BusinessMagazin

Tag: angajati

  • O tânără de 31 de ani devenită manager spune că nu ar lăsa niciodată România pentru o altă ţară

    Roşcăneanu conduce în cadrul brokerului de asigurări o echipă formată din 40 de angajaţi ai companiei cu biroul central în Bucureşti şi o divizie în Braşov. Ea are o experienţă de zece ani pe piaţa brokerajului în asigurări, dobândită în cadrul unor companii precum London Brokers, EOS Risq România, Risk Control Insurance and Reinsure Broker şi AsigestBroker de Asigurare Reasigurare.

    Anca Roşcăneanu spune că nu a fost tratată în mod diferit la întâlnirile de business pentru că este femeie, totuşi a observat că discriminarea de gen mai există încă în cadrul instituţiilor publice din ţară. „Cred că profesionalismul nu are gen şi până acum am întâlnit şi am lucrat doar cu oameni care împărtăşesc aceeaşi filosofie“.

    „Dacă este ceva ce sigur nu aş schimba ar fi ţara pentru că România are un parcurs foarte dinamic şi, pentru că serviciile financiare urmează ritmul economiei, oferă multe oportunităţi de creştere şi inovare”, mai spune Roşcăneanu.   

    Business Magazin a lansat în 30 martie 2015 cea de-a patra editie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc, in 2015. Cititorii pot descoperi povestile celor mai importante 200 de femei din corporatii si din antreprenoriat, selectate din domenii de top ale economiei.

  • Tânăra de 28 de ani care vinde cele mai scumpe apartamente din Bucureşti

    Andreea Comşa povesteşte cum a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare, cum o tranzacţie i-a schimbat viaţa şi cum a ajuns ca acum, la 28 de ani, să aibă o agenţie imobiliară cu 12 angajaţi.

    “Cine a «făcut» imobiliare şi a prins gustul, foarte greu renunţă la domeniu, rămâne nostalgic,“ spune Andreea Comşa, care, fără să fie războinică, este tenace. În ultimul an de liceu venea aproape în fiecare sfârşit de săptămână cu autocarul de la Sibiu la Bucureşti pentru meditaţii, iar în al doilea an de facultate s-a angajat.

    Când şi-a luat licenţa la SNSPA avea deja câţiva ani buni de muncă şi câştigase un comision de peste 50.000 de euro la o tranzacţie pentru care lucrase şapte luni; un an mai târziu, înfiinţa Premier Estate. La 28 de ani conduce propria agenţie imobiliară, are 12 angajaţi, şapte proiecte pentru care firma sa este vânzător exclusiv şi este în negocieri cu doi dezvoltatori pentru alte două proiecte. Dacă bate palma pentru noile proiecte, alţi patru oameni vor intra anul acesta în echipă.

    Faţă de liderii pieţei imobiliare, Premium Estate are o cifră de afaceri de zece ori mai mică, dar şi ratele de creştere sunt mai mari. În 2014, firma a ajuns la 300.000 de euro, cu o marjă de profit de 20%, în creştere faţă de 2013, când cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro.

    „Lucrurile merg mult mai bine decât acum câţiva ani. În 2014 au fost date semnale pozitive, drept dovadă că multe proiecte rezidenţiale au început, proiecte de o calitate mai bună, în zone mai bune“, spune Andreea Comşa. În perioada în care criza era la apogeu, povesteşte ea, şi partea leului reve-nea vânzărilor de apartamente prin programul Prima casă, s-au dezvoltat proiecte în zone ca Popeşti-Leordeni, Militari, pentru că şi dezvoltatorii trebuia să se încadreze în preţurile mici.

    Acum însă, mai mulţi dezvoltatori vor să înceapă proiecte în zone centrale sau în nordul Capitalei; au deja terenurile, pentru că rar se mai fac acum tranzacţii în zone considerate bune pentru proiec-tele rezidenţiale. „Oamenii care stăteau cu terenurile în portofolii trec acum la dezvoltări. Unii s-au gândit dar nu-şi găsesc curajul, alţii sunt deja pregătiţi“, spune tânăra antreprenoare.

