BusinessMagazin

Tag: regiune

  • Enciclopedia terorismului: Talibanii, cei care au rezistat celor mai puternice armate din lume

    Business Magazin vă prezintă cele mai puternice grupări insurgente din lumea nesigură în care trăim. În numărul viitor, ISIS

    Viitoarea fază a conflictului din Afganistan poate avea consecinţe dincolo de regiune.

    Talibanii au fost înlăturaţi de la putere în Afganistan în 2001, pentru că au protejat Al-Qaeda, dar nu au fost înfrânţi în totalitate. Cu o forţă armată formată dintr-un nucleu dur estimat la circa 60.000 de luptători, talibanii sunt cea mai puternică grupare de insurgenţi din Afganistan, controlând civilii din sudul şi estul ţării. Gruparea s-a extins şi în ţara vecină, Pakistan, unde mii de luptători din vestul tribal al ţării se luptă cu forţele guvernamentale.

    În condiţiile în care misiunile internaţionale din Afganistan se apropie de sfârşit, talibanii ameninţă să destabilizeze regiunea, să adăpostească grupări teroriste cu ambiţii globale şi să anuleze progresele realizate în domeniul drepturilor omului şi economiei, în regiunile unde deţin controlul.

    Cu toate că este improbabil ca talibanii să răstoarne guvernul şi să readucă la putere emiratul, reprezintă un pericol serios pentru autorităţile de la Kabul, în timp ce Statele Unite şi NATO îşi restrâng prezenţa în regiune, potrivit unei analize realizate de organizaţia independentă Council on Foreign Relations.

    Rezistenţa insurgenţilor pune sub semnul întrebării proiectul de construcţie a statului afgan, care a costat susţinătorii internaţionali sute de miliarde de dolari.

    Coaliţia condusă de Statele Unite a înregistrat aproape 3.500 de morţi şi peste 10.000 de răniţi în luptele din Afganistan. Din 2001, cel puţin 21.000 de civili afgani au fost ucişi în conflict, iar 3 milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, potrivit agenţiei ONU pentru refugiaţi.

    Retragerea forţelor internaţionale din Afganistan ridică întrebări despre strategia Pakistanului în sudul Asiei şi controlul asupra talibanilor afgani. Insurgenţii nu s-ar fi dezvoltat fără protecţia Pakistanului, al cărui sistem de securitate i-a susţinut în anii 1990 şi a menţinut legăturile cu aceştia după anul 2001.

    Pakistanul promovează de mult timp o doctrină strategică: un regim favorabil la Kabul, pentru a evita să fie prins între principalul său rival, India, la est, şi un Afganistan pro-India la vest. Alături de mai multe grupări militante, facţiunile talibane pakistaneze s-au dezvoltat în sanctuare de-a lungul frontierei pe care armata pakistaneză a creat-o pentru talibanii afgani. Dar Pakistanul nu controlează militanţii islamişti pe care i-a protejat, iar armata se confruntă în prezent cu o mişcare ale cărei obiective diferă de cele ale talibanilor afgani. Talibanii pakistanezi luptă împotriva administraţiei de la Islamabad, care a susţinut politica americană după atentatele de la 11 septembrie 2001. Mii de militanţi islamici suniţi au înfiinţat tabere rudimentare de-a lungul graniţei afgano-pakistaneze. Acolo au adăpostit luptători ai al‑Qaeda şi grupări jihadiste afiliate.

    În iunie 2013, forţele afgane au preluat responsabilitatea de la coaliţia internaţională pentru asigurarea securităţii, o precondiţie pentru retragerea zecilor de mii de militari, în frunte cu cei americani. În 2014, alegerile prezidenţiale au permis primul transfer democratic de putere în Afganistan. Aceste evoluţii ar putea reduce argumentele talibanilor, care îşi asumă rezistenţa faţă de ocupaţia străină, dar aceştia îşi justifică continuarea campaniei militare prin faptul că guvernul ar fi ilegitim şi ne-islamic, o marionetăa Occidentului.
    Pe de altă parte, persistenţa unor instituţii ale statului ineficiente, corupte şi deseori lipsite de credibilitate în Afganistan şi Pakistan ar putea da gherilelor talibane un impact supradimensionat asupra securităţii, dezvoltării şi democratizării ambelor state, după retragerea forţelor internaţionale.

    Cum au apărut Talibanii.

    În 1994, Afganistatul era dominat de anarhie. Armata Roşie a Uniunii Sovietice se retrăsese din Afganistan cu cinci ani înainte, iar sprijinul internaţional pentru jihadul antisovietic, condus de SUA şi Arabia Saudită, a dispărut la scurt timp. Afghanistanul, plin de arme, nu avea la începutul anilor 1990 un guvern sau o economie funcţională. În vidul postsovietic, mujahedinii, lorzi ai războiului care aveau ca obiectiv comun cauza antisovietică, s-au luptat pentru putere, iar guvernul condus de Partidul Democratic al Poporului din Afganistan s-a prăbuşit în 1992. Ţara s-a afundat în război civil, iar carnagiul nu a dus la un cîştigător clar.

     

  • O nouă atracţie pentru bucureşteni. Primul centru de agrement din România care are tunel de vânt aerodinamic şi piscină cu valuri pentru surf

    Compania specializată în investiţii în inovaţie KEI Development S.A a început construcţia FREELO, primul centru de agrement din România şi din regiune cu tunel de vânt aerodinamic şi piscină cu valuri pentru surf. Proiectul este dezvoltat pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, în oraşul Chitila, lângă Bucureşti, şi va fi finalizat în primăvara anului 2016, în urma unei investiţii de opt milioane de euro. Complexul va cuprinde tunel de vânt aerodinamic, piscină cu surf şi o zonă de relaxare cu piscină semiolimpică, spa, restaurant gourmet, boutique hotel şi zonă de proiecţie video în aer liber.

    Tehnologiile de ultimă generaţie folosite în cadrul complexului sunt dezvoltate exclusiv în România de către ingineri locali,  potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

    Tunelul de vânt vertical va permite publicului să sfideze gravitaţia şi să experimenteze senzaţia de cădere liberă din timpul unui salt cu paraşuta. De asemenea, surful devine posibil în Bucureşti, atât vara cât şi iarna, într-o piscină cu valuri create cu ajutorul tehnologiei inovatoare de la FREELO. Practicat de obicei la ocean şi doar în anumite condiţii meteorologice, surful este un sport considerat exotic în România, dar care la nivel global reuneşte o comunitate din ce în ce mai mare de pasionaţi.

     

    KEI Development este o societate pe acţiuni specializată în investiţii în inovaţie. Compania reuneşte experţi cu vaste cunoştinţe în inginerie şi experienţă în operaţiuni, management şi planificarea investiţiilor, cu scopul de a inova şi dezvolta noi pieţe cu potenţial economic ridicat din România şi Europa.

  • CEZ: Al doilea deceniu românesc

    „Din vânat virtual, am devenit vânători.“ „Noi nu acţionăm ca un rechin în mare, ci ca un banc de peşti.“ „Nu cred în responsabilităţi colective.“ „Vom fi aici şi în următorii zece ani. Dacă este o piaţă în regiune care va avea succes, aceasta este România.“

    Primul citat reprezintă strategia, al doilea organizarea, al treilea regula de management, al patrulea planul pe termen lung. Limpezimea militărească a regulilor de mai sus anulează sfaturile din miile de cărţi de economie şi constituie reţeta uneia dintre cele mai importante privatizări din energia românească: preluarea fostei Electrica Oltenia de către cehii de la CEZ. De atunci au trecut zece ani. Ce vor aduce următorii zece?

    În toamna lui 2005, statul transfera controlul asupra încă uneia din distribuţiile sale de energie. Electrica Oltenia era la acel moment distribuţia cu cel mai mare număr de consumatori legaţi la firele sale, circa 1,3 – 1,4 milioane de clienţi. Câştigătorul procesului a fost compania cehă CEZ, care a plătit circa 47 de milioane de euro pentru 25% din acţiunile companiei, operaţiune urmată de o majorare de capital de 104 milioane de euro, prin care a devenit acţionar majoritar.

    Dincolo de importanţa strategică a obiectivului la care statul a renunţat, această privatizare continuă să fie o lecţie pentru felul cum România a înţeles să-şi joace atuurile din energie.

    Alături de privatizarea Petrom, compania vândută în 2004 către OMV, grup petrolier în spatele căruia să află statul austriac, vânzarea Electrica Oltenia către cehii de la CEZ, o altă companie de stat, arată foarte bine cum, cu un careu de aşi, poţi să pierzi locul la masa energiei regionale.

    În loc să-şi pună piesă peste piesă, statul român a început să vândă bucăţi din zestre, iar în cazul energiei electrice a început cu cea mai profitabilă parte, distribuţia. Acesta este practic locul în care se fac banii şi se ajunge la consumatorul final. Strategia statului din acel moment era de a atrage în primă fază o serie de investitori, pe care mai apoi să îi implice şi în producţia de energie, acolo unde erau necesare fonduri masive pentru modernizări şi pentru construcţia de noi unităţi. Din strategia creionată de stat la începutul anilor 2000, statul a reuşit doar să vândă ceea ce genera cash sigur, reglementat, şi a rămas cu un parc de producţie care plânge după investiţii, dar la care nu se mai uită nimeni.

