Tag: bogati

  • Cine este omul care trăieşte într-un palat cu 1788 de camere şi are 7.000 de maşini

    Sultanul Hassanal Bolkiah este unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă şi conducătorul statului Burnei din 1967. Averea acestuia fiind estimată la 20 de miliarde de dolari.

    Familia lui Hassanal Bolkiah este una dintre cele mai bogate familii regale din lume şi renumită pentru extravaganţele ei. Totul emană bogăşie când vine vorba de Hassanal Bolkian, până şi numele lui este compus din 16 de cuvinte ( numele complet: Sultan Haji Hassanal Bolkiah Mu’izzaddin Waddaulah ibni Al-Marhum Sultan Haji Omar Ali Saifuddien Sa’adul Khairi Waddien ).

    Bolkiah trăieşte într-un palat cu 1788 de camere si 257 de bai, 18 lifturi,  o sală de bal ce poate acomoda până la 5.000 de oameni şi o moschee şi se întinde pe 200.000 de metri pătraţi, ceea ce-l face mai mare decât Vaticanul.  Potrivit Guiness World Records, Istana Nurul Iman, palatul sultanului, este considerat al cel mai mare palat din lume. Pentru a construi un asemenea palat, sultanul a cheltuit 350 de milioane de dolari. Construcţia are un garaj unde încap 110 maşini, un grajd prevăzut cu aparate de aer condiţionat pentru cei 200 de ponei şi cinci piscine.

    Sultanul este faimos pentru colecţia de automobile impresionantă. Se crede că are cel puţin 7.000 de maşini şi că a cheltuit în jur de 800 de milioane de dolari doar pe automobile de lux. Potrivit Guiness World Records, Bolkiah are în colecţia sa 600 de Rolls-Royce-uri, peste 300 de automobile Ferrari şi 134 de maşini Koenigseggs.

     

  • Oligarhii ruşi au pierdut peste trei miliarde de dolari într-o singură zi

    Andrey Belousov, consilierul economic care a făcut propunerea, a numit 14 companii cu operaţiuni în producţia de oţel, în minerit sau în producţia petrochimică. Dintre acestea, cele mai mari pierderi au fost suferite de Novolipetsk Steel, controlată de Vladimir Sergeyevich Lisin, cu o avere estimată de Forbes la 18,5 miliarde de dolari. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Novolipetsk Steel a suferit pierderi de 832 de milioane de dolari.

    A doua cea mai afectată companie a fost MMK, a treia cea mai mare companie producătoare de oţel din Federaţia Rusă, care a suferit pierderi de 446 de milioane de dolari. Pierderi similare, de 440 de milioane de dolari, au fost suferite şi de Severstal, o companie mineră şi producătoare de oţel.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei mai bogaţi părinţi din lume: Părinţii lui Jeff Bezos au investit în firma fiului lor în 1995, iar randamentul investiţiei a ajuns la 12.000.000%

    Părinţii lui Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, cu o avere de peste 150 de miliarde de dolari, au făcut în 1995 una dintre cele mai de succes investiţii, în compania fondată de fiul lor, potrivit Bloomberg.

    În urmă cu 23 de ani, Jackie şi Mike Bezos au investit 245.573 de dolari în site-ul de comerţ online lansat de fiul lor.

    A fost un pariu imens, îşi aminteşte Mike Bezos, tatăl vitreg al lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, în cadrul unei declaraţii publice pe o scenă din philadelphia în 2015.

    „Vrea să ştiţi cât de riscant este”, le-a spus fiul părinţilor, „deoarece vreau să vin acasă la cină sau pentru Ziua Recunoştinţei şi nu vreau să rămâneţi supăraţi pe mine”.

    O listare şi 23 de ani mai târziu, participaţia părinţilor ar valora astăzi aproximativ 30 de miliarde de dolari. Asta i-ar face mai bogaţi decât co-fondatorul Microsoft, Paul Allen, a treia cea mai bogată persoană din lume.

    Deţinerile părinţilor nu au fost făcute publice până la sfârşitul lui 1999. În timp ce este neclar cât de mult deţin, donaţiile constante de acţiuni Amazon către fundaţia lor caritabilă sugerează că ei încă deţin o felie sănătoasă din a doua cea mai mare valoare bursieră a lumii.

    Părinţii au donat 595.027 acţiuni către Fundaţia Familiei Bezos din 2001 până în 2016, potrivit declaraţiilor publice. Cele 25.000 de acţiuni donate în 2016 valorau aproximativ 20 de milioane de dolari la acel moment.

    Dacă nu au vândut sau donat o altă parte din acţiuni, părinţii lui Bezos ar deţine aproximativ 16,6 milioane de acţiuni, adică 3,4% din companie, ceea ce îi transformă în al doilea cel mai mare acţionar individual după Jeff Bezos.

    În acest caz, randamentul investiţiei lor ar fi de 12.000.000%, o performanţă care i-ar face şi pe cei mai mari capitalişti să roşească.

     

  • Care sunt cele mai bogate echipe sportive din lume: Messi, Modric şi Pogba versus LeBron James în lupta pentru cel mai valoros brand sportiv

    Deşi cifrele nu sunt încă oficiale, estimarea publicaţiei americane arată că triumful cu 4-2 din Moscova al francezilor ar fi atras peste un miliard de telespectatori în faţa micilor ecrane. Potrivit datelor, întreaga competiţie desfăşurată în Rusia a strâns în total o audienţă de 3.2 miliarde de telespectatori.

    Popularitatea fotbalului pe întreg mapamondul, puternic observabilă în perioada mondialului, ajută cluburile europene, cum ar fi Real Madrid sau Manchester United, să vândă echipamente sau să obţină sponsorizări din toate colţurile lumii.

    Rezultatul acestei popularităţi – trei dintre primele 4 echipe clasate în topul Forbes al celor mai valoroase francize sportive din lume sunt Manchester United (4,1 miliarde de dolari), Real Madrid (4 miliarde de dolari) şi F.C Barcelona (4 miliarde de dolari).

    Acestea sunt primele dintr-un total de 7 cluburi europene de fotbal ce fac parte din topul publicaţiei americane. Însă, în pofida acestei popularităţi masive, niciunul dintre aceste cluburi nu se poate atinge de Dallas Cowboys, lidera clasamentului pentru un al treilea an la rând.

    Clubul de fotbal american, supranumit şi ”Echipa Americii”, este valorificat de cei de la Forbes la 4.8 miliarde de dolari, având o creştere de 14% faţă de anul tecut. „Echipa Americii” are deasemenea cele mai mari profituri anuale (840 de milioane de dolari), chiar şi usturătoarele taxe americane neputând să-i detroneze pe texani ca liderii mondiali ai încasărilor (350 de milioane de dolari).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • „De la grajd, la vedetă, şi înapoi în grajd” sau care este istoricul celor mai bogate familii din lume care au construit imperii de mii de miliarde de dolari

    Dar într-o eră în care averile depăşeşc orice imaginaţie, iar diferenţele între clasele sociale devin din ce in ce mai mari şi clare, pare puţin probabil ca acest lucru să se întâmple cu una dintre cele mai bogate 25 familii ale planetei. Conform datelor strânse de Bloomberg, aceste 25 de familii deţin averi de peste 1,1 trilioane de dolari.

    De la batoanele de ciocolată Mars şi eşarfele Hermes, de la lanţurile de supermarketuri în care intraţi zilnic sau hotelurile în care aţi stat în vacanţă şi până la companiile care vă ţin datele şi producătorii care v-au vândut medicamentele, sursele acestor averi variază, iar mărimile acestora sunt şi mai impresionante – mai mari ca valoarea de piaţă a Apple (194.21 miliarde de dolari), sau chiar cât PIB-ul Indoneziei (932 miliarde de dolari).

    Orice calcul ar fi, însă, unul estimativ, averile familiilor Rothschild sau Rockefeller nefiind publice. Sursele acestor averi, ce au la bază decenii sau chiar secole de acţiuni sau dividente, variază în funcţie de businessurile pe care le deţin. Clanuri sau familii ale căror averi provin în mare parte datorită statului, cum ar fi numeroasele familii de şeici din orientul apropiat, nu sunt incluse în aceste statistici.

    Poveştile tragice ale familiilor Pulitzer, Vanderbilt sau Woolworth ne arată cam cât de uşor este, chiar şi pentru cele mai mari şi influente familii ale lumii, să-şi piardă averile. ”Sunt nenumărate obstacole pe care familiile trebuie să le întreacă pentru a se asigura că averile lor se află în siguranţă odată cu trecerea generaţiilor”, spune purtătorul de cuvânt al Campden Wealth, Rebecca Gooch. ”Comunicarea, educaţia si o plănuire potrivită sunt cheia păstrării acestora”.

    Unii miliardari, precum Mark Zuckerberg sau Bill Gates, au ales o abordare diferită, alegând să-şi ofere o parte din avere acţiunilor caritabile. Această abordare are la bază încă o teorie a americanului Andrew Carnegie ”Să-ţi petreci prima treime a vieţii educându-te pe cât de mult poţi. Să-ţi petreci următoarea treime muncind şi strângând toţi banii pe care-i poţi strânge. Să-ţi petreci ultima treime oferind aceşti bani unor cauze ce merită”.

    Prima familie din clasamentul Bloomberg al familiilor bogate este familia Walton, deţinătorii celui mai mare hypermarket din lume, Walmart. Walmart are aproape 12.000 de magazine pe întreg mapamondul, cu vânzări de peste 500 de miliarde de dolari. Companiile familiei – Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trust, deţin jumătate din participaţiile Walmart, acţiuni ce stau la baza celei mai mari averi familiale din lume.

    În anul 1945, Sam Walton cumpără primul său magazin pe care îl tranformă în Walmart. De aici, ajunge să clădească cel mai mare lanţ de hypermarketuri din Statele Unite, Walmart ajungând şi în ţări precum Canada, Mexic sau Chile. Sam Walton moare în anul 1992, iar la conducerea Walmart trece fiul său cel mare, Rob. Fiecare dintre copii lui Sam deţine o parte din Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trusts, astfel averile fiecăruia diferă în funcţie de acţiunile pe care le deţine.

    Cel mai bogat membru al familiei este Jim, cu o valoare estimată de cei de la Bloomberg de 42.8 miliarde de dolari. Sub el se afla Rob si Alice, ce deţin averi de 42.6, respectiv 41.1 miliarde de dolari. Conform publicaţiei americane The Motley Fool, Walmart a făcut echipă cu Microsoft pentru a înfrunta Amazon, cel mai mare magazin din domeniul online.

    A doua familie din clasamentul americanilor este familia Koch, familie ce deţine Koch Industries, companie ce activează în nenumărate ramuri ale industriei.În 1940, Fred Koch co-finanţează Wood River Oil and Refining Company, business pe care-l va pasa fiilor săi, Frederick, Charles, Davis şi William. O ceară între fraţi pe seama controlului companiei de la începutul anilor 80 îi face pe Frederick şi William să părăsească businessul.

    Charles si David rămân şi ajung să dezvolte firma în Koch Industries, un conglomerat de mai multe companii cu un profit anual de aproape 100 de miliarde de dolari. Firmele deţinute de Koch Industries activează în domenii precum prelucrarea, rafinarea si distribuirea petrolului sau chiar finanţe şi investiţii la bursă. Familia Koch a fost una dintre principalele surse de bani pentru campania din 2016 a actualului preşesdinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, deşi acum se află într-un plin război contra resticţiilor impuse de republican asupra schimburilor de mărfuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Care este cea mai greu de obţinut maşină? Nici măcar cei mai bogaţi oameni din lume nu o pot cumpăra, iar răspunsul este unul surprinzător – FOTO

    Oricâţi bani ai avea de cheltuit pe o dubă pentru curierat, UPS nu îţi va vinde niciuna dintre maşinile din flota proprie. O politică internă a companiei interzice vânzarea lor, întrucât acestea sunt strâns legate de brandul companiei, devenind un adevărat simbol pe străzile Statelor Unite. Astfel, dacă aceste maşini ar ajunge pe mâinile oricui din afara companiei, comportamentul în trafic al şoferilor care le conduc ar putea să afecteze negativ imaginea UPS.
     