    De fapt, în piaţa rezidenţială a Capitalei începând de anul trecut, este mai mult freamăt decât oricând după 2008. Dovadă şi faptul că din 291 de proiecte rezidenţiale noi (construite după 2006) disponibile la vânzare, 79 au fost finalizate anul trecut, arată o analiză a HomeFinders, care cu-prinde proiectele disponibile pe piaţă la vânzare, deja finalizate sau în curs de livrare, în zona de Centru-Nord a Bucureştiului.

    Aici sunt disponibile 291 de blocuri construite în ultimii ani, iar cele mai multe dintre ele sunt proiecte de mici dimensiuni, care au sub 50 de unităţi. Aproximativ 78% din totalul de proiecte noi cu unităţi la vânzare din zona Centru-Nord a Bucureştiului este concentrat în zona de nord. „2015 marchează o extindere rapidă a pieţei rezidenţiale, dar mai matură faţă de perioada 2006-2008. Ur-mează startul mai multor proiecte de dimensiuni mari, inclusiv cu peste 1.000 de unităţi fiecare, care vor fi realizate în mai multe etape de dezvoltare“, spune Matei Malos, managing partner la Home-Finders.

  • Charlie Hebdo: Neînţelegeri între angajaţi şi proprietari privind veniturile obţinute de publicaţie

    La peste două luni după atentatul comis în redacţia din Paris a săptămânalului Charlie Hebdo, jurnaliştii care au supravieţuit acelui atac au păreri împărţite: 11 angajaţi au cerut ca toţi colaboratorii să devină acţionari cu părţi egale şi să devină astfel proprietari ai acestei publicaţii, care a obţinut venituri de aproape 30 de milioane de euro după tragedie, informează afp.com.

    “Laurent Léger (jurnalist la Charlie Hebdo, n.r.) a anunţat miercuri, într-o şedinţă redacţională, că a înfiinţat un colectiv de angajaţi cu scopul de a iniţia negocieri cu patronatul în legătură cu o repartiţie egalitară a capitalului”, a declarat pentru AFP unul dintre avocaţii publicaţiei, care reprezintă conducerea acesteia, refuzând însă ca identitatea să îi fie dezvăluită.

    Într-un e-mail adresat întregii redacţii de la Charlie Hebdo, Laurent Léger precizează că acel colectiv reuneşte 11 colaboratori, inclusiv medicul Patrick Pelloux şi desenatorul Luz. Acest colectiv a angajat şi doi avocaţi, dintre care unul este Antoine Comte, care în trecut a apărat într-un proces Sindicatul magistraţilor francezi.

    Charlie Hebdo este deţinut în prezent în procent de 40% de părinţii lui Charb, fostul director al publicaţiei, ucis în atacul terorist din 7 ianuarie, în procent de 40% de desenatorul Laurent Sourisseau, cunoscut cu pseudonimul Riss, împuşcat în umăr în timpul acelui atentat, devenit noul director al săptămânalului, şi în procent de 20% de Eric Portheault, coadministrator.

    Înainte de atentatul terorist care a făcut 12 victime în rândul echipei redacţionale, săptămânalul de satiră Charlie Hebdo, aflat în pragul falimentului, se vindea în aproximativ 30.000 de exemplare. De atunci, săptămânalul francez a cunoscut o creştere spectaculoasă a veniturilor – provenind din donaţii şi abonamente -, iar numărul său din 14 ianuarie, denumit “numărul supravieţuitorilor”, s-a vândut în 14 milioane de exemplare. Numeroşi colaboratori ai publicaţiei trăiesc de atunci sub protecţia poliţiei franceze.

    “Am luat act de dorinţa salariaţilor de a deveni asociaţi ai publicaţiei. Însă, suntem încă departe de a începe o regândire a acţionariatului”, a comentat avocatul Charlie Hebdo, dezvăluind faptul că proprietarii săptămânalului sunt “întristaţi” de această iniţiativă.

