BusinessMagazin

Tag: credit

  • Cum să faci milioane de euro din nimic

    “Am discutat cu jurişti, dar şi cu oameni din sistemul financiar-bancar care nu vedeau posibil un astfel de produs şi nu ne dădeau mari şanse de reuşită. Inclusiv clienţii erau foarte reticenţi în accesarea unui astfel de produs“, descrie Ionuţ Stan, directorul general al companiei Viva Credit, modul cum au decurs discuţiile înaintea lansării primului credit acordat exclusiv online, în 2011. Instituţia financiară nebancară pe care a fondat-o împreună cu vărul său, Viorel Stan, a ajuns în 2015 la peste 300.000 de credite acordate de la începerea  activităţii şi la o creştere cu peste 50% a cifrei de afaceri, de la 11,7 milioane de lei în 2014 până la aproximativ 18 milioane de lei anul trecut, la un număr de peste 50 de angajaţi.

    Compania a lansat în noiembrie anul trecut afacerea Viva Credit şi pe piaţa din Republica Cehă, iar pentru anul acesta şi-au propus extinderea pe încă cel puţin două pieţe din Europa. Principalii acţionari ai firmei sunt Viorel Stan, preşedinte al companiei, şi Ionuţ Stan, directorul general, care sunt veri şi deţin împreună 60% din afacere. Ei sunt şi cei care asigură managementul curent al firmei. Restul de 40% din afacere este deţinut de un investitor străin, care a contribuit la nevoia de finanţare iniţială a Viva Credit.

    Înainte de a începe proiectul Viva Credit, Viorel Stan a fost şef al departamentului business development al furnizorului de servicii de hosting Prominic.net, în Chicago. A intrat în antreprenoriat la 21 de ani, cu o afacere în domeniul consultanţei IT axată pe clienţi din Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii. A studiat la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti (1997-2002) şi şi-a consolidat pregătirea cu un MBA axat pe antreprenoriat la Emory University din Atlanta (2007-2008). Ionuţ Stan a acumulat şi el experienţă de management în domeniul financiar şi IT lucrând ca financial controller and head of corporate IT & ERP systems pentru Ţiriac Holdings, CFO pentru La fântâna şi reporting manager la Vodafone Romania.

    Anterior, a studiat cibernetica în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Ideea înfiinţării unei afaceri pe segmentul instituţiilor financiare nebancare i-a venit lui Viorel Stan în perioada în care studia în Statele Unite ale Americii, după ce a observat că pe piaţa locală nu exista o firmă care să dea credite pe termen scurt, 100% online. Au strâns capitalul necesar pentru înfiinţarea firmei – 200.000 de euro – cu ajutorul unor investitori externi şi, după procedurile de autorizare, au lansat firma în august 2010, la finalul anului fiind pregătiţi să demareze activitatea de creditare. „Investiţia financiară nu a fost foarte mare, iar pe lângă capitalul iniţial a mai fost necesară o rundă de investiţii, dar din 2012 firma se susţine din resursele proprii. Cea mai mare investiţie care nu se reflectă momentan din punct de vedere financiar este investiţia în tehnologie, întreaga platformă fiind dezvoltată inhouse şi poate fi considerată cel mai valoros bun al companiei“, spune directorul general al companiei.

    Deşi ambii antreprenori aveau experienţă in domeniul IT, sistemul de creditare online prezenta un concept nou pentru piaţa din România şi a fost nevoie de mult timp pentru clarificarea unor aspecte juridice, cât şi pentru adaptarea acestuia la specificul pieţei. „Deoarece activitatea de creditare este destul de bine reglementată în România atât din punct de vedere al autorizării BNR, cât şi al cerinţelor minime de capital, aceste lucruri au reprezentat tot atâtea provocări care trebuiau depăşite pentru începerea activităţii“, descrie Ionuţ Stan câteva dintre dificultăţile cu care s-au confruntat înainte de demararea businessului. Unul dintre elementele prin care s-au diferenţiat de celelalte businessuri ce activează în acest domeniu este produsul «credit până la salariu»: Acesta înlocuieşte clasicul «avans din salariu» pe care foarte mulţi angajaţi îl folosesc, dar care nu este întotdeauna uşor de obţinut. În multe alte cazuri înlocuieşte şi împrumuturile uzuale de la prieteni sau rude când rămâi în pană de bani“, descrie Ionuţ Stan conceptul pe care mizează.

    Prin intermediul Viva Credit, clienţii au posibilitatea să aplice online pentru aprobarea unui credit cu valoarea între 10 şi 1.000 de lei, precizând şi perioada dorită – între 1 şi 35 de zile –, iar în aceeaşi zi pot primi banii în contul bancar. „Creditul nostru nu este unul ieftin şi de aceea trebuie utilizat cu atenţie doar pentru rezolvarea unor nevoi cu adevărat urgente. Ar trebui ca sumele împrumutate să fie exact cele de care este nevoie şi pe o perioadă cât mai scurtă. În cazul nostru, creditul se poate rambursa anticipat şi costurile se reduc semnificativ. Este de dorit ca această variantă de finanţare să nu devină o soluţie pe termen lung sau utilizată foarte des“, spune Ionuţ Stan.

  • A cumpărat un tablou, iar acum poate zbura de 3.000 de ori gratis

    Miliardarul chinez Liu Yigian poate zbura oriunde în lume la clasa business, alături de familia sa, fără a mai plăti un cent – doar pentru că a cumpărat un tablou.

    Liu a câştigat licitaţia organizată de Christie’s pentru un nud al lui Amedeo Modigliani, oferind 170,4 milioane de dolari, şi urmează să plătească suma folosind cardul său American Express.

    Liu, un cunoscut colecţionar de artă şi antichităţi, a mai folosit cardul de credit pentru a plăti un obiect de 36 de milioane de dolari ce data de pe vremea dinastiei Ming.

    Cei de la American Express nu au comentat pe teme achiziţiei de 170 de milioane de dolari, dar au spus că în teorie acest lucru este posibil. “Totul depinde de relaţia pe care o avem cu respectivul client”, a spus un reprezentant al companiei.

    Liu deţine un American Express Centurion Card, cunoscut drept “cardul negru”, care se acordă doar celor mai mari clienţi. Nu există o limită de credit, dar fiecare folosire aduce puncte, aşa cum se întâmplă şi la cardurile normale. Zach Honig, redactor-şef  al site-ului ThePointsGuy.com, estimează că Liu ar putea converti punctele acumulate pe cardul său pe 3.000 de zboruri transoceanice la clasa deluxe, unde un astfel de zbor costă peste 15.000 de dolari.

    Liu, care potrivit celor de la Forbes are o avere de 1,4 miliarde de dolari, nu a folosit însă cardul pentru puncte. Guvernul chinez nu permite cetăţenilor să scoată din ţară mai mult de 50.000 de dolari anual, astfel încât folosirea cardului devine o tactică de a evita această limită – el nu plăteşte 170 de milioane celor de Christie’s, ci băncii care a aprobat transferul.

  • Omul care are 1.497 de carduri de credit. A fost numit “Mr. Plastic Fantastic”

    Walter Cavanagh are 1.497 de carduri de credit valide pentru care are o sumă disponibilă de 1.7 milioane de dolari.
    Cartea de recorduri Guinness i-a oferit titlul de “Mr. Plastic Fantastic” încă din 1971. Acesta are cel mai lung portofel din lume: are 76 de metri lungime şi cântăreşte 17.6 kg. Portofelul poate ţine până la 800 de carduri de credit, însă Cavanagh îşi tine majoritatea cardurilor într-un seif.

    “Am început să colecţionez carduri încă din 1960 când am făcut un pariu cu un prieten. Care strânge cele mai multe carduri la finalul unui an. Eu am câştigat”, spune el. Are carduri de credit de la benzinării, baruri, companii aeriene şi chiar de la un magazin de îngheţată din Texas. Cardurile au limite diferite, dar în total Walter Cavanagh are disponibil în orice moment 1.7 milioane de dolari.

    Până acum o singură companie, J.J Newberry Co., a refuzat să-i facă un card de credit. Însă asta s-a întămplat cu mult timp în urmă, în anii 70.

  • Explozia cardului de credit. Cum au ajuns romanii datori 1,5 mld de euro

    “Am de aproape trei ani un card de credit, iar singura dobânda pe care am plătit-o a fost cea normală în cazul în care nu am reuşit să achit integral în perioada de graţie suma folosită în luna anterioară. Niciodată nu am plătit dobândă penalizatoare – aceasta este plătită în momentul în care nu reuşeşti într-o lună de zile să achiţi nici măcar suma minimă de rambursat (de regulă 5% din suma folosită + dobânda normală). De mai bine de un an nu mai plătesc nici măcar dobânda asociată liniei de credit pentru că nu cheltui mai mult decât pot achita luna următoare, mă rezum la cheltuieli mai mici decât jumătate din salariul meu şi achit întotdeauna suma folosită înainte cu câteva zile de data scadentă. În plus, am un card co-branded la care banca plăteşte nişte mici bonusuri în funcţie de suma cheltuită, bonusuri care îmi acoperă taxele de administrare. Dacă toţi clienţii ar fi ca mine, rata de profitabilitate a băncilor din Romania ar scădea“, comenta un utilizator de card de credit în subsolul unui articol din Ziarul Financiar, legat de dobânzile penalizatoare de până la 50% plătite de clienţii care depăşesc perioada de graţie cu dobândă zero a cardului de credit.

    Data scadentă a cumpărăturilor făcute cu cardul de credit sau a descoperitului de cont a devenit o zi la fel de importantă ca ziua de salariu pentru 3,5 milioane de clienţi din România, după ce numărul posesorilor de astfel de forme de creditare l-a depăşit în 2014 pe cel al creditelor de nevoi personale. Băncile au reuşit să ajungă la 3,5 milioane de carduri de credit şi overdrafturi în perioada de criză, un portofoliu de împrumuturi foarte profitabil, cu cele mai mari dobânzi din piaţă, format din clienţi dornici de credite uşor de obţinut care prezintă risc mic de neplată şi despre care ştiu totul – ce cumpără şi cum şi mai ales când şi dacă îşi primesc salariul.

    Tipologia clientului citat la începutul articolului este denumită de către reprezentanţii băncilor smart shopper – clientul care preferă să se folosească de banii băncii pentru o anumită perioadă de timp decât să îşi blocheze fondurile proprii, iar în ziua scadenţei înapoiază integral datoria şi o ia de la capăt în săptămâna următoare. Antonimul smart shooper-ului este clientul care nu se poate abţine în timpul sesiunilor de cumpărături şi reuşeşte rar să achite la timp datoriile. El a transformat cardul de credit în cel mai profitabil instrument bancar al crizei. De la nici un milion de carduri de credit în luna mai 2008, numărul acestora a depăşit 2,3 milioane în vara lui 2014. După acelaşi model, descoperitul de cont a urcat de la 0,7 la 1,2 milioane de clienţi. Cumulat, datoriile populaţiei ajung la 7,3 miliarde de lei, respectiv 1,6 miliarde de euro. Cum i-au convins băncile?

     „Este o certitudine că băncile au promovat foarte agresiv aceste produse (cardul de credit şi overdraftul – n.r.), îndeosebi după instalarea crizei. Dacă privim diversitatea de facilităţi ataşate acestor produse, atunci putem uşor constata că băncile au alocat sume considerabile pentru dezvoltarea şi promovarea lor“, spune Codruţ Zbăgan, fost analist al direcţiei Management Procese Canale, Distribuţie şi Enterprise Management din cadrul Raiffeisen Bank. Cauzele sunt schimbarea de strategie a băncilor în raport cu situaţia economică, scăderea veniturilor şi a puterii de cumpărare a populaţiei, coroborate cu diminuarea drastică a creditului de consum, care au făcut ca aceste produse scumpe să reprezinte o alternativă, dar şi o sursă importantă de venit pentru bănci. Zbăgan numeşte cardul de credit instrumentul principal prin care băncile creditează sume importante la costuri foarte ridicate, dobânda putând ajunge şi chiar depăşi 30%.

    Pentru a promova acest produs şi a-l face atractiv, băncile fac uz de cel puţin trei elemente: perioada de graţie, cardul cobrandat care oferă diverse facilităţi şi discounturi şi, poate cel mai important element, ratele fără dobândă. Ratele fără dobândă transferă o parte din costurile de achiziţie către vânzătorul produselor, ştiut fiind că această formă de achiziţie este purtătoare de comision din partea vânzătorului. De exemplu, dacă un client cumpără de la un magazin online un televizor în rate cu cardul de credit, banca primeşte un comision de câteva procente din valoarea tranzacţiei. Apoi, pe parcursul ultimilor ani, băncile au reconsiderat fundamental segmentul clienţilor premium, iar cardurile de credit elitiste, cu o mulţime de beneficii ataşate, majoritatea cu limite de creditare de ordinul zecilor de mii de lei, au fost principalul produs vândut acestui segment.

    „Băncile atrag clienţii prin formalităţi reduse, gestionează clienţii astfel obţinuţi pentru vânzarea unor produse noi şi implicit obţinerea unor profituri mari aferente nivelului de comisionare ridicat. Avem tabloul unei strategii extrem de abile, faţă de care consumatorul are un grad de rezistenţă scăzut. Putem spune că băncile, prin mijloacele de promovare adecvate, reuşesc să vândă exact produsele pe care le consideră profitabile într-o anumită perioadă de timp“, rezumă Codruţ Zbăgan. De cealaltă parte, descoperitul de cont sau overdraftul atrage tot prin uşurinţa cu care este acordat şi apoi accesat şi este parte a convenţiilor de plată a salariului prin card, convenţii care sunt semnate între angajator şi bancă.

    Prin aceste convenţii se stabilesc numărul salariilor oferite ca descoperit de cont, nivelul taxelor şi comisioanelor, precum şi alte clauze prin care angajatorul comunică băncii în timp util schimbările de personal survenite, informaţie prin care băncile pot gestiona corespunzător riscul de neplată. „Interesul băncilor de a acorda acest tip de credit prin formalităţi reduse şi facile are ca scop principal profitul, ştiut fiind că aproximativ 80% din taxele de emitere şi administrare a conturilor şi cardurilor aferente convenţiilor de plată a salariului prin card sunt gratuite pentru angajat“, explică fostul analist de la Raiffeisen Bank, menţionând că, prin acest tip de credit, banca îşi asigură profitabilitatea acestei activităţi care „numai ieftină nu este“. De menţionat, overdraftul poate fi şi un cârlig prin care clienţii atraşi sunt supuşi unui proces intens de ofertare şi vânzare a altor produse bancare.

  • Disputa anului. Legea privind darea în plată a imobilelor: între speranţele debitorilor, agasarea bancherilor şi implicarea politicienilor

    A pornit de la politicieni. A animat discuţiile pe piaţa bancară, generând dezbateri aprinse. A incitat speranţele românilor cu credite ipotecare. Şi a agasat bancherii, comerciali şi centrali. Legea privind „darea în plată“ a imobilelor – „datio in solutum”, care-i permite unei persoane care a luat credit şi nu mai poate să plătească datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat, a fost aprobată în grabă în Parlament, reuşind să bulverseze, la fel de rapid, mediul bancar.

    Noile turbulenţe pe piaţa bancară vin după ce în 2010 sistemul a fost zdruncinat de Ordonanţa 50 privind creditarea persoanelor fizice, care a provocat revelaţia că prea puţini clienţi ştiu ce au semnat atunci când au luat un credit – atât din vina băncilor care au recurs inclusiv la clauze abuzive, cu condiţii prezentate în mod înşelător, cât şi din cauza superficialităţii clienţilor în general.

    Acum discuţia s-a concentrat pe zona împrumuturilor imobiliare de tot felul  – credite ipotecare, credite de investiţii imobiliare şi alte credite cu garanţii imobiliare. Debitorii care pot beneficia de legea „dării în plată” sunt persoanele fizice din România cu un credit garantat cu o ipotecă. Şi toate tipurile de garanţii imobiliare se califică – ipoteci pe case, apartamente, clădiri comerciale, terenuri – intravilane sau extravilane. În plus, legea se aplică şi pentru românii ale căror imobile ipotecate se află în procedură de executare silită, actul normativ suspendând această procedură. Problema băncilor este că în ultimii ani nu au avut foarte mult succes în procesul de executări silite.  Imobilele executate silit de bănci afişează preţuri sub media pieţei în condiţiile în care multe dintre acestea nu au reuşit să trezească până în prezent interesul vreunui cumpărător.

    Circuitul legii în forul legislativ a fost alert. La sfârşitul lunii octombrie, legea era aprobată de Senat, în noiembrie a primit votul Camerei Deputaţilor, iar în decembrie a ajuns la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Legea privind darea în plată a imobilelor a stârnit până acum reacţii puternice şi contradictorii la nivelul întregii societăţi, pornind de la pledoarii privind caracterul social şi până la atenţionări privind o posibilă înăsprire a condiţiilor de creditare, implicaţii asupra bugetului şi chiar efecte nefavorabile asupra creşterii economice. Încălcarea principiilor neretroactivităţii, predictabilităţii şi proporţionalităţii legii, precum şi a dreptului de proprietate prevăzute de Constituţia României sunt câteva dintre problemele invocate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) în privinţa legii privind „darea în plată“ a imobilelor. Şi au început să apară şi reacţii individuale de la nivelul top managementului băncilor comerciale.

    „O lege egoistă, dată în favoarea anumitor categorii de clienţi, care va afecta copiii şi pe cei tineri, care încă nu au accesat un credit”, „o iniţiativă legislativă grăbită, incompletă, vagă”, „o lege neconstituţională şi nedreaptă”. Sunt câteva dintre peceţile puse de bancheri pe legea privind „darea în plată” a imobilelor”. În ipoteza în care legea va intra în vigoare în forma actuală, bancherii prevestesc pierderi, restricţionarea drastică a accesului la creditare, efecte nefavorabile asupra sectorului imobiliar şi al construcţiilor, respectiv un recul al dezvoltării pieţei imobiliare, cu efecte colaterale greu de identificat în acest moment, cu impact pe orizontală, asupra dezvoltatorilor imobiliari, industriei construcţiilor, industriei mate-rialelor de construcţii. Costurile care vor fi absorbite de bănci vor fi transformate într-o formă sau alta la nivelul societăţii, mediului economic. Iar efectele economice ar putea să depăşească pierderile pe care legea le-ar provoca sectorului bancar, după cum anticipează bancherii.

    Condiţiile de creditare se vor înăspri în urma aplicării legii privind darea în plată, din punctul de vedere al acce-sibi-lităţii, restricţionând accesul mai ales pen-tru tineri, şi va fi blocată şi capa-citatea de refinanţare întrucât un nou produs trebuie să ţină seama de noua legislaţie. În consecinţă, relaxarea credi-tării se va opri pe seg-mentul imo-biliar şi va fi afectată capa-ci-tatea de cre-ditare generală, cu impli-caţii nefa-vora-bile şi asupra creşterii eco-no-mice, spune Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
    Subiectul potenţialilor beneficiari ai legii privind darea în plată şi pretinsul caracter social au provocat reacţii contradictorii. O sursă a dezbaterilor este faptul că legea nu vizează doar persoanele care în mod real nu mai pot rambursa creditul, ci orice debitor care nu mai vrea să plătească, favorizând astfel în special debitorii cu credite de peste 150.000 de euro, respectiv speculatorii imobiliari din perioada de boom. Însă, doar 2 miliarde de lei este suma datorată în contul creditelor ipotecare „de business“ peste plafonul de 150.000 fiecare. Această sumă nu pare să genereze probleme foarte grave la nivelul sistemului bancar. Comparativ, peste 470.000 de debitori au credite ipotecare, pentru investiţii imo-biliare şi alte împrumuturi cu garanţii imo-biliare sub plafonul de 150.000 de euro. În acest caz, sumele datorate sunt mult mai mari, de circa 72 miliarde de lei.

    O problemă adusă însă în discuţie de BNR este că ipotecarele de peste 150.000 de euro au restanţe mai mari. În timp ce la creditele sub 150.000 de euro ponderea sumelor restante faţă de cele datorate este de 1,69%, la împrumuturile ipotecare peste acest plafon ponderea este cuprinsă între 11,67% şi 46%, conform BNR.

    Banca centrală a estimat că impactul legii asupra sistemului bancar se ridică la circa 2-4 miliarde de lei, ceea ce nu induce direct risc sistemic. Banca centrală a avertizat însă că există riscul declanşării „hazardului moral“, respectiv „contaminarea” românilor cu împrumuturi cu garanţii imobiliare, care nu au restanţe, de a nu-şi mai plăti ratele şi a da casele înapoi băncilor. Legea „dării în plată“ afectează direct circa 70.000 de români cu restanţe la toate categoriile de ipotecare, din care unii au casele executate de bănci. Însă întrebarea este câţi dintre cei 475.700 de debitori cu garanţii ipotecare vor decide să nu mai achite ratele caselor prea scumpe.

    S-a făcut o simulare a efectelor legii de către Direcţia de Stabilitate din BNR din care reiese că, pe 16 scenarii alese, în şase dintre ele una dintre bănci intră direct în faliment. Dar scenariile nu sunt publice. Pentru sistemul bancar, în acest moment riscul de reglementare legislativă este mai puternic decât riscul extern şi începe să pună piedici înfăptuirii unor tranzacţii pe piaţa românească, vin avertismente de la banca centrală. Mingea este acum în terenul preşedinţiei, care poate decide să dea undă verde legii privind „darea în plată” sau să o retrimită în Parlament, sub presiunea lobbyului politicienilor şi a lobbyului bancherilor.
     

  • Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Despre furtuna stârnită de CEO-ul care şi-a plătit angajaţii cu câte 70.000 de dolari

    Pe 13 aprilie, Dan Price, tânărul CEO al Gravity Payments, companie din Seattle ce procesează plăţi cu cardul de credit, le-a spus angajaţiilor săi că le oferă un salariu minim de 70.000 de dolari pe an. Pentru unii a însemnat dublarea salariului. Pentru a face acest lucru, Price a anunţat că-şi va reduce salariul de 1,1 milioane de dolari, o decizie radicală în inima capitalismului. Unii l-au denunţat ca fiind un socialist, alţii ca fiind un Robin Hood.

    La momentul anunţului erau prezenţi jurnalişti de la New York Times şi NBC News, iar la scurt timp alte zeci de jurnalişti l-au invitat la interviuri, aşa că povestea CEO-ului darnic a făcut înconjurul lumii.

    Imediat după anunţ, compania a fost inundată de CV-uri, iar doi angajaţi au demisionat, motivând că această decizie nu este dreaptă pentru cei care câştigau mai mult. Lucrurile nu s-au oprit aici: Price a fost dat în judecată de fratele său, Lucas, care deţine 30% din Gravity, spunând că a abuzat de putere şi şi-a mărit nejustificat salariul. Dan Price a insinuat că fratele lui l-a dat în judecată deoarece nu a fost mulţumit de generozitatea sa. „Ştiu că această decizie este una radicală şi îmi pare rău că a apărut o ruptură în relaţia cu fratele meu“, a declarat el pentru Seattle Times. Dezvăluirea l-a făcut să pară o victimă. A fost lăudat de Esquire şi curtat de agenţi literari. Însă lucrurile nu sunt chiar aşa cum par, scrie Bloomberg Businessweek.

    CU CE SE OCUPĂ GRAVITY. Gravity este intermediarul dintre comercianţi şi companiile mari precum Visa sau Mastercard. Pe scurt, dacă ai plătit cu cardul de credit un sandviş în Seattle, Gravity se ocupă de transferul celor 6 dolari de la bancă către restaurant. Bineînţeles, Gravity păstrează o parte din bani.


    Dan Price era adolescent şi cânta într-o cafenea când a aflat pentru prima dată de procesarea plăţilor cu carduri. Proprietarul localului se plângea des de plăţile pe care trebuia să le suporte atunci când clienţii achitau cu cardul. În 2003, Price a început facultatea, iar anul următor a înfiinţat, alături de fratele său, Gravity. În 2005 s-a căsătorit, iar în 2006 a devenit CEO-ul companiei.
    Criza financiară din 2008 nu a ocolit Gravity. În doar câteva săptămâni, compania a pierdut cam 20% din business. „Ne-a schimbat profund. Dintr-o companie cu un profit modest am ajuns să pierdem bani în fiecare lună.“ Abia în 2012 salariile angajaţiilor Gravity au început să crească, iar fiecare majorare de salariu a adus un profit mai mare, susţine Dan Price.
    Dacă în 2011 câştiga în jur de 50.000 de dolari pe an, după cum a mărturisit chiar el la Aspen Ideas Festival, după numai un an salariu său anual a sărit la 1 milion de dolari, iar achiziţia unei case cu piscină în august 2012 confirmă acest lucru: el a plătit 900.000 de dolari cash pentru locuinţă.

    În 2013, Price spune că Gravity l-a angajat pe consultantul Towers Watson pentru a-i analiza veniturile. La recomandarea acestuia, Dan Price ar fi putut să-şi mărească salariul de 1,1 milioane de dolari. „Dar am ales să nu fac asta“. Oricum ar fi, salariul lui este atipic pentru o companie de mărimea Gravity. Finanţele companiei nu sunt publice, dar Dan Price spune că venitul brut ajunge la 150 de milioane de dolari în 2014 şi va creşte la 200 de milioane în 2015. Potrivit publicaţiei Chief Executive, salariul mediu pentru un CEO al unei companii cu venituri asemănătoare Gravity, incluzând şi bonusurile, ar ajunge la 710.000 de dolari. CEO-ul JetPay, competitor direct al Gravity, care procesează un număr similar de tranzacţii, a câştigat în 2014 doar 355.000 de dolari. Când reporterul Bloomberg l-a confruntat cu aceste date, Price a evitat răspunsul, iar într-un final a spus: „Nu mi-am majorat salariul niciodată fără acordul boardului“. Boardul însă era format din el şi fratele lui. Numai că avocatul lui Lucas Price, Greg Hollon, nu este de acord cu această afirmaţie, spunând că Dan Price şi-a mărit salariul de-a lungul anilor, deşi Lucas a obiectat în nenumărate rânduri.

    Dan Price povesteşte că atunci când a mărit salariile tuturor s-a gândit la o lucrare a economiştilor Angus Deaton şi Daniel Kahneman, în care se arăta că mulţumirea oamenilor este direct proporţională cu creşterea veniturilor, însă doar până la suma de 75.000 de dolari.
    Gravity avea 120 de angajaţi, iar fiecare câştiga, în medie, ceva mai puţin de 50.000 de dolari. Asta însemna că avea nevoie de 1,8 milioane dolari pentru a duce salariul fiecărui angajat la 70.000 de dolari. O mare parte din această sumă putea fi dedusă din salariul său de 1,1 milioane de dolari şi a crezut că această mărire de salariu ar creşte productivitatea personalului.

    Ryan Pirkle, responsabil pentru comunicarea Gravity, a spus că odată cu unele măriri salariale din 2014, Price i-ar fi spus: „Vreau ca oamenii potriviţi să promoveze povestea asta. Vreau exclusivitate“. Probabil de aceea jurnaliştii de la New York Times şi NBC News au fost prezenţi la momentul anunţului.

     

  • Antreprenorii pot beneficia de credite de 22.000 – 110.000 lei, garantate de instituţiile europene

    Comisia Europeană şi Fondul European de Investiţii au lansat pe 19 octombrie la Bruxelles creditul EaSI pentru microîntreprinderi garantat de UE, sub Programul pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială – EaSI, încheind convenţii cu cinci instituţii de finanţare din cinci ţări europene, printre care şi Nextebank, prima bancă din România care intermediază creditul respectiv. 

    Valoarea creditului EaSI poate fi între 22.000 lei şi 110.000 lei, fiind acordat exclusiv în lei, pentru o perioadă de creditare de până la maxim 60 de luni. Companiile eligibile trebuie să aibă minim 12 luni de activitate, o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane de euro şi maxim 10 angajaţi, la momentul obţinerii finanţării. 

    Creditul poate fi destinat atât investiţiilor, cât şi capitalului de lucru necesar microîntreprinderilor din aproape toate sectoarele de activitate, inclusiv cel agricol, indiferent de forma juridică de organizare a microîntreprinderii (SA, SRL, PFA, Producatori agricoli, etc). Rambursarea creditului EaSI este flexibilă, calendarul de rambursare putând fi personalizat în funcţie de nevoile microîntreprinderii, inclusiv în rate sezoniere.
    Spre deosebire de un credit standard, întreg procesul şi documentaţia pentru întocmirea dosarului de credit sunt mult simplificate. Astfel, accesarea EaSI nu presupune avans pentru planurile de investiţii şi nici garanţii din partea clientului, întrucat creditul este garantat de către Comisia Europeana şi FEI prin intermediul Programului pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială. Garanţia este gratuită şi acoperă 80% din valoarea creditului; pentru restul de 20% Nextebank nu solicită garanţii suplimentare.

    Un program similar a fost lansat în premieră la nivel naţional, în 2012, de către PATRIA Credit IFN. Ulterior, în mai 2015, Nextebank a preluat portofoliul PATRIA Credit şi a continuat să sprijine dezvoltarea microîntreprinderilor, obţinând acordul Comisiei Europene şi al FEI pentru lansarea creditului EaSI.
    “În ultimii ani, antreprenorii români au început să dezvolte proiecte din ce în ce mai inovative, însă dezvoltarea lor este îngreunată de lipsa garanţiilor necesare obţinerii de credite. Misiunea pe care Nextebank o preia de la PATRIA Credit este să propună soluţii de creditare simple şi rapide, flexibile şi personalizate pentru afaceri mici cu planuri mari, chiar dacă firmele nu au garanţiile necesare obţinerii finanţării”, a declarat Bogdan Merfea, CEO Nextebank.

    “Principalul scop al programului EaSI, estimat să mobilizeze cca 237 milioane de euro, este de a veni în ajutorul microîntreprinderilor care vor să se dezvolte, dar nu dispun de susţinerea financiară necesară. Programul îşi propune, astfel, să susţină dezvoltarea de noi locuri de muncă prin acordarea împrumuturilor către aproximativ 20.000 de microîntreprinderi europene”, a declarat Cristina Dumitrescu, Microfinance Investment Manager, Fondul European de Investiţii.

    În cadrul Programului pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială (EASI), Comisia Europeană sprijină microfinanţarea şi finanţarea antreprenoriatului social cu un pachet de 193 de milioane de euro pentru perioada 2014-2020. Scopul este de a spori accesul la microfinanţare, adică împrumuturi de până la 25.000 de euro, în special pentru persoanele vulnerabile si microîntreprinderi. În plus, pentru prima dată, Comisia Europeana va sprijini de asemenea şi întreprinderile sociale, prin investiţii de până la 500.000 de euro. Sprijinirea microfinanţării şi a antreprenoriatul se va implementa pentru început prin garanţia EASI, care va permite furnizorilor de microcredite şi investitorilor în antreprenoriate sociale să intre în contact cu antreprenori care nu aveau până acum capacitatea să obţină o finanţare din considerente de risc. Comisia Europeană a selectat FEI pentru implementarea garanţiei EASI.

    Nextebank este o bancă românească, fondată în anul 1993. Începând cu luna aprilie 2014, instituţia are un nou acţionar principal: Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF). Principalii investitori în EEAF sunt Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Fondul European pentru Investiţii (FEI) – parte din grupul Băncii Europene pentru Investiţii, Banca de Comerţ şi Dezvoltare a Regiunii Mării Negre, DEG – parte a grupului bancar german KFW. În mai 2015, Nextebank a preluat de la Patria Credit IFN linia de afaceri de microcreditare, estimată la aproximativ 62 milioane EUR şi 10,000 clienţi activi.

  • După 20 de ani, primul fond de investiţii lansat în România, RAEF, a fost închis

    Primul fond de investiţii lansat în România, RAEF, a fost închis oficial în urmă cu trei săptămâni. În portofoliul lui Horia Manda, CEO-ul Axxess Capital, rămân BAF şi EEAF, care mai au şi bani de investit, şi businessuri de crescut, şi exituri de planificat.

    Pe Horia Manda îl încearcă o oarecare nostalgie când povesteşte despre închiderea RAEF. Fondul de investiţii, primul care s-a dezvoltat în piaţa din România (în anii 90), adună în portofoliul său atât poveştile celor 24 de afaceri în care a investit, cât şi evoluţia unui domeniu neexistent pe piaţa locală până în acel moment.

    Povestea RAEF a început în 1995, când guvernul american a susţinut dezvoltarea, şi în România, a unui fond de investiţii care a fost capitalizat cu 50 de milioane de dolari şi care a avut ca principal scop investiţii în companii care să reprezinte exemple de succes pentru economie. „Mentalul colectiv are o memorie scurtă“, zâmbeşte Horia Manda: „În România şi în Albania, aceste Enterprise Funds au fost înfiinţate în 1995, în timp ce în celelalte ţări din regiune ele au înfiinţate mai devreme (în Polonia, Ungaria, Cehia şi Bulgaria în 1990, iar în Rusia şi în Ucraina în 1992). Această întârziere s-a datorat perioadei lungi de instabilitate care a caracterizat climatul socio-politic din aceste ţări la începutul anilor ’90 (când România era în „convalescenţă“ după „mineriade“, iar Albania după războiul civil) şi a avut drept consecinţă imediata reducere a alocărilor de capital către aceste ţări, sub alocările la care ar fi potenţial acces în raport cu dimensiunea populaţiei (de ex. Polonia a primit 250 milioane dolari, în timp ce Bulgaria a primit 50 milioane de dolari, ca şi România). Am fost aşadar ultimele două fonduri, cu alocări mai mici, dar, lucru foarte interesant, şi cu succes mai mare“.

    Investitor de meserie, Horia Manda măsoară succesul RAEF (în cadrul căruia a lucrat din 1997 şi a cărui conducere a preluat-o în 2001), prin IRR-ul său (internal rate of return), care a atins 25% pentru aceşti 20 de ani. Cei 25% reprezintă însă o medie, după cum povesteşte Horia Manda: „Au fost 24 de companii în portofoliul RAEF. Unele dintre ele au fost companii foarte mici, unele au fost greenfield-uri (pentru că am încercat diverse structuri), unele nu au avut succes, s-au mai pierdut şi bani. A fost practic un proces de învăţare. Din 1999, a început perioada comercială a fondului, în care am devenit mult mai selectivi cu investiţiile şi performanţele au devenit mult mai bune, permiţând IRR-ul acesta. Prima perioadă, până în 1999, a fost de încercare, s-au pierdut bani în mai multe deal-uri, a fost o perioadă de development, am încercat susţinerea unor companii fără a avea un scop comercial precis, am încercat revitalizarea pieţei. Chiar şi aşa, în această perioadă iniţială multiplul realizat la exit a fost de aproape de două ori banii investiţi, iar IRR-ul pentru intervalul 1995-1998 a fost de 9%.

    După anul 1998, când am început investiţiile care ne-au făcut şi renumiţi, mai ales cele din sectorul financiar – Banca Agricolă, Banca Românească, cele trei firme vândute la GE Money –, am realizat câştiguri până la de patru ori banii investiţi şi un IRR de 55% pe portofoliu“. Horia Manda se uită cu atenţie pe hârtiile unde sunt trecute performanţele RAEF (total sumă investită: 88,1 milioane de dolari şi total sumă realizată: 275,2 milioane de dolari) şi ţine să precizeze că, deşi fondul s-a închis, moştenirea lăsată înseamnă mai mult decât cifrele de pe masa lui: „La terminarea activităţii investiţionale a Fondului RAEF, suma de 25 milioane de dolari – jumătate din suma capitalizării iniţiale – a fost restituită Guvernului American, iar restul câştigurilor realizate de către RAEF au fost donate de către Guvernul American unei Fundaţii – Romanian–American Foundation („RAF“) -, care a pornit astfel la drum în anul 2009 cu o finanţare alocată de aproximativ 150 de milioane de dolari, fiind cea mai mare fundaţie din România. Aşadar, RAEF a lăsat în urmă o moştenire importantă, dat fiind că această fundaţie este activă şi susţine interesele românilor în educaţie, antreprenoriat şi dezvoltare comunitară. În plus faţă de banii lăsaţi Fundaţiei, RAEF a lăsat în spate şi echipa de la Axxess Capital, expertă în activităţi investiţionale“.

    Echipa de la Axxess Capital se concentrează acum pe celelalte două fonduri, BAF şi EEAF. „Mai avem încă bani de investit din ultimul fond, EEAF, cu o perioadă de investiţie care se prelungeşte până în noiembrie 2016. Practic urmează să mai investim şi să mai facem 2-3 tranzacţii care vor însuma 25-30 milioane de euro“, spune Horia Manda, cea mai aproape de finalizare fiind o potenţială intrare a EEAF în acţionariatul unei companii din Serbia, o piaţă nouă pentru Axxess.

    Închiderea RAEF a avut loc odată cu vânzarea completă a ultimei companii deţinută de fond, Patria Credit. Tranzacţia prin care Patria Credit (deţinută de RAEF şi BAF) a fost preluată de Nextebank (o investiţie a EEAF, cel mai nou fond al carui consultant investiţional este Axxess Capital) a fost prima tranzacţie realizată în acest an de compania de investiţii: „S-a făcut un transfer de business, care s-a finalizat în luna mai 2015, iar în octombrie s-a finalizat procesul de preluare a Patria Credit de către Nextebank, care a devenit 100% acţionarul Patria Credit“.