    În acest timp, în Cehia, tot o companie energetică de stat, CEZ, nu mai avea loc între graniţele proprii. Dar cehii nu avuseseră nevoie să apeleze la organismele internaţionale, care veneau cu reguli peste reguli privind funcţionarea marilor monopoluri din energie. Statul ceh a înţeles că este important ca CEZ să rămână integrată şi să aibă totul de la minele de cărbuni până la termocentrale, la firele care duc energia în case sau la forţa de vânzare. În România s-a spart totul, iar acum cărbunii concurează cu energia hidro şi Nuclearelectruca nu ştie dacă să investească în deschiderea unei noi mine de uraniu, deşi în câţiva ani ar putea foarte bine să importe materia primă pentru reactoarele de la Cernavodă.

    „La momentul când CEZ a luat decizia de a face achiziţia în România, eu eram şeful diviziei internaţionale. Construiam modelul pentru achiziţiile internaţionale şi eram responsabil de integrarea ţintelor preluate. Atunci strategia CEZ era destul de clară. Ne doream să fim lideri în regiune prin acţiuni proiectate pe termen lung“, spune acum Martin Zmelik, care de aproape un an ocupă funcţia de director general al CEZ România. Intrarea pe piaţa locală nu era primul pas pe care CEZ îl făcea în regiune: la finalul lui 2004 mai cumpărase trei companii de distribuţie a energiei în Bulgaria. În toamna lui 2005, CEZ intra oficial şi în România după preluarea controlului asupra Electrica Oltenia.

    „La acel moment, CEZ era deja un business consolidat, eram puternici la noi acasă, dar eram şi o companie listată cu investitori care ne cereau să punem pe masă o strategie de creştere. Pieţele se deschideau, iar noi credeam că putem să ne extindem regional pornind de la un mix format din experienţa proprie a grupului alături de cultura locală. Dintr-un vânat virtual, CEZ a devenit un vânător. Totul ţine de strategie şi de modul cum îşi stabileşti priorităţile. Noi aveam chiar de la acel moment un management dual, ne purtam ca o companie de piaţă.“

    De ce două state care activează în aceeaşi regiune ajung totuşi la concluzii atât de diferite în ceea ce priveşte dezvoltarea pe termen lung într-un domeniu strategic ca energia?

    „Cred că România era într-o etapă în care-şi dorea să aducă aici investitori. Asta se dorea la acel moment, iar uneori asfel de experienţe sunt necesare. Noi ne-am concentrat pe achiziţia de distribuţii pentru că este competenţa noastră de bază.“

    După achiziţie, Zmelik a rămas în biroul din Praga al CEZ, primul manager trimis de cehi la Bucureşti fiind Jan Veskrna, cel care avea să stea până anul trecut (timp de trei mandate) la vârful operaţiunilor CEZ din România. Dar contactul cu piaţa exista oricum.

    „Imediat după achiziţie, supervizam modul cum se derulau lucrurile, dar din biroul din Praga. Când am venit am găsit o companie împărţită în 7 firme cu dispunere teritorială. Electrica Oltenia era o companie descentralizată, iar activităţile de distribuţie şi de furnizare nu erau încă separate. La acel moment lucrau 3.000 de oameni. Ca tehnologie standardele erau jos, dar firma avea un mare potenţial. Tot sectorul a intrat într-o schimbare odată cu venirea investitorilor privaţi, dar şi a reglementărilor europene.“

    Cert este că în perioada 2004-2005 s-au făcut cele mai importante privatizări din România. Petrom a fost vândut cu tot cu rezervele sale de petrol şi gaze către OMV într-un proces care şi azi generează controverse. În 2005 italienii de la Enel au fost primii care au spart gheaţa în domeniul energiei electrice, luând la pachet distribuţiile din Banat şi Dobrogea. Au venit apoi nemţii de la E.ON care au luat fosta Electrica Moldova, dar care şi-au completat portofoliul şi cu fostul Distrigaz Nord. Cealaltă jumătate din distribuţia de gaze avea să intre în portofoliul francezilor de la Gaz de France. 

     

  • Cât costă cea mai scumpă sticlă de vin din lume

    Un vin rar din Burgundia a fost numit cel mai scump vin din lume. O sticlă se vinde, în medie, cu 15.000 de dolari şi spre surprinderea cunoscătorilor, nu este un vinul Romanee-Conti, scrie Fance24

    În schimb, această onoare i-a revenit vinului din 1985 Richebourg Grand Cru, din inima Burgundiei, regiunea Cotes de Nuits. O sticlă de Richebourg Grand Cru se vinde cu 15.000 de dolari, conform site-ului WinSearcher.

