BusinessMagazin

Tag: Vin

  • Un austriac a investit peste 7 milioane de euro într-o afacere românească cu vinuri

    „Lucrul la vie nu se opreşte niciodată. Facem pauză de la Crăciun până la începutul lui ianuarie iar apoi începem din nou, în forţă“, spune Ionuţ Dumitraş, inginer agronom la podgoriile Cramei Liliac, arătând cu gesturi largi via aşezată pe o pantă înclinată la circa 30 de grade, la Lechinţa, în Bistriţa-Năsăud.

    Păi cum adică se lucrează în vie tot timpul, vine întrebarea jurnalistului, care nu înţelege ce lucrări se pot face în timpul iernii. Ei bine, după ce se încheie recoltatul, prin octombrie, încep lucrările de fertilizare, iar la rădăcina fiecărei tulpini de viţă de vie trebuie pus îngrăşământ natural, într-o groapă săpată special. Aceste lucrări durează mai bine de două luni, pentru cele 52 de hectare ale Cramei Liliac, după care începe curăţarea viei, legarea acesteia, care mai durează câteva luni. În via de la Lechinţa sunt cultivate soiuri de struguri roşii, iar solul şi proprietăţile acestuia diferă mult de via de la Batoş, din judeţul Mureş, unde se ajunge după un drum de circa o oră de mers cu maşina, prin zone deluroase şi muntoase, cu oameni care vorbesc molcom, la fel ca ritmul în care îşi trăiesc viaţa. Ogoarele sunt aliniate corect, la fel ca şi viile.

    Unele vii din zonă sunt lăsate în paragină şi chiar de la distanţă se vede care sunt loturile pe care se lucrează intens, deosebite de cele năpădite de buruieni şi cu tulpini stufoase. Or tulpinile de viţă, aflăm în expediţia de la Batoş şi Lechinţa, trebuie curăţate de mlădiţe. În viile Cramei Liliac, din fiecare tulpină este lăsat să se dezvolte şi să crească un singure ciorchine, care să acumuleze astfel cât mai multă esenţă.

    „De multe ori le cerem oamenilor să taie ciorchinele la jumătate pentru că este prea greu pentru viţă şi pentru ca boabele rămase să acumuleze mai bine esenţele care se vor regăsi în paharul cu vin. În plus, arată şi bine“, spune Rudolf Krizan, oenologul care colaborează cu Crama Liliac. El preferă, dintre soiurile româneşti, Feteasca Neagră, care i se pare foarte aromat, regăsind în el gustul piperului verde. „Putem merge peste hotare cu Feteasca Neagră, se poate compara cu absolut orice vin roşu din lume“, spune Krizan, care vine aproape săptămânal la Batoş, pentru a urmări producţia vinului, de care se ocupă, în rest, două angajate.

    Oenologul spune că unele soiuri sunt recoltate mai târziu, pentru a creşte acumularea de zahăr, ceea ce duce şi la creşterea cantităţii de alcool, ulterior. „Aşa obţinem vinuri destul de tari.“ În mod obişnuit, pentru strugurii albi recoltarea se face în septembrie, iar cei roşii sunt culeşi în octombrie, poate chiar la început de noiembrie, în unii ani mai puţin însoriţi. Krizan crede că acum este vremea vinurilor extrem de fructate şi aromate, declarându-se un adept convins al vinurilor tinere. Atenţionează, gesticulând pentru a-şi sublinia ideile, când vorbeşte în germană, că de mare importanţă este mediul în care este păstrat vinul, cu temperatură şi umiditate constantă. „Nu sunt adeptul teoriei că vinurile vechi sunt cele mai bune, ci vrem să facem vinuri noi foarte bune, pe care să le vindem în momentul în care au potenţialul maxim. Iar dacă potenţialul maxim al unui soi este la trei luni după îmbuteliere, îl bei atunci, nu îl păstrezi cinci ani doar pentru a spune că ai un vin de cinci ani. Nu-mi place să beau vinuri învechite de zece ani, vinul e ca femeia, trebuie băut atunci când e în starea cea mai bună.“

    Investiţia în Crama Liliac a fost o întâmplare, povesteşte Victor Ciupercă, CEO al amb Holding, din care face parte amb Wine. Ajunsese la Batoş, în 2010, în căutare de teren agricol şi păduri şi a aflat că un investitor care plantase vie era în dificultate. „Era o zi ploioasă, mult noroi pe drum şi, când am ajuns în vârful dealului, Alfred Beck (n.r. – investitorul) a spus: «Aici este via mea!». Eu am spus că poate nu e cea mai înţeleaptă decizie, dar el a replicat: «De mâine te apuci de treab㻓, povesteşte Victor Ciupercă. Aşa a început povestea Liliac, prin cumpărarea unei vii de 14 hectare, iar pentru creşterea terenuri a fost nevoie să achiziţioneze suprafeţe mai mici, iar în unele cazuri proprietarii nu aveau acte sau nu erau în ţară.