    Horia Manda povesteşte că, încă de când EEAF a achiziţionat Nextebank (bancă fondată în 1993 şi preluatăintegral de EEAF în mai 2014), a dorit să consolideze experienţa acumulată în cei peste şapte ani de dezvoltare în grup a Patria Credit, care a devenit între timp liderul companiilor de microfinanţare din estul Europei: „Strategia a fost de a prelua şi de a dezvolta într-un setup bancar – prin reţea, ofertă de produse de economisire, dar şi alte servicii şi tranzacţii bancare – clienţii avuţi până atunci, firme mici şi foarte mici, din zona rurală (menţionez că zona rurală înseamnă pentru noi si oraşele mici, nu neapărat numai satele unde serviciile bancare nu sunt bine sau deloc reprezentate). Am învăţat în aceşti 7 ani cum să gestionăm riscul pentru asemenea finanţări şi, cu toată această experienţă acumulată, am decis să preluăm toată expertiza şi activitatea Patria în cadrul Nextebank. Banca nu va face exclusiv servicii pentru acest tip de client, dar va fi un pilon foarte important în strategia băncii, pe care dorim să o diversificăm: vom aborda segmentul persoanelor fizice, ceea ce nu am făcut în Patria, dar vom merge şi către companiile mici şi medii – practic vom intra şi pe zona IMM“. Chiar dacă activitatea Patria va deveni o parte a băncii, Horia Manda spune că doreşte să menţină avantajul obţinut de Patria pe anumite segmente, cum ar fi serviciile de creditare pentru agricultură – „nu neapărat spre fermele mari, ci tot în zona unde suntem acum foarte puternici, în afacerile mici si medii din agricultură, cum este zona legumicolă, unde avem o poziţie bună. Pe zona de microfinanţare, Patria Credit are o cotă de piaţă de 14%. Este o bază de plecare bună pentru a construi. Asta a fost şi gândirea, pentru că atunci când am cumpărat Nextebank, banca avea un număr mic de clienţi şi o expunere redusă de retail, iar noi am preluat practic platforma pe care să putem construi“. 

     

  • Cum au scăzut 1% cei mai bogaţi la 0,7%

    Este vorba de acel magic 1% din cetăţenii planetei care deţineau jumătate din averea mondială. Acum procentul a scăzut. Nu vă îngrijoraţi, bogaţii au rămas tot bogaţi, dar acum piramida averilor lumii are în vârf 0,7%, care deţin jumătate din bogăţie, în timp ce 71% din cetăţenii planetei au averi mai mici de 10.000 de dolari.

    Practic avem de-a face, conform analiştilor de la Credit Suisse, care au întocmit studiul anual asupra evoluţiei averilor lumii, cu o accentuare a inegalităţilor în distribuţia averii.

    Noutatea este reducerea, pentru prima dată după 2008, a numărului celor foarte bogaţi, cu averi mai mari de un milion de dolari, al căror număr este în acest an de 34 de milioane în întreaga lume. Cu totul, cei foarte bogaţi deţin 112.900 miliarde de dolari, adică 45,2% din averea mondială.

    Inegalitatea în distribuţia averii a devenit un subiect la modă în ultima perioadă, drept doavadă stau atât analiza efectuată de Thomas Piketty în „Capitalul în secolul XXI“, dar şi acordarea premiului Nobel pentru economie, în acest an, lui Angus Deaton, profesorul de la Princeton în vârstă de 69 de ani specializat în analiza inegalităţii.

    Conform Credit Suisse, în jur de 20% din locuitorii ţărilor dezvoltate intră în categoria celor cu averi mai mici de 10.000 de dolari, dar ponderea creşte în India sau în Africa până la 90%. Statele Unite este ţara cu cei mai mulţi milionari, ponderea americanilor în clubul bogaţilor crescând la 46% în acest an, faţă de 41% anul trecut. Europa a pierdut 2 milioane de milionari.

    Interesantă este şi analiza topului, a vârfului piramidei celor mai bogaţi. Astfel, 123.800 de persoane, din care circa jumătate sunt americani, au averi mai mari de 50 de milioane de dolari, iar 1.337.700 de pământeni au averi între 10 şi 50 de milioane de de dolari. 

    Pe regiuni, doar americanii şi chinezii au înegistrat creşteri ale averilor, cu 3,2%, respectiv 5,9%. În Europa averile au scăzut în medie cu 12,5%, în America Latină cu 18,5% iar în zona Asia – Pacific cu 12%. Practic, averea europenilor a scăzut cu 10.664 miliarde dolari, în timp ce avuţia totală a americanilor a crscut cu 3.897 miliarde dolari. Practic, averile cetăţenilor din Belgia, Spania, Austria, Finlanda, Franţa, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Norvegia, România, Turcia, Rusia şi Ucraina au înregistrat scăderi cuprinse întrre 15 şi 40% din valoare.

  • Culmea ironiei: după ce sunt jefuite, băncile îşi tratează mai bine noii clienţi

    În Colombia au avut loc 835 de jafuri bancare între 2003 şi 2011. Paola Acevedo şi Steven Ongena au decis să realizeze un studiu pe această temă, numit “Fear, anger and credit: On Bank robberies and loan conditions”, şi au descoperit că banca care a fost jefuită îşi tratează preferenţial clienţii în căutarea unui împrumut, relatează The Economist.

    Numărul de credite nu a crescut, în schimb durata împrumutului emis a crescut cu până la 70% în perioada de după incident. Perioada de creditare a împrumutului, în Columbia, este de 5,4 luni, iar după un jaf această perioadă creşte la 8,7 luni. De asemenea, bancherii cer garanţii mai mari, dar oferă dobândă mai mică decât în mod normal.

    Astfel bancherii nu trebuie să se întâlnească prea des cu noi clienţi, iar garanţiile mai mari scurtează procesul de aprobare a creditului.

    Interesant este faptul că aceste schimbări se întâmplă doar în urma unui jaf armat. Jafurile mai puţin traumatizante nu au acelaşi efect.