    Vinul a fost creat de Henri Jayer, recunoscut drept un vizionar în industra vinului, care a murit în 2006 la 84 de ani.
    Romanee-Conti, cel mai cunoscut vin din Burgundia, a ocupat locul doi, preţul unei sticle fiind, în medie, de 13.300 de dolari. Podiumul a fost închis de un alt vin creat de Henri Jayer, Cros-Parantoux, Vosne-Romanee Premier Cru, cu un preţ de 8.800 de dolari.

    Nu numai că vinurile din regiunea Burgundia au luat primele trei locuri în clasament, alte 40 de tipuri de vin din regiune regăsindu-se în topul celor 50 a celor mai scumpe vinuri.

    În clasament doar două alte ţări se mai regăsesc, Germania şi Statele Unite.

    Cu toate acestea, cea mai scumpă  sticla de vin a fost Cheval-Blanc din 1947 care a fost vândută în 2010 la o licitaţie cu nu mai puţin de 270.000 de euro.

  • Schimbarea de direcţie a Citi, eficientizarea şi restructurarea businessului

    Ceo-ul Citi pentru regiunea EMEA a făcut la începutul lunii iulie un turneu maraton în cinci ţări din regiune (România, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria) şi a explicat modul cum a decis să eficientizeze şi să restructureze businessul în urma crizei economice.
     

    Reputaţia băncilor a fost întotdeauna piatra de temelie a ceea ce are nevoie o bancă pentru a fi de succes. Nu există nicio îndoială că reputaţia băncilor a suferit în urma crizei financiare şi o serie de lucruri s-au întâmplat. Aşa căeste de datoria băncilor să restabilească încrederea în raport cu societatea, cu autorităţile de reglementare, cu investitorii, cu clienţii. Este practic unul dintre acele aspecte pe care trebuie să le dovedim în fiecare zi. Au fost făcute multe lucruri, dar există încă multe de făcut”, spune James Cowles, CEO al Citibank pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).

    În urma crizei financiare mondiale, reglementările au devenit mai stricte la nivelul sectorului bancar, fiind introduse restricţii legate de capital şi de lichiditate. Şeful Citi pe regiunea EMEA apreciază că multe reglementări apărute în urma crizei financiare sunt oportune şi bine fundamentate, iar limitarea dimensiunii băncilor este una dintre consecinţe.

    Cum s-au schimbat modelele de banking în urma crizei financiare mondiale?Putem să vorbim despre sfârşitul modelului de bancă universală? „Când ne uităm la tendinţele care afectează industria noastră, ne uităm la marile tendinţe sociale pe care le vedem la nivel mondial: globalizare, urbanizare, digitalizare. Credem că suntem aliniaţi bine acestor trenduri datorită renumelui reputaţiei noastre, al clienţilor şi al punctelor forte pe segmentul digital pe care continuăm să le dezvoltăm.”

    Gigantul american Citi, care gestionează active de aproape 2 trilioane de dolari la nivel mondial, şi-a redefinit strategia în ultimii cinci ani, în urma crizei financiare mondiale, făcând schimbări semnificative, a eficientizat şi a restructurat businessul. A decis să vândă diviziile de retail din 12 ţări, inclusiv România, ţări unde banca a avut afaceri foarte bune, profitabile, şi o reputaţie bună a clienţilor şi angajaţilor, concentrându‑se pe segmentul corporate. Este angajată în tehnologiile digitale, considerând că digitalul va fi esenţial pentru deservirea clienţilor băncii în viitor.

    O altă prioritate este menţinerea poziţiei puternice pe segmentul tranzacţiilor cu titluri (cu venit fix) şi al Internet bankingului, după cum afirmă şeful Citi pe regiunea EMEA, care spune că a operat schimbări semnificative la nivelul businessului de la începutul crizei şi este mai simplu, mai sigur şi mai sănătos aşa: „Ne simţim încrezători că avem strategia adecvată în ceea ce priveşte zonele geografice în care suntem prezenţi, liniile noastre de business şi segmentele de clienţi pe care le deservim.

    Obiectivul nostru este executarea acestei strategii. Atât în România, cât şi în Europa Centrală şi de Est, Citibank este focusată în mod tradiţional pe companii locale de top, companii mijlocii orientate la nivel internaţional şi, bineînţeles, pe subsidiarele clienţilor noştri globali”. Planurile de creştere ale Citi la nivelul companiilor mari şi al segmentului instituţional, deci persoane juridice de dimensiuni mari (ICG – Institutional Client Group), şi la nivelul persoanelor fizice şi al IMM-urilor – segmentul comercial (CCB – Citi Commercial Bank) implică o creştere organică cu un accent puternic pe amplificarea implicării la nivelul clienţilor existenţi, pe lângă câştigarea de noi clienţi, a explicat James Cowles.

    După izbucnirea crizei economice, Citi şi-a analizat businessul, a redefinit strategia şi a eficientizat afacerile. Efectele sunt măsurabile: de la un bilanţ care înainte de criză era de 3 trilioane de dolari s-a ajuns la 1,9 trilioane de dolari astăzi, a povestit James Cowles. „A fost o restructurare importantă. Am vândut multe businessuri, unele dintre ele foarte bune, dar care nu se pliau pe noua strategie, şi multe active. Bilanţul de 1,9 trilioane de dolari la care am ajuns astăzi înseamnă relativ mult, dar este, de asemenea, finit. Ne-am disciplinat acum în ceea ce priveşte alocarea resurselor pe care le avem. Vom aloca resursele pentru acele ţări şi produse unde avem ceva de valoare de oferit clienţilor noştri“.

    Atunci când Citi şi-a analizat businessul de retail a căutat să identifice ţările în care are cu adevărat ceva competitiv de oferit, unde businessurile au dimensiunea şi anvergura care să permită economii de scară şi unde poate să fie productivă.
    În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, multe dintre vânzările de portofolii încă nu s-au finalizat. Atunci când se vor finaliza, Citi va mai avea divizii de retail în Rusia, Polonia, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Marea Britanie, a mai spus şeful Citi pe regiunea EMEA. În ceea ce priveşte businessul pe segmentul corporate, Citi este activă în peste 100 de ţări la nivel mondial, dintre care 55 sunt în regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Dimensiunea globalăeste în cazul segmentului corporate avantajul prin care Citi se delimitează de alte bănci, consideră James Cowles.

    Citi, una dintre cele mai importante instituţii financiare din lume, cu o tradiţie de peste 200 de ani şi circa 200 de milioane de clienţi în mai mult de 160 de ţări, este prezentă în România de aproape două decenii. În urmă cu doi ani, Citi a decis să vândă portofoliul de retail din România către Raiffeisen, respectiv credite de 80 de milioane de euro, depozite de 136 milioane de euro şi peste 80.000 de clienţi, mutarea unui portofoliu de retail de dimensiuni semnificative reprezentând o tranzacţie în premieră pe piaţa locală. Citi este pe podium în topul celor mai profitabile bănci din România şi una dintre cele mai profitabile subsidiare ale Citi din regiune. Anul trecut, sucursala locală a grupului financiar american Citibank a înregistrat un profit net record, de peste 280 milioane de lei, în creştere cu mai mult de 40% faţă de 2013.

    Ce obiective are Citi pentru viitor? „Aspiraţiile noastre de creştere se vor realiza prin valorificarea punctelor forte de bază şi a prezenţei globale. Suntem puternic angajaţi în tehnologiile digitale pentru că noi credem că digitalul va fi elementul- cheie pentru deservirea clienţilor băncii în viitor. Vom continua să ne concentrăm pe productivitate, talentul nostru şi controale opereţionale. O altă prioritate este menţinerea poziţiei puternice pe segmentul tranzacţiilor cu titluri cu venit fix şi al internet bankingului”.

  • Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 5 iulie, pentru fiecare regiune a ţării

    Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 21 iunie – 5 iulie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

    Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

    CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

  • Bucovina, inclusă pe lista celor mai frumoase regiuni din Europa – GALERIE FOTO

    Aceste destinaţii sunt ideale pentru cei care vor să evite aglomeraţia oraşelor turistice precum Paris sau Roma, oferind în schimb peisaje superbe.

    Printre locurile enumerate aceeaşi sursă se numeră Insulele Feror, regiunea Sarajevo şi Bucovina.

    Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina

    Kungsleden, Suedia

    Bacharch, Germania

    Svalbard, Oceanul Arctic

    Berat, Albania

    Kizhi, Rusia

    La Roque-Gageac, Franţa

    Vârful Triglav, Slovenia

    Cesky Krumlov, Cehia

    Insulele Azore, Portugalia

    Kasmu, Estonia

    Bucovina, România

    Lampedusa, Italia

    Cangas De Onis, Spania

    Insulele Feroe

    Tatev, Armenia

  • România produce cele mai ieftine maşini comparativ cu ţările vecine. De ce are Dacia avantajul că produce un brand care se confundă cu ţara de origine

    Miza industriei auto creşte constant la nivel mondial, în contextul în care o uzină auto poate atrage zeci de alte investiţii ale producătorilor de componente, salarii peste medie şi o contribuţie importantă la PIB-ul şi la exporturile unei ţări. Auto-mobile Dacia a reuşit în 2013 o cifră de afaceri record de 4,16 miliarde de euro, care i-a asigurat prima poziţie în topul companiilor româneşti după cifra de afaceri, situaţie care cel mai probabil se va repeta şi pentru rezultatele din 2014, în condiţiile în care businessul companiei a urcat cu 2% în primele şase luni ale anului trecut.

    Întrebarea recurentă a industriei rămâne însă: de ce România a atras până acum numai asamblarea unor automobile cu preţuri de cel mult 20.000 de euro, cele mai scumpe fiind Dacia Duster şi Ford B-Max la Craiova? În regiune, atât în Ungaria, cât şi în Cehia sau Slovacia, deja se produc maşini ce depăşesc 100.000 de euro şi sunt sau vor fi asamblate parţial automobile care ajung la 200.000 de euro (precum Porsche Cayenne şi viitorul Bentley Bentayga în Slovacia sau automobile Audi şi Mercedes-Benz în Ungaria).

    „Ceea ce contează cu adevărat pentru viabilitatea industriei auto nu este «sonoritatea» mărcilor şi preţul ridicat al pro-duselor, ci competitivitatea acestora reflectată de marja operaţională realizată, bazată la rândul ei pe raportul calitate/preţ şi pe adaptabilitatea gamelor de produse la cerinţele în evoluţie ale pieţei globale. În acest context trebuie să remarc fap-tul că marca Dacia a fost mult mai puţin afectată de criza economică pe care am traversat-o în comparaţie cu mărcile din clase superioare pe care le-aţi enunţat“, este de părere Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Auto-mobile din România şi membru în consiliul de administraţie al Automobile Dacia, dar totodată şi cel mai longeviv executiv român din industria auto.

    În opinia lui Constantin Stroe, României „nu i-ar fi lipsit nimic să producă, în loc de Dacia Duster, Touareg, dacă Volks-wagen ar fi decis să investească în România în acest scop. Eu mă bucur că fabricăm Duster la Mioveni şi apreciez sincer acest autoturism, care da multă satisfacţie. Suntem mândri că am reconstruit şi am impus atenţiei pe pieţele din vest marca noastră, Dacia, cu nimic mai prejos decât ungurii care montează Audi şi Mercedes, sau de slovacii care montează Touareg sau Bentley“.

    În 2014, cifra de afaceri în întreg sectorul de componente şi accesorii auto naţional a fost de 12,56 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 8% faţă de 2013. Trebuie făcută precizarea că, pentru a evalua evoluţia economică a sectorului de componente, în accepţiunea lui extinsă (cea folosită şi de ACEA – Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile), ACAROM cumulează datele statistice disponibile pentru grupa CAEN „componente şi accesorii auto“, cu datele extrase din bilanţurile publicate de Ministerul Finanţelor Publice referitoare la componente care intră în structura automobilelor, dar sunt încadrate statistic în alte grupe CAEN: anvelope, cablaje, baterii, piese din mase plastice şi cau-ciuc. Creşterea de anul trecut s-a bazat pe componente auto mai complexe şi cu valoare adăugată mai mare decât în anii precedenţi. „În acest context, o contribuţie la creşterea înregistrată o are Star Transmission Sebeş-Cugir, filială românea-scă a concernului Daimler, unde în 2014 a fost pusă în funcţiune linia de ansamblare a cutiilor de viteze 7-DC şi a început construcţia halelor industriale din noul proiect NAG 3 care va avea ca rezultat în 2016, în materie de produs, cutia de viteze automată 9G-Tronic cu nouă viteze, probabil cea mai modernă cutie de viteze din lume“, a spus Constantin Stroe.

    n 2014, s-au investit deja la Star Transmission 69 milioane de euro din cele 300 de milioane de euro, cât valorează nouă investiţie făcută de Daimler. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 37,5 milioane de euro în 2013 la 57,2 milioane de euro în 2014, după datele companiei, iar numărul de salariaţi a ajuns la 1.500 în cele două uzine.
    „În creşterile cifrei de afaceri pentru componentele auto se face simţit şi efectul altor investiţii noi, cum sunt cele ale lui Continental, Bosch, Lisa Dräxlmaier etc. Alte investiţii noi sau extinderi de capacităţi, aflate acum în derulare, vor influenţa pozitiv cifrele din 2015 şi 2016“, explică preşedintele ACAROM.

    El a subliniat că „este un lucru bine cunoscut că investiţiile străine directe sunt de mai bine de 15 ani vectorul principal de dezvoltare a sectorului de componente auto din România. Trebuie remarcat că sectorul de componente auto reprezintă aproape 70% din producţia auto naţională şi cam acelaşi procent din exportul realizat de industria auto în 2014. Chiar în componenţa lui statistică limitată, prezentată mai sus, exportul auto are o pondere de peste 23% în exportul total al României“.

  • România produce cele mai ieftine maşini comparativ cu ţările vecine. De ce are Dacia avantajul că produce un brand care se confundă cu ţara de origine

    Miza industriei auto creşte constant la nivel mondial, în contextul în care o uzină auto poate atrage zeci de alte investiţii ale producătorilor de componente, salarii peste medie şi o contribuţie importantă la PIB-ul şi la exporturile unei ţări. Auto-mobile Dacia a reuşit în 2013 o cifră de afaceri record de 4,16 miliarde de euro, care i-a asigurat prima poziţie în topul companiilor româneşti după cifra de afaceri, situaţie care cel mai probabil se va repeta şi pentru rezultatele din 2014, în condiţiile în care businessul companiei a urcat cu 2% în primele şase luni ale anului trecut.

    Întrebarea recurentă a industriei rămâne însă: de ce România a atras până acum numai asamblarea unor automobile cu preţuri de cel mult 20.000 de euro, cele mai scumpe fiind Dacia Duster şi Ford B-Max la Craiova? În regiune, atât în Ungaria, cât şi în Cehia sau Slovacia, deja se produc maşini ce depăşesc 100.000 de euro şi sunt sau vor fi asamblate parţial automobile care ajung la 200.000 de euro (precum Porsche Cayenne şi viitorul Bentley Bentayga în Slovacia sau automobile Audi şi Mercedes-Benz în Ungaria).

    „Ceea ce contează cu adevărat pentru viabilitatea industriei auto nu este «sonoritatea» mărcilor şi preţul ridicat al pro-duselor, ci competitivitatea acestora reflectată de marja operaţională realizată, bazată la rândul ei pe raportul calitate/preţ şi pe adaptabilitatea gamelor de produse la cerinţele în evoluţie ale pieţei globale. În acest context trebuie să remarc fap-tul că marca Dacia a fost mult mai puţin afectată de criza economică pe care am traversat-o în comparaţie cu mărcile din clase superioare pe care le-aţi enunţat“, este de părere Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Auto-mobile din România şi membru în consiliul de administraţie al Automobile Dacia, dar totodată şi cel mai longeviv executiv român din industria auto.

    În opinia lui Constantin Stroe, României „nu i-ar fi lipsit nimic să producă, în loc de Dacia Duster, Touareg, dacă Volks-wagen ar fi decis să investească în România în acest scop. Eu mă bucur că fabricăm Duster la Mioveni şi apreciez sincer acest autoturism, care da multă satisfacţie. Suntem mândri că am reconstruit şi am impus atenţiei pe pieţele din vest marca noastră, Dacia, cu nimic mai prejos decât ungurii care montează Audi şi Mercedes, sau de slovacii care montează Touareg sau Bentley“.

    În 2014, cifra de afaceri în întreg sectorul de componente şi accesorii auto naţional a fost de 12,56 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 8% faţă de 2013. Trebuie făcută precizarea că, pentru a evalua evoluţia economică a sectorului de componente, în accepţiunea lui extinsă (cea folosită şi de ACEA – Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile), ACAROM cumulează datele statistice disponibile pentru grupa CAEN „componente şi accesorii auto“, cu datele extrase din bilanţurile publicate de Ministerul Finanţelor Publice referitoare la componente care intră în structura automobilelor, dar sunt încadrate statistic în alte grupe CAEN: anvelope, cablaje, baterii, piese din mase plastice şi cau-ciuc. Creşterea de anul trecut s-a bazat pe componente auto mai complexe şi cu valoare adăugată mai mare decât în anii precedenţi. „În acest context, o contribuţie la creşterea înregistrată o are Star Transmission Sebeş-Cugir, filială românea-scă a concernului Daimler, unde în 2014 a fost pusă în funcţiune linia de ansamblare a cutiilor de viteze 7-DC şi a început construcţia halelor industriale din noul proiect NAG 3 care va avea ca rezultat în 2016, în materie de produs, cutia de viteze automată 9G-Tronic cu nouă viteze, probabil cea mai modernă cutie de viteze din lume“, a spus Constantin Stroe.

    n 2014, s-au investit deja la Star Transmission 69 milioane de euro din cele 300 de milioane de euro, cât valorează nouă investiţie făcută de Daimler. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 37,5 milioane de euro în 2013 la 57,2 milioane de euro în 2014, după datele companiei, iar numărul de salariaţi a ajuns la 1.500 în cele două uzine.
    „În creşterile cifrei de afaceri pentru componentele auto se face simţit şi efectul altor investiţii noi, cum sunt cele ale lui Continental, Bosch, Lisa Dräxlmaier etc. Alte investiţii noi sau extinderi de capacităţi, aflate acum în derulare, vor influenţa pozitiv cifrele din 2015 şi 2016“, explică preşedintele ACAROM.

