BusinessMagazin

Tag: cultura

  • Fiecare român a alocat doar 2 lei pe lună pentru educaţie, dar a lăsat 10 lei în cafenele şi restaurante

    Educaţia este ultima pe lista de priorităţi a românilor, care au alocat acestui domeniu doar 0,2% din totalul cheltuielilor lunare de consum, în vreme ce mai mult de o treime s-au îndreptat către produse agroalimentare şi băuturi nealcoolice, după cum arată un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS) privind nivelul de trai.

    Datele sunt aferente tri­mes­trului al treilea din 2015, respectiv lunilor iulie-septembrie.

    La un nivel mediu al cheltu­ielilor de consum pe gospodărie de 2.351 de lei, înseamnă că într-o gospodărie s-au alocat aproape 5 lei lunar pentru educaţie, media pe cap de locuitor fiind de nici 2 lei, în contextul în care o gospodărie numără 2,6 locuitori, iar cheltuiala medie per capita este de 886 de lei.

    În schimb, românii au cheltuit mai mulţi bani pentru ieşirile în oraş, acelaşi studiu arătând că un român a alocat, în medie, aproape 10 lei pentru distracţie şi viaţă socială, bani direcţionaţi către hoteluri, cafenele şi restaurante, adică un procent de 1,1% din totalul cheltuielilor lunare de consum. Pentru cultură şi recreere au revenit 5,9%, ceea ce înseamnă aproximativ 52 de lei pe cap de locuitor pe lună.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ştiinţa răspândirii neştiinţei

    Să le luăm pe rând. Cartea – veţi găsi recenzia pe site sau în revistă – şi-a propus să răspundă serios, cu argumente ştiinţifice, la cele mai nătângi întrebări puse autorului pe blogul său. De exemplu „ce-ar fi dacă m-aş apuca să înot într‑un bazin de stocare a combustibilului nuclear?“ sau „este posibil să construieşti un jetpack folosind nişte mitraliere care trag în jos?“ sau „cât timp ar rezista un submarin nuclear pe orbită?“. V-aţi prins deja, este genul de cultură pop care se bucură de mare succes la canalele TV cu tente ştiinţifice, dar şi pe o bună bucată a internetului.

    Pe urmă smartphone‑ul. De regulă nu băgăm de seamă, dar dacă veţi privi atent unul dintre tinerii oarecare scufundaţi în telefonul său, veţi vedea un gest repetat deseori, la o mulţime de inşi – acela de „gât obosit“, o mişcare circulară şi de întindere a gâtului, capului şi umerilor, ca o reacţie la poziţia oarecum înghesuită a corpului. Este doar unul, şi nu ştiu dacă este şi cel mai relevant, al modificărilor pe care le trăim, modificări induse de micul dispozitiv cu care putem comunica, citi, distra sau pierde timpul. Habar n-am dacă acest ansamblu de schimbări este unul cu rezultat pozitiv sau negativ, şi cred că mai trebuie să treacă ceva timp până vom discerne adevărul de fabulaţie; fapt este că aceste schimbări sunt reale şi, ca orice schimbări, trebuie studiate şi înţelese dincolo de ideile publicitarilor şi de strategiile de marketing ale companiilor.

    Agnotologia este o ştiinţă apărută în 1992, propusă de un domn, Proctor, care a studiat fumătorii şi industria tutunului; analizează bazele conceptuale ale ignoranţei, ale lipsei de cunoaştere, cultivarea ignoranţei în scopul obţinerii de foloase, fie ele politice sau economice.

    Dincolo de ignoranţa comună, ce vine din lipsa de carte, din dezinteres sau din lene, se dezvoltă ignoranţa agresivă, cea a insului care îşi este suficient, refuză ce i se spune şi crede că ştie tot. Nu insist, pare evident, dar dacă te gândeşti la modul în care lumea înghite pe nemestecate toate prostiile scrise pe internet de diverşi, de la reţete de slăbit la disputele legate de vaccinarea copiilor şi vindecarea maladiei Alzheimer, trecând prin încălzirea globală, atunci totul devine, în mod justificat, obiect de studiu. Impactul şi importanţa tehnologiei nu pot fi nici contestate, nici împiedicate; cum bine spune cineva în textul articolului de copertă, suntem cu toţii, astăzi, un soi de cyborgi, dotaţi nu numai cu retină, papile gustative şi celule cenuşii, ci şi cu un al doilea creier, din metal, plastic şi siliciu, suspendat de gâtul obosit de care pomeneam mai sus.

    Dar în această ecuaţie totul se bazează pe discernământ; discernământul celui ce scrie şi lansează informaţie scrisă sau vizuală, discernământul celui ce citeşte sau priveşte şi discernământul celui care îi supraveghează sau care are grijă de primii doi. Este diferenţa dintre cultura pop şi ştiinţa reală. Ignoranţa este unul dintre cele mai rele rele ale societăţii moderne, indusă de suficienţă şi de lipsa de cultură. Am mai spus-o de câteva ori: cred că ne îndreptăm, sau poate ne aflăm deja într-un soi de Ev Mediu Tehnologizat; Evul Mediu nu a fost o perioadă prea fericită a omenirii, mult mai procupată să supravieţuiască decât să creeze sau să avanseze, iar ce-i acuma nu diferă, în mod fundamental, de acele vremuri. Avem desfăşurări de forţe imbecile, avem impunere, avem supuşenie şi slugărnicie, totul, eventual, online. Diferenţa este dîntre a şti să ne reparăm gâtul obosit şi a ni-l rupe.

    Un menestrel pictat la 1600 de Jan Steen, un tablou despre bucuria de a trăi.

  • Povestea tinerei de 27 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 27 de ani, a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • Un nou tip de comunicare în companii: comunicarea directă, fără ocolişuri

    A devenit biroul un loc de muncă prea plăcut? Unii şef aşa cred. Diferite companii îşi încurajează angajaţii să renunţe la politeţuri la locuri de muncă şi să fie sinceri indiferent de situaţie. Această practică este denumită în unele companii drept “candoare radicală” sau “înjunghiere-frontală”, informează Wall Street Journal.

    Kendall Hawkings, manager senior Kalypso, firmă de consultanţă, spune că firma sa a lansat o campanie  numită “cultura de candoare” prin care angajaţii au încetat să facă pe plac colegilor lor şi răspund cu sinceritate. Angajaţii pot critica mai uşor aspectele care-i nemulţumesc, invocând “cultura de candoare”, însă unor angajaţi încă le este frică să fie vocali şi să spună adevărul verde-n faţă, este de părere Hawkins.

    Randstad Holding, companie canadiană, a implementat această practică, iar Wendy Finlanson Seymour, manager executiv, spune că tot mai mulţi angajaţi  spun ce au pe suflet, şi că dialogul sincer este un dar, însă recunoaşte că adevărul poate fi dureros uneori.
    Ego-urile rănite sunt mai bune decât proiectele întârziate, angajaţii cu randament scăzut sau resentimentele, susţin cei care cred în această metodă de management.

    Un alt militant pentru “înjunghierea-frontală” este compania de publicitate Deutsch. Cei 400 de angajaţi ai companiei au adoptat această practică şi vorbesc direct şi sincer cu colegii lor. Angajaţii se aşteaptă ca alţi colegi să-i critice atunci când nu sunt de acord cu felul în care este construit un proiect.

    “Trebuie să ai obrazul gros ca să lucrezi aici”, declară Val DiFebo, un executiv al Deutsch. De asemenea, recipienţi criticilor trebuie să se apere.

  • Povestea neştiută a explorărilor de sare. Cum a reuşit Transilvania să dea tonul în cea mai veche „industrie” din lume

    Bogăţia zăcămintelor de sare din această regiune a României ar fi atras încă din antichitate toate popoarele care se situau în zonele sărace în zăcăminte de sare. Astfel, s-au pus la punct sisteme complexe de exploatare a sării pentru a se putea exporta cantităţi importante de sare, mai ales spre vest, scrie Vocea Transilvaniei.

    „Transilvania este una dintre cele mai bogate provincii salifere din lume şi, totodată, se învecinează cu regiuni întinse lipsite de surse de sare, mai ales cu cele aflate pe teritoriul actual al Banatului, Crişanei si Câmpiei Maghiare. Conform documentelor istorice antice şi medievale, zăcămintele transilvănene aprovizionau cu sare cea mai mare parte a Europei de sud-est şi centrale. Cu toate acestea, spre deosebire de alte regiuni salifere ale Europei, până de curând, pe teritoriul Transilvaniei, cu câteva excepţii, nu au fost cunoscute vestigii arheologice privind exploatarea sării”, se precizează într-un studiu al Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, numit „Patrimoniul cultural imobil privind exploatarea preindustrială a sării.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Diferenţele culturale dintre est şi vest, în câteva imagini simple

    Diferenţele culturale dintre lumea occidentală şi cea asiatică pot reprezenta diferenţa dintre un contact, o discuţie şi o afacere reuşite şi un eşec pe linie. Yang Liu este un artist grafic care oferă un prim set de diferenţe culturale dintre cele două lumi, de ajutor în a înţelege modul în care oamenii privesc lumea, relaţiile cu ceilalţi, dar şi modul în care oamenii vorbesc despre ei, despre ceilalţi sau despre ideile lor. Yang Liu s-a născut în China, dar la vârsta de 13 ani, în 1990, s-a mutat la Berlin. După alţi 13 ani artistul a demarat un proiect despre diferenţele culturale dintre cele două lumi, în câteva zeci de ilustraţii în roşu şi albastru, dintre care vă prezentăm câteva.

  • Regizorul Tudor Giurgiu şi compozitorul Andrei Tudor, laureaţi ai premiilor Matei Brâncoveanu

    „Acum doi ani, atunci când am început organizarea primei ediţi a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu, ne-am dat seama că trebuie şi putem să facem mai mult, astfel încât să putem acoperi cultura românească în întregul ei. Ne-am dat seama că este foarte greu să faci distincţi obiective între creatorii şi istoricii consacraţi şi cei mai tineri. Ne-am dorit să le arătăm că îi susţnem, că îi încurajăm şi că vrem să le fim parteneri în acest drum lung şi uneori anevoios al excelenţei şi al recunoaşterii. Acesta a fost motivul pentru care am decis ca, începând cu acest an, să organizăm o decernare de premii dedicată special lor, tinerilor artişti şi oameni de cultură care au dovedit deja că au un talent şi o forţă de muncă extraordinare”, a declarat Nawaf Salameh, preşedintele Fundaţei Alexandrion.

    Au fost premiaţi tineri din opt domenii diferite – literatură, arte vizuale, teatru, film, dans, muzică clasică, muzică pop/jazz şi ştiinţe socio-umane. Nominalizările şi selecţa câştigătorilor au aparţnut unui juriu independent, condus de prof. Bogdan Ion Lefter, poet, eseist, critic şi istoric literar român. Din juriu au mai făcut parte criticul de teatru Monica Andronescu, criticul de artă Irina Cios, compozitorul Dan Dediu şi istoricul Bogdan Murgescu.

    “Am premiat cariere construite şi personalităţ puternice, oameni în vârstă de 40-45 de ani, am premiat o generaţe intermediară şi o performanţă la mijloc de carieră. Un alt criteriu al juriului a fost cel al recompensării şi recunoaşterii rezultatelor din 2015”, a declarat prof. Bogdan Ion Lefter.

    La secţunea Literatură, câştigătorul desemnat a fost Vasile Ernu, cu volumul Sectanţi (vol. 1 din Mică trilogie a marginalilor). În aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţ Teodor Dună, pentru “Obiecte umane” (poezie – Editura Cartea Românească, 2015), şi Florin Lăzărescu – pentru „Întâmplări şi personaje” (proză scurtă, Editura Polirom, 2015).

    Mihaela Kavdanska este câştigătoarea secţunii Arte Vizuale, pentru proiectele multimedia prezentate în expoziţii şi spectacole la Bucureşti, Cleveland, Nova Gorica/Gorizia, Linz, Stuttgart, Trastevere, Viena (toate în 2015). La secţunea Arte Vizuale au mai fost nominalizaţi Ciprian Mureşan, pentru expoziţiile personale de la Ludwig Museum din Budapesta şi Wilkinson Gallery din Londra, precum şi pentru participările la expoziţii de grup la Bucureşti, Berlin, Los Angeles, Paris, Tirana, Winterthur (toate în 2015) şi Ecaterina Vrana, pentru expoziţiile personale de la Galeria aiurart (vernisaj: 22 aprilie 2015), Galeria Cărtureşti Carusel (vernisaj: 23 aprilie 2015) şi Muzeul de Artă din Constanţa (vernisaj: 30 iulie 2015).

    George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Andrei Huţuleac, Alexandru Pavel (trupa de actori tineri constituită de regizorul Victor Ioan Frunză) sunt câştigătorii secţunii Teatru, pentru rolurile din “Steaua fără nume”, la Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu (premieră în 2015, după un rodaj la sfârşitul lui 2014), “A douăsprezecea noapte” (premieră: 19 noiembrie 2015) şi „Romeo şi Julieta” la Teatrul Metropolis (premieră: 23 noiembrie 2015).

    În aceeaşi secţune au mai fost nominalizaţ Mariana Cămărăşan (regizoare), pentru spectacolul “N(aum)”, pe texte de Gellu Naum, proiect Unteatru/ Teatrul Metropolis din Bucureşti/ Fundaţia Gellu Naum (premieră: noiembrie 2014, relansat pe 1 mai 2015) şi Andrei şi Andreea Grosu (regizori şi creatori ai Unteatru), pentru spectacolele regizate în 2015: “The Sunset Limited” (premieră: 14 noiembrie 2015) şi „Livada de vişini” (premieră: 24 şi 25 noiembrie 2015), ambele la Unteatru.

    Regizorul Tudor Giurgiu este laureatul secţunii Film a premiilor Matei Brâncoveanu, pentru lung-metrajul de ficţiune “De ce eu?” (Libra Film, premieră în România: 27 februarie 2015). ”Este primul premiu pe care îl iau în România cu De ce eu? Este o poveste personală şi complicată, mi-a luat mult timp să-l fac. E cel mai important proiect la care am lucrat. Aş vrea să rămână cunoscut ca o radiografie a societăţi româneşti a anilor 2000”, a spus Tudor Giurgiu într-un mesaj înregistrat.

    Au fost nominalizaţ la această secţune Oana Giurgiu, pentru lung-metrajul de documentar „Aliyah Dada” (Libra Film, premieră în România: 27 martie 2015) şi Radu Jude (regizor) – pentru lung-metrajul de ficţiune „Aferim!” (HiFilm Productions, premieră în România: 27 februarie 2015).

    Cosmin Manolescu, coregraf şi dansator, este câştigătorul secţunii Dans, pentru „the kite/zmeul sau ce este dansul contemporan” (spectacol independent; premieră: 12 şi 13 noiembrie 2015) şi „Fragil”.

    Au fost nominalizaţ la această categorie şi Andrea Gavriliu (coregrafă, actriţă şi dansatoare), pentru „3 ore după miezul nopţii” la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte (regia: Mihai Măniuţiu; premieră: 13 noiembrie 2015) şi “Vertij” la Teatrul Aureliu Manea din Turda (coregrafie în colaborare cu Vava Ştefănescu; regia: Mihai Măniuţiu; premieră: 25 aprilie 2015) şi Vava Ştefănescu (coregrafă şi dansatoare), pentru „UbuZdup” la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj (regia: Tompa Gabor; premieră: 9 iunie 2015) şi „Vertij” la Teatrul Aureliu Manea din Turda (coregrafie în colaborare cu Andrea Gavriliu; regia: Mihai Măniuţiu; premieră: 25 aprilie 2015).

    Dirijorul Tiberiu Soare este câştigătorul premiului Matei Brâncoveanu pentru Muzică Clasică, pentru CD-ul realizat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio cu simfonia „Manfred”, de Piotr Ilici Ceaikovski (Editura Casa Radio, 2015).

    Au mai fost nominalizaţ la aceeaşi secţune şi Mihai Măniceanu (compozitor), pentru “Reductio ad absurdum – Concertino pentru pian şi orchestră de cameră” (primă audiţie absolută în cadrul Festivalului Enescu, în interpretarea ansamblului Profil, 5 septembrie 2015) şi Diana Moş (violonistă), pentru susţinerea muzicii contemporane româneşti în recitaluri solistice la Berlin şi Oldenburg (mai-iunie 2015).

    Compozitorul şi pianistul Andrei Tudor este câştigătorul secţunii Pop/Jazz, pentru proiectul „Fusion Concerto pentru pian şi orchestră” (prezentare publică: iunie 2015), precum şi pentru CD-ul „Guardian Angel” al Angelei Gheorghiu (lansare: decembrie 2014) şi piesa „A million stars” cu care a concurat Luminiţa Anghel la Eurovision 2015 (lansare: februarie 2015).

    La această secţune au fost nominalizaţ şi Cătălin Creţu (compozitor), pentru volumul “De la sunetul sinus la anatomia umbrei. Perspective tehnologice în muzica nouă” (Editura Vellant, 2015) şi pentru proiectele de muzică electronică derulate în anul 2015 şi Jazzapella, grup vocal relansat în formula Zoltán András, Ana Băncescu, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, Bogdan Tudor, Mihail Grigore, pentru concertele şi înregistrarile din anul 2015.

    Marius Diaconescu, conf. dr. La Universitatea din Bucureşti, a fost laureatul secţunii Ştiinţe Socio-Umane, pentru proiectul „Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naţionale ale României”, coordonat la Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Arhivele Naţionale ale Norvegiei (proiect 2015-2016).

    Celelalte nominalizări la această secţune au fost Alexander Baumgarten (conf. dr. la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca), pentru proiectul colecţiei „Biblioteca medievală” iniţiat şi coordonat la Editura Polirom (27 de volume cu începere din 2003; apariţii 2015: Christine de Pizan, Cartea cetăţii doamnelor şi Raimundus Lullus, Ars brevis) şi Victoria Stoiciu (Fundaţia Friedrich Ebert, Bucureşti, pentru proiectul “Monitorul social de investigare a realităţilor sociale româneşti” (proiect lansat în iunie 2015).

    Înfiinţată în anul 2003, Fundaţia Alexandrion şi-a pus amprenta în susţinerea artei, culturii şi sportului românesc. Sute de proiecte din aceste domenii, dar şi sponsorizări punctuale şi activităţi de într-ajutorare s-au concretizat cu sprijinul fundaţiei. Printre aceste proiecte se numără refacerea unor lăcaşe de cult, lansări de cărţi, retipărirea, alături de Biserica Ortodoxă Română, a Bibliei de la Bucureşti, Premiile Constantin Brâncoveanu, sponsorizarea Olimpiadelor de la Atena, Beijing şi Londra, precum şi suţinerea mai multor echipe sportive de handbal şi fotbal.

     

  • “Jocul fecioresc”, tradiţie din Transilvania, inclus pe lista UNESCO

    Ministrul Culturii a anunţat pe Facebook că România a reuşit să includă încă o tradiţie pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii.

    „România a reuşit aseară, prin Ministerul Culturii, la o renuniune UNESCO în Namibia, să includă pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii jocul fecioresc, care se dansează în special în Transilvania. Îl găsiţi aici, sub numele de: “Lad’s dances in Romania”. Mulţumiri speciale Cătălinei Pîrvu şi lui Dejeu-Petru Zamfir, care ne-au reprezentat la Windhoek, în Namibia, precum şi lui Gabriel Sarafian, care ne-a ajutat, la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO la Paris. Jocul fecioresc devine astfel a cincea prezenţă a României pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii”, a scris Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.

    În Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţiii UNESCO  mai sunt incluse şi: Ritualul Căluşului, Doina, Ceramica de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească.

     

  • Pictorul Ovidiu Avram, ”Salvador Dali al României”, este printre primii 1.000 PICTORI ai lumii – FOTO

    Pictorul ardelean Ovidiu Avram, numit şi Salvador Dali al României, se numără printre primii 1.000 de artişti ai lumii, iar recent a câştigat Bienala de la Tivoli, Italia, scrie Vocea Transilvaniei.

     Ovidiu Avram este supranumit Salvador Dali al României şi este inclus printre primii 1.000 pictori fantastici ai lumii. A fost prieten cu Nicolae Steinhardt, care spunea despre operele sale că “văd precumpănitor într-însele reflecţia viselor şi închipuirilor mele”. Lucrările sale au fost prezentate în expoziţii din întreaga lume.

    Ovidiu Avram s-a născut pe 9 august 1953, în Teius, judeţul Alba, a absolvit Academia Vizuală de Arte „Ion Andreescu”. Între anii 1988 si 1992 a plecat în exil în Koln, Germania. Din 1975 a expus în numeroase galerii din România şi din lume şi a mai obţinut alte două premii: “Tribuna”, în 1983 şi “Artaddiction”, Stockholm, în 2001.

    “În România există o “arie” culturală sau care ar trebui să ţină de modalităţile culturale, dar , din păcate, se îndreaptă spre cele comerciale. Cele culturale sunt total neglijate. Sunt nişte vârfuri care fac valuri de dincolo şi, se pare, cam atât. În rest, populaţia e “protejată” de a se atinge de domeniu fiindcă ni se dau tot felul de alte sarcini”, a explicat pictorul ardelean pentru Vocea Transilvaniei.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • A început ca simplă cercetătoare în cadrul unui laborator, iar acum conduce o organizaţie globală

    Cleo Cabuz este vicepreşedintele departamentului de inginerie din Honeywell Industrial Safety, o componentă a Honeywell, conglomeratul industrial american cu o cifră de afaceri de 37 de miliarde de dolari. A început ca simplă cercetătoare în cadrul unui laborator din românia, iar acum conduce o organizaţie globală de proiectare şi dezvoltare de produse, cu peste 30 de locaţii în toată lumea.  

    După cum îşi poate oricine imagina, ascensiunea unui român în cadrul unei multinaţionale nu este un traseu uşor şi nu se întâmplă peste noapte. Pentru a ajunge într-o asemenea poziţie de conducere, o persoană trebuie să aibă „un background tehnic solid deoarece, de foarte multe ori când lucrezi în tehnologie şi mai ales în cercetare, trebuie să iei nişte decizii fără să ai toată informaţia necesară, trebuie să te bazezi pe capacitatea de integrare rapidă, capacitatea de a integra informaţie disparată, de a lucra cu cantitatea de date reduse”, rezumă Cleo Cabuz calităţile de care are nevoie un specialist care vrea să îşi depăşească, la un moment dat, condiţia. Cleo Cabuz a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii a Universităţii Politehnice din Bucureşti, unde a şi predat pentru mai mulţi ani. A obţinut un master în Microsisteme Integrate de la Universitatea Politehnică Bucureşti şi de la Universitatea Tohoku din Japonia.

    Experienţa din Japonia a ajutat-o să vadă lumea altfel, să experimenteze o altă cultură, una foarte diferită de cea europeană şi americană. Lucru care a ajutat-o în carieră. „Foarte importantă este relaţia cu oamenii. Eu am avut privilegiul de a lucra cu universităţi din Europa, dar am petrecut şi trei ani în Japonia. Ideea este de a îmbrăţişa culturile în care ajungi, de a le înţelege, de a te adapta şi de a te încadra fără a respinge elementele care sunt diferite faţă de cultura din care vii. Eu am considerat acest lucru ca fiind cheia succesului pentru mulţi, de a încerca să înţelegi punctul de vedere al interlocutorului şi de a te încadra în mediul respectiv”, punctează Cabuz.

    Cleo Cabuz trăieşte acum în Statele Unite, iar această vizită în România s-a datorat lansării programului Honeywell Initiative for Science & Engineering (HISE). În cadrul acestui program destinat studenţilor şi profesorilor de la Universitatea Politehnică Bucureşti a fost invitat în România şi profesorul Eric A. Cornell, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 2001. Potrivit Honeywell, programul oferă un cadru în care studenţii şi profesorii pot vedea în mod direct cum ştiinţa şi ingineria fac echipă cu mediul de afaceri pentru a clădi o lume mai bună.
    Cleo Cabuz şi-a început cariera la Honeywell în 1995, ca cercetător ştiinţific în Laboratorul Central de Cercetare în Senzori al companiei. Ulterior, a devenit director de laborator şi apoi vicepreşedintele departamentului de Inginerie din cadrul uneia dintre cele mai mari entităţi din Honeywell (Honeywell Life Safety).

    Honeywell operează în România de 17 ani şi are în prezent 2.600 de angajaţi, în unităţi de producţie, centre de cercetare şi dezvoltare, precum şi birouri de servicii administrative, situate în Bucureşti şi Lugoj. Grupul Honeywell are şi două fabrici în România – în Bucureşti (turbosuflante) şi în Lugoj (sisteme şi senzori pentru detectarea fumului şi focului). „Prezenţa locală a Honeywell a crescut mult în ultimii ani. Investiţia Honeywell în România este diversificată. Avem fabrici, servicii financiare, servicii de customer support. Este diferită faţă cea din Cehia (Honeywell a investit recent 10 milioane de dolari pentru extinderea unui centru de cercetare şi dezvoltare din Brno). Cred eu că la un moment dat investiţia din România să o depăşească pe cea din Cehia”, este de părere Cleo Cabuz.

    Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în anul 2014 Honeywell a fost al patrulea mare exportator din România, după Dacia, Rompetrol şi Ford. Împreună au trimis peste graniţele ţării bunuri şi servicii în valoare de circa 6,4 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF pe baza datelor INS. Valoarea reprezintă 14,5% din exporturile României în primele zece luni ale anului, conform ultimelor date disponibile ale INS. Honeywell Life Safety distribuie produse cu mărcile „Esser by Honeywell“, şi anume sisteme de detectare şi alarmă la incendiu, sisteme electroacustice pentru alarmare vocală şi adresare publică. Sistemele companiei se adresează atât firmelor, cât şi utilizatorilor casnici. „Terminalul 5 al aeroportului Heathrow sau stadionul Wembley sunt doar câteva locuri în care au fost implementate sistemele Honeywell. Există şi sisteme rezidenţiale. La mine acasă am un sistem de protecţie Honeywell”, precizează Cleo Cabuz.

    Drumul în carieră al lui Cleo Cabuz este şi mai impresionant, având în vedere numărul scăzut al femeilor în poziţii de conducere din cadrul companiilor din lume. În America de Nord 19,5% din locurile în CA-uri sunt ocupate de femei, dar procentul scade în Asia (7%) sau America Latină (9,5%). Europa este lider când vine vorba despre diversitatea de gen în consiliile de administraţie, cu o medie de 21,5% de locuri ocupate de femei. „Nu este uşor, este greu, este foarte greu deoarece creşti cu anumite percepţii şi te loveşti de tot felul de lucru, dar trebuie să ai caracter, să nu iei în mod personal unele dintre dificultăţile pe care le întâmpini legate de atitudinea faţă de femei. Să înţelegi că asta este societatea. Să mergi mai departe, să fii fermă în a-ţi apăra punctul de vedere, poziţia, într-un mod în care să nu fii perceput ca fiind agresiv. Nu este uşor, însă este posibil. Am multe tinere pe care le mentorez în interiorul Honeywell. Am avut şi studente din Politehnică pe care le-am angajat ca interni, apoi au lucrat ani de zile la Honeywell”, povesteşte Cabuz.

    Vorbim de inventivitate cu precădere în domeniile creative, dar creativitatea este prezentă şi în domeniul ştiinţific, al cercetării, crede cercetătoarea. Cleo Cabuz deţine peste 50 de brevete de invenţie în SUA şi face parte din Honeywell’s Inventor’s Hall of Fame. În anul 2003 a primit din partea Honeywell ACS un premiu pentru inovaţie în domeniul senzorilor. „Creativitatea este foarte importantă. A fi un cercetător înseamnă a fi un problem solver. Trebuie să rezolvi probleme care nu s-au rezolvat până acum. Abilitatea de a gândi complet «out of the box» şi să vii cu ceva ce nu s-a făcut, este, bineînţeles, lucrul care te duce mai departe. Ceea ce rezultă în brevete”, este de părere Cleo Cabuz. Ea a mai povestit unele dispute cu profesori ai unor universităţi de prestigiu precum MIT cu ale căror lucrări nu era în totalitate de acord.

    „În primul rând, te gândeşti cum ai fi putut crede că ei să nu aibă dreptate. Însă e important spiritul inventiv, un spirit de a vedea lucrurile altfel. Acest spirit are o latură bună, însă la mine în familie nu este tocmai aşa văzut. Mi se spune că niciodată nu fac mâncarea la fel. Totdeauna trebuie să schimb ceva”, spune ea amuzată.

    Nu şi-a uitat anii de prefesorat, iar pentru viitor vrea să se concentreze în continuare pe oameni şi pe formarea acestora.
    „Am pasiunea de a forma oameni. Iar acum, pentru că mă apropii de pensie, dorinţa mea în anii următori este să cresc în Honeywell, în România, oameni de valoare, care să poată duce mai departe tradiţia, să angajez cât mai mulţi tineri şi să încurajez tinerele femei să intre în tehnologie şi ştiinţă şi să diversifice peisajul tehnic şi tehnologic”, afirmă Cleo Cabuz.