Tag: eliminare

  • Producţia Ford Craiova, ajutată de o comandă de 900 de vehicule B-Max

     Ford a anunţat la începutul lunii trecute că a decis să oprească temporar producţia B-Max timp de şase zile lucrătoare în luna aprilie, opt zile în luna mai şi nouă zile în luna iunie, din cauza scăderii cererii la nivel european. Pe de altă parte, producţia de motoare urma să fie oprită în luna aprilie timp de trei zile lucrătoare.

    “Ca urmare a primirii unei comenzi de aproximativ 900 de vehicule B-Max, Ford România confirmă că va elimina trei dintre zilele fără producţie anunţate pentru perioada următoare. Cererea vine de la clienţii noştri din principalele pieţe Ford unde noi comercializăm modelul B-Max. Ford va continua să-şi adapteze volumele de producţie de la Craiova la cererea din piaţă”, a declarat Ana-Maria Timiş, purtătorul de cuvânt al Ford România.

    Asamblarea B-Max a fost oprită temporar şi în lunile februarie – martie.

    Vânzările B-Max pe pieţele europene au scăzut cu 11,5% în primele trei luni, la 16.800 unităţi, potrivit datelor Ford, care a anunţat, începând din vara anului trecut, mai multe opriri temporare ale producţiei la fabrica din Craiova din cauza cererii scăzute.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 100 de cetăţeni moldoveni au plecat cu premierul Leancă la Atena, în prima zi fără vize în UE

     Delegaţia din R. Moldova a ales ca primă destinaţie capitala Greciei, ţară care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene.

    Din delegaţia Republicii Moldova fac parte, printre alţii, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, eurodeputatul român Monica Macovei, preşedinta Comitetului de cooperare UE-Republica Moldova.

    Premierul Iurie Leancă a declarat că liberalizarea regimului de vize cu UE reprezintă o zi istorică pentru R. Moldova. “Este victoria noastră a tuturor. Cuvântul cheie este demnitate (…) este o etapă importantă de revenire acasă, în UE”, a declarat premierul Iurie Leancă, citat de UNIMEDIA. Şeful Guvernului de la Chişinău a mai afirmat că 200 de cetăţeni moldoveni au beneficiat deja de ridicarea vizelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Asistăm la apropierea dintre NATO şi UE în faţa unei primejdii comune, Rusia

    Băsescu îşi exprimă “deplina satisfacţie” pentru faptul că de astăzi cetăţenii Republicii Moldova vor putea să călătorească liber în Europa, fără vize.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate într-o singură zi fără să sufere bugetul de stat

     “Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate într-o singură zi fără să sufere bugetul de stat, dar care ne ajută să nu mai înnebunim oamenii cu 70 de proceduri şi 70 de drumuri birocratice”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern, adăugând, într-o discuţie cu ministrul Finanţelor, că el crede că mai pot fi găsite încă 30-40 taxe care pot fi eliminate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turismul românesc trece Prutul. Peste 10.000 de noi turişti din Republica Moldova sunt aşteptaţi în România

    50.000 de turişti tot scoţi din Republica Moldova, dacă îi adunăm pe cei care pleacă prin agenţii şi pe cont propriu în străinătate„, este concluzia la care a ajuns Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45, după ce a studiat datele referitoare la numărul de turişti moldoveni care pleacă în fiecare an în vacanţe la mare peste graniţă.

    Burcea a decis să îşi deschidă agenţie la Chişinău: a depus actele pentru înfiinţarea ei şi urmează să o inaugureze la finalul lunii mai. Pentru a simţi mai bine pulsul pieţei, Burcea a participat cu un stand şi la târgul de turism care s-a desfăşurat în perioada 10-13 aprilie la Chişinău. „Au venit la standul nostru foarte mulţi oameni interesaţi de România, dar şi agenţii de acolo, care voiau să vadă ofertele şi să ia broşuri„, a povestit el.

    Burcea a remarcat că expozanţii din Republica Moldova nu aveau broşuri de prezentare, iar cei care îşi expuneau oferta o făceau pe o coală A4. Diferit faţă de târgurile din România şi din multe ţări europene era şi că agenţiile nu puteau vinde pachete direct la stand, acest lucru fiind interzis prin lege. „Am constatat că mulţi moldoveni, dar şi agenţii de-ale lor, nu cunoşteau produsul turistic românesc. Din acest an, însă, România va începe să se promoveze şi la ei„, a adăugat Burcea.

