BusinessMagazin

Tag: filme

  • Cronica de film: A Hologram for the King

    Filmul începe cu o secvenţă lipsită de prea mult sens: un vis al personajului central, Alan Clay, prin care aflăm că acesta e un om de afaceri care a pus la punct o tehnologie revoluţionară, apoi a dat faliment, şi-a pierdut ulterior maşina şi soţia, iar acum nu mai are bani nici pentru educaţia copiiilor.

    Prin urmare, omul nostru se decide să meargă în Arabia Saudită pentru a prezenta ideea sa regelui saudit. Urmează o poveste ce seamănă destul de mult cu linia din Salmon Fishing in the Yemen; în ambele filme apare un personaj central care trece printr-o criză existenţială şi care dă vina pe cei din jur pentru toate problemele sale, în special pe chinezi şi invazia produselor din China. Astfel, de-a lungul filmului, folosind (nu foarte convingător) replici între diverse personaje, regizorul încearcă să transmită următorul mesaj: Arabia are problemele ei, dar nu se compară cu China!

    În cele din urmă, filmul vrea să reflecte ciocnirea dintre civilizaţii: Clay este până la urmă un turist, iar povestea este filtrată prin modul în care el percepe sentimentul de alienare. Spun „vrea să reflecte“, pentru că rezultatul nu este unul deloc cizelat – prietenii pe care Clay şi-i face şi interacţiunea dintre personaje reflectă doar ceea ce cred americanii despre saudiţi.

    Filmul este regizat de Tom Tykwer, un fel de Sergiu Nicolaescu al ultimilor ani: este regizor, scenarist, compozitor şi producător. El s-a remarcat prin conducerea unor filme precum Cloud Atlas, Perfume: The Story of a Murderer sau Run Lola Run. Pentru A Hologram for the King, el s-a rezumat doar la regie şi scenariu. În rolurile principale îi regăsim, alături de Tom Hanks, pe Alexander Black (debut într-un lungmetraj), Sarita Choudhury (Lady in the Water, A Perfect Murder, franciza The Hunger Games) şi Sidse Babett Knudsen (After the Wedding, The Duke of Burgundy, Borgen).

    În concluzie, A Hologram for the King pare mai mult un clip publicitar menit să convingă americanii că Arabia Saudită poate fi un bun partener de afaceri. Nu este cel mai bun film al lui Tom Hanks, dar, pe de altă parte, fără el am fi discutat probabil de una dintre marile dezamăgiri ale anului.
     

  • “Boutique cinema”, un nou mod de a vedea filmele

    Cinematografele obişnuite dotate cu ultimele tehnologii continuă să atragă suficient public, însă unii dintre cei care le frecventau cândva preferă acum să stea acasă şi să vadă filmele care-i interesează acolo. Pe ei încearcă să-i atragă un tip nou de cinema, aşa-numitul „boutique cinema“, care îşi propune să le ofere ceea ce cinematografele obişnuite nu pot: un sentiment al comunităţii, scrie New York Times.

    Aceste boutique cinema combină sala de proiecţie cu un restaurant sau un bar şi au în program filme independente, filme clasice sau chiar unele noi. Spre exemplu, Syndicated din New York are o sală de 50 de locuri în prelungirea restaurantului şi barului, unde clienţii care doresc să vizioneze un film o pot face la anumite ore alături de prieteni, iar ca să le fie vizionarea mai plăcută au posibilitatea de a comanda mâncare şi băutură, într-o atmosferă relaxată. Un alt boutique cinema, de data aceasta cu două săli, Metrograph, este şi el dotat cu restaurant şi bar, precum şi o librărie axată pe industria filmului, unde se pot organiza evenimente.

    Pentru a-i atrage pe cei cărora le e dor de cinematografele de altădată, Metrograph a fost decorat în stilul acestora. Nighthawk Cinema îmbie şi el publicul cu un film şi o cină, dar înainte de proiecţie mai oferă şi câte un concert al vreunei trupe.

    Un alt reprezentant al acestei tendinţe este Alamo Drafthouse Cinema, lansat în Texas şi ajuns deja la câteva cinematografe, care combină proiecţia de filme în premieră sau clasice cu un bar şi restaurant, spectatorii putând consuma mâncare şi băuturi la o masă îngustă instalată în dreptul câtorva rânduri de scaune. Aceste boutique cinema-uri se mândresc şi cu faptul că la ele proiecţia filmului începe la ora anuntaţă, fără a-i obliga pe spectatori să vadă mai întâi reclame.

  • De ce este aproape imposibil să te îneci în nisipuri mişcătoare. Trei modalităţi prin care poţi muri numai în filme

    Am mai văzut asta înainte, ne putem imagina întreaga scenă fără să o vedem. Asta nu înseamnă, totuşi, că filmele reflectă mereu realitatea.

    Avem mai jos trei exemple ce demonstrează exact contrariul.

    3. Este aproape imposibil să te îneci în nisipuri mişcătoare
     
    În ciuda a ceea ce ne arată Hollywood-ul, nisipurile mişcătoare sunt mult mai dense decât par. Precum lava, nu există nicio şansă de a fi ”absorbit” în totalitate.

    Vezi aici cele trei modalităţi prin care poţi muri numai în filme

  • Cronică de film: Cartea junglei

    Mowgli (debut pentru Neel Sethi), băiatul pierdut în jungla indiană, este crescut de un lup pe nume Raksha (voce – Lupita Nyong’o), devenind astfel parte a haitei. Dar oamenii sunt priviţi cu destul de multă reţinere în junglă din cauza naturii lor destructive, iar cel mai puternic oponent al lui Mowgli este tigrul bengalez Shere Khan (Idris Elba). Tânărul Mowgli ia astfel decizia de a părăsi haita pentru a-şi proteja familia şi îl întâlneşte pe Baloo (Bill Murray), ursul leneş, dar mai mereu înfometat.

    Este celebra carte a lui Rudyard Kipling, scrisă în 1894 şi adaptată pentru marele ecran într-o manieră deosebită de cazurile anterioare. Franciza Cartea Junglei, deţinută, desigur, de Disney, include cinci filme, două seriale de televiziune, trei jocuri video şi trei reviste de benzi desenate. Filmul de animaţie din 1967 a fost mult timp considerat drept cea mai bună adaptare a poveştii, chiar dacă scenariul şi personajele, ba chiar şi modul de pronunţie a numelor au diferit de povestea scrisă de Kipling.

    Acum regizorul Jon Favreau a dat înapoi poveştii ceea ce anii ’70 i-au luat: teama şi întunericul junglei. Idris Elba îi dă voce lui Shere Khan într-un mod fantastic: felul în care vorbeşte este intimidant, iar intenţiile sunt evidente din tonul său. Este uimitor cât de bine i se potrivesc actorului, sau vocii sale, rolurile negative – lucru remarcat şi de producători, care îi servesc tot mai des astfel de partituri.

    Efectele speciale din Cartea Junglei sunt unele dintre cele mai bune din ultimii ani, vizionarea filmului în 3D ducându-te adânc în lumea imaginată de Kipling. Fiecare cascadă, fiecare copac sau piatră este creată cu atât de multe detalii încât nu poţi decât să rămâi surprins de treaba pe care a făcut-o echipa condusă de Favreau, o echipă confirmată de box-office în filme precum Gravity.

    Cu toate acestea, cele mai multe aprecieri le merită regizorul, pentru că a reuşit să introducă scene cu un puternic impact emoţional, reuşind astfel să stârnească interes faţă de o poveste pe care cei mai mulţi dintre noi o cunoaştem de multă vreme.

    Ca în multe alte cazuri, părerile sunt împărţite; mai mulţi critici consideră inutile scenele muzicale ale filmului, cu melodii precum Bare Necessities sau I Wan’na Be Like You. Acestea fac parte însă din istoria acestei francize, iar ignorarea acestora ar fi supărat, poate, o parte din spectatori; nu trebuie să uităm, în aceeaşi măsură, că este în primul rând un film pentru copii. Faptul că o melodie întrerupe desfăşurarea normală a intrigii poate fi trecut cu vederea.

    În concluzie, Cartea Junglei este un film pentru spectatorii de toate vârstele; pentru cei mai mici, este o bună ocazie de a face cunoştinţă cu personajele imaginate de Kipling.

    Nota: 8/10

  • Game of Thrones loveşte puternic în industria filmelor pentru adulţi. Ce s-a întâmplat pe Pornhub în ziua difuzării primului episod – VIDEO

    Cel de-al şaselea sezon din serialul Game of Thrones a debutat duminică, 24 aprilie 2016.

    Este unul dintre cele mai populare seriale de televiziune apărute până acum. Mulţi dintre cei care îl urmăresc susţin că fac acest lucru pentru a putea viziona scenele de sex, dar şi cele în care se desfăşoară lupte sângeroase. Acum a reieşit că difuzarea seriei „Game of Thrones” nu numai că afectează ratingul celorlalte canale şi programe de televiziune, ci are un impact puternic chiar şi asupra industriei porno.

    Vezi aici ce s-a întâmplat pe Pornhub în ziua difuzării primului episod – VIDEO

  • Cum au reuşit aceste filme cu bugete de producţie mici să aibă încasări spectaculoase

    David A.R. White s-a mutat la Los Angeles la 19 ani, în căutarea unui rol care să-i aducă succesul. A obţinut un rol într-un serial TV cu Burt Reynolds şi în mai multe producţii cu tematică religioasă, iar în 2005 a cofondat Pure Flix Entertainment, o companie de producţie de film centrată pe o astfel de tematică. A petrecut aproape un deceniu producând filme pentru piaţa de filme religioase, dar nu a reuşit să aibă succes la box-office.

    Totul s-a schimbat acum doi ani, când, în 2014, White a produs şi a jucat în filmul God’s Not Dead, o dramă creştină care a devenit un hit. A avut încasări de 62 milioane de dolari, iar filmul a fost produs cu un buget de 1,2 milioane de dolari. În rolul principal este Shane Harper, care joacă rolul unui student a cărui credinţă este contestată de un profesor de filosofie. Filmul nu numai că a avut succes, ci a devenit al cincilea cel mai profitabil film din istoria cinematografiei, cu un randament al investiţiei de 2,627%. Mai profitabile decât God’s Not Dead au fost Grease (1978), Peter Pan (1953), The Devil Inside, iar cel mai bănos a fost Paranormal Activity, care a avut încasări de peste 89 mil. de dolari la un buget de producţie de 450.000 de dolari.

    God’s Not Dead face parte dintr-un val de filme de acest gen din acel an, iar succesul său a garantat producţia unei continuări. Pe 1 aprilie filmul God’sNotDead 2 a fost lansat şi spune povestea unei profesoare care intră în bucluc după ce dă un răspuns la o întrebare despre Iisus. Potrivit Box Office Mojo, filmul a avut încasări (la data de 10 aprilie) de 14 milioane de dolari, cu un buget de 5 milioane de dolari. Nu a fost un succes la fel de mare ca primul film din serie, dar este o producţie profitabilă. Un alt exemplu este Miracles from Heaven, lansat pe 16 martie, cu un buget de 13 milioane şi încasări de 59 milioane de dolari. Iar cu o lună în urmă a fost lansat filmul Risen, care cu cheltuieli de 20 milioane de dolari a avut încasări de peste 44 milioane de dolari. Filmele au depăşit în topul încasărilor producţii importante precum The Witch, Race, (film biografic al atletului Jesse Owens) sau 10 Cloverfield Lane, produs de J.J. Abrams.

    „Există un public pentru asemenea filme, un public care a fost marginalizat. În trecut filmele cu teme religioase se adresau unui public de nişă, dar nu mai este cazul în prezent“, spune Paul Dergarabedian, analist media la comScore, pentru NBC News. Dacă publicul agreează acest gen de filme, fapt susţinut de încasări, criticii de film nu le apreciază. Notele de pe site-urile de specialitate ca Metacritic sau Rottentomatoes nu depăşesc procentul de 40%.

    Filmele cu teme biblice nu sunt ceva nou, pelicula The Ten Commandments regizată de Cecil B. DeMille a fost nominalizată la categoria cel mai bun film şi este al şaselea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din Statele Unite (ajustat la inflaţie). În 1977 Jesus of Nazareth a fost un succes pe micul ecran, iar The Last Temptation of Christ (1988), regizat de Martin Scorsese, a stârnit multe controverse, dar a reuşit să aducă şi un profit studioului. Însă Hollywoodul a uitat, în mare parte, de aceste filme, până când în 2004 The Passion of the Christ, regizat de Mel Gibson, a înregistrat încasări, doar în primul weekend, de 83 milioane de dolari, ajungând în final la suma de 611 milioane de dolari. Nemaîntâlnit pentru un film cu temă biblică.

    „Dintr-o dată toată lumea era interesată“, spune David White. Studiourile de filme au început să scoată pelicule comerciale cu teme religioase alegorice (The Chronicles of Narnia, 2005), tradiţionale (The Nativity Story, 2006) sau inspiraţionale (The Blind Side, 2009) plus multe altele. Dar nu toate au avut succes, două exemple în acest sens fiind The Last Sin Eater sau The Ultimate Gift, filme care nici măcar nu şi-au recuperat bugetul din încasări.

    Cel mai de succes film cu temă religioasă din ultimii ani a schimbat modul în care Hollywoodul tratează acest gen de peliculă. Vedetele au trecut pe bancheta din spate, mesajul aflându-se, în mod clar, la conducere. Mulţi dintre actorii filmului God’s Not Dead, printre care Kevin Sorbo, Dean Cain sau Melissa Joan Hart, au fost vedete, dar în anii ’90.

    Producători de filme independente, cum este White, au identificat căi aparte de a-şi promova creaţiile. EchoLight Studios, un alt producător de astfel de filme, a experimentat cu un model de distribuţie în care peliculele ajung mai întâi în comunităţi religioase şi abia apoi în cinematografe. „Până la urmă vrem ca filmele noastre să fie disponibile imediat, unei audienţe cât mai mari“, a spus JeffSheets, preşedintele EchoLight, pentru Bloomberg. „Există un public care nu este neapărat religios şi urmăreşte acest gen de film“, spune şi Nowrasteh, regizorul filmului The Young Messiah.

  • Cele mai amuzante greşeli din filme celebre (GALERIE FOTO)

    Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.

     

  • Cele mai amuzante greşeli din filme celebre (GALERIE FOTO)

    Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.

     

  • Trei cineaşti români la Festivalul de Film de la Cannes 2016. Două filme în selecţia oficială

    Steven Spielberg, Woody Allen sau Jodie Foster sunt câteva dintre numele mari de la Hollywood ce o să fie prezente pe Croazetă în mai, însă şi trei cineaşti români au fost selectaţi.

    Cristi Puiu cu filmul “Sierra Nevada” şi Cristian Mungiu cu pelicula “Baccalaureat” participă în competiţia oficială, iar Bogdan Mirică cu filmul “Câini” în secţiunea Un Certain Regard!

    În deschiderea festivalului va rula filmul veteranului Woody Allen, “Cafe Society”, cu Kristen Stewart, Bruce Willis şi Jesse Eisenberg în rolurile principale.

    În competiţia pentru marele premiu intră:

    Acquarius – Kleber Mendoca Filho

    American Honey – Andrea Arnold

    Baccalaureat – Cristian Mungiu

    Elle – Paul Verhoeven

    From the Land of the Moon – Nicole Garcia

    The Handmaiden – Park Chan Wook

    I, Daniel Blake – Ken Loach

    Its Only the End of the WOrld – Xavier Dolan

    Julieta – Pedro Almodovar

    The Last Face – Sean Penn

    Loving – Jeff Nichols

    MaRosa  – Briliante Mendoza

    The Neon Demon – Nicolas Winding Refn

    Paterson – Jim Jarmush

    Personal Shopper – Olivier Assayas

    Sierra-Nevada – Cristi Puiu

    Slack Bay – Bruno Dumont

    Staying Vertical – Alain Guiraudie

    Toni Erdmann – Maren Ade

    The Unknown Girl- Jean-Pierre and Luc Dardenne

    În afara competiţiei vor rula filme precum “The BFG” de Steven Spielberg, “Money Monster” de Jodie Foster, cu George Clooney în rolul principal sau “Nice Guys” regizat de Shane Black cu Ryan Gosling şi Rusell Crowe în rolurile principale.

    Festivalul de Film de la Cannes va avea loc între 11 şi 22 mai, pe Croazetă. În 2015, premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes a fost câştigat de pelicula „Dheepan”, a regizorului francez Jacques Audiard.

  • Cronică de film: Zootropolis

    Cu toţii am crescut urmărind extraordinarele filme Disney cu animale, cufundându-ne în acele lumi. Filmul meu preferat din copilărie a fost Robin Hood şi am vrut să onorăm acea moştenire, dar într‑un abordare nouă şi diferită. Am început să ne întrebăm cum ar arăta o metropolă a mamiferelor dacă ar fi creată de animale. Iar această idee a fost extrem de interesantă pentru noi“, a spus regizorul Byron Howard la evenimentul de lansare.

    Parcursul pentru a obţine aspectul dorit al unui film de animaţie este similar cu cel al unui film live action: tehnologia, luminile şi grafica lucrează împreună pentru a aduce la viaţă viziunea de ansamblu a filmului. „Am reunit o echipă remarcabilă pentru a face din Zootropolis o adevărată realitate“, a spus şi regizorul Clark Spencer. „Noi chiar am ridicat ştacheta cu acest film şi cred că publicul va fi încântat.“

    Nu ştiu cât de mult a ridicat Zootropolis ştacheta, dar atenţia la detalii este într-adevăr remarcabilă. Există 64 de specii de animale diferite în Zootropolis; pentru a crea Zootropolis, artiştii designeri s-au inspirat de la oraşe precum New York şi Londra, împletind peisaje urbane tradiţionale cu influenţe globale şi elemente animale. Metropola modernă cuprinde cartiere de locuinţe precum luxosul Sahara Square sau glacialul Tundratown şi sugerează o încrucişare de rase, unde animale din fiecare mediu trăiesc împreună.

    Zootropolis este regizat de Byron Howard (Tangled, Bolt) şi Rich Moore (Wreck-It Ralph, The Simpsons) şi coregizat de Jared Bush (Penn Zero: Part-Time Hero). Doi dintre regizori au fost nominalizaţi la Oscar: Howard în 2008 pentru Bolt, iar Moore în 2012 pentru Wreck-It Ralph, care a fost produsă de Clark Spencer, producătorul Zootropolis. Din distribuţie mai fac parte, printre alţii: Idris Elba (Pacific Rim, Prometheus, Thor), J.K. Simmons (Whiplash, The Closer, The Rewrite), Nate Torrence (She’s Out Of My League, Get Smart), Jason Bateman (Horrible Bosses, Arrested Development, Juno), Octavia Spencer (The Help, Being John Malkovich, Snowpiercer) şi Don Lake (Terminator 2: Judgement Day, Life with Bonnie). O „apariţie“ surprinzătoare este Shakira, care împrumută vocea personajului Gazelle.

    La mai puţin de două săptămâni după premiera din 4 martie 2016, Zootropolis a înregistrat în România încasări de aproape 489.000 de dolari americani şi aproape 100.000 de admisii şi deţine deja un dublu record de box-office în ţara noastră. A debutat pe primul loc în opening weekend, cu încasări de aproape 190.000 de dolari americani şi aproape 39.000 de admisii.

    În concluzie, noul film produs de Disney intră în categoria animaţiilor ce pot fi apreciate de mai multe categorii de public, nu doar de cei mici, aşa cum au stat lucrurile şi în cazul Inside Out.