Tag: angajati

Diana Nedea are 32 de ani, a renunţat în urmă cu patru ani la statutul de angajată în corporaţie şi a pornit o afacere cu pantofi pentru femei. Acum are 17 angajaţi care produc 1.000 de perechi de încălţări pe lună, iar vânzările din 2015 au înregistrat un avans de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Antreprenoarea povesteşte ce a făcut-o să renunţe la multinaţională, cum a ajuns Diane Marie, firma care îi poartă numele, la vânzări de 1,5 milioane de lei pe an şi ce planuri are.
 

Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5.30, iar la 7 îşi începe programul la atelier (şi nu e prima care ajunge, sunt doi angajaţi care preferă să înceapă lucrul înainte de ora 6), nu pentru că ar avea vreo constrângere anume, ci pentru că este o persoană matinală, povesteşte Diana Nedea, care din când în când însoţeşte cuvintele de gesturi enegice, pentru a sublinia parcă ideile. Spune că îi place să poarte cel mai mult sandale şi cizme  (dovadă că a potrivit la blugi şi cămaşă albă sandale argintii), că nu are multe perechi de încălţări, „doar vreo 40“, şi ştie asta pentru că le-a numărat recent, a mai întrebat-o cineva.

Nici n-ar avea unde să ţină mai multe perechi, pentru că spaţiul este limitat; locuieşte într-o garsonieră şi nu păstrează încălţările mai mult de doi ani. Are câteva perechi preferate pentru fiecare anotimp, iar cel mai adesea alege încălţări fără toc, deşi e minionă, pentru că merge foarte mult pe jos. „Am un telefon nou şi am instalat o aplicaţie care spune că merg pe jos, doar în fabrică, 8 km pe zi. Poate nu este foarte precisă măsurătoarea, dar 5 or fi!“ În primele luni ca antreprenoare, mergea la atelier pe pantofi cu toc şi îmbrăcată în deux pieces, până când a alunecat pe scări şi a decis că e mai bine să îşi adapteze ţinuta la mediu. În fond, nu mai era într-o corporaţie.

Aşezată la terasa din Centrul Vechi al Capitalei, la doar o aruncătură de băţ de magazinul Diane Marie pe care l-a deschis în 2012, pare mai degrabă o studentă decât o antreprenoare care la patru ani de la înfiinţarea afacerii a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro. Urmăreşte din priviri trecătorii şi identifică lejer un grup de englezi care, în mod surprinzător, pentru că era o zi însorită, nu aveau şlapi, ci încălţăminte sport. Pesemne este efectul mediului, pentru că a fost înconjurată mai mereu de încălţări; părinţii ei, ingineri de profesie, au absolvit o facultate cu profil de prelucrare a pielăriei, lucrează în domeniu „de o viaţă“ şi au o fabrică pentru export, în sistem lohn, cu 60 de angajaţi.

Diana Nedea nu are diplomă de inginer, ci este absolventă de ASE şi spune că a lucrat înainte de a înfiinţa atelierul de producţie în ceea ce numeşte „joburile standard de absolvent de ASE, în multinaţionale, în vânzări“, mai întâi la Vodafone şi apoi la LG. S-a hotărât să meargă pe alt drum în 2011, după un concediu de două săptămâni, pentru că s-a implicat în acest proiect, care iniţial ar fi fost o divizie a afacerii părinţilor săi, antreprenori din 1996. În momentul de apogeu al afacerii fabrica părinţilor avea 400 de angajaţi. „Cochetau cu ideea de a face ceva pentru piaţa internă, însă sunt foarte încărcaţi, ca volum de muncă, şi au renunţat la idee.“

Povesteşte că la întoarcerea din concediu s-a aşezat la birou şi nu şi-a mai găsit locul, a fost un moment în care şi-a dat seama că nu mai rezonează cu multinaţionala. Se implicase mult în proiectul afacerii, avea multe idei – a studiat şi pictura ani de zile, pentru că „părinţii au investit în mine şi sora mea destul de mult“; spune că în întreaga familie se regăseşte un pic de spirit artistic, dar ea se pricepe şi la cifre, statistici şi matematici. Îşi aminteşte că în vacanţele de vară mergea în fabrica părinţilor şi împreună cu sora sa căutau resturi de piele din producţie ca să facă botoşei pentru păpuşi. Începutul afacerii n-a fost însă o joacă de copil, chiar dacăa avut o întreagă serie de avantaje.
Unul dintre avantaje a fost sprijinul părinţilor, care i-au împrumutat utilajele cu care a pornit producţia şi i-au pus la dispoziţie şi un spaţiu. Aşa că investiţia de pornire, în 2011, a fost de 8.000 de euro, bani proprii.

Ulterior, a schimbat utilajele, iar bugetul de investiţii a ajuns până la 20.000 de euro în 2012, când a deschis şi primul magazin, la o aruncătură de băţ de Lipscani. Un alt avantaj au fost toate informaţiile la care a avut acces de-a lungul vieţii, pentru că fabricarea pantofilor are dichisul său; pielea, de pildă, se întinde pe o direcţie, motiv pentru care este dublată la interior cu o pânză care contracarează acest efect, altminteri încălţările „se fac bărcuţă“. De mare folos a fost şi girul pe care l-a avut în faţa furnizorilor, care lucrau de ani buni cu părinţii săi. „Au fost probleme financiare, inclusiv cu sume neîncasate pe mărfuri pe care le-am livrat la magazine, pe care le-am depăşit tot mulţumită furnizorilor. Istoria familiei m-a ajutat mult, ar fi fost mult mai greu şi la început, şi pe parcurs.“ Un moment hotărâtor în existenţa firmei a fost cel în care a marcat o pierdere de 80.000 de lei de la un singur client, care pur şi simplu nu a plătit marfa. „Cadrul legislativ este groaznic, este foarte greu să recuperezi banii din piaţă.