    “Riss este încă în spital, acţiunile lui Charb sunt îngheţate până când se finalizează succesiunea lui. Toţi aceşti bani fac mai mult rău decât bine. Astfel de lucruri ne fac să ne gândim la acele înmormântări la care membrii unei familii încep să se bată după ce pleacă de la cimitir pentru bijuteriile bunicii decedate”, a adăugat acelaşi avocat.

    “Trebuie să ne gândim mai întâi la ce trebuie să facem pentru a scoate publicaţia în fiecare zi de miercuri. Trebuie, de asemenea, să reglăm anumite probleme fiscale, pentru că, de exemplu, donaţiile sunt impozitate cu 60%. Donaţiile vor merge către familiile victimelor. Veniturile din vânzări vor merge în casieria publicaţiei. Ele vor servi şi pentru înfiinţarea unei fundaţii, care îi va învăţa pe elevii din şcolile franceze ce înseamnă libertatea de exprimare”, a explicat avocatul Charlie Hebdo.

    “Pentru moment, nimeni nu devine asociat din proprie iniţiativă. Nimeni nu are nimic contra conducerii actuale, nu există niciun conflict, dar, prin prisma a ceea ce s-a întâmplat, salariaţii vor să obţină un rol mai important în această companie”, a declarat Patrick Pelloux.

    “Începând din momentul în care o companie este decimată, te simţi complet ataşat de ea. Aici nu este vorba despre împărţirea unei prăjituri. Banii nu ne interesează”, a adăugat el.

    Contactat de AFP, Laurent Léger s-a limitat să spună că toate aceste iniţiative reprezintă “discuţii interne ale publicaţiei”.

    El a insistat, de asemenea, asupra dorinţei sale de a impune un “control colectiv asupra conturilor bancare” ale Charlie Hebdo.

  • Mai mulţi angajaţi ai McDonald’s au depus plângeri împotriva companiei

    Angajaţi ai McDonald’s care au suferit arsuri severe în timpul programului de lucru au depus plângeri în 19 oraşe din Statele Unite de-a lungul ultimelor două săptămâni, relatează theguardian.com.

    Plângerile, care au fost adresate instituţiilor autorizate din domeniul sănătăţii şi al protecţiei muncii, subliniază faptul că majoritatea incidentelor s-au produs datorită lipsei de personal şi a presiunii constante de a lucra repede. În cazul accidentelor de muncă, managementul nu a pus la dispoziţia angajaţilor truse de prim-ajutor şi le-a recomandat acestora tratarea arsurilor cu condimente.

    Reprezentanţii McDonald’s au declarat că sunt determinaţi să ofere condiţii sigure de muncă angajaţilor săi şi va analiza cu atenţie plângerile primite, notează theguardian.com.

    “Managerul îmi atrăgea mereu atenţia să lucrez mai repede, şi încercând să respect cerinţele am alunecat şi mi-am prins mână pe un cuptor încins”, povesteşte Brittney Berry, un angajat al McDonald’s care a lucrat pentru compania începând cu anul 2011. În acel accident, el a suferit o arsură severă la nivelul braţului. “Managerii mi-au spus să pun muştar pe arsură, şi în cele din urmă a trebuit să chemăm ambulanţa pentru a putea fi dus la spital.”

    Un studiu realizat de Hart Research Associates a scos la iveală faptul că o treime din angajaţii care au suferit arsuri în timpul programului au fost îndrumaţi să le trateze cu diverse condimente precum muştar, unt sau chiar ketchup.

    Aproape 90% din restaurantele din Statele Unite sunt deţinute de investitori privaţi şi sunt operate în regim de franciză, conform datelor McDonald’s. Angajaţii care au depus plângeri provin atât de la restaurantele companiei cât şi de la cele francizate, mai notează cei de la theguardian.com.

  • Povestea fondatorului Sony. A lăsat afacerea familiei cu sake şi sos de soia pentru electronice

    A urmat cursurile Universităţii Imperiale din Osaka, pe care a absolvit-o cu o diplomă în fizică. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost locotenent în marina japoneză şi l-a cunoscut astfel pe inginerul electrician pe nume Masaru Ibuka, care urma să aibă un rol important în viaţa sa. După război, i s-a oferit un post de profesor la Institutul de Tehnologie din Tokyo, dar, după ce a citit un articol despre Ibuka, care încerca să deschidă un laborator de cercetare, a hotărât să îl viziteze.

    Vizita s-a încheiat cu un parteneriat, iar în 1946 cei doi au pus bazele afacerii Tokyo Telecommunications Engineering în ruinele postbelice ale unui magazin din Tokyo. Ibuka s-a concentrat pe inginerie şi pe designul produselor, în timp ce Morita s-a ocupat de marketing, angajaţi şi finanţare. Primul lor produs a fost un aparat automatic de gătit orez, dar acesta nu a avut foarte mult succes, cei doi reuşind să vândă doar 100 de astfel de aparate. Ulterior, şi-au propus să lanseze un casetofon, iar ideea lor s-a concretizat în 1950. Au avut parte de un succes modest, datorat marketingului agresiv al lui Morita. Până în 1955, Morita a încercat să conceapă designul pentru un radio portabil destinat pieţei americane, dar cel mai mic radio pe care au reuşit să îl facă era în continuare prea mare. Antreprenorul japonez a rezolvat această problemă îmbrăcându-şi oamenii de vânzări în haine cu buzunare foarte mari, astfel încât să strecoare radioul cu uşurinţă în acestea în timpul demonstraţiilor.

    Morita a început să conştientizeze faptul că numele brandului este la fel de important precum produsele realizate pentru succesul companiei. Tokyo Telecommunications Engineering era destul de greu de pronunţat, iar Morita voia un nume uşor de pronunţat şi memorabil. Toată lumea a crezut că este nebun că voia să schimbe numele unei companii care avea deja un oarecare succes, dar în 1958 şi-a atins obiectivul şi a schimbat numele companiei. Era inspirat atât de cuvântul latin ”sonus„, care însemna ”sunet„, cât şi de optimismul dat de asemănarea cu ”sunny„ (însorit). 

    În 1963, Morita a pus bazele subsidiarei americane Sony Corporation of America, iar în 1961 compania sa a devenit prima companie japoneză listată la Bursa din New York. Morita s-a mutat împreună cu familia în New York City în 1963. Voia să înveţe tot ce putea despre americani şi despre cultura lor, astfel încât Sony să creeze produsele ideale pentru piaţa americană. Petrecea totodată foarte mult timp în compania elitelor sociale americane, formate din oameni puternici şi bogaţi, atât politicieni, cât şi oameni de afaceri. În anii ’70, casetofoanele portabile au devenit populare în America, dar erau totuşi mari şi grele. Morita a avut ideea unui mic casetofon alimentat cu baterii şi dotat cu căşti care să permită o libertate mare de mişcare. A creat astfel walkmanul, unul dintre cele mai de succes produse electronice lansate vreodată, cu 250 de milioane de unităţi vândute de la debutul său din 1979.

    Sony a devenit şi prima companie japoneză care şi-a creat o unitate de producţie în Statele Unite ale Americii, iar de-a lungul timpului Morita a creat mai multe facilităţi de producţie, cercetare şi dezvoltare şi centre de design în America de Nord, Europa şi Asia.

    Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Morita au spus despre el că era foarte carismatic şi atrăgea atenţia tuturor celor cu care interacţiona. Abilităţile lui excelente de comunicare şi farmecul său i-au permis să treacă peste diferenţele culturale dintre Japonia şi Statele Unite ale Americii. Era un workaholic, dar practica şi sporturi precum schi, scuba diving şi wind surfing, chiar şi după ce a împlinit 60 de ani. Pasiunea lui Morita era însă inovaţia. Sony a dezvoltat primul televizor portabil cu baterie, tubul de imagine Trinitron, care a stabilit un nou standard pentru televizoarele color, cât şi VCR-ul.

    Morita era interesat şi de diversificarea portofoliului companiei, astfel că a creat CBS/Sony Group, axată pe producţia de muzică, iar în 1979 a intrat şi în zona serviciilor financiare prin compania Sony Prudential Life Insurance. A cumpărat şi companiile CBS Records şi Columbia Pictures Entertainment. A renunţat la fotoliul de preşedinte al companiei în 1994 şi a murit cinci ani mai târziu.

  • Doi antreprenori care au obţinut bani nerambursabili de la stat pentru afacerea lor îi învaţă şi pe alţii să-şi facă SRL-D

    Doi tineri antreprenori debutanţi au devenit consultanţi pro bono pentru cei care se gândesc să pornească o afacere cu bani nerambursabili oferiţi de către stat, dar nu ştiu cum şi dacă să se apuce. Ei au deschis un magazin de bricolaj online în septembrie cu 3.000 de euro din economii şi 17.000 de la Guvern şi CEC şi vor să îi înveţe şi pe alţii cum să nu mai fie angajaţi.

    Laura Curcă şi Vlad Sardescu au pornit aventura antreprenorială în primăvara anului trecut când, după câteva luni în care au bătut la uşile investitorilor privaţi în căutarea câtorva mii de euro pentru finanţare, au auzit întâmplător de programul guvernamental al SRL-urilor pentru debutanţi.

    CE AFACERI POŢI PORNI CU 10.000 de euro în România – EXCLUSIV

    „Am avut ideea de business şi am încercat finanţarea privată, cam pe toate canalele posibile. Din experienţa noastră putem spune că dacă nu ai un business legat de software sau aplicaţii este imposibil să găseşti un business angel care să contribuie la afacerea ta sau să atragi bani prin crowdfunding. Ei caută un return (randament al investiţiei – n.r.) rapid, iar IT-ul oferă asta. Aici e bătaia foarte mare şi este de înţeles de ce“, spun cei doi. Ideea lor a fost să deschidă un magazin online specializat în bricolaj de tip do-it-yourself, lucru imposibil cu cei 3-4.000 de euro puşi deoparte de când lucrau în vânzări – ea în consultanţă în construcţii, el în telecomunicaţii.

    „Ideea ne-a venit după ce ne-a plouat în casă şi am sunat la mai mulţi nea Caisă să vină să ne rezolve problema, dar niciunul nu a găsit o soluţie OK la problema noastră. (…) Am auzit de nea Caisă încă de mic de la tatăl meu şi am zis că e un nume bun pentru un brand în segmentul de bricolaj. Astăzi e locul unde poţi să suni, să cumperi şi să afli de ce ai nevoie fără ca cineva să vrea să te păcălească“, spune Sardescu. În planul de afacere, cei doi au mizat pe potenţialul pieţei de DIY, materiale de construcţii şi bricolaj în online, unde transparenţa preţurilor este încă redusă de practicile firmelor. „Sunt câteva magazine care continuă să funcţioneze folosind sistemul «Sună şi cere o ofertă». Noi vrem să punem totul la vedere, să acordăm aceleaşi reduceri pentru toată lumea în funcţie de cantităţi pentru ca nimeni să nu se teamă că plăteşte mai mult.“

    Cei doi mizează şi pe slaba informatizare a depozitelor de construcţii de pe piaţă şi pe lipsa de încredere în personalul acestora, clienţii având puţine informaţii privind cele mai bune produse şi raportul corect între calitate şi preţ. Afacerea neakaisa.ro – „domeniul neacaisa.ro era deja cumpărat şi nu i-am putut da de urmă proprietarului“ – funcţionează ca un revânzător, intermediar între furnizorii de astfel de materiale şi clienţii persoane fizice. „E un domeniu care nu a avut contact cu mediul online şi avem câţiva furnizori care au fost deschişi la propunerea noastră şi au înţeles că magazinele online ajung repede în topul vânzărilor lor. Ei nu au nimic de pierdut, în momentul în care ai o comandă o ridici şi o livrezi.“ Cei doi au ajuns în prezent la 14 furnizori şi ţintesc cel puţin zece comenzi pe zi până în primăvara anului 2016.

    Deşi ideea de business le-a surâs investitorilor curtaţi de cei doi tineri, neakaisa.ro nu a găsit bani în mediul privat, dar a primit încredere că poate funcţiona – „Investitorii cu care am vorbit au crezut în idee şi ne-au spus să mergem cu ea până la capăt. Dacă nu primeam răspunsuri pozitive am fi început mai greu.“ Cei doi au apelat la serviciile unui consultant specializat pe atragerea de finanţare pentru SRL-D pentru a porni afacerea. Au obţinut 8.500 de euro de la stat şi alţi 8.500 de la CEC Bank, ajungând cu economiile lor la 20.000 de euro, după mai multe aventuri. „La început am căutat informaţii despre ceea ce înseamnă SRL-D şi nu am găsit nimic. Informaţiile erau vagi şi opiniile contra acestui proiect nu erau tocmai încurajatoare. Deşi cei mai mulţi nu încercaseră, ei ştiau că nu se poate face nimic cu bani de la stat.“

    Au aplicat în martie şi au primit primii bani abia după şase luni. Alegerea consultantului cu care să lucreze a fost un pas dificil pentru cei doi, dat fiind că cereau un avans înainte de eventuala obţinere a finanţării, fără să aibă garanţia că vor obţine vreun leu. După ceva căutări, au găsit o firmă care să accepte 5% din valoarea banilor de la guvern dacă aceştia se obţineau. Au făcut bine, pentru că proiectul lor avea să fie respins. Legea prevede ca 40% din banii atraşi să fie investiţi în activele firmei, un prag despre care cei doi spun că este prea ridicat pentru un magazin online, unde nevoile constau într-un calculator, o imprimantă şi un sistem informatic de gestiune, plafonul de 8.000 de euro fiind dificil de atins. Au scris în business plan că au nevoie şi de tablete, nu doar de PC-uri, şi de buget de SEO, dar cheltuielile au fost considerate neeligibile.

  • Un francez şi-a făcut o afacere de 40 de milioane de euro cu 1.000 de angajaţi din cel mai sărac judeţ al Moldovei

    Gerard Losson s-a născut în urmă cu 46 de ani într-o familie de agricultori francezi, dar nu a dus mai departe tradiţia agricolă a familiei, mai ales că şi părinţii l-au încurajat să facă mai mult. A decis să meargă la facultate, să devină inginer textilist de meserie şi încă de la absolvire a lucrat în domeniu pentru o firmă franceză. Jobul pe care l-a avut timp de trei ani l-a purtat în SUA, China sau Coreea, dar în 1993, când industria de textile din Franţa a început să cedeze la presiunea pieţelor mai ieftine, mai ales pe nişa pentru bărbaţi, Losson a decis să folosească spiritul antreprenorial din familia sa şi să pornească un business.

    L-a cooptat pe fostul său coleg de cameră din facultate (Thomas) care avea experienţă ca buyer de costume şi au început afacerea cu textile în afara graniţelor Franţei, întâi în Portugalia şi apoi în Tunisia, dar costurile erau prea mari, iar tunisienii nu aveau tradiţie în confecţii.

    Apoi au vizitat România pentru prima dată, în 1997, şi au ales să rămână aici şi să facă afaceri. Sunt în România şi acum. „Am ajuns pe aeroportul din Otopeni şi m-am îndreptat direct către zona de nord, către Botoşani, căci ştiam că judeţul are o mare tradiţie în industria textilă şi că încă sunt oameni care mai ştiu această meserie. Din anii ’80 Franţa avea o legătură cu Botoşaniul prin firmele care cumpărau ţesături de aici“, spune Gerard Losson.

    Iniţial, cei doi francezi erau intermediari care preluau comenzi de la jucători din Franţa şi le plasau la textilierii locali. În 1999 compania deschisă de ei în Botoşani avea afaceri de 15 milioane de euro, cu 12 angajaţi, motiv pentru care ofertele de cumpărare de la investitori străini, francezi în special, nu au întârziat să apară. Dar fiecare a fost refuzată de Gerard Losson pentru că nu i-a plăcut niciodată să lucreze pentru alţii şi mai ales în entităţi organizaţionale prea stricte.

    Propunerile făcute de investitori i-au dat însă o idee – să renunţe la activitatea de intermediere şi să devină producători. Astfel, au înfiinţat prima lor companie de producţie din România şi în 1999 au cumpărat primii câţiva mii de metri pătraţi dintr-o fostă filatură din Botoşani – astăzi „inima şi creierul“ businessului Formens. Au utilat fabrica din Botoşani cu echipamente cumpărate la licitaţie în Franţa, de la foste fabrici care se închiseseră. „La nici 30 de ani ne aflam la o licitaţie cu oameni care aveau mult mai multă vechime ca noi în industrie şi cumpăram tot din fostele fabrici. Am plecat de acolo cu 27 de tiruri de echipamente.“

    Producţia fabricii a început în primăvara anului 2000, iar doi ani mai târziu au deschis o altă fabrică la Dărăban, pentru care au folosit aceeaşi reţetă de utilare, dar de data aceasta cu echipamente provenite din fabrici scoţiene. Gerard Losson avea pe atunci 33 de ani şi 1.250 de angajaţi în cele două fabrici.

    După alţi trei ani verişorul lui Thomas (partenerul său de afaceri), care avea şi el o fabrică de confecţii în Botoşani în care lucrau 400 de oameni, le-a propus să-şi unească forţele într-un singur grup. Deja-vu: Losson a refuzat iar oferta, ceea ce a dus la separarea de asociatul său. Gerard Losson a rămas cu fabrica de la Botoşani, iar Thomas cu cea de la Dărăban pe care a alipit-o businessului pe care îl avea verişorul său în România.

    Practic, ceea ce astăzi se numeşte Formens a luat naştere în 2005, când cei doi francezi care au venit împreună în România au ales să o ia pe drumuri diferite.

    „Eu am avut atunci altă viziune. În 2005 piaţa a fost liberalizată şi toată industria de costume pentru bărbaţi din Europa Centrală a murit. În doi ani s-au desfiinţat sute de mii de locuri de muncă şi pentru a nu fi afectaţi de această criză eu mi-am dorit să ne îndreptăm şi spre nişa «made to measure» pentru că nu mai puteam ţine pieptul doar cu serii mari şi fără valoare adăugată“, explică Losson. Aşa că toţi banii pe care i-a câştigat în 2005 i-a investit în echipamente mai bune şi a început să caute clienţi care să aibă nevoie de serii mai mici de costume, dar la o calitate mai bună.

    Linia made to measure a fost însă lansată abia în 2010, când Losson a adus un director tehnic francez, care rămăsese fără loc de muncă după prăbuşirea industriei din Franţa.

  • Uber promite un milion de locuri de muncă pentru femei

    Este un scop ambiţios pentru compania condusă de Travis Kalanick, care avea la sfârşitul anului trecut 162.000 de şoferi activi în Statele Unite, dintre care doar 22% femei. În mod uzual, doar 1% din angajaţii companiilor de taxi sunt femei, scrie Business Insider.

    Deşi Uber îşi desfăşoară activitatea în zeci de ţări, Statele Unite rămân principala piaţă pentru companie. Pentru a îşi îndeplini promisiunea, în condiţiile în care raportul dintre femei şi bărbaţi se păstrează, numărul şoferi angajaţi de Uber ar trebui să fie de 44 de ori mai mare decât numărul celor care lucrează în Statele Unite.

    Salle Yoo, consilierul general al Uber, a declarat pentru Reuters că un program minim de ore lucrate sau o prezenţă zilnică nu reprezintă criterii de angajare, iar acest lucru ar trebui să atragă mai multe femei decât în momentul de faţă. “Sistemul nostru oferă şansa de a dezvolta spiritul antreprenor, şansa de balansa viaţa de familie şi viaţa profesională”, a spus Yoo.
     

