BusinessMagazin

Tag: cristian hostiuc

  • Atât timp cât banii stau degeaba în bănci, fonduri de investiţii şi burse, generând numai creştere, economiile reale nu au cum să-şi revină

    Din păcate, revenirea economică după cea mai mare prăbuşire şi criză aduse de COVID din ultimul secol nu va fi atât de rapidă şi sigur nu va fi în 2021. În cel mai bun caz în 2022, şi asta dacă procesul mondial de vaccinare şi imunizare merge conform planurilor de pe hârtie.

    În România, BNR şi analiştii estimează că revenirea economică la nivelul din 2019 se va întâmpla la jumătatea lui 2022, asta în varianta pesimistă. Dar şi la noi depinde de rapiditatea vaccinării – în pandemie am pierdut 200 de milioane de euro pe zi dintr-o cifră de afaceri de 1 miliard de euro şi nu vom recupera aceşti bani dacă guvernul nu accelerează vaccinarea (ne costă 2 milioane de euro pe zi accelerarea vaccinării şi câştigăm 200 de milioane de euro pe zi) -, de ce se întâmplă în Germania şi în Europa, care sunt principalele pieţe comerciale şi de investiţii pentru România.

    Americanii şi chinezii sunt mai mult parteneri pentru vânzarea produselor lor în România decât să facă investiţii aici.

    Pentru că revenirea va fi lentă în marile ţări occidentale, tensiunile şi protestele sociale vor câştiga teren, având în vedere că inegalităţile s-au adâncit. Cei mai mulţi vor arăta cu degetul către bogaţi, care şi-au sporit averile în această criză, iar guvernele nu vor să-i taxeze mai mult. Inclusiv Joe Biden, noul preşedinte american, îşi face curaj să pună în aplicare planul de taxare a bogaţilor. În acelaşi timp, unu din patru americani nu-şi poate plăti chiria şi riscă să fie aruncat în stradă. Fragmentarea politică se va accentua, ceea ce va duce la critici continue la adresa guvernelor, iar rezultatele electorale vor spori şi mai mult incertitudinile. Tensiunile politice mondiale vor fi la ordinea zilei pentru că, în lipsa revenirii economice de acasă, liderii lumii va trebui să ofere publicului vinovaţi.

    Marile bănci centrale printează nonstop trilioane de dolari şi euro, dar tot nu sunt de ajuns pentru a acoperi necesarul de finanţare a guvernelor, acolo unde deficitele bugetare depăşesc 10% din PIB, de trei ori mai mult decât reperul standard. Guvernele au nevoie de aceşti bani pentru a-şi ţine economiile pe linia de plutire, pentru a plăti celebrul şomaj tehnic şi chiar a da bani oamenilor într-un mod direct, pentu a-şi plăti chiria, asigurările sociale, chiar şi pentru mâncare, ca să nu iasă în stradă. Şomajul din America, cu peste 9 milioane de oameni în plus fără loc de muncă, înseamnă foarte mult.

    Dobânzile negative din Uniunea Europeană sunt ca apa sfinţită. Mai mult au un rol simbolic, de alinare a durerilor economice, dar nu rezolvă prea mult problemele din economia reală.

    Nimeni nu prea mai ştie cum să revigoreze marile economii, acolo unde ţările încep să se confrunte cu probleme demografice – îmbătrânirea populaţiei, creşterea speranţei de viaţă, traiul mai bun -, stagnarea productivităţii muncii, supracapacitatea de producţie, lipsa locurilor de muncă pentru tineri şi, nu în ultimul rând, o digitalizare care nu poate fi asimilată atât de repede de toată lumea.

    Ideile macro s-au epuizat, iar printarea de bani – de zece ani încoace, de la criza precedentă – , dobânzile zero şi negative nu se mai transmit deloc în economia reală. Pacientul este tot în comă indusă.

    Lumea occidentală are prea mulţi bani care stau degeaba – în bănci, în burse, în fonduri mutuale, în fonduri de investiţii -, care nu produc nimic decât creşteri pe hârtie, care însă nu se văd în economia reală. Degeaba au crescut acţiunile Apple dacă cei mai mulţi dintre investitori nu şi-au scos o parte din profituri ca să facă ceva cu ei. Bineînţeles, cei mai mari investitori şi-au luat case, dar tot au băgat banii în active fixe.

    Cei din Europa, francezii, germanii, italienii, belgienii etc. au prea mulţi bani în bancă (activele bancare sunt de 3 ori mai mari decât PIB-ul) şi nu-i cheltuie, ceea ce nu ajută deloc businessurile şi economia. Chiar dacă banii de la bancă au dobânzi zero sau chiar negative, ei sunt ţinuţi acolo şi nu sunt cheltuiţi. Chiar dacă bursele cresc, atât timp cât câştigurile nu sunt marcate şi banii cheltuiţi pe haine, mâncare, vacanţe, entertainment, maşini, în realitate economiile reale nu au cum să se mişte.

    Toţi aceşti bani acumulaţi, trilioane de euro şi de dolari trebuie scoşi din bănci, burse, fonduri de investiţii, fonduri mutuale şi cheltuiţi. Dilema şi întrebarea cum se poate realiza acest lucru va fi subiectul următorului deceniu.

    cristian.hostiuc@zf.ro

  • România, un câmp de bombe bugetare: În anul crizei, guvernul Orban a lăsat moştenire un deficit bugetar de 102 mld. lei, adică 21 mld. euro, cu 10 mld. lei peste estimări

    Ministerul Finanţelor a publicat miercuri seară închiderea bugetară pentru anul 2020, an de pandemie şi an în care economia s-a confruntat cu una dintre cele mai violente crize economice într-un termen atât de scurt.

    Căderea economică de 5%, plus necesarul de finanţare de aproape 50 mld. lei pentru ţinerea economiei pe linia de plutire a dus deficitul bugetar la 102 mld. lei, adică aproape 10% din PIB, cu mult peste aşteptări.

    Veniturile totale au fost de 322 mld. lei, din care veniturile fiscale  (TVA, impozit pe venit, accize etc.) au fost de 151 mld. lei, iar veniturile din contribuţiile de asigurări sociale (25% din salariul brut pentru pensie) au fost de 112 mld. lei.

    Cheltuielile totale au fost de 424 mld. lei, din care cheltuielile de personal pentru cei 1,24 de milioane de bugetari au fost de 109 mld. lei, cheltuielile pentru plata pensiilor pentru 5 milioane de români au fost de 138 mld. lei, iar cheltuielile pentru plata dobânzilor pentru creşterea accelerată a datoriei publice au fost de 14,5 mld. lei.

    Nu cred că un alt guvern ar fi putut să obţină rezultate bugetare mai bune, având înv edere violenţa crizei economice, fragilitatea businessului din România, unde primele 1.000 de companii realizează 49% din cifra de afaceri totală din economie, iar restul de 599.000 de companii se bat pe ce a rămas, dependenţa de piaţa europeană, în special de Germania, necesitatea susţinerii şomajului tehnic pentru cei peste 1 milion de angajaţi care au fost nevoiţi să fie trimişi acasă din cauza închiderii economiei, plus cheltuielile sanitare venite peste noapte.  Că multe dintre aceste cheltuieli s-au făcut aiurea, asta-i altă problemă.

    Guvernul Orban a lăsat în economie venituri fiscale de peste 20 mld. lei prin amânarea plăţii unor taxe şi impozite.  Câte se vor recupera în 2021 vom vedea.

    Problema este că structura bugetară a României este foarte proastă, având în vedere că cheltuielile pentru plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor, în sumă de 247 mld. lei, reprezintă nu mai puţin de 93% din veniturile fiscale, ceea ce este o situaţie nemaiîntâlnită.

    Dacă mai punem la socoteală necesarul pentru plata dobânzilor la datoria publică, de 14,5 mld. lei, rezultă că toate veniturile fiscale sunt mâncate. Nu mai rămâne nimic pentru altceva.

    Acum guvernul Cîţu încearcă să închidă, cel puţin pe hârtie, bugetul pe 2021 care, în varianta cea mai optimistă, indică o creştere economică de 4,3% şi o creştere a veniturilor totale bugetare cu 31 mld. lei, respectiv de la 322 mld. lei în 2020, la 353 mld. lei în 2021.

    Pe hârtie avem o creştere de 7%, dar această majorare, respectiv această strângere de taxe şi impozite depinde de foarte multe lucruri: ritmul de vaccinare, revenirea Germaniei şi a Europei, posibilitatea şi dorinţa companiilor care şi-au amânat taxele şi impozitele de a avea bani pentru a le plăti în 2021, şi nu în ultimul rând creşterea businessurilor.

    Economia României este extrem de polarizată, iar companiile mici depind de ce fac companiile mari şi de creşterea economică.

    Guvernul Cîţu mizează pe o creştere economică de 4,3%, în timp ce analiştii şi-au pus în previziuni o creştere economică mai redusă, estimările mergând între 2,7% şi 4%.

    Dacă anul agricol va fi bun, economia va indica o creştere de 4%, dar asta nu înseamnă că statul va avea venituri mai mari la buget.

    Pentru că nu mai poate susţine un deficit bugetar de 10% din PIB ca în 2020, guvernul Cîţu trebuie să reducă acest deficit la 7% în 2021, ceea ce înseamnă o reducere în valoare nominală de 24 mld. lei faţă de anul trecut. O ajustare extrem de dificilă, având în vedere că se bazează pe o speranţă a creşterii veniturilor cu 31 mld. lei şi o creştere a cheltuielilor bugetare cu numai 7 mld. lei, în condiţiile în care sindicaliştii din sistemul bugetar se pregătesc să rupă gardurile de la Palatul Victoria din cauza îngheţării salariilor, iar cei 5 milioane de pensionari sunt la rândul lor nemulţumiţi că nu ştiu cu cât le va mai creşte pensia. Şi oricum, speranţele pentru o creştere de 40% sunt irealizabile.

    BNR, care susţine guvernul prin scăderea dobânzii de referinţă astfel încât Ministerul Finanţelor să se poată împrumuta mai ieftin, a avertizat public asupra incertitudinilor bugetare legate de consolidarea fiscală , un termen extrem de preţios folosit de economişti pentru a justifica necesitatea reducerii deficitului bugetar, scăderii cheltuielilor şi creşterii veniturilor.

    România, ca de altfel toată Europa, se va confrunta în primul trimestru cu o recesiune economică intervenită ca urmare a reînchiderii economiilor Europene şi a semnelor de întrebare legate de rapiditatea vaccinării populaţiilor.

    În cazul României, companiile pierd 200 mil. euro pe zi din cauza încetinirii revenirii economice. Dacă guvernul ar accelera vaccinarea, care costă 2 mil. euro pe zi, businessul ar putea să-şi revină mult mai repede.

    Temerea cea mai mare este că îngheţarea salariilor la buget s-ar putea să nu fie de ajuns pentru obţinerea deficitului bugetar de numai 7% din PIB, adică de 78 mld. lei , dacă cele 31 mld. lei în plus la venituri nu se vor realiza.

    Este bine să reamintim că preşedintele Băsescu şi guvernul Boc au tăiat salariile la buget cu 25% în mai 2010, când bugetul nu se închidea cu 4 mld. lei.

    În următoarele zile vom vedea bugetul pe 2021 pe care îl va prezenta guvernul Cîţu, pentru a vedea cât de realist este făcut.

    PSD, în opoziţie, a prezentat propriul buget pe 2021, o însăilare de date frumos prezentate într-un Power Point, dar care arată mai optimist decât şi optimismul guvernului Cîţu.

    Niciun guvern nu va putea să închidă într-un mod rezonabil bugetul pe 2021 având în vedere situaţia economică, datele din piaţă, modul de construcţie bugetară, unde cheltuielile fixe mănâncă toate veniturile fiscale.

    Să nu ne amăgim că altcineva ar putea obţine rezultate bugetare mai bune sau ar putea strânge mai multe venituri din economie. Doar dacă nu vrea să majoreze taxele şi impozitele sau să reducă salariile şi pensiile, sau să vândă la foc automat companiile de stat, licenţele 5G etc.

    Ca să încheiem anul 2020, mai trebuie să vină situaţia datoriei publice, ca să vedem cum a arătat explozia.

    În ultimii 5 ani, guvernele Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban şi acum Cîţu au lăsat câte o bombă bugetară în economie.

    Să vedem în capul cărui guvern vor exploda.

    Oricum, victimele vor fi companiile şi noi.

  • Mai mulţi români vor să se angajeze, dar peste jumătate din salariaţi vor să schimbe locul de muncă

    Vestea bună: peste 300.000 de români şi-au făcut pentru prima dată în 2020 cont pe platforma de recrutare online eJobs. „Angajarea a fost pe parcursul anului 2020 principalul obiectiv profesional al românilor. 2020 a fost anul recordurilor în materie de aplicări”, anunţă e-Jobs.

    Luna ianuarie 2021 a debutat în forţă, cu peste 500.000 de aplicări în primele două săptămâni ale anului şi aproape 70.000 de oameni care şi-au trimis CV-ul pentru angajare, menţionează Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online.

    Mai mult de 7.000 de locuri de muncă au fost postate în primele săptămâni din 2021, retailul, bankingul, IT-ul şi industria de comunicaţii fiind pe primele locuri.

    Vestea proastă: conform unui sondaj realizat de BestJobs, a doua mare platformă de recrutare online, mai mult de jumătate dintre angajaţii români se gândesc să schimbe locul de muncă în 2021, iar 28% au făcut chiar paşi concreţi în această direcţie.

    De ce vor să schimbe jobul? 39% dintre angajaţi spun că principalul criteriu este salariul; 29% susţin că voiau să schimbe locul de muncă înainte de pandemie pentru că vor o altă provocare în carieră; 27% dintre angajaţi susţin că actualul loc de muncă nu le oferă suficiente oportunităţi de dezvoltare profesională; 19% dintre cei care au răspuns la sondaj se gândesc la un job în străinătate, dacă firma i-ar anunţa că urmează să le scadă salariul, 57% spun că ar accepta, dar şi-ar căuta imediat un alt job; doar 15% şi-ar da demisia pe loc.

    Ca o concluzie, pe piaţă au apărut candidaţi care îşi caută un job, ceea ce este un lucru bun, dar pe de altă parte, jumătate dintre angajaţii existenţi ar vrea să schimbe locul de muncă, ceea ce este dărâmător din punctul de vedere al unei companii.

    Economia României a scăzut cu aproape 5% în 2020, iar previziunea optimistă pentru 2021 indică o revenire de 4,3% în varianta guvernului şi de 2,5-3,5% în varianta analiştilor.

    Marile reţele de comerţ, care sunt preponderent străine, vor să investească între 700 şi 800 de milioane de euro în acest an pentru a deschide încă 400 de magazine noi. Asta înseamnă noi locuri de muncă.

    Pe de altă parte, cei din IT, care se confruntă cu un deficit de 15.000 de programatori, vor să mai angajeze între 10 şi 100 de programatori/companie ca să facă faţă cerinţelor de digitalizare ale clienţilor. Problema în România este că lipseşte mijlocul: avem poziţii deschise pentru lucrători comerciali în supermarketuri, unde nu ai nevoie de foarte multă şcoală, iar pe de altă parte avem nevoie de IT-işti, unde este nevoie de o şcoală destul de înaltă. Salariile între cele două extreme se mişcă între 1.500 de lei şi 7.500 de lei, adică 1.600 de euro.

    Pentru poziţiile de mijloc, unde ai nevoie de şcoală şi de mai multă specializare, există un mare gol în piaţă. Companiile româneşti nu pot să plătească salarii mai mari, iar multinaţionalele nu găsesc suficienţi specialişti pe cât ar avea nevoie.

    Anul 2020, când economia şi companiile s-au confruntat cu aceasstă criză COVID a mai temperat din vânzoleala de pe piaţa forţei de muncă, dar la primul semn de creştere economică, tensiunile se vor relua.

    Odată ce va dispărea pandemia, exodul extern se va relua, pentru că salariile nu sunt suficient de mari încât să constituie o alternativă pentru cei care se gândesc să lucreze în străinătate.

    Nici creşterea salariului minim – cu numai 3%, care înseamnă un plus de 43 de lei net pe lună, până la 1.386 de lei – nu ajută prea mult piaţa muncii.

    Dacă această tensiune de pe piaţa forţei de muncă se va menţine în următorii 5 ani, iar bazinul disponibil de angajaţi va seca, România nu va mai atrage investiţii, nici străine şi nici româneşti, pentru că nu va avea cu cine să le facă.

    Importul de asiatici, cota fiind de 25.000 pe an, poate să tempereze febra de pe piaţa forţei de muncă, dar mai mult în construcţii sau în joburile care nu necesită o pregătire superioară.

    Pentru celelalte joburi, unde trebuie mai multă şcoală şi pregătire, piaţa va fi extrem de dură, în sensul că nu se vor găsi candidaţi. Companiile româneşti nu au suficientă valoare adăugată ca să plătească salarii ca în IT, de peste 1.500 de euro pe lună.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Salariul nu mai este pe primul loc în mintea angajaţilor, ci stabilitatea plăţii salariului şi soliditatea companiei

    Această pandemie, care sigur va ţine cel puţin încă doi ani de-acum înainte, va schimba pe termen scurt modul cum angajaţii se raportează la jobul pe care îl au, la salariu, la acceptarea altor oferte primite, la schimbarea locului de muncă.

    Dacă în perioadele de boom, când sunau telefoanele în fiecare zi, salariul şi creşterea primită pentru a accepta un job la o altă companie era pe primul loc, acum plata salariului la timp şi soliditatea companiei unde lucrează au trecut pe primul loc.

    „Ne aştepăm la o reaşezare a priorităţilor angajaţilor, ţinând cont că, întrebaţi ce aşteaptă de la organizaţia unde lucrează, majoritatea au pus pe primul loc siguranţa locului de muncă. Pentru companiile care au un brand de angajator puternic va fi o ocazie mult aşteptată de a recruta noi talente”, a spus pentru ZF Mihaela Maranca, Country Manager România pentru compania de resurse umane Randstad.

    Radu Turcescu, Reputation Management Strategy, spune că teama de a rămâne fără un loc de muncă şi-a făcut simţită prezenţa pe piaţă: imaginea de angajator stabil va conta enorm în decizia de angajare.

    Această idee este valabilă şi pentru angajaţi, având în vedere că firmele de recrutare şi companiile fac dosare din ce în ce mai complexe înainte de a discuta cu cineva sau de a lua decizia de angajare, pe baza informaţiilor strânse de pe reţelele sociale sau din alte surse deschise sau închise.

    Sorina Faier, de la firma de recrutare Elite Searchers, a spus la ZF Live că a avut cazuri în care o ofertă de angajare cu o creştere salarială de 30-50% a fost respinsă, pentru că persoana în discuţie nu avea încredere în cel care i-a făcut oferta, pentru că era un start-up. Iar în perioadele de criză, aceste companii la început de drum au probleme de finanţare.

