BusinessMagazin

Tag: credit

  • Alpha Bank a acordat primul credit în programul „Prima Maşină”. Alte 12 bănci şi IFN-uri aşteaptă primii clienţi

    Alpha Bank România a acordat primul credit din cadrul programului guvernamental Prima Maşină unui client al sucursalei sale din Piteşti, informează banca. Alpha Bank participă în programul guvernamental Prima Maşină, oferind clienţilor posibilitatea de a achiziţiona un autovehicul nou, în valoare de maximum 62.000 lei (preţ cu TVA). Creditul este disponibil în lei şi se acordă pe o perioadă de maxim 5 ani, iar avansul solicitat este de minim 5% din valoarea autovehiculului.

    Autoturismul, produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, va îndeplini cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5 şi va fi achiziţionat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea de autovehicule, la un preţ de achiziţie ce nu va depăşi suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA. Beneficiarii Programului trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou şi se obligă să asigure autoturismul achiziţionat printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO în condiţiile prevederilor OUG 66/2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit FNGCIMM.

    Finanţarea garantată va fi de maxim 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. Plafonul total de garantare aferent anului 2015 aprobat pentru Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi este de 50 milioane lei. Cadrul general aplicabil finanţatorilor în privinţa gestionării garanţiilor acordate în cadrul Programului este stabilit prin Instructiuni generale privind derularea operaţiunilor de garantare pe bază de mandat acordat conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 66/15.10.2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autorisme noi, cu modificările şi completările ulterioare.

    Instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare din lista finanţatorilor acceptaţi în Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi sunt BCR, BRD, CEC Bank, Alpha Bank, ING Bank, RCI Leasing România IFN, Porsche Bank România, CREDITCOOP, IFN Comsig Leasing S.A., Mercedes-Benz Leasing IFN S.A., Banca Românească, Banca Transilvania şi Intesa SanPaolo Bank.

    Potrivit ZF, creditul Prima maşină este cu 10% mai ieftin decât un împrumut standard. Cel mai ieftin credit auto standard din oferta unei bănci locale porneşte de la o dobândă anuală efectivă de 7,5% pe an, ceea ce înseamnă că pentru un împrumut de 45.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) contractat pe o perioadă de cinci ani clientul plăteşte înapoi băncii 53.500 de lei. Rata lunară este de 890 de lei. Comparativ, un credit Prima maşină are o dobândă efectivă de 5,1% pe an (la nivelul actual al indicatorului Robor la 6 luni), astfel că rata lunară este de 850 de lei, iar costul total ajunge la 51.000 de lei. Jumătate din dobândă este însă suportată de stat. Clientul trebuie să ramburseze practic din banii proprii 48.000 de lei în cei 5 ani de contract, echivalentul unei rate lunare de 800 de lei. Economia efectuată de client comparativ cu cel mai ieftin credit standard este de peste 10%, adică la finalul contractului rămâne cu 5.500 de lei în buzunar.

    Persoanele fizice sunt eligibile în cadrul programului dacă, îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: 1. la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere că nu a mai deţinut în proprietate un autoturism -bun nou, definit conform prevederilor art.3 pct. 2 din OG 27/2011; 2. nu înregistrează obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat; 3. nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare; 4. la data solicitării creditului garantat au vârsta de minimum 18 ani şi capacitate deplină de exerciţiu.

    Rata pentru un credit de 45.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) contractat pe o perioadă de cinci ani porneşte de la 880 de lei.  Dobânda efectivă practicată de Alpha Bank este de 7,5% pe an pentru un credit auto, iar pentru un credit de 45.000 de lei suma rambursată de client în cei cinci ani de contract ajunge la 53.600 de lei. Rata lunară este de 880 de lei, potrivit datelor agregate de portalul financiar conso.ro, citate de ZF.

  • Mecanismele comerciale prin care clienţii devin dependenţi de creditele cu dobânzi uriaşe

    Cea mai scumpă formă de creditare din România îi face pe mulţi dependenţi de banii împrumutaţi, dat fiind că unele IFN-uri îi stimulează prin campanii agresive de marketing să devină clienţi fideli, oferind condiţii de creditare mai bune după primul împrumut. Compania Ferratum acceptă cereri prin SMS încă de la al doilea credit şi măreşte suma împrumutată de cinci ori, iCredit oferă cadou ceasuri, genţi şi truse de manichiură, în timp ce Provident oferă condiţii preferenţiale, însemnând până la 30% reducere din costul total al creditului pentru clienţii vechi. În plus, cei care le recomandă prietenilor un împrumut de la Provident primesc acasă în numerar suma de 70 de lei pentru fiecare client câştigat de companie. 

    În cazul Viva Credit, clienţii revin pentru noi împrumuturi, însă proprietarul companiei consideră imorală prac-tica discounturilor acordate la infinit: „A fost o decizie strategică. Nu vreau să leg clientul de mine, ci să împrumute banii, să-i restituie şi să revină doar când are nevoie. Este un domeniu în care ar trebui făcută puţină ordine. Timp de cinci ani am operat fără să ne ţinem clienţii legaţi de oferte“.

    „iCredit oferă de multe ori credite acolo unde nicio altă instituţie nu doreşte să ajute. Modelul nostru de business presupune investiţia în timpul alocat analizei fiecărei situaţii particulare pentru fiecare credit aprobat şi ed-ucarea fiecărui client cu privire la produsele şi serviciile oferite, astfel încât decizia să fie una informată, creditul aprobat să fie unul uşor rambursabil, iar mulţumirea să fie în primul rând din partea clientului“, spune Adrian Staicu, directorul de marketing al Easy Asett Management, companie care a dezvoltat brandul iCredit.

    Psihologii contactaţi de Business Magazin cad de acord că fidelizarea clienţilor cu venituri mici este o prac-tică discutabilă a industriei. „Este legal, dar nu este moral să profiţi de neputinţa unui om. Lipsa de orizont determină unele persoane să se gândească doar la clipa în care primesc respectivii bani, fără să ţină cont la acel moment de valoarea sumei de rambursat. Nu este dependenţă, ci o disperare care întunecă gândirea“, observă psihologul Violeta Rotărescu.

    „Nu cred că am avut niciodată misiunea de a salva oameni de la sărăcie. Sunt oameni cu venituri mici şi medii, dar e nedrept să-i numim pe clienţii noştri săraci. Noi suntem o alternativă de finanţare pentru o nevoie reală din piaţă“, spune şi Vlad Şandru de la Provident.

    Adriana Ahciarliu, secretarul general al ALB, observă că societăţile care practică cele mai mari dobânzi de pe piaţă nu aplică o politică adecvată de provizionare tocmai pentru a-şi putea permite un astfel de DAE, însă acestea sunt „acceptate şi chiar căutate“ de către consumatorul lipsit de acces facil la o creditare bancară sau din zona IFN-urilor din Registrul Special.

    „În ceea ce priveşte aspectele ce vizează politicile comerciale ale instituţiilor financiare nebancare, inclusiv perceperea de dobânzi şi nivelul acestora, banca centrală nu are competenţe legale în sensul reglementării unor astfel de aspecte ori administrării actelor normative în domeniu, fiecare entitate stabilind costurile aferente serviciilor prestate în contextul propriilor politici de afaceri şi al cadrului concurenţial în care acestea îşi desfăşoară activitatea“, susţin oficialii BNR.

    Astfel, orice aspecte referitoare la costuri, obligaţiile creditorilor de informare a solicitanţilor de credit legate de costurile contractării unei finanţări, conţinutul minim al contractelor de credit, modalitatea prin care per-soanele fizice iau cunoştinţă şi acceptă condiţiile contractuale, precum şi alte elemente ce ţin de protecţia consumatorului de servicii financiare intră sub incidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). BNR gestionează şi Centrala Riscului de Credit (CRC), în cadrul căreia sunt raportate la nivel individual creditele şi/sau angajamentele persoanelor fizice şi juridice al căror nivel cumulat la nivel de debitor depăşeşte limita de 20.000 lei, unde se încadrează 45 de instituţii financiare nebancare incluse în Registrul Special. Însă nu şi jucătorii care acordă credite sub această valoare. Sute de mii de clienţi datorează jumătate de miliard de euro după ce au contractat creditele cu cele mai mari dobânzi de pe piaţă. Businessul IFN-urilor care oferă cei mai scumpi bani din România generează constant întrebări despre capacitatea BNR sau ANPC de reglementare a pieţei şi de educare a clientului nedorit de bănci şi sensibil la tehnici persuasive de marketing.

  • Cele mai scumpe credite din România. Sute de mii de clienţi au împrumutat 500 de milioane de euro

    “Dacă aş avea resurse, 
mi-aş deschide un business ca acesta mâine, mi se pare normal să speculez o nişă profitabilă în piaţă. Problema ţine de fapt de educaţia românilor, care, după atâţia ani de luat credite, ar trebui să ştie mecanismele pe de rost, dar nu pot scăpa de tendinţa de a se întinde mai mult decât plapuma.“

    Replica vine repede. „La ăştia cred că ajung doar oamenii fără prieteni. Dacă aş avea nevoie de sume aşa mici, aş putea la orice oră să cer unui prieten. Evident că şi prietenii mei ar putea să-mi ceară mie. Fără atâta dobândă, doar pe mulţumesc! În ce lume trăim?“ Comentariile la orice articol pe tema creditelor pe termen scurt cu dobânzi mari se transformă în dezbateri aprinse între cititorii împărţiţi în două tabere: unii invocă dobânzi enorme practicate în mod abuziv, referindu-se la indicatorul DAE (dobândă anuală efectivă) de 100%, 1.000% sau mai mult, în timp ce alţii îi acuză pe cei împrumutaţi că devin clienţii IFN-urilor fără să aibă cu adevărat nevoie de bani.

    Cele două şabloane de gândire sunt contrazise de puţinii comentatori neimplicaţi, observatori ai unei pieţe unde reglementări de bază lipsesc, iar clienţii sunt ademeniţi să cumpere produse de creditare fără să cunoască rostul acestora. Instituţiile financiare nebancare au speculat în anii de criză un segment de piaţă de care băncile s-au ferit, pentru că obţin beneficii suplimentare din credite de valoare mare acordate pe termen lung şi pentru că profitul consistent generat de credite cu valoare mică pe termen scurt vine numai dintr-un portofoliu numeros, de zeci sau sute de mii de clienţi. Piaţa împrumuturilor acordate acasă la client în aceeaşi zi cu cea a solicitării este astăzi concurată de jucători dispuşi să ofere bani în două ore, oriunde în România, fără ca potenţialul client să vadă la faţă vreun angajat al instituţiei.

    Creditul exclusiv online sau creditul prin SMS sunt doar două dintre invenţiile crizei, produse vândute cu succes în România către zeci de mii de clienţi şi adresate celor cu nevoi mai mici de 1.000 de lei timp de maximum două luni. Potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, organizaţie unde sunt afiliate 86% dintre IFN-uri, portofoliul total al creditului de consum al IFN-urilor în România era de 974 de milioane de euro la 31.12.2014, în timp ce piaţa creditului de consum IFN a urcat între decembrie 2013 şi de-cembrie 2014 de la 568 de milioane la 678 de milioane de euro. Doar în 2014 instituţiile financiare nebancare au acordat credite noi în valoare totală de 522 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât în anul precedent. 42% dintre creditele acordate în anul anterior au o valoare mai mică de 1.000 de euro, iar 78% nu trec de 5.000 de euro. Dintre clienţii care au luat un astfel de credit, jumătate au urmat doar liceul sau şcoala profesională, iar unul din şapte şi-a terminat studiile în clasa a opta. Cea mai mare parte a împrumutaţilor câştigă între 500 şi 1.000 de lei, însemnând venituri lunare mai mici sau egale cu salariul minim pe economie.

    „Aceste microcredite au apărut datorită unei cereri pe care instituţiile de credit tradiţionale nu pot sau nu vor să o satisfacă. După perioada creditului cu buletinul, băncile au înăsprit condiţiile de creditare astfel că persoanele care nu mai sunt eligibile pentru credite bancare nu au altă opţiune decât microcreditarea. BNR şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să joace un rol mai activ pentru a limita posibilităţile de abuz, în condiţiile în care persoanele care apelează la microcredite sunt, de regulă, mai puţin familiarizate cu terminologia contractelor de credit şi cu clauzele acestora“, spune consultantul Emilian Duca.

    Business Magazin a discutat cu toate părţile implicate în procesul de creditare pentru a afla cum funcţionează piaţa creditului cu valoare mică şi dobândă mare, ce puncte vulnerabile permit abuzuri şi cine reglementează dobânzile şi regulile jocului.

    CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE ->

  • Bancpost acordă aeroportului din Timişoara o finanţare de 2 milioane euro pentru capitalul de lucru

    Bancpost a câştigat licitaţia de finanţare organizată de aeroportul Timişoara, unul dintre aeroporturile strategice din România, al treilea ca număr de pasageri şi al doilea din ţară din punct de vedere al dotărilor tehnice, se arată într-un comunicat al băncii.

    “Parteneriatul cu Bancpost va sprijini activitatea curentă a aeroportului pentru următorii 3 ani, o perioadă de dezvoltare în care ne-am propus obiective ambiţioase precum diversificarea contractelor cu companiile aeriene, creşterea numărului de pasageri, deschiderea de noi rute, precum şi investiţii în infrastructură. Anul acesta avem în plan şi întocmirea documentaţiilor necesare pentru dezvoltarea transportului intermodal de marfă, precum şi extinderea halei cargo. Astfel, linia de finanţare contractată ne va permite continuitatea activităţii curente, optimizarea costurilor şi concentrarea pe implementarea strategiei de dezvoltare pentru a atinge cu succes obiectivele setate”, a declarat în comunicat Iulian Daniel Idolu, director general al aeroportului.

    Aeroportul operează prin intermediul a două terminale, cel intern, cu o capacitate de procesare de 700 de pasageri pe oră şi trei porţi de îmbarcare şi cel internaţional, cu o capacitate de procesare de 800 pasageri/oră şi nouă porţi de îmbarcare.

    Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara a înregistrat anul trecut un trafic de 735.469 pasageri, în creştere cu 4,8%, la un număr de 10.293 de zboruri, cu 1.000 mai puţine faţă de nivelul înregistrat în 2013.

    În prezent, aerogara are 16 destinaţii importante din Europa, dintre care două aeroporturi (Bucureşti şi Munchen) oferă şi zboruri de conexiune.

    În ceea ce priveşte traficul de marfă, în cursul anului trecut s-a înregistrat o creştere de 21% faţă de anul precedent, fiind procesate 1.937 tone.

    Aerogara se aşteaptă la o creştere a traficului de pasageri în 2015, în acest an urmând să fie lansate şi destinaţii noi.

    Transportul aerian din România a crescut cu 3,5% în 2013, la 10,01 milioane pasageri, potrivit datelor Eurostat. Peste 8 milioane de pasageri au călătorit în ţări din Uniunea Europeană, 1,25 milioane călători au zburat în spaţiul extracomunitar, în vreme ce traficul intern a însumat 560.000 de pasageri.

    Aeroportul Traian Vuia din Timişoara este al treilea din România ca număr de pasageri, după Henri Coandă (Bucureşti) şi Avram Iancu (Cluj).

  • Alpha Bank va împrumuta SNR cu 19 milioane de lei pentru plata salariilor, furnizorilor şi taxelor

    Autoritatea contractantă a estimat costul împrumutului la 450.000 lei.

    Alpha Bank România a fost singurul ofertant.

    Înfiinţată în anul 1991, prin reorganizarea şi divizarea Rom Post Telecom, SNR este principalul furnizor de servicii de radiocomunicaţii din România.

    Sub brandul Radiocom, compania asigură suport de transmisii pentru telefonia publică, reţelele de telefonie mobilă, transfer de date şi Internet.

    Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, SNR a consemnat în 2013 o cifră de afaceri de 330,5 milioane de lei, de la 330,1 milioane de lei în urmă cu un an, şi o pierdere netă de 9,2 milioane de lei., comparativ cu 8,9 milioane de lei în 2012.

  • REPORTAJ: Cauţiune de 21.000 de lei pentru o familie cu credit în franci căreia banca îi vinde casa

    În anul 2008, Mariana Gabriela Naghi şi soţul său au contractat de la o bancă un credit de 55.700 de franci elveţieni, la acel moment francul având un curs de 2 lei. Împrumutul a fost făcut pe o perioadă de 16 ani, iar cu banii de la bancă şi cu cei primiţi în urma vânzării unei garsoniere cei doi soţi şi-au cumpărat un apartament cu două camere în cartierul Micro 14 din Buzău, pentru a-i putea oferi condiţii mai bune copilului lor, care atunci avea doi ani.

    Problemele au început să apară la sfârşitul anului 2013, când cei doi soţi au rămas, pe rând, fără serviciu. Cum cursul francului explodase deja, iar moneda se dublase faţă de valoarea la care fusese contractat împrumutul, oamenii au ajuns să nu mai poată plăti ratele la bancă.

    ”Am lucrat amândoi la un magazin. Întâi a rămas fără serviciu soţul meu. Oricum nu ne plăteau la timp, ne dădeau câte 50 de lei cine ştie când. Apoi am rămas şi eu fără serviciu. Între timp, rata crescuse de nu o mai puteam suporta. Iniţial, rata fusese 500 de lei, acum nici nu vreau să mă gândesc la cât a ajuns. Când am văzut că nu mai putem plăti, ne-am dus la bancă să negociem, poate găsim o soluţie, pentru că noi suntem de bună-credinţă şi vrem să ne achităm de obligaţii. Ne-au zis că poate găsim să vindem ceva al părinţilor de la ţară, o căruţă, vaci, cai, mi-au cerut să vând haina de pe tatăl meu”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Mariana Gabriela Naghi.

    Femeia susţine că de la sfârşitul anului 2013 nu a mai putut achita integral o rată, însă o perioadă a mai dus bani la bancă, pentru ca ulterior să primească vestea că a fost pusă poprire pe o treime din venitul soţului, care între timp a reuşit să se angajze pe un salariu de 800 de lei. Ulterior, cei doi au primit şi înştiinţarea de executare silită, care a fost trimisă şi către asociaţia de proprietari din blocul în care locuiesc, iar apartamentul lor a fost scos la licitaţie.

    ”De o lună, singura noastră locuinţă este scoasă la licitaţie. Este o teroare. Nu avem unde să ne mutăm. Nu putem să dormim noaptea, nu ştim încotro să o apucăm. Ne vom lua un cort şi ne vom muta în Parcul Crâng. Copilul are nouă ani (…) E dezamăgit, e trist, nu vrea să plece de aici pentru că aici are şcoala, are prieteni. L-am mai pregătit, dar e greu. Din păcate, asta e realitatea: aşteptăm să vină cineva să bată la uşă şi să ne spună «ieşiţi afară din casă»”, spune Mariana Naghi, care între timp şi-a angajat un avocat pentru a-i reprezenta în lupta cu banca.

    Pentru a opri temporar procedura de executare silită, soţii Naghi şi avocatul acestora au depus o cerere în instanţă, însă judecătorul a stabilit o cauţiune de peste 21.000 de lei, bani pe care oamenii nu îi au.

    ”Dacă aş fi avut banii ăştia mă duceam să-mi plătesc ratele restante, în niciun caz nu am vrut să se ajungă aici. De unde să scot eu atâţia bani ca să oprim scoaterea la vânzare a casei? Mă aştept la orice, la orice rău, pentru că bine nu poate să fie. Nu am făcut încă bagajele, că am înnebuni să mai stăm şi cu bagajele strânse în casă”, mai spune femeia, arătând că salariul soţului, singurul care lucrează şi care are poprire pe venit, nu acoperă nici jumătate dintr-o rată pe care o are de plătit la bancă.

    La rândul său, Elena Pavel, avocata familiei Naghi, susţine că este de neînţeles atitudinea unui judecător care cere o cauţiune de peste 20.000 de lei unei familii cu un venit total de 800 de lei, aflată în imposibilitatea de a-şi achita ratele lunare.

    ”Mă şochează modul de abordare din partea judecătorului. Când o persoană care a contractat cu o bancă ajunge în situaţia de a nu mai putea plăti, ajung să curgă comisioane, creditul este declarat scadent, iar banca se adresează unui executor judecătoresc pentru a-şi putea recupera creanţa şi începe procedura de executare silită. Practic, se ajunge în stadiul în care se procedează la evaluarea debitorului, a consumatorului. Consumatorul, conform procedurii, are la îndemână o singură soluţie – contestaţia la executare. Blochează temporar, într-un fel sau altul, vânzarea la licitaţie a imobilului deţinut. Dar, pentru a bloca această procedură, debitorul este nevoit să plătească o cauţiune care este de 10 % din întregul debit declarat scadent. În cazul familiei Naghi este vorba despre o cauţiune de peste 21.000 de lei, o sumă exagerat de mare, în condiţiile în care prin cerere i-am indicat judecătorului că este vorba despre o familie formată din trei membri şi în care doar soţul lucrează, având venit minim pe economie. Aceşti oameni nu au nicio altă locuinţă în afara celei pentru care a fost luat creditul”, spune Elena Pavel.

    Potrivit acesteia, deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene spun că în condiţiile în care consumatorul dovedeşte că imobilul din care urmează să fie evacuat este singurul, fiind domiciliul familial, instanţa este obligată să suspende chiar din oficiu această contestaţie la executare, practic să suspende evacuarea cu titlu provizoriu, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat.

    ”Instanţa a respins cererea de suspendare, motivul fiind determinat de neplata acestei cauţiuni. Deocamdată aceşti oameni sunt în aşteptare, în teroare, în timp ce executorul continuă procedura de vânzare la licitaţie a apartamentului”, a declarat avocata.

    Ea susţine că în acest caz, la fel ca şi în alte cazuri ale clienţilor pe care îi are, băncile nu vor să negocieze cu oamenii ajunşi în imposibilitatea de plată după explozia cursului franc-leu.

    ”I-am sfătuit pe clienţii mei să se ducă la bancă să negocieze cu banca, am formulat pentru fiecare din ei o cerere prin care am solicitat băncii să îngheţe cursul franc elveţian-leu la valoarea la care s-a făcut creditul, la care banca să adauge o marjă de 10-15 la sută. De fiecare dată răspunsurile verbale au fost «nici să nu vă gândiţi, nu suntem de acord cu această negociere». Băncile nu avansează propuneri. Dacă ei avansează o negociere, e bătaie de joc, e o reducere infimă, care ajunge să pice până la urmă tot în cârca clientului. Băncile nu vor să negocieze, oamenii nu ajung să poată discuta cu băncile”, afirmă avocata.

    Ea crede că la această situaţie dramatică s-a ajuns după ce persoanele care au mers la bănci să se împrumute acum câţiva ani au fost sfătuite să ia împrumuturi în franci elveţieni, spunându-li-se că este o monedă stabilă, iar dobânda este mică.

    ”Cred că marii acţionari ai băncilor au ştiut ce se va întâmpla cu francul elveţian. Criza era la început în America, nu cred că acţionarii acestor bănci, ştiind politica bancară din fiecare ţară, nu bănuiau ce se va întâmpla. Şi de ce oamenii au primit lei când s-au împrumutat în franci? Pentru că banii au fost, chipurile, schimbaţi, banca le-a mai luat alte comisioane. S-a mers pe o fraudă, a fost o înşelăciune”, adaugă avocata din Buzău.

    Peste 75.000 de persoane au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci. În total, 14 instituţii de credit au acordat finanţări în franci elveţieni.

    Părţile implicate în “criza francului” au poziţii diferite privind soluţiile la problemele clienţilor cu astfel de credite accentuate după aprecierea puternică a francului de la mijlocul lunii ianuarie.

    Clienţii doresc un act normativ prin care să aibă posibilitatea de a converti în lei creditele în valută la cursul de la momentul acordării împrumutului apreciat cu maxim 20%.

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului susţine, de asemenea, găsirea unei soluţii pe cale administrativă, prin care să se impună împărţirea riscurilor între clienţi şi bănci, dar şi soluţii concrete pe termen lung din partea băncilor, după ce a ajuns la concluzia că nu se poate discuta cu acestea pentru orice fel de negociere.

    Pe de altă parte, băncile şi BNR invocă neconstituţionalitatea unei astfel de măsuri, precum şi pierderile mari cauzate instituţiilor de credit, pe care unele dintre ele nu ar putea să le suporte şi ar ajunge chiar în situaţia falimentului.

    Parlamentarii au dezbătut problema creditelor în franci în mai multe şedinţe ale Comisiei Buget-Finanţe-Bănci împreună cu toate părţile implicate, fără a ajunge deocamdată la o concluzie. O poziţie a acestora s-ar putea contura în zilele următoare, după ce luni vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, iar marţi cu conducerea BNR.

     

  • REPORTAJ: Cauţiune de 21.000 de lei pentru o familie cu credit în franci căreia banca îi vinde casa

    În anul 2008, Mariana Gabriela Naghi şi soţul său au contractat de la o bancă un credit de 55.700 de franci elveţieni, la acel moment francul având un curs de 2 lei. Împrumutul a fost făcut pe o perioadă de 16 ani, iar cu banii de la bancă şi cu cei primiţi în urma vânzării unei garsoniere cei doi soţi şi-au cumpărat un apartament cu două camere în cartierul Micro 14 din Buzău, pentru a-i putea oferi condiţii mai bune copilului lor, care atunci avea doi ani.

    Problemele au început să apară la sfârşitul anului 2013, când cei doi soţi au rămas, pe rând, fără serviciu. Cum cursul francului explodase deja, iar moneda se dublase faţă de valoarea la care fusese contractat împrumutul, oamenii au ajuns să nu mai poată plăti ratele la bancă.

    ”Am lucrat amândoi la un magazin. Întâi a rămas fără serviciu soţul meu. Oricum nu ne plăteau la timp, ne dădeau câte 50 de lei cine ştie când. Apoi am rămas şi eu fără serviciu. Între timp, rata crescuse de nu o mai puteam suporta. Iniţial, rata fusese 500 de lei, acum nici nu vreau să mă gândesc la cât a ajuns. Când am văzut că nu mai putem plăti, ne-am dus la bancă să negociem, poate găsim o soluţie, pentru că noi suntem de bună-credinţă şi vrem să ne achităm de obligaţii. Ne-au zis că poate găsim să vindem ceva al părinţilor de la ţară, o căruţă, vaci, cai, mi-au cerut să vând haina de pe tatăl meu”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Mariana Gabriela Naghi.

    Femeia susţine că de la sfârşitul anului 2013 nu a mai putut achita integral o rată, însă o perioadă a mai dus bani la bancă, pentru ca ulterior să primească vestea că a fost pusă poprire pe o treime din venitul soţului, care între timp a reuşit să se angajze pe un salariu de 800 de lei. Ulterior, cei doi au primit şi înştiinţarea de executare silită, care a fost trimisă şi către asociaţia de proprietari din blocul în care locuiesc, iar apartamentul lor a fost scos la licitaţie.

    ”De o lună, singura noastră locuinţă este scoasă la licitaţie. Este o teroare. Nu avem unde să ne mutăm. Nu putem să dormim noaptea, nu ştim încotro să o apucăm. Ne vom lua un cort şi ne vom muta în Parcul Crâng. Copilul are nouă ani (…) E dezamăgit, e trist, nu vrea să plece de aici pentru că aici are şcoala, are prieteni. L-am mai pregătit, dar e greu. Din păcate, asta e realitatea: aşteptăm să vină cineva să bată la uşă şi să ne spună «ieşiţi afară din casă»”, spune Mariana Naghi, care între timp şi-a angajat un avocat pentru a-i reprezenta în lupta cu banca.

    Pentru a opri temporar procedura de executare silită, soţii Naghi şi avocatul acestora au depus o cerere în instanţă, însă judecătorul a stabilit o cauţiune de peste 21.000 de lei, bani pe care oamenii nu îi au.

    ”Dacă aş fi avut banii ăştia mă duceam să-mi plătesc ratele restante, în niciun caz nu am vrut să se ajungă aici. De unde să scot eu atâţia bani ca să oprim scoaterea la vânzare a casei? Mă aştept la orice, la orice rău, pentru că bine nu poate să fie. Nu am făcut încă bagajele, că am înnebuni să mai stăm şi cu bagajele strânse în casă”, mai spune femeia, arătând că salariul soţului, singurul care lucrează şi care are poprire pe venit, nu acoperă nici jumătate dintr-o rată pe care o are de plătit la bancă.

    La rândul său, Elena Pavel, avocata familiei Naghi, susţine că este de neînţeles atitudinea unui judecător care cere o cauţiune de peste 20.000 de lei unei familii cu un venit total de 800 de lei, aflată în imposibilitatea de a-şi achita ratele lunare.

    ”Mă şochează modul de abordare din partea judecătorului. Când o persoană care a contractat cu o bancă ajunge în situaţia de a nu mai putea plăti, ajung să curgă comisioane, creditul este declarat scadent, iar banca se adresează unui executor judecătoresc pentru a-şi putea recupera creanţa şi începe procedura de executare silită. Practic, se ajunge în stadiul în care se procedează la evaluarea debitorului, a consumatorului. Consumatorul, conform procedurii, are la îndemână o singură soluţie – contestaţia la executare. Blochează temporar, într-un fel sau altul, vânzarea la licitaţie a imobilului deţinut. Dar, pentru a bloca această procedură, debitorul este nevoit să plătească o cauţiune care este de 10 % din întregul debit declarat scadent. În cazul familiei Naghi este vorba despre o cauţiune de peste 21.000 de lei, o sumă exagerat de mare, în condiţiile în care prin cerere i-am indicat judecătorului că este vorba despre o familie formată din trei membri şi în care doar soţul lucrează, având venit minim pe economie. Aceşti oameni nu au nicio altă locuinţă în afara celei pentru care a fost luat creditul”, spune Elena Pavel.

    Potrivit acesteia, deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene spun că în condiţiile în care consumatorul dovedeşte că imobilul din care urmează să fie evacuat este singurul, fiind domiciliul familial, instanţa este obligată să suspende chiar din oficiu această contestaţie la executare, practic să suspende evacuarea cu titlu provizoriu, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat.

    ”Instanţa a respins cererea de suspendare, motivul fiind determinat de neplata acestei cauţiuni. Deocamdată aceşti oameni sunt în aşteptare, în teroare, în timp ce executorul continuă procedura de vânzare la licitaţie a apartamentului”, a declarat avocata.

    Ea susţine că în acest caz, la fel ca şi în alte cazuri ale clienţilor pe care îi are, băncile nu vor să negocieze cu oamenii ajunşi în imposibilitatea de plată după explozia cursului franc-leu.

    ”I-am sfătuit pe clienţii mei să se ducă la bancă să negocieze cu banca, am formulat pentru fiecare din ei o cerere prin care am solicitat băncii să îngheţe cursul franc elveţian-leu la valoarea la care s-a făcut creditul, la care banca să adauge o marjă de 10-15 la sută. De fiecare dată răspunsurile verbale au fost «nici să nu vă gândiţi, nu suntem de acord cu această negociere». Băncile nu avansează propuneri. Dacă ei avansează o negociere, e bătaie de joc, e o reducere infimă, care ajunge să pice până la urmă tot în cârca clientului. Băncile nu vor să negocieze, oamenii nu ajung să poată discuta cu băncile”, afirmă avocata.

    Ea crede că la această situaţie dramatică s-a ajuns după ce persoanele care au mers la bănci să se împrumute acum câţiva ani au fost sfătuite să ia împrumuturi în franci elveţieni, spunându-li-se că este o monedă stabilă, iar dobânda este mică.

    ”Cred că marii acţionari ai băncilor au ştiut ce se va întâmpla cu francul elveţian. Criza era la început în America, nu cred că acţionarii acestor bănci, ştiind politica bancară din fiecare ţară, nu bănuiau ce se va întâmpla. Şi de ce oamenii au primit lei când s-au împrumutat în franci? Pentru că banii au fost, chipurile, schimbaţi, banca le-a mai luat alte comisioane. S-a mers pe o fraudă, a fost o înşelăciune”, adaugă avocata din Buzău.

    Peste 75.000 de persoane au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci. În total, 14 instituţii de credit au acordat finanţări în franci elveţieni.

    Părţile implicate în “criza francului” au poziţii diferite privind soluţiile la problemele clienţilor cu astfel de credite accentuate după aprecierea puternică a francului de la mijlocul lunii ianuarie.

    Clienţii doresc un act normativ prin care să aibă posibilitatea de a converti în lei creditele în valută la cursul de la momentul acordării împrumutului apreciat cu maxim 20%.

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului susţine, de asemenea, găsirea unei soluţii pe cale administrativă, prin care să se impună împărţirea riscurilor între clienţi şi bănci, dar şi soluţii concrete pe termen lung din partea băncilor, după ce a ajuns la concluzia că nu se poate discuta cu acestea pentru orice fel de negociere.

    Pe de altă parte, băncile şi BNR invocă neconstituţionalitatea unei astfel de măsuri, precum şi pierderile mari cauzate instituţiilor de credit, pe care unele dintre ele nu ar putea să le suporte şi ar ajunge chiar în situaţia falimentului.

    Parlamentarii au dezbătut problema creditelor în franci în mai multe şedinţe ale Comisiei Buget-Finanţe-Bănci împreună cu toate părţile implicate, fără a ajunge deocamdată la o concluzie. O poziţie a acestora s-ar putea contura în zilele următoare, după ce luni vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, iar marţi cu conducerea BNR.

     

  • REPORTAJ: Tânăr cu credit în franci elveţieni: Am fost concediat întrucât banca mă suna continuu la birou. Sunt încrezător în justiţie, a rămas singura mea speranţă

    Marius Gheorghe, în vârstă de 27 de ani, a contractat, în anul 2007, un credit de 10.900 de franci elveţieni, pentru a-şi cumpăra un autoturism. La momentul respectiv, francul era în jur de 2,1 lei, iar rata lunară se ridica la 450 de lei.

    ”Am luat creditul în anul 2007. Băncile erau înnebunite să dea împrumuturi în franci elveţieni, probabil se ştia ce se va întâmpla. În 2009, rata îmi crescuse deja de la 450 de lei la 650 de lei, ceea ce a contat foarte mult în bugetul familiei mele”, a declarat bărbatul pentru corespondentul MEDIAFAX.

    Marius Gheorghe era jurnalist în momentul în care a contractat creditul în franci elveţieni, dar ulterior s-a angajat în domeniul bancar.

    El spune că a fost concediat în luna ianuarie, după ce, nemaiputând să îşi plătească ratele încă din 2010, reprezentanţii băncii au început să sune zilnic la angajatorul său, reclamând că acesta nu îşi achită datoriile.

    ”Rata ajunsese deja la 900 de lei. Mi-au pus poprire pe salariu, au început cu telefoanele la serviciu. Deşi eu mă străduiam să am rezultate bune la muncă, m-au dat afară pentru că tot timpul mă sunau la serviciu. Mi s-a spus că ar fi bine să ne despărţim”, a mai spus bărbatul.

    El susţine că anul trecut a trimis băncii o scrisoare oficială prin care a solicitat să i se ofere sprijin pentru a-şi putea achita datoria. Bărbatul a cerut băncii să-i accepte să achite aproximativ 9.100 de franci, sumă pe care o mai avea restantă, fără să fie nevoit să plătească şi dobânzile şi penalităţile aferente.

    Tânărul mai spune că a încercat şi telefonic şi oficial, în scris, o negociere în acest sens, însă reprezentanţii băncii l-au refuzat, spunându-i că are de achitat o sumă totală de 15.000 de franci elveţieni.

    ”Am luat legătura cu banca, să facem cumva să refinanţăm în lei. Le-am spus să mă ajute să achit datoria, pentru că nu vreau să îmbătrânesc cu acest împrumut. Mi s-a spus acesta este contractul şi e un risc pe care mi l-am asumat. Asta, deşi la momentul respectiv ei mi-au spus că francul elveţian este cea mai sigură monedă. Mi s-a spus să nu fac împrumut în lei, în euro, ei m-au sfătuit să fac împrumutul în franci. Mi-au vândut foarte bine. Nimic nu a fost întâmplător. Nu mi-au oferit niciun sprijin să plătesc, deşi eu asta am vrut. Mă împrumutam la un prieten, achitam cei 9.000 de franci şi scăpam, însă ei nu au vrut. Mi-au spus că trebuie să achit 15.000 de franci”, a mai afirmat bărbatul.

    Tânărul a mai susţinut că, deşi în anul 2007 a luat un credit de aproximativ 24.000 de lei, acum a ajuns să datoreze băncii 65.000 de lei. De asemenea, el susţine că nu se mai poate angaja în domeniul bancar pentru că figurează ca rău platnic, deşi tot timpul a încercat să-şi achite datoria, dar a fost refuzat, fiind obligat să achite o sumă nedrept de mare.

    ”Şansa mea este că nu am nimic pe numele meu, că-mi luau tot. Din păcate însă, nu mai pot intra în domeniul bancar, pentru că e primul lucru care se verifică. E o nedreptate. Am de plătit 15.000 de franci, în condiţiile în care am luat 10.700 de franci şi am plătit patru ani, nereuşind să mai achit din bani. E nedrept. E singurul meu credit, sunt tânăr, vreau să scap de el, dar nu mi-au oferit niciun sprijin. Când le-am zis să le dau cei 9.000 de euro pe care îi am de plătit fără dobânzi mi-au răspuns că banca nu poate accepta oferta pentru că nu mă încadrez în normele de plată anticipată. Dar care sunt aceste norme, nu ştiu, că nu le-am găsit nicăieri”, a declarat prahoveanul.

    Marius Gheorghe spune, de asemenea, că din momentul în care a început să întârzie cu plata ratelor reprezentanţii băncii au început să îl sune continuu şi să-i trimită ”un sac de scrisori”.

    ”M-a sunat o doamnă o dată şi mi-a spus că am de achitat ratele la bancă. I-am spus că am nevoie de sprijin, că nu mai pot achita, având în vedere valoarea la care a ajuns francul. Mi-a spus să duc a doua zi la bancă 2.000 de franci. I-am zis că nu am şi m-a întrebat dacă nu am nimic de vânzare prin casă, vreun televizor sau poate vreun teren al părinţilor. Altădată, a răspuns soţia mea, care i-a spus angajatei că nu avem posibilitatea să achităm şi să ne înţelegem cumva, a cerut să ni se ofere o portiţă. Angaja i-a replicat: «înţeleg că v-aţi căsătorit din dragoste»”, a spus bărbatul.

    El mai susţine că după toate acestea a decis să apeleze la justiţie şi să dea banca în judecată.

    ”Nu e normal. Mi s-a făcut o nedreptate. Nu am fost informat despre riscul de creştere a francului, din contră, mi s-a spus că e cea mai sigură monedă, iar eu am fost de bună-credinţă. Eu sunt un caz fericit, dar am un prieten care a rămas fără casă. Toată această problemă cu francul elveţian va genera o criză socială. Oamenii vor rămâne în stradă, fără case. Sunt încrezător în justiţie, a rămas singura mea speranţă şi, cum este deja creat un precedent în Europa şi în ţară, am speranţe”, a adăugat Marius Gheorghe.

    Veronica Dinulescu, avocata tânărului, susţine că aprecierea francului elveţian a generat situaţii disperate, în care oamenii au ajuns să nu îşi mai poată achita ratele şi sunt la un pas de a-şi pierde locuinţele.

    ”Majoritatea sunt împrumuturi ipotecare, în urma cărora oamenii şi-au achiziţionat un apartament. La momentul contractării creditelor în franci elveţieni li s-a spus şi au fost convinşi că este cea mai buna variantă. Ofiţerii bancari le spuneau că doar un război poate destabiliza această monedă, că este cea mai sigură monedă, şi chiar dacă se calificau pentru obţinerea unui credit în euro sau lei, erau convinşi că aceasta este cea mai bună variantă, ofiţerii bancari argumentând că ei înşişi au astfel de credite. Astfel, din discuţiile purtate cu debitorii rezultă că aceştia au fost induşi în eroare cu intenţie să încheie astfel de contracte de credit în franci elveţieni, băncile profitând de faptul că nu toţi cetăţenii au cunoştinţe financiar-bancare”, a declarat avocata Veronica Dinulescu.

    Avocata spune că este căutată zilnic de persoane care au contractat credite în franci elveţieni şi care au probleme cu băncile, ea având pe rol astfel de dosare la Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Prahova, Judecătoriile Sector 2 şi 3 Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Buzău.

    ”În toate contractele se regăseşte clauza de risc valutar, dar doar împrumutatul este cel care suportă toate riscurile, deşi contractul de împrumut este un contract bilateral, în care riscul trebuie suportat de ambele părţi si nu de o singură parte, adică doar de împrumutat, apărând astfel un dezechilibru major între drepturi şi obligaţii”, a mai spus Dinulescu.

  • Un timişorean cu credite în franci elveţieni a plătit o parte din rată în monede de 10 şi 50 de bani – FOTO

    Timişoreanul Narcis Semeniuc a contractat în anul 2007 un credit ipotecar pentru achiziţionarea unui apartament în Bucureşti şi un credit de nevoi personale, la bănci diferite, în valoare totală de aproximativ 100.000 de franci elveţieni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Semeniuc a spus că rata lunară pentru cele două credite este de 780 de franci elveţieni şi, dacă la început a plătit lunar aproximativ 1.600 de lei, acum această sumă s-a dublat.

    În aceste condiţii, bărbatul a ajuns în situaţia de a-şi vinde diferite obiecte din casă pentru a-şi putea plăti datoriile la bănci.

    “Plătesc undeva la 780 de franci. În momentul acesta, eforturile de a plăti le fac în special vânzând diverse lucruri pe care le mai am din perioadele în care o duceam mai bine. Dacă luăm în calcul o conversie, personal am făcut următoarea socoteală: în şapte ani în care am plătit creditul, dacă la suma respectivă adunăm valoarea de piaţă a apartamentului, ajungem aproape la zero, raportat la valoarea banilor pe care banca mi i-a pus la dispoziţie. De aici încolo, practic, discutăm despre profit, după socoteala mea, dar nu sunt prea bun la matematică. De aici încolo, dacă am plăti, presupunând că s-ar ajunge, prin absurd, la cursul istoric de 2,1 lei, suma care s-ar aduna până la finalul celor 25 de ani de credit, dacă am împărţi-o la cursul actual al francului, ar rezulta un profit de 62%. Unde este pierderea băncii?”, a spus Semeniuc.

    Bărbatul a mers, marţi, la filiala unei bănci din Timişoara pentru a-şi achita rata pentru unul din credite, în valoare de 525 de franci elveţieni. Din această rată, Semeniuc a plătit suma de 350 de lei în monede de zece şi 50 de bani adunate într-o pungă, iar diferenţa a plătit-o în franci elveţieni.

    În total, monedele cântăreau aproximativ cinci kilograme.

    Trei funcţionari ai băncii au numărat monedele timp de aproximativ 40 de minute.

    “A durat mult numărătoarea, dar, în condiţiile în care plătim nişte comisioane de administrare extrem de mari, cred că merităm măcar atâta atenţie din partea băncilor. Din punctul nostru de vedere, cu toate calculele pe care le-am făcut, singura soluţie este denominarea la cursul istoric, plus un procent care poate fi stabilit în condiţii rezonabile între BNR, bănci şi clienţi. Următoarea rată o voi plăti în funcţie de cum evoluează lucrurile. Noi, clienţii cu credite în franci elveţieni, vom continua cu această formă de protest sau o vom plăti în condiţii normale, ceea ce ne dorim. Am plătit 525 de franci elveţieni, din care 350 de lei în monede”, a spus Semeniuc.

    Bărbatul a anunţat că duminică va avea loc, în Piaţa Victoriei din Timişoara, un protest al celor care au credite în franci elveţieni, fiind aşteptate să participe aproximativ 150 de persoane.

    În România sunt peste 70.000 de clienţi ai băncilor care au credite în franci elveţieni.