  • Moştenitoarea imperiului Gîrboiu: Când îţi place ceea ce faci, de fapt ziua de muncă reprezintă 24/24 ore cu 7/7 zile

    “Cred cu desăvârşire că atunci când îţi place ceea ce faci, de fapt ziua de muncă reprezintă 24/24 ore cu 7/7 zile,” spune Livia Gîrboiu, care a preluat de mai bine se şase ani conducerea cramei care poartă numele familiei. Povestea, spune ea, începe “în sânul familiei, când pasiunile membrilor s-au unit şi direcţionat către viticultură, cumva influentaţi şi de zona favorabilă şi cunoscută drept tărâm al vinurilor, Vrancea”.

    Evident, scenariul acestei poveşti a fost ghidat de intenţia de a investi în acest domeniu şi, implicit, de viziunea fondatorului, Constantin Gîrboiu, povesteşte Livia Gîrboiu, acum executive manager al afacerii. După absolvirea studiilor în domeniul economic (Relaţii economice internaţionale şi masterat în Marketing), “am cultivat cunoştinţe reale şi foarte folositoare, investind foarte mult timp şi energie chiar în cramă şi în vie”. Timp de trei ani, a combinat studiile de specialitate, respectiv master în Oenologie, cu experienţa practică în cramă, acumulând informţii legate deopotrivă de vie, producţia vinului, ambalare, vânzări şi marketing. “Vreau să cunosc cât mai mult acest domeniu care mă fascinează”, spune tânăra antreprenoare.

    Afacerea a fost înfiinţată în urmă cu zece ani, pe baza fostei crame a boierului Zamfirescu, printr-o investiţie de peste 2 milioane de euro, cu ajutorul unui program SAPARD. Familia Gîrboiu a preluat, recondiţionat şi modernizat fosta cramă a boierului Zamfirescu, căruia sătenii îi spuneau Conu’ Alecu. Amplasată în podgoria Coteşti din Vrancea, Crama Gîrboiu deţine peste 200 de hectare cu viţă-de-vie în spaţii viticole în Coteşti şi Dumbrăveni. Una peste alta, din 2005 până în prezent Crama Gîrboiu a atras investiţii de 6 milioane de euro, bani care au ţintit deopotrivă suprafaţa terenurilor cultivate cu viţă-de-vie, combinatul viticol, modernizarea, dezvoltarea şi tehnologizarea liniilor de producţie. “Anul acesta demarăm un proiect nou de retehnologizare a combinatului, prin care dorim să aducem pe piaţă un produs nou,” spune Livia Gîrboiu, care completează că valoarea investiţiei se plasează la aproximativ 2 milioane de euro.

    Firma, care are 60 de angajaţi cu o medie de vîrstă de 35 de ani, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei, cu o uşoară creştere faţă de 2013, iar previziunile pentru anul în curs vizează, spune tânăra antreprenoare, o “evoluţie substanţială”.

    Livia Gîrboiu spune că rolul său este “de a lega coerent producţia cramei cu piaţa”, iar responsabilităţile sale încep cu producţia şi controlul calităţii acesteia, crearea imaginii şi plasarea produselor pe nişe de consum în piaţă, coordonarea echipelor de vânzări pe piaţa internă, identificarea şi dezvoltarea strategiilor de vânzare şi crestere a brandului, dezvoltarea exportului. Ea adaugă că viaţa personală şi profesională nu sunt separate; îşi începe ziua de muncă planificând ce are de făcut şi trece în revistă obiectivele propuse, urmează fie o şedinţă cu echipa de vânzări, fie o întâlnire de afaceri. “Chiar dacă programul uneori devine foarte aglomerat, întodeauna reuşesc să-mi aloc timp pentru a face sport, ceea ce mă ajută”. Iar programul se prelungeşte, dacă este necesar să fie prezentă la evenimente de specialitate, de pildă degustări de vinuri, lansări de produse de la alte crame, târguri şi expoziţii.

    Crama Gîrboiu, povesteşte tânăra antreprenoare, deţine câteva soiuri unice de viţă-de-vie, atât în România cât şi la nivel mondial, respectiv Şarba şi Plavaie. Vinurile albe reprezintă 60% din producţie, din soiuri ca Feteasca Regală, Fetesca Albă, Şarba, Plăvaie (soi vechi autohton), Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Chardonnay. Vinurile roşii sunt produse din Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz. “Avem o capacitate de producţie de 1,5 milioane de litri de vin, ceea ce ne permite să fim prezenţi în mai multe categorii de preţ”, afirmă Livia Gîrboiu. Pe segmentul economic sunt amplasate mărcile Varancha şi Livia, iar în segmentele premium şi super premium destinate horeca se află Epicentrum, Tectonic, Bacanta. “Anul acesta vom mări portofoliul cu un nou brand, Cuartz”, mai spune Gîrboiu. Ea completează că are aşteptări mari în ce priveşte evoluţia vânzărilor în Horeca, în condiţiile în care anul trecut ponderea acestora a fost uşor mai mică decât cele din retail.

    “Domeniul este ofertant şi interesant, orizonturile sunt foarte larg deschise”, conchide Livia Gîrboiu.

  • Vin roşu şi alb şi prăjituri cu ciocolată, între cerinţele lui Pablo Alboran la show-ul din Capitală

    Deşi a devenit celebru într-un timp foarte scurt, Pablo Alboran a declarat, în repetate rânduri, în interviuri pentru publicaţii din toată lumea, că este o persoană absolut normală şi că încearcă, în ciuda faimei pe care a dobândit-o la nivel mondial, la numai 25 de ani, să se păstreze cu picioarele pe pământ.

    Potrivit organizatorilor, Pablo Alboran a avut doar două pretenţii pentru perioada în care va sta în România: să nu fie servit în pahare, tacâmuri şi veselă din plastic şi să nu îi lipsească sub nicio formă ghimbirul proaspăt, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Cântăreţul a cerut doar o sticlă de vin roşu produs în Spania şi o sticlă de vin alb. Alboran nu a avut pretenţii nici în ceea ce priveşte marca celor 24 de sticle cu bere pe care îşi doreşte să le găsească în frigider, atunci când ajunge în România. Sendvişuri variate, reci şi calde, platouri cu cârnăciori, brânzeturi şi prăjiturele cu ciocolată vor face parte din meniul lui Pablo Alboran în România. Nu vor lipsi nici fructele proaspete – căpşune, mure, afine, banane, pepene galben – şi nici răcoritoarele şi băuturile energizante.

    Pablo Alboran va concerta la Sala Palatului, pe 27 mai. Biletele pot fi cumparate de pe site-ul www.vreaubilet.ro, de la casa de bilete a Sălii Palatului şi de la standul VreauBilet din Unirea Shopping Center.

  • Ponta: Guvernul a vrut să reducă TVA la vin şi bere, dar o directivă a UE interzice

    “Recunosc şi îmi asum această vină, am vrut să reducem TVA la 9% şi la produsele alcoolice neaccizate, mai pe româneşte, vinul şi berea, dar a venit directiva Uniunii Europene. Ministerul de Finanţe ne-a arătat directiva care ne interzice acest lucru şi, ne pare rău, am scos în ultimul moment din text”, a spus Ponta.

    Guvernul a decis recent ca, din iunie, TVA să scadă la 9% pentru produsele alimentare şi băuturile nealcoolice.

     

  • A preluat afacerea cu vin de la părinţi şi a ajuns la o producţie de 130.000 de unităţi pe an

    “Aş putea să spun că 75% sunt avocat şi 25% sunt om de vin, dar, ca avocat, ajut foarte mult şi partea de vinuri“, descrie Andreea Micu modul în care îşi împarte timpul între profesie şi dezvoltarea afacerii AVINCIS, formată din crama şi vinurile cu acelaşi nume, cât şi din activităţile turistice de pe domeniul viticol Vila Dobruşa din Drăgăşani.

    „AVINCIS – A – Andreea, numele meu, VIN – denumirea băuturii, iar CIS sunt iniţialele numelui mamei mele, Cristiana Irinel Stoica, ea fiind moştenitoarea domeniului Vila Dobruşa. Continuăm prin acest nume tradiţia familiei, dar facem trimitere şi spre latinescul vinco, vincere, care înseamnă a învinge“, explică Andreea Micu numele proiectului construit în baza unei tradiţii de familie. Domeniul Dobruşa, pe care se află crama, a aparţinut iniţial stră-străbunicilor săi. În 1927, aceştia au achiziţionat terenul pe care se afla un conac construit în 1905 în stil neoromânesc, inspirat de construcţiile brâncoveneşti, unde şi-au petrecut ulterior verile. Au început să planteze şi vie, regiunea, cunoscută acum drept „Toscana României“, fiind renumită încă din perioada respectivă pentru vinurile produse.

    „La sfârşitul secolului XIX se produceau acolo Crâmpoşia, Tămâioasa românească, vinuri româneşti ce beneficiau deja de un renume, cât şi vinurile franţuzeşti ce s-au adaptat locului, precum Cabernet Sauvignon şi Sauvignon Blanc.“ În perioada comunismului, domeniul familiei a fost confiscat, iar tradiţia culturii viţei-de-vie a fost întreruptă. Cristiana şi Valeriu Stoica au reuşit să recupereze domeniul în 1997, iar un deceniu mai târziu au ho-tărât să fructifice potenţialul acestuia printr-un proiect ce includea restaurarea vechiului conac, construirea unei crame mod-erne şi replantarea viţei-de-vie. Andreea Micu este discretă în ce priveşte investiţiile în domeniul Dobruşa, însă spune că acestea sunt consistente, ţinând cont de amplul proiect de restaurare a vechiului conac, la care au participat mai mulţi special-işti, cât şi de construcţia cramei moderne, cu aspect de navă, dotată cu mijloace moderne de vinificaţie. „Este un spaţiu de vis, în care facem vin, dar în care ne regăsim şi pe noi înşine“, descrie Andreea Micu domeniul Vila Dobruşa, în care până şi modul în care creşte iarba pe crama modernă a fost gândit astfel încât aceasta să se integreze perfect în peisaj.

    Totodată, spune că este vorba despre o investiţie formată din fonduri proprii. „Investiţia a fost foarte mare, nu am apelat la fonduri europene, le-am luat în considerare, pentru anumite porţiuni, dar ne-am dat seama că un investitor care îşi pune pro-priii lui bani este un investitor liber.“

    Familia Stoica a lansat pe piaţă primele vinuri AVINCIS în 2011, pe baza recoltei din 2010, axându-se pe segmentul pre-mium, unul nu foarte dezvoltat în România. „Consumatorii încă se aşteaptă să cumpere cu preţuri relativ decente vinuri foarte bune, ceea ce nu este posibil deocamdată pe piaţa locală. Noi vrem să producem vinuri care pun în valoare potenţialul lo-curilor, educând în acelaşi timp consumatorul, arătându-i că vinul nu este doar o simplă băutură de seară, ci este o poartă către alte zone: zona culturală, zona prieteniei, zona artistică; vinul este mai mult un instrument, nu este doar un scop, ci şi un mijloc.“ Pentru lansarea vinurilor AVINCIS au colaborat cu oenologul francez Ghislain Moritz, cu experienţă practică în regi-unea franceză Burgundia, în Noua Zeelandă şi Portugalia, şi cu un inginer agronom român. De la o producţie iniţială de 10.000 de sticle, au evoluat treptat spre o producţie de peste 130.000 de sticle anul trecut, rezultate ale celor 40 de hectare cultivate cu viţă de vie. Estimările sunt însă mai mici pentru 2015, pe seama condiţiilor meteo neprielnice domeniului viticol de anul trecut.

    Vinurile sunt comercializate în horeca, prin intermediul a aproximativ 60 de locaţii şi în circa 30 de magazine specializate din Bucureşti, iar printre planurile de anul acesta se numără şi lansarea unei mărci de vin ce va cuprinde atât vinuri roşii, cât şi albe ce va fi destinată exclusiv zonei de retail. Preţurile pentru noua marcă de vin, ce va purta numele locului din care provine, Vila Dobruşa, vor fi cu 20-30% mai mici decât cele practicate în prezent de AVINCIS, ce variază între 20 şi 70 de lei, fără TVA şi achiziţionate direct de la cramă. Un alt plan pe lista familiei Stoica, ce merge mână în mână cu lansarea mărcii pentru retail, este extinderea în ţară. „Dacă în Bucureşti consumatorul a ajuns deja la un alt nivel, în restul ţării posibilităţile sunt mai mici, nu putem vorbi despre un trend de a da mai mulţi bani pentru un astfel de produs.“

    20-30% din producţia AVINCIS merg spre export, spre un partener din China, cât şi în mai multe ţări europene, iar în curând vor ajunge şi în Statele Unite ale Americii, potrivit lui Micu. Concentrarea principală este însă piaţa locală. „Preferăm să vindem mai greu, dar să fim cunoscuţi şi apreciaţi de români, pe termen lung, cred că aceasta este o variantă mai înţeleaptă.“

    Un segment al afacerii avocaţilor ce începe să se dezvolte este cel turistic. Micu observă că trendul european de vizitare a domeniilor viticole prinde contur şi la noi, motiv pentru care familia Stoica a făcut investiţii şi în această direcţie. „Asigurăm în prezent cazare în 14 camere şi oferim pachete turistice ce includ degustare de vinuri, tur pe domeniu, mese, teren de tenis, piscină.“ Turiştii plătesc circa 70 de euro pentru o noapte de cazare la Vila Dobruşa. Până acum, gradul de ocupare a ajuns la 80% pe weekend, în rândul celor care se cazează pe domeniu numărându-se atât turişti străini, cât şi angajaţi de companii ce iau parte la evenimente profesionale organizate pe domeniu.

  • Peste 211 tone de alimente, 83.000 de ouă şi circa două milioane de litri de vin, confiscate

    Poliţiştii au efectuat peste 15.100 de controale la agenţi economici, în perioada 2 – 9 aprilie, în apropierea sărbătorilor pascale.

    Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 7.104 sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 9.430.000 de lei.

    Conform sursei citate, în domeniul comercializării cu legume şi fructe, oamenii legii au efectuat 1.534 de controale în urma cărora au fost înregistrate 55 de dosare penale, dintre care 33 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 716.918 lei.

    De asemenea, au fost aplicate 881 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.447.743 de lei, fiind confiscate 108.647 de kg. de legume şi fructe, în valoare de 188.221 de lei.

    Poliţiştii au făcut şi 4.225 de controale, în domeniul comercializării de produse de panificaţie, fiind înregistrate 117 dosare penale, dintre care 88 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 9.117.027 de lei.

    De asemenea, au fost aplicate 1.708 sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 2.660.303 lei, fiind confiscate 54.830 de kg. de produse de panificaţie, în valoare de 166.880 de lei.

    Conform comunicatului de presă, au fost efectuate şi 2.601 controale, în domeniul comercializării cu peşte şi produse din peşte, fiind înregistrate 56 de dosare penale, dintre care 27 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 691.602 lei.

    De asemenea, au fost aplicate 1.844 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.441.049 de lei, fiind confiscate 25.128 de kg. de peşte şi produse din peşte, în valoare de 243.726 de lei.

    În cazul comercializării mieilor şi a produselor din carne, oamenii legii au fost efectuate 1.838 de controale, fiind înregistrate 54 de dosare penale, dintre care 32 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 3.123.592 de lei.

    De asemenea, au fost aplicate 955 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.289.140 de lei, fiind confiscate 18.303 kg. carne şi produse din carne de miel, în valoare de 269.621 de lei.

    În domeniul comercializării cu ou, au fost efectuate 2.468 de controale, fiind înregistrate 40 de dosare penale, dintre care 24 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 3.813.119 lei.

    De asemenea, au fost aplicate 834 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.280.288 de lei, fiind confiscate 83.107 de ouă, în valoare de 36.357 de lei.

    Au fost efectuate 2.455 de controale, în domeniul comercializării cu vin, fiind înregistrate 50 de dosare penale, dintre care 30 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 587.989 de lei.

    Au fost aplicate 849 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.277.822 de lei, fiind confiscaţi 2.202.965 de litri de vin, în valoare de 10.275.390 de lei.

  • A ajuns în România şi a ştiut că aici îşi doreşte să rămână. Acum este proprietarul singurei crame de pe litoral

    „Sunt proprietarul singurei crame de pe litoral, la Olimp, la un kilometru de mare, este cea mai mică podgorie din România“, spunea anterior pentru Business Magazin Ane Marie Rosenberg, deţinătoarea afacerii Clos des Colombes. 

    Ea povestea anterior că nu a venit în România pentru a face afaceri în sensul strict al cuvân-tului, ci pentru a-şi împlini un vis: să aibă o podgorie, să producă vin, să deţină un restaurant într-o ambianţă franceză aproape de litoral şi să construiască un minihotel care să găzduiască turiştii pasionaţi de poveştile vinurilor, de aşa-numitul turism vitivinicol. Producţia de vin a început în 2006, când a fost încheiată renovarea clădirii pe care o cumpărase şi a transformat-o în cramă.

    „Este foarte dificil când începi de la zero şi ai o afacere mică. Când am vrut să fac un credit în anul 2006 pentru renovarea unei clădiri, m-am dus la bancă şi mi-au spus că pot să mă ajute, dar că trebuie să dau banii înapoi după şase luni“, povesteşte Ane Marie Rosenberg. Însă o plantaţie de vie are nevoie de cel puţin trei ani pentru a produce struguri, iar băncile erau obişnuite cu firmele de haine, spre exemplu, care începeau să vândă la două luni după înfiinţare.

    Nu a găsit înţelegere la bancă, a reuşit să contracteze un credit de doar 170.000 de euro. O altă dificultate cu care s-a întâlnit a fost concurenţa pe plan local. „Când înfiinţezi o afacere, trebuie deja să fii cunoscut pe piaţă între timp. Sunt mai cunoscută în restul ţării decât pe litoral, pentru că cei de pe litoral cred că sunt concurenta lor pentru că am şi hotel. Niciun restaurant sau hotel de aici nu lucrează cu vinurile produse în crama mea.“ Pe lista de greutăţi cu care se mai confruntă antreprenoarea franceză se numără şi distribuţia, pentru că, explică ea, „un antreprenor care produce 7.000 de sticle pe an este refuzat de distribuitori deoarece cantitatea este prea mică“. Născută în Champagne, franţuzoaica a studiat mai întâi siderurgia, dar meseria nu i-a plăcut şi a preferat să profeseze ca jurnalist specializat în vinuri, mai întâi în SUA, apoi în Franţa.

    A ajuns în România şi a ştiut de la bun început că aici îşi doreşte să rămână. Dovadă că acum îşi petrece aproape întreg anul în apropierea Mării Negre şi obişnuieşte ca doar la început de an să se întoarcă pe me-leagurile natale.

  • Povestea reginelor vinului din România. Un sfert din producţia anuală iese din mâinile lor

     “Când am intrat eu în domeniul vinului erau foarte puţine femei, acum interesul este în creştere“, spune Aurelia Vişinescu, antreprenoarea care a dezvoltat afacerea Domeniile Săhăteni şi este cea mai cunoscută femeie oenolog din România. În plus, pe ansamblu, numărul femeilor în domeniu este în creştere, fiind prezente în toate ramurile industriei vinurilor, de la laboratoare până în departamentele de marketing şi vânzări. Mihaela Tyrel de Poix, proprietara SERVE, spune că i se pare surprinzător că industria vinului este, încă, percepută ca un domeniu al bărbaţilor; „cred că pe ansamblu raportul este de unu la unu“.

    Din punctul său de vedere sunt argumente suficiente pentru ca lumea vinului să fie în egală măsură a bărbaţilor şi a femeilor, de vreme ce peste 70% dintre cumpărătorii de vin din Europa sunt femei, „cel mai adesea ele aleg şi la restaurant şi, în plus, sunt mai bune de-gustătoare decât bărbaţii pentru că au gustul şi mirosul mai fine“. Iar numărul mare al doamnelor din domeniul vinului nu face decât să confirme, arată Mihaela Tyrel de Poix, că „este un domeniu la fel de potrivit pentru femei şi pentru bărbaţi. Şi nici nu suntem în competiţie“.

    Creşterea numărului de femei implicate în acest domeniu este însă un fenomen care se petrece în întreaga lume. De la sfârşitul secolului XIX şi până în prezent femeile s-au implicat tot mai mult în industria vinului. De la prima femeie producător de vin din California, Josephine Tychson, care la 31 de ani, când a rămas văduvă, şi s-a ocupat de una singură de plantarea viei, în 1886, la actriţa Lillie Langtry, care a cumpărat circa 160 de hectare cu viţă-de-vie în 1888 pentru a face cel mai bun vin roşu sec din ţară la Claire Thevenot, care a câştigat concursuri de somelier, este o întreagă poveste.

