BusinessMagazin

Tag: articol

  • Samsung S7 vs. Huawei P9: un meci strâns – FOTO, VIDEO

    Samsung S7 şi Huawei P9 sunt produse de vârf ale celor două companii, care se încadrează în aceeaşi categorie de preţ (S7 este ceva mai scump) şi specificaţiile tehnice sunt asemănătoare (cu un plus, din nou, pentru S7).

    Să începem de la exterior spre interior. Ambele produse sunt realizate din materiale premium (nu găsim plastic aici) unibody, cu diagonale de 5,2 inchi şi 5,1 inchi (S7). P9 este puţin mai subţire şi mai lat decât S7 şi se aseamănă mai mult cu un iPhone, iar Samsung cu această variantă s-a îndepărtat puţin de lookul iPhone-ului; spre deosebire de varianta precedentă coreenii au reintrodus cardul microSD şi l-au făcut rezistent la apă şi la praf. P9 nu are o aderenţă foarte bună şi este uşor de scăpat din mână (vine la pachet cu o carcasă de protecţie din plastic care rezolvă această problemă); în schimb, S7 este un magnet pentru amprente.

    Un lucru pe care cele două telefoane îl au în comun şi un element tot mai prezent la telefoanele noi este senzorul de amprentă. La Huawei acesta se află pe spate în partea de sus, iar la Samsung pe butonul clasic de home. Dacă în cazul multor aspecte este greu de ales un câştigător dintre cele două produse, în cazul senzorilor Huawei P9 a câştigat detaşat. În primul rând, poziţionarea senzorului este mai bună, este mult mai natural şi mai uşor de utilizat. Pe când la S7 trebuie să duci degetul mare pe butonul fizic, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este foarte confortabil. În plus, acurateţea senzorului Huawei este mult mai bună decât a celui de pe S7 (am înregistrat mai multe poziţii ale degetului pe senzor şi tot „reuşea” să se blocheze). La P9 nu m-a blocat niciodată din sistem, pe când la S7 s-a întâmplat de mai multe ori pentru că nu-mi recunoştea amprenta. Şi încă un element plăcut al P9-ului este faptul că atunci când ai introdus codul PIN telefonul se deblochează instant, fără să mai fi nevoit să apeşi pe „OK“ cum este în cazul Samsungului. Ceva mărunt, dar care de-a lungul timpului se observă şi devine comod.

     

    În cazul display-ului, Samsung a luat conducerea cu un ecran mai luminos, mai frumos, pe care culorile sunt mai vii şi mai contrastante. S7 are un ecran super AMOLED cu o rezoluţie de 1.440 x 2.560 pixeli şi cu o densitate de pixeli de 577 ppi. Pe când Huawei are un ecran IPS-NEO LCD cu o rezoluţie de 1.080 x 1.920 pixeli cu o densitate de doar 423 ppi. Dacă la Samsung nu ai probleme în a utiliza telefonul afară într-o zi însorită, cu Huawei, din cauza luminozităţii scăzute, experienţa de utilizare nu este ideală. Pentru Samsung acest lucru vine şi cu un minus, bateria se scurge mai repede, iar ambele au aceeaşi capacitate – 3.000 mAh. Amândouă telefoanele au opţiunea de fast charge şi se încarcă destul de repede. Huawei nu a adoptat designul celor de la Apple, ci şi portul USB-C, ceea ce vă poate da bătăi de cap dacă rămâneţi fără baterie şi nu veţi putea folosi un încărcător cu mini-USB (pe care majoritatea telefoanelor îl au acum).

    În cazul ambelor telefoane, media de viaţă a bateriei a fost undeva la o zi şi jumătate (care se poate prelungi prin aplicaţiile de economisire a bateriei). Iar o zi de utilizare arată cam aşa: o oră de ascultat muzică online, browsing spre şi de la serviciu (aproximativ 60 minute), mesagerie, câteva telefoane şi fotografii plus o sesiune mică de joacă la finalul zilei.

    Următorul element ce trebuie notat este camera, care a devenit un factor foarte important pentru clienţi în a decide o achiziţie.

    Pentru acest model Huawei a realizat un parteneriat cu faimosul Leica pentru realizarea camerei şi nu au făcut doar una, ci două (fiecare de 12 MP). Cu toate acestea nu aş putea spune că face fotografii mult mai bune decât Samsung; dimpotrivă, probabil unii dintre voi veţi prefera imaginile realizate de S7 (contrastul este mai mare şi sharp-ul puternic, prea strident pentru gustul meu). Însă S7 suportă mai multe moduri de filmare, are chiar şi opţiunea de hyperlapse (deşi calitatea nu este ideală).

     

    Ambele camere sunt foarte rapide, au module pentru portrete (estomparea fundalului, aici S7 face o treabă mai bună decât P9), ambele se descurcă în condiţii de luminozitate scăzută. Un alt element care ţine de gust este utilizarea senzorului pentru a face fotografii. Cu Huawei P9 eşti mai discret când vrei să faci fotografii pe stradă, doar prin apăsarea senzorului. Când vine vorba de camera de „selfie”, P9 este dotat cu una de 8 MP şi S7 cu una de doar 5 MP, însă ambele vin cu moduri de „beautify”, adică retuşarea automată a imaginilor pentru a fi gata de postat pe reţelele de socializare.

    La capitolul sunet, S7 obţine poziţia de lider, atât la redarea sunetelor în boxe, cât şi în căşti. În plus, Samsung este mai puternic (deşi nu se vede o diferenţă mare în utilizarea obişnuită), obţinând un punctaj de aproximativ 140.000 pe aplicaţia de benchmark AnTuTu, pe când Huawei P9 a obţinut un scor de doar 90.000. Mai mult, coreenii de la Samsung oferă şi posibilitatea de a mări capacitatea de stocare până la 200 GB (doar 128 GB pentru P9).

