Omul de afaceri Silviu Savin, fost administrator al Flavus Investiţii, vehicul care a preluat în 2007 activele Tractorul Braşov, cumpără 12 ha de teren în Iaşi de la firma Cefin Real Estate Development pentru 2,5 milioane euro, loturi pe care urma să fie dezvoltat un parc de panouri fotovoltaice. Cefin Real Estate Development (CRED), controlată de grupul italian Cefin, este în insolvenţă, administratorul judiciar fiind firma BDO Business Restructuring. Planul de reorganizare prevede vânzarea celor opt loturi de teren, totalizând 12,1 hectare deţinute de CRED în Iaşi, lângă Era Shopping Centre, în vederea achitării integrale a masei credale. Terenul a fost achiziţionat în 2006 pentru construcţia unui parc de panouri fotovoltaice. “Începând cu anul 2007, modificarea drastică şi rapidă a condiţiilor de piaţă, intervenită ca urmare a declinului economic ce a afectat, în special, piaţa imobiliară, a fost resimţită semnificativ şi de către societate”, se arată în planul de reorganizare al firmei.
Tag: teren
-
Parc logistic pe un teren de 96 ha în Agigea
Compania spaniolă Graells & Llonch va începe în acest an construcţia celui de-al treilea parc logistic şi industrial din România, la Agigea, în parteneriat cu Chayton Capital, companie de investiţii imobiliare care deţine în localitatea din judeţul Constanţa un teren de 96 de hectare. “Acest parc va avea un impact major pentru domeniile industriale şi logistice care targetează Asia, Orientul Mijlociu şi sud-estul Europei. Lucrările vor începe în vara acestui an”, a declarat Mihai Escu, consultant în cadrul departamentului industrial al companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle. Investiţia ar putea fi de circa 200 de milioane de euro, în condiţiile în care Graells & Llonch a anunţat că va investi o sumă similară într-un proiect asemănător la Turda. Acesta ar fi al treilea parc de acest tip pe care compania spaniolă îl dezvoltă în România. Compania mai deţine un parc industrial în România, la Prejmer, în judeţul Braşov, care se întinde pe o suprafaţă de 839.000 de metri pătraţi şi este ocupat în proporţie de circa 65%.
-
Michelin a cumpărat 20 de hectare în Zalău pentru noi investiţii
Grupul Michelin, unul dintre cei mai mari producători de anvelope la nivel mondial, cu afaceri anuale de peste 500 mil. euro în România, a cumpărat la finele lunii ianuarie un teren intravilan cu o suprafaţă de 20 de hectare cu 1,6 mil. euro în municipiul Zalău în vederea extinderii capacităţii de producţie a fabricii.”Michelin România confirmă participarea la licitaţia organizată de primarul din Crişeni, pe 23 ianuarie 2013, şi achiziţia unui teren de 20 de hectare situat în municipiul Zalău. Acest teren va permite grupului Michelin să-şi continue dezvoltarea pe termen lung în România. În acest moment grupul desfăşoară mai multe analize şi vom comunica ulterior planul concret de dezvoltare”, au spus oficialii Michelin România. Aceasta este prima investiţie nouă anunţată de francezi în România după ce în aprilie anul trecut au anunţat investiţii de 170 de milioane de euro în Serbia, fiind atraşi de infrastructura în dezvoltare. La începutul anului trecut, fabrica Michelin Zalău Cord a fost echipată cu utilaje noi care vor contribui la extinderea gamei de produse. Rolul acestora va fi acelaşi cu cel al celorlalte maşini din cadrul uzinei, de a produce cordul metalic. Odată cu aceste utilaje la Zalău s-au creat 50 de noi locuri de muncă.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
-
Video BOTOŞANI: 20 de localităţi, afectate de viscol şi ninsori. Duşa: Situaţia rămâne gravă, şefii de instituţii să prezinte corect situaţia din teren – VIDEO
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşă, a participat, miercuri dimineaţă, la Prefectura Botoşani, la Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, alături de şeful Jandarmeriei Române, colonelul Mircea Olaru, şeful Poliţiei Române, chestorul şef de poliţie Petre Tobă, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), generalul de brigadă Ioan Baş şi autorităţile judeţene şi locale.
Duşa a anunţat că miercuri dimineaţă a fost deblocat drumul între localităţile Păltiniş şi Horodiştea, unde oamenii erau izolaţi de la sfărşitul săptămânii trecute, iar acolo vor fi transportate produse de la rezerva de stat – 1.000 de pâini şi o tonă de alimente constând în ulei, făină, zahăr şi orez. Ajutoarele, provenite de la cantina municipiului Botoşani, vor fi trimise la persoanele aflate în dificultate, fiind transportate de 30 de jandarmi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
România este în top 10 cedări de teren agricol, alături de Liberia sau Laos
La nivel mondial cele mai multe ţări-ţintă pentru achiziţiile de teren agricol făcute de companii sau cetăţeni străini sunt în Africa şi America de Sud însă investitorii nu ocolesc nici Australia, Europa de Est sau Asia de Sud-Est. În Africa în 20 din cele 56 de ţări ale continentului străinii deţin mai mult de 1% din suprafeţele agricole. În Liberia companiile cu acţionariat străin controlează 67% din terenul agricol, adică 220.000 de hectare de teren. La câteva sute de kilometri pe coasta de vest a Africii, în Siera Leone 15% din teren este închiriat pe termen lung sau se află în proprietatea companiilor cu acţionariat străin. În total investitorii străini deţin în această ţară 15% din total. O situaţie asemănătoare este şi în America de Sud, unde în ţări precum Paraguay sau Uruguay străinii au ajuns să deţină un sfert din terenurile agricole.
-
CEC Bank a lansat creditul pentru achizitia de teren pentru productia agricola
Valoarea creditului este de maximum 75% din valoarea totala a investitiei, iar perioada de gratie este de pana la 12 luni, in functie de perioada de creditare.
Costurile practicate de CEC Bank pentru acest tip de credit sunt dobanda (intre 9,15% si 12,40%, in functie de clasa de risc in care se incadreaza clientul), comision de analiza de 1%, aplicabil la valoarea creditului si comision de gestiune de 0,08 %, aplicabil lunar la valoarea creditului.
“Clientii beneficiaza de garantii flexibile, prin acordarea unei garantii prin FNGCIMM si de modalitati de rambursare adaptabile in functie de fluxul incasarilor curente si prognozate de catre solicitant”, a declarat Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank.
Sunt eligibili pentru aceste finantari producatorii agricoli sub diverse forme de organizare: persoane fizice autorizate, asociatii agricole familiale, asociatii de producatori agricoli, grupuri de producatori, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati agricole private, societati comerciale si cooperative agricole etc.
Clientii CEC Bank beneficiaza de consultanta gratuita in ceea ce priveste pregatirea documentatiei de accesare a creditului.
-
Fostul premier bulgar si-a luat teren pe Luna. Cine sunt romanii care s-ar “muta” si ei acolo
Fostul sef al Executivului bulgar s-a laudat cu noua sa
achizitie cu prilejul celei de-a 20-a aniversari a Clubului
Atlantic de la Sofia. Socialistul Serghei Stanisev intentioneaza
sa-si aprofundeze cunostintele in domeniul astronomiei, una dintre
cele mai mari pasiuni ale sale.Si romanii si-au cumparat teren pe Luna. Gigi Becali, Silviu
Prigoana si Andreea Marin vor fi “vecini” pe satelitul natural al
Pamantului.Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Adriean Videanu: Daca gazele se scumpesc cu 5-6%, “n-ar fi un capat de tara”
Chiar daca se va majora pretul gazelor cu 5-6%, pe consumul
mediu al unei familii impactul va fi de 2 lei, si de 5,7 lei pe
gigacalorie”, a explicat el. “Este decizia ANRE, dar nu cred ca va
fi un capat de tara. Este vorba despre 2 lei si respectiv 5,7 lei
in plus pe facturi.”Intrebat cat va plati el personal pentru incalzirea noii sale case
de patru camere, liderul PDL a spus ca nu stie intrucat constructia
nu este gata si nu locuieste inca acolo. “Am doar o casa in
constructie si asa este pusa si in declaratia mea de avere”, a mai
spus prim-vicepresedintele PDL.Videanu afirma insa firmele la care el are acţiuni sau pe care le
controlează au credite de 22 milioane euro şi plătesc “foarte greu”
ratele către bănci, care se ridică la câteva milioane de euro
anual. “Din păcate (terenul de la Marriott – n.red.) este gajat la
bancă, el a constituit suportul pentru a lua credite”, afirma
ex-ministrul.Detalii pe www.mediafax.ro si www.incont.ro.
-
Romanii se pot face proprietari pe terenul de sub bloc, cu o investitie de 200 de lei
Proprietarii care nu au intrat in posesia tilului de proprietate
pentru terenurile “cota indiviza” aferente apartamentelor pot cere
eliberarea acestora primariilor in raza carora domiciliaza.Presedintele Ligii Asociatiilor de Proprietari Habitat, Mihai
Mereuta, a explicat pentru Gandul avantajele obtinerii titlului de
proprietate pe cota indiviza de teren aferent apartamentului.Cititi mai multe pe www.gandul.info