    Zona somelierilor era rezervată aproape exclusiv bărbaţilor, cel puţin în Marea Britanie, până în urmă cu zece ani, când nu participa nicio femeie. În câţiva ani nu numai că numărul acestora a urcat semnificativ în rândul concurenţilor, dar Claire Thevenot a fost declarată câştigătoarea competiţiei în 2007.

    Cu toate acestea, afacerile din domeniul vinului nu sunt facile, iar investiţiile în domeniu nu sunt o garanţie pen-tru profit. Dimpotrivă, suma cheltuită pentru plantarea unui hectar este de ordinul zecilor de mii de euro, iar profitul nu apare mai repede de 5-6 ani. Ba mai mult, efectul maxim al deciziilor luate acum se vor vedea pe termen lung, de 20 de ani. Care este catalizatorul care a determinat creşterea apetitului antreprenoarelor pentru acest domeniu? Pe de o parte, domeniul este „extrem de interesant, frumos, provocator, poţi avea şansa să performezi foarte bine, să te afirmi, să consturieşti o carieră, într-o slujbă foarte bine plătită pentru oenologi, pentru că totul se învârte în jurul produsului pe care îl construieşti“, arată Aurelia Vişinescu.

    Pe de altă parte, spune Mihaela Tyrel de Poix, „activitatea îmbină foarte multe meserii. În fiecare anotimp, moment al anului, priorităţile se schimbă“. Nu în ultimul rând, pe parcursul ultimilor ani podgorenii au primit o veritabilă gură de oxigen cu aportul de fonduri neram-bursabile obţinute pe proiecte europene pentru plantarea suprafeţelor cu viţă-de-vie. Domeniul a fost campionul atragerii de fonduri; încă de la prima alocare au fost epuizate în întregime, încă înainte de termenul limită.

    Astfel, în ultimii ani, 232 de firme aveau ca obiect de activitate producţia de vin, iar piaţa dă semne bune pe toate planurile. În ciuda faptului că puterea de cumpărare nu dă semne clare de revenire, interesul consumatorilor pentru vinurile din segmente de preţ mediu şi superior este în creştere, la fel ca şi apetitul pentru vinuri roşii, seci şi demiseci, într-o ţară în care în urmă cu 20 de ani balanţa înclina covârşitor în favoarea şpriţurilor, cu vin alb demidulce. În plus, vinurile româneşti câştigă puncte importante şi la capitolul imagine. În ciuda faptului că podgoriile din România plasează ţara pe locul opt în lume în rândul producătorilor, zeci de ani licoarea lui Bachus a plecat peste graniţe vândută la vrac. Mai nou, vinurile româneşti au nume din ce în ce mai cunoscute: Prince Ştirbey Tamaioasa Ro-maneasca Sec 2013 a fost enumerat de The Guardian în rândul celor mai bune vinuri, iar două dintre vinurile SERVE au fost listate în restaurante clasificate cu stele Michelin. Întâmplător sau nu, în conducerea ambelor firme sunt implicate femei. Iată poveştile a nouă antreprenoare implicate în domeniul vinului.

  • Bloomberg îşi păcăleşte clienţii cu vinuri moldoveneşti şi româneşti

    Ma Glu, fondator şi CEO al holdingului Full Ome, “distribuie” vinul de Ceptura în reţeaua sa de hoteluri şi restaurante, şi a comandat şapte milioane de sticle pentru următorii trei ani, informează prima “ştire”. Comanda lasă practic crama fără stocuri. “|n acelaşi timp este o comandaă prea importantă pentru a o putea refuza. Va trebui să limităm vânzarea vinurilor de Ceptura în România la maximum două sticle per cumpărător în perioada de Paşti, pentru a nu ne dezamăgi clienţii”, spune Marcel Grăjdieru, CEO Crama Ceptura, într-un “comunicat” al companiei. “Totul a început de la o Fetească Neagră de Ceptura, servită la bordul unui avion Virgin Airlines, de la Londra la Shanghai. Am rămas foarte impresionat de acest vin. Atât încât am comandat imediat un container test. Reacţiile pozitive au fost peste aşteptări, iar rezultatele din perioada anului nou chinezesc au întrecut cele mai ambiţioase planuri. Ne dorim un parteneriat de lungă durată cu Crama Ceptura”, a “comentat” Ma Glu.