    După cum am zis şi la începutul acestui articol, între cele două telefoane nu există o diferenţă mare, iar alegerea unuia dintre cele două telefoane ţine mai degrabă de gust şi de priorităţi. P9 are un senzor de amprentă foarte bun şi face fotografii bune, pe de altă parte Samsung are un display mult mai bun, este ceva mai rapid, are o capacitate mai mare de stocare şi este rezistent la apă (dacă e important pentru cineva). Dacă ar fi să aleg, aş merge pe mâna P9-ului datorită senzorului de amprentă, camerei şi faptului că este puţin mai ieftin decât S7.

     

  • Referendumul Brexit: opinia unui avocat britanic cu privire la ce va urma

    Opinie Neil McGregor, partener coordonator la McGregor & Partenerii:

    În urma votului de 51,9% pentru „Ieşire“ faţă de 48,1% pentru „Rămânere“ la referendumul Brexit din UK şi Gibraltar, se pare că există multă panică (mai puţin la Edinburgh), reflectată de volatilitatea pe pieţele financiare. Multe din comentariile cu privire la ce va urma par a fi făcute fără o bună înţelegere a bazelor legale ale referendumului şi a ce înseamnă acesta pentru poziţia UK în UE. O mai bună înţelegere a ce se va întâmpla probabil necesită de asemenea un grad de cunoaştere a referendumurilor anterioare din UK şi, dacă îmi este permis să spun, o evaluare a legii constituţionale din UK, care nu este centrată în totalitate pe Anglia.

    S-au spus multe despre Articolul 50 din Tratatul UE. Articolul 50 (1) prevede:

    „Orice Stat Membru poate decide să se retragă din Uniune în conformitate cu propriile prevederi constituţionale.“
    Astfel, orice decizie a UK de a părăsi UE trebuie luată în conformitate cu prevederile constituţionale din UK.
    Este rezultatul referendumului o decizie de a părăsi UE în conformitate cu prevederile constituţionale din UK? Pe scurt: nu.
    Referendumurile  din UK sunt rare – stilul de guvernare din UK este că se aşteaptă ca aleşii noştri să ia deciziile politice dificile, iar noi putem vota pe altcineva la viitoarele alegeri generale dacă nu ne place ce au făcut. Există două tipuri de referendum.

    Un exemplu pentru primul tip este Legea din 2011 privind Sistemul Parlamentar de Vot şi Circumscripţiile Electorale, care lua în considerare o propunere de a schimba sistemul de vot în alegeri de la „primul clasat obţine postul“ (adică candidatul cu cel mai mare număr de voturi câştigă, chiar dacă nu a obţinut o majoritate a tuturor voturilor exprimate) la sistemul de „votare alternativă“. Legea introducea prevederi detaliate pentru introducerea sistemului de votare alternativă, dar făcea ca adoptarea acesteia să fie condiţionată de obţinerea unei majorităţi pentru votarea alternativă în cadrul unui referendum. În funcţie de rezultatul acelui referendum, ministrului responsabil din guvern i se cerea să emită un ordin prin care să fie implementate prevederile detaliate ale votării alternative sau anularea acestora. Rezultatul acelui referendum era de aceea obligatoriu şi declanşa un mecanism fie de implementare, fie de anulare a prevederilor legale detaliate privind un sistem de votare alternativă.

    Astfel votanţii nu aveau niciun dubiu cu privire la ce se va întâmpla, în funcţie de rezultatul acelui referendum.  Propunerea de a adopta sistemul de votare alternativă a fost respinsă cu 67,90% dintre voturi împotrivă şi 32,10% pentru.
    Recentul referendum Brexit aparţine celui de al doilea tip. Consultarea cetăţenilor a fost ţinută în baza Legii din 2015 privind Referendumurile din Uniunea Europeană. Spre deosebire de legislaţia pentru referendumul privind votarea alternativă, această lege a Parlamentului nu spune nimic despre ce se va întâmpla în cazul unui vot pentru „Ieşire“ sau ce mecanism trebuie folosit pentru a implementa o retragere a UK din UE. De aceea acest referendum nu este obligatoriu pentru parlamentul naţional al UK sau pentru parlamentele sau adunările implicate, sau pentru cetăţenii din UK sau guvernele implicate.

    Pe scurt, referendumul Brexit nu a fost altceva decât o consultare a opiniei publice organizată pe cheltuiala contribuabilului.
    Cu siguranţă nu este o decizie de retragere din UE luată în conformitate cu prevederile constituţionale din UK, asta pentru a utiliza formularea din Articolului 50 din Tratatul UE.

    Comentariile susţinătorilor Brexitului din UK, sau ale oficialilor Comisiei Europene, sau ale politicienilor din alte state UE, cum că UK trebuie să invoce acum rapid procedura de retragere în baza Articolului 50, nu sunt decât pur politicianiste şi nu au nicio bază legală.

    Nu trebuie să fie o surpriză faptul că există un corp substanţial de electorat din UK care nu este mulţumit de forma actuală a UE, sau de actualul guvern din UK, sau de alte aspecte. Voi lăsa pe alţii să stabilească în ce proporţie aceste tipuri particulare de nemulţumiri au contribuit la votul de 51,9% pentru „Ieşire“. Totuşi aş risca să fac o presupunere că, dacă referendumuri similare ar fi avut loc în alte ţări ale UE, ar fi existat un vot similar de protest împotriva stării de fapt.
    Astfel, dat fiind faptul că referendumul Brexit nu a fost obligatoriu din punct de vedere legal şