El a declarat că BCE ar putea fi nevoită să lanseze “o lovitură preventivă” contra pericolului deflaţiei în zona euro, astfel încât să fie combătută “percepţia că preţurile vor scădea în continuare”. Inflaţia în zona euro a fost de 0,7%, u[or mai ridicată decât în martie (0,5%), dar încă departe de ţinta BCE de aproape 2%.
Ultimele date ale CE arată însă că pentru prima oară din decembrie, percepţia în rândul consumatorilor şi al companiilor privind evoluţia economiei şi aşteptările privind creşterea preţurilor s-au îmbunătăţit sensibil în luna mai faţă de aprilie, ceea ce ar putea determina BCE să nu cedeze presiunilor de a urma exemplul Rezervei Federale.
Economiştii citaţi de presa financiară anglo-saxonă susţin că Draghi are de abordat trei teme spinoase la reuniunea BCE din 5 iunie: prevenirea riscurilor de deflaţie, contracararea aprecierii monedei euro şi stimularea redresării economice a zonei euro prin încurajarea creditării. Italia şi Franţa au cerut în repetate rânduri BCE să combată aprecierea excesivă a euro, cu efect clar negativ asupra economiilor zonei, mai ales în contextul în care dolarul continuă să fie susţinut de prelungirea programului Rezervei Federale a SUA de susţinere a lichidităţii de pe pieţe cu bani de la tiparniţă.
Mario Draghi a vrut însă până acum să evite capcana în care a căzut Rezerva Federală, respectiv şantajul marilor speculatori financiari, care au dus pieţele de acţiuni în jos de fiecare dată când raportările federale arătau că un indicator economic s-a îmbunătăţit şi când oficialii Fed dădeau de înţeles că, prin urmare, programul de stimulare monetară din partea băncii centrale nu-şi mai avea rostul. Mai exact, Draghi a sugerat mereu că BCE are încă destule arme în tolbă şi că măsurile luate de bancă sunt suficiente (reducerea lentă a dobânzilor şi prelungirea până la jumătatea lui 2015 a programului de credite ieftine pentru bănci) spre a combate riscul căderii Europei într-o perioadă de deflaţie “de tip japonez”, paralizantă pentru economie.
În plus, BCE, ţinându-se cu încăpăţânare de obiectivul său vechi, încă de pe vremea când la cârma sa era Jean-Claude Trichet, de a evita o creştere a inflaţiei pe care a văzut-o întotdeauna drept principalul pericol la adresa creşterii economice, a insistat mereu ca toate programele sale de relaxare monetară prin achiziţia de active derulate de la începutul crizei să aibă parte de sterilizare (operaţiunile prin care banca retrage de pe piaţă integral sau parţial echivalentul banilor nou-intraţi în circulaţie), refuzând deci să tipărească bani pur şi simplu, aşa cum a făcut Rezerva Federală a SUA.
Motivul insistenţei BCE era simplu – faptul că banca americană îşi poate permite să acţioneze ca o simplă tiparniţă, graţie statutului privilegiat al dolarului, care a făcut ca operaţiunile de relaxare monetară făcute din 2009 până acum în folosul economiei americane să fie plătite de restul lumii, prin export direct de inflaţie. BCE n-ar fi avut însă această şansă, astfel încât efectele unei inflamări a inflaţiei în zona euro ar fi urmat să fie nocive pentru locuitorii Europei, pentru UE, nu pentru restul lumii. De aceea Mario Draghi s-a ferit ca de foc să imite Rezerva Federală şi a ignorat vocile din mediul financiar american sau britanic ori care susţineau că n-ar strica deloc în zona euro un pic de inflaţie care să scadă puterea de cumpărare a salariilor în Spania sau Italia, în numele unei egalizări a productivităţii între Nordul şi Sudul zonei euro.
Mai mult, Draghi a părut împăcat pentru o vreme cu perspectiva unei perioade lungi de inflaţie mică, departe de ţinta de 2%, chiar când însăşi şefa FMI, Christine Lagarde, a avertizat că BCE trebuie să acţioneze mult mai ferm, adică să urmeze exemplul Fed, fiindcă altfel zona euro e pândită de spectrul deflaţiei. În ultima vreme însă, BCE a început să studieze serios posibilitatea unui program de relaxare monetară după exemplul Fed.
Printre puţinele voci care continuă să se opună în Europa unui astfel de program rămâne economistul polonez Leszek Balcerowicz, care a susţinut recent la Bucureşti că sperietoarea deflaţiei nu are bază reală. El a arătat că economiştii şi politicienii împing BCE să tipărească şi mai mulţi bani, întrucât le este mai uşor să amâne reformele structurale prin substitute monetare decât să “mobilizeze populaţia pentru liberalizara pieţei muncii şi reforma educaţiei”. “A tipări bani nu înlocuieşte reformele structurale. Şi Africa ar fi bogată. E un mit greşit şi periculos. Această politică monetară de relaxare cantitativă lungă încetineşte restructurarea”, a spus Balcerowicz la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată în aprilie de Coface şi agenţia de presă Mediafax.