Tag: referendum

  • Ponta: Persoanele vinovate de fraude la bacalaureat trebuie pedepsite, dar fără abuz şi spectacol

     El a arătat că verificarea cazurilor de fraudare nu trebuie transformată într-un spectacol.

    “Dacă există corupţie – şi există, în mod clar a existat – e foarte bine ca aceasta să fie combătută şi trebuie luate măsuri foarte dure. Şi profesorii care luau mită pentru subiecte trebuie să răspundă penal, ca un semnal pentru toţi ceilalţi. Pe de altă parte, sper doar ca lucrurile acestea să se desfăşoare în procedurile normale, pentru că, totuşi, după ce anul trecut i-am văzut pe procurorii domnului preşedinte Băsescu şi ai lui Morar cum fugăreau oamenii prin sate, acum iau cu autobuzele elevi. Începe să arate ca o societate înainte de 1989”, a spus Ponta.

    Premierul a adăugat că nu ar vrea ca, pe baza unei acţiuni legale şi normale, să se ajungă la scenele din anii comunismului de anul trecut cu procurorii care îi fugăreau pe oamenii care au votat la referendum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CC: Modificarea cvorumului la referendum, după un an, pentru a respecta statul de drept

     “Jurisprudenţa şi documentele examinate relevă instabilitatea legislaţiei româneşti în materie de alegeri, dar şi de referendum, în contradicţie cu principiile statului de drept, existenţa unor deficienţe ale sistemului electoral actual, necesitatea modificării legislaţiei electorale şi faptul că aceasta trebuie să aibă o solidă fundamentare, respectiv să se concretizeze într-un act complex – un cod electoral, precum şi faptul că modificarea trebuie să respecte principiul securităţii juridice, respectiv să nu se intervină (cu unele excepţii admisibile) cu mai puţin de un an înainte de alegeri. Aceste argumente reţinute în numeroasele decizii ale Curţii se aplică în mod corespunzător şi dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză”, se precizează în motivarea Curţii Constituţionale.

    De asemenea, Curtea a constatat faptul că în acest an a fost declanşată procedura de revizuire a Constituţiei, dar şi faptul că “în aceeaşi perioadă se află în curs procedura referendumului cu privire la probleme de interes naţional, declanşat de Preşedintele României”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boc: Ponta, iresponsabil, induce suprapunere între referendumul din 2012 şi populaţia cu drept de vot

     “După declaraţia făcută cu privire la referendumul din 2012 şi faptul că preşedintele ar fi trebuit să fie demis, pot spune că Victor Ponta este un om iresponsabil din punct de vedere politic, pentru că, în calitate de prim-ministru, atacă o decizie a CC care a fost dată în baza datelor oferite de guvernul pe care l-a condus. Validarea sau invalidarea referendumului s-a făcut în baza datelor oferite de Guvernul Ponta, iar astăzi, Ponta atacă şi decizia CC şi propriul guvern pe care îl conduce. În al doilea rând, este iresponsabil şi pentru faptul că încearcă să inducă în opinia publică o suprapunere între rezultatul de la referendum şi populaţia cu drept de vot. Or cele două lucruri nu se confundă, aşa cum vrea Victor Ponta”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Emil Boc.

    Potrivit acestuia, Institutul Naţional de Statistică oferă, prin recensământ, date despre evidenţa populaţiei României, în timp ce populaţia cu drept de vot este înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne, unde se găseşte Registrul naţional al persoanelor cu drept de vot, în funcţie de situaţia juridică a fiecăreia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Recensământul relevă că la referendumul pentru demiterea lui Băsescu a fost cvorum peste 50%. REACŢIA PREŞEDINTELUI

     “Am văzut şi eu datele finale ale recensământului, mai bine mai târziu decât niciodată. Am fost peste 50% în 29 iulie care am dat «lovitura de stat», cum ar spune unii rămaşi în urmă, dar nu ne mai foloseşte prea mult acum”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

    Băsescu: Ponta, acelaşi om lipsit de responsabilitate dacă a afirmat că a fost întrunit cvorumul

    Preşedintele Traian Băsescu a precizat, joi, răspunzând unei întrebări, că premierul Victor Ponta arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ceea ce spune dacă a afirmat, în urma analizării datelor INS, că la referendum s-ar fi întrunit cvorumul pentru demiterea sa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce a amânat cu un an CCR reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum

    CCR s-a prevalat astfel de Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia (2006-2007), care spune că pentru asigurarea stabilităţii legislative, “aspectele fundamentale în materia dreptului referendar nu trebuie să poată fi modificate cel puţin un an înainte de referendum”. Acest paragraf al codului a fost ignorat de CCR vara trecută, atunci când s-a pronunţat asupra legii Severin-Pieptea (USL) care prevedea reintroducerea unui singur cvorum de aprobare pentru toate tipurile de referendum, adică aşa cum fusese legea la noi din 2007 până în aprilie 2012 (aprobarea iniţiativelor supuse la referendum se face cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate).

    CCR a dat atunci undă verde legii USL la 10 iulie, iar în baza ei s-a organizat la 29 iulie referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu – aşadar, fără anul de graţie cerut de Comisia de la Veneţia pentru asigurarea stabilităţii legislative. Acum, schimbarea cvorumului de prezenţă de la 50% plus unu din cetăţenii înscrişi pe liste la 30% ar fi însemnat o modificare care nu a mai fost adusă legii referendumului din 2000 până astăzi.

    Fapt e că decizia CCR deschide trei posibilităţi pentru USL: prima, să încerce organizarea referendumului în 2 zile, ca în 2003, a doua – să-l amâne pentru vara viitoare, iar a treia, sugerată de liberalii Călin Popescu-Tăriceanu şi Sorin Roşca-Stănescu, ca Parlamentul să se transforme în Adunare Constituantă şi să elaboreze de la zero o nouă Constituţie pe care o va supune ulterior votului popular. Pentru aceasta, condiţia ar fi însă un referendum preliminar prin care se supune la vot abrogarea actualei Constituţii.

  • Blaga: Decizia CC privind referendumul e o primă şi majoră înfrângere a USL şi a PNL

     “Hai să fim clari: este o primă şi majoră înfrângere a USL decizia Curţii Constituţionale şi spun acest lucru pentru că ei îşi făceau planuri ca foarte rapid, chiar la sfârşitul lunii august, să treacă prin Camere proiectul de Constituţie şi în luna octombrie să organizeze referendum. Lucrul acesta nu mai este posibil în acest moment. Sigur că vor fi schimbări majore şi aceasta este o înfrângere majoră a USL în primul rând şi a PNL, pentru că, până la urmă, preşedintele acestei comisii este Crin Antonescu, în primul rând”, le-a spus ziariştilor Vasile Blaga.

    El a precizat că PDL va continua demersurile începute “pentru constituirea unei coaliţii pentru o Constituţie a cetăţenilor” şi că democrat-liberalii vor boicota acţiunile puterii de a pune în practică “proiectul de Constituţie antidemocratic”. “Rămânem la poziţia PDL de a boicota acţiunile puterii de a-şi pune în practică această Constituţie, acest proiect de Constituţie antidemocratic”, a spus Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CC: Pragul de 30% la referendum e constituţional în măsura în care nu se aplică un an de la intrarea în vigoare

     Curtea a dat publicităţii următoarea decizie:

    “Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii”.

    CC precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial Partea I.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ideea de referendum la români: Jos unealta lui Hitler!

    La aceasta s-a adăugat însă, mai nou, şi o mică tensiune PNL-PC, aparent fiindcă PC nu-i mai consideră suficient de combativi pe liberali în lupta contra coabitării PSD-Băsescu, în realitate probabil pentru că văd scăzând atât cota PNL în raport cu PSD în cadrul USL, cât şi cota lui Crin Antonescu de posibil prezidenţiabil al unei alianţe USL, aşa încât îşi caută alte moduri de a rămâne în preajma puterii.

    Fapt e că, în ciuda opoziţiei parlamentarilor, referendumul lui Băsescu va avea loc totuşi, conform procedurii constituţionale actuale, pe care Crin Antonescu a anunţat însă că Parlamentul o va revizui, cu motivaţia memorabilă că şi Adolf Hitler şi-a consolidat puterea în dauna democraţiei tot prin referendumuri populare, adică aşa cum ar intenţiona să facă şi Traian Băsescu. Efectele iniţiativei lui Băsescu s-au făcut deja simţite: votul în Senat al proiectului de revizuire a Constituţiei a fost amânat până la toamnă, iar Crin Antonescu, şeful comisiei parlamentare de revizuire, a repetat că viitoarea Constituţie va constrânge Parlamentul ca atunci când va elabora legea electorală, să limiteze la 300 numărul maxim de deputaţi (dar nu şi numărul maxim de parlamentari, aşa cum a stabilit referendumul din 2009).

    Deocamdată, proiectul de revizuire a fost aprobat de comisie şi va fi trimis la Consiliul Legislativ, apoi la CCR, iar în paralel va fi trimis Comisiei Europene şi Comisiei de la Veneţia, care vor avea la începutul lui iulie un prim schimb de opinii cu autorităţile române pe marginea textului.

  • Parlamentul A RESPINS referendumul iniţiat de Traian Băsescu

     La şedinţa Parlamentului în care s-a discutat scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la organizarea unui nou referendum privind Parlamentul unicameral cu maximum 300 de aleşi, senatorul PNL Ioan Ghise a cerut de mai multe ori cuvântul invocând o procedură, iar Zgonea a refuzat solicitându-i să menţioneze articolul din Regulament pe care îl vizează.

    “X sau X+1 sau X+2 articol”, i-a răspuns, pe rând, Ghişe care l-a acuzat pe Zgonea de “abuz”.

    În final, lui Ghişe i-a fost dat cuvântul, acesta arătând că Parlamentul reprezintă suveranitatea poporului şi că la precedentul referendum de suspendare a preşedintelui nu a finalizat procedura. Potrivit lui Ghişe, la referendumul din 2012 Parlamentul trebuia să decidă procedura de urmat, iar Parlamentul nu a făcut acest lucru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Exerciţii de democraţie cu secui scoşi în stradă

    PPMT a anunţat că va însoţi referendumul local de mişcări de stradă organizate împreună cu Consiliul Naţional Secuiesc, întrucât “forma actuală de împărţire teritorială pe care ştim că o pregăteşte Guvernul nu dă nicio şansă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc” (Sorban Attila, liderul PPMT Harghita), în timp ce PCM a ameninţat de-a dreptul cu “nesupunerea civică, blocarea unor artere de circulaţie şi aşa mai departe, care sunt metode democratice” (Biro Zsolt, liderul formaţiunii).

    În acelaşi timp, liderul Consiliului Naţional al Secuilor (CNS), Balazs Izsak, a protestat la Budapesta faţă de planul actual de regionalizare promovat de USL, afirmând că proiectul de reorganizare teritorială ar însemna integrarea Ţinutului Secuiesc într-o regiune (Transilvania Centrală) unde proporţia maghiarilor să fie sub 30%. Balazs susţine că planul ar încălca reglementările europene referitoare la minorităţi şi limbi regionale şi vrea să iniţieze o campanie de strângere de semnături cu scopul de a sensibiliza UE să intervină.

    Capacitatea maghiarilor de a-şi organiza sistemul de lobby şi mişcările de protest este foarte bine cunoscută încă de la începutul anilor ’90. Anul acesta, la începutul lunii martie, demonstraţii pentru autonomia Ţinutului Secuiesc au fost organizate la Londra, Viena, Helsinki, Haga, Munchen Stockholm şi Zurich, precum şi în SUA, la Washington, New York, Cleveland, Los Angeles, Toronto şi Ottawa. În Ungaria, demonstraţii au avut loc la Budapesta, Szolnok, Keszthely şi Sarospatak.

    De partea sa, Guvernul invocă necesitatea de a reorganiza teritoriul astfel încât să se poată asigura eliminarea actualelor dezechilibre de dezvoltare economică între regiuni. “Actualul sistem administrativ a creat o dezvoltare dezechilibrată a acestei ţări – judeţe mai bogate, mai sărace şi foarte sărace. Sunt judeţe în care o mare parte din populaţie nu are acces la minimum de condiţii de civilizaţie, la dezvoltare. Dacă păstrăm actualul sistem, transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori. Facem regiuni ca să avem o repartizare echilibrată a resurselor către toţi cetăţenii României”, a declarat recent viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

    Conform raportului Consiliului consultativ pentru regionalizare, România ar urma să fie împărţită în opt sau nouă regiuni în funcţie de criterii culturale, de număr al populaţiei şi de dezvoltare zonală. “Nu intenţionez să propun un proiect de regionalizare care să aibă la bază criterii etnice”, a declarat Dragnea la emisiunea “După 20 de ani” de la Pro TV.

    Sursa foto: Consiliul Naţional Secuiesc