verticalul. Verticala leagă pământul de cer, iar arta sculptorului Dumitriu reprezintă o formă de căutare împreună a unei noi soluţii de descoperire a naturii noastre, care nu se erodează odată cu primul răsărit şi cu primul avânt. Putem comunica la nivel de specie doar în urma unor intense experienţe individuale şi este ceea ce, în cele din urmă, face Giulian Dumitriu prin lucrările sale”, a declarat Şuşară.

    Născut în 1971, la Bacău, într-o familie de artişti, absolvent  al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, avându-l ca mentor pe Mihai Buculei, Giulian Dumitriu este prezent în expoziţii personale şi de grup la Bucureşti, Milano, Amsterdam, Paris şi Toronto, iar lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare din România, Italia, Franţa, Canada, Statele Unite şi Elveţia. Artistul se poate mândri, printre altele, şi cu realizarea unor sculpturi monumentale din bronz, printre care cele ale lui Tristan Tzara şi Ion Ghica şi a contribuit, în 1996, la restaurarea celebrului Palat Ghica.

    În ultimii ani, arta contemporană românească a devenit din ce în ce mai apreciată, la loc de cinste în marile galerii ale lumii, dar şi în marile colecţii. Şi iată că nu doar pictura,  reprezentata prin nume ca Adrian Ghenie, ci şi sculptura românească intră în acest club select.

    JTI susţine în România evenimente şi instituţii culturale prestigioase: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Comedy Cluj, turneele Duelul Viorilor, Pianul Călător si Flautul de Aur, organizate de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, cu sprijinul Radio România. JTI organizează de 16 ani Întâlnirile JTI, eveniment devenit un brand cultural naţional, care a avut ca invitaţi personalităţi marcante ale dansului contemporan: Bejart Ballet Lausanne, Joaquin Cortes, Sylvie Guillem, Maria Pagés şi Sidi Larbi Cherkaoui sau Akram Khan Company.  JTI este un promotor al moştenirii culturale japoneze în România, fiind şi cel mai important investitor japonez pe piaţa locală.

  • Tineri manageri de top: Rareş Marinescu, Grupul BRD Cluj

    A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Babeş-Bolyai şi tot aici s-a specializat în „Strategii financiare în afaceri“ cu disertaţia „Eficienţa sectorului bancar românesc“.

    În ianuarie 2002 a ocupat funcţia de administrator de produse şi servicii bancare la BRD Târgu-Mureş, unde a realizat mai multe programe informatice ce au uşurat munca colegilor.

    Pe rând, a fost consilier IMM, perioadă în care a crescut portofoliul de clienţi cu 40%, şi consilier corporate la sucursala Târgu-Mureş. În decembrie 2005 este numit director comercial adjunct al BRD Grup Mureş, iar în 2010 devine director comercial, funcţie pe care o ocupă timp de patru ani.

    În septembrie 2014 preia conducerea executivă a BRD Grup Cluj. Este pasionat de tenisul de câmp şi de drumeţiile montane.

  • O tânără de 26 de ani a pornit un business de la zero şi îi ajută acum pe alţii să îşi găsească de muncă

    Corina Alexandrescu, o tânără de 26 de ani născută şi crescută în Bucureşti, a pus bazele unei afaceri inedite. Ea oferă cursuri de bartending şi îi ajută apoi pe absolvenţi să îşi găsească de muncă. Toate acestea, spune tânăra, cu intenţia de a-i învăţa pe români că băutura trebuie şi savurată, nu doar consumată. Costul pentru un curs de barman, care durează trei săptămâni, este cuprins între 270 şi 300 de euro.

    Unul dintre motivele care au stat la baza acestui business, spune Corina Alexandrescu, este că românii nu ştiu să consume alcool. „Cultura de a consuma înseamnă să bei şi să te simţi bine având grijă la ceea ce consumi. Totul pleacă de la barmani, pentru că ei trebuie să explice de unde provine băutura şi cum se consumă, ei trebuie să facă recomandări clientului.“

    După ce cursurile au început să aducă tot mai mulţi clienţi, Corina Alexandrescu a decis intrarea pe un alt segment al pieţei, cel de evenimente.

    Anul trecut, Qube Bartending Agency a avut venituri de aproape 50.000 de euro, iar Corina Alexandrescu speră la dublarea lor în 2015. Cât despre profit, marja se apropie de 40%, însă mare parte din acesta este reinvestit. „Ne aşteptăm la venituri mai mari pentru 2015, dar nu din zona cursurilor, pentru că preţurile vor rămâne la fel. Vom avea cu siguranţă mai multe evenimente şi sper să ajungem la venituri de 100.000 de euro.“

    Află care sunt cele mai promiţătoare start-up-uri din România

  • Plimbări ghidate prin Bucureşti, pentru susţinerea candidaturii la Capitala Europeană a Culturii 2021

    Proiectul intitulat “Explorare prin plimbare – O serie de trasee prin care vei redecoperi Bucureştiul” este susţinut de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) şi asociaţiile “Bucureştiul meu drag”, Make a Point şi Zeppelin, care susţin candidatura Bucureştiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

    “Bucureşti – 2021, traseu cultural pietonal” este programat în zilele de vineri 26 iunie, 3 şi 10 iulie, de la ora 19.00, fiind oferit de ARCEN.

    “Poveştile Bucureştilor sunt scrise pe fiecare clădire pe lângă care trecem, pe fiecare pod pe care îl traversăm şi la fiecare colţ de stradă. Istoriile ne sunt şoptite de la primul han din Bucureşti la primul samsar, de la negustorul-filosof, la cârciumarul cusurgiu, de la nimfele dâmboviţene, la demoazelele de pension, de la Pârcălabul Andronache la Ilie Geambaşul, din Mahalaua Bălăceanului în Mahalaua Potcovari. Fie că eşti calic, paharnic, mămăligar, comis-voiajor, zăbunar, tinichigiu, cărămidar sau corporatist, Bucureştii îţi rezervă o pagină în povestea care se scrie chiar acum, sub ochii noştri”, se arată în prezentarea traseului.

    Asociaţia “Bucureştiul meu drag” oferă tururi ale zonelor Foişorul de Foc – Avrig, Politehnica – Basarab, Mănăstirea Chiajna, Cartierul Bazilescu, sâmbăta, pe 20 şi 27 iunie, precum şi pe 4 şi 11 iulie. Sâmbătă, între orele 18.45 şi 20.45, va putea fi explorată zona Foişorul de Foc – Avrig.

    “O excursie dedicată zonei vechi a Bucureştiului, cu arhitectura de sfârşit de secol XIX şi început de XX, cu multe case şi biserici vechi. De la Hanul Gabroveni, trecem pe lângă monumentul Lupoaicei, iar prin pasajul Latin ajungem la Kilometrul zero şi la Biserica Sf. Gheorghe. Prin Colţei ieşim în Carol, dăm de mâncare porumbeilor din scuarul Rosetti şi ajungem la Biserica Armenească. Prin Spătarului ajungem la Casa Melik (Muzeul Theodor Pallady), una dintre cele mai vechi şi frumoase case din Bucureşti. Prin Popa Petre ajungem pe strada 10 mese, care ne scoate la Foişorul de Foc. Aici suntem aşteptaţi să vedem apusul peste Bucureşti. Bulevardul Ferninand ne duce până la metroul Iancului”, se arată în prezentarea traseului.

    În sâmbăta următoare, pe 27 iunie, vine rândul zonei Politehnică – Basarab. Excursia este dedicată zonei industriale Cotroceni-Regie-Basarab (Centrala Grozăveşti, Regia Tutunului, Fabrica de bere Griviţa, gara Basarab). “De la Hanul Gabroveni vom tăia Centrul Vechi pe Şepcari, pe lângă Hanul lui Manuc, şi vom ajunge la staţia de metrou Unirii 1. Coborâm la Politehnică, trecem pe lânga statuia Leu şi fosta gară regală şi coborâm pe şoseaua Grozăveşti spre Dâmboviţa. Ajungem la CET Grozăveşti, care are peste 100 de ani, datând de pe vremea primarului Emanuel Pache Protopopescu. Lăsăm în dreapta biserica Cărămidarii de Sus şi o luăm pe sub podul Basarab, pe lângă turnul de apă al Regiei Tutunului şi fosta fabrică de bere Griviţa. Trecem liniile de cale ferată pe la Gara Basarab. Urcăm în blocul de lângă pasaj şi admirăm Bucureştiul de sus. Trecem prin trotuarul rulant de la gara Basarab la Gara de Nord”, se arată în descierea plimbării.