    Conform celei de-a doua “ştiri”,  Vinăria Purcari şi-a încetat colaborarea, veche de 55 de ani, cu nţia rusă de explorare spaţială RosKosmos. Gama de vinuri Purcari, care poartă autentificarea oficială ZGOP (Zero Gravity Optimized Products) – este produsă şi împachetată conform unei tehnologii speciale, cosmodinamice, pentru a rezista unui mediu cu gravitaţie zero. Vinurile de Purcari reprezintă şi sursa principală de eritrocite (globule roşii) şi, prin urmare, de hemoglobină a cosmonauţilor, ce reduce riscul anemiei în spaţiu. În acelaşi timp, Vinăria Purcari este onorată de testul pilot lansat în parteneriat cu NASA, pentru livrarea vinurilor ZGOP căre această agenţie. ”Colaborarea cu NASA este mai mult decât o onoare. Este o confirmare a calităţii indisputabile a vinurilor de Purcari, dar si a experienţei cosmo-nutriţioniştilor din Moldova. Este bine ştiut că în perioada sovietică, întreaga industrie cosmo-alimentară îşi avea baza în Moldova, iar experienţa noastră este neîntrecută în lume” declară Sorin Bălănel, director Marketing la Vinăria Purcari.

    Cele două companii au emis şi comunicate de presă.

  • Teoria (şi practica) noului

    Înainte de nou, să vorbim despre vechi: recent am citit un articol extrem de interesant despre un grup de inşi extrem de specializaţi care folosesc, în epoca Skype, WhatsApp sau Slack, o aplicaţie veche de 20 de ani – Yahoo Messenger. Mulţi îşi vor aduce aminte de începuturile mess-ului, care astăzi este practic uitat. Dar există o sumedenie de traderi de petrol, aur şi alte mărfuri care folosesc din plin Messenger, ba chiar refuză alte moduri de a comunica şi, mai mult, au încă ID-ul de Yahoo pe cartea de vizită.

    Ce s-a întâmplat? Yahoo Messenger nu este cel mai bun serviciu de comunicare, dar a fost primul. La începutul anilor 2000 comerţul cu mărfuri se afla în plin avânt, crescând exponenţial datorită cererii din ce în ce mai mari a economiilor în dezvoltare. Era o perioadă în care nu toţi aveau o adresă de e-mail, iar telefonul era baza comunicării.

    În 1998 Yahoo a lansat primul serviciu de chat în timp real şi nici concurenţa AOL, a Microsoft, care a lansat Messenger Service în 1999, a Google cu Google Talk sau chiar a Skype nu l-a afectat. Cel puţin în rândul traderilor, care l-au adoptat şi l-au apreciat; în plus, în timp oamenii au adunat lungi liste de contacte, aşa că şi în prezent un broker spunea că vorbeşte zilnic cu alţi 50 de „ciudaţi“ ca şi el. Dar pentru că în timp companiile au devenit, eufemistic vorbind, mai interesate de modalităţile de comunicare ale angajaţilor şi de canalele de chat folosite, traderii au făcut un pas înapoi şi s-au întors la telefon.

    Este aici un melanj ciudat de nou şi vechi, nu? Noutatea unui program care prinde un grup timp de 20 de ani şi rezistenţa la nou a unui grup de oameni speciali. Sigur că în astfel de cazuri suma elementelor comune cu modul în care politicienii români folosesc „noul“ tinde spre zero; ce fac ei, partide, proiecte sau idei, nu are nimic nou, ci sunt simple modalităţi de a cosmetiza realitatea. De regulă te ascunzi în spatele „noului“ dacă eşti un lider slab, pentru că „noul“ îţi oferă momentul de respiro, câştigi timp până când insul comun uită/trece la alte preocupări. „Noul“ te mai poate oferi, te poate îmbrăca într-o aură a schimbării şi lasă vulgului impresia că îşi poate permite a spera.

    „Noi“ sunt produsele organice, cosmeticele home made, hipsterii, hainele vintage (asta e oarecum o ironie), show-urile TV inspirate din afară, antreprenoriatul, dar nici dezbaterile şi evenimentele despre nu mai ies din spaţiul „noului“, social media şi experţii în social media, aşa cum bloggerii atotcunoscători au avut şi ei partea lor de nou. Americanii recomandă să fii primul în orice, în lansarea de produse, în emfaza cu care te promovezi, în plasarea pe piaţă, în furnizarea de servicii, primul mai ales din punctul de vedere al cantităţii, pentru rezultate (citeşte bani mulţi) satisfăcătoare, şi aici este un alt secret al noului.

    Ilustrez cu Clarviziune, al maestrului Petru Botezatu.