    În consecinţă, maşinile vechi sau cu probleme sunt retrase de pe şosea, acestea putând avea mai multe utilizări după aceea. Fie sunt păstrate pentru piesele încă bune, putând astfel repara maşinile care sunt încă în funcţiune, fie sunt la rândul lor reparate, vopsite în alb şi folosite pentru transport intern de bunuri sau personal. Acestea din urmă sunt numite popular drept maşini UPS „albinoase” şi sunt rareori văzute în public, potrivit go4it.
     
    În cele din urmă, maşinile care nu mai pot fi folosite sau reparate ajung la cimitirul de maşini pentru a fi distruse, unde o comisie oficială UPS supraveghează fiecare distrugere în parte, pentru a elimina posibilitatea ca maşina să rămână în funcţiune şi să ajungă pe străzi.

    Astfel, nu contează cine eşti sau câţi bani ai, dar nu ai cum să cumperi o dubă UPS. Singura opţiune ar putea fi cumpărarea întregii companii. Cu o valoare estimată la 99,7 miliarde de dolari, nici măcar cei mai bogaţi oameni din lume, Bill Gates, Jeff Bezos şi Mark Zuckerberg nu îşi permit să cumpere compania cu banii jos.

     

  • Bogaţia uriaşă pe care nu o băgăm în seamă: Una dintre cele mai preţioase resurse naturale ale României. Nu este aur, petrol sau gaze. Avem 60% din rezerva totală din Europa

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Cât de bogaţi sunt acum cei care conduc primăria unuia dintre cele mai oraşe din România

    Primarul Nicolae Robu, viceprimarii Dan Diaconu si Farkas Imre, precum si consilierii locali ai edilului sef si-au publicat toti declaratiile. Li se adauga o buna parte dintre consilierii locali. Insa mai sunt destui cei care nu au documentele inca la vedere, asa cum cere legea integritatii in exercitarea de functii ori demintati publice.
     
    Primarul Nicolae Robu a adus in familie 309.753 de lei, potrivit declaratiei de avere, venituri de la Primaria Timisoara (151.129 lei), de la Universitatea Politehnica (145.418 lei) unde are activitate didactica si de la AOSR (10.044 lei) unde e membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta. Sotia sa Florica a castigat 3162 lei din niste diferente salariale de la Scoala Gen 30, dar si din pensie 24.000 de lei.
     
    Primarul are in conturile familiei 41.338 de lei, fata de aproximativ 3000 in urma cu un an, potrivit declaratiei de avere, iar la capitolul bunuri are trecute 2 apartamente in Timisoara, pe care le detine impreuna cu sotia, si 3 masini: un Daewo Cielo din 2003, un Renault Laguna 2 din 2001 si un Renault Latitude din 2013.
     
    Viceprimarul Dan Diaconu a castigat de la primarie anul trecut 101.822 de lei, iar in conturi are impreuna cu sotia aproape 100.000 de lei. Viceprimarul are insa si datorii, intrucat are un credit luat din banca, de 15.000 de euro. Dan Diaconu are un teren de 1000 mp in Giarmata Vii, comuna Ghiroda, pe care l-a mostenit, un apartament in Timisoara si o casa in Giarmata Vii, impreuna cu sotia.
     
    Viceprimarul Farkas Imre are un apartament in Timisoara si o casa de vacanta la Baia de Fier, un autoturism Hyundai din 2016 si un BMW din 2003. Nu are datorii si nici bani in conturi. Farkas Imre a castigat de la Primaria Timisoara 101.822 de lei, iar sotia, medic dentist, doar 2.084 lei. Din chirii, a mai incasat 9900 de lei.
     
    Si consilierii personali ai primarului Nicolae Robu si-au publicat declaratiile de avere.
     
    Cel mai nou dintre ei, Ciprian Trocan, nu are case, nu are masini. A castigat 10.000 de lei ca expert parlamentar in Parlamentul Romaniei si alti 1683 de lei din activitatea de agent de vanzari la o firma.
     
    Ioan Nasleu a castigat 37.571 de lei de la Primaria Timisoara si alti 19.980 lei ca membru in Consiliul de Administratie de la Retim. Nu are bani in conturi si nici locuinte ori terenuri. Are o datorie de 23.000 de euro la o banca. Are un Land Rover di 1993 si o motocicleta Yamaha din 2001, potrivit declaratiei de avere.
     
    Dorel Borza are impreuna cu sotia mai multe terenuri: unul in Ghiroda, unul in Urseni si altul in Arad, toate dobandite inainte de 2006, si o casa in Timisoara. Familia sa detine bijuterii de 9.300 de euro si obiecte de arta de 14.900 de euro.
    Dorel Borza noteaza ca a vandut o casa de vacanta de 15.000 de euro in comuna Balint.
     
    Cat priveste banii din conturi, la mai multe banci, are 508.091 lei, 16.900 de euro si 5.758 de dolari. Li se adauga actiuni la 2 firme.
     
    Consilierul personal al primarului are si datorii de aproximativ 300.000 de lei.
    Dorel Borza a castigat de la Primaria Timisoara 43.607 lei, alti 31.716 lei ca membru in CA al Retim, iar sotia Claudia Borza, ca profesor 136.176 de lei si ca medic alti 80.341 de lei. Acestor venituri li se adauga pensia lui Dorel Borza de 41.796 de lei si indemnizatia de senator 40.206 lei.
     
  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă”

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.

    Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.

    În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.

    În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.

  • A ajuns în topul celor mai bogate femei din lume, după ce şi-a deschis un business cu 500 de dolari în dormitorul locuinţei

    S-a născut şi a crescut în Wisconsis, a studiat la o universitate din Texas, pe care mai târziu a abandonat-o pentru a-şi urma iubitul în Austin, Texas. Prima iniţiativă ca antreprenor a constat într-o afacere cu pălării pentru femeile bolnave de cancer. Ideea de a porni un business cu bijuterii i-a venit după ce a constatat că pe piaţă există doar game foarte scumpe sau foarte ieftine de accesorii, dar nu şi o categorie intermediară ca preţ.

    Povestea sa de success a început în 2002 când, cu doar 500 de dolari din economiile proprii, a pus bazele unui business de un miliard de dolari. După ce s-a născut fiul său, tânăra a decis să meargă împreună pentru a încerca să vândă cercei şi alte accesorii.

    “Am mers din uşă-n uşă pe la toate buticurile din Austin, pentru a-mi vinde accesoriile. În prima zi, am vândut toată marfa. Acela a fost începutul business-ului meu“, povesteşte femeia, astăzi în vârstă de 44 de ani. În 2010, compania a intrat pe piaţa de retail, deschizând prima locaţie în Austin.

    Azi, compania care îi poartă numele este evaluată la peste un miliard de dolari, iar averea sa personală a fost estimată la 500 de milioane de dolari. Scott a fost clasată pe locul 36 în topul celor mai bogate antreprenoare din Statele Unite, după Taylor Swift şi Beyonce.

    În prezent, compania numără 80 de magazine de retail în SUA, un website care distribuie accesorii la nivel global şi 2000 de angajaţi, din care 96% sunt femei. “Kendra este ca un unicorn al industriei noastre”, declară Karen Giberson, preşedinte al Consiliului accesoriilor, organizaţie care reprezintă brandurile de accesorii.

    Compania se implică activ şi în activităţi caritabile. Anul trecut, compania a donat cinci milioane de euro şi mii de bijuterii organizaţiilor de caritate, în special a celor care se ocupă de femei şi copii.