    Pe 4 iulie, între orele 16.00 şi 20.45, se vizitează Mănăstirea Chiajna, monument “bântuit” şi mai greu accesibil. “De la Hanul Gabroveni vom tăia Centrul Vechi pe Şepcari, pe lângă Hanul lui Manuc, şi vom ajunge la staţia de metrou Unirii 1. Coborâm la staţia de metrou Basarab şi luăm trenul de Craiova R9005 de la ora 17.28. Străbatem triajul Bucureştiului, oprim în halta Bucureşti Basarab, la staţia Bucureştii Noi, şi ajungem în gara Chiajna. Facem o poză de grup în faţa gării şi o luăm spre sud pe Drumul la Chiajna, ocolim Giuleşti Sârbi şi ajungem la Mânăstirea Chiajna, unde stareţul Atanasie ne va povesti despre viitorul ei. Ne întoarcem pe drumul Săbăreni spre tramvai”, potrivit descrierii vizitei.

    Pe 11 iulie, între orele 18.45 – 20.45 , excursia este dedicată cartierului Bazilescu sau satelor înglobate în Bucureştiul anilor ’50, cu arhitectură sovietică. “De la Hanul Gabroveni vom tăia Centrul Vechi pe Şepcari, pe lângă Hanul lui Manuc, şi vom ajunge la staţia de metrou Unirii 1. Luăm metroul până la Basarab, de unde schimbăm peronul pe Magistrala 4 şi mergem până la Jiului. Trecem pe lângă Teatrul Masca, strada Pieţei şi strada Olteniei. Drumul ne duce în spatele parcului Bazilescu. Dăm ocol teatrului de vară şi îl străbatem spre biserica cu acelaşi nume. O luăm pe Fabrica de Cărămidă şi ieşim la lacul Griviţa. Ne întoarcem pe Elocinţei şi Gloriei, spre metrou Jiului”, se arată în prezentare.

    Make a Point propune trasee de redescoperire a Pantelimonului, duminica, pe 21, 28 iunie şi 5, 12 iulie, de la ora 10.00 până la ora 12.30.

    Organizatorii arată că “periferia, spaţiul de «după blocurile gri», a cunoscut o transformare radicală în ultimii 20 de ani”, “fabrici şi uzine socialiste au lăsat loc spaţiilor de consum, dormitoarele muncitorilor au devenit mai pestriţe ca niciodată, hip hop-ul şi-a pierdut subiectul”.

    Primul traseu de redescoperire a Pantelimonului, ce va avea loc pe 21 iunie şi 12 iulie, începe la staţia de metrou Costin Georgian. “Hai să vedem ce s-a întâmplat cu principalele obiective industriale ale cartierului: uzinele Faur, Republica, Granitul, Electroaparataj şi să vorbim despre dinamica acestor spaţii. Ne vom aşeza şi vom povesti pe locul fostelor căi ferate ce serveau transportului de marfă şi de navetişti. Ulterior vom privi cartierul-dormitor de pe platforma Turnului de Artă (turnul de apă al Postăvăriei Romane), trasând în continuare itinerariul. Ne vom opri scurt în faţa unuia dintre puţinele monumente realist-socialiste încă în picioare – statuia 1907, aflată acum în Parcul Florilor. Pentru noi este un spaţiu de tranzit spre Biserica Mărcuţa, una dintre cele mai vechi din Bucureşti, înghiţită de cartier şi aura sa. Trecând prin cimitirul vecin bisericii, vom ajunge la Balta Dobroieşti, punctul extrem al cartierului şi casă pentru un întreg ecosistem. Vom urca valea spre cartier, vom traversa artera principală, şi, trecând prin Parcul Morarilor, vom închide cercul la staţia Costin Georgian”, se arată în prezentare.

    Pe 28 iunie şi 5 iulie este programat cel de-al doilea traseu, care începe tot la Costin Georgian. “Pentru a înţelege mai bine dimensiunea de cartier-dormitor înconjurat de industrie, vom vizita împrejurimile fostei Fabrici de Sticlă, cât şi puţin cunoscuta junglă urbană din Parcul Sticlăriei. Traseul va ocoli pe cât posibil străzile principale, astfel încât eclectismul vieţii din spatele blocurilor va ieşi în evidenţă. Urmatorul popas va fi la fostul târg de vechituri de pe malul Bălţii Dobroieşti. Vom face o scurtă oprire la statuia 1907, mutată în Parcul Florilor, pentru a intra mai profund in istoria socialistă. Binecunoscuta Piaţa Delfinului – sau ‘circul foamei’ – va fi un punct de oprire dedicat evoluţiei arhitecturale a mall-urilor în Bucureşti. Un penultim loc de popas va fi peninsula de pe lacul Fundeni, un spaţiu rezidenţial inedit, iar turul se va încheia cu o panoramă a cartierului privit de la înălţime, de pe Turnul de Artă”, potrivit descrierii.

    Asociaţia Zeppelin propune tururi ghidate prin arhitectura industrială din zona parcului Carol, în zilele de joi 25 iunie şi 9 iulie, de la ora 10.00.

    “Acest traseu va fi ca o descoperire arheologică, deoarece vom intra într-o zonă palimpsest al cărei strat original de oraş are aproape 300 de ani. Geografic vorbind, Bucureştiul era o aşezare cu dealuri şi coline, pe care azi n-o mai percepem aşa. Pare perfect plat, asfaltat şi betonat. Însă, nu cu mult timp în urmă, era o mare grădină, cu vii şi livezi nesfârşite prin curţi mănăstireşti, cu suişuri şi coborâşuri. Dacă urci la Filaret şi la Halele Carol, de pildă, apoi spre Fabrica de Timbre şi Şoseaua Viilor, vei simţi dealul. Dincolo de geografie te aşteaptă un tur prin spaţii şi locuri altfel inaccesibile – fabrici şi industrii încă active, iar altele într-un surpinzător proces de transformare. Dacă ne întoarcem la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Parcul Carol era menit să reprezinte versiunea bucureşteană a expoziţiei internaţionale pariziene. Lângă prima gară din România – Filaret – cu primele sale locomotive cu abur ce legau Bucureştiul de Dunăre încă de la 1869, era construită peste drum fabrica Wolff – mai tarziu Steaua Roşie, iar azi Hesper S.A. şi Halele Carol. Mai târziu, Observatorul Astronomic şi Muzeul Tehnicii au completat profilul unui loc dens în construcţii ambiţioase, semnificative pentru istoria oraşului, dar şi al unei societăţi dornice de a-şi însuşi progresul tehnologic şi de a experimenta noi forme de cunoaştere”, se arată în prezentarea traseului.

  • Alpinistul Horia Colibăşanu va reprezenta România în cadrul unui proiect cultural european

    Proiectul multimedia se numeşte “Mindpower” şi include o serie de filme de scurt metraj realizate în fiecare ţara membră a Uniunii Europene. Iniţiatorii proiectului aleg câte o personalitate din fiecare ţară, din România fiind ales Horia Colibăşanu.

    Colibăşanu are 38 de ani, este medic stomatolog şi trăieşte în Timişoara. El a escaladat Muntele K2 ( Pakistan/ China, 8000 de metri) la 27 de ani, fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.

    Horia Colibăşanu este românul cu cele mai multe vârfuri de cel puţin 8.000 de metri atinse – şapte – printre care se numără K2 (8.611), Annapurna (8.091) şi Dhaulagiri (8.167m). Cinci dintre cele şapte reuşite ale sale la altitudine extremă au fost premiere naţionale. Colibăşanu este deasemenea singurul român care a primit, în 2009, distincţia “Spirit of Mountaineering” din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume.

    Românul a interpretat rolul principal în cea mai amplă şi riscantă operaţiune de salvare din istoria Himalayei (Annapurna 2008), el fiind protagonistul unui documentar produs în Spania, “Pura Vida “. Documentarul a fost premiat la Festivalul Internaţional de Film San Sebastian.
     

  • A deosebi modestia de capacul de canal

    De aceea a fost o surpriză pentru mine să citesc undeva despre o schimbare interesantă, zic eu. Este vorba de modul în care Google îşi angajează acum oamenii; veţi fi ţinând minte articolele pe care le întâlneai prin mai toate publicaţiile despre întrebările-capcană care sunt puse la interviul de angajare de la Google, de la forma capacelor de canal la numărul blonzilor din lume. Or’ Laszlo Bock, senior vice president of people operations la Google, vorbea despre lipsa de relevanţă a punctajelor obţinute în şcoli sau la teste, care nu prezic mare lucru despre evoluţia ulterioară a angajatului.

    Mai mult, Bock vorbea despre o creştere a numărului de angajaţi fără studii superioare la Google, care sunt acum 14% din total. Sigur, spune senior vice president, studiile şi rezultatele bune la teste nu fac rău, iar aptitudinile de programare şi cunoştinţele matematice sunt, pentru zona tehnică, ceva absolut necesar. Dar pentru orice fel de slujbă, primul lucru la care se uită acum angajatorii companiei este abilitatea cognitivă (nu IQ-ul, să fim înţeleşi), capacitatea de a învăţa, puterea de a procesa lucrurile rapid, din zbor, ştiinţa de a combina părticele disparate de informaţie.

    În continuare pe lista companiei se află leadershipul, şi nu într-o abordare tradiţională; vor colaborare cu echipa sau tăria de a preda conducerea cuiva mai potrivit într-un moment critic. Şi asta nu este totul. Vor modestie şi implicare. Simţ al responsabilităţii, al comuniunii cu echipa, ce poate face echipa în întregul ei, ştiinţa de a contribui fără să îţi însuşeşti merite. Modestia de a admite că mai ai de învăţat. Mulţi oameni comit o eroare de atribuire, zice senior vice president: dacă lucrurile merg bine este din cauză că sunt un geniu, dar dacă merg rău, este din cauza unui alt idiot.

    Pe scurt, Bock spune că excepţionalitatea fiinţei umane nu ţine cont musai de pregătire, ci trebuie descoperită şi pusă la lucru.Mi se pare o reţetă interesantă, într-o lume cu apucături din ce în ce mai hedoniste şi care uită de fleacuri burgheze precum cumpătarea, prudenţa, munca tenace, o idee bună şi o marfă folositoare celorlalţi. Credem că banii rezolvă totul, şi uităm de alte atribute menite să mişte societatea – credinţa în valorile enumerate mai sus, manierele, statutul.

    Ne lipseşte o autodefinire a conştiinţei de sine. Aplaudăm comportamente haotice sau deviante, fără o ordine şi o segmentare de obiceiuri, năzuinţe şi aspiraţii. Acesta este şi unul din motivele pentru care a devenit aproape o modă să ne văităm: când nu prea ştii ce-ţi doreşti şi cum să ajungi acolo, nici nu ştii când să fii mulţumit că ţi-ai atins obiectivul.

    Puterea de a deosebi între modestie şi forma capacului de canal.
    Tabloul pe care vi-l prezint este un autoportret al Laviniei Fontana, prima pictoriţă recunoscută a lumii, prima femeie care a pictat nuduri feminine şi mamă a 11 copii, dintre care a îngropat, din păcate, opt. Autoportretul, una din capodoperele sale, a fost realizat pentru contele Zappi din Imola, socrul ei, dar înainte de mariaj. Puteţi deosebi mesajul ascuns al tabloului: în partea dreaptă, sus, se vede şevaletul care acoperă cumva lada de zestre din colţ. Lavinia îi spunea contelui că este bogată, dar nu în valori lumeşti, ci în talente; era, dacă vreţi, un soi de interviu de angajare.
     

  • Motivul ridicol pentru care McDonald’s a pierdut miliarde de dolari

    Chipotle Mexican Grill este un lanţ de restaurante din Statele Unite ale Americii, Germania, Canada şi Franţa, specializat în burritos şi tacos. În 2013, Chipotle a avut un venit net de peste 327de milioane de dolari şi peste 45.000 de angajaţi.

