Tag: CÎŢU

  • Florin Cîţu vrea să informatizeze ANAF cu ajutorul CSAT

    Ministrul Finanţelor Florin Cîţu va solicita CSAT să declare informtizarea ANAF şi a Ministerului Finanţelor proiecte de importanţă naţională, pentrua putea fi realizate prin încredinţare directă, cît mai repede.

    CSAT este modul în care ministrul încercă să ocolescă birocraţia şi funcţionarii care nu-şi fac datoria. „Să putem merge pe încredinţare directă, să avem acest soft, să conectăm ANAF la secolul acesta în câteva luni, sper ca în martie, aprilie. Sunt oameni care sunt acolo care par să vrea să facă doar rău României. Nu există nicio scuză, decât rea voinţă şi poate şi alte interese”, a spus ministrul la Digi 24.

    Ministrul spune că faptul că sistemul informatic de la ANAF nu funcţionează este o problemă de securitate naţională.

    Cîţu a spus că pentru proiect se va face o cercetare de piaţă în urma căreia va fi aleasă firma sau firmele care se vor ocupa de informatizare. „Procedura e mult mai rapidă, nu se încredinţează primei firme venite. Costul nu pot să îl spun, dar veniturile pe care sperăm să le încasăm, dacă ne uităm în alte ţări după informatizarea Autorităţii Fiscale, vorbim de zeci de miliarde de lei. Deci costul va fi nesemnificativ, comparativ. Banii au fost acolo tot timpul de la buget pentru informatizare şi s-au cumpărat servere care staul pe holuri de trei ani de zile. Şi de la Banca Mondială. Acolo au fost bani de la Banca Mondială şi 30 de milioane de la buget”, a spus ministrul.

    Cîţu a precizat că firmele au fost obligate să cumpere casele de marcat fiscale, care să comunice cu Fiscul, fiind aplicate şi amenzi, dar că statul nu a făcut nimic pentru informatizare.

  • Cîţu: În România investiţile nu mai sunt penalizate sau suprataxate, aşa cum au făcut socialiştii

    România a schimbat direcţia şi investiţile în ţară noastră nu mai sunt penalizate sau suprataxate aşa cum au făcut socialiştii în ulitmii trei ani, spune într-o postare pe Facebook ministrul Finanţelor Florin Cîţu, aflat la Viena, la Forumul Europei Centrale şi de Est – Euromoney.

    „Astăzi am început la Viena trei zile de discuţii cu investitori din toată lumea interesaţi de România. Schimbarea guvernării în noiembrie anul trecut a readus România în atenţia acestor investitori. Competiţia pentru capital este acerbă, nu doar cu ţările din regiune”, adaugă Cîţu.

    Subiectele aflate pe agenda conferinţei Euromoney sunt perspectivele macroeconomice pentru Europa Centrală şi de Est pentru 2020 şi analiza economiei fiecărei ţări din regiune.

    Totodată, pe 16 ianuarie, ministrul Cîţu va participa la conferinţa UniCredit.

  • Teodorovici: Am lăsat colegului meu de la Finanţe, Cîţu, un proiect de buget cu un deficit de 2,82%

    Eugen Teodorovici a declarat că a lăsat la Ministerul de Finanţe un proiect de buget pentru anul viitor care prevede un deficit de 2,82%. Social-democratul a precizat că aşteaptă ca Guvernul să prezinte public proiectul de buget pentru a putea compara datele din cele două documente.

    „Nu, proiect de rectificare nu se putea face, pentru că a fost moţiunea şi noi am rămas implicit fără această putere de a legifera. Calcule făcute şi un proiect de buget a fost lăsat colegului meu, Cîţu, la Finanţe, cu un deficit de 2,82%. Aştept să prezinte public Guvernul Orban proiectul de buget pentru a compara datele din aceste două proiecte. Ce am lăsat noi, cu ce propun dânşii a se merge în Parlament pentru o discuţie şi desigur un vot în Parlament”, a afirmat Eugen Teodorovici, sâmbătă la Antena 3, întrebat dacă a lăsat un proiect de rectificare bugetară înainte de a pleca de la MFP.

    El a vorbit despre faptul că PNL a prezentat deficitul mai mare decât cel real, iar guvernarea PSD planificase pe acest an un deficit de 2,76%.

    „Deficitul mai mare decât ar fi real. Noi am planificat pentru anul acesta un deficit de 2,76%. Cred că nimeni nu îşi poate închipui că noi singuri, eu ministru de Finanţe, proiectam un buget pentru noi, partid de guvernământ, PSD, cu un deficit care să sară de 3%. În cel mai rău caz s-ar fi închis acolo undeva în marja lui 3% şi noi am fi putut uza de acea clauză europeană de investiţii care spune că dacă depăşeşti până la 0,5 cei 2%, atunci Comisia îţi consideră această depăşire ca fiind, ca să zic aşa, în marja permisă. Noi am discutat şi anii trecuţi despre această posibilă clauză care merge până la 0,5”, a explicat Teodorovici.

    Senatorul PSD a mai spus că PNL poate face orice rectificare bugetară doreşte, însă nu trebuie să urce peste ţinta de deficit de 3%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Teodorovici spune despre Florin Cîţu că este şantajist şi o marionetă

    „Uite cine vorbeşte de Al Capone! Tocmai acest Vasile Cîţu, care şi-a etalat acum o nouă calitate – cea de şantajist! Îl întreb: acest curaj şi l-a descoperit înainte sau după vizita la Palatul Cotroceni? Întâi m-a ameninţat cu plângeri penale, apoi a aruncat cursul valutar în aer şi s-a răzgândit, spunând că a fost doar o metaforă…cam neinspirată şi mult prea costisitoare pentru economie, aş adăuga eu. Acum mă ameninţă cu o alta instituţie, Curtea de Conturi. Ceea ce Vasile Cîţu nu ştie, este că eu nu mă las ameninţat sau şantajat de nimeni, cu atât mai puţin de o persoană manipulabilă şi vulnerabilă. Eu voi continua să #insistpentruRomania, în ciuda ameninţărilor lui Vasile Cîţu, pe care nu-l ajută nici discursul, nici poziţia, ca să abordeze comportamentul de mafiot. Şi totuşi, această tentativă de şantaj şi aceaste ameninţări penibile nu fac decât să trădeze faptul că Vasile Cîţu este o marionetă. Întrebarea este cine trage sforile? Aşa că îl somez public pe Vasile Cîţu să spună de cine este controlat? Şi-l mai somez public să enumere toate întâlnirile pe care le-a avut de când a preluat mandatul de Ministru al Finanţelor Publice! Atrag atenţia asupra faptului că Ministrul Finanţelor Publice este membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, deci Vasile Cîţu trebuie să ne spună dacă are întâlniri neoficiale cu structuri oculte care-l alimentează cu documente, bileţele şi măsuri!”, scrie Teodorovici.

    Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, l-a avertizat pe predecesorul său, Eugen Teodorovici, că va face public un document guvernamental ce arată că PSD nu intenţiona să majoreze pensiile în 2020. “Un mesaj clar pentru Eugen Teodorovici, pentru că în ultima perioadă a început cu acuzaţii care nu au niciun fundament. Dacă continuă în această direcţie mă văd forţat să public un document prezentat în Guvernul României care arată foarte clar că PSD nu avea nicio intenţie să aplice legea pensiilor în 2020”, a spus ministrul, luni, într-o conferinţă de presă.nEl a citit un paragraf din concluzia documentului respectiv şi a spus că publicarea lui este o decizie politică ce trebuie luată în PNL. Acesta nu a precizat ce instituţie a elaborat documentul.