     

  • Cardul de credit şi ovedraftul au devenit cele mai folosite instrumente de creditare. Peste 3 milioane de români datorează 1,6 miliarde de euro

    “Am de aproape trei ani un card de credit, iar singura dobânda pe care am plătit-o a fost cea normală în cazul în care nu am reuşit să achit integral în perioada de graţie suma folosită în luna anterioară. Niciodată nu am plătit dobândă penalizatoare – aceasta este plătită în momentul în care nu reuşeşti într-o lună de zile să achiţi nici măcar suma minimă de rambursat (de regulă 5% din suma folosită + dobânda normală). De mai bine de un an nu mai plătesc nici măcar dobânda asociată liniei de credit pentru că nu cheltui mai mult decât pot achita luna următoare, mă rezum la cheltuieli mai mici decât jumătate din salariul meu şi achit întotdeauna suma folosită înainte cu câteva zile de data scadentă. În plus, am un card co-branded la care banca plăteşte nişte mici bonusuri în funcţie de suma cheltuită, bonusuri care îmi acoperă taxele de administrare. Dacă toţi clienţii ar fi ca mine, rata de profitabilitate a băncilor din Romania ar scădea“, comenta un utilizator de card de credit în subsolul unui articol din Ziarul Financiar, legat de dobânzile penalizatoare de până la 50% plătite de clienţii care depăşesc perioada de graţie cu dobândă zero a cardului de credit.

    Data scadentă a cumpărăturilor făcute cu cardul de credit sau a descoperitului de cont a devenit o zi la fel de importantă ca ziua de salariu pentru 3,5 milioane de clienţi din România, după ce numărul posesorilor de astfel de forme de creditare l-a depăşit în 2014 pe cel al creditelor de nevoi personale. Băncile au reuşit să ajungă la 3,5 milioane de carduri de credit şi overdrafturi în perioada de criză, un portofoliu de împrumuturi foarte profitabil, cu cele mai mari dobânzi din piaţă, format din clienţi dornici de credite uşor de obţinut care prezintă risc mic de neplată şi despre care ştiu totul – ce cumpără şi cum şi mai ales când şi dacă îşi primesc salariul.

    Tipologia clientului citat la începutul articolului este denumită de către reprezentanţii băncilor smart shopper – clientul care preferă să se folosească de banii băncii pentru o anumită perioadă de timp decât să îşi blocheze fondurile proprii, iar în ziua scadenţei înapoiază integral datoria şi o ia de la capăt în săptămâna următoare. Antonimul smart shooper-ului este clientul care nu se poate abţine în timpul sesiunilor de cumpărături şi reuşeşte rar să achite la timp datoriile. El a transformat cardul de credit în cel mai profitabil instrument bancar al crizei. De la nici un milion de carduri de credit în luna mai 2008, numărul acestora a depăşit 2,3 milioane în vara lui 2014. După acelaşi model, descoperitul de cont a urcat de la 0,7 la 1,2 milioane de clienţi. Cumulat, datoriile populaţiei ajung la 7,3 miliarde de lei, respectiv 1,6 miliarde de euro. Cum i-au convins băncile?

     „Este o certitudine că băncile au promovat foarte agresiv aceste produse (cardul de credit şi overdraftul – n.r.), îndeosebi după instalarea crizei. Dacă privim diversitatea de facilităţi ataşate acestor produse, atunci putem uşor constata că băncile au alocat sume considerabile pentru dezvoltarea şi promovarea lor“, spune Codruţ Zbăgan, fost analist al direcţiei Management Procese Canale, Distribuţie şi Enterprise Management din cadrul Raiffeisen Bank. Cauzele sunt schimbarea de strategie a băncilor în raport cu situaţia economică, scăderea veniturilor şi a puterii de cumpărare a populaţiei, coroborate cu diminuarea drastică a creditului de consum, care au făcut ca aceste produse scumpe să reprezinte o alternativă, dar şi o sursă importantă de venit pentru bănci. Zbăgan numeşte cardul de credit instrumentul principal prin care băncile creditează sume importante la costuri foarte ridicate, dobânda putând ajunge şi chiar depăşi 30%.

    Pentru a promova acest produs şi a-l face atractiv, băncile fac uz de cel puţin trei elemente: perioada de graţie, cardul cobrandat care oferă diverse facilităţi şi discounturi şi, poate cel mai important element, ratele fără dobândă. Ratele fără dobândă transferă o parte din costurile de achiziţie către vânzătorul produselor, ştiut fiind că această formă de achiziţie este purtătoare de comision din partea vânzătorului. De exemplu, dacă un client cumpără de la un magazin online un televizor în rate cu cardul de credit, banca primeşte un comision de câteva procente din valoarea tranzacţiei. Apoi, pe parcursul ultimilor ani, băncile au reconsiderat fundamental segmentul clienţilor premium, iar cardurile de credit elitiste, cu o mulţime de beneficii ataşate, majoritatea cu limite de creditare de ordinul zecilor de mii de lei, au fost principalul produs vândut acestui segment.

    „Băncile atrag clienţii prin formalităţi reduse, gestionează clienţii astfel obţinuţi pentru vânzarea unor produse noi şi implicit obţinerea unor profituri mari aferente nivelului de comisionare ridicat. Avem tabloul unei strategii extrem de abile, faţă de care consumatorul are un grad de rezistenţă scăzut. Putem spune că băncile, prin mijloacele de promovare adecvate, reuşesc să vândă exact produsele pe care le consideră profitabile într-o anumită perioadă de timp“, rezumă Codruţ Zbăgan. De cealaltă parte, descoperitul de cont sau overdraftul atrage tot prin uşurinţa cu care este acordat şi apoi accesat şi este parte a convenţiilor de plată a salariului prin card, convenţii care sunt semnate între angajator şi bancă.

    Prin aceste convenţii se stabilesc numărul salariilor oferite ca descoperit de cont, nivelul taxelor şi comisioanelor, precum şi alte clauze prin care angajatorul comunică băncii în timp util schimbările de personal survenite, informaţie prin care băncile pot gestiona corespunzător riscul de neplată. „Interesul băncilor de a acorda acest tip de credit prin formalităţi reduse şi facile are ca scop principal profitul, ştiut fiind că aproximativ 80% din taxele de emitere şi administrare a conturilor şi cardurilor aferente convenţiilor de plată a salariului prin card sunt gratuite pentru angajat“, explică fostul analist de la Raiffeisen Bank, menţionând că, prin acest tip de credit, banca îşi asigură profitabilitatea acestei activităţi care „numai ieftină nu este“. De menţionat, overdraftul poate fi şi un cârlig prin care clienţii atraşi sunt supuşi unui proces intens de ofertare şi vânzare a altor produse bancare.