BusinessMagazin

Tag: ieftin

  • Infractorii folosesc dispozitive cu termoviziune pentru a afla codul PIN al cardurilor celor care plătesc în magazine

    Cei de la themindunleashed.org au demonstrat cât de uşor se poate fura codul PIN introdus de o altă persoană. Experimentul foloseşte imaginile în infraroşu pentru a detecta amprenta termică lăsate asupra dispozitivelor.

    Dispozitivele care “văd” în infroroşu se găsesc acum pe piaţă la preţuri de doar 200 de dolari, mult mai ieftine decât cele disponibile în urmă cu 7-8 ani. Autorii demonstrează cât de simplu este să ataşezi un astfel de dispozitiv unui smartphone, iar ceea ce rămâne de făcut este pur şi simplu o poză a cititorului de PIN.

    Butoanele de plastic reţin amprenta termică, iar în funcţie de intensitate e uşor de determinat care a fost primul buton apăsat şi care ultimul. Astfel, rămând doar două variante posibile pentru codul PIN.

     

  • Un tânăr antreprenor din online speră să dea lovitura cu un ERP ieftin

    PLANUL MEU ESTE SĂ VIRTUALIZEZ OFFLINE-UL“, REZUMĂ ALEXANDRU CÎRCEI, PROPRIETARUL COPIMAJ GRUP, O MICĂ AFACERE DE FAMILIE PRIN CARE TÂNĂRUL A ÎNCERCAT PÂNĂ ACUM MAI MULTE PROIECTE ANTREPRENORIALE.

    La sfârşitul anilor 2000, după terminarea facultăţii, a început să se implice în firma fondată de tatăl său, cu gândul de a o dezvolta. Primul pas a fost să facă un magazin online, pe care l-a numit lifemag.ro şi la care a muncit aproape un an, timp în care alte branduri de shopping online câştigau piaţa.

    Alex Cîrcei, care repara calculatoare şi vindea componente încă de la terminarea liceului, îşi stabilise deja o clientelă în zona unde locuia (cartierul bucureştean Rahova) şi se poziţionase diferit de concurenţii săi prin faptul că livra comenzile în aceeaşi zi. Lifemag.ro a câştigat două premii la gala premiilor e-commerce din 2009 şi vizibilitatea i-a adus proiecte noi – ”Am luat multe proiecte noi, deoarece m-am urcat pe scenă la gală şi am mulţumit Copimaj pentru construcţia site-ului„.

    A început astfel să facă magazine online, dar în aceeaşi perioadă a decis că trebuie să îşi dezvolte şi produse proprii – primul astfel de proiect a fost platforma de comerţ online Live2C, o soluţie de dezvoltare pentru magazine online, prima platformă e-commerce SaaS de pe piaţa din România. A făcut magazine online pentru Cristallini, pentru Băcănia Veche, pentru Tudor Tailor, dar, la sfârşitul anului 2010, a trecut la următorul proiect şi a început să dezvolte Storebeez, o comunitate online pentru zona de e-commerce.

    În 2011, după ce aplicase cu Storebeez la mai multe incubatoare de afaceri, a fost acceptat de Oxygen Accelerator din Birmingham. Înainte de a pleca pentru cele trei luni în UK, Cîrcei a vândut lifemag.ro (lui debo.ro) şi Live2C (lui Asesoft).

    A STAT TREI LUNI ÎN BIRMINGHAM, DAR SPUNE CĂ A CRESCUT ACOLO CA ANTREPRENOR DE PARCĂ AR FI STAT TREI ANI: ”Dincolo de lucrurile învăţate ca antreprenor şi ca dezvoltator de soft, am realizat când m-am întors de acolo trei chestiuni: că 90% din comerţ este offline, că online-ul oferă încă posibilităţi nelimitate şi că offline-ul se inspiră din online, cu care mi-am dat seama că se poate face business la scară mare„. De fapt, Cîrcei s-a întors acasă şi a luat câteva decizii importante: să lucreze full time la Copimaj, să nu mai implice resurse din Copimaj în alte proiecte ale sale şi să se focuseze pe magazine fashion şi de bijuterii.

    Primul nou proiect pe care l-a început după aceste decizii şi care are legătură cu îmbunătăţirea serviciului pe care îl vinde prin Copimaj este Lupsale, un serviciu de e-mail marketing al cărui scop este ca, la primirea newsletterului, clientul să poată cumpăra direct produsele despre care se vorbeşte. A lansat Lupsale la Techcrunch Disrupt 2013 în San Francisco şi tot acolo a deschis şi un birou unde este şi acum sediul companiei. Prima vizită în Silicon Valley i-a adus lui Cîrcei alte răspunsuri, la alte întrebări: ”În Sillicon Valley mi-am dat seama că acolo totul e foarte tehnic şi că pe ei îi interesează doar răspunsuri la întrebările: ce produs ai? La ce foloseşte? Câţi bani poate aduce? Când poate fi gata? Orice altceva te priveşte. Oamenii din Silicon Valley nu au nevoie de lideri sau de oameni cu păreri, ci de proiecte cu mare potenţial„. Aşa că s-a întors dezamăgit, dar realist şi convins că principalul său skill este pe vânzări, aşa că a decis să şi-l folosească.

    La biroul său din Dorobanţi îl aştepta însă altceva. La Rosa, de al cărei magazin online se ocupase de la început, avea nevoie de un ERP. ”Nu am găsit nimic în bugetul pe care mi l-au dat, între 30 şi 50.000 de euro. Aşa că am început noi să lucrăm la un ERP„, povesteşte Cîrcei, care a lansat Copimaj ERP la IMWorld 2014 şi l-a implementat ulterior şi celorlalte companii client, precum Cristallini, Bebetex sau Silver Décor.

    Cîrcei îşi descrie produsul firesc, considerând că acesta este următorul pas în dezvoltarea retailului: ”Produsul acesta conectează online cu offline. Unim într-o platformă online toate comenzile şi fluidizăm procesul„. ERP-ul dezvoltat de Copimaj are 5 module, care pot fi implementate separat, şi costă până în 20.000 de euro (preţul mediu pentru implementarea unui ERP variază în funcţie de mărimea firmei, de specificul de activitate, de gradul de dispersare geografică sau de infrastructura tehnologică şi este, în medie, de ordinul sutelor de mii de euro).

  • România trebuie să iasă din zodia forţei ieftine de muncă şi a ajutorului social şi să folosească inteligenţa nativă a naţiei

    Antreprenorul acestui an este, în competiţia Entrepreneur Of The Year organizată de compania de consultanţă EY, Mircea Tudor, câştigător de două ori al marelui premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva şi dezvoltatorul uneia dintre puţinele afaceri locale bazate pe invenţie, MB Telecom.

    Mircea Tudor a gândit două sisteme de securitate, scannerul mobil robotizat pentru camioane, începând cu 2004, iar în 2009 a creat primul scanner pentru avioane din lume, proiect finalizat anul trecut. Alături de Mircea Tudor pe scenă a urcat şi Cristi Badea, Emerging Entrepreneur of the Year România, fondator al Mavenhut, companie software specializată pe gândire „outside of the box“, pentru că să dai o nouă dimensiune, socială, bătrânului joc Solitaire, şi să îţi formezi astfel o piaţă de milioane de oameni necesită, trebuie să recunoaştem, un model de gândire aparte.

    Mircea Tudor sau Cristi Badea sunt printre cei ce au reuşit mizând pe inovaţie. Făcând un pas înainte, să vedem cam care ar fi starea inovaţiei în întreg mediul de afaceri local. Prima oprire este la Institutul de Statistică, care prezintă periodic o sumă de declaraţii ale şefilor de companii, iar cele mai recente date sunt pentru perioada 2010 – 2012.

    Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%. Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu
    7,7 puncte procentuale.

    Al doilea stop este la o analiză europeană: Innovation Union Scoreboard 2014, un studiu al Comisiei Europene, spune că România este o naţie „modestă“ din punctul de vedere al inovării, pe antepenultimul loc, după Polonia şi înaintea Lituaniei şi a Bulgariei. Comisia Europeană ia în calcul mai mulţi parametri, cheltuieli cu cercetarea/dezvoltarea în companii şi la nivel guvernamental, numărul de studenţi, de doctorate sau de patente înregistrate – la majoritatea acestor indicatori ne aflăm sub media Uniunii Europene; cel mai recent studiu indică o creştere a numărului de doctorate şi a numărului de patente şi mărci comunitare şi scăderi la nivelul cheltuielilor companiilor cu inovarea şi la nivelul investiţiilor atrase.

    Datele Uniunii Europene par a contrasta într-o oarecare măsură cu declaraţiile şefilor de companii, preluate şi analizate de statistică, şi de unde reiese, reamintesc, că o companie din cinci inovează, în marketing, în management sau în businessul propriu-zis. Nu rămâne decât să te întrebi: care este misterul? Dacă inovaţia este atât de răspândită, de ce nu sunt rezultatele mai vizibile? Şi de ce punctăm aşa de jos în statistica europeană? Şi de ce, până la urmă, avem totuşi prea puţine companii de tipul MB Telecom, care fac afaceri fundamentate pe inovaţie? Este inovaţia doar o iluzie?

  • Creditul Prima maşină este cu 10% mai ieftin decât un împrumut standard

    Comparativ, un credit Prima maşină are o dobândă efectivă de 5,1% pe an (la nivelul actual al indicatorului Robor la 6 luni), astfel că rata lunară este de 850 de lei, iar costul total ajunge la 51.000 de lei. Jumătate din dobândă este însă suportată de stat.

    Clientul trebuie să ramburseze practic din banii proprii 48.000 de lei în cei 5 ani de contract, echivalentul unei rate lunare de 800 de lei. Economia efectuată de client comparativ cu cel mai ieftin credit standard este de peste 10%, adică la finalul contractului rămâne cu 5.500 de lei în buzunar.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Opinie Dragoş Sîrbu: Retail de produse… şi servicii

    Dragoş Sîrbu este CEO al Flanco Retail.

    Cartea câştigătoare pare, evident, să fie fidelizarea clienţilor; dar nici ea nu e o carte ieftină sau lipsită de eforturi. Doar că presupune un alt tip de gândire şi o altă perspectivă asupra industriei.

    Ca reţele de magazine „din cărămidă şi mortar“, cum zic englezii, părem să avem un anume grad de pasivitate: dacă nu vii tu spre noi, nu putem veni noi spre tine; dacă tot ai venit, ne priveşti pe toţi prin comparaţie şi, dintre toţi, alegi pe cel care-ţi place pe moment; până data viitoare când mai ai nevoie de ceva, ai şi uitat ce ai cumpărat ultima oară, de unde şi de ce. Şi o luăm cu toţii – şi tu, şi noi – de la capăt.

    Soluţia pe care am găsit-o noi priveşte publicul nostru nu ca pe o sumă de cumpărători, ci ca pe un grup de clienţi: oameni pe care, odată ce i-am întâlnit şi i-am cunoscut, îi păstrăm aproape de noi. Iar pe noi ne transformă, din comercianţi „tradiţionali“, în furnizori activi de produse şi servicii.

    Nu e o paradigmă simplă sau uşor de implementat, dar e necesară pentru noul context în care operăm. Suntem prezenţi şi online, şi offline, deci pasivitatea aparentă dispare prin comunicarea continuă pe care o întreţinem înainte de vizita în magazin, în timpul ei şi ulterior, într-o relaţie interactivă, în care şi vorbim, şi ascultăm.

    Suntem atenţi la exigenţele clienţilor mai departe de simpla alegere şi achitare a unui produs. Atât de atenţi, încât lista lor de aşteptări, aşa cum le-am determinat în studiile noastre de cercetare, a devenit pentru compania pe care o conduc un decalog al priorităţilor de business. Îi consiliem, le oferim soluţii de finanţare, de multe ori fără dobândă, garanţii şi asigurări, servicii de mobilitate în parteneriat, transport, asistenţă de specialitate, informaţii despre cele mai noi tehnologii. Le stăm la dispoziţie online şi offline şi le mulţumim, prin programele de fidelitate, pentru fiecare vizită pe care ne-au făcut-o, pentru fiecare dată în care au ales să revină.

    Nu e nici simplu şi nici ieftin, dar e necesar într-o lume în care internetul a spart graniţele comerţului şi a ridicat standardele de customer service la nivel internaţional.
    Aş spune că ne reinventăm, dacă nu mi-aş aduce aminte de relaţia pe care vânzătorul de la magazinul de la parterul blocului o avea cu toţi clienţii care îi treceau pragul acum treizeci de ani. Omul care îi ştia pe toţi pe nume, care le spunea de ce maşină de spălat au nevoie pentru doi copii mici, cum să-şi conecteze aragazul la ţevile de gaz din apartament şi de ce au nevoie de câlţi.

    Nu ne reinventăm, de fapt, ci punem în practică într-un context nou nişte principii pe care, precum se vede, oamenii de marketing le ştiu de multă vreme şi pe care vânzătorul de la parterul blocului le folosea intuitiv cu muşteriii lui. Folosim pentru ele, firesc, instrumentele pe care lumea modernă ni le pune la dispoziţie – internet, Facebook, carduri, baze de date şi aşa mai departe. Şi adăugam la ele, într-o formă structurată şi adecvată consumatorului de azi, un adevărat portofoliu de servicii conexe. Şi aşa evoluăm.

  • O companie low-cost vinde bilete de avion către Statele Unite cu 99 de dolari

    Zborurile transoceanice vor fi operate cu avioane Airbus A321 Extended Range, iar segmentul Marea Britanie cu avioane Airbus A320.

    Avionul va face o escală în Islanda, însă nu la Reykjavik, ci la un aeroport secundar, aflat la 50 de kilometri de capitala statului nordic. Preţul de 99 de dolari nu include niciun fel de bagaj, transportul acestora fiind achitat separat.

    Wow Air, care până acum a operat doar în Europa, este deţinută de omul de afaceri Skuli Mogensen. „Nu numai că operăm zboruri la un preţ mai mic decât un bilet de tren de la Londra la Eidnburgh, deschidem o nouă piaţă pentru cei care până acum nu şi-ar fi permis să zboare către Statele Unite”, a declarat Mogensen. “Mă bucur că suntem printre primii şi sunt convins că asta va face ca mulţi dintre concurenţii noştri să îşi reevalueze preţurile”.

  • Facebook lansează o opţiune de alertă în caz de calamitate

    Această facilitate va informa doar prietenii că persoana în cauză este în siguranţă. Cei care nu sunt conectaţi cu persoana respectivă nu pot afla nimic.

    “Safety check” se va activa doar în cazul unor dezastre naturale şi va trimit actualizări atât timp cât starea de urgenţă se menţine.

    Reprezentanţii Facebook nu au anunţat data la care această opţiune va deveni disponibilă.

    Reţeaua socială Facebook are 1,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, 300 de milioane dintre aceştia folosind, de asemenea, şi aplicaţia Facebook Messenger. WhatsApp, care oferă o soluţie ieftină pentru înlocuirea mesajelor trimise pe telefon, are 600 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

  • Cele mai ieftine aeroporturi din Europa. Cât de scump e cel din Bucureşti

    Cel mai ieftin aeroport este Oslo Rygge, din Norvegia, cu taxe în valoare de 0.036 euro pe kilometru. Următoarele două sunt Stockholm Skvastra şi Bruxelles Charleroi, cu 0,037 euro pe kilometru şi 0,04 euro pe kilometru.

    Bucureşti Otopeni este al şaptelea cel mai ieftin aeroport de continent, cu taxe în valoare de 0,046 euro pe kilometru.

    Un alt lucru evidenţiat de studiu este că aeroporturile secundare pot fi mult mai ieftine decât cele principale, un exemplu în acest sens fiind diferenţa de taxe dintre Londra Heathrow şi Londra Luton. Heathrow, unul dintre principalele noduri de transport aerian, este de trei ori mai scump decât Luton.

    Aeroportul Henri Coan­dă (Otopeni), cel mai mare din ţară, a atras anul trecut noi companii aeriene, care au contribuit la creşterea venitu­rilor şi traficului de pasageri. Alături de companiile  tradi­ţionale care foloseau pistele de la Otopeni pentru decolări şi aterizări precum Tarom, British Airways, Lufthansa, Air France-KLM şi altele, pe lista de clienţi a celui mai mare aeroport din ţară s-au adăugat Air Serbia şi low-costul easyJet.

    Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează aeroporturile Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), a finalizat primul trimestru cu un profit de 21,5 milioane de lei (4,8 mil. euro), de 2,7 ori mai mare faţă de nivelul obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au crescut cu 7%.

     

  • Despre inovaţie, pompa cea scumpă şi satelitul cel ieftin

    Tocmai citisem despre unii care fabricau o pompă de bicicletă pe care o vând cu 450 de dolari, adică cu mai mult decât preţurile a jumătate din bicicletele de stradă vândute  de Amazon, când am dat peste o poză neclară, un soi de selfie tremurat, cu planeta Marte.

    Am citit că respectiva fotografie era realizată de o sondă spaţială indiană. Indienii, oricum lansaţi în ceea ce se cheamă cursa spaţială asiatică, adică un soi de întrecere „care unde cum ajunge“ cu China, au reuşit să plaseze pe orbita planetei Marte o sondă spaţială. Mai mult, au făcut asta din prima încercare, un lucru care trebuie, cel puţin aşa înţeleg, evidenţiat.

    Şi mai mult, au făcut asta „low-cost“ cu numai 74 de milioane de dolari lucru care chiar mi se pare a fi evidenţiat, pentru că tocmai făcusem nişte cercetări legate de costuri spaţiale, în contextul anunţului făcut de ministrul pentru societatea informaţională, Răzvan Cotovelea, că vom achiziţiona un satelit al nostru, pentru comunicaţii, pe care să-l folosească şi autorităţile, şi mediul privat; estimările ministrului mergeau de la câteva zeci de milioane de euro la sute de milioane de euro (şi, trăitor aici, cred că o să mergem pe soluţia medie, de vreo 200 de milioane, acoperitoare pentru orice cerinţă sau, de ce nu? orice comision va fi necesar). Da, costurile unui satelit sunt destul de consistente, dincolo de preţul aparatului în sine numai lansarea poate costa între 30 şi 120 de milioane de dolari.

    Un satelit de comunicaţii are rostul lui şi îmi pare a fi o investiţie bună, în măsura în care se va ţine cont şi se va întocmi o strategie, un program naţional de dezvoltare coerentă a tehnologiei şi comunicaţiilor, de folosire a întregului potenţial cuprins în ceea ce se cheamă capacităţile softiştilor români. Altfel, cred că un satelit pictat cu cocoşi de Horezu au fi un soi de pompă de 450 de dolari folosită la o bicicletă de sub 100 de dolari.  Pentru curioşi, spun că pompa de 450 de dolari este un obiect chiar frumos, fabricat de o companie italiană, din Milano, şi încă una cu vechime, cu corp din oţel inoxidabil, furtun elegant, folosit de obicei în industria aerospaţială, cu mâner din lemn de trandafir şi cu un mic manometru integrat în talpa maşinăriei. Şi se vinde bine.

    De ce vă plictisesc cu chestiile astea? Pentru că vreau să vă povestesc depre cea mai ignorată statistică din România. Periodic, institutul de specialitate prezintă statistica inovaţiei în companiile româneşti; cele mai recente date sunt pentru perioada 2010-2012. Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse şi/sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%. Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada 2008-2010, când ponderea acestora a fost de 26,5%. Când spun companii inovatoare vorbesc nu despre tineri softişti care lansează aplicaţii de mobil, sau nu numai, pentru că şi ei intră în categorie, ci despre întreg spectrul de inovaţii: adoptarea, de către companii, mari sau mici, a unui produs nou, a unui proces nou sau îmbunătăţit sau a unei metode noi de organizare sau de marketing, toate având drept rezultat o îmbunătăţire semnificativă faţă de ceea ce a fost înainte folosit sau vândut de companie.

    Faptul că o companie din cinci a produs ceva inovator sau a adoptat un proces inovator mi se pare cu totul remarcabil, chiar dacă datele arată o scădere faţă de perioada anterioară crizei.

    Trăim cu impresia că România se mişcă lent şi că inovaţia este în altă parte, pe alte meleaguri, că alţii pot face pompe de bicicletă de 450 de dolari şi pot plasa sateliţi pe orbite. Aşa că am decis, la Business Magazin, să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie. În perioada următoare, vă rog, şefi de companii sau oameni de comunicare, să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania voastră. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea şi, cine ştie, poate că le vom şi premia.

    Ilustrez cu El Greco, „A cincea pecete“, el însuşi un pictor inovator, aflat, tehnic şi stilistic, mult înaintea epocii sale.

  • Cum să “păcăleşti” sistemul pentru a plăti RCA mai ieftin. Schema folosită de tinerii din România

    Preţul unei poliţe de răspundere civilă auto (RCA) se calculează în funcţie de mai mulţi factori, unul dintre aceştia fiind vârsta persoanei care o solicită şi anii de experienţă în şofat. Prin urmare, preţul asigurării va fi mai mic dacă persoana pe numele căruia se face are o vârstă înaintată.

    Ca să evite totuşi plata unui RCA scump, care poate ajunge uneori chiar şi la 2.000 de lei anual pentru şoferii de 20 de ani, tinerii încearcă mai nou să „fenteze” sistemul printr-o metodă cu risc minim, care le poate aduce un RCA la jumătate de preţ, notează Vocea Transilvaniei.

    Dar cum reuşesc tinerii să obţină o răspundere civilă auto mai ieftină? Simplu: îşi înmatriculează maşina pe numele părinţilor sau a bunicilor, persoane peste 30 de ani. Odată schimbat proprietarul maşinii, asigurarea obligatorie va fi încheiată pe numele noilor proprietari, deci mai ieftină, aproape la jumătate de preţ.

    Şi asta, datorită faptului că toate companiile de asigurări consideră că şoferii de peste 30 de ani şi chiar pensionarii nu se încadrează în categoria de risc ridicat pentru producerea accidentelor rutiere, deci poliţa pentru ei este mai puţin piperată.

    Brokerii de asigurări recunosc faptul că în ultimele şase luni a crescut simţitor numărul celor care au renunţat să fie ei proprietarii maşinii, tocmai pentru a obţine un RCA mai ieftin.

    Teoretic, tinerii nu mai sunt proprietarii maşinii, dar tot ei o conduc, cu ajutorul unei procure din partea tatălui sau a bunicului, pentru a avea dreptul să şofeze maşina respectivă, relatează aceeaşi publicaţie.