Tag: israel

  • Sabia Israelului şi scutul SUA

    O acţiune militară e ultima variantă, atunci când toate celelalte eşuează, a afirmat Leon Panetta, secretarul american al apărării, explicând că SUA vor folosi forţa ca să împiedice Iranul să obţină arma nucleară, dacă eforturile diplomatice nu dau rezultate. Declaraţia venea la câteva săptămâni după ce acelaşi Panetta comentase cu scepticism şansele unor bombardamente iniţiate de Israel sau chiar de SUA de a anihila programul nuclear iranian. “În cel mai bun caz ar amâna cu un an, poate doi, programul lor de dezvoltare nucleară, şi asta în funcţie de capacitatea de a lovi cu adevărat ţintele vizate în Iran, dintre care unele sunt realmente foarte dificil de atins”.

    Acum însă, secretarul apărării vorbea în faţa unei reuniuni a Comitetului Americano-Israelian pentru Afaceri Publice (AIPAC), puternica organizaţie de lobby evreiesc care în aceeaşi zi primise deja declaraţii de sprijin de la trei candidaţi la preşedinţia SUA – Mitt Romney, Rick Santorum şi Newt Gingrich. Toţi trei au susţinut că Israelul trebuie sprijinit de SUA prin toate mijloacele în conflictul cu Iranul şi au criticat abordarea împăciuitoare a lui Barack Obama şi a puterilor europene în raport cu ameninţarea Teheranului. În ce-l priveşte, Obama a adresat şi el un mesaj către AIPAC, afirmând că s-a făcut prea mult zgomot pe tema unui război şi că aceasta n-a făcut decât să avantajeze Teheranul, pentru că aşa a crescut preţul petrolului; în schimb, izolarea economică a regimului condus de Mahmud Ahmadinejad a creat “o oportunitate pentru ca diplomaţia, susţinută de presiuni, să învingă”.

    Obama a adăugat că politica lui e de a-i împiedica pe iranieni să obţină arma atomică şi că “nu va ezita să folosească forţa, atunci când ar fi cazul, pentru a apăra interesele SUA”. Dar în niciun caz nu s-a arătat belicos ca potenţialii săi adversari republicani, ba chiar i-a criticat ulterior cu asprime, acuzându-i că vorbesc cu prea mare uşurinţă de război, fără să ţină cont de costurile umane ale acestuia, cum n-a ţinut cont Bush în războiul din Irak. “Uneori suportăm astfel de costuri, dar el trebuie cumpănite bine. Nu ne jucăm de-a politica pe tema asta. Când am făcut-o în trecut fără să cumpănim, am greşit. Şi nu cei care ies în faţă plătesc pe urmă preţul”, a spus Obama. Cât despre intenţia Israelului de a lansa un atac preventiv contra Iranului, posibilitate explorată la întâlnirea de la Washington cu premierul evreu Benjamin Netanyahu (care a precizat însă că Tel Avivul nu a luat o decizie în acest sens), Obama a explicat că atunci când a spus “SUA ţin spatele Israelului” nu s-a referit la susţinerea pentru un astfel de atac preventiv, ci a exprimat doar sprijinul american de principiu faţă de aliaţii săi, aşa cum sunt şi Marea Britanie sau Japonia.

    La aceeaşi reuniune a AIPAC, Netanyahu a părut oarecum mulţumit de întâl-ni-rea cu Obama, însă a respins argumentaţia acestuia că o lovitură unilaterală a Israelului contra Iranului ar avea consecinţe periculoase nu numai pentru Israel, ci şi pentru America, aliata nr. 1 al statului evreu şi detestată ca atare atât în Iran, cât şi în lumea arabă. “E momentul de-acum să vorbim despre cât ne-ar costa să nu oprim Iranul”, a fost replica lui Netanyahu, care, ca să fie mai convingător, a venit şi cu copii ale unor scrisori din 1944 în care Departamentul de Război al SUA respingea un apel al Congresului Mondial Evreiesc de a bombarda Auschwitzul, pe motiv că aceasta ar împinge Germania nazistă la şi mai multe “acţiuni de răzbunare”. Iar, special pentru Obama, Netanyahu a adus un cadou înfricoşător: Cartea Esterei, povestea biblică a frumoasei evreice care l-a fermecat pe regele persan Ahasverus, reuşind să dejoace planul persanilor (strămoşii iranienilor de azi) de a-i nimici poporul. “Iar evreii şi-au lovit duşmanii cu lovitură de sabie şi i-au măcelărit şi i-au nimicit pe cei ce-i urau”, sună unul dintre versete. Ce comparaţie mai limpede, aşadar, cu situaţia din zilele noastre, când liderii iranieni, după cum a reamintit Netanyahu, numesc America “Marea Satană”, Israelul “Mica Satană” şi vor să le distrugă pe ambele?

    Există însă o mică problemă: comunitatea serviciilor secrete a prezentat luna trecută un raport pe această temă din seria National Intelligence Estimates, după care nu ar exista dovezi că Iranul ar fi luat decizia strategică de a produce o armă nucleară, întrucât, deşi “există în stadiu incipient” cercetări pentru anumite aspecte ale procesului de fabricare a acesteia, ele au “un caracter mult prea lent şi disipat”. Raportul i-a încurajat pe comentatorii optimişti să conchidă că acesta e rezultatul sancţiunilor economice impuse de SUA şi UE, în timp ce alţii au căzut pradă teoriei conspiraţiei, convinşi că serviciile nu pot spune pe şleau că Iranul se înarmează, întrucât Obama nu vrea să pornească niciun război, cu atât mai puţin într-un an electoral.

    De aici şi interpretările, destul de numeroase în presa americană, că vizita lui Netanyahu în SUA ar fi de fapt o încercare a Israelului de a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie în favoarea republicanilor care au vorbit cu atâta ardoare la AIPAC: avertismentele lui că Iranul ameninţă SUA ar fi menite, prin urmare, să inducă teama în nişte alegători nemulţumiţi că lui Obama i-ar fi frică să ia decizia de a apăra America. Republicanii au prins ideea: cel mai bine plasat candidat la nominalizare, Mitt Romney, a mers până acolo încât să proclame că “dacă Barack Obama va câştiga alegerile din noiembrie, Iranul va scoate arma nucleară, iar lumea aşa cum o ştim se va schimba”. Numai că, pentru marea parte a electoratului care s-a fript cu minciunile despre armele de distrugere în masă ale Irakului, astfel de frici nu prea mai funcţionează. Bilanţul războaielor din Irak şi Afganistan nu mai dă speranţe vreunui candidat să cucerească electorat mizând pe cartea aventurilor în Orient. Iar Netanyahu, presând SUA să-i asigure spatele, nu face decât să dea apă la moară celor indignaţi că Israelul trage după el America într-un război care nu seamănă deloc cu povestea glorioasă din Cartea Esterei.

  • Cel puţin 12 morţi şi 20 de răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Israelului în Fâşia Gaza

    Cel puţin patru israelieni răniţi din cauza tirurilor de proiectile provenite din Gaza în sectorul Eshkol (sudul Israelului), conform serviciilor de salvare israeliene. Armata israeliană a susţinut că 40 de rachete şi obuze de “toate tipurile” au lovit teritoriul Israelului, provenind din enclava palestiniană, acest tip de atac intensificându-se în ultima lună. Această escaladare a violenţei – cea mai sângeroasă începând cu sfârşitul lunii octombrie 2011 – a urmat “eliminării vizate” a secretarului general al grupării radicale Comitetul de Rezistenţă Popular (RPC), Zuhair al-Qaissi, şi a unui alt membru al grupării, Mahmoud Hanani, ucis vineri de un raid israelian care a vizat maşina în care se aflau, la vest de oraşul Gaza.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Republicanii americani se declară gata de război cu Iranul

    Doi dintre aspiranţii la nominalizarea partidului pentru candidatura la preşedinţia SUA, Mitt Romney şi New Gingrich, au evocat subiectul războiului la o dezbatere electorală din Carolina de Sud, relatează agenţiile de presă.

    Dacă programul de sancţiuni economice contra Iranului şi alte strategii eşuează, acţiunea militară rămâne o alternativă, pentru că “este inacceptabil ca Iranul să devină o putere nucleară”, a declarat Mitt Romney. El a susţinut că dacă Barack Obama va fi reales, Iranul va dezvolta arma nucleară. Newt Gingrich a fost de acord, afirmând că dacă operaţiunile sub acoperire şi alte strategii dau greş, “nu va fi altă opţiune” decât folosirea forţei.

    Conform sondajelor de opinie, Romney este considerat cel mai potrivit să conducă forţele armate ale SUA, cu 26% dintre opţiunile electoratului republican, urmat de Gingrich, cu 21%.

    Dintre ceilalţi participanţi la dezbatere, Ron Paul şi Herman Cain s-au opus ideii de atacare a Iranului. Paul a spus că orice acţiune militară ar trebui mai întâi supusă dezbaterii Congresului, iar Cain a recomandat ca soluţii înăsprirea sancţiunilor, descurajarea militară prin desfăşurarea de rachete balistice în zonă şi ajutorul acordat opoziţiei iraniene.

    În ultimele săptămâni, alţi doi candidaţi la nominalizarea republicană au promovat atacarea Iranului. Rick Perry, guvernatorul de Texas, a declarat pentru CNN că SUA ar trebui să susţină eforturile Israelului de a împiedica programul iranian nuclear, “până la şi incluzând o acţiune militară”. Rick Santorum, fost senator de Pennsylvania, a descris Iranul drept “inamic” la o întâlnire cu activiştii republicani din Des Moines şi a declarat că el va susţine Israelul “umăr la umăr” dacă acesta va lansa un atac preventiv contra Iranului şi, de asemenea, că susţine o acţiune militară directă a SUA dacă aceasta va fi cerută de Israel.

    Apariţia raportului AIEA s-a corelat în mod nefericit cu acutizarea conflictului verbal între Tel Aviv şi Teheran. Oficialii israelieni au reînceput aluziile la o posibilă acţiune armată contra regimului lui Mahmud Ahmadinejad, pe motiv că acesta dezvoltă arma atomică, iar Ahmadinejad a replicat cu aceleaşi declaraţii belicoase, menite să descurajeze Israelul şi aliaţii lui.

    Dacă SUA, Franţa şi Marea Britanie cer noi sancţiuni contra Iranului, Rusia a făcut apel la evitarea folosirii forţei şi s-a pronunţat, alături de China, împotriva unor noi sancţiuni, pe motiv că raportul AIEA nu aduce nimic “fundamental nou” în privinţa programului nuclear iranian.

  • Ce se întâmplă în Orientul cel neliniştit

    Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a transmis vineri secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, “cererea de aderare a Palestinei pe baza frontierelor din 4 iunie 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală”. Abbas a transmis şi misiunii Libanului, ţară care asigură în această lună preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate, solicitarea unei rezoluţii de recunoaştere a statului palestinian, dar supunerea acesteia la vot ar putea dura câteva săptămâni, interval în care să se caute un compromis.

    Franţa a propus deja acordarea statului de stat observator nemembru Palestinei, urmând ca în 2012 negocierile cu Israelul să se definitiveze, iar ONU să recunoască pe deplin noul stat palestinian.

  • Terminal al aeroportului Roissy, ocupat de calatori carora li s-a refuzat imbarcarea spre Israel

    “Roissy sub blocada, Lufthansa colaboratori!”, scandau calatorii
    la terminalul 1, unde ar fi trebuit sa se imbarce. Vom ramane aici
    atat timp cat compania va refuza sa ne dea un document in care sa
    ne explice acest refuz”, a explicat Mustapha Houamed, in varsta de
    36 de ani. “Roissy-Charles de Gaulle este sub ocupatie israeliana.
    Suntem oameni pasnici care nu avem nicio intentie de a genera
    dezordine pe aeroportul Ben Gurion”, a declarat Olivia Zemor,
    coordonatoarea miscarii BienvenuePalestine in Franta. Calatorii, a
    caror destinatie finala este Betleem, erau invitati de alte
    asociatii si ar fi trebuit sa se imbarce la bordul unui avion al
    Lufthansa, cu destinatia Tel Aviv prin Frankfurt. Alti participanti
    la aceasta miscare ar fi trebuit sa se imbarce la bordul unui zbor
    Alitalia prin Roma.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elbit Systems va moderniza avioanele C-130 Hercules din flota Romaniei

    Elbit Systems va colabora cu IAROM, holdingul industriei de
    aparare, dar si cu alte companii romanesti, in cadrul contractului
    care va dura patru ani.

    “Cererea globala de modernizari ale flotelor aeriene si experienta
    noastra in diverse proiecte militare similare, de genul avioanelor
    C-130 din Coreea sau C-95 din Brazilia, ne pozitioneaza ca lideri
    de piata si speram ca vor urma si alte proiecte asemanatoare”, a
    declarat Yoram Shmuely, co-general manager al diviziei aerospatiale
    a Elbit Systems, citat de publicatia Globes.

    Elbit a operat in Romania de-a lungul ultimilor 15 ani, in special
    in proiecte de avionica, de cooperare cu companii ca IAR Brasov,
    Avioane Craiova sau Aerostar. Compania israeliana opereaza prin
    intermediul subsidiarelor locale Elbit Systeme SA, A-E Electronics
    SA, Elmet International SRL si Simultec SRL.

    Fortele Aeriene Romane dispun de cinci aparate Hercules – patru
    avioane C-130 B, fabricate in anii ’60 si donate de SUA Romaniei in
    1996-1997, respectiv un avion C-130 H, fabricat in 1972 si cumpara
    din Italia in 2004. La acestea se adauga sapte aeronave C-27 J
    Spartan, cumparate in 2007 de la firma italiana Alenia Aeronautica,
    din care prinele doua au fost livrate anul trecut.

    Elbit Systems este cotata la bursa Nasdaq. Ultimul pret pe actiune
    a fost 50,2 dolari, ceea ce inseamna o capitalizare de 2,14
    miliarde de dolari.

  • Barack Obama asigura Israelul de sustinerea Statelor Unite

    “Chiar daca putem fi in dezacord uneori, asa cum pot fi niste
    prieteni, relatiile dintre Statele Unite si Israel sunt stabile,
    iar angajamentul Statelor Unite fata de securitatea Israelului este
    de nezdruncinat”, a declarat Obama in cadrul unui discurs rostit in
    fata Congresului anual al principalei grupari de lobby pro-Israel
    in Statele Unite, AIPAC, la Washington. Obama a asigurat ca Statele
    Unite se opun oricarei “tentative de izolare a Israelului” in
    cadrul ONU. Presedintele a afirmat ca pacea nu poate fi “impusa”
    Israelului de vecinii sai si ca un vot al ONU nu va crea niciodata
    un stat palestinian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Israelul nici nu vrea sa auda de propunerea lui Obama de pace cu Palestina

    Premierul israelian a facut referire la o scrisoare din 2004 a
    fostului presedinte american, George W. Bush, adresata premierului
    israelian din acea perioada, Ariel Sharon, in care Casa Alba
    excludea varianta unei reveniri a Israelului la liniile de
    armistitiu anterioare razboiului din iunie 1967, ceea ce ar implica
    o retragere din Cisiordania si Ierusalimul de Est.

    Obama a afirmat in premiera ca “frontierele Israelului si
    Palestinei trebuie sa aiba la baza liniile din 1967, cu schimburi
    convenite de cele doua parti, pentru a stabili granite sigure si
    recunoscute pentru ambele state”. Discursul pe tema Orientului
    Mijlociu a fost sustinut la Departamentul de Stat si este o
    pivotare diplomatica de amploare a Statelor Unite, aflate in plina
    campanie de a-si reevalua rolul in zona.

  • Biblia dupa Chagall

    Expozitia intitulata “Chagall si Biblia” prezinta
    gravuri realizate de artistul Marc Chagall pentru o editie
    ilustrata a Bibliei publicata in anul 1956, lucrari realizate pe
    parcursul a douazeci si cinci de ani.

    Sunt incluse, de asemenea, si o parte din guasele folosite de
    pictor drept schite preliminare, precum si douazeci si cinci de
    tablouri mari in ulei reprezentand scene biblice, obtinute de la
    alte muzee din Europa si de la colectionari particulari.

  • Israelul exercita presiuni asupra SUA si Europei pentru a-l sustine pe Hosni Mubarak

    In acest mesaj, oficialii israelieni subliniaza ca este “in
    interesul Occidentului” si “intregului Orient Mijlociu sa se
    mentina stabilitatea regimului din Egipt”, a adaugat cotidianul.
    “Trebuie, in consecinta, franate criticile adresate in mod public
    presedintelui Hosni Mubarak”, a subliniat acest mesaj, trimis la
    sfarsitul saptamanii, potrivit cotidianului. Postul israelian
    militar de radio, care a preluat aceasta informatie, a apreciat ca
    aceasta initiativa constituie o critica la adresa Statelor Unite si
    tarilor europene, care nu mai sustin regimul presedintelui
    Mubarak.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro