Tag: acuzatii

  • DNA: Şase foşti miniştri, printre care Ecaterina Andronescu sau Dan Nica, scapă de acuzaţiile în dosarul Microsoft, după ce faptele s-au prescris

    Mihaiela Iorga, procurorul care a instrumentat dosarului Microsoft, susţine că nu are ce să îşi reproşeze privind activitatea în această cauză, menţionând că şi-a făcut treaba. Precizarea, după clasarea acuzaţiilor în privinţa mai multor foşti miniştri, ca urmare a prescripţiei.

    “Prescripţia trebuie să ştii să o calculezi şi trebuie să stabileşti corect momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării infracţiunii. Ce să-mi reproşez eu? Eu, până la momentul la care am predat dosarul, mi-am facut treaba. De acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am ce să comentez. Dar ar fi trist să clasezi cauza pentru dorinţa de a face rău cuiva”, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, Mihaiela Iorga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA: Şase foşti miniştri, printre care Ecaterina Andronescu sau Dan Nica, scapă de acuzaţiile în dosarul Microsoft, după ce faptele s-au prescris

    Mihaiela Iorga, procurorul care a instrumentat dosarului Microsoft, susţine că nu are ce să îşi reproşeze privind activitatea în această cauză, menţionând că şi-a făcut treaba. Precizarea, după clasarea acuzaţiilor în privinţa mai multor foşti miniştri, ca urmare a prescripţiei.

    “Prescripţia trebuie să ştii să o calculezi şi trebuie să stabileşti corect momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării infracţiunii. Ce să-mi reproşez eu? Eu, până la momentul la care am predat dosarul, mi-am facut treaba. De acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am ce să comentez. Dar ar fi trist să clasezi cauza pentru dorinţa de a face rău cuiva”, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, Mihaiela Iorga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce s-a prefăcut un bărbat 15 ani că nu-şi poate folosi mâinile şi picioarele

    Timp de 15 ani, Matthews s-a prefăcut că nu-şi poate folosi mâinile şi picioarele, până când recent a fost surprins plimbându-se prin oraşul Penzance şi apoi împingând scaunul cu rotile al soţiei sale. Omul e acuzat că a încasat 509.000 de lire sterline din ajutoare sociale de-a lungul anilor.
     
    Britanicul a recunoscut o parte din acuzaţii, dar a cerut un control medical pentru se stabili gradul său de handicap şi susţine că nu se poate deplasa fără cârje. Judecătorul l-a avertizat însă că riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor, scrie stirieprotv.ro
  • Scandalul SPP ia amploare: Parchetul verifică acuzaţiile lui Liviu Dragnea contra lui Lucian Pahonţu

    Premierul Viorica Dăncilă a confirmat, în prima şedinţă de guvern, că a renunţat la paza asigurată de SPP şi a trimis, încă de luni, o adresă oficială în acest sens. 
     
    O altă infomaţie este că Pahonţu ar putea fi chemat în faţa comisiei de apărare din Senat, pentru a da explicaţii. O decizie în acest sens va fi luată joi.

    Mai multe voci din spaţiul public susţin că nu toţi demnitarii pot renunţa la SPP. Pe altă parte, sunt surse care declară că în ceea ce priveşte protecţia miniştrilor nu există nicio suprapunere de atribuţii între serviciile de pază şi alte instituţii din sistemul naţional de apărare şi ordine publică, scrie realitatea.net

  • Un nou SCANDAL în mediul online. Cum ajung vedetele să aibă milioane de fani pe reţelele de socializare

    De data aceasta, discuţiile se mută pe Twiter, şi sunt implicate vedetele care plătesc diverse firme pentru a-şi mări numărul de urmăritori.

    Paul Hollywood şi James Cracknell sunt doar doi dintre cei peste 200,000 de clienţi ai companiei americane Devumi, care se pare că ar primi bani din partea acestora pentru a le spori numărul de urmăritori pe Twiter.

    Potrivit MailOnline, o anchetă a New York Times a scos la iveală faptul că multe vedete au apelat la serviciile companiei Devumi. Printre acestea se numără şi juratul show-ului de televiziune „The Great British Bake Off”, Paul Hollywood, în vârstă de 51 de ani. După ce a fost contactat de New York Times în legătură cu această informaţie, Hollywood şi-a şters imediat contul. Acesta avea peste 600,000 de urmăritori, în comparaţie cu celălalt jurat al show-ului, Prue Leith, care are doar 20,000.

    Potrivit MailOnline, o parte din cei vizaţi susţin că nu şi-au au bănuit urmăritorii că nu ar fi fani reali. De exemplu, britanicul James Cracknell, campion olimpic la canotaj, susţine că nu vrea să aibă urmăritori pe care să nu îi intereseze activităţile lui. Acesta are 100,000 de urmăritori pe site, iar 50,000 sunt cumpăraţi de la Devumi în 2016.

    În urma investigaţiei, New York Times a constatat că Devumi funcţionează în mediul online prin utilizarea a peste 3,5 milioane de conturi automatizate, care contribuie la creşterea numărului de urmăritori ai celor care le aleg serviciile. Asta nu înseamnă doar faimă, ci şi bani, deoarece numeroase companii plătesc cei mai cunoscuţi online influenceri pentru a le promova produsele pe conturile personale.

    Conform analizei datelor, cel puţin 55,000 de conturi ale lui Devumi utilizează numele, fotografiile şi detaliile personale ale utilizatorilor reali de pe Twitter, inclusiv ale copiilor şi adolescenţilor.
    Fondatorul companiei, germanul Calas, a negat că Devumi a vândut urmăritori şi a spus că nu ştie nimic despre identităţile sociale furate de la utilizatorii reali. El a declarat că „afirmaţiile sunt false şi nu avem cunoştinţe despre astfel de activităţi”.

  • Prima decizie majoră a premierului Viorica Dăncilă

    Premierul Viorica Dăncilă a renunţat la serviciile SPP, imediat după învestitură, paza fiind asigurată de către Jandarmeria Română, au declarat surse politice pentru Mediafax

    Decizia de a renunţa la serviciile SPP a fost luată de toţi miniştrii noului Executiv.

    Preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a acuzat în mod repetat pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că se implică în politică, la un moment dat spunând despre el că este un „personaj veninos”.

    Imediat după învestirea guvernului Dăncilă, Liviu Dragnea a susţinut, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi “executat”, iar Stănescu va fi “protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

    „Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, arestat preventiv pentru 30 de zile

    Instanţa de fond a decis, iniţial, plasarea lui Ionel Arsene sub control judiciar, însă DNA a contestat măsura, iar Curtea de Apel Bacău a dispus arestarea preventivă.

    Tribunalul Bacău nu a dispus arestarea lui Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ, deoarece, aşa cum se arată în motivarea instanţei, s-a apreciat că măsura controlului judiciar este suficientă pentru desfăşurarea procesului penal.

    „Tribunalul constată că deşi există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, se apreciază că o măsură preventivă mai uşoară, cea a controlului judiciar, este suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unor alte infracţiuni”, arată instanţa motivele pentru care a dispus măsura controlului judiciar.

    Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil.

    Intervenţia nu şi-a atins scopul, iar după ce a fost condamnat în Microsoft, Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Arsene, prin intermediul unui bilet înmânat de fiul său.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • VW, Mercedes şi BMW răspund acuzaţiilor de experimente naziste pe maimuţe care se uitau la desene animate. Industria auto, oripilată când a auzit ce s-ar fi întâmplat în laboratoare

    ŞTIREA DE VINERI New York Times scrie despre o situaţie oribilă, vecină cu SF-ul, întâmplată în 2014. Ziarul american spune că are nişte documente oficiale despre un grup de interese format de Volkswagen, Daimler şi BMW, care acum s-a desfiinţat. Se numea European Research Group on Environment and Health in the Transport Sector (Grupul de Cercetare Europeană pentru Mediu şi Sănătate în Transporturi).
     
    Acest grup a angajat oameni de ştiinţă ca să apere interesul marilor producători germani, acela de a vinde în continuare motoare diesel demonstrând că nu au efecte negative asupra mediului şi a omului.
     
    New York times spune că aceste demonstraţii ar fi fost / trebuit folosite în acţiuni de lobby în cercurile de influenţă pentru a nu suprataxa motoarele diesel.
     
    Printre studiile oamenilor de ştiinţă ar fi fost şi unul din 2014, în Albuquerque, în care s-ar fi inhalat gaze de eşapament ale motoarelor diesel de către maimuţe pentru a contrazice părerea Oraganizaţiei Mondiale a Sănătăţii că noxele din arderea motorinei sunt cancerigene.
     
    Institutul Lovelace Respiratory Research a fost desemnat să facă testele pe maimuţe cu două motoare – unul al unui Volkswagen Beetle nou şi celălalt al unui Ford seria F (pick up) din 1999.
     
  • Un bărbat fără mâini şi picioare din Moldova, condamnat pentru că “a bătut” un poliţist

    Deşi Nicolae Ceban nu mai are nici mâini şi nici picioare, acest fapt nu i-a împiedicat pe oficialii de peste Prut să-l considere vinovat de fapte de agresiune fizică îndreptate împotriva unui poliţist, scrie Pro TV Chişinău.
     
    “Sincer nu m-am aşteptat. Eu ştiu că eu nu sunt vinovat cu absolut nimic. În primul rând, nu l-am bătut şi nu a fost totul aşa cum spune el şi nu ştiu de ce judecătorul aşa a decis,” a mărturisit Nicolae Ceban.
     
    Judecătoria Chişinău a admis că bărbatul se face responsabil de hugalism. Pentru fapta sa a primit un an de închisoare cu suspendare, în cazul său declanşându-se procedura de amnistie. Chiar dacă a scapat de executarea pedepsei, Nicolae Ceban va rămâne cu cazierul pătat.
     
     
  • Cine este omul care a dat o ţară în judecată şi câţi bani a cerut despăgubire

    Kim Dotcom susţine că i s-a emis un mandat de arestare în 2012 care a avut ca efect eliberarea lui pe cauţiune timp de şase ani. Aceasta i-ar fi afectat reputaţia şi nu l-ar fi lăsat să părăsească Noua Zeelandă, fiind sub ameninţarea extrădării, potrivit documentelor curţii.
    Doctom are 44 de ani şi este de origine germano-finlandeză. El vrea să obţină daune pentru pierderea profiturilor Megaupload, site-ul de file-sharing pe care Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite l-a închis în 2012.

    El pretinde că businessul, din care deţinea 68%, ar fi valorat acum 10 miliarde de dolari.”Nu se poate să se aştepte să accept toate pierderile pe care le-am suferit eu şi familia mea ca rezultat al acţiunii guvernului”, a declarat Dotcom pentru BBC.

    ”Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Au făcut o greşeală rău-intenţionată, iar acum este momentul să răspundă acţiunilor lor”. Ciocnirile între guvernele Statelor Unite şi al Noii Zeelande şi Dotcom, care s-au întins pe parcursul a şase ani, s-au transformat într-un  pentru eforturile globale ale Departamentului de Justiţie al Statelor Unite împotriva pirateriei.