Tag: Craciun

  • Iulian Crăciun demisionează din Forţa Civică

     “Demisionez din Partidul Forţa Civică. Gestul meu este dictat de faptul că, între viziunea mea asupra politicii şi acţiunea politică a acestei formatiuni, au apărut diferenţe esenţiale”, anunţă Iulian Crăciun, într-o declaraţie remisă joi agenţiei MEDIAFAX.

    El menţionează că s-a înscris în Partidul Forţa Civică în vara anului 2012, din convingerea că oamenii care produc valoare adăugată în România – întreprinzători, liber-profesionisti, intelectuali, fermieri – au nevoie de o ofertă politică orientată către aspiraţiile lor. Crăciun precizează că aceşti oameni produc cea mai mare parte a Produsului Intern Brut, dau cel mai mult societăţii, dar primesc cel mai puţin de la stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată brazii licitaţi la Gala Festivalul Brazilor de Crăciun (GALERIE FOTO)

    Fondurile colectate vor fi folosite pentru programele educaţionale Educaţie Preşcolară, Şcoală după Şcoală şi A Doua Şansă, în care sunt incluşi aproximativ 2.000 de copii şi familiile lor.

    Pentru ediţia de anul acesta au fost creaţi 23 de brăduţi originali, din care următorii 13 brazi au intrat în licitaţia serii:

    1 Bradul Bucharest Design Center (Anca Fetcu) – 6.300 de euro, achiziţionat de RA-RA Parc, Adina Plopeanu
    2 Bradul lui Alexandru Ghilduş –  4.000 de euro, achiziţionat de Class Living, Camelia Şucu
    3 Bradul Doinei Levintza –  3.800 de euro, achiziţionat de Anca Vlad
    4 Bradul Ramonei Filip – 3.400 de euro, achiziţionat de Clifford Chance Badea, Daniel Badea
    5 Bradul DIZAINĂR – 3.400 de euro, achiziţionat de Luxoft, Cosmin Potlogeanu
    6 Bradul Agatha Blank & Bucharest Shopping & Bonpoint – 3.100 de euro, achiziţionat de LIDL, Georgiana  Tugearu
    7 Bradul Malvina Cervenschi – 2.800 de euro, achiziţionat de Fundaţia Alexandrion, Nawaf Salameh
    8 Bradul Iris Şerban – 2.000 de euro, achiziţionat de Emagic Concerts, Guido Janssens
    9 Bradul Stephan Pelger – 1.200 de euro, achiziţionat de LIDL, Georgiana  Tugeanu
    10 Bradul Carmen Ormenişan – 1.200 de euro, achiziţionat de Emagic Concerts, Guido Janssens
    11 Bradul Lena Criveanu – 1.000 de euro, achiziţionat de BMW România, Amalia Năstase
    12 Bradul Wilhelmina Arz – 700 de euro, achiziţionat de Tonica Group, Otilia Spătaru Ostroţki
    13 Bradul Salvaţi Copiii – 4.000 de euro oferiţi de BMW, BCR, Ioana Iordache

    Cum arată brazii licitaţi la Gala Festivalul Brazilor de Crăciun (GALERIE FOTO)

    Festivalul Brazilor de Crăciun este un eveniment de strângere de fonduri organizat anual de Salvaţi Copiii România, care are ca centru de interes o licitaţie specială de brazi de Crăciun, creaţi exclusiv pentru această ocazie de unii dintre cei mai cunoscuţi designeri români.

    Festivalul Brazilor de Crăciun a facilitat până acum accesul la educaţie pentru 18.700 de copii din mediile defavorizate prin strângerea sumei de 2.669.100 de euro în ediţiile anterioare. Aceşti bani au fost folosiţi pentru reintegrarea şcolară a copiilor care muncesc  şi prevenirea abandonului şcolar în comunităţile sărace, dându-le copiilor dreptul la educaţie. De asemenea, familiile lor au primit ajutor financiar şi consiliere în centrele educaţionale Salvaţi Copiii România.

    Comitetul de Organizare al Festivalului Brazilor de Crăciun din acest an i-a avut în componenţă pe Amalia Năstase (manager Eventures), Andreea Raicu, Andi Moisescu (realizator TV), Corina Bârlădeanu (manager 2activePR), Ioana Iordache (general manager, Leo Burnett), Liviu Sfrija (director general Terrabisco), Tereza Munteanu (managing partner Wunderman), Gabriela Alexandrescu (preşedinte executiv Salvaţi Copiii România).

    Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală activă în domeniul promovării drepturilor copilului din 1990. În cei 23 de ani activitate, peste 750.000 de copii au beneficiat de programele organizaţiei.
     
  • Aproape trei milioane de beculeţe pentru sărbătorile de iarnă vor fi aprinse vineri în Bucureşti. Care este traseul de 23 de kilometri al luminiţelor

    Startul sărbătorilor va fi dat prin aprinderea beculeţelor, la ora 18.00, de către primarul general Sorin Oprescu.

    Potrivit municipalităţii, luminiţele de iarnă vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I. C. Brătianu şi Unirii, de la Piaţa Unirii până la Palatul Parlamentului şi de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă, Lascăr Catargiu şi Regina Elisabeta, dar şi pe Şoseaua Kiseleff şi în Piaţa Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, în Centrul Istoric, în Piaţa Constituţiei, Piaţa Regelui, Piaţa George Enescu şi Piaţa Universităţii, precum şi pe bulevardul Buzeşti – Berzei, în Piaţa George Enescu, în Centrul Istoric şi în Piaţa Regelui.

    De asemenea, vor fi aprinse beculeţe pe Calea Dorobanţi, Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Rosetti, Bulevardul Carol şi la Piaţa Presei Libere.

    Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrarea în Bucureşti de pe DN1, A2 şi A1, la intrarea în Bucureşti dinspre Giurgiu, pe Bulevardul Tineretului, la intrarea în Parcul Tineretului, pe Bulevardul Ferdinand, în Piaţa Operei, precum şi pe Calea Dorobanţilor, între Piaţa Dorobanţi şi Şoseaua Ştefan cel Mare.

    Potrivit sursei citate, pentru al doilea an consecutiv, Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, organizează, în Piaţa Universităţii, pe esplanada cu statui, evenimentul “Bucharest Christmas Market” care se va desfăşura în perioada 6 decembrie – 5 ianuarie.

    La acest târg de Crăciun, într-un decor creat de Viaceslav Vutcariov şi realizat din 12 tone de cetină şi 65 de căsuţe de lemn, vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu vin fiert, decoraţiuni şi ornamente de iarnă, expoziţii de obiecte tradiţionale şi produse de manufactură, icoane pe sticlă şi lemn, ţesături, decoraţiuni din lemn şi ceramică, precum şi produse specifice bucătăriei tradiţionale româneşti.

    Reprezentanţii municipalităţii precizează că în piaţa de Crăciun îi aşteaptă pe bucureşteni un brad înalt de 15 metri, ornat cu 2.000 de beculeţe, dar şi cu spectacole specifice sărbătorilor de iarnă.

    Astfel, pe scena amplasată în Piaţa Universităţii, vor avea recitaluri ansambluri de muzică populară, grupuri de copii, grupuri de colindători, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate zonele ţării (Maramureş, Baia Mare, Gorj, Sibiu, Alba Iulia, Bacău, Ialomiţa), precum şi artişti de muzică populară: Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan şi Horaţiu Cigu, Tudor şi Nicolae Furdui Iancu.

    “Seara de 26 decembrie va fi sărbătorită cu un concert extraordinar de Crăciun”, se mai precizează într-un comunicat remis de Primăria Capitalei.

    Potrivit organizatorilor, anul acesta, a fost inclus în programul târgului proiectul “Crăciun cu Îngeri” al studioului de fotografie Foto Union, care se va desfăşura în perioada 13 decembrie – 21 decembrie şi la care bucureşteneii sunt aşteptaţi să viziteze târgul “într-un decor de sărbători, pentru a realiza o fotografie care este oferită apoi sub forma unei cărţi poştale tipărite”.

    “Cei mici vor avea ocazia să trăiască emoţia sărbătorilor de Crăciun alături de personaje de basm, spiriduşi şi, bineînţeles, vor putea să-i spună poveşti Moşului, vor recita poezii şi vor putea colora. Toate aceste activităţi vor avea loc într-un decor de poveste, la Casa lui Moş Crăciun”, se mai arată în comunicat.

    Totodată, bucureştenii vor putea participa la Campania “Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun”, prin care se doreşte ajutorarea copiilor proveniţi din medii defavorizate. Donaţiile, constând în cărţi şi jucării, se pot face din prima zi a târgului şi până în 25 decembrie, la Casa lui Moş Crăciun, special amenajată în acest scop.

    Bucureştiul este inclus în reţeaua internaţională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa – ChristmasMarkets -, fiind membru oficial al acesteia.

    Şi la Palatul Brâncovenesc, în perioada 6-8 decembrie, vor fi organizate spectacole dedicate copiilor din centrele de plasament şi şcolile bucureştene.

    “Evenimentul ‘Spiriduşii îl aduc pe Moş Nicolae şi la Palatul Brâncovenesc’ va fi organizat în incinta palatului, unde spaţiul va fi decorat în aşa fel încât cei mici vor intra într-o lume de poveste.Peste 100.000 de beculeţe şi globuri luminoase decorează domeniul din Mogoşoaia, iar în curtea interioară a palatului a fost împodobit un brad imens”, mai spun reprezentanţii muncipalităţii.