    Din toamnă, oferta turistică a României va fi promovată la Chişinău atât în media, cât şi outdoor. Campania va dura un an şi va costa 300.000 de euro, după cum spune Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), care a fost prezent la târgul de turism de la Chişinău, unde România a avut un stand care a găzduit ofertele a 16 firme de profil din ţară.

    Campania va promova litoralul românesc, staţiunile balneare, printre care Vatra Dornei, Slănic Moldova şi Sovata, city break-urile în Bucureşti şi Iaşi, Valea Prahovei şi croazierele pe Dunăre. „Am constatat că Delta Dunării este o destinaţie care prezintă interes pentru turiştii din Republica Moldova„, a spus Filipescu. „Important este că am participat la acest târg şi că am luat pulsul pieţei.

    Ne-am întâlnit cu reprezentanţi ai agenţiilor de turism care ne-au spus că, deşi mulţi turişti voiau să vină în România, vizele se obţineau destul de greu„, a spus Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    Parlamentul European şi Consiliul European au luat recent decizia finală privind includerea Republicii Moldova pe lista ţărilor ai căror cetăţeni nu vor mai avea nevoie de vize, începând cu 28 aprilie, pentru a călători în Spaţiul Schengen. De eliminarea vizelor vor beneficia doar cetăţenii din Republica Moldova care deţin un paşaport biometric.

    Ridicarea vizelor nu înseamnă că moldovenii vor putea intra în spaţiul Schengen pentru a munci, ci doar în scopuri turistice, pentru o perioadă de 90 de zile. Cu toate acestea, Filipescu crede că ridicarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova care călătoresc în spaţiul Schengen, dar şi campaniile viitoare de promovare la Chişinău a destinaţiilor româneşti vor aduce în România un plus de peste 10.000 de turişti din ţara vecină în acest an.

    Turoperatorii sunt mai optimişti şi cred că vor veni mai mulţi turişti moldoveni, motiv pentru care, alături de Paralela 45, alte două mari agenţii de turism româneşti, Christian Tour şi Mareea, vor intra în acest an pe piaţa din Republica Moldova. „Oficial, trei mari agenţii de turism din România au confirmat intenţia să îşi deschidă sucursale în România. Deja agenţiile noastre cunosc asta şi au intrat în legătură cu ele.

    Este vorba de Christian Tour, Paralela 45 şi Mareea, care vor să profite de eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni„, a afirmat Gabriel Mărgineanu, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova, care reprezintă agenţii de turism şi hoteluri. Mărgineanu spune că sunt deja pe piaţă două agenţii din Turcia şi câte una din Bulgaria şi Grecia. Grecii au venit anul trecut, iar turcii şi bulgarii sunt prezenţi de trei ani. Cele mai importante destinaţii pentru turiştii moldoveni sunt Bulgaria, Turcia, România, Grecia şi Egipt.

    „Mulţi moldoveni, unii prin agenţii, alţii pe cont propriu, mergeau vara în staţiunile din Ucraina. În condiţiile politice de acum, vor renunţa la aceste destinaţii şi pe unii dintre ei încercăm să îi atragem în România„, a spus Răducan. Problema este că multe dintre rezervările hotelurilor de pe litoralul românesc au fost făcute deja şi că preţurile cu care moldovenii îşi luau camere în staţiunile din Ucraina erau mici.

    „Chiar dacă plăteau preţuri mici, vom căuta printre hotelierii de pe litoralul românesc pe acei investitori dispuşi să vină cu oferte ieftine şi să piardă în acest prim an de colaborare, pentru ca apoi să câştige turişti pentru următorii ani„, a adăugat oficialul FPTR.

  • Tarifele de roaming în UE, eliminate de la 15 decembrie 2015

     Potrivit unui comunicat al PE, raportul a fost votat cu 534 de voturi “pentru”, 25 de voturi “împotrivă” şi 58 de abţineri.

    Votul din PE vine după ce, la 18 martie, Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) a aprobat această reformă.

    Potrivit propunerii iniţiale a Comisiei Europene, tarifele de roaming ar fi trebuit eliminate încă de la 1 iulie 2014.

    Pentru a proteja companiile telecom faţă de “folosirea abuzivă” a serviciilor de roaming, eurodeputaţii au solicitat Comisiei o serie de măsuri care să permită firmelor să aplice tarife în situaţii excepţionale. Aceste tarife vor fi însă sub nivelul celor aplicate în prezent.

    Totodată, PE a decis interzicerea practicilor de blocare sau de încetinire a conţinutului de internet. Companiile vor putea, în continuare, să furnizeze “servicii specializate”: televiziunea prin internet (IPTV), video la cerere, anumite aplicaţii, precum imagistica medicală de înaltă rezoluţie, săli de operaţie virtuale, aplicaţii cloud care necesită prelucrarea unor cantităţi mari de date şi care sunt vitale pentru activitatea întreprinderilor, în măsura în care acest lucru nu afectează vitezele de internet promise altor clienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul adoptă actele privind preţul de referinţă la gaze şi energia regenerabilă subvenţionată

     “Astăzi, adoptăm ordonanţa şi pachetul pentru energie, care înseamnă calculul preţului la gaz legat de preţul de referinţă de la 1 ianuarie 2014, şi hotărârea de guvern cu cantitatea de energie regenerabilă subvenţionată, în aşa fel încât în special marii producători, care sunt şi marii angajatori, să rămână competitivi şi creşterea noastră economică bazată în special pe creşterea producţiei industriale să continue”, a spus Ponta, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Luni, premierul a anunţat că taxa de cogenerare pentru exportul de electricitate va fi eliminată, iar preţul de referinţă la gaze pe piaţa liberă pentru consumatorii industriali va fi cel din ianuarie 2014, preţul la gaze pentru consumatorii casnici urmând însă să crească cu 2%.

    Potrivit calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, preţul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici urma să crească cu 5% de la 1 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agenţiile româneşti de turism deschid sucursale la Chişinău, stimulate de eliminarea vizelor

     “Oficial, trei mari agenţii de turism din România au confirmat intenţia să îşi deschidă sucursale în România. Deja agenţiile noastre cunosc asta şi au intrat în legătură cu ele. Este vorba de Christian Tour, Paralela 45 şi Mareea, care vor să profite de eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Gabriel Mărgineanu, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova, care reprezintă agenţii de turism şi hoteluri.

    Consiliul UE a aprobat recent propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Astfel, cetăţenii din Republica Moldova care deţin paşapoarte biometrice vor putea călători în spaţiul Schengen fără viză, iar eliminarea vizelor ar urma să intre în vigoare la începutul lunii mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Taxa de cogenerare la export de electricitate va fi eliminată. Preţul la gaze în industrie rămâne ca în ianuarie

     El a apreciat că eliminarea taxei de cogenerare va încuraja exportul de electricitate pe piaţa regională, iar menţinerea preţului de referinţă la gaze, în industrie, la nivelul de la 1 ianuarie 2014 va încuraja competitivitatea.

    “Guvernul va pune, miercuri, în discuţie eliminarea taxei de cogenerare pentru export, în acest fel fiind încurajate exporturile de energie ale României pe piaţa regională. Pe 8 aprilie, Comisia Europeană va publica regulamentul şi ghidul prin care fiecare ţară membră va putea să asigure o schemă de reducere cu 85% pentru consumatorii industriali a cheltuielilor cu energia regenerabilă. La gaze, de la 1 aprilie preţul pentru consumatorii casnici, în baza calendarului negociat de fostul guvern şi aplicat de noi, va creşte cu 2%, în schimb pentru toţi cei aflaţi pe piaţa liberă preţul de referinţă va fi cel de la 1 ianuarie 2014”, a spus Ponta.

    Premierul a precizat că aceste măsuri vor fi discutate, miercuri, de Guvern, împreună cu aprobarea hotărârii privind cota de energie regenerabilă care va fi subvenţionată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eliminarea tarifelor de roaming în UE, APROBATĂ de Comitetul ITRE al PE

     Potrivit unui comunicat al PE, propunerea Comisiei Europene de eliminare a tarifelor de roaming în UE a fost votată cu o largă majoritate.

    Tarifele de roaming nu vor fi eliminate însă de la 1 iulie 2014, aşa cum propusese Comisia Europeană, ci de la 15 decembrie 2015. Pentru a proteja companiile telecom faţă de “folosirea abuzivă” a serviciilor de roaming, membrii ITRE au solicitat CE să propună o serie de măsuri care să permită firmelor să aplice tarife în situaţii excepţionale. Aceste tarife vor fi însă sub nivelul celor aplicate în prezent.

    Totodată, Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie a decis interzicerea practicilor de blocare sau de încetinire a conţinutului de internet. Companiile vor putea, în continuare, să furnizeze “servicii specializate”: televiziunea prin internet (IPTV), video la cerere, anumite aplicaţii, precum imagistica medicală de înaltă rezoluţie, săli de operaţie virtuale, aplicaţii cloud care necesită prelucrarea unor cantităţi mari de date şi care sunt vitale pentru activitatea întreprinderilor, în măsura în care acest lucru nu afectează vitezele de internet promise altor clienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro