BusinessMagazin

Tag: drum

  • Drumeţii, plimbări cu bicicleta sau pescuit, în inima pădurii! Locul în care poţi fugi de caniculă

    Vorbim de Valea lui Liman, ce se dezvaluie la marginea judetului Timis, la 114 km de Timisoara. Locul de la poalele muntilor Poiana Rusca tine de comuna Tomesti si indeamna la odihna, relaxare, sport, drumetii sau pescuit.

    In fapt, Valea lui Liman este o poiana superba unde se ingramadesc apele raului Bega superioara, inca limpezi si in care inca se mai zbat pastravi iuti si argintii. Si asta nu e tot, pentru ca de aici, turistul mai are multe de ales.

    Zona masivului Poiana Rusca dispune de doua rezervatii naturale, respectiv Lacul fosilifer Radmanesti si Lacul cu Narcise, cu o suprafata de 20 ha din satul Batesti.

    Peste tot se pot face drumetii, plimbari cu bicicleta, dar se pot practica si alte sporturi: fotbal, inot sau pescuit.

    De asemenea, in zona sunt mai multe biserici vechi de vizitat, printre care, cea mai importanta e Manastirea Izvorul lui Miron.

    Schitul Acoperamantul Maicii Domnului si cele 14 biserici de lemn din zona Fagetului construite intre secolele XVI – XVIII sunt si ele nu departe si pot fi vizitate cu usurinta.

    Un alt obiectiv turistic este pestera Romanesti, care gazduieste in fiecare an o manifestare unica in estul Europei, un concert printre stalactite si stalagmite sustinut de artistii de la Filarmonica ”Banatul” din Timisoara si invitatii lor, si care an de an a atras public din peste 35 de tari.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • Cum arata primul tren de lux din România. “Chiar nu merită oboseala şi riscul de a face 7-8 ore pe drum, cu maşina”

    Astra Vagoane Călători a prezentat la începutul lui 2017 primul tren de lux fabricat la Arad, Transcarpatic. Trenul are vagoane de lux şi de clasă, cuşetă, şi a preluat de la modelele de vagoane pentru export tipul de grup sanitar.

    Pe Facebook, Mihaela Nedelcu Luncan a adăugat fotografii cu mesajul: „Cu Transcarpatic. Foarte tare trenul ăsta privat! Chiar nu merită oboseala şi riscul de a face 7-8 ore pe drum, cu maşina. Din păcate, nu circulă decât pe rutele Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Alba Iulia-Deva-Arad şi Bucureşti-Constanţa şi retur.

    E super-curat şi super-elegant, iar preţurile sunt comparabile cu ale cfr-ului. Pentru cei foarte pretenţioşi, la clasa I cabinele sunt cu unul sau două paturi şi au toaleta proprie. Dar ce mi s-a părut extraordinar a fost atitudinea stewardului: “Bună dimineaţa, doamnă! Cum aţi dormit? Vă servesc cu o cafeluţă?” Şi… mi-a adus cafeaua, la cabină, pe tavă din inox”.

    Astra Vagoane Călători a fost înfiinţată în anul 1998 prin desprinderea din fabrica de vagoane Astra Arad.

  • Drumul era atât de prost, încât contrabandiştii s-au decis să-l asfalteze chiar ei. Cum au reacţionat autorităţile

    Agenţia de presă TASS a raportat că traficanţii au lărgit drumul şi apoi l-au asfaltat, ţinând totul în secret.

    Drumul care leagă Moscova de capitala belarusă Minsk era folosit de o lungă perioadă de vreme de către diverşi contrabandişti, iar acum a intrat sub supravegherea forţelor de ordine.

    Un convoi de camioane ce transporta 175 de tone de fructe din Polonia a fost recent oprit de poliţie; valoarea a fost estimată de autorităţi la peste 13 milioane de ruble (200.000 de dolari).

  • Moştenitorul unui imperiu auto şi-a înscenat propria răpire. Care a fost motivul

    Lapo Elkann, nepot al fondatorului Fiat Gianni Agnelli, şi-a sunat familia din New York şi a spus că a fost răpit de o prostituată, iar aceasta ar cere 10.000 de dolari pentru a-i da drumul.

    Autorităţile l-au găsit însă în cartierul Manhattan şi au ajuns la concluzia că acesta ar fi inventat toată povestea, având nevoie de bani pentru droguri şi băutură.

    Lapo Elkann a transmis celor care îl urmăreau pe Instagram că pleacă din Italia pentru a se ocupa de “mai multe proiecte şi idei noi”; el a ajuns la New York săptămâna trecută.

    În declaraţie dată poliţiei, el a spus că a fost reţinut în apartamentul din Manhattan de vineri până duminică. Autorităţile spun însă că acesta s-a aflat acolo de bunăvoie, consumând cantităţi semnificative de alcool şi droguri.

    Lapo Elkann este acţionar al Fiat, dar nu are niciun rol în conducerea companiei.

  • De ce au ajuns zeci de familii dintr-o comună să îşi vândă produsele pe un preţ de nimic. “Pe timpul lui Ceauşescu cărau şi cu elicopterul în Bucureşti”

    Aproape că nu e familie în comuna Gornet, din Prahova, care să nu aibă zmeură, iar pentru mulţi plantaţiile sunt o importantă sursă de venit. Oamenii nu mai au un punct de colectare, aşa cum se întâmpla înainte de Revoluţie şi spun că au ajuns să vândă fructele, la intermediari, pe marginea drumului, pe preţuri de nimic.

    Locuitorii din Gornet se adună cu zecile dimineaţa la intrarea în comună să vândă kilogramele de zmeură proaspăt culese. S-a dat zvonul în sat că, pentru prima oară, ajunge cel care colectează fructele.

    „Le-am adunat aseară şi azi dimineaţă. Să fie proaspete că altfel le refuză. Am strâns 4 de kilograme. Sper să le dau cu 7 – 8 lei kilogramul. A venit această persoană şi anul trecut. Ne convine aşa, că dăm totul într-un loc, decât să vindem la bişniţari”, spune Ion Dragomir, un localnic din Gornet.

    Omul îşi aminteşte faptul că, înainte de Revoluţie, zmeura era la mare căutare.

    „Veneau TIR-uri din Germania, pe timpul lui Ceauşescu, stăteau cu săptămâna să strângă cât mai multă zmeură. Cărau şi cu elicopterul în Bucureşti. Acum totul e distrus. Vin şi cumpără de la noi, pe preţuri de nimic, şi vând în pieţe dublu. Noi nu avem loc să mergem în pieţe. Şi o dăm ieftin ca să scăpăm de ea”, a mai spus Dragomir.

    Aşezată sub un copac, lângă zeci de găleţi pline cu zmeură, aşteaptă şi Niculina Ioniţă. Femeia are 65 de ani şi când era copil ştie plantaţiile, iar acum a venit să vândă din recoltă.

    „Stau aici cu zmeura să o vindem. Azi am adunat trei găleţele, ieri am făcut 14. Le dau cu 10 lei kilogramul. Dacă am avea cui să o dăm am lua mai mult. E marfă perisabilă. Nu ţine de pe o zi pe alta”, a spus Niculina.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Satul din România unic in lume, cu un drum de 10 km de marmură. Mai are un singur locuitor

    Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.

    În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.

    De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

    „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

    Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

    Erau hore în sat, nedei”

    Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info

  • Cum se trăieşte în cea mai bogată comună din România: internet gratis, pistă pentru biciclişti şi o microcentrală ecologică

    I se spune cel mai bogat sat românesc. În realitate, este o comună, în care oamenii au apă curentă, canalizare şi gaze în fiecare gospodărie.

    Potrivit one.ro, internetul aici este gratuit. Comuna are piste pentru biciclisti. Curentul electric pentru iluminatul stradal este asigurat de microcentrala ecologica amplasata pe un deal.

    ”Ciugud îmbină foarte bine viaţa liniştită de la ţară cu facilităţile pe care ţi le oferă un oraş. Dacă vă uitaţi în jur, drumurile sunt bune, avem apă curentă, electricitate, gaz metan, internet pentru fiecare gospodărie”, povestea anul trecut profesoara de franceză de la şcoala comunei din Ciugud.

    Banii europeni au ajuns la Ciugud în infrastructură, extinderea reţelelor de apă şi canalizare, dar şi în proiecte inedite precum construcţia de piste de biciclete sau asfaltarea drumurilor de câmp dintre terenurile agricole. Astfel, în zonă s-a realizat cel mai mare proiect de infrastructură din judeţul Alba, în valoare de 7,5 milioane de euro, prin care s-au făcut 47 de kilometri de reţea de canal, 47 de kilometri de reţea de apă, două staţii de epurare şi au fost asfaltate toate străzile.

  • Bucureşteanca de 30 de ani care deţine o afacere unde bărbaţii nu au nicio şansă

    Georgiana Curuia nu crede că drumul în afaceri este mai simplu pentru bărbaţi, dar este de părere că „există totuşi domenii în care femeile se descurcă mai bine şi cred că foarfeca de croitorie te poate ajuta să îţi croieşti mai uşor drum în afaceri. Totul poate fi mai uşor dacă îţi place ceea ce faci, dacă ştii unde vrei să ajungi şi dacă nu renunţi atunci când dai de greu“.

    Georgiana Curuia a lansat, în urmă cu mai bine de zece ani, brandul românesc de haine PNK Casual, afacere în care este responsabilă, împreună cu sora ei, Patricia Niculae, atât de conducerea afacerii, cât şi de designul hainelor.

    Totul a început de la un mic atelier de producţie de modă pentru femei cu cinci angajaţi, deschis în 2005 în urma unei investiţii de câteva mii de euro, ale cărui modele au fost distribuite iniţial în magazine multibrand din Bucureşti.

    Primul magazin PNK Casual s-a deschis în 2005, iar de atunci brandul s-a extins atât în ţară (prin trei magazine în Capitală), cât şi în afara ei, în cadrul Maison Haute Showroom din Beverly Hills.

  • Satul din România unic in lume, cu un drum de 10 km de marmură. Mai are un singur locuitor

    În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.

    De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

    „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

    Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

    Erau hore în sat, nedei”

    Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info

  • Satul din România unic in lume, cu un drum de 10 km de marmură. Mai are un singur locuitor

    În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.

    De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

    „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

    Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

    Erau hore în sat, nedei”

    Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info