    La Palatul Brâncovenesc, copiii sunt invitaţi de spiriduşi să participe la atelierele de creaţie, unde vor învăţa să confectioneze brăduţi şi oameni de zăpadă, să picteze globuleţe şi clopoţei şi să confecţioneze felicitări 3D.

    Bucureştenii sunt astfel invitaţi să viziteze şi Palatul Brâncovenesc, între orele 9.00 şi 17.00, intrarea fiind liberă. Cei mici vor avea parte de surprize, iar în Sala Scoarţelor vor putea asculta colinde şi poveşti de iarnă.

  • Anunţul făcut de Rucsandra Hurezeanu, femeia care s-a îmbogăţit dintr-o resursă pe care românii o ignoră

    Şi Ivatherm mizează în această perioadă pe oferte, iar pachetul GlykoLift Ivatherm, care cuprinde ser şi cremă cu efect de lifting, este un exemplu în acest sens.

    Studiile recente efectuate pe glicani- structuri complexe ale celulelor corpului uman- lanseaza un concept de ingrijire revolutionar a pielii mature, o abordare anti-aging globala bazata pe glicobiotehnologie. Zaharurile complexe care se regasesc in celule nu au numai rol energetic si structural. “Ne aflam in plin proces de declarare a nobletei zaharurilor, iar cercetarile asupra acestor molecule fabuloase reprezinta doar inceputul”, declara Gerard Redziniak, inventator si consultant stiintific in cosmetologie, viitorul Presedinte al IFSCC* Congress, Paris, 2014.

    Glicanii sunt zaharuri complexe esentiale pentru comunicarea dintre celulele corpului uman. Odata cu inaintarea in varsta, eficienta glicanilor este mult diminuata. GlykoLift restabileste comunicarea dintre celulele pielii si transmite catre fibroblasti mesajul de productie a colagenului. Pielea isi recapata fermitatea, elasticitatea si supletea.

    GlykoLift reface microrelieful pielii cu reducerea ridurilor, imbunatateste textura pielii mature, fragile si subtiri. Crema este formulata astfel incat sa mentina pielea hidratata printr-o bariera protectoare intre interior si exterior, iar serul are rolul sa penetreze mai in profunzime si sa livreze ingredientele active. Aplicarea asociata a cremei si serului are efect de netezire, imediat şi pe termen lung, oferind incantatoarea senzatie de “stergere a timpului”. GlykoLift regenereaza si intinereste pielea in profunzime prin: intinerirea fibroblastilor si refacerea fibrelor de colagen şi sinteza acidului hialuronic si a lamininei 5.

    Afacerea Ivatherm este fondată şi deţinută de Rucsandra Hurezeanu.

  • Singura companie din România care vinde brazi de Crăciun în RATE

    Pomii de iarnă vor putea fi achiziţionaţi din expoziţiile cu vânzare organizate în unsprezece puncte din Bucureşti, Braşov şi Ploieşti, precum şi de pe platforma de comercializare online a companiei, MagazinulDeBrazi.ro. Cei care vor să îşi cumpere un brad de Crăciun pot opta pentru plata brazilor în rate rate lunare începând cu 5 decembrie. Opţiunea de plată în rate este disponibilă în acest an pentru posesorii de carduri de credit emise de Credit Europe Bank. Compania va pune la vânzare în expoziţii aproximativ 45.000 brazi naturali tăiaţi sau cu rădăcină. Pomii pot fi comandaţi şi online, de pe site-ul MagazinulDeBrazi.ro, cu livrarea gratuită în Bucureşti şi în restul ţării. Silva Group România oferă posibilitatea de plată cu cardul atât la punctele de vânzare, cât şi online.

    Cu o suprafaţă totală a expoziţiilor de brazi care aproape s-a dublat în ultimii doi ani ajungând  la aproximativ 18.000 mp, Silva Group România este lider pe piaţa autohtonă. Compania este prezentă în 11 spaţii: 9 în Bucureşti (Depozitul Central al SGR din Voluntari, Noua Piaţă Obor – Expo 1 şi Expo 2, Complexul Comercial Dragonul Roşu, Expo Basarabia, Expo Unirii – zona Nerva Traian, parcarea Afi Palace Cotroceni, parcarea Băneasa Shopping City şi Expo Floreasca), două în Braşov (parcarea Complexului Macromall) şi Ploieşţi (parcarea Afi Palace Ploieşti). Aproximativ 45.000 de brazi naturali provenind de pe plantaţii private din Europa vor fi puse spre vânzare

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 2-8 decembrie

    2.12
    INSSE publică statistica activităţii de turism pe primele zece luni

    2-3.12
    Consiliul pentru Competitivitate al UE (Bruxelles)

    3.12
    INSSE prezintă cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul în octombrie şi pe primele zece luni

    3.12
    Eurostat anunţă evoluţia preţurilor producţiei industriale în octombrie pentru UE şi zona euro

    4.12
    INSSE anunţă datele provizorii privind PIB în T3 şi indicele costului forţei de muncă în trimestrul al treilea

    5-8.12
    Târgul cadourilor de Crăciun (Romexpo Bucureşti)

    5.12
    Reuniunea Consiliului Băncii Centrale Europene (Frankfurt)

    5-6.12
    Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (Bruxelles)

    6.12
    INSSE difuzează indicii valorici ai cifrei de afaceri şi ai comenzilor noi din industrie pe primele zece luni

    6.12
    Spectacol de dans: Fire of Anatolia (Sala Palatului, Bucureşti)

    6.12
    Eurostat publică balanţa de plăţi în al treilea trimestru pentru UE şi zona euro

    7-8.12
    Târgul Bursuceilor – târg de Crăciun pentru copii (Str. Cezar Bolliac 31, Bucureşti)

    28.11-10.12
    Expoziţia de artă fotografică “Eşti floare de dor, Basarabie!” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

  • ZILE LIBERE care să lege Crăciunul şi Anul Nou de week-end, pentru bugetari. Ce date vor fi declarate libere. Ponta: Cu primele se stă mai prost

     “Sunt nişte zile libere, cu primele stăm mai prost anul ăsta”, a spus Ponta.

    Guvernul ar urma astfel să declare zilele de 27 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 drept zile libere.

    “O să discutăm în Guvern care vor fi zilele libere şi modul în care se recuperează în ianuarie în aşa fel încât să ţinem cont totuşi de realitate, că, dacă oamenii au liber miercuri şi joi, îi chemi vineri înapoi la serviciu ca să plece sâmbătă probabil că e destul de puţin funcţional”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pro şi contra Moş Crăciun. Cum v-aţi pregătit pentru Moşi?

    Moş Crăciun a rezolvat (brusc în unele cazuri şi treptat în altele) o sumedenie din problemele de părinţi care ne-am mai pierdut din aura de zei în ochii copilului nostru. in fiecare an aşteptarea Moşului începe de prin septembrie iar pregătirile devin – de la an la an – din ce în ce mai minuţioase.

    O prietenă bună îmi spunea anul trecut că se gândeşte să-i spună copilului ei că Moş Crăciun, de fapt, suntem fiecare dintre noi. A argumentat serios în favoarea acestei idei, dar în ciuda raţionamentului logic nu m-a convins.

    Cred şi acum că bucuriile copiilor legate de Moş Crăciun ţin de suspans, de aşteptare, de semne de întrebare, de încrederea nestrămutată în supranatural. {terse cu buretele, surpriza cadourilor, deşi reală, este cumva sine qua non pentru îndatoririle de părinţi. Iar copilul ştie că ”e treaba părinţilor să iubească la nesfârşit copilul”. Deci, să facă unul (sau mai multe, după caz), cadouri. Pentru că lista din care moşu’ poate să aleagă e lungă…

    Nu mai sunt decât două săptămâni până la pregătirea ghetuţelor, care da oficial startul vizetelor aducatorilor de cadouri. Voi cum v-aţi pregătit pentru Moşi?

  • BLACK FRIDAY şi în turism. Agenţiile fac REDUCERI de până la 50% începând de vineri

     Deşi, tradiţional, Black Friday este programat în ultima vineri din noiembrie, agenţiile de turism încep cu o săptămână mai devreme reducerile, lansând astfel conceptul de “early black friday” (“vinerea neagră timpurie”).

    Reprezentanţii agenţiei care a dat startul anul trecut campaniei de reduceri de Black Friday, Mareea, spun că în acest an tendinţa pieţei, şi nu doar în domeniul turismului, este să decaleze data reducerilor.

    “Anul acesta am decis să ne aliniem de trendului generat de marii retaileri de electronice, care au început promovarea black friday cu o săptămână mai devreme, respectiv în data de 22 noiembrie. Astfel, suntem convinşi că turiştii care şi-au creat o tradiţie din a vâna aceste reduceri deosebit de importante vor fi prezenţi în mediul online şi offline pe 22 noiembrie. De aceea, pentru această zi de vineri am decis aplicarea reducerilor maximale, de până la 50% pentru destinaţiile de vacanţă cele mai atractive şi solicitate”, a declarat Marius Usturoiu, directorul general al Mareea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro