O acţiune militară e ultima variantă, atunci când toate celelalte eşuează, a afirmat Leon Panetta, secretarul american al apărării, explicând că SUA vor folosi forţa ca să împiedice Iranul să obţină arma nucleară, dacă eforturile diplomatice nu dau rezultate. Declaraţia venea la câteva săptămâni după ce acelaşi Panetta comentase cu scepticism şansele unor bombardamente iniţiate de Israel sau chiar de SUA de a anihila programul nuclear iranian. “În cel mai bun caz ar amâna cu un an, poate doi, programul lor de dezvoltare nucleară, şi asta în funcţie de capacitatea de a lovi cu adevărat ţintele vizate în Iran, dintre care unele sunt realmente foarte dificil de atins”.
Acum însă, secretarul apărării vorbea în faţa unei reuniuni a Comitetului Americano-Israelian pentru Afaceri Publice (AIPAC), puternica organizaţie de lobby evreiesc care în aceeaşi zi primise deja declaraţii de sprijin de la trei candidaţi la preşedinţia SUA – Mitt Romney, Rick Santorum şi Newt Gingrich. Toţi trei au susţinut că Israelul trebuie sprijinit de SUA prin toate mijloacele în conflictul cu Iranul şi au criticat abordarea împăciuitoare a lui Barack Obama şi a puterilor europene în raport cu ameninţarea Teheranului. În ce-l priveşte, Obama a adresat şi el un mesaj către AIPAC, afirmând că s-a făcut prea mult zgomot pe tema unui război şi că aceasta n-a făcut decât să avantajeze Teheranul, pentru că aşa a crescut preţul petrolului; în schimb, izolarea economică a regimului condus de Mahmud Ahmadinejad a creat “o oportunitate pentru ca diplomaţia, susţinută de presiuni, să învingă”.
Obama a adăugat că politica lui e de a-i împiedica pe iranieni să obţină arma atomică şi că “nu va ezita să folosească forţa, atunci când ar fi cazul, pentru a apăra interesele SUA”. Dar în niciun caz nu s-a arătat belicos ca potenţialii săi adversari republicani, ba chiar i-a criticat ulterior cu asprime, acuzându-i că vorbesc cu prea mare uşurinţă de război, fără să ţină cont de costurile umane ale acestuia, cum n-a ţinut cont Bush în războiul din Irak. “Uneori suportăm astfel de costuri, dar el trebuie cumpănite bine. Nu ne jucăm de-a politica pe tema asta. Când am făcut-o în trecut fără să cumpănim, am greşit. Şi nu cei care ies în faţă plătesc pe urmă preţul”, a spus Obama. Cât despre intenţia Israelului de a lansa un atac preventiv contra Iranului, posibilitate explorată la întâlnirea de la Washington cu premierul evreu Benjamin Netanyahu (care a precizat însă că Tel Avivul nu a luat o decizie în acest sens), Obama a explicat că atunci când a spus “SUA ţin spatele Israelului” nu s-a referit la susţinerea pentru un astfel de atac preventiv, ci a exprimat doar sprijinul american de principiu faţă de aliaţii săi, aşa cum sunt şi Marea Britanie sau Japonia.
La aceeaşi reuniune a AIPAC, Netanyahu a părut oarecum mulţumit de întâl-ni-rea cu Obama, însă a respins argumentaţia acestuia că o lovitură unilaterală a Israelului contra Iranului ar avea consecinţe periculoase nu numai pentru Israel, ci şi pentru America, aliata nr. 1 al statului evreu şi detestată ca atare atât în Iran, cât şi în lumea arabă. “E momentul de-acum să vorbim despre cât ne-ar costa să nu oprim Iranul”, a fost replica lui Netanyahu, care, ca să fie mai convingător, a venit şi cu copii ale unor scrisori din 1944 în care Departamentul de Război al SUA respingea un apel al Congresului Mondial Evreiesc de a bombarda Auschwitzul, pe motiv că aceasta ar împinge Germania nazistă la şi mai multe “acţiuni de răzbunare”. Iar, special pentru Obama, Netanyahu a adus un cadou înfricoşător: Cartea Esterei, povestea biblică a frumoasei evreice care l-a fermecat pe regele persan Ahasverus, reuşind să dejoace planul persanilor (strămoşii iranienilor de azi) de a-i nimici poporul. “Iar evreii şi-au lovit duşmanii cu lovitură de sabie şi i-au măcelărit şi i-au nimicit pe cei ce-i urau”, sună unul dintre versete. Ce comparaţie mai limpede, aşadar, cu situaţia din zilele noastre, când liderii iranieni, după cum a reamintit Netanyahu, numesc America “Marea Satană”, Israelul “Mica Satană” şi vor să le distrugă pe ambele?
Există însă o mică problemă: comunitatea serviciilor secrete a prezentat luna trecută un raport pe această temă din seria National Intelligence Estimates, după care nu ar exista dovezi că Iranul ar fi luat decizia strategică de a produce o armă nucleară, întrucât, deşi “există în stadiu incipient” cercetări pentru anumite aspecte ale procesului de fabricare a acesteia, ele au “un caracter mult prea lent şi disipat”. Raportul i-a încurajat pe comentatorii optimişti să conchidă că acesta e rezultatul sancţiunilor economice impuse de SUA şi UE, în timp ce alţii au căzut pradă teoriei conspiraţiei, convinşi că serviciile nu pot spune pe şleau că Iranul se înarmează, întrucât Obama nu vrea să pornească niciun război, cu atât mai puţin într-un an electoral.
De aici şi interpretările, destul de numeroase în presa americană, că vizita lui Netanyahu în SUA ar fi de fapt o încercare a Israelului de a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie în favoarea republicanilor care au vorbit cu atâta ardoare la AIPAC: avertismentele lui că Iranul ameninţă SUA ar fi menite, prin urmare, să inducă teama în nişte alegători nemulţumiţi că lui Obama i-ar fi frică să ia decizia de a apăra America. Republicanii au prins ideea: cel mai bine plasat candidat la nominalizare, Mitt Romney, a mers până acolo încât să proclame că “dacă Barack Obama va câştiga alegerile din noiembrie, Iranul va scoate arma nucleară, iar lumea aşa cum o ştim se va schimba”. Numai că, pentru marea parte a electoratului care s-a fript cu minciunile despre armele de distrugere în masă ale Irakului, astfel de frici nu prea mai funcţionează. Bilanţul războaielor din Irak şi Afganistan nu mai dă speranţe vreunui candidat să cucerească electorat mizând pe cartea aventurilor în Orient. Iar Netanyahu, presând SUA să-i asigure spatele, nu face decât să dea apă la moară celor indignaţi că Israelul trage după el America într-un război care nu seamănă deloc cu povestea glorioasă din Cartea Esterei.