  • 500 de posturi scoase la concurs la CGS, în prima parte a anului, în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu

    CGS furnizează companiilor soluţii de outsourcing în 18 limbi străine: servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales, precum şi alte servicii externalizate pe multe verticale de business. În România, activitatea CGS este organizată în patru centre, respectiv în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu.

    Dintre cele 500 de posturi scoase la concurs de CGS, cele mai multe vor fi în centrele de suport din Bucureşti şi Braşov, dar şi din Sibiu şi Târgu Jiu. Candidaţii din Bucureşti trebuie să aibă cunoştinţe avansate de limba engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză sau olandeză şi, în cazul anumitor proiecte, pe lângă acestea, şi experienţă în domeniul financiar sau tehnic pe zona de IT.

    În Braşov, limbile străine cele mai căutate sunt limba engleză, maghiară, franceză, germană, spaniolă şi italiană, în timp ce, în Sibiu şi Târgu Jiu, CGS caută cunoscători de limba engleză, germană sau franceză. În aceste două centre, însă, compania scoate la concurs şi posturi care nu implică obligatoriu cunoaşterea la nivel avanasat a unei limbi străine şi care permit angajaţilor să aleagă un program de lucru flexibil de 4 ore, 6 ore sau 8, în functie de opţiunile lor.

    „Testarea candidaţilor este complexă întrucât ne dorim ca angajaţii noştri să aibă un nivel foarte bun de cunoaştere a limbilor străine, care – în funcţie de fiecare job în parte – trebuie completat de alte cunoştinţe tehnice sau diferite aptitudini. Criteriile noastre de selecţie sunt într-adevăr foarte stricte, dar în România există forţa de muncă pregătită corespunzător: trebuie doar „să ne găsim” reciproc”, a precizat Vladimir Sterescu. După angajare, CGS organizează sesiuni de pregătire de o lună care vor ajuta noii angajaţi să înţeleagă şi să îşi desfăşoare activitatea ulterioară în cadrul companiei. În România, CGS are aproape 3.000 de angajaţi, peste 75% dintre aceştia având vârsta medie de 25 de ani. Aproximativ 95% dintre angajaţii CGS sunt absolvenţi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior, majoritatea vorbind două – trei – unii până la cinci limbi străine. Câştigul salarial depinde în primul rând de limba în care fiecare angajat îşi desfăşoară activitatea, precum şi de ansamblul competenţelor solicitate (tehnice, de negociere etc), aşa încât în primul an de activitate veniturile totale lunare (salariu, tichete de masă, bonusuri etc) variază în general de la venitul mediu brut pe economie până la peste 1.500 Euro brut.

  • Mark Zuckerberg: Angajez o persoană să lucreze pentru mine, doar dacă eu pot să lucrez pentru ea

    Mark Zuckerberg a dezvăluit regula care stă la baza angajărilor pe care le face la Facebook, relatează dailymail.co.uk.

    Potrivit tabloidului britanic, Mark Zuckerberg, în vârstă de 30 de ani, este unul dintre cei mai tineri şi de succes oameni de afaceri din lume şi orice sfat profesional venit de la acesta ar trebui să fie cel mai probabil luat în serios.

    Astfel, răspunzând unei întrebări în timpul unui eveniment organizat la Mobile World Congress de la Barcelona, Mark Zuckerberg a sugerat că angajează doar acele persoane care îl ajută să fie un şef mai bun.

    “Voi angaja să lucreze direct pentru mine doar pe cineva pentru care pot să lucrez la rândul meu”, a spus Mark Zuckerberg. “Este un foarte bun test”, a mai spus Zuckerberg.

    Potrivit publicaţiei Forbes, Mark Zuckerberg ocupă poziţia a 16-a în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, în acest an, având o avere estimată la 33,4 miliarde de dolari.

    Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,35 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, fapt care înseamnă că aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel mondial foloseşte această platformă măcar o dată pe lună, după cum relata la sfârşitul lunii octombrie 2014 publicaţia The Wall Street Journal.