    Căţu a adăugat că încă din luna aprilie Eugen Teodorovici ştia că deficitul bugetar ar putea depăşi 4% din PIB, conform unor note interne din minister. Ministrul a prezentat documente care arătau că încă din ianuarie sau aprilie 2019 ministrul Teodorovici şi premierul Viorica Dăncilă erau informaţi de specialiştii din minister că deficitul ar putea depăşi 4% din PIB, în condiţiile în care veniturile la buget nu puteau atinge nivelul preconizat.

    Cîţu a spus că notele interne vor fi prezentate Curţii de Conturi.

  • Ministrul Teodorovici ştia din aprilie 2018 că deficitul ar putea depăşi 4% din PIB

    Încă din luna aprilie ministrul PSD al Finanţelor Eugen Teodorovici ştia că deficitul bugetar ar putea depăşi 4% din PIB, conform unor note interne din minister citite de ministrul Finanţelor Publice Florin Cîţu la conferinţa de presă de joi. 

    Ministrul a prezentat documente care arătau că încă din ianuarie sau aprilie 2018 şi ministrul Teodorovici şi premierul Viorica Dăncilă erau informaţi de specialiştii din minister că deficitul ar putea depăşi 4% din PIB, în condiţiile în care veniturile la buget nu puteau atinge nivelul preconizat.

    Cîţu a spus că documentele vor fi prezentate Curţii de Conturi.

  • Senatul votează, luni, moţiunea împotriva lui Florin Cîţu, la doar o lună de la preluarea Finanţelor

    Senatul dezbate şi votează, în Plenul de luni, moţiunea simplă cu titlul „Guvernare PNL-numele tău este austeritate”, depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu. Audierea are loc la doar o lună de la preluarea mandatului de ministru de către senatorul liberal.

    Pe ordinea de zi a şedinţei Senatului de luni se află dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu. Plenul începe la ora 16:00.

    Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat că luni va da detalii, în premieră, despre bugetul pe 2020 şi despre un plan de măsuri pentru stabilizarea economiei naţionale, după dezbaterea şi votul moţiunii simple.

    Planul elaborat de Cîţu vizează şi eliminarea dezechilibrelor macroeconomice pe care economia le-a adunat în ultimii trei ani de guvernare social-democrată, potrivit ministrului de resort.

    Liberalul s-a angajat, prin declaraţii publice, ca deficitul pe 2020 să se apropie de circa 3,5% din PIB şi ca rata nominală de creştere a cheltuielilor bugetare să nu fie mai mare de 4%. Aceasta din urmă este o cerere a Comisiei Europene transmisă în recomandările din luna iunie a acestui an.

    Premierul Ludovic Orban a afirmat că moţiunea simplă depusă de social-democraţi împotriva ministrului Finanţelor Florin Cîţu constituie încă o ocazie de a prezenta “nenorocirea lăsată de guvernanţi iresponsabili”. Acesta a pus la îndoială veridicitatea datelor din alcătuirea bugetului de stat al PSD.

  • Florin Cîţu: Evaluăm programele PSD. Este clar că trebuie să reducem deficitul

    Cabinetul Orban este în proces de evaluare a programelor economice ale Guvernului anterior, iar programele care nu sunt benefice vor fi eliminate, deoarece deficitul pentru anul viitor trebuie redus, a anunţat sâmbătă ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

    “Obiectivul nostru e acela de a elimina risipa şi de a fi siguri că banii colectaţi din taxe şi impozite merg către domenii productive din economie şi eu cred că e suficient. Ştiţi foarte bine că pentru anul viitor construcţia bugetului porneşte de la un deficit de 4% (4,4% – n.r.) şi trebuie să le arătăm partenerilor şi investitorilor că suntem parteneri responsabili. De aceea am luat mai multe măsuri în calcul, mă uit la evaluarea acelor programe pe care le-a promovat guvernul trecut să vedem care dintre ele au fost bune pentru economie şi care nu au fost bune”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la Realitatea Plus.

    Ministrul Finanţelor a precizat că printre măsurile aflate în analiză se numără eliminarea cumulării pensiei cu salariul de la stat. Toate reducerile de cheltuieli analizate vor duce deficitul la 3,5% din PIB în anul 2020, a adăugat liberalul.

    “Pentru anul viitor, dacă continuăm cu programele PSD care aruncau bani în stânga şi dreapta, dezechilibrele economice s-ar fi accentuat. De aceea există un set de măsuri pe care dorim să-l luăm, le vom discuta în primul rând politic în Partidul Naţional Liberal. Ne vom uita şi la eliminarea acelui cumul de pensii cu salariile, la stat. Mi se pare că e o măsură care nu îşi are rostul şi e o măsură care a favorizat. (…) Ideea e că toate aceste programe sunt evaluate şi vedem dacă măsurile sunt benefice pentru România. Poate unele sunt bune şi vor rămâne. E clar că trebuie să reducem deficitul pentru anul viitor şi de aici şi aceste măsuri”, a explicat Cîţu.

    Întrebat dacă Executivul Orban pregăteşte multe concedieri în sectorul public, Florin Cîţu a spus că trecerea de la 24 la 16 ministere dă un semnal că este necesar un aparat de stat mai suplu.

    “Nu poţi rămâne cu acelaşi aparat. Am spus înainte de a intra la guvernare că vom avea un guvern suplu cu 16 ministere, am făcut asta. Am spus că sectorul privat nu va mai duce povara ineficienţei unor măsuri de stânga, am făcut asta. Acum trebuie să mergem mai departe şi avem soluţii, pentru că dacă nu vom lua măsuri, vom fi penalizaţi şi de investitori, şi de Comisia Europeană şi de toţi partenerii noştri”, a completat ministrul de Finanţe.

    El a mai spus că 2020 este anul de stabilizare a economiei şi de înscriere a creşterii economice pe o traiectorie sustenabilă care să înceapă încă din 2021.

    “Anul 2020 e unul de stabilizare şi curăţare a economiei”, a conchis Cîţu.

    Anterior, ministrul de Finanţe anunţa, pe Facebook, că luni va da detalii, în premieră, despre bugetul pe 2020 şi despre un plan de măsuri pentru stabilizarea economiei naţionale, după moţiunea simplă depusă de PSD împotriva sa la Senat.

    Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat, sâmbătă, că Guvernul are în lucru un proiect de lege de interzicere a cumulării pensiei cu salariul la stat.

  • Moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe | Cîţu: Vin cu toţi directorii din MFP şi ANAF. Rezultatul va fi neplăcut pentru Dăncilă şi Teodorovici

    „Vă anunţ o premieră în cazul moţiunii simple care mă vizează, la Senat. Pentru prima oară în istorie voi aduce în Parlament cu mine toţi directorii din MFP şi ANAF care au lucrat cu fostul ministru şi cu Darius Vâlcov la elaborarea bugetului, a rectifcării din august şi mai ales la elaborarea strategiei fiscal bugetare pentru perioada 2019-2021”, a scris pe Facebook ministrul de Finanţe, Florin Cîţu.

    El precizează că directorii respectivi vor prezenta date şi documente oficiale care vor arăta că Viorica Dăncilă şi Eugen Teodorovici ştiau din martie că vor depăşi ţinta de deficit şi situaţia execuţiei bugetare şi mai ales estimările pentru final de an la momentul în care a preluat mandatul.

    „În conferinţa de presă pe care o voi ţine înainte de moţiune, îi voi lăsa pe directorii respectivi să vă prezinte datele reale cu documente. Să vedem atunci cine-i minte pe români. Vă garantez că rezultatul este unul neplăcut pentru Dăncila şi Teodorovici”, a conchis ministrul de Finanţe.

    Viorica Dăncilă a anunţat că PSD va depune săptămâna viitoare, în Parlament, o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu, pentru a da explicaţii cu privire la creşterea euro.

    „La începutul săptămânii viitoare vom depune o moţiune simplă pentru domnul Cîţu în Senatul României, având în vedere creşterea euro, creştere care îi afectează pe români”, a anunţat Viorica Dăncilă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.