    Fondată de Steve Ells în 1993, Chipotle a început cu 16 restaurante (toate în Colorado). Cinci ani mai târziu, McDonald’s a devenit un investitor major al firmei. Până în momentul în care McDonald’s a cesionat deplin compania, în 2006. McDonald’s a investit în Chipotle încă din 1998 şi a crescut reţeaua de restaurante în şapte ani de la 14 locaţii la aproape 500. Până în 2005, McDonald’s a investit 90% în afacerile Chipotle. Dar un an mai târziu, McDonald’s a vândut pachetul său de acţiuni şi a căutat modalităţi să se separe de Chipotle.

    Şeful unui lanţ de restaurante spune că fermele de pui ale McDonald’s sunt “cel mai dezgustător lucru pe care l-a văzut vreodată”

    Directorul executive al Chipotle, Steve Easterbrook, a declarat că “am fost confuz când McDonald’s a lăsat baltă firma.” La momentul acela, Chipotle şi celelalte concept deţinute de gigantul american, precum Boston Marchet, distrăgeau atenţia de la marca de bază, McDonald’s.  “Directorii McDonald’s au vrut ca toate eforturile să se concentreze asupra propriei mărci, aşa că au vândut acţiunile companiei Chipotle.”, spune jurnalista Kate Taylor, într-un articol al publicaţiei Entrepreneur.com.  “Nu a fost cea mai bună strategie să le vândă acţiunile celor de la McDonald’s, dar acum nu mai conteză pentru că  vânzările Chipotle (în 2014) au crescut cu peste 16%, în timp ce vânzările McDonald’s au scăzut cu 1%.”, observă ea.

    Steve Ells, fondatorul Chipotle şi CEO al companiei a vorbit deschis despre difernţele dintre cele două companii. El a declarat pentru Bloomberg că: “Sunt diferenţe culturale între cele două companii şi că sunt două lucruri pe care le fac diferit.  Unul dintre ele este modul în care ne apropiem de mâncare, iar celălalt este modul în care prin cultura noastră ne raportăm la oameni. Este o combinaţie de lucruri care ne fac să avem de succes.”

    Acum Chipotle are mai mult de 1800 locaţii şi afacerea este în plină expansiune, în timp ce McDonald’s se luptă cu scăderea de vânzări şi cu nemulţumirile clienţilor, iar franciza a atins un minim istoric.

  • Povestea tinerei din Buzău care a fost desemnată “studenta anului pe alte continente”

    Viorica Raluca Contu a fost desemnată “studenta anului pe alte continente” pentru că a studiat cauzele bolii Parkinson. Premiul a fost decernat de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate a sărbătorit, de curând, şase ani de activitate.

    Boala Parkinson este o boală degenerativă ce apare în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. Tulburările apar cel mai adesea între 50 şi 70 ani; spre deosebire de alte afecţiuni neurologice grave, boala Parkinson este tratabilă, iar tratamentu este medicamentos şi chirurgical.

    Pentru a studia această boală o româncă şi-a părăsit oraşul natal, Buzău, pentru a urma studiile superioare în Japonia. A studiat ştiinţe farmaceutice la Universitatea Hiroshima, apoi a urmat un curs de master în ştiinţe medicinale la aceeaşi universitate.

    Proiectul ei de cercetare a fost despre cauzele bolii Parkinson, o boală neurodegenerativă a cărei apariţie este determinată de factori încă necunoscuţi. Bolile neurodegenerative sunt una dintre puţinele categorii de boli pentru care încă nu există nici metode de prevenire, nici tratamente bine stabilite.

    A simţit că trebuie să continuie cercetarea în neuroştiinţe, motiv pentru care a decis să urmez un curs de doctorat. În prezent, este student docto¬rand la Universitatea Yamanashi, departamentul de neurologie, şi student cercetător susţinut de Societatea Ja¬poneză pentru Promovarea Ştiinţelor la Institutul Naţional de Neuroştiinţe din Tokyo.
     

