BusinessMagazin

Tag: ieftin

  • Containere transformate în localuri, proiect al unor antreprenori din Boston

    O soluţie foarte bună pentru transportul de mărfuri sau chiar pentru locuinţe ieftine, containerele pot fi utilizate şi pentru amenajarea unor localuri, aşa cum o arată un proiect de la Boston.

    Gândite ca o modalitate rapidă şi cu impact redus asupra mediului înconjurător de a aduce localuri şi magazine în complexul Innovation Design Building în care funcţionează companii din diverse domenii, containerele vor găzdui restaurante şi cafenele care vor pune la dispoziţia clienţilor locuri înăuntru şi afară, precum şi magazine şi chiar un salon de coafură, scrie Boston Globe.

    Iniţiativa se înscrie într-un plan mai amplu de investiţii de 100 de milioane de dolari pentru reamenajarea complexului.
     

  • Un român, un bulgar şi un austriac au vrut să-şi facă plinul de benzină. Ce surpriză au avut când s-au uitat pe bonul fiscal

    Această situaţie întâlnită în România pare subiectul unui banc, însă ete pur şi simplu o parte din realitatea în care trăim.

    Un român, un bulgar şi un austriac au vrut să-şi facă plinul de benzină. Ce surpriză au avut când s-au uitat pe bonul fiscal

  • Vreţi să vă luaţi casă? Uite un top cu cele mai IEFTINE credite pentru locuinţe

    Creditele ipotecare în lei afişau la jumătatea anului o dobândă efectivă medie de 4,14% pe an, cu 1,5 puncte procentuale sub nivelul din iunie 2014, în timp ce costul mediu la împrumuturile imobiliare acordate în euro a scăzut cu o jumătate de punct procentual, la circa 5% pe an.

  • Un român i-a înnebunit pe americani cu shaorma de pui. Acum vrea să deschidă tot mai multe restaurante

    Bogdan Tarasov a plecat în Detroit, Statele Unite, în urmă cu opt ani. Iniţial el a deţinut o companie în construcţii, dar a reuşit apoi să pună bazele unui restaurant de tip fast-food ce vinde shaorma.

    Dacă în 2007 puţină lume auzise de Bucharest Grill, el este astăzi unul dintre cele mai populare localuri din Detroit, fiind inclus de eater.com în topul celor mai bune restaurante ieftine din oraş.

    Tarasov a povestit în cadrul unui interviu acordat eater.com că ideea i-a venit în timp ce căuta un loc unde să se poată relaxa seară de seară. Românul spune că a vrut ca Bucharest Grill să vândă numai produse de calitate, astfel că i-a luat trei luni de zile doar pentru a perfecţiona reţeta shaormei cu pui.

    Restaurantul este astăzi unul dintre cele mai apreciate din Detroit iar Tarasov se pregăteşte să deschidă al treilea local. Primul Bucharest Grill onorează peste 1.000 de comenzi zilnic, astfel că succesul pare garantat.

    “Evident, suntem în această afacere pentru a face bani”, a mai spus Tarasov. “Dar satisfacţia clienţilor este de asemenea extrem de importantă. Dacă avem posibilitatea de a deschide mai multe restaurante fără să afectăm în vreun fel calitatea produselor, o vom face. Dacă nu, ne vom concentra în continuare pe cele existente.”

  • Cele mai bune destinaţii europene pentru un city-break ieftin – GALERIE FOTO

    Dacă vreţi să vă luaţi o vacanţă de câteva zile cu un buget mai mic, cel mai bine este să uitaţi de marile capitale europene precum Londra, Paris sau Madrid.

    Există numeroase alte opţiuni pentru a petrece un week-end, iar cei de la The Guardian au alcătuit un top al acestora.

  • Opinie Valentin Ghiuş: Istoria se repetă, şi în finanţe

    Valentin Ghiuş este FX & Commodities Trader.

