BusinessMagazin

Tag: investitori

  • De ce vorbeşte toată Londra despre România?

    În cei aproape 35 de ani de capitalism, în România au fost anunţate mai puţin de zece mega tranzacţii, mai exact acorduri a căror valoare sare de 1 mld. euro. Iar dintre acestea, cele mai multe vizează companii din domenii considerate de siguranţă naţională, cum e cazul energiei sau al telecomunicaţiilor. Excepţiile sunt puţine şi implicit rare. Cel mai recent membru în acest „club select” al miliardarilor în euro este însă o astfel de excepţie. E vorba de acordul dintre fondul de private equity MidEuropa Partners şi grupul olandezo-belgian Ahold-Delhaize, ce a vizat retailerul autohton Profi. Care este povestea celei mai importante tranzacţii din 2023, povesteşte chiar Robert Knorr, executivul care conduce din poziţia de managing partner fondul MidEuropa, cu sediul la Londra.

     

    Tranzacţia a avut o valoare a întreprinderii (enterprise value) de 1,3 mld. euro pre-IFRS16 şi 1,8 mld. euro post-IFRS16. Dacă ar fi să convertim în dolari, ajungem la 2 mld. dolari. Nu sunt tranzacţii de asemenea dimensiune în Europa în prezent, toată lumea vorbeşte despre dealul acesta la Londra”, povesteşte Robert Knorr în singurul interviu acordat presei locale. Enterprise value se referă la valoarea totală a companiei, fiind incluse aici şi datoriile (pe termen scurt şi lung). „Din totalul sumei, datoriile reprezintă o mică parte”, spune executivul MidEuropa fără a oferi cifre.

    Totuşi, la Ministerul de Finanţe firma Profi Rom Food, care operează businessul, a raportat datorii totale de 4,2 mld. lei (850 mil. euro) la final de 2022. Nu există date privind creditorii (dacă MidEuropa se numără printre ei) sau privind evoluţia în acest an când a fost semnat deal-ul. La finalul lunii octombrie, fondul de private equity MidEuropa a anunţat că a vândut grupului Ahold Delhaize, proprietarul reţelei de supermarketuri şi magazine de proximitate Mega Image în România, reţeaua locală Profi. Ca valoare, este de departe cea mai mare tranzacţie din retailul românesc şi totodată cel mai important deal din 2023 din România. „Atât eu, cât şi MidEuropa suntem foarte mulţumiţi de această tranzacţie. E un deal important pentru noi, un acord de mari dimensiuni. Este totodată o tranzacţie majoră pentru România, un deal etalon pentru piaţa locală. Vorbim de o tranzacţie care a pus România pe harta investiţiilor şi investitorilor din Europa”, explică Robert Knorr.

     

    „Suntem încrezători că vom semna aici cel puţin o nouă tranzacţie în următorii 2-3 ani. Vrem să investim mai mult în România, ţara e clar pe harta noastră. Ne întâlnim cu potenţiali vânzători în mod constant, dedicăm timp analizei companiilor-ţintă locale. Dacă sunt investitori care au un proiect bun, noi suntem deschişi să discutăm.”

    Robert Knorr, managing partner MidEuropa

    MidEuropa a intrat în acţionariatul Profi la final de 2016, când a plătit peste 530 mil. euro pentru retailerul care avea atunci circa 500 de supermarketuri şi magazine de proximitate modernă. Vânzătorul a fost un alt fond, Enterprise Investors. La momentul acela, a fost cea mai mare sumă plătită de un investitor financiar pentru o companie din România. În ultimii şapte ani (din 2016 până în 2022), businessul Profi s-a triplat, la fel şi reţeaua de magazine, ajungând la 1.650 de unităţi şi 11,66 mld. lei. „Am testat iniţial interesul pentru Profi în primăvara lui 2023 şi am remarcat că există interes substanţial.” Atunci, fondul a angajat banca de investiţii Citi. „Nu am desfăşurat un proces clasic, un proces oficial, ci am făcut ceva customizat.” Robert Knorr spune că fondul a vrut să ştie interesul potenţialilor cumpărători, dar a vrut şi să vadă la ce se poate aştepta. „În felul acesta, am putut înţelege pe de-o parte cine e cu adevărat interesat, şi pe de alta ce planuri are fiecare investitor în parte, lucru foarte important pentru noi. Apoi, am putut evalua ce potenţial cumpărător poate ajunge cu noi până la finalul procesului. Iar ulterior, am ales cea mai bună opţiune.”

    Profi este unul dintre cei mai mari retaileri de pe plan local din perspectiva cifrei de afaceri (locul al patrulea în clasament după Lidl, Kaufland şi Carrefour, anul trecut) şi lider din perspectiva reţelei (peste 1.650 de magazine). Spre comparaţie, Mega Image, reţeaua deţinută de Ahold Delhaize, e al şaselea retailer ca vânzări (8,7 mld. lei) şi locul secund ca reţea (aproape 1.000 de unităţi). „Când alegi un cumpărător şi mai ales când ai opţiunea de a alege – noi am fost în această situaţie privilegiată – ţii cont de cel puţin trei aspecte – preţul, modul în care se poate desfăşura procesul (ce investitor poate rămâne până la capăt) şi planul de viitor (ce se va întâmpla cu compania după finalizarea tranzacţiei). Noi suntem foarte apropiaţi de oamenii din managementul Profi. Ei cunosc piaţa foarte bine, şi au fost de acord cu decizia noastră. Am ţinut cont şi de impactul pe care acest deal îl va avea asupra furnizorilor şi angajaţilor”, spune executivul despre decizia de a merge în final cu grupul Ahold Delhaize. Acesta din urmă e un gigant cu 19 branduri în portofoliu, circa 7.650 de magazine în mai multe ţări şi afaceri de 31,8 mld. lei anul trecut. „MidEuropa e un fond a cărui activitate se desfăşoară în Europa Centrală şi de Est, iar România e o piaţă importantă. Vrem să mai facem tranzacţii aici, nu avem planuri pe termen scurt pentru această ţară, aşa că suntem interesaţi de consecinţele acţiunilor noastre”, adaugă el.

    Asocierea dintre Penny şi Mega Image ar duce la o reţea de 2.500 de magazine şi afaceri de 20 mld. lei anul trecut. Asta ar putea însemna un nou lider în comerţul local.

    Interesul pentru Profi a fost mai mare din partea investitorilor strategici, dar au existat şi câteva fonduri de investiţii care au mers alături de MidEuropa în proces o bună bucată de vreme, potrivit lui Robert Knorr. Un fond cumpără un business pentru a-l vinde din nou în câţiva ani în câştig. Iar pentru asta ar trebui să multiplice din nou valoarea. Şi găsească şi un cumpărător ulterior. Un investitor strategic însă, vede valoarea adăugată pentru propriul business şi face o achiziţie cu gândul de a o ţine pe termen lung în portofoliu. „În final însă, interesul a fost clar mai mare din partea investitorilor strategici, semn pentru noi că am creat un jucător strategic pentru piaţă. Am avut printre potenţialii cumpărători companii deja prezente în România, dar şi unele pentru care această preluare ar fi reprezentat poarta de intrare în România. Au fost mai mulţi investitori strategici interesaţi (mai mult de trei).”

    Executivul care conduce operaţiunile MidEuropa nu oferă alte cifre sau alte nume, deşi sursele din piaţă spun că în cursă au fost jucători precum Carrefour, dar şi alţii noi, inclusiv din Europa de Nord (Salling Group), o noutate pentru România. „În timpul celor şapte ani pe care i-am petrecut în acţionariatul Profi, am dezvoltat un jucător important, iar interesul remarcat din partea investitorilor reprezintă dovada clară a dezvoltării economiei româneşti în această perioadă. Şi arată că investitorii – şi vorbim de investitori majori – se uită către România.” În mod normal, un fond stă 3-5 ani într-o companie înainte să vândă, însă ultima perioadă a fost marcată de pandemie, de război la graniţă, de inflaţie record şi de dobânzi în creştere, astfel că MidEuropa Partners nu a făcut exit până aproape să marcheze şapte ani de când a cumpărat Profi. Totuşi, discuţii şi tatonări au mai fost. Se întâmplă uneori ca, din motive ce ţin de evoluţia economiei, a unei anume industrii sau companii, vânzarea să fie amânată până la un moment ulterior considerat mai bun. În unele situaţii – mai rare, e adevărat – fondurile vând în pierdere. Nu este cazul acum, potrivit lui Robert Knorr. „Private Equity este despre investiţii şi exituri. Nu avem un deadline strict, dar după 3 până la 7-8 ani, ne gândim la o vânzare. Se poate întâmpla uneori ca momentul exitului să se suprapună cu o perioadă dificilă. După cinci ani la Profi eram în mijlocul pandemiei. La jumătatea lui 2022 eram într-o piaţă afectată de războiul din Ucraina. Aşa că, în mod natural, ne-am pus problema dacă 2023 e anul potrivit pentru un exit. De aceea atât noi, cât şi bancherii de la Citi ne-am întâlnit cu potenţiali cumpărători pentru a vedea care e situaţia.”

    Pentru unii investitori, regiunea Europei Centrale şi de Est a dispărut de pe hartă ca urmare a războiului din Ucraina, adaugă el. „Totuşi, în ceea ce ne priveşte şi în ceea ce priveşte tranzacţia aceasta, feedbackul a fost pozitiv. Am remarcat că există interes pentru România, există interes pentru deal-uri de peste 1 mld. euro şi există interes pentru Profi. Ne-am simţit încurajaţi să mergem mai departe.” Chiar şi aşa, fondul a fost prudent în abordare, nu a promovat procesul de vânzare. Momentul actual este unul dificil pentru piaţa de M&A în contextul în care banii sunt mai puţini şi mai scumpi ca în anii trecuţi, iar cumpărătorii sunt mai rezervaţi în a plăti sume mari, ba chiar negociază la sânge. Astfel, discuţiile nu neapărat finalizează cu un acord.„Mediul investiţional actual e unul dificil, dar faptul că am reuşit să vindem în aceste vremuri şi faptul că am semnat un deal de asemenea amploare e un semnal cu atât mai bun.” Fiind vorba de o megatranzacţie în contextul actual, jucătorii din industrie spun că vânzarea Profi ar putea da un boost unui sector care, în mod normal, nu prea vede dealuri de o asemenea magnitudine. Excepţie fac unele domenii de siguranţă naţională precum energia sau telecomul, care au mai dat tranzacţii de aproape sau chiar peste 1 mld. euro.

    De ce a existat totuşi interes crescut pentru Profi într-un context de piaţă dificil? Jucătorii deja existenţi vor să îşi consolideze poziţia în comerţul alimentar local şi să urce – pe cât de mult se poate – la vârful pieţei. Iar jucătorii noi vor să pătrundă în forţă pe o piaţă în creştere. Tot comerţul modern are circa 4.300 de magazine şi afaceri de aproape 100 mld. lei anul trecut. Profi singur are mai bine de o treime din universul de magazine şi peste 10% din vânzări.

    În ceea ce priveşte retailerul rezultat din alipirea Mega Image şi Profi, acesta ar avea mai bine de jumătate din universul de comerţ modern şi o cincime din vânzările totale din comerţul modern. Pe segmentul de supermarket unde activează cei doi jucători însă, cota de piaţă e de peste 70%, conform calculelor Business Magazin ce estimează afacerile Auchan şi Carrefour pe acest format, aceştia fiind singurii alţi actori din segment. Tranzacţia trebuie să primească acordul Consiliului Concurenţei, care se va uita atât la cota de piaţă cumulată, cât şi la cea regională şi chiar locală a celor două reţele. În unele zone sau localităţi, cei doi retaileri se află în imediata proximitate, aşa că există şansa ca la analiză Concurenţa să ceară vânzarea unor magazine cum s-a întâmplat şi în alte cazuri. Există şi şansa unei aprobări cu condiţii referitoare la preţuri. „În ceea ce priveşte tranzacţia cu Profi, am analizat situaţia şi din perspectiva concurenţei (ce impact va avea dealul asupra pieţei – n.red.), alături de consultanţi specializaţi. E clar că e o tranzacţie care va ajuge pe masa Consiliului Concurenţei, chiar a autorităţilor europene care o vor analiza. Dar avem încredere în decizia autorităţilor de concurenţă.”

    Robert Knorr adaugă că retailul românesc e o piaţă puternic competitivă, cu un număr mare de jucători străini, în continuă creştere (ca vânzări). Piaţa creşte ca vânzări, însă numărul de jucători scade constant ca urmare a consolidării sectorului. Doar în acest an, pe lângă achiziţia Profi de către Ahold Delhaize, a mai existat un deal, preluarea Cora de către Carrefour. Iar în ultimul deceniu au mai existat şi alte mutări similare. Astfel, numărul de jucători din comerţul modern s-a înjumătăţit în aceşti ani la opt. Piaţa continuă totuşi să crească atât ca valoare, cât şi ca număr de magazine. Iar o altă tendinţă este reprezentantă de forţa tot mai mare a discounterilor, către care românii se orientează datorită preţurilor reduse. De altfel, liderul pieţei după cifra de afaceri de anul trecut e discounterul german Lidl. Iar nemţii de la Penny, discounteri şi ei, au postat cel mai rapid avans al cifrei de afaceri în 2022. „Vedem o prezenţă importantă a discounterilor aici. Profi şi Ahold activează pe segmentul supermarketurilor. Dacă e să comparăm discounterii şi supermarketurile, remarcăm că primii importă mai mult pentru că fac economii de scară, având focus pe preţ. Profi are în bună parte furnizori locali. Iar Ahold Delhaize, deşi e un jucător străin, e totuşi un lanţ de supermarketuri care mizează pe branduri, mai ales pe branduri locale, şi nu pe mărci private.”

    Faptul că cele două reţele sunt active în acelaşi segment înseamnă că vor fi mai mulţi furnizori locali la raft, spune Robert Knorr. Totuşi, el nu spune şi că alăturarea a două nume puternice din retail înseamnă şi o forţă mult mai mare în negoriere pentru noul jucător, respectiv o forţă mai mică în negociere pentru furnizori. Şi asta în condiţiile în care producătorii locali s-au plâns în multe rânduri de faptul că în negocieri, retailerii sunt deja mai puternici. Iar asocierea dintre Penny şi Mega Image ar duce la o reţea de 2.500 de magazine şi afaceri de 20 mld. lei anul trecut. Asta ar putea însemna un nou lider în comerţul local. Cum tot comerţul modern are circa 4.300 de magazine şi afaceri de aproape 100 mld. lei anul trecut, retailerul rezultat din alipirea Mega Image şi Profi va avea mai bine de jumătate din universul de comerţ modern şi o cincime din vânzări.

    De ce altceva a cumpărat grupul Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, reţeaua Profi? Pentru Mega Image, acest deal reprezintă soluţia de a acoperi toată ţara, faţă de doar câteva judeţe până acum. Spre comparaţie, Profi are 1.650 de magazine în câteva sute (800) de localităţi, retailerul acoperind uniform ţara, chiar intrând şi-n mediul rural.

    De ce altceva a cumpărat grupul Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, reţeaua Profi? Pentru Mega Image, acest deal reprezintă soluţia de a acoperi toată ţara, faţă de doar câteva judeţe până acum. Spre comparaţie, Profi are 1.650 de magazine în câteva sute (800) de localităţi, retailerul acoperind uniform ţara, chiar intrând şi în mediul rural. De ce a ales MidEuropa să meargă mai departe cu olandezo-belgienii? „De ce ne-a plăcut asocierea dintre Mega Image şi Profi? Pentru că sunt două reţele complementare. Una e prezentă mai ales în Bucureşti – Mega Image, iar cealaltă mai ales în ţară – Profi. Sunt doi jucători cu strategii diferite, cu clienţi-ţintă diferiţi. Cred că pot coexista şi se pot dezvolta mai departe.” Ahold Delhaize are mai multe branduri în portofoliu (19), astfel că e posibil să păstreze şi brandul Profi, e decizia lor însă, spune Robert Knorr. „Totuşi, nu e vorba doar despre brand, e vorba despre managementul Profi şi despre angajaţi. Cumpărătorul apreciază ce au realizat, apreciază dedicarea şi profesionalismul şi îi consideră un actor important în următorul capitol.” De altfel, în piaţă se discută deja că, dacă acordul primeşte acordul Concurenţei, există trei strategii posibile la nivel de brand – dispare Profi, dispare Mega Image sau se merge înainte cu ambele branduri. Ahold Delhaize are deja şi alte pieţe unde funcţionează cu două sau mai multe mărci. În România, cele două reţele sunt poziţionate total diferit, după cum recunoaşte şi Robert Knorr.

    Mega Image a fost, încă de la început, o reţea activă în zonele dezvoltate, fiind poziţionată în segmentul clienţilor cu venituri medii şi peste medie, un fost CEO al reţelei afirmând anterior că retailerul nu intră în lupta pentru cel mai mic preţ. Între timp, compania şi-a mai schimbat poziţionarea, lansând şi campanii centrate pe preţ, dar în continuare lanţul e activ în oraşe şi în judeţe dezvoltate din punct de vedere economic. Profi, pe de altă parte, s-a poziţionat ca un retailer cu preţuri mici şi cu formate diferite – Profi Super, Profi City, Profi Go şi Profi Loco -, unul chiar adaptat mediului rural, e vorba de Loco. Compania a acoperit chiar şi sate şi comune din România când niciun alt retailer modern nu a făcut-o. Astfel, reţeaua de 1.650 de magazine a ajuns la 1,3 milioane pe clienţi pe zi. Această tranzacţie reprezintă a patra operaţiune de exit întreprinsă de MidEuropa în 2023, după exit-urile parţiale din compania de software Symfonia şi din platforma de e-commerce Allegro, precum şi vânzarea completă a furnizorului de servicii medicale Kent. Este totodată al doilea exit de peste 1 mld. euro din retailul alimentar, după Zabka în Polonia (vândut anterior către un alt investitor financiar). După această tranzacţie, fondul mai deţine în România reţeaua de sănătate privată Regina Maria (preluată în 2015) şi compania de curierat Cargus (2018).

    „Regina Maria creşte frumos, oferă servicii esenţiale populaţiei din România. Am decis să mai ţinem compania în portofoliu o vreme pentru că există potenţial de dezvoltare. Nu am avea probleme însă în a găsi cumpărător dacă am vrea să facem exit. Tranzacţia cu Profi va deschide uşi. E cea mai mare tranzacţie făcută de un fond de private equity în regiune. Nu există nimic de valoarea aceasta nici în Polonia”, explică Robert Knorr. El nu vorbeşte însă despre un nou exit, ci de achiziţii viitoare. „Analizăm constant piaţa locală, România e foarte importantă pentru noi. Avem birou în Bucureşti, avem specialişti în anumite domenii care zboară la Bucureşti din Varşovia sau Londra.”  MidEuropa este un fond care se axează pe patru domenii – retail, servicii, sănătate şi tehnologie. „În prezent, nu vedem oportunităţi noi pe piaţa de retail alimentar, dar retailul e un domeniu vast. Avem retail non-food, retail specializat, retail tech (e-commerce). Ne uităm după noi oportunităţi de achiziţii.”

    „De ce altceva a cumpărat grupul Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, reţeaua Profi? Pentru Mega Image, acest deal reprezintă soluţia de a acoperi toată ţara, faţă de doar câteva judeţe până acum. Spre comparaţie, Profi are 1.650 de magazine în câteva sute (800) de localităţi, retailerul acoperind uniform ţara, chiar intrând şi în mediul rural”.

    Robert Knorr, managing partner MidEuropa

    Mai mult, fondul se uită la companii de anumite dimensiuni – peste 100 mil. euro (enterprise value). Pentru jucătorii din tech putem vorbi de un tichet de 50-60 mil. euro. „Astfel, pentru a putea semna o tranzacţie, trebuie ca o companie să îndeplinească o serie de criterii. Şi chiar dacă bifează aceste criterii, se poate întâmpla să nu ne înţelegem cu cumpărătorul pe preţ. Ni s-a întâmplat asta în România în 2021.” La cumpărare, MidEuropa negociază atât cu fonduri de investiţii, cât şi cu antreprenori. Uneori – nu în România până acum, dar în alte ţări – a cumpărat companii antreprenoriale, dar nu le-a cumpărat integral. „Ne place să ţinem alături de noi fondatorii, aceştia pot păstra 20-30% şi merg cu noi mai departe în următoarea etapă de dezvoltare.” Robert Knorr recunoaşte că principala piaţă de interes e Polonia, iar asta datorită dimensiunii economiei şi a populaţiei. A doua cea mai importantă e însă România, o ţară de aproape 20 mil. oameni. „Suntem încrezători că vom semna aici cel puţin o nouă tranzacţie în următorii 2-3 ani. Vrem să investim mai mult în România, ţara e clar pe harta noastră. Ne întâlnim cu potenţiali vânzători în mod constant, dedicăm timp analizei companiilor-ţintă locale. Dacă sunt investitori care au un proiect bun, noi suntem deschişi să discutăm.”În ultimii doi ani nu a fost o piaţă a vânzătorilor dat fiind că banii sunt mai scumpi şi deci mai greu accesibili. Însă acei vânzători care nu au fost constrânşi să facă exit, au decis să amâne procesul, adaugă executivul MidEuropa.

    „Mă aştept ca din 2024 să existe mai multă activitate pe piaţa de M&A, dar vor fi alte aşteptări legate de preţ.” Mediul investiţional e plin de provocări din cauza unor factori externi precum ratele dobânzii mai mari, războiul din Ucraina şi, mai recent, conflictul dintre Israel şi Palestina. În ceea ce priveşte MidEuropa, Robert Knorr spune că are fonduri momentan, finanţarea unor noi achiziţii nu reprezintă o problemă. Piaţa e dificilă când vine vorba de acest proces întrucât au fost făcute mai puţine exituri în ultimul timp în piaţă, iar investorii au mai puţine lichidităţi. „Investitorii noştri (investitori instituţionali) ne susţin. Noi avem fonduri şi momentan nu suntem în proces de a strânge noi fonduri”, conchide el.   

  • Ce urmează pentru fondul de investiţii MidEuropa după vânzarea Profi? Ce alte tranzacţii sunt avute în vedere

    După aceastră tranzacţie, fondul MidEuropa mai deţine în România reţeaua de sănătate privată Regina Maria (preluată în 2015) şi compania de curierat Cargus (2018).

    „Am decis să mai ţinem Regina Maria în portofoliu o vreme pentru că există potenţial de dezvoltare. Nu am avea probleme însă în a găsi cumpărător dacă am vrea să facem exit. Tranzacţia cu Profi va deschide uşi. E cea mai mare tranzacţie făcută de un fond de private equity în regiune. Nu există nimic de valoarea aceasta nici în Polonia“, explică Robert Knorr. El nu vorbeşte însă despre un nou exit, ci de achiziţii viitoare.

    „Analizăm constant piaţa locală, România e foarte importantă pentru noi.“

    MidEuropa este un fond care se axează pe patru domenii – retail, servicii, sănătate şi tehnologie. Mai mult, se uită la companii de anumite dimensiuni – peste 100 mil. euro (enterprise value). Pentru jucătorii din tech putem vorbi de un tichet de 50-60 mil. euro.

    „Suntem încrezători că vom semna aici cel puţin o nouă tranzacţie în următorii doi-trei ani. Vrem să investim mai mult în România, ţara e clar pe harta noastră. Investitorii noştri (investitori instituţionali) ne susţin. Noi avem fonduri şi momentan nu suntem în proces de a strânge noi fonduri. Mă aştept ca din 2024 să existe mai multă activitate pe piaţa de M&A, dar vor fi alte aşteptări legate de preţ.“

  • Polonia, un loc atractiv în mod constant pentru a investi

    Polonia trece testul rezistenţei la crizele economice, în ciuda multor adversităţi – turbulenţe globale, turbulenţe pe piaţă cauzate de pandemia de COVID care durează de câţiva ani şi războiul care se desfăşoară peste graniţa de est de aproape doi ani. Economia se apără cu succes împotriva unei încetiniri semnificative, în ciuda dificultăţilor suplimentare. Nici măcar astfel de evenimente semnificative la scară globală nu au reuşit să zdruncine atractivitatea investiţiilor. Polonia atrage investitori străini de ani de zile şi nu se opreşte în această tendinţă nici măcar pentru o clipă. Este o ţară cu mare potenţial, care se dezvoltă într-unul dintre liderii economiei europene, fapt confirmat de poziţiile sale înalte în numeroase clasamente ale atractivităţii investiţionale. Lista motivelor pentru care Polonia este un loc atât de bun pentru a investi devine din ce în ce mai lungă.

     

    Ceea ce este neschimbător

    Dimensiunea ţării vorbeşte în favoarea alegerii pieţei poloneze ca loc pentru investiţii. Polonia este cea mai mare ţară din Europa Centrală şi de Est şi a 6-a ca mărime din Europa. Un avantaj neschimbat în favoarea Poloniei este, de asemenea, locaţia sa excelentă. Poziţia centrală a ţării pe harta Europei o face o poartă strategică între Est şi Vest. Datorită locaţiei sale la intersecţia principalelor rute de transport nord-sud şi est-vest, Polonia a subliniat de secole puternic o poziţie puternică pe harta logistică a Europei.

    Recent, locaţia poloneză sa dovedit a fi importantă din încă un motiv. Din cauza COVID-19 şi a războiului din Ucraina, numeroase lanţuri de aprovizionare au fost perturbate, iar rutele comerciale din întreaga lume s-au prăbuşit. Ca urmare, nearshoringul, adică externalizarea către ţări apropiate de o anumită companie, a crescut în popularitate. Chiar şi cele mai mari companii au fost forţate să caute direcţii de cooperare complet noi, mai sigure şi mai apropiate. Într-un astfel de echilibru de putere, odată cu prăbuşirea lanţurilor globale de aprovizionare şi incertitudinea cauzată de război, furnizorii locali de bunuri şi servicii din ţări cu economii stabile, inclusiv Polonia, au câştigat importanţă. Din ce în ce mai mulţi investitori apreciază că Polonia este o ţară sigură şi, în acelaşi timp, perfect localizată, din care este uşor să distribui bunuri şi să fii aproape de multe regiuni ale lumii.

    Cu toate acestea, locaţia în sine nu ar fi nimic dacă nu ar fi oamenii – ambiţioşi, muncitori, deschişi la inovaţie şi dornici să înveţe, precum şi afişând o etică ridicată a muncii şi spirit antreprenorial. Oamenii au fost întotdeauna un capital imens al Poloniei, ceea ce este confirmat şi de numeroase date. An de an, polonezii ocupă un loc înalt în prestigiosul clasament PISA al evaluării internaţionale a elevilor. Peste 90% dintre rezidenţii polonezi cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani au, de asemenea, cel puţin studii secundare. Companiile care îşi încep activitatea pe piaţa poloneză pot conta, de asemenea, pe consumatorii care sunt deschişi la soluţii moderne. 63% din populaţie este sub vârsta de 50 de ani, iar 25% sunt sub vârsta de 25 de ani. Polonia are, de asemenea, cel mai mare aflux de forţă de muncă străină din UE, unde eliberează cele mai multe permise de şedere pentru încă un an consecutiv.

    Motivaţia de a alege limba poloneză, care a fost foarte apreciată de investitori de-a lungul anilor, este, de asemenea, cel mai înalt nivel de ajutor de stat disponibil în Uniunea Europeană. Acest tip de sprijin poate fi obţinut, sub formă de subvenţii în numerar, scutire de impozit pe bunuri imobiliare şi scutire de impozit pe profit (CIT).

    Atractivitatea investiţională a ţării este susţinută şi de infrastructura dezvoltată. Polonia se mândreşte cu o reţea feroviară şi rutieră extinsă, şi cu numeroase aeroporturi şi porturi maritime, precum şi cu o piaţă internă mare (peste 38 de milioane de consumatori numai în Polonia) şi cu acces uşor la piaţa Uniunii Europene de 500 de milioane de consumatori.

     

    Creşterea atractivităţii  investiţionale

    Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este percepţia investitorilor asupra polonezilor. Ţara nu mai este privită doar ca o sursă de forţă de muncă ieftină. Polonia are în prezent un grup tot mai mare de personal cu înaltă calificare, în primul rând ingineri şi în industria de cercetare şi dezvoltare înţeleasă în sens larg, care este foarte apreciată de companiile străine. Aproape jumătate de milion de oameni lucrează în sectorul IT/TIC din Polonia, ceea ce înseamnă că Polonia are cel mai mare grup de experţi IT din regiunea ECE. Polonezii sunt, de asemenea, invariabil printre cei mai buni programatori din lume. În plus, se clasează pe un loc înalt în lume la tehnologie, ştiinţa datelor şi abilităţi matematice.

    Ţara este, de asemenea, o piaţă extrem de dezvoltată pentru companiile de tehnologie, fapt confirmat de faptul că tot mai multe centre de inovare sunt situate pe piaţa poloneză. Comunitatea de afaceri poloneză sprijină, de asemenea, start-up-urile şi sprijină dezvoltarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare. Există peste 3000 de startup-uri şi peste 130 de VC-uri care operează în Polonia. Ţara are al 20-lea cel mai puternic ecosistem de start-up-uri din lume în clasamentul global al start-up-urilor şi al 22-lea în indicele de inovare Bloomberg. Potrivit datelor ABSL, Polonia este, de asemenea, principalul centru de servicii pentru afaceri din regiune, iar acum, datorită ieşirii investiţiilor din est, atrage şi mai mult interes din partea investitorilor, inclusiv a companiilor globale cunoscute.

     

    O piaţă atractivă pentru jucătorii globali

    Printre cei interesaţi să investească în Polonia se numără cele mai mari companii globale – adevăraţi lideri mondiali. La sfârşitul lunii aprilie a acestui an, Microsoft a lansat primul centru de date cloud din Europa Centrală şi de Est, în Polonia. În luna februarie a acestui an, Volvo a anunţat planurile de a deschide Tech Hub (centrul de cercetare şi dezvoltare) în Cracovia. În decembrie 2022, Mercedes a ales Polonia ca locaţie pentru fabrica sa de furgonete electrice de 1,3 miliarde de euro. Astfel de investiţii arată că Polonia este liderul incontestabil în atragerea celor mai avansate proiecte de investiţii din punct de vedere tehnologic din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Cu toate acestea, atractivitatea poloneză este confirmată nu numai de investiţii mari, ci şi de locuri înalte în clasament. Ţara a fost în primele trei de pe continent în atragerea investiţiilor străine directe în ultimii trei ani. În acest an, Polonia a urcat, de asemenea, pe primul loc în clasamentul atractivităţii investiţionale a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, China şi Rusia, potrivit sondajului AHK Polska. De asemenea, este clasată în mod constant ca fiind una dintre cele mai sigure ţări din lume în clasamentul OCDE. Polonia este şi una dintre cele mai bine cotate destinaţii de outsourcing din lume în ceea ce priveşte externalizarea dezvoltării de software. În plus, ocupă locul opt în ceea ce priveşte numărul de proiecte de investiţii din Europa, cu a doua cea mai mare creştere de la an la an, conform clasamentului EY. Ratingurile poloneze rămân, de asemenea, la un nivel constant ridicat. Potrivit Moody’s, ratingul pe termen lung al ţării este încă la „A2”, iar perspectivele sale sunt stabile. Celelalte agenţii majore de rating – Fitch şi S&P – evaluează Polonia doar puţin mai jos, la „A-”.

     

    Primul contact pentru  investitori – PAIH

    Agenţia Poloneză de Investiţii şi Comerţ (PAIH) oferă asistenţă investitorilor interesaţi de Polonia. Agenţia este responsabilă pentru contactul cu investitorii şi sprijinul deplin pentru companii în procesul investiţional. Prin atragerea de noi investitori, experţii agenţiei arată că Polonia este o ţară cu tehnologii înalte, care nu numai că acceptă know-how de la companii bine stabilite, dar este, de asemenea, o sursă de idei noi, care se vede, de exemplu, în investiţiile unor astfel de giganţi tehnologici precum Google sau Intel.

    PAIH mai oferă companiilor şi informaţii complete cu privire la condiţiile de a investi şi de a face afaceri în Polonia. De asemenea, ajută la găsirea unor zone atractive pentru investiţii şi oferă vizite la faţa locului. Pentru a eficientiza şi a creşte complexitatea serviciilor proiectelor de investiţii, PAIH acţionează ca intermediar în contactele cu administraţia guvernamentală. Agenţia oferă, de asemenea, asistenţă în identificarea şi stabilirea relaţiilor cu potenţiali parteneri de afaceri. Cooperarea pe care o desfăşoară cu companiile poloneze este o facilitate semnificativă pentru investitorii care caută parteneri de afaceri de încredere.

    Agenţia Poloneză de Investiţii şi Comerţ S.A. are filiala în România sub forma Oficiului de Comerţ Exterior din Bucureşti, care este reprezentat de Agnieszka Olsen, director operaţional, şi Malwina Żyto-Dumitrescu – business development manager.

    Nu ezitaţi să ne contactaţi.

  • Semnele unei crize imobiliare se adună încet: Investitorii vin după sacii de bani băgaţi în imobiliarele europene, dar în buzunarele jucătorilor din real-estate bate vântul. Proiecte de sute de milioane de euro au rămas nefinalizate şi continuă să fie pasate de la dezvoltator la dezvoltator

    Cu doar doi ani în urmă, compania de investiţii imobiliare Aggregate Holdings SA  achiziţiona proiectul Fuerst din Berlin, un plan de dezvoltare a unui spaţiu care însumează  două milioane de metri pătraţi pe Kurfuerstendamm, unul dintre cele mai faimoase bulevarde din oraş. Atunci proiectul a fost considerat o declaraţie de ambiţie, în prezent s-a transformat în cea mai puternică dovadă că dezvoltatorul imobiliar german are probleme majore, scrie Bloomberg.

    Creditorii principali ai proiectului, inclusiv fondul londonez Fidera Group, susţin un plan de restructurare a datoriilor dezvoltatorului pentru una din bijuteriile portofoliului imobiliar al Aggregate, care se mândrea nu de mult cu active de 8,3 miliarde de euro. Conform planului, ar urma să fie numiţi noi acţionari majoritari şi doar creditorii principali ar rămâne mai mult sau mai puţin nevătămaţi.

    Costurile ridicate ale construcţiei şi datoriile prea mari au făcut ca Aggregate – deţinută majoritar de investitorul austriac Guenther Walcher şi condusă  de partenerul său de afaceriCevdet Caner – să se confrunte cu deficite bugetare şi au dus la oprirea lucrărilor de construcţie.

    Problemele de pe şantierul din Berlin, care ar urma să includă birouri, un hotel şi magazine şi care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul anului viitor, reprezintă un exemplu spectaculos de explozie şi prăbuşire a sectorului imobiliar din Germania, unde era banilor ieftini a trecut şi a făcut loc celor 10 majorări consecutive al ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană.

    Proiectul Fuerst a fost cumpărat de o filială a Vivion Investments Sarl a magnatului israelian Amir Dayan pentru aproximativ 540 de milioane de euro în decembrie 2019 şi a fost vândut către Aggregate doar 18 luni mai târziu pentru aproximativ 850 de milioane de euro, facilitat cu o finanţare complexă organizată de Corestate Bank. În iunie, a fost evaluată la aproximativ jumătate din această sumă, potrivit unor documente consultate de Bloomberg.

    Competiţia acerbă pentru refinanţare arată, de asemenea, cum creditorii sunt gata de orice pentru a limita pierderile cauzate de prăbuşirea globală a sectorului imobiliar.

    Safra Sarasin, un creditor subordonat ale cărui creanţe riscă să fie profund afectate de planul de restructurare a datoriei, dă în judecată firmele legate de proiectul Fuerst în instanţele din Luxemburg. Alţi creditori aflaţi mai în spate la coada pentru rambursare au nemulţumiri similare.

    Alături de Fidera, printre ceilalţi creditori principali ai proiectului se numără cel mai mare sistem de pensii secundare din sectorul public din Germania, Versorgungsanstalt des Bundes und der Laender.

    Pentru dezvoltatorul german lucrurile nu arată deloc bine, iar dovada că Aggregate pare să se scufunde este chiar istoricul eşecurilor sale recente.

    Deja în acest an, Aggregate şi-a văzut lista de investitori puternic sărăcită. În iunie, a trebuit să predea cheile proiectului QH Track, tot din Berlin, către Oaktree Capital Management, după ce acesta a depăşit planurile privind costurile pe care compania trebuia să le suporte.

    Anterior, Aggregate a cedat Vivion – companie de real estate luxemburgheză – controlul asupra unei alte părţi din proiectul Quartier Heidestrasse (QH), pentru a achita datoriile legate de afacerea Fuerst. În martie, Aggregate a cedat şi controlul unităţii sale portugheze Vic Properties unui grup de creditori, printre care se numără AlbaCore Capital şi Mudrick Capital.

    Acesta nu este singurul dezvoltator german care renunţă la proiecte pe bandă rulantă şi dă semne de slăbiciune. În ultimele luni, Gerch Group, Project Immobilien şi Euroboden au solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce ridică tot mai multe întrebări privind stabilitatea real-estateului european.

    „Începem să vedem tot mai multe probleme în sectorul imobiliar. Există riscul ca acestea să se multplice în următoarele 12 luni”, a declarat Maud Visschedijk, partener internaţional în cadrul echipei de datorii şi finanţări structurate a Cushman & Wakefield.

     

  • Bani făcuţi sub soarele Spaniei: care este profilul investitorului român în piaţa imobiliară din Valencia?

    Cu capital şi experienţă solidă în diverse domenii, fie în retail, fie în sectorul bancar sau chiar în antreprenoriat, mai mulţi investitori români au avut curajul de a explora noi orizonturi. Au ales Valencia, al treilea cel mai mare oraş din Spania, pentru a-şi cumpăra apartamente, pe care apoi să le închirieze iubitorilor de vacanţe, în principal nemţilor, englezilor şi americanilor. De ce au mers către oraşul mediteranean unde locuiesc 800.000 de oameni? Datorită potenţialulUI său economic şi farmecului oraşului.

    Românii care au investit aici nu au venit forţaţi de împrejurări, nu au plecat de acasă spre mai bine. De multe ori, au plecat de la foarte bine de acasă la riscant aici, pentru că aici nu e uşor să faci afaceri. În România poţi să deschizi orice SRL cu 200 de lei fără justificări, dar aici nu se poate”, spune Ionuţ Dumitru, consultant în turism cu 20 de ani de experienţă, care se află în spatele Travel Project Consulting. El locuieşte de 5 ani în Spania, din care 4 şi i-a petrecut în Valencia, oraş ce a atras şi alţi români, iar în ultimii ani investitori care vor să sfideze graniţele şi barierele culturale. În funcţie de bugetul pe care îl au investitorii români, consultanţii din domeniu identifică cea mai bună variantă de achiziţie. „Evaluăm venitul din chirie raportat la investiţia făcută, iar procentele sunt diferite atât de anumite zone din Spania, cât şi de România. O rentabilitate bună este de 7%. Dacă discutăm de o rată între 5 şi 10% este excelentă, pentru că îţi recuperezi investiţia repede, e mult mai bine decât dacă ţii banii la bancă (dobânda poate fi mai mică – n. red.)”, a explicat Ionuţ Dumitru.

    Bugetul este foarte important pentru a filtra zonele pentru investitori. În centrul Valenciei, de exemplu, un apartament rentabil porneşte de la 150.000 de euro. Totuşi, există şi apartamente care costă 70.000-80.000 de euro, dar sunt vechi, nu au lifturi şi se află la etajul 3 sau 4 şi chiar dacă românii sunt obişnuiţi să stea în astfel de apartamente, în Valencia acestea se închiriază mult prea ieftin pentru nivelul local. Însă, în cazul achiziţionării unui apartament mai ieftin, pentru a fi închiriat poate fi renovat, iar  această activitate presupune cel puţin 30.000 de euro, susţine specialistul în domeniu.

    „Profilul investitorului român în Valencia este o familie care are peste 70.000-80.000 euro sau chiar peste 100.000-120.000 de euro – sunt mai mari preţurile aici decât în Alicante, de exemplu – care vrea să îşi cumpere un apartament în Spania pe care să-l folosească timp de o lună în timpul verii, în august, dar în rest să-l închirieze pe termen lung. Veniturile din închirierea unui apartament se pot situa între 500 şi 700 de euro pe lună, în sezon.“ – Ionuţ Dumitru

    Spre comparaţie, Bucureştiul este şi în topul celor mai accesibile preţuri ale locuinţelor. Preţurile cerute ale apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală a fost, în medie, de 110.200 de euro în septembrie 2023, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România. Însă, în Capitală, în 2023 orice locuinţă nouă vândută la un preţ de peste 120.000 de euro va plăti TVA de 19%, faţă de un prag de 140.000 de euro în 2022. Mai mult, din septembrie se va modifica din nou TVA-ul la locuinţe noi de la 5 la 9% pentru cele sub 120.000 de euro.

     

    Cum arată portretul investitorului român în Valencia?

    „Profilul investitorului român în Valencia este o familie care are peste 70.000-80.000 euro sau chiar peste 100.000-120.000 de euro – sunt mai mari preţurile aici decât în Alicante, de exemplu – care vrea să îşi cumpere un apartament în Spania pe care să-l folosească timp de o lună în timpul verii, în august, dar în rest să-l închirieze pe termen lung. Veniturile din închirierea unui apartament se pot situa între 500 şi 700 de euro pe lună, în sezon”, a afirmat Ionuţ Dumitru. Ca profil, concret, investitorii români care deja s-au stabilit în Valencia sunt oameni de afaceri care şi-au permis să facă aceasta. „De exemplu, avem un investitor în imobiliare aici cu afaceri în construcţii în România. Apoi avem o familie, el e director zonal al unui retailer mare şi soţia e directoare de bancă la o sucursală dintr-un oraş mare din România, adică au venituri foarte bune şi investiţii deja în imobiliare în România”, a completat el. Cei din urmă, familia de corporatişti, s-au orientat spre zona Patacona, unde se află plaja de lux din Valencia, iar preţurile pentru apartamentele de acolo pornesc de la 500.000 de euro şi ajung la 700.000-800.000 de euro, dacă au vedere la plajă. „Ei au preferat să cumpere apartamente în apropierea acestei zone şi să se ocupe de administrarea lor. Au trei apartamente cu licenţă turistică cumpărate acolo şi urmăresc să îşi mai cumpere şi altele. Le închiriază pe Booking, unde este o bătălie foarte mare, pentru că dacă n-ai nota 9,5 nu eşti în piaţă, dar se descurcă foarte bine”, a subliniat Dumitru. Un alt exemplu de profil de investitor român este un om de afaceri din transporturi care avea un business cu tiruri în Canada. „Sunt mulţi români din Canada care sunt interesaţi de Valencia şi se relocheaza aici. Din ultimele cifre, în Valencia sunt cei mai mulţi români din comunitatea valenciană, 180.000 de români care au investit sau lucrează aici”, a mai spus el. De altfel, el a mai vorbit despre investitori români care se ocupă gestionarea unor fabrici în producţie în diferite industrii, cum ar fi termopanele, dar care au început activitatea în comunitatea valenciană cu cumpărarea, închirierea şi revânzarea de apartamente pentru străini, în principal pentru englezi şi pentru americani. „Americanii sunt foarte buni cumpărători de apartamente la cheie. Dacă un român a cumpărat un apartament vechi şi l-a renovat, are o piaţă extraordinar de bună.”  În plus, el spune că sunt mulţi români care au firme de construcţii şi de renovări în Valencia.

     

    Oraşul Artelor şi Ştiinţelor, zona preferată pentru locuit

    „Zona oraşului nou, unde se află Muzeul de Arte şi Ştiinţe, e zona preferată de oamenii din Valencia pentru închiriat şi mai este zona de nord, unde sunt proiecte foarte frumoase”, a afirmat Ionuţ Dumitru.  Acum, spune el, un apartament se închiriază cu 500-700 euro/lună, dar în Centrul Vechi şi în zona Muzeului de Arte şi Ştiinţe nu găseşti nimic sub 1.000-1.200 de euro. În acest context, primăria din Valencia urmăreşte să stabilească un preţ minim şi un preţ maxim de închiriere pentru că preţurile au bubuit postpandemie. De altfel, diferit faţă de România este faptul că proprietarul trebuie să plătească întreţinerea, este atribuţia lui. Pentru închirierea apartamentului iubitorilor de vacanţe, în regim hotelier, proprietarul trebuie să aibă o licenţă turistică. „Dacă vorbim de apartamente cu licenţă turistică obţinută, deja preţul acestora porneşte de la 300.000 de euro şi sunt în proximitatea plajelor, în Centrul Vechi sau în zona nouă. Licenţa turistică odată acordată nu expiră, iar dacă se vând apartamentele care au licenţă turistică se vând cu licenţă şi de exemplu aceasta afacere este impozitată cu 21%. O licenţă turistică nouă este o operaţiune care costă între 700 şi 1.000 de euro”, a adăugat Ionuţ Dumitru. Însă, în momentul în care dai 300.000-350.000 de euro pe un apartament cu licenţă turistică şi plăteşti taxele aferente, poţi să ceri 200 de euro/noapte pe cazare chiar şi în perioadele moarte, iar vara este minimum 350 de euro/noapte şi poate ajunge la 500 de euro/noapte.

    „Este o afacere bună să cumperi proprietăţi în Spania pe care să le poţi închiria pe termen lung, dar trebuie să ai un cont bancar aici, trebuie să plăteşti întreţinere, iar întreţinerea e 30-40 de euro, minimum, pe trimestru la apartamente vechi şi merge până la peste 200 de euro în apartamentele noi, în funcţie de complexitatea serviciilor.” – Ionuţ Dumitru

    „Vorbim despre un apartament cu trei camere, două băi şi un living, un apartament de 4-6 persoane. De ce preferă oamenii să stea în astfel de apartamente? Pentru că nu sunt hoteluri. Avem un singur hotel de cinci stele, Las Arena. Turiştii vor să stea aproape de plajă şi preferă astfel de apartament, iar la clienţi ne referim la nordici sau de germani”, a explicat consultantul în turism.  Acesta a menţionat că sunt şi proprietăţi de milioane de euro în Valencia şi anume apartamente foarte mari, aflate în poziţii cheie, cu vedere spre Centrul Vechi, apartamente de peste 1,5 milioane – 2 milioane de euro, care sunt cunoscute ca o aparţinând un familii foarte importante. „Sunt anumite zone cu case foarte bune şi scumpe, dar Valencia nu este un oraş al caselor”, a subliniat Ionuţ Dumitru.

     

    E profitabil să cumperi proprietăţi în Spania?

    „Este o afacere bună să cumperi proprietăţi în Spania pe care să le poţi închiria pe termen lung, dar trebuie să ai un cont bancar aici, trebuie să plăteşti întreţinere, iar întreţinerea e 30-40 de euro, minimum, pe trimestru la apartamente vechi şi merge până la peste 200 de euro în apartamentele noi, în funcţie de complexitatea serviciilor. Apoi, în funcţie de veniturile pe care le are o persoană va plăti taxe de nerezident în Spania, pentru că este rezident fiscal în România. Pentru asta sunt anumite declaraţii care se depun în funcţie de nişte praguri de venituri. Dacă nu depăşeşti 20.000 de euro, nu este obligatoriu să faci această declaraţie”, a explicat Ionuţ Dumitru. Românii care se gândesc să facă investiţii imobiliare în Spania trebuie să pornească de la faptul că vor justifica veniturile şi sursa banilor, apoi trebuie să aibă un număr de identificare în Spania pe baza căruia să îşi deschidă un cont bancar în ideea de a-şi cumpăra un imobil. „Teoretic poţi să-ţi faci cont bancar prin aplicaţie online în Spania, dar procedura e mult mai complexă când vrei să cumperi un apartament, pentru că tu trebuie să te duci la bancă cu un contract de rezervare şi să îi arăţi că ai găsit un apartament, ai banii şi vrei să cumperi apartamentul. Acesta e procesul standard.”    ■

  • Ţara europeană care se confruntă cu o criză imobiliară uriaşă după ce proiecte de sute de milioane de euro au rămas nefinalizate şi continuă să fie pasate de la dezvoltator la dezvoltator

    Cu doar doi ani în urmă, compania de investiţii imobiliare Aggregate Holdings SA  achiziţiona proiectul Fuerst din Berlin, un plan de dezvoltare a unui spaţiu care însumează  două milioane de metri pătraţi pe Kurfuerstendamm, unul dintre cele mai faimoase bulevarde din oraş. Atunci proiectul a fost considerat o declaraţie de ambiţie, în prezent s-a transformat în cea mai puternică dovadă că dezvoltatorul imobiliar german are probleme majore, scrie Bloomberg.

    Creditorii principali ai proiectului, inclusiv fondul londonez Fidera Group, susţin un plan de restructurare a datoriilor dezvoltatorului pentru una din bijuteriile portofoliului imobiliar al Aggregate, care se mândrea nu de mult cu active de 8,3 miliarde de euro. Conform planului, ar urma să fie numiţi noi acţionari majoritari şi doar creditorii principali ar rămâne mai mult sau mai puţin nevătămaţi.

    Costurile ridicate ale construcţiei şi datoriile prea mari au făcut ca Aggregate – deţinută majoritar de investitorul austriac Guenther Walcher şi condusă  de partenerul său de afaceriCevdet Caner – să se confrunte cu deficite bugetare şi au dus la oprirea lucrărilor de construcţie.

    Problemele de pe şantierul din Berlin, care ar urma să includă birouri, un hotel şi magazine şi care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul anului viitor, reprezintă un exemplu spectaculos de explozie şi prăbuşire a sectorului imobiliar din Germania, unde era banilor ieftini a trecut şi a făcut loc celor 10 majorări consecutive al ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană.

    Proiectul Fuerst a fost cumpărat de o filială a Vivion Investments Sarl a magnatului israelian Amir Dayan pentru aproximativ 540 de milioane de euro în decembrie 2019 şi a fost vândut către Aggregate doar 18 luni mai târziu pentru aproximativ 850 de milioane de euro, facilitat cu o finanţare complexă organizată de Corestate Bank. În iunie, a fost evaluată la aproximativ jumătate din această sumă, potrivit unor documente consultate de Bloomberg.

    Competiţia acerbă pentru refinanţare arată, de asemenea, cum creditorii sunt gata de orice pentru a limita pierderile cauzate de prăbuşirea globală a sectorului imobiliar.

    Safra Sarasin, un creditor subordonat ale cărui creanţe riscă să fie profund afectate de planul de restructurare a datoriei, dă în judecată firmele legate de proiectul Fuerst în instanţele din Luxemburg. Alţi creditori aflaţi mai în spate la coada pentru rambursare au nemulţumiri similare.

    Alături de Fidera, printre ceilalţi creditori principali ai proiectului se numără cel mai mare sistem de pensii secundare din sectorul public din Germania, Versorgungsanstalt des Bundes und der Laender.

    Pentru dezvoltatorul german lucrurile nu arată deloc bine, iar dovada că Aggregate pare să se scufunde este chiar istoricul eşecurilor sale recente.

    Deja în acest an, Aggregate şi-a văzut lista de investitori puternic sărăcită. În iunie, a trebuit să predea cheile proiectului QH Track, tot din Berlin, către Oaktree Capital Management, după ce acesta a depăşit planurile privind costurile pe care compania trebuia să le suporte.

    Anterior, Aggregate a cedat Vivion – companie de real estate luxemburgheză – controlul asupra unei alte părţi din proiectul Quartier Heidestrasse (QH), pentru a achita datoriile legate de afacerea Fuerst. În martie, Aggregate a cedat şi controlul unităţii sale portugheze Vic Properties unui grup de creditori, printre care se numără AlbaCore Capital şi Mudrick Capital.

    Acesta nu este singurul dezvoltator german care renunţă la proiecte pe bandă rulantă şi dă semne de slăbiciune. În ultimele luni, Gerch Group, Project Immobilien şi Euroboden au solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce ridică tot mai multe întrebări privind stabilitatea real-estateului european.

    „Începem să vedem tot mai multe probleme în sectorul imobiliar. Există riscul ca acestea să se multplice în următoarele 12 luni”, a declarat Maud Visschedijk, partener internaţional în cadrul echipei de datorii şi finanţări structurate a Cushman & Wakefield.

     

  • Semnele unei crize imobiliare se adună încet: Investitorii vin după sacii de bani băgaţi în imobiliarele europene, dar în buzunarele jucătorilor din real-estate bate vântul. Proiecte de sute de milioane de euro au rămas nefinalizate şi continuă să fie pasate de la dezvoltator la dezvoltator

    Cu doar doi ani în urmă, compania de investiţii imobiliare Aggregate Holdings SA  achiziţiona proiectul Fuerst din Berlin, un plan de dezvoltare a unui spaţiu care însumează  două milioane de metri pătraţi pe Kurfuerstendamm, unul dintre cele mai faimoase bulevarde din oraş. Atunci proiectul a fost considerat o declaraţie de ambiţie, în prezent s-a transformat în cea mai puternică dovadă că dezvoltatorul imobiliar german are probleme majore, scrie Bloomberg.

    Creditorii principali ai proiectului, inclusiv fondul londonez Fidera Group, susţin un plan de restructurare a datoriilor dezvoltatorului pentru una din bijuteriile portofoliului imobiliar al Aggregate, care se mândrea nu de mult cu active de 8,3 miliarde de euro. Conform planului, ar urma să fie numiţi noi acţionari majoritari şi doar creditorii principali ar rămâne mai mult sau mai puţin nevătămaţi.

    Costurile ridicate ale construcţiei şi datoriile prea mari au făcut ca Aggregate – deţinută majoritar de investitorul austriac Guenther Walcher şi condusă  de partenerul său de afaceriCevdet Caner – să se confrunte cu deficite bugetare şi au dus la oprirea lucrărilor de construcţie.

    Problemele de pe şantierul din Berlin, care ar urma să includă birouri, un hotel şi magazine şi care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul anului viitor, reprezintă un exemplu spectaculos de explozie şi prăbuşire a sectorului imobiliar din Germania, unde era banilor ieftini a trecut şi a făcut loc celor 10 majorări consecutive al ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană.

    Proiectul Fuerst a fost cumpărat de o filială a Vivion Investments Sarl a magnatului israelian Amir Dayan pentru aproximativ 540 de milioane de euro în decembrie 2019 şi a fost vândut către Aggregate doar 18 luni mai târziu pentru aproximativ 850 de milioane de euro, facilitat cu o finanţare complexă organizată de Corestate Bank. În iunie, a fost evaluată la aproximativ jumătate din această sumă, potrivit unor documente consultate de Bloomberg.

    Competiţia acerbă pentru refinanţare arată, de asemenea, cum creditorii sunt gata de orice pentru a limita pierderile cauzate de prăbuşirea globală a sectorului imobiliar.

    Safra Sarasin, un creditor subordonat ale cărui creanţe riscă să fie profund afectate de planul de restructurare a datoriei, dă în judecată firmele legate de proiectul Fuerst în instanţele din Luxemburg. Alţi creditori aflaţi mai în spate la coada pentru rambursare au nemulţumiri similare.

    Alături de Fidera, printre ceilalţi creditori principali ai proiectului se numără cel mai mare sistem de pensii secundare din sectorul public din Germania, Versorgungsanstalt des Bundes und der Laender.

    Pentru dezvoltatorul german lucrurile nu arată deloc bine, iar dovada că Aggregate pare să se scufunde este chiar istoricul eşecurilor sale recente.

    Deja în acest an, Aggregate şi-a văzut lista de investitori puternic sărăcită. În iunie, a trebuit să predea cheile proiectului QH Track, tot din Berlin, către Oaktree Capital Management, după ce acesta a depăşit planurile privind costurile pe care compania trebuia să le suporte.

    Anterior, Aggregate a cedat Vivion – companie de real estate luxemburgheză – controlul asupra unei alte părţi din proiectul Quartier Heidestrasse (QH), pentru a achita datoriile legate de afacerea Fuerst. În martie, Aggregate a cedat şi controlul unităţii sale portugheze Vic Properties unui grup de creditori, printre care se numără AlbaCore Capital şi Mudrick Capital.

    Acesta nu este singurul dezvoltator german care renunţă la proiecte pe bandă rulantă şi dă semne de slăbiciune. În ultimele luni, Gerch Group, Project Immobilien şi Euroboden au solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce ridică tot mai multe întrebări privind stabilitatea real-estateului european.

    „Începem să vedem tot mai multe probleme în sectorul imobiliar. Există riscul ca acestea să se multplice în următoarele 12 luni”, a declarat Maud Visschedijk, partener internaţional în cadrul echipei de datorii şi finanţări structurate a Cushman & Wakefield.

     

  • Investitorii de la Varşovia jubilează la câştigarea alegerilor de partidul pro-european al lui Donald Tusk. Creşte zlotul polonez. Indice WIG20, plus 3%

    Zlotul polonez şi piaţa de capital la Varşovia înregistrează creşteri semnificative după ce sondajele şi rezultatele preliminare ale alegerilor au plasat partidele de opoziţie pe drumul către majoritatea parlamentară, ceea ce ar putea duce la o îmbunătăţire a relaţiilor problematice cu Uniunea Europeană.

    Platforma Civică, partid de opoziţie condus de Donald Tusk, fostul preşedinte al Consiliului European, a obţinut până acum 31% din voturi. Astfel, partidul conservator Lege şi Ordine, aflat la guvernare timp de peste opt ani, este pe cale să piardă puterea.

    Tusk, fost prim-ministru centrist, s-a angajat în repararea legăturilor cu UE, scrie The Wall Street Journal. O relaţie mai puţin complicată cu blocul comunitar ar contribui la deblocarea echivalentului a 35 de miliarde de euro în fonduri UE, reţinute până acum din cauza îngrijorărilor legate de statul de drept din Polonia.

    La ora publicării ştirii, indicele WIG20, din care fac parte cele mai tranzacţionate acţiuni ale Bursei de Valori de la Varşovia, înregistra o creştere de 3%. Prin comparaţie, indicele paneuropean Stoxx 600 era pe plus cu 0,3%.

    Băncile poloneze se aflau pe lista celor mai ridicate evoluţii: Pekao şi PKO Bank Polski afişau aprecieri de 3%, respectiv 4%, după ce înregistraseră anterior creşteri de 6-8%.

     

  • Ce să caut pe bursă?

    Antreprenorii români se uită cu speranţă la finanţarea prin mecanismele pieţei de capital, însă trecerea de la companie publică la companie privată sau de la piaţa AeRO la piaţa principală a Bursei de la Bucureşti presupune diferite eforturi, costuri şi transformări. Totuşi, companiile deja listate consideră că sunt mai câştigate atunci când calculează efort versus rezultate. Ce au învăţat ei până acum despre bursă şi ar trebui să ştie şi alţi antreprenori?

     

     

    Companiile nu se nasc mari, se nasc mici şi au nevoie de finanţare şi de viziblitate pentru a se dezvolta. Dacă vrem să avem companii mari, trebuie să ne asumăm că ajutăm companiile mai mici. (…) Uitându-mă în urmă, cred că am avut în ultimii trei ani spre 70 de companii care au venit spre piaţă şi discutăm de 1-2 cazuri cu situaţii mai dificile”, a spus Radu Hanga, preşedintele BVB, în cadrul conferinţei ZF Piaţa de capital 2023.

    În ultimii ani, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a remarcat tot mai mult ca o opţiune de finanţare pentru companiile antreprenoriale din piaţa locală, care au venit spre bursă fie printr-un acţiuni, fie prin emisiuni de obligaţiuni. Chiar dacă ritmul în care vin companii noi spre bursă a încetinit în 2023 – pe fondul efectelor IPO-ului Hidroelectrica – interesul antreprenorilor pentru piaţa de capital rămâne unul ridicat.

    Însă dincolo de accesul la capital, transformarea unei companii de la statutul de companie privată la cel de companie publică vine cu mai multe avantaje care pot fi inclusiv de natură reputaţională în relaţia cu potenţialii parteneri, potenţialii clienţi sau potenţialii angajaţi.

    „Cred că România va beneficia cu adevărat de următoarea etapă dacă sunt companii noi private care văd bursa ca o modalitate de a atrage capital, de a atrage recunoaştere, de a fi văzute drept parteneri de business mai atractivi, angajatori mai atractivi”, crede Pablo Escondrillas, managing director, head of EMEA Power Investment Banking, Citi – care a fost implicat atât în IPO-ul Hidroelectrica, cât şi în alte IPO-uri importante din Europa ultimilor ani.

     

    Un pas accesibil. Pentru a înţelege ce înseamnă utilizarea mecanismelor bursiere pentru dezvoltarea unei companii, unul dintre exemplele din piaţă este Bittnet Group, un grup integrat de servicii IT, care s-a listat iniţial pe piaţa AeRO a Bursei de la Bucureşti în anul 2015, crescând între timp de la o companie cu afaceri de circa 8 mil. lei la un grup cu venituri consolidate de aproape 270 mil. lei în 2022. Totodată, în 2020 s-a remarcat drept primul emitent care a trecut de pe piaţa AeRO pe piaţa reglementată. „Vom termina acest an probabil la peste 320 mil. lei, deci în aceşti ani am atras finanţări totale de 100 de milioane de lei, dar am crescut businessul de 40 de ori. Dincolo de o mulţime de alte mecanisme şi de ajutorul pe care ţi-l dă prestigiul de a fi o companie listată, faptul că ai reflectoarele aţintite asupra ta este un mesaj de încredere pentru toţi partenerii de business, pentru angajaţi, pentru furnizori şi pentru clienţi”, a explicat Cristian Logofătu, cofondator şi board member la Bittnet Group.

    Bittnet a fost la momentul listării şi prima companie de IT listată pe Bursa de la Bucureşti. Logofătu îşi aminteşte că în primii ani statutul de emitent a funcţionat uneori chiar ca un diferenţiator în piaţă. „Nu ştiu câţi vă mai aduceţi aminte perioada 2014-2015 în peisajul IT-ului românesc, dar toate numele de companii apăreau în presă însoţite de cuvântul «scandal». Noi eram o companie mică cu ambiţii mari şi echipa noastră de vânzări mergea la clienţi şi încerca să le explice că noi suntem altfel. Dar toate companiile spun că sunt atlfel. Faptul că am devenit o companie listată, transparentă, ne-a ajutat în relaţia cu clienţii, ne-a ajutat să obţinem întâlniri.”

    Mai mult, într-o industrie care funcţionează în mod constant cu deficit de specialişti, cum este industria IT, statutul de companie listată a funcţionat şi în atragerea de talente. „Am putut să atragem angajaţi, oameni foarte valoroşi, care au spus că nu vor să mai lucreze unde erau înainte şi că vor să facă parte din proiectul nostru. (…) A avut un impact semnificativ într-o astfel de industrie să ai o unealtă care să îi facă pe oameni să îşi dorească să vină în proiectul tău”.

    La întrebarea „cât costă să te listezi pe AeRO?”, reprezentanţii brokerului Investimental estimează între 2.000 şi 3.000 de euro din punctul de vedere al costurilor pieţei. Ca răspuns, Logofătu punctează rapid că „este în esenţă gratis, mai ales raportat la rezultat”.

    Un alt jucător din sectorul IT care s-a listat la mai întâi pe piaţa AeRO, în 2021, şi care a trecut în acest an către piaţa principală a BVB este compania de securitate cibernetică SafeTech Innovations. „Costurile de listare nu sunt exorbitante, ceea ce recomand tuturor antreprenorilor este să urmeze calea noastră şi să meargă către Bursa de Valori Bucureşti. Paşii sunt simpli, te transformi din SRL în SA, angajezi consultanţi, atât juridici, cât şi de bursă şi angajezi un broker cu care te poţi lista pe piaţa AeRO. Abia după începe greul”, a declarat Victor Gânsac, cofondator şi CEO al SafeTech Innovations.

    O etapă cu responsabilităţi noi. Greul de care vorbeşte Victor Gânsac ţine de modul în care se transformă compania odată ce devine publică şi atrage şi alţi acţionari. Astfel, compania devine responsabilă şi de banii investitorilor şi apare o componentă de comunicare. „Eu cred că trebuie să existe o comunicare corectă cu investitorii, să nu vindem vise care nu pot fi realizate, iar dacă sunt anumite probleme, să comunicăm, să explicăm cauza şi să se înţeleagă.”

    Antreprenorul consideră totuşi că listarea a avut efecte majore pentru companie, nu doar prin prisma finanţărilor atrase, cât şi din perspectiva imaginii şi a responsabilităţii. „Este presiunea responsabilităţii faţă de investitori care te motivează ca zi de zi să lucrezi în companie şi să aduci rezultate cât mai bune, pentru că toţi investitorii aşteaptă rezultate din ce în ce mai bune.”

    Comunicarea este cu atât mai importantă într-o perioadă marcată de crize suprapuse, volatilitate şi incertitudine pe plan economic, întrucât toate acestea pot afecta capacitatea unui emitent de a respecta planul stabilit şi promisiunile făcute acţionarilor. Dincolo de capacitatea de absorbţie a şocurilor, comunicarea este un element cheie.

    „Aş spune că anul acesta ne ducem spre o zonă de normalitate, în sensul în care suntem obligaţi să comunicăm mult mai mult cu investitorii şi aşa trebuie să fie mereu. Suntem obligaţi să comunicăm mult mai clar, mult mai coerent, mai concis, să ne creştem foarte mult nivelul comunicării cu investitorii şi aceasta este normalitatea”, a declarat Ionuţ Bindea, CEO al ROCA Industry, un holding de materiale de construcţii listat pe AeRO în 2022, care se pregăteşte să treacă pe piaţa principală în 2023.

    Bindea subliniază ca normalitate această intensificare a comunicării cu investitorii şi crede că o companie care vrea să vină la bursă ar trebui să anticipeze de la început că va avea nevoie de resuse pentru a susţine această comunicare cu investitorii. „Cred că ne-ar fi ajutat să înţelegem din timp cât de mult timp consumă activitatea de relaţionare, partea de relaţie cu investitorii şi partea de raportare, astfel încât să ne fi dimensionat mult mai din timp echipa pentru necesarul pe care îl avem.”

    Liviu Zăgan, CEO-ul operatorului agricol Holde Agri Invest, care s-a listat în 2020 pe AeRO şi are în plan să treacă la piaţa principală în 2024, este de părere că ar trebui să existe mai multe informaţii pentru a se înţelege de la început ce presupune o listare, dar şi ce presupune statutul de companie listată. „Ar fi bine de avut o hartă cu ce ai nevoie ca să fii listat, inclusiv partea de compliance şi ce ai de făcut şi poate o mai bună înţelegere a universului de investitori. Investitorii nu sunt toţi la fel, sunt anumite categorii şi fiecare categorie are anumite nevoi, anumite dorinţe, firma trebuie să fie sincronizată cu investitorii pe care îi accesează sau cărora li se adresează. Aici cred că ar mai fi de învăţat din partea tuturor. Cred că ar trebui să împărtăşim poate mai mult informaţia şi să ştim poate cât mai devreme despre ce urmează să se întâmple.”

    În 2020, Bittnet Group a devenit prima companie care se transferă de pe piaţa AeRO pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, dând naştere la ceea ce pare a fi o tendinţă cu tot mai mulţi adepţi. Nume precum Safetech sau Arobs s-au transferat deja, iar emitenţi precum Holde Agri Invest şi ROCA Industry se pregătesc pentru acest pas.

    Dacă listarea pe AeRO nu este atât de costisitoare sau de dificilă, transferul pe piaţa principală presupune eforturi mai mari din partea unui emitent, întrucât vine cu costuri mai mari, dar şi cu implementarea standardului IFRS în contabilitate.

    „Costurile sunt mult mai mari pentru trecerea pe principală. În primul rând, trebuie să ai toată contabilitatea din ultimii trei ani translatată în standardul IFRS, audit pe ultimii trei ani şi aşa mai departe. Într-adevăr, efortul este mult mai mari, dar este foarte important şi acest pas intermediar AeRO. Te ajută foarte mult să te poţi lista pe piaţa principală, e o pepinieră, o etapă de acomodare şi de învăţare în ceea ce înseamnă să fii companie listată”, a explicat Victor Gânsac.

    BVB deschide uşi. Cristian Logofătu, cofondator al Bittnet, a povestit cum în cazul companiei sale trecerea pe piaţa principală a deschis uşa pentru intrarea fondurilor de investiţii în acţionariat, fonduri care nu ar fi intrat într-o companie listată pe AeRO. „Anterior lui 2020 nu aveam deloc fonduri de investiţii în acţionariat şi acum cred că avem vreo 12-14, inclusiv din câteva ţări străine. De asemenea, dacă la AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) din ianuarie 2020 aveam vreo 2.300 de acţionari, acum avem vreo 4.600, deci în mod evident avem o evoluţie pe tipul acesta de indicatori.”

    La acest moment, atât Holde Agri Invest, cât şi ROCA Industry lucrează la transferul pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, prima care urmează să facă această operaţiune dintre ele fiind holdingul de materiale de construcţii. „Avem o majorare de capital acum, sperăm să o putem începe pe final de octombrie, am anunţat încă de la începutul anului dar am preferat să finalizăm întâi partea de IFRS şi prospectul cu care vom ieşi va fi cu date inclusiv la 30 iunie pe format IFRS şi revizuite de către auditor. Asta ne-a ţinut peste vară, dar sperăm să ieşim până se termină octombrie şi imediat după majorare să trecem pe piaţa principală.”

    Cu sau fără trecere pe piaţa principală, odată listate companiile continuă să facă diferite operaţiuni prin care să-şi finanţeze planurile de dezvoltare. Spre exemplu, Holde Agri Invest a derulat câte o majorare de capital în fiecare an, în timp ce Bittnet făcut primul IPO cu obligaţiuni, iar în curând se pregăteşte să listeze individual una dintre diviziile sale.

    Aşa cum emitenţii vor să treacă la următorul nivel, Bursa de la Bucureşti se pregăteşte şi ea pentru o nouă etapă după IPO-ul Hidroelectrica. Piaţa locală de capital ar putea fi promovată curând la statutul de piaţă emergentă în indicii MSCI, ceea ce ar trebui să aducă un plus de lichiditate. Dincolo de emitenţi, bursa are nevoie şi de investitori, respectiv de lichiditate.    

  • Un nou faliment de răsunet în România. Lovitură pentru investitori

    Compania de foraj Dafora Mediaş (simbol bursier DAFR), inclusă pe lista specială de observare a operatorului bursier, a anunţat marţi la Bursa de Valori Bucureşti că Tribunalul Sibiu a decis pe 9 octombrie deschiderea procedurii falimentului, acţiunile fiind suspendate de la tranzacţionare la ora 15.36.

    În dosarul deschis în iunie 2015 apar 19 creditori, printre care Telekom România Communications şi RCS & RDS. Tribunalul a admis cererea formulată de Discret Plaza SRL pentru deschiderea falimentului şi a decis începerea operaţiunii şi dizolvarea societăţii.

    CITR – Filiala Cluj SPRL a fost desemnat lichidatorul judiciar. Termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă suplimentară este 22 noiembrie 2023, iar termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi publicarea în BPI a tabelului suplimentar este 22 ianuarie 2024.

    În iunie 2015, Dafora, un business de 200 mil. euro controlat de omul de afaceri George Călburean, a anunţat printr-un comunicat sec că se predă în faţa barilului ieftin, cerându-şi singur insolvenţa. Compania avea mai mulţi creditori bănci şi IFN-uri.

    În T1/2023, Dafora a raportat o pierdere de 1,4 mil. lei, de la o pierdere de 2,7 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2022, la venituri de 7,6 mil. lei, în urcare cu 458%, conform datelor din raportul financiar trimestrial.

    „În trimestrul I 2023 se constată o creştere a cifrei de afaceri faţă de cea obţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a derulării proiectelor. Rezultatul din exploatare este unul negativ, fiind influenţat de lipsa investiţiilor in acest domeniu strategic in actualul context politicoeconomic. Rezultatul financiar este negativ”, notează compania.

    Anul trecut Dafora a realizat venituri de 11,9 mil. lei, comparativ cu 83,6 mil. lei în 2021, rezultând astfel un declin de 85,8%. Grupul a avut o pierdere de 2,5 milioane de lei anul trecut, de la o pierdere de 3,4 milioane de lei în 2021.

     

    Dafora are 12,5 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie 49,96% de Gheorghe Calburean, în timp ce Foraj Sonde SA, o altă companie listată la bursă, deţine 12% din numărul de acţiuni. De la începutul anului, acţiunile DAFR înregistrează o creştere de 3,5%, pe fondul unor tranzacţii de 561.500 de lei, arată datele BVB.