  • Când vrei să impozitezi ceea ce nu te-a preocupat

    Natura umană este uluitoare; modul în care oamenii aleg să acţioneze, ignorând realitatea şi alegând orice altceva în afara soluţiei logice, este o manifestare fascinantă şi, dacă nu ar avea efecte asupra societăţii, ar fi distractiv. Dar de multe ori efectul este distructiv.

    Să încerc să explic: crowdfundingul este o industrie care a ajuns să valoreze miliarde de dolari, înregistrând în ultimii 4 ani o creştere de 167%. Principalele calităţi sunt eliminarea distanţelor şi testarea produselor sau ideilor chiar înainte de a prinde viaţă. Distanţele: am citit un studiu care releva că în general între un antreprenor sau un artist începător, care ar avea nevoie de finanţare, şi un potenţial investitor există în medie o distanţă de 5.000 de kilometri. Chiar în epoca internetului 5.000 de kilometri este o distanţă prohibitivă, în măsură să stingă orice elan investoricesc.

    Doi, publicul decide ce îi place sau nu, ce îl atrage sau nu, iar reacţia oamenilor este crucială pentru orice idee, afacere sau antreprenor. În cazul în care ideea prinde, ai deja o bază de plecare, o mulţime care îţi poate asigura resursa iniţială de hype.

    În al treilea rând, fără legătură cu cele de mai sus, banii. Crowdfundingul este o industrie în plină expansiune; am văzut estimări, poate mai vechi, de peste 5 miliarde de dolari şi altele, recente, de peste 16 miliarde de dolari; chiar şi varianta pesimistă, de 5 miliarde, tot este extrem de relevantă – toate acele mici afaceri şi proiecte au obţinut finanţări facile, fără bătaie de cap, acte şi evaluări bancare. Dar Europa nu înseamnă chiar aşa de mult: fără Marea Britanie, unde crowdfundingul, influenţat, desigur de Statele Unite, este în plină expansiune, iar numărul platformelor este dublu faţă de a doua clasată europeană, Franţa, bătrânul continent contabilizează doar 620 de milioane de euro (iar Marea Britanie, singură, 2,3 miliarde de euro). Piaţa pe care vor europenii să o impoziteze, aşa-numita “reward-based crowdfunding”, a adunat anul trecut 120 de milioane de euro. 

    Cred că avem aici un soi de dimensiune culturală, fragmentarea restului Europei contrastând cu pragmatismul anglo-saxon. Şi cu moduri diferite de a privi lucrurile: Congresul american a ales să sprijine prin măsuri legale strângerea de fonduri de acest tip, în timp ce, iată, europenii se gândesc să impoziteze ceea ce nu i-a preocupat.
    Fără crowdfunding, proiecte importante, de genul Nest, Oculus sau Pebble Watch (care a adunat 30 de milioane de dolari), poate că nu ar fi fost posibile. Punând o piedică de genul taxării, câte proiecte europene vor fi eliminate, câţi investitori descurajaţi şi câte start-up-uri de potenţial succes se vor prăpădi? Cât va pierde Europa în ansamblu impozitând 120 de milioane de euro acum şi renunţând la efectul pe care cele 120 de milioane l-ar avea în timp asupra economiei şi pieţei muncii?

    La un moment dat un economist, un fizician şi doi studenţi au emis o parabolă, cea a maimuţelor şi copacilor, pe care am mai prezentat-o cu ceva vreme în urmă. Şi-a păstrat actualitatea: spaţiul de producţie este pădurea, fructele copacilor sunt bunurile, antreprenorii sunt maimuţele. Ţările, pădurea, se dezvoltă pe măsură ce maimuţele trec dintr-un copac în altul, din zonele sărace ale pădurii în cele mai productive, cu fructe mai mari. Dar, pentru a uşura mersul maimuţelor, ar trebui ca pădurea să aibă o anume densitate, iar distanţele dintre copaci să permită maimuţelor să facă salturi uşoare. Echipa de cercetători crede că tocmai în nordul bogat al lumii pădurea are o dispunere inegală, există zone unde concentraţia de arbori este mult prea mare şi alternează cu „luminişuri” ce blochează drumul maimuţelor (gândiţi-vă aici la tot ansamblul de control, birocratic, ce funcţionează în Europa).