Fabrica Romaniţa din Caracal lucrează de opt ani pentru cei trei giganţi din lumea modei şi ar avea nevoie de încă 300 de angajaţi pentru a face faţă comenzilor. „Circa 50% din producţie merge către H&M, restul către Zara şi C&A. Realizăm îmbrăcăminte pentru femei şi tineret şi tot ce producem ia drumul exportului”, spune Iuliana Dinoiu Tihon, directorul fabricii şi unul dintre acţionari.
România a fost mulţi ani una dintre principalele destinaţii de producţie ale retailerilor vest-europeni. Principalul avantaj al pieţei locale era forţa de muncă ieftină comparativ cu orice altă ţară europeană. În ultimii ani România a pierdut o parte din comenzi din cauza pieţei asiatice, care s-a făcut remarcată prin costuri chiar mai mici cu forţa de muncă. Cu toate acestea, apropierea geografică de pieţele vestice face ca România să fie în continuare o destinaţie atrăgătoare pentru retaileri, în special europeni. Aşa că suntem singurul stat din Europa care se numără în top zece furnizori ai retailerului C&A, alături de China, Bangladesh sau Pakistan. Olandezii produc anual în sistem lohn circa opt milioane de articole de îmbrăcăminte, pe care ulterior le vând în toate ţările din Europa.
Tot opt milioane de haine şi pantofi ai grupului spaniol Inditex sunt realizaţi pe piaţa locală. Proprietarul brandurilor Zara, Bershka şi Pull & Bear realizează anual în sistem de lohn în România 1% din totalul producţiei de la nivel mondial. „Inditex are o bază stabilă de furnizori în România. Avem o relaţie de lungă durată cu circa 80 de producători care ne oferă o largă varietate de haine şi pantofi. Producţia în România reprezintă aproximativ 1% din tot ce vinde Inditex„, spuneau acum câteva luni reprezentanţii grupului spaniol. Inditex, un business de circa 16 miliarde de euro anul trecut, deţine în continuare fabrici proprii, însă cei mai mulţi parteneri realizează haine sub brandurile Zara, Bershka sau Pull & Bear în sistem de lohn pentru compania spaniolă. Una dintre unităţile proprii de producţie ale lanţului se află la doar câţiva paşi de sediul central al grupului, în Arteixo, un sat de circa 25.000 de locuitori, aflat la circa zece kilometri de La Coruñna, în nord-vestul Spaniei. De aici, din acest sat aruncat parcă la marginea Europei, la doar câţiva kilometri de Oceanul Atlantic, sunt controlate cele aproape 6.000 de magazine, cei peste 100.000 de angajaţi şi vânzările de miliarde de euro.
„O dată la două-trei luni realizăm o colecţie pentru H&M, mergem şi o prezentăm în Suedia, iar achizitorii lor aleg anumite modele. Acestea devin comenzi pentru noi„, spune Gabriela Gherghina, head-designer pentru compania Ottorose Rom. Numele Ottorose Rom a apărut pentru prima dată în prim-plan în urmă cu câteva zile, când retailerul H&M a făcut publică lista furnizorilor locali. Pe această listă apăreau nouă furnizori şi 20 de fabrici în care gigantul suedez realiza haine, iar cel mai des întâlnit pe această listă este numele Ottorose Rom, care lucrează atât în fabrica proprie, cât şi în alte cinci unităţi de producţie pe care le subcontractează. Pentru că nu face faţă comenzilor în micuţa fabrică proprie, care numără în total 25 de angajaţi.
Producătorii şi retailerii refuză să dea date oficiale despre preţul articolelor, însă, potrivit informaţiilor Business Magazin furnizate de jucătorii din piaţă, preţul poate ajunge în magazine chiar de zece ori mai mare decât cel cu care un produs pleacă pe poarta fabricii. „În România sunt confecţionate multe din hainele comercializate de H&M. Vorbim, de exemplu, despre costume, jachete sau blazere”, spun reprezentanţii gigantului suedez. Ei precizează că România este recunoscută pentru expertiza pe care o are în ceea ce priveşte realizarea produselor, motiv pentru care compania a dezvoltat parteneriate cu producători locali cu mult înainte de intrarea sa pe piaţa locală acum doi ani. „Colaborarea cu furnizorii din România are o tradiţie de peste 20 de ani.” Potrivit datelor făcute publice de compania suedeză, cele mai multe fabrici sunt amplasate în zona Moldovei, însă există şi câteva excepţii, printre care se numără şi Ottorose Rom.
Absolventă a facultăţii de arte decorative şi design din Bucureşti, Gabriela Gherghina spune că biroul de design Ottorose Rom de la Păuleşti s-a axat pe realizarea unor produse mai speciale, „de aceea primim pentru fiecare model comenzi de 20.000 până la 150.000 de bucăţi”. România este prin tradiţie o piaţă de lohn, în care marii retaileri internaţionali – fie companii mass-market (H&M, Zara sau C&A), fie de lux (Gucci, Dolce & Gabbana) – realizează hainele care apoi ajung în magazinele din toate colţurile lumii. Modelul de business în acest caz presupune că fabrica primeşte de la retailer modelul şi doar îl execută – croieşte după un tipar deja existent şi apoi coase. În cazul Ottorose însă, procesul se schimbă şi hainele practic iau naştere la Păuleşti.
CÂND PUR ŞI SIMPLU TE SIMŢI ALTFEL DECÂT CEL CARE STĂ LÂNGĂ TINE ÎNTR-UN CLUB ŞI POARTĂ ACELAŞI MODEL DE BLUGI, simţi nevoia să exprimi asta prin felul în care arăţi, în felul în care te îmbraci, în tot ceea ce spui despre tine. Iar dacă nu ai prea multe opţiuni, îţi creezi singur diferenţierea„, spune designerul vestimentar Ştefan Muscă, adăugând că primele modele de haine le-a creat pentru el şi prietena lui pentru a se diferenţia de ceilalţi atunci când merge în club.
La puţin timp după ce începuse să îşi creeze propriile haine, cei cu care interacţiona îl întrebau de unde pot să îşi cumpere şi ei modelele pe care le purta, povesteşte el. Aşa a ajuns să pună bazele unui atelier de producţie haine în Bucureşti.
„Ziua mea de muncă începe la opt dimineaţa şi se termină pe la şapte – opt seara, însă prin 2007 stăteam şi până la unsprezece noaptea, dat fiind numărul mare de comenzi„, spune el. Muscă îşi aduce aminte că în anii de creştere economică lansa o colecţie, iar a doua zi toate articolele vestimentare prezentate se vindeau. Produce 17-18 modele de blugi pe zi, într-un an ajungând la peste 5.000 de pantaloni, din care o parte sunt vânduţi şi în afara României, în alte ţări europene.
„Produc tot ce înseamnă outfitul unui om, mai puţin pălării şi încălţăminte. Am încercat să produc şi încălţăminte, dar m-am convins că nu este rentabil pentru piaţa locală.„ El spune că toate produsele pe care le produce sunt personalizate, în funcţie de fizicul clientului, locul în care le poartă, momentul. Aduce materialele pentru produsele vestimentare pe care le produce din Asia, China fiind una din pieţele principale, anterior lucrând şi cu Turcia, unde au crescut însă preţurile.
„În 15 ani de activitate am creat peste 50.000 modele, deoarece cu majoritatea clienţilor se lucrează în funcţie de personalitatea acestuia. În afară de modelul în sine, materialul contează foarte mult. Deşi jeans-ul este asociat în mod tradiţional cu ideea de piesă vestimentară care rezistă, poate să nu fie deloc aşa în cazul în care designul ia din felia calităţii materialului. Pentru mine materialul de bază va rămâne întotdeauna denimul.”
FIE CĂ MERGI LA LAS VEGAS, ÎN TOKIO, la Paris sau Bucureşti, nu trebuie să cauţi mult ca să găseşti bluze, rochii şi pantofi pe a căror etichetă să apară „made in Romania„. Unele sunt desenate în comuna Păuleşti, judeţul Prahova, altele sunt croite şi cusute la Caracal sau la Focşani. Există însă şi haine care sunt realizate 100% în România, de la desen la croială şi cusătură. Singurul care nu este „made in Romania” este brandul.
O mână de designeri din Păuleşti, judeţul Prahova, o comună aflată la zece kilometri de Ploieşti, creionează modele de rochii şi bluze H&M care, după ce sunt aprobate de achizitorii gigantului suedez, prind contur şi apoi ajung pe umeraşele magazinelor. „O dată la două-trei luni realizăm o colecţie pentru H&M, mergem şi o prezentăm în Suedia, iar achizitorii lor aleg anumite modele. Acestea devin comenzi pentru noi„, spune Gabriela Gherghina, head-designer pentru compania Ottorose Rom. Numele Ottorose Rom a apărut pentru prima dată în prim-plan în urmă cu câteva zile, când retailerul H&M a făcut publică lista furnizorilor locali. Pe această listă apăreau nouă furnizori şi 20 de fabrici în care gigantul suedez realiza haine, iar cel mai des întâlnit pe această listă este numele Ottorose Rom, care lucrează atât în fabrica proprie, cât şi în alte cinci unităţi de producţie pe care le subcontractează. Pentru că nu face faţă comenzilor în micuţa fabrică proprie, care numără în total 25 de angajaţi.
Numele fabricilor locale cu care lucrează retailerii internaţionali a fost, mult timp, unul dintre cele mai bine păstrate secrete. Deşi pe etichetele fustelor, bluzelor sau rochiilor Zara, H&M sau C&A apare „made in Romania„, nu apare însă nicio adresă. H&M a fost primul care a „desecretizat„ lista ce cuprinde 20 de fabrici româneşti, cu afaceri de circa 100 de milioane de euro şi cu un total de 7.000 de angajaţi. Datele dezvăluie faptul că România este, alături de Bulgaria şi Turcia, unul dintre principalii furnizori la nivel european. Cei mai mulţi sunt însă din Asia, din state precum China sau Bangladesh, unde toţi retailerii au ales să producă pentru costurile mai mici cu forţa de muncă.
Producătorii şi retailerii refuză să dea date oficiale despre preţul articolelor, însă, potrivit informaţiilor Business Magazin furnizate de jucătorii din piaţă, preţul poate ajunge în magazine chiar de zece ori mai mare decât cel cu care un produs pleacă pe poarta fabricii. „În România sunt confecţionate multe din hainele comercializate de H&M. Vorbim, de exemplu, despre costume, jachete sau blazere”, spun reprezentanţii gigantului suedez. Ei precizează că România este recunoscută pentru expertiza pe care o are în ceea ce priveşte realizarea produselor, motiv pentru care compania a dezvoltat parteneriate cu producători locali cu mult înainte de intrarea sa pe piaţa locală acum doi ani. „Colaborarea cu furnizorii din România are o tradiţie de peste 20 de ani.„ Potrivit datelor făcute publice de compania suedeză, cele mai multe fabrici sunt amplasate în zona Moldovei, însă există şi câteva excepţii, printre care se numără şi Ottorose Rom.
ABSOLVENTĂ A FACULTĂŢII DE ARTE DECORATIVE ŞI DESIGN DIN BUCUREŞTI, Gabriela Gherghina spune că biroul de design Ottorose Rom de la Păuleşti s-a axat pe realizarea unor produse mai speciale, „de aceea primim pentru fiecare model comenzi de 20.000 până la 150.000 de bucăţi”. România este prin tradiţie o piaţă de lohn, în care marii retaileri internaţionali – fie companii mass-market (H&M, Zara sau C&A), fie de lux (Gucci, Dolce & Gabbana) – realizează hainele care apoi ajung în magazinele din toate colţurile lumii. Modelul de business în acest caz presupune că fabrica primeşte de la retailer modelul şi doar îl execută – croieşte după un tipar deja existent şi apoi coase. În cazul Ottorose însă, procesul se schimbă şi hainele practic iau naştere la Păuleşti.
Compania Romaniţa din Caracal, care are 1.300 de angajaţi, produce zilnic 12-15.000 de haine pentru giganţii internaţionali H&M, Zara şi C&A.
Fabrica lucrează de opt ani pentru cei trei retaileri din lumea modei şi ar avea nevoie de încă 300 de angajaţi pentru a face faţă comenzilor. Deşi hainele primesc eticheta „made in Romania“, niciunul dintre marii retaileri de modă nu se gândeşte încă să pună pe hartă un magazin în Caracal.
„Lucrăm la capacitate maximă pentru angajaţii pe care îi avem. Există însă o fluctuaţie foarte mare de personal şi deşi am fi dispuşi să mai luăm 300 de oameni nu vin suficiente persoane să se angajeze“, spune Iuliana Tihon Dinoiu, directorul general şi unul dintre acţionarii fabricii privatizate în 1996 prin metoda MEBO.
Ea nu dă detalii despre preţul cu care vinde o bluză sau o rochie, însă potrivit datelor ZF furnizate de jucătorii din piaţă, preţul poate ajunge în magazine şi la de zece ori mai mare decât cel cu care un produs pleacă pe poarta fabricii.
Un calcul simplu al ZF arată că la o producţie medie de 4 milioane de articole anual (13.500 pe zi timp de 300 de zile pe an) şi vânzări de 15 mil. euro, preţul mediu pe produs vândut de fabrica Romaniţa către H&M, Zara şi C&A este mai mic de 4 euro. În magazine însă o bluză costă în medie 10-15 euro la H&M şi C&A şi 20-30 de euro la Zara.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Se pare că designul uniformelor naziste nu a fost unul întâmplător, branduri celebre astăzi participând la realizarea lor. Printre acestea, compania producătoare de haine de lux Hugo Boss.
Hugo Boss şi-a început cariera ca simplu croitor. După cel de-al Doilea Război Mondial,când avea 33 de ani, şi-a fondat propria companie în Metzingen, Germania. Atunci aceasta era doar o mică unitate firmă cu 30 de angajaţi, la distanţă de brandul cunoscut în întreaga lume de acum.
Când compania a început să simtă impactul crizei economice din 1931, Boss a acceptat oferta de a face uniforme pentru partidul nazist.
În 1931, angajaţii Hugo Boss au început să lucreze la uniformele militare pentru trupele SS şi SA, dar şi pentru Tineretul Hitlerist. În afara uniformelor, Boss producea şi haine obişnuite până în 1938 când “şi-a reorientat producţia exclusiv activitatea pe producţia de uniforme”, potrivit spuselor unui specialist în istoria lui Boss la Universitatea din Munchen.
“AM SUPRAVIEŢUIT LAGĂRULUI MORŢII”. Cine este românca ce a reuşit să scape
IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!
Aşa arată o avere confiscată de nazişti (GALERIE FOTO)
Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)
Se pare că uniformele au avut succes, firma a înregistrat un profit consistent şi au crescut la 300 de angajaţi dintr-o dată.Hugo Boss fusese şi membru al partidului nazist. A murit în 1948 şi nu a avut şansa să vadă cum aceasta s-a transformat într-un brand recunoscut în lume. În 1960, firma a făcut tranziţia spre costume, iar această linie a transformat brandul Boss într-un jucător important pe piaţa modei. Compania din prezent a fost vândută unor noi proprietari şi nu mai are legături cu familia Boss.
Se pare că Hugo Boss nu este singura companie care a lucrat pentru nazişti. Familia de industriaşi Quandts, deţinătorii pachetului majoritar de acţiuni al BMW au recunoscut că au folosit mii de muncitori în businessul din perioada regimului nazist. În 1999, Deutsche Bank a fost de asemenea investigată în legătură cu practicile din acea perioadă. Se spune că au fost folosite credite de la această bancă pentru pentru construirea unor tabere de concentrare la Auschwitz..
Statul german a creat în 1990 un fond în care companiile cu trecut nazist să plătească pentru a compensa modul în care au fost trataţi angajaţii lor în perioada naziştilor printre care şi ameninţarea cu lagărele de concentrare.
Pentru că internetul este important pentru mame mai ales atunci când decid să achiziţioneze un brand, 98% dintre ele caută online informaţii despre produsele mărcii pe care doresc să o cumpere.
Potrivit unui studiu Mediascope, mamele europene caută activ cele mai multe informaţii despre următoarele categorii: produse electrocasnice (59%), oferte de vacanţă (57%), haine şi accesorii (57%), produse cosmetice (54%).
De asemenea, 61% dintre mame declară că sunt capabile să aleagă produse şi servicii mult mai bune datorită informării de pe internet.
Însă mamele din Europa apelează la mediul online şi pentru o comunicare rapidă şi eficientă. Astfel, 74% dintre aceste femei declară că ţin mult mai bine legătura cu familia şi prietenii datorită internetului. 83% dintre acestea utilizează e-mail-ul în fiecare zi, în timp ce 59% accesează reţelele de socializare zilnic pentru comunicarea cu ceilalţi (25%), postarea de status-uri (24%), schimbarea pozei de profil (16%) şi încărcarea de fotografii sau de conţinut video (7%).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Astfel de produse se încadrează în categoria numită de unii dermatotextile sau de alţii cosmetotextile, iar producătorii lor susţin că materialul din care sunt confecţionate este tratat cu diverse substanţe ca aloe vera, cafeină sau retinol, ce intră în piele prin purtare scrie New York Times.
Aşa stau lucrurile cu gama Proskins SLIM, despre care se susţine că hidratează pielea purtătoarelor, ori gama iPant de la Wacoal, despre care producătorul spune că are microcapsule cu cafeină, vitamina E şi ceramide în material, care distrug grăsimea, acţionează împotriva efectelor îmbătrânirii şi refac şi întreţin fermitatea pielii, ajutând la reducerea celulitei. Microcapsulele rezistă la 100 de spălări. Alte articole, cum ar fi cele din din gama de colanţi şi tricouri CASS Wear Repair, conţin oxid de cupru, despre care se spune că reduce ridurile şi petele cauzate de îmbătrânirea pielii.
Nici producătorii de blugi nu se lasă mai prejos. Wrangler are în plan o gamă denumită Denim Spa Therapy for Legs, cu trei modele tratate cu aloe vera sau extract de măsline.
Scopul acestor cosmetotextile este de a-i ajuta pe purtători să câştige timpul pe care altădată ar fi trebuit să-l aloce aplicării unor creme de corp. Există şi critici, care spun că îmbrăcămintea nu are cum să aibă asemenea beneficii, pentru că, dacă rezistă la atâtea spălări, nu are cum să elibereze într-adevăr substanţele respective de îngrijire a pielii. Dar producătorii nu se lasă şi anunţă noi produse. Proskins are în plan o gamă de mănuşi, măşti pentru ochi, eşarfe şi chiar pijamale destinate luptei împotriva îmbătrânirii pielii, fără a neglija să le atragă însă atenţia clienţilor prea entuziaşti că acestea nu sunt produse minune.
Expoziţia prezintă elemente din arhiva FIT, evidenţiind momente importante din istoria modei, cum ar fi apariţia primelor materiale textile care puteau fi spălate la maşină sau fermoarul de plastic, scrie Financial Times.
Tehnologia îl face pe om. Dovada? (GALERIE FOTO)
Cele mai vechi exponate sunt articole tricotate la maşină în perioada 1780-1800. Mai sunt prezentate şi aspecte ale modei secolului XXI – materiale cu componente digitale, broderie electronică, o rochie cu imprimeu 3D creată de casa olandeză Freedom of Creation, dar şi piese importante create în secolul trecut, cum ar fi o rochie de zale semnată Paco Rabanne.
Expoziţia va rămâne deschisă până la 8 mai.