    Din păcate, în companiile româneşti antreprenoriale, patronii nu investesc în perioadele de boom în brandul companiei, în modul cum trebuie să se poziţioneze în piaţă, în rândul propriilor angajaţi, dar şi în ochii angajaţilor de la concurenţă. Tuturor li se pare că sunt bani aruncaţi degeaba, iar dacă dai un salariu mai mare oferta va fi acceptată imediat.

    Multinaţionalele au tot timpul grijă să aibă o imagine bună în piaţă, astfel încât să fie în topul preferinţelor unde să lucrezi.

    „No-name-urile”, cele mai multe companii antreprenoriale româneşti, stau prost în piaţă ca percepţie şi întâmpină mari probleme când trebuie să recruteze oameni. Iar când reuşesc să ia pe cineva, plătesc un preţ mult mai mare decât o multinaţională.

    Neavând prea mulţi bani, dar mai degrabă neavând încredere în firmele care se ocupă de branding, pe ideea că le ştiu pe toate, patronii români nu dau importanţă modului cum sunt percepuţi ei ca persoane şi compania lor în piaţă, în media, în social-media şi sunt foarte intrigaţi, miraţi, frustraţi, că ei muncesc, dar angajaţii nu apreciază acest lucru, nici pe ei, nici compania. Şi mai mult decât atât, îi vorbesc de rău în piaţă.

    Toate aceste lucruri se văd cel mai bine în perioadele de criză, când se face diferenţa în piaţă, iar de cele mai multe ori multinaţionalele câştigă teren, iar companiile româneşti pierd.

    Pentru o companie care se bazează mai mult pe creiere şi mai puţin pe echipamente, brandul şi reputaţia contează cel mai mult în ochii angajaţilor şi în ochii altor angajaţi, când se pune problema de angajare.

    Multinaţionalele sunt percepute ca fiind companii extrem de stabile, care plătesc salariile la timp şi care au acţionari care în perioadele de criză susţin businessul. Companiile româneşti sunt percepute ca fiind nesigure, cu planuri de restructurare şi concediere venite peste noapte, cu salarii care ar putea să nu se plătească la timp şi cu beneficiile tăiate în perioadele de criză.

    De aceea toată lumea caută să lucreze la companii solide, cu reputaţie, care plătesc salariile la timp. Nimeni nu se mai aşteaptă la creşteri salariale.

    Aceasta este realitatea în care vom trăi, cel puţin în următorii doi ani.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Cumpărăm acum sau nu un apartament? Ce concluzie putem trage

    Ianuarie 2020, de la ce date de pe piaţa imobiliară pornim:

    1. În noiembrie 2020 creditele ipotecare noi acordate de bănci au fost de 1,47 de miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din anul crizei Covid. Este al doilea maximum din ultimii trei ani şi jumătate.

    2. În noiembrie 2020 rata dobânzii DAE la creditele ipotecare în lei a fost de 5,15%, minimul ultimilor doi ani şi jumătate. În februarie şi în martie DAE a fost de 5,75%.  

    3. În octombrie 2020, conform imobiliare.ro, cel mai mare portal de profil, s-a înregistrat cel mai înalt nivel de tranzacţii din an: numărul apartamentelor, caselor şi terenurilor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a fost de 83.675, în creştere cu 43% faţă de octombrie 2019. În Bucureşti s-au tranzacţionat 13.623 de imobilie, în Ilfov 6.281, în Timiş 4,805 imobile şi în Cluj 4.392 de imobile. Cel mai probabil octombrie a fost o lună atipică, având în vedere că în lunile anterioare numărul de tranzacţii la nivel naţional a oscilat între 35.000 – în ianuarie, 27.000 – în aprilie, când s-a închis economia din cauza Covid, şi 50.000 – în iulie. În septembrie au fost 48.000 de tranzacţii imobiliare.

    4. La finalul lunii decembrie, guvernul Cîţu a luat decizia să amâne pentru un an creşterea plafonului de la 90.000 de euro la 140.000 de euro, la care se aplică TVA de 5%, care a fost o lovitură neaşteptată pentru dezvoltatorii imobiliari şi pentru clienţii care îşi făcuseră deja nişte calcule şi erau pregătiţi să cumpere apartamente cu suprafeţe mai mari şi cu preţuri mai mari.

    5. Conform Eurostat, jumătate din populaţia României (46%) trăieşte în locuinţe supraaglomerate, fiind cel mai mare procent din rândul statelor UE. În Letonia procentul era de 42%, în Bulgaria 41%, în Polonia 37%, iar cel mai bine se trăia în Cipru – 2%, Irlanda – 3%, Malta – 3% şi Olanda – 4,8%. La polul opus, numai 7% din populaţia României trăia într-o locuinţă prea mare, Bulgaria avea un procent de 11%, Italia – 14%, Grecia – 10%. La nivelul Uniunii Europene, procentul a fost de 32%, adică mai mult de una din trei persoane locuiau în locuinţe subocupate în 2019.

    6. Din cauza restricţiilor sociale, cursurilor online, prăbuşirii turismului şi a călătoriilor de afaceri, lipsei studenţilor în centrele mari universitare, lipsei Airbnb, piaţa de chirii s-a prăbuşit atât ca cerere (între 50%-80%)m cât şi ca preţuri (între 20%-30%).

    În aceste condiţii, mii de apartamente cumpărate ca investiţie, pentru a fi date în chirie sunt goale, iar randamentul a scăzut de la 8% spre 4-3% în euro, astsa dacă găseşti chiriaşi. Oricum, este un randament mai bun decât o dobândă de 0-1% la bancă sau 1,85% la titlurile de stat în euro.  

    7. Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri, a cumpărat platforma Iscut din zona Preciziei din Capitală, unde ar vrea să facă locuinţe.

    8. Impact, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Bucureşti, anunţă noi proiecte de case şi apartamente, mai ales că a ridicat bani de pe bursă, vânzând obligaţiuni pentru care plăteşte o dobândă de 6,4% la euro.

    9. Conform Imobiliare.ro, în decembrie 2020 preţul mediu la nivel naţional la apartamente a fost de 1.371 de euro/mp, în creştere cu 2,2% faţă de decembrie 2019, adică 30 de euro pe metrul pătrat în plus. Faţă de anul 2008, maximul preţurilor pe piaţa imobiliară, preţul mediu este în continuare sub nivelul de atunci, care a fost în martie 2008 de 2.058 euro/mp.