    Atunci, miniştrii energiei din statele membre OPEC declarau creşterea preţului la petrol cu 70%, de la $2,9/baril la $5,6/baril, urmând ca pe 22 decembrie 1973, şahul Iranului să propună un nou preţ, de $11,65/baril. Între octombrie şi decembrie 1973, preţul petrolului se apreciază cu 300%, iar în 1974 depăşeşte nivelul de $12/baril.

    În consecinţă, în anii ce au urmat, au crescut dificultăţile economice din ţările industrializate, statele în curs de dezvoltare au fost nevoite să se împrumute pentru a plăti contravaloarea importurilor, iar conflictele militare nu au întârziat să apară.

    Pe 5 iunie 2015, OPEC decide, în şedinţa de la Viena, să se respecte în continuare plafonul de producţie de 30 de milioane de barili zilnic şi recomandă statelor membre să adere la această limită. Ştirea a determinat scăderea preţului pentru petrolul internaţional cu doar $1,62/baril şi tranzacţionarea la nivelul de $62,10/baril.

    Această şedinţă, a 167-a în cadrul OPEC, a fost doar o confirmare de susţinere a deciziei luate pe 27 noiembrie 2014, când membrii OPEC au votat să se păstreze nivelul de producţie de 30 milioane barili zilnic (în pofida surplusului ce a determinat scăderea preţului petrolului la sfârşitul anului 2014 cu peste 35% şi aşteptărilor pieţei de reducere a producţiei şi de restabilire a echilibrului cerere-ofertă). Deşi se discută despre supraproducţie, despre pierderea autorităţii OPEC în a controla cererea şi oferta şi implicit preţul (ceea ce pare a fi eronat, dată fiind volatilitatea crescută la ştiri venite dinspre OPEC) sau despre teorii conspiraţioniste cu implicaţii geopolitice, adevărul este incomod, dar de necontestat: o schimbare bruscă şi semnificativă în preţul petrolului va determina o nouă ordine mondială, care se va manifesta iniţial la nivel economic.

    Evenimentele recente de pe piaţa ţiţeiului ne poartă parcă înapoi în timp, în perioada 1973-1974. Atunci s-au ridicat noi puteri economice mondiale în special din rândul ţărilor producătoare şi exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord. Concomitent, Statele Unite, Europa, Japonia, precum şi alţi importatori de petrol au suferit o lovitură economică puternică. Aceasta a fost doar o primă consecinţă, dintr-un domino ce a culminat cu izbucnirea de conflicte generate în principiu de răspândirea internaţională a fundamentalismului islamic, finanţat în mare parte de statele exportatoare de petrol aflate în plină ascensiune economică.

    Scăderea preţului ţiţeiului, înregistrată din vara anului 2014 şi până în prezent, va fi cel mai probabil la fel de perturbatoare ca şocul petrolului din 1973-1974 şi o dovadă că istoria se repetă şi în finanţe. Aşa cum în urmă cu patru decenii evoluţia pieţei petrolului a născut învinşi şi învingători, şi acum, cu toate că taberele sunt diametral opuse, vor exista învinşi şi învingători.

    Rusia, stat care în prezent generează o mare parte din veniturile de export (aproximativ 70%) şi federale (aproximativ 50%) din contracte de petrol şi gaze, a suferit, pe fondul sancţiunilor occidentale şi al scăderii preţului ţiţeiului, o devalorizare abruptă a monedei naţionale, a portofoliilor investiţionale, o scădere a rezervelor băncii centrale şi ieşiri masive de capital. Simultan, obligaţiunile Rusiei au fost retrogradate de către agenţiile de rating internaţionale la statutul de junk.

    Într-un context mult mai amplu, aceste efecte directe generează la rândul lor consecinţe cu implicaţii la nivel micro – proiecte energetice ce devin prea riscante sau neviabile din cauza preţului redus la petrol, polarizare socială şi sărăcie în multe dintre statele producătoare, în unele dintre ele precum Algeria, Venezuela sau Nigeria nici măcar nivelul de $120/baril nefiind suficient pentru acoperirea costurilor de producţie. Un alt stat extrem de afectat de evoluţia nefavorabilă a preţului la ţiţei este Iranul, pentru care este previzionată o scădere de 4% a produsului intern brut în anul fiscal ce urmează (de la 5% la 1%).

    Efectele sunt atât de stringente, încât serviciul militar de doi ani, până nu demult obligatoriu, poate fi răscumpărat şi este înregistrat în prezent ca venit în bugetul ţării. Totodată, scăderea preţului petrolului este unul din motivele pentru care Iranul a demarat negocierile cu occidentul privind programul său nuclear. Până şi organizaţia Statul Islamic a întâmpinat probleme de cash flow, ca urmare a deprecierii preţului ţiţeiului, cu scăderea veniturilor zilnice din vânzarea petrolului de la $1-$2 millioane la $300.000.

    Pieţele financiare, de asemenea, au fost şi sunt în continuare remodelate de evoluţia preţului petrolului; în principal din cauza scăderii evaluării companiilor, în special a celor din domeniul energetic, ale căror rezerve de ţiţei sunt active considerate primordiale în determinarea valorii acţiunilor.

    Coroborat cu scăderea preţurilor, creşterea costurilor va determina transformarea multor rezerve de petrol în active irecuperabile şi neviabile din punct de vedere comercial. Mai mult, fondurile de investiţii şi de pensii care au expunere la ţările producătoare de petrol (ex.: fondul norvegian de pensii are o alocare de 1,5% din totalul titlurilor la nivel mondial investite în instrumente sensibile la evoluţia preţului ţiţeiului) ar putea fi nevoite să lichideze o parte din portofolii pentru onorarea obligaţiilor fiscale, în cazul în care preţul va rămâne scăzut pentru o perioadă îndelungată de timp. Toate acestea vor crea o presiune semnificativă pe pieţele financiare internaţionale.

    De partea cealaltă, a statelor beneficiare de pe urma scăderii preţurilor, se află marii consumatori şi importatori, ţările cu un nivel ridicat al inflaţiei, dar şi consumatorii finali de pretutindeni. Printre aceştia se numără Statele Unite, Brazilia, China, India şi Turcia. Efectele pozitive ale scăderii preţului ţiţeiului sunt notabile: aprecierea PIB-ului, reducerea subvenţiilor pentru sectorul energetic şi folosirea acestora pentru proiecte pe termen lung, cheltuieli mai scăzute cu importurile energetice şi implicit reducerea presiunii pe deficitul de cont curent, dar şi accelerarea tendinţei deflaţioniste (un deziderat urmărit mai ales de economiile dezvoltate şi cu precădere de Europa). Totodată, optimiştii şi cei încrezători în energia regenerabilă speră ca erodarea preţului petrolului să contribuie la îmbunătăţirea tehnologiilor şi metodelor de producere de acest gen şi să se descopere surse de energie regenerabilă mai ieftine şi viabile economic.

    Următoarea şedinţă a OPEC va avea loc în decembrie 2015. Deşi putem estima deja atât evoluţia economiei, cât şi cererea şi oferta de petrol, istoria ne-a învăţat în 1973 şi în 2014 că ar fi hazardată o previziune referitoare la cât de mult va scădea preţul ţiţeiului şi pentru cât timp preţurile se vor menţine la nivelul actual. Totuşi, întrebarea firească este de ce s-ar tranzacţiona petrolul la nivelul actual şi nu la preţul de $46/baril atins în ianuarie 2014, atât timp cât nu s-a schimbat nimic în fundamentele pieţei. O altă întrebare, la fel de firească, este dacă nu cumva evoluţia anormală a ultimului an a devenit evoluţia cu care ne vom obişnui de acum încolo? Doar istoria, cea trecută şi cea care se scrie acum, ne va răspunde precis şi fără echivoc.

  • Povestea lui Nicolas George Hayek, fondatorul imperiului Swatch

    Este totodată cel care a avut ideea modelului de maşină Smart, inspirându-se din conceptul ceasurilor de mână Swatch. Hayek s-a născut într-o familie de libanezi, în Beirut. Părinţii lui s-au stabilit în Elveţia când era copil. A studiat matematica, chimia şi fizica la Universitatea Lyon din Franţa şi şi-a început cariera ca actuar în cadrul Swiss Re.

