Întrebarea „Cum ar putea specialiştii să comunice fără termeni specializaţi astfel încât să poată fi înţeleşi şi de către nespecialişti?“ Ar trebui să fie mereu în mintea celor care lucrează în domenii tehnice, pentru a-şi putea împrospăta comunicarea cu publicul larg.
REGULA 1. |n general, e mai dificil să vorbeşti simplu despre lucruri complicate decât complicat despre lucruri simple; dar efortul trebuie şi merită făcut. De aceea trebuie să identific şi să formulez foarte succint şi clar mesajul pe care doresc să-l transmit: subiect + predicat, cu indulgenţă un complement şi două atribute. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un domeniu mai anevoios de descifrat, ideile trebuie formulate astfel încât să poată fii înţelese de o persoană cu educaţie şi inteligenţă medie (NB: e adevărat că, pentru a face o poză frumoasă, mulţi indivizi ”de vază„ simulează plăcerea savurării unei comunicări sofisticate; înlăuntrul lor se bucură însă de fiecare dată când mesajul e simplu şi îl pot înţelege cu un efort minimal!).
REGULA 2. Folosesc principiul aisbergului. Dacă îi ofer unui interlocutor din afara domeniului financiar, de pildă, cel puţin la debutul comunicării, mesaje simple, nu înseamnă că acestea sunt şi simpliste. De exemplu, un consultant de asigurări novice, de multe ori, îi spune potenţialului client (aproape tot) ce ştie; cu alte cuvinte, comunică simplist. |nsă, după câţiva ani buni în branşă, ajunge să selecteze din multitudinea de informaţii pe care le deţine doar pe acelea care sunt relevante pentru partenerul de discuţii. Astfel, el transmite circa 10% din cunoaşterea însuşită (cea mai importantă, de regulă), dar are, concomitent, şi capacitatea de a intra în profunzimea subiectului şi de a răspunde întrebărilor de detaliu, dacă situaţia o cere (adică, poate să ”plonjeze„ cu încredere şi în restul de 90% cunoştinţe, neexpuse iniţial).
REGULA 3. Croiesc ”îmbrăcămintea„ adecvată pe care, dacă o pun peste mesajul meu, îl atrag pe interlocutor. Aşa cum nu m-aş îmbrăca într-o haină de blană dacă aş fi invitat la o întâlnire a asociaţiilor de protecţia animalelor, tot aşa nu-i vorbesc unui potenţial sau actual client despre beneficiul dobânzii excedentare sau despre rezervele tehnice Zillmerizate. Căci, în loc să se apropie de mine pentru că mă înţelege, se va îndepărta, pentru că, de fapt, eu îi accentuez diferenţa dintre noi. De exemplu, utilizarea sinonimelor sau a analogiilor este una dintre tehnicile mele preferate. (O adevărată provocare în acest sens a fost pentru mine un discurs în care a trebuit să vorbesc circa o jumătate de oră despre asigurări, fără a menţiona niciodată noţiunea de ”asigurare„; am folosit, în schimb, termeni ca fond de rezervă, fond de urgenţă, soluţie financiară, tehnică de management al riscurilor.)
REGULA 4. Livrez mesajul pe bucăţi. Oricât de mult i-ar plăcea unui individ berea şi oricât de însetat ar fi, nu poate fizic să înghită 5 litri pe secundă. La fel sunt şi receptorii mesajelor mele: pot digera doar o anumită cantitate de informaţie pe unitate de timp. Pornesc de la general şi esenţial, şi continuu cu particularul şi detaliul. |n plus, livrarea graduală îmi permite să primesc şi să reacţionez la feedback.
REGULA 5. Folosesc umorul: fin, ponderat şi cu precauţie – ca să jignesc sau ofensez cât mai puţin posibil. Căci sunt doar câţiva oameni cărora nu le place să râdă.
REGULA 6. Transmit (aproximativ) aceeaşi idee pe mai multe canale (cărţi, editoriale în reviste, blog, Facebook, YouTube), sub mai multe forme de agregare (text, audio, video) şi de mai multe ori. Căci principiul e clar şi sănătos: ”Mai bine cineva vede şi aude mesajul de mai multe ori decât niciodată!„.
REGULA 7. Brandingul personal: eu (cred că) am înţeles că dacă nu sunt respectat, dacă nu beneficiez de (o oarecare) încredere din partea celorlalţi, mai bine nu comunic deloc. Pentru că orice aş spune nu va fi luat în serios, ştiut fiind faptul că, pentru ca un mesaj să-şi atingă obiectivul, contează CE se transmite, precum şi CINE transmite. Iar dacă cele două elemente nu se completează reciproc şi nu sunt în armonie, efortul e în van!
Aplicarea acestor reguli nu numai că pare complicată; chiar este. Spuneam şi într-o prezentare că paradoxul pe care îl trăiesc zi de zi este că promovez nişte servicii de care toată lume are nevoie, dar aproape nimeni nu vrea să le cumpere! Să aibă acest lucru, oare, vreo legătură şi cu comunicarea?
