Cu o avere evaluată la 51,7 mliarde de dolari, Kamprad (87 de ani) ocupă locul al patrulea în topul miliardarilor la nivel mondial, potrivit Bloomberg Billionaires Index.
Kamprad controlează cel mai mare retailer de mobilier din lume printr-o reţea de trusturi şi fundaţii.
El a părăsit Suedia în 1973, când s-a mutat în Elveţia, nemulţumit de sistemul fiscal de la acea dată, potrivit unui purtător de cuvânt.
“Mutarea înapoi în Suedia mă va aduce mai aproape de familie şi de prietenii mei vechi. După ce draga mea soţie Margaretha a murit, acum un an şi jumătate, sunt puţine lucruri care mă mai ţin în Elveţia”, a declarat Kamprad într-un comunicat difuzat la Radio Sweden şi în ziarele din ţară.
Prin aceeaşi decizie, luată miercuri, Tribunalul Bucureşti respins mai multe cereri de opoziţie făcute de Andritz Viena şi Andritz Elveţia.
Comitetul Creditorilor a aprobat, în 18 iunie, planul de reorganizare a Hidroelectrica, iar compania va reveni pe piaţă probabil săptămâna viitoare, urmând ca imediat să fie iniţiată procedura de listare a unui pachet minoritar de acţiuni, a anunţat, în Guvern, premierul Victor Ponta.
“Aseară, Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, deci, probabil săptămâna viitoare, Hidroelectrica, după un an de zile de lupte grele de tot, fără contracte cu «băieţi deştepţi», fără pierderile la Videanu în buzunar, fără toate celelalte afaceri necurate, pe profit, revine pe piaţă”, a spus Ponta.
Omul de afaceri, amator de cravate extravagante şi trabucuri cubaneze, şi-a câştigat renumele în anii ’60-’70 în SUA, punând bazele pieţei tranzacţiilor spot cu petrol, în pofida opoziţiei marilor grupuri petroliere.
Mai târziu, în anii ’80, Rich a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi infractori economici din istoria Statelor Unite, fiind acuzat de numeroase încălcări ale legii şi urmărit de guvern timp de 17 ani.
Rich a fugit din SUA în Elveţia în 1983, cu numai câteva ore înainte ca autorităţile să declanşeze urmărirea penală împotriva sa pentru peste 50 de capete de acuzare, vizând infracţiuni de fraudă, înşelătorie, afaceri cu Iranul în perioada de embargo economic şi evaziune fiscală de peste 48 milioane de dolari.
Acuzaţiile sunt legate de o serie de tranzacţii cu petrol care au zguduit industria la începutul anilor ’80.
De la un loc destinat doar pescuitului, Laguna Verde este azi un complex turistic: cabane, un restaurant cu specific pescăresc şi echipamente pentru sporturi acvatice în mijlocul câmpului.
Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa, când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne beam cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri„, îşi aminteşte Dan Mehedinţu unul dintre cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră. În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume, dar a hotărât să se întoarcă în ţară pentru a conduce împreună cu tatăl lui afacerea „Laguna Verde”.
Construită în jurul unei bălţi aflate la 15 kilometri de Capitală, aceasta constă într-un restaurant cu specific pescăresc, 20 de căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skyjet sau caiac canoe – cu o valoare totală de jumătate de milion de euro.
Cu clienţii selectaţi atent, Mehedinţu mizează pe „oaza de linişte„ pe care tatăl lui a încercat să o găsească atunci când a venit prima oară în Baloteşti. Acum atât tatăl, cât şi fiul îşi petrec cea mai mare parte a timpului în „lagună„, împărţindu-şi activitatea între discuţiile cu clienţii – printre care pot fi văzuţi şeici sau politicieni – coordonarea angajaţilor, inovaţii cum ar fi o fântână arteziană în mijlocul lacului sau alegerea mobilierului pentru restaurantul recent deschis.
„M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră„, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor, în 2001. În acea perioadă era student în anul trei la Facultatea de finanţe-bănci în cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea„.
Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să o facă mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11„. Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului „descurcăreţ„ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.
După ce s-a întors în ţară, şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa. A început cu spălatul vaselor şi bucătărie – pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant.
Managerii restaurantului de peste Ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit.
Chiar înaintea României se află Grecia, statul din UE cel mai lovit de criza financiară, care a urcat însă de pe 58 anul trecut. România a fost inclusă în anuarul World Competitiveness Yearbook realizat de IMD în anul 2003, când a consemnat şi cea mai bună clasare de până acum, pe locul 43. Competitivitatea economică a României s-a înrăutăţit ulterior, dar s-a apropiat din nou de acest nivel în 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, când s-a situat pe 44.
România a consemnat o cădere majoră în 2009, cu un declin de nouă locuri, până pe 54. La finele lui 2011 România se plasa pe poziţia a 53-a. Provocările României în acest an sunt consolidarea stabilităţii economice, menţinerea atractivităţii pentru investiţii, creşterea potenţialului de inovare al companiilor, în special IMM-uri, îmbunătăţirea ratei de atragere a fondurilor europene, precum şi continuarea restructurării sistemelor de educaţie şi sănătate, se arată în raport.
Clasarea din 2013, pe 55 din 60 de ţări, este printre cele mai slabe pentru un stat membru UE. Doar Bulgaria, pe 57, faţă de 54 anul trecut, se situează mai slab decât România. Topul include 25 de state din UE, excepţiile fiind Malta şi Cipru.
Faţă de anul trecut, în studiu a fost inclusă o singură nouă ţară, Letonia, pe poziţia 41, contribuind astfel la acentuarea declinului României.
Statele Unite au cea mai competitivă economie din lume, urmate de Elveţia, Hong Kong, Suedia, Singapore, Norvegia, Canada, Emiratele Arabe Unite, Germania şi Qatar. Pe ultimele cinci poziţii, imediat după România, se află Iordania (56), Bulgaria (57), Croaţia (58), Argentina (59) şi Venezuela (60). Statele din Europa Centrală şi de Est se află în a doua jumătate a clasamentului. Cea mai competitivă este Lituania (31), urmată de Polonia (33), Cehia (35), Estonia (36), Letonia (41), Rusia (42), Slovacia (47), Ucraina (49), Ungaria (50), Slovenia (52), Grecia (54), România (55), Bulgaria (57) şi Croaţia (58).
IMD foloseşte la determinarea competitivităţii peste 300 de criterii, privind economia, eficienţa autorităţilor şi mediului de afaceri, precum şi infrastructura. Datele statistice sunt completate anual cu un sondaj la care participă directori de companii din ţările analizate. Pentru ediţia din 2013, au fost consultaţi 4.200 de directori executivi, în medie 70 pentru fiecare din economiile incluse în studiu.
Statele incluse în raport sunt selectate în funcţie de impactul asupra economiei mondiale şi disponibilitatea datelor necesare pentru comparaţie.
Compania aeriană de linie regulată Carpatair, cu baza la Timişoara, îşi va majora capitalul social cu 5 milioane de euro, pentru a-şi finanţa programul de restructurare şi modernizare a flotei de avioane. Acţionarii elveţieni ai companiei, care deţin circa 64% din Carpatair, vor aduce bani pentru majorarea de capital, iar fondatorul companiei Nicolae Petrov nu va participa la majorare.
Elveţienii de la Credit Suisse şi UBS practică dobânzi negative la depozite – numai la cele interbancare, nu şi celor constituite de persoane fizice. Elveţia s-a folosit agresiv de dobânzile negative şi în anii ’70, când a încercat cu disperare să descurajeze intrările de capital, în condiţiile în care investitorii fugeau de inflaţia globală şi de instabilitatea din Orientul Mijlociu. În 31 iulie 1971, autorităţile elvetiene au luat decizia de a nu achita nicio dobândă pentru fondurile străine care îşi plasează banii în Elvetia. Pentru orice plasament financiar care depăşea pragul de 50.000 de franci elvetieni, detinătorul banilor era obligat să plătească un impozit trimestrial în avans, nivelul fiind fixat la 2%.
Germania şi Elveţia au semnat un amendament la acordul referitor la taxarea conturilor secrete deţinute de germani în băncile elveţiene, înăsprind prevederile pentru evazionişti, însă opoziţia germană vrea în continuare să blocheze înţelegerea, apreciind-o prea permisivă. Ministerul german de Finanţe a anunţat că cele două ţări au convenit creşterea taxei retroactive asupra fondurilor cetăţenilor germani ascunse în conturi din Elveţia de la 19-34% la 21-41%. Cele două părţi au stabilit şi impunerea unei taxe de 50% în cazul celor care moştenesc conturi bancare în Elveţia şi nu vor să le declare.
Introducerea dobânzilor negative ar fi un pas fără prea multe precedente în Marea Britanie. Economiştii spun că aceste dobânzi sunt problematice şi eficienţa lor depinde de ceea ce banca centrală vrea să obţină.
Danemarca a introdus dobânzi negative în iulie 2012 pentru a-şi menţine moneda ancorată de euro prin respingerea fluxului de bani care intra în ţară, considerată un refugiu în faţa crizei din zona euro. Aprecierea excesivă a coroanei ar fi sufocat industria ţării. Măsura a avut efectul scontat.
Parte din succes s-a datorat şi familiei numeroase: 11 fii, majoritatea implicaţi în afacerile familiei, dintre care unul, Benjamin, a murit în naufragiul Titanicului. Solomon a plecat în Elveţia pentru a studia limba germană şi afacerile la institutul Concordia din Zürich, după care, la 20 de ani, s-a întors în SUA pentru a lucra în afacerea cu minerit.
A fondat în Alaska compania Yukon Gold, de la care a pornit ultima „goană după aur„ în perioada anilor 1896-1899. În 1890 începuse să colecţioneze şi obiecte de artă, iar după Primul Război Mondial a renunţat la afacere şi şi-a dedicat tot timpul acestei pasiuni. În 1926 o cunoaşte pe baroneasa Hilla von Rebay, pictor în acea perioadă, care l-a sfătuit să îşi expună colecţia într-un muzeu de artă modernă şi contemporantă.
Marc Chagall, Rudolf Bauer, Fernand Léger se numărau printre artiştii ale căror opere le avea în colecţie, iar primul loc în care acestea aveau să fie expuse era chiar apartamentul lui din hotelul Plaza din New York. Guggenheim pune, în 1937, bazele fundaţiei Solomon R. Guggenheim dedicată artei moderne.
Doi ani mai târziu, deschide un loc în care să îşi expună colecţia, „Muzeul picturii non-obiective„. Până la începutul anilor ‘40, muzeul acumulase o colecţie mare de picturi avangardiste, iar nevoia pentru o clădire potrivită pentru găzduirea acestora devenise imperativă. În 1943, Guggenheim şi Rebay l-au însărcinat pe arhitectul Frank Lloyd Wright cu misiunea construirii noii clădiri. Filantropul a murit în 1949, iar noul muzeu a fost deschis zece ani mai târziu sub numele lui. Pe lângă acesta, fundaţia Guggenheim mai administrează în prezent muzee în Bilbao, Spania, Veneţia şi Berlin.
Afacerea familiei a căpătat o nouă direcţie după Primul Război Mondial, când membrii acesteia au cumpărat exploataţiile de nitraţi în Chile. Au părăsit apoi afacerea pe rând. Totuşi, compania de investiţii Guggenheim Partners – fondată de Peter Lawson-Johnston Sr. în 2000 – administrează active în valoare de 120 de miliarde de dolari, potrivit New York Times. Alt instrument, Gugenheim Investment Advisors, controlează active de 50 de miliarde de dolari.
Bogăţia, istoria şi ramificaţia familiei au făcut ca, de-a lungul istoriei, să existe şi falşi Guggenheim. Spre exemplu, în 2011, trei persoane au fost arestate pentru că au pretins că sunt descendenţi ai faimoasei familii. Vladimir Zuravel, David Birnbaum şi Catarina Pietra Toumei s-au folosit de nume pentru a atrage investiţii în proiecte false în industria de petrol, garanţii bancare, diamante şi aur, potrivit bloomberg.com.
Primarul Emil Boc a declarat joi, în cadrul manifestării “Întâlnirile europene de la Cluj – Transilvania”, că municipiul Cluj-Napoca va introduce, în premieră pentru România, autobuze electrice cu scopul de a promova un transport public ecologic şi nepoluant.
El a afirmat că Primăria va cumpăra între 10 şi 15 astfel de autobuze, în funcţie de preţul de licitaţie, în baza unei finanţări din partea Guvernului Elveţiei.
“În principiu, am primit acordul de finanţare şi aşteptăm ca Ministerul de Finanţe să dea aprobarea finală. Sper că acest model de la Cluj-Napoca să fie preluat şi de alte administraţii locale din România pentru că răspunde nevoilor de mediu, de consumuri reduse, nepoluante. Sper ca aceste autobuze, care vor face parte din parcul auto al RATUC, să le avem anul viitor în circulaţie pe străzile Clujului”, a spus Boc.
Google îl omagiază astăzi printr-un Doodle pe Leonhard Euler, matematicianul şi fizicianul elveţian care a fost considerat forţa dominantă a ştiinţei în secolul al XVIII lea.
În acest sens, noul logo – parţial interactiv – include imaginile mai multor formule matematice atribuite lui LeonhardEuler. Google Doodle-ul de astăzi, logoul, este realizat în alb-negru, cuprinde cuvântul Google scris cu creionul pe o bucată de hârtie, cea de-a doua literă “o” fiind înlocuită cu un element interactiv, care poate fi mişcat de utilizatori.
Leonhard Euler a lucrat în aproape toate ramurile matematicii, printre care geometrie, calcul infinitesimal, trigonometrie, algebră şi teoria numerelor. În numeroasele sale cercetări, Euler a introdus şi a popularizat convenţii de notare.Leonhard Euler a introdus noţiunea de funcţie şi a fost primul care a notat f(x) pentru aplicarea funcţiei f elementului x. De asemenea, Leonhard Euler a introdus notaţia modernă pentru funcţiile trigonometrice, litera “e” pentru baza logaritmuluinatural (cunoscut în prezent drept “numărul lui Euler”), litera grecească ∑ (sigma) pentru sumă şi litera “i” pentru unitatea imaginară, potrivit Wikipedia.
În 1720, la vârsta de 13 ani, Leonhard Euler s-a înscris la Universitatea din Basel, cu scopul de a se pregăti pentru o carieră teologică şi filosofică. Însă, în timpul studenţiei sale, Leonhard Euler şi-a dat seama că vocaţia sa este matematica, fiind îndrumat de profesorul său Johann Bernoulli. În 1723 a absolvit Facultatea din Basel, obţinând titlul de master în filosofie. În teza de masterat, Leonhard Euler a comparat şi a pus în antiteză ideile filosofice ale lui René Descartes şi Isaac Newton. Mai târziu, în 1726, Euler şi-a încheiat studiile teologice, tot la Universitatea din Basel.
În 1727 i-a fost acordat marele premiu la un concurs al Academiei din Paris dedicat modalităţii optime de aranjare a catargelor pe un vapor. În cariera sa, Leonhard Euler a obţinut de 12 ori premiul Academiei din Paris.
Tot în 1727, la vârsta de 20 de ani, Leonhard Euler şi-a susţinut teza de doctorat, cu titlul “Despre acustică”, pe baza căreia a solicitat un post de profesor de fizică la Universitatea din Basel, însă solicitarea i-a fost refuzată.
Leonhard Euler s-a implicat şi în teoria numerelor şi a dezvoltat unele idei ale lui Fermat, dar a şi demonstrat că unele dintre conjecturile sale erau false. Leonhard Euler a demonstrat identitatea lui Newton, mica teoremă a lui Fermat, teorema celor două pătrate a lui Fermat şi teoria celor patru pătrate a lui Lagrange.
Leonhard Euler a fost omagiat şi de banca centrală a Elveţiei, figura matematicianului apărând pe bancnota de 10 franci emisă în anul 1979.
Leonhard Euler s-a născut la Basel, în Elveţia, tatăl său fiind un prieten al familiei lui Johann Bernoulli, unul dintre cei mai faimoşi matematicieni ai acelei perioade. Leonhard Euler a fost admis la Universitatea din Basel la vârsta de numai 13 ani, unde a studiat filosofia şi a primit şi lecţii de matematică de la Johann Bernoulli. La 19 ani, Leonhard Euler şi-a luat doctoratul cu o teză referitoare la propagarea sunetului, iar un an mai târziu a fost distins cu Marele Premiul al Academiei Franceze de Ştiinţă, pentru rezolvarea unei probleme referitoare la dispunerea optimă a catargelor unei nave.
În teza de masterat, Leonhard Euler a comparat şi a pus în antiteză ideile filosofice ale lui René Descartes şi Isaac Newton. Mai târziu, în 1726, Euler şi-a încheiat studiile teologice, tot la Universitatea din Basel.
În anul 1727, la doar 20 de ani, Leonhard Euler a fost propus pentru un post de cercetare la proaspăt-înfiinţata universitate din Sankt Petersburg, în cadrul catedrei de medicină. Leonhard Euler a trecut la scurt timp de la catedra de medicină la cea de matematică, fiind numit şeful Comisiei de matematică a Academiei.
Din cauza muncii extenuante, la 28 de ani, Leonhard Euler a suferit o congestie cerebrală şi şi-a pierdut vederea la ochiul drept.
Între 1741 şi 1766 Leonhard Euler a locuit la Berlin, la propunerea lui Frederic cel Mare al Prusiei, unde a publicat două dintre cărţile sale de analiză matematică. În 1766, Leonhard Euler a revenit în Rusia, unde a rămas până la finalul vieţii, în anul 1783.
Leonhard Euler este cel care a ilustrat pentru prima oară (în 1768) raţionamentele de tip silogistic cu ajutorul curbelor închise. Aceste scheme logice au rămas cunoscute sub numele de diagrame Euler.
În 1773, după o căsătorie care a durat 40 de ani, soţia sa, Katharina, a decedat. După trei ani, Leonhard Euler s-a căsătorit cu sora Katharinei, Salome Abigail. Cu Katharina, Euler a avut 13 copii, dintre care au supravieţuit doar 3. Unul singur a devenit matematician.
Leonhard Euler a decedat pe 18 septembrie 1783, la Sankt Petersburg, la vârsta de 76 de ani.
Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.