    El a subliniat că „este un lucru bine cunoscut că investiţiile străine directe sunt de mai bine de 15 ani vectorul principal de dezvoltare a sectorului de componente auto din România. Trebuie remarcat că sectorul de componente auto reprezintă aproape 70% din producţia auto naţională şi cam acelaşi procent din exportul realizat de industria auto în 2014. Chiar în componenţa lui statistică limitată, prezentată mai sus, exportul auto are o pondere de peste 23% în exportul total al României“.

  • A lăsat în urmă o carieră în retailul de carburanţi şi a intrat în businessul arhivării de documente. Acum administrează o afacere de 25 de milioane de dolari

    Arhiva a reprezentat mult timp locul acela din instituţii sau firme unde funcţionarii erau trimişi să se rateze. Tehnologia a transformat camera arhivelor într-un loc high-tech, unde tehnicieni şi jurişti transformă miile de metri cubi de hârtii îngăl-benite în documente digitale. Cristian Bilan ştia, cel puţin teoretic, că există o viaţă digitală pentru arhive, dar cam la asta se rezuma ceea ce ştia despre acest domeniu în 2006, când a intrat în echipa Iron Mountain România.

    Cristian Bilan se descrie ca un om care nu stă locului nicio secundă. Vorbeşte cu entuziasm despre cele trei motoci-clete ale sale (din care a renunţat la două recent, odată cu renunţarea la competiţii), despre urcatul pe munte şi despre plimbările cu bicicleta alături de copiii săi. Tocmai de aceea povesteşte amuzat că primul său job din Shell, la mijlocul anilor ’90, nu i s-a potrivit chiar ca o mănuşă: „În studenţie, îmi căutam un job şi m-am angajat, printr-o companie de leasing de personal, contabil la Shell. A fost un paradox pentru mine, un om care nu pot sta locului nicio secundă, să ajung într-un colectiv de doamne făcând contabilitate. Am vrut să plec după câteva luni, dar un olandez, care era CFO, mi-a propus să intru în zona de retail, care începuse să se dezvolte accelerat“.

    Tocmai îşi întemeiase o familie şi termi-nase de amenajat prima lor casă, în Bucureşti, iar oferta Shell presupunea mutarea la Cluj. A plecat la Cluj, unde a a găsit un greenfield şi posibilitatea de a dezvolta ceva de la zero: „Toate staţiile Shell din Transilvania au fost deschise de mine. Am stat în Cluj doi ani şi am deschis peste 20 de staţii, într-o perioadă când nu prea exista competiţie“, povesteşte Bilan, care din 1999 a revenit în Bucureşti şi a preluat, pe lângă Transilvania, şi dezvoltarea reţelei din zona de sud a ţării.

    Între timp, Shell l-a inclus în programul lor de global de management, numit GO – Global Opportunity –, prin care i s-a propus să plece în Argentina. „Bariera lingvistică nu a fost singurul impediment când am ajuns în Argentina; totul era diferit acolo, şi din punctul de vedere al businessului, şi la nivel personal. Mă ocupam de reţeaua DoDo (dealer owned, dealer operated, care însemna 27 de dealeri din provincia Buenos Aires) şi am învăţat spaniola în trei luni, plus slangul local, ca să pot să discut cu nişte oameni care poate nu aveau neapărat aceeaşi pregătire profesională, dar aveau şi alte scopuri în viaţă“. Dincolo de piaţa complet diferită, a prins în Argentina şi crahul financiar din 1998-2002, care a contrac-tat economia Argentinei cu aproape 30% şi care a avut un impact profund asupra populaţiei în special din cauza de-precierii pesoului: „Paritatea monedei locale cu dolarul era de 1:1 şi nimeni nu ţinea banii în valute străine, iar devalori-zarea de 300% a distrus toate economiile şi toate afacerile. Băncile s-au închis, banca centrală a inventat o monedă paralelă, mii de oameni ieşeau la ore fixe la protestele pacerolazo (băteau cu polonice în tigăi pe stradă), erau atacate instituţii şi în special bănci, era un sentiment de invazie ameţitor. Când m-am întors de acolo în România, mi s-a părut cel mai sigur loc de pe Pământ“, povesteşte Bilan, care a revenit în ţară în 2003, pregătit să preia o funcţie mai impor-tantă în cadrul Shell, dar a nimerit în mijlocul vânzării reţelei Shell din România către Mol.