    În 1950, a cunoscut-o pe Marianne Mezger, fiica industriaşului elveţian Eduard Mezger, cu care s-a căsătorit un an mai târziu. A preluat pentru o scurtă perioadă de timp managementul firmei de inginerie a socrului său, dar a renunţat la această funcţie în căutarea unei oportunităţi care să îi ofere posibilitatea ”să înveţe ceva nou în fiecare zi„. Folosind un împrumut bancar şi banii obţinuţi după ce şi-a amanetat o parte din mobilă, şi-a creat propria firmă de consultanţă în 1963, ajungând în cele din urmă să aibă printre clienţi companii precum Nestlé şi Siemens.

    Între timp, ceasurile ieftine japoneze câştigau rapid teren în defavoarea orologierilor elveţieni. În 1982, băncile elveţiene au luat decizia numirii unei echipe de consultanţi din Zürich care să organizeze falimentul brandurilor orologiere care supravieţuiseră până atunci. Însă consultantul Nicolas Hayek şi-a asumat un risc şi a realizat fuziunea dintre două firme importante, ASUAG şi SSIH, producătoarele Omega, Longines şi Tissot, şi a format SMH – Société Suisse de Microélectronique et d’Horlogerie.

    A cumpărat 51% din acţiunile acesteia şi a restructurat în mod radical modelul de business: acesta urma să fie axat nu pe producţie, precum manufacturierii asiatici care copiau trecutul elveţian, ci pe proiectarea unui viitor diferit. În 1984, SMH a început producţia în masă a unui ceas de mână cu baterii, din plastic. Mecanismul simplificat avea 51 de componente, aproximativ jumătate din numărul obişnuit al pieselor elveţiene, şi era la fel de ieftin ca orice produs similar adus din Asia, dar cu un design mult mai atent gândit.

    Hayek a creat astfel ceea ce el 
numea ”produs emoţional„, un predecesor al gadgeturilor moderne precum iPhone-ul şi mai recent iWatch-ul. Şi-a numit produsul emoţional Swatch, iniţiala ”S„ pornind atât de la Elveţia (Switzerland), cât şi de la faptul că era atât de ieftin încât entuziaştii îşi permiteau să cumpere mai multe astfel de ceasuri (Second). Compania elveţiană a ajuns în prezent cel mai mare producător de ceasuri, cu venituri anuale de aproximativ 5 miliarde de franci elveţieni. În contextul unei culturi de business conservatoare, ”Domnul Swatch„ apărea drept un personaj excentric, care purta uneori opt dintre produsele sale simultan, câte patru pe fiecare mână, alternând ceasurile Swatch cu mărcile premium din portofoliul SMH.

    Compania SMH a fost redenumită ”grupul Swatch„ în 1990, ca recunoaştere a faptului că Swatch a catalizat renaşterea a 19 alte mărci din Société. Cea de-a doua idee genială a lui Hayek a fost maşina Smart, creată cu intenţia de a fi Swatch-ul transporturilor – o maşină de oraş ieftină şi care, după cum obişnuia Hayek să spună, ”să aibă suficient loc pentru doi adulţi şi un bax de bere„. Mercedes l-a ajutat să producă maşina şi să o lanseze pe piaţă în 1998, dar Hayek nu s-a înţeles cu compania asupra mărimii maşinii, iar primele Smart-uri nu s-au vândut foarte bine. Mercedes a cumpărat partea lui Hayek, a schimbat designul Smart şi a făcut un produs mai scump.

    În 2003, fiul lui Hayek, Nick, a devenit CEO-ul Swatch, iar fiica sa, Nayla, se află în consiliul director al companiei. Hayek a rămas preşedintele companiei până la moartea sa, în 2010, când avea o avere estimată la 3,9 miliarde de dolari.

  • Câţiva antreprenori au decis să facă bani în România pe seama celor care investesc mii de euro ca să aibă o casă inteligentă

    Te decizi să pleci mai devreme acasă, aşa că intri pe aplicaţia online şi setezi temperatura în locuinţă. Seara, pui hainele în maşina de spălat, iar aparatul decide care este cea mai bună perioadă în care să deruleze programul pentru a economisi energie. Pleci grăbit la muncă şi uiţi să stingi luminile în casă, dar porneşti telefonul şi dai comanda vocală „afară“, iar luminile se sting automat. Toate aceste scenarii fac parte din soluţiile de automatizare a casei, tot mai populare şi din ce în ce mai accesibile.

    Definiţiile pe care le-am primit din partea companiilor care comercializează soluţii de profil în România sună mult mai sec decât te-ai aştepta să auzi atunci când se vorbeşte despre casa care răspunde la comenzi date din partea cealaltă a oraşului sau a lumii: „O modalitate simplă, unitară şi centralizată de a controla subsisteme“, „automatizări care fac viaţa mai uşoară“ sau „sisteme de automatizare avansate pentru a oferi locuitorilor controlul“. Când se pune problema automatizării unei case, trebuie luate în calcul aspecte precum eficienţa energetică, confortul personal şi chiar siguranţa. Sunt însă oamenii dispuşi să investească sume considerabile pentru a-şi face casele mai deştepte?

    Laboratoarele Nest au intrat în atenţia opiniei publice odată cu dezvoltarea unui termostat inteligent menit să ajusteze consumul şi să scadă costul întreţinerii unei case. Mişcarea celor de la Google din ianuarie 2014, atunci când au achiziţionat compania Nest pentru 3,2 miliarde de dolari, reprezintă o confirmare a cererii crescute, la nivel global, pentru produsele şi soluţiile care constituie ceea ce denumim generic „casa inteligentă“.

    Specialiştii în tehnologie consideră că principala cauză a acestui interes crescut este scăderea dramatică a preţului pieselor de hardware, fapt care a dus şi la ieftinirea altor produse. Un alt motiv, crede Mike Harris, CEO al companiei Zonoff, este modul cum societatea de azi, influenţată masiv de social media, a transformat aşteptările consumatorilor şi a transformat ştiinţa casei inteligente în ceva mainstream: „Ideea de a vedea şi de a-ţi putea controla casa prin intermediul unui smartphone are sens, deoarece oamenii sunt deja conectaţi la multe alte lucruri din viaţa lor“.

    Din punctul de vedere al mediului înconjurător, automatizarea caselor poate aduce anumite beneficii. Programarea termostatelor, de exemplu, poate avea un impact semnificativ şi poate duce la o scădere a consumului de energie cuprinsă între 10 şi 30%. „Mesajul evident către consumator este că acesta nu mai trebuie să risipească energia“, notează Tom Kerber, director de cercetare pentru controlul caselor în cadrul companiei Park Associates.

  • 2015, anul agoniei pentru cei care au fost atraşi de mirajul francului elveţian

    Bancherii au văzut împrumuturile în franci elveţieni ca o supapă de creştere a creditării, mai ales pe segmentul ipotecar, şi au decis să lanseze în piaţă această soluţie de finanţare ieftină folosită încă de la începutul anilor 2000 în Europa Centrală. Maghiarii de la OTP Bank au fost primii care au importat soluţia creditelor în franci pe plan local, utilizând această alternativă ca instrument de marketing pentru a-şi face mai mult loc pe piaţă. Iar ceea ce părea la început o tactică de marketing s-a dovedit a fi ulterior una dintre cele mai puternice strategii de atragere a clienţilor persoane fizice, pentru toate tipurile de credite.

    Francul elveţian a dat destul de repede lovitura pe piaţa creditului, împrumuturile în această valută exotică devenind repede o modă. De trendul pozitiv au profitat Volksbank, OTP Bank, Raiffeisen, Piraeus şi Banca Românească, acestea fiind băncile care au vândut cele mai multe credite în franci elveţieni între 2006 şi 2008. Diferenţa de cost faţă de finanţările în euro era încă semnificativă, aşa încât băncile au preferat să exploateze această soluţie cât timp a rentat.

    Românii au fost atraşi de magia francilor elveţieni văzând că îşi permit să împrumute sume mai mari datorită dobânzilor foarte mici, cursul fiind atunci în jurul a 2,2-2,3 lei/franc. De cele mai multe ori însă, dobânzile mici erau doar promoţionale, fixe pentru primul an, după care deveneau variabile. În cele din urmă, clienţii care au mizat pe această valută au fost loviţi din două părţi, şi de creşterea dobânzii, şi de ascensiunea cursului.

    Circa 10% din cre­ditul de retail a ajuns să fie în franci elveţieni, dobânzile mai mici faţă de euro acţionând ca un magnet mai ales în perioada 2007-2008. La sfârşitul anului 2008, soldul creditelor în franci eleveţieni pentru populaţie ajunsese la un vârf de circa 12 miliarde de lei (echivalentul a 4,6 miliarde de franci) plecând practic de la zero în 2005. După apogeul din 2008, vânzările de credite în franci au fost blocate, multe bănci eliminând acest produs din ofertă.

    Clienţii băncilor cu credite în franci au asistat la o tendinţă de creştere a cursului în anii de criză, tendinţă care a devenit din ce în ce mai accelerată, resimţind astfel materializarea riscului de curs de schimb multă vreme ignorat. Românii s-au văzut nevoiţi să plătească rate tot mai mari din cauza creşterii cursului la maxime istorice.

    La un deceniu de la lansarea acestei soluţii de finanţare, creditele în franci acordate în trecut au ajuns în suferinţă. Clienţii care s-au lăsat atraşi în anii trecuţi de mirajul dobânzilor nominale reduse afişate de bănci simt acum din plin cât de usturător poate fi riscul de curs valutar.

    Românii care au credite în franci elveţieni au devenit foarte vulnerabili în faţa aprecierii monedei elveţiene după ce, pe data de 15 ianuarie, Banca Naţională a Elveţiei a renunţat la cursul de schimb franc – euro menţinut de-a lungul celor trei ani anteriori, de 1,2 CHF pentru un euro. De atunci, francul elveţian s-a apreciat semnificativ faţă de euro şi, în consecinţă, faţă de leu, de la 3,74 lei/franc, în 14 ianuarie, la circa 4,5 lei/franc, cursul crescând cu aproximativ 20%.

  • Antalya, Rhodos, Creta şi Santorini, printre destinaţiile de vacanţă preferate de români în 2015

    Turiştii români au început să îşi planifice şi să achiziţioneze vacanţele estivale încă din prima lună a anului, datorită discount-urilor oferite prin pachetele early booking, potrivit agenţiei de turism online Paravion.ro. Cele mai cumpărate destinaţii pe acest portal sunt Antalya, Rhodos, Creta (Chania) şi Santorini, cu servicii şi cazare premium în hoteluri de 4-5 stele.

    Conform reprezentanţior agenţiei, pachetele early booking oferă discount-uri  din partea tur-operatorilor şi hotelierilor cu până la 35% mai ieftine faţă de preţul normal de achiziţie, comparativ cu alte oferte speciale sau last minute-uri, care oferă reduceri limitate pe anumite destinaţii, hoteluri şi date de plecare.

    În cazul Paravion.ro, vacanţele early booking sunt între 10% şi 35% mai ieftine faţă de  preţul normal de achiziţie şi se adresează în special turiştilor care caută hoteluri superioare, de 4-5 stele, cu servicii premium la un preţ redus. Pentru pachetele ieftine, cu cazări la hoteluri de 2-3 stele, reducerile se situează în general între 4% şi 15%.

    În ceea ce priveşte profilul turistului român care achiziţionează pachete early booking, acesta alege, de cele mai multe ori, să plece în vacanţă cu familia sau în cuplu, preferă să îşi planifice concediul din timp şi să-l  plătească online, cu cardul.

    Potrivit unui interviu anterior acordat ZF, agenţia de turism online Paravion, parte a grupului Happy Tour, a înregistrat în 2014  o cifră de afaceri mai mare cu 40% faţă de anul anterior, până la 78 de milioane de lei (aproape 18 mil. euro).