    10. În Bucureşti, în decembrie 2020 preţul pe metrul pătrat a fost de 1.425 euro, în creştere cu 0,8% faţă de decembrie 2019, adică 12 euro/mp în plus. În martie 2008, pe vârful imobiliar, preţul pe metrul pătrat a fost de 2.264 euro.

    11. În Cluj în decembrie 2020 preţul pe metrul pătrat a ajuns la 1.840 euro, în creştere cu 7,5% faţă de decembrie 2019, adică 120 de euro în plus. În mai 2008 metrul pătrat în Cluj a fost de 1.537 de euro, sub nivelul de acum.

    12. În Timişoara, în decembrie 2020 metrul pătrat a fost de 1.292 de euro, în creştere cu 1,5% faţă de decembrie 2019 şi sub martie 2008, când se înregistra un nivel de 1.311 euro/mp.

    13. În octombrie 2020, salariul mediu pe economie a fost 3.343 de lei, adică 686 de euro. În 2008, salariul mediu a fost de 1.282 de lei, adică 340 de euro. Deci avem o creştere de 101% a salariului mediu între 2008-2020.

    14. În IT salariul mediu a crescut de la 2.500 de lei în 2008, adică 690 de euro, la 7.674 de lei net în octombrie 2020, adică 1.575 de euro.

    Multă lume se întreabă dacă să cumpere sau nu un apartament, unde să locuiască sau daca să-l dea în chirie. Concluzia este evidentă.

    cristian.hostiuc@zf.ro

  • Vreţi să lansaţi un produs / serviciu / afacere, ce nume puneţi, românesc sau internaţional?

    La mulţi ani, România pentru cei 102 ani! Să fii sănătoasă şi mai ambiţioasă!

    Cu toţii am marcat Ziua Naţională a României pe 1 Decembrie aducându-ne aminte de Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi de toate evenimentele care ne-au marcat istoria. Am invocat patriotismul şi dorinţa de a păstra tradiţiile, dar parcă un nume internaţional ar da mai bine.

    Una dintre problemele de început ale unei afaceri ţine de alegerea numelui companiei, produsului sau serviciului creat. Până ca acest nume să ajungă un brand mai este mult.

    După 1989, când a căzut comunismul, primii capitalişti ai României şi-au pus numele lor, numele copiilor, numele naşilor, numele unor amintiri din viaţă pentru companiile şi afacerile pe care le-au fondat.

    Pentru România, Ţiriac Copos – Ana, Cataramă – Elvila, GCP – George Constantin Păunescu (pentru cei care nu ştiu, a fost cel mai influent om de afaceri la începutul anilor ’90), George Pădure – GEPA etc. – aceste nume reprezentau ceva.

    Poate Adrian Sârbu (proprietarul Ziarului Financiar şi al revistei Business MAGAZIN) a venit cu nume mai internaţionale – MediaPro, Mediafax şi celebrul ProTV, unul dintre cele mai puternice branduri create în ultimii 25 de ani.

    Primii capitalişti voiau să acapareze cât mai mult din piaţa românească aşa că nici nu îşi puneau problema că, dacă ar vrea să iasă în afară, ar trebui să aibă un nume mai internaţional care să fie declinat mai uşor şi pe alte pieţe. Mai degrabă se prefera preluarea în România a unor nume italieneşti, germane, americane, având în vedere că noi, mai degrabă cumpărăm un brand străin decât unul românesc.

    Multă vreme am crezut că Bigotti este un brand italian de cămăşi şi de haine decât un brand românesc. Între Bigotti şi Braiconf, prima alegere era Bigotti.

    După anul 2000 lucrurile au început să se mai schimbe, noii capitalişti care au trecut de la numele de patron la cel de antreprenor au căutat să fie mai internaţionali având în vedere că eram acaparaţi de globalizare.

    Cu toţii am început să apreciem mai mult numele străine: Carrefour, Mega Image dădeau mult mai bine decât magazinele Zanfir, de exemplu.

    Zara, H&M, Bershka, Stradivarius, Ikea au intrat mai rapid în vocabularul nostru curent.

    Cei care vor să pună pe piaţă o nouă companie, un nou produs, un nou serviciu, care să aspire la poziţia de brand se gândesc în primul rând la un nume internaţional care să poată să fie uşor extins şi în afară, pe alte pieţe, în cazul în care ar fi nevoie.

    Pentru primii capitalişti, ieşirea în afară s-a izbit, dincolo de mentalitatea locală şi de un numele românesc pe frontispiciu.

    Când Daniel Dines s-a gândit de la început că vrea să facă o firmă internaţională, şi-a ales un nume internaţional – UiPath.

    Nici nu spui că acest UiPath, care face furori la nivel internaţional, ajungând cea mai valoroasă companie pornită din România, cu o valoare de 10 miliarde de euro şi cu un potenţial de a ajunge la 20 de miliarde de euro când se va lista pe bursa din America, îşi are istoria într-un apartament din Delea Veche.

    Toate start-up-urile din IT trebuie să aibă un nume internaţional de la început dacă vor să fie băgaţi în seamă de potenţialii investitori.

    Acum toată lumea te întreabă, când se uită la o afacere, dacă poate fi extinsă uşor, acest lucru însemnând şi un nume internaţional, la nivel global.

    România este o piaţă prea mică, la fel cum sunt şi numele care au o semnificaţie românească.

    Asta e viaţa globală în care am intrat cu toţii.


    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Salariile din IT încep să se plafoneze. Ce se întâmplă în cea mai râvnită industrie din România?

    În octombrie, mi-a atras atenţia Topul ZF al companiilor cu cele mai mari scăderi ale numărului de angajaţi în 2019. Pe primul loc a fost Yazaki, componente auto, cu o scădere a numărului de angajaţi cu 2.924. Pe locul 2 a fost Oltchim Râmnicu-Vâlcea cu un minus de 1.714, pe locul 3 a fost retailerul Auchan, cu un minus de 1.450, pe locul 4 a fost Adecco, firmă de recrutare temporară, cu un minus de 1.234, pe locul 5 a fost o companie din Timiş – Sistem de Producţie şi Cablaje, cu minus 1.152, iar pe locul 6, o surpriză destul de mare, Oracle România, cu o scădere a numărului de angajaţi pe această companie cu 1.085, până la 3.378 de angajaţi, cât avea la finalul lui 2019.

    În decembrie 2019 salariul mediu din industria IT&C fusese de 7.689 de lei, iar salariul mediu pe economie fusese de 3.340 de lei. Pe locul 2 au fost cei din prelucrarea ţiţeiului cu 6.996 de lei, pe locul 3 cei din intermedierile financiare – bancherii, cu 6.568 de lei, iar pe locul 4 cei din extracţia petrolului, cu 6.310 lei.

    Când am văzut în octombrie 2020 topul firmelor cu cele mai mari scăderi ale numărului de angajaţi, mi-am pus problema ce caută Oracle acolo, în condiţiile în care piaţa IT era într-o creştere continuă, iar companiile căutau în disperare IT-işti.

    Dar, surpriză, când a venit câştigul salarial mediu pentru septembrie 2020: pentru prima dată după un deceniu, cel mai bine plătiţi angajaţi din România nu au mai fost cei din IT.

    Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în septembrie 2020 angajaţii din fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului au avut un salariu mediu net de 7.879 de lei, adică 1.618 euro.

    Pe locul 2 au fost angajaţii din IT&C, cu 7.750 de lei, pe locul 3 cei care lucrează în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu un câştig salarial mediu net de 7.451 de lei.

    Salariul mediu pe economie a fost de 3.321 de lei net.

    În IT se întâmplă ceva?

    Apoi am văzut datele BNR privind exporturile de servicii, o componentă extrem de importantă în balanţa de plăţi a României.

    Exporturile de servicii IT, telecomunicaţii, informaţii şi informaţionale – România fiind o ţară outsourcing- au fost în perioada ianuarie-septembrie 2020 de 1,342 miliarde de euro, în scădere de la 1,380 miliarde de euro în perioada ianuarie-septembrie 2019.

    Importurile de acest gen de servicii au fost de 663 milioane de euro în ianuarie-septembrie 2020, faţă de 636 de milioane de euro în ianuarie-septembrie 2019.

    Interesant, comenzile din afară s-au redus?

    Cam din 2009/2010 cererea pentru IT-işti a început să crească susţinut, în paralel cu o creştere constantă a salariilor. În scurt timp bancherii, care în 2008 erau pe primul loc, cu un câştig mediu de 3.082 de lei (838 de euro, la cursul euro de atunci), au început să fie depăşiţi constant.

    Această criză adusă de Covid-19 a testat rezistenţa companiilor din IT care şi-au trimis angajaţii să lucreze de acasă. Având o infrastructură de internet bună, trecerea la remote-work s-a făcut fără probleme. Dar probabil că această pandemie a temperat şi vânzoleala de pe piaţa forţei de muncă, ducând şi la scăderea cererii de IT-işti. Multinaţionalele, principalii angajatori de IT-işti, au îngheţat poziţiile dar şi salariile, pentru a vedea ce se mai întâmplă.

     

    Elena Baron, Freelancer IT, o firmă de recrutare pentru middle şi senior management în IT:

    aş putea spune că piaţa este semiîngheţată, destul de multe companiile au pus recrutările pe hold pentru că nu ştiu ce va urma, deci oferta de joburi a scăzut. De partea cealaltă candidaţii au devenit mult mai reticenţi în a-şi schimba jobul şi a accepta alte oferte. Salariile nu prea au crescut. Chiar salariul nu mai reprezintă principalul criteriu la care se uită candidaţii ci stabilitatea companiei la care lucrează sau care încearcă să-i recruteze.

     

    Dincolo de acest lucru, îmi amintesc de discuţia pe care am avut-o cu Marian Popa, şeful Centrului de Servicii de la Bucureşti al celei mai mari bănci din Germania, Deutsche Bank, care anul trecut a spus că IT-ul românesc a ajuns pe un platou, iar de aici creşterile salariale mai pot fi justificate doar prin creşterea valorii adăugate, o operaţiune mai complexă decât serviciile actuale.

    În ultimii ani creşterile neîntrerupte şi chiar violente ale salariilor din IT au determinat scăderea marjelor pentru multinaţionale, iar în final au adus şi o anumită stare de reticenţă în a lua proiecte noi care să implice angajarea mai multor IT-işti.

    Vom vedea în următoarele luni dacă această plafonare – gândiţi-vă că din decembrie 2019 până în septembrie 2020 creşterea câştigului mediu din IT a fost de numai 61 de lei, adică 0,07%, respectiv de la 7.689 de lei, la 7.750 de lei – va continua sau dacă a fost numai o excepţie, iar o dată ce vom ieşi din această pandemie trendul de creştere a salariilor din IT va reveni din nou în prim-plan.


    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Tânăr fără experienţă, caut un loc de muncă

    Piaţa muncii începe să-şi arate colţii: în septembrie 2020 aproape 500.000 de tineri, o categorie cuprinsă între 18-25 de ani, au aplicat pentru unul sau mai multe locuri de muncă pe cea mai mare platformă de recrutare online de pe piaţă, eJobs.

    Cifra este mare pentru că această categorie de vârstă nu era până acum în prim-plan. Cei mai mulţi care-şi căutau un loc de muncă aveau între 25-35 de ani, iar numărul lor era în septembrie de 550.000. Până în criză, categoria de vârstă 36-45 de ani era pe locul 2 şi după aceea veneau tinerii.

    Acum piaţa s-a inversat, iar presiunea care vine de la tinerii care-şi caută un loc de muncă este în creştere. Până în criză, tinerii nu-şi băteau atât de mult capul să-şi caute un job. Fie erau la şcoală, fie stăteau acasă la mama (vârsta la care pleacă băieţii de acasă, de la părinţi, a crescut spre 29 de ani de la 27 de ani, în timp ce fetele vor să plece de acasă mai devreme, vârsta scăzând de la 27 de ani spre 25 de ani), fie aveau perspectiva plecării la muncă în afară dar această variantă a căzut de când a venit Covidul, fie au surse de venituri care le permite să nu-şi caute un job.

    Bogdan Badea, CEO eJobs, remarcă această căutare a tinerilor pentru un job şi crede că pandemia a schimbat felul în care se raportează tinerii la carieră, adică ar vrea să se angajeze mai devreme, au aşteptări salariale mai realiste, caută joburi în vânzări sau IT, dar până să le găsească sunt conştienţi că trebuie să accepte ceea ce oferă piaţa.

    Tinerii nu au niciun fel de experienţă, iar companiile nu se grăbesc să-i angajeze pentru că trebuie să investească în ei, iar când îţi este lumea mai dragă aceştia pleacă, căutând o altă experienţă.

    Aşa că joburile pentru ei sau şansa de a se angaja se reduce.

    Dacă într-adevăr sunt joburi disponibile pentru tineri, acestea sunt în vânzări, curierat, retail-lucrători comerciali, call-centere, înainte era HoReCa (toţi erau angajaţi pe salariul minim, dar bacşişul era substanţial, ceea ce le permitea să câştige 5.000-6.000 de lei pe lună), dar această piaţă s-a prăbuşit.

    Ca aspiraţii, tinerii vor să lucreze în marketing, publicitate, dar aici joburile sunt destul de limitate.

    În IT ofertele pentru tineri nu sunt atât de multe având în vedere că nu au experienţă şi de aceea nimeni nu vrea să rişte să plătească un salariu de 1.200-1.500 de euro net pe lună (adică 6.000-7.500 de lei net pe lună).

    Criza a retezat destul de mult din aşteptările salariale ale tinerilor. Doar 1 din 10 candidaţi ar cere un salariu lunar net cuprins între 3.000 şi 4.500 de lei, şi doar 4% cred că s-ar califica pentru un salariu mai mare de 4.500 de lei, adică 1.000 de euro, conform studiului eJobs.

    Cei mai mulţi (25% dintre ei) cred că un salariu cuprins între 2.000 şi 2.500 de lei este realist şi poate fi obţinut.

    Un sfert dintre ei ar accepta un salariu de început cuprins între 1.700 şi 2.000 de lei; 14% dintre ei ar cere între 2.600-3.000 de lei, iar 12% au aşteptări cuprinse între 1.500-1.700 de lei.

    Problema angajării tinerilor este pe agenda Uniunii Europene, având în vedere şomajul mare în rândul lor: în Grecia, Spania, Italia între 25-40% dintre tineri sunt şomeri, nu au un loc de muncă, iar perspectivele nu sunt atât de îmbucurătoare.

    Covidul a făcut ca piaţa muncii să fie şi mai dificilă în toate ţările occidentale.

    Pentru că au resurse din familie, pentru că au un loc unde să doarmă şi să mănânce – la mama acasă sau la bunici, tinerii din România încă nu sunt atât de vocali pe piaţa forţei de muncă.

    Dacă această criză va mai ţine iar prognozele actuale indică că şi 2021, chiar şi 2022 vor fi ani extrem de dificili pentru marile economii ale lumii, şi tinerii din România îşi vor face simţită prezenţa nu numai pe piaţa forţei de muncă, ci şi în viaţa socială şi politică.

    De aproape un deceniu, România nu s-a confruntat cu această temă, având în vedere că cererea companiile a fost mult mai mare decât oferta disponibilă de pe piaţă. Aproape 2 milioane de români care puteau să muncească nu munceau şi nu se regăseau nicăieri în statistici căutându-şi un job, iar dintre aceştia, o parte erau tineri, în categoria de vârstă 18-24 de ani.

    Aşa că s-ar putea să vedem mult mai des postări de genul „Tânăr fără experienţă caut un job”.


    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Nu toată lumea vrea şi poate să fie antreprenor. Nu toată lumea vrea să fie lider. Dacă vrei o poziţie de top, diplomele contează

    Dragoş Dragoteanu de la brokerul imobiliar Euroest, un antreprenor de peste 20 de ani, a scris în ZF o opinie intitulată „Mulţi colecţionari de diplome riscă să moară de foame. Piaţa muncii va fi complet diferită”.

    El spune că acest colaps din educaţie nu este cauzat de lipsa tabletelor sau a predării online.

    „Cine vrea să înveţe, învaţă în orice condiţii. Cine are carte are parte este un proverb des întâlnit. În acest caz, riscul este că unii pot deveni colecţionari de diplome, dar mediocri din punct de vedere profesional”, spune el.

    Pandemia dă o şansă tinerilor să creeze noile meserii, schimbând radical o parte din piaţa muncii.

    Câţi dintre adolescenţii din România sunt îndrumaţi să-şi urmeze vocaţia? Câţi tineri îşi pierd energia aiurea alergând după diplome? Câţi copii cu un potenţial imens găsesc în şcoală un ajutor real?

    Acestea sunt întrebările la care ar trebui să răspundă învăţământul actual, spune el.

    Diplomele sunt bune dacă vrei să te angajezi la stat sau să devii un oarecare într-o multinaţională. Dacă ai ajuns acolo vei fi o rotiţă în sistem şi atât. Cel mult, poţi să dai din coate făcând compromisuri pentru a ajunge şef/şefuleţ, dar nu poţi schimba sistemul. Birocraţia la nivelul bugetarilor şi corporatiştilor e aproape egală, adaugă el.

    De obicei, colecţionarii de diplome nu devin lideri!, conchide el.

    Fără să-l contrazic, pentru că multe lucruri din opinie sunt reale, eu spun că nu toată lumea vrea şi poate să fie antreprenor. Nu toată lumea vrea şi poate să fie lider, nu toată lumea vrea să-şi asume conducerea unui grup, a unei echipe, a unui departament sau unei companii.

    Nu toată lumea vrea să iasă în faţă, să ia decizii pentru alţii sau să-şi asume eşecurile, ci dimpotrivă, marea majoritate a oamenilor vor să stea în spate, ascunşi într-o organigramă, aşa birocratică cum este. După frica de moarte, frica de a vorbi în public, de a ieşi în faţă este cea mai mare frică umană. Şi foarte puţini o să gestioneze aceste lucruri.

    Nu toată lumea vrea să fie responsabilă de plata salariilor angajaţilor sau a taxelor şi impozitelor la stat când nu sunt bani în firmă.

    Nu cred că toată lumea vrea să fie milionar, cu toate beneficiile, dar şi pierderile de rigoare.

    Eu cred că doar 10% dintre tineri, dintre oameni au şansa să-şi descopere vocaţia. De obicei totul ţine de şansă, de o întâmplare, de altcineva.

    În privinţa colecţiilor de diplome cred că prima triere într-un departament de HR este diploma, dacă sunt mai multe cu atât mai bine, chiar notele din şcoală sau facultate şi recomandările – sectorul privat abundă de recomandări, nepotism şi pile etc.

    După 100 de angajaţi, niciun antreprenor, patron nu poate să mai gestioneze resursa umană, nu poate să-i selecteze pe toţi, şi chiar atunci când trebuie să aleagă pe cineva nu ştiu dacă ia întotdeauna decizia cea mai bună. Poţi să nimereşti un angajat ideal poate din 100 de CV-uri sau 100 de întâlniri. Pentru a nu scăpa lucrurile de sub control, organigrama trebuie birocratizată de la un anumit nivel al numărului de angajaţi. Aşa că diploma este un criteriu de triere la început.

    Dacă ai mai multe diplome, de cursuri de management, psihologie, IT, poate un MBA, CFA etc., ai mai multe şanse de promovare şi acces la un pachet salarial mai mare.

    Dacă vrei să accesezi o poziţie de top, un criteriu pentru departamentul de HR, firmele de recrutare şi cel care te angajează este dacă ai un CFA sau un MBA.

    Dacă vrei să ajungi la McKinsey sau celelalte firme mari de consultanţă din lume, CV-ul, diploma de facultate, notele sunt principalele criterii de selecţie pentru a intra în acel mecanism birocratic, dar care te pot propulsa ulterior în poziţii de top în alte companii.

    Dacă ai o „patalama” de la McKinsey, Bayn, Roland Berger, Big4, ca să dau nişte exemple, ai şanse mult mai mari să ajungi să conduci o companie foarte mare.

    Asta-i lumea în care trăim, unde ai nevoie de o diplomă, şi chiar de mai multe.

    Pentru cei care nu au această vocaţie de antreprenor, de asumare a unui risc, de a câştiga sau pierde, de a da totul pentru o idee, notele mari, toceala şi diplomele reprezintă alternativa şi fac diferenţa.

    Nu am făcut eu aceste reguli, dar aşa birocratice cum sunt, ele ţin companiile.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Aţi fost vreodată în situaţia în care nu aţi putut plăti salariile la timp? Da, am fost, şi a fost foarte greu!

    Joi, 29 octombrie 2020, Gala CEO Awards & Gala Tinerilor manageri de top Business Magazin, vremuri de pandemie Covid-19.

    O discuţie hibridă cu cei mai admiraţi CEO din România prezenţi în sală şi prin Zoom despre şi cu o parte din cei din Top 100 tineri manageri de top, care ar trebui să le preia locul „admiraţilor” şi să ducă businessul din România mai departe fie că este al companiilor româneşti, fie că este al multinaţionalelor.

    O întrebare către Florin Talpeş, fondator şi CEO al BitDefender, cea mai valoroasă companie românească din IT, unde pachetul majoritar de acţiuni mai este deţinut de români, în cazul de faţă familia Talpeş: Aţi fost vreodată în situaţia în care nu aţi putut plăti salariile la timp? Da, am fost şi a fost tare greu când a trebuit să le explic angajaţilor acest lucru. Pur şi simplu nu mai aveam bani.

    Cu toţii ne uităm şi „numărăm” cât valorează o companie şi câţi bani fac acţionarii.

    În cazul BitDefender probabil că valoarea actuală s-a apropiat, dacă nu chiar a depăşit 1 miliard de dolari, având în vedere că în urmă cu 2 ani compania a fost evaluată la 600 de milioane de euro într-o tranzacţie între două fonduri de investiţii.

    Zbuciumul unei companii, mai ales a unei companii româneşti, lasă urme adânci în mintea unui antreprenor. Poate mulţi ar da o parte din averea lor ca să nu aibă acest zbucium atunci când construiesc şi dezvoltă un business.

    Indiferent dacă sunt multinaţionale sau companii antreprenoriale româneşti, toată lumea trage de plăţi – să încaseze cât mai repede şi să plătească cât mai târziu fiind deviza tuturor, mai ales când este criză.

    Dar plata salariilor la timp este un „must“. Furnizorii, taxele şi impozitele la stat poţi să le mai amâni, dar salariile trebuie plătite.

    Putem să-i admirăm, dar nu ştiu dacă trebuie să îi invidiem pe patroni, oameni de afaceri, antreprenori, CEO pentru cifrele de afaceri ale companiilor, pentru creşterile spectaculoase câteodată, pentru câştiguri sau pentru dividendele plătite, pentru salariile încasate sau pentru milioanele obţinute atunci când îşi vând afacerile.

    În spatele tuturor acestor realizări este o luptă continuă pentru business, pentru contracte, pentru salariaţi – ca să faci rost de ei, ca să aibă cine să lucreze -, pentru cash, pentru ca la finalul lunii să poţi să plăteşti în primul rând salariile.

    Probabil că Florin Talpeş nu-şi mai aduce aminte de ideile pe lângă care a trecut, de deciziile bune sau rele, dar sigur şi-a amintit de acest episod.

    Iulian Stanciu, CEO al eMag, cel mai mare retailer online din România, o companie care probabil că valorează mai mult de 1 miliard de euro, şi-a amintit la Gala CEO Awards 2020 cum Business Magazin i-a dat un premiu în 2005 la Gala Tineri manageri de top, ediţia I, atunci când era „nimeni” în lumea afacerilor, iar eMag era un business aproape necunoscut.

    Nici Florin Talpeş şi nici Iulian Stanciu nu se gândeau unde pot să ajungă cu afacerile pe care le-au fondat atunci când se luptau să facă rost de bani pentru plăţile curente. Şi Florin Talpeş, şi Iulian Stanciu au fost nevoiţi să-şi vândă o parte din acţiuni, la o valoare mult mai mică a companiilor faţă de cât este astăzi, pentru a face rost de lichiditate ca să meargă înainte cu ideea lor, cu ceea ce voiau să construiască.

    Iulian Stanciu mai are până în 20% din eMag, în timp ce familia Talpeş mai are 60% din Bitdefender.

    În fiecare an Business Magazin trebuie să vină pe piaţă cu cele două topuri CEO Awards şi
    100 Tineri manageri de top, chiar şi în pandemie, pentru a vedea care sunt cei mai admiraţi CEO din România, dar şi care sunt pariurile pentru viitor.

    E foarte frumos când eşti admirat, când eşti în top, dar nu ştiu cât de mulţi ar vrea să preia şi zbuciumul sau chinul de a face sau de a conduce o afacere, nu pentru un an, ci pentru trei decenii în cazul lui Florin Talpeş sau două decenii pentru Iulian Stanciu.

    După cum spunea Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank România: Tinerii de astăzi nu prea au răbdare, vor totul imediat, dar în spatele fiecărui business, ceea ce contează este munca, cu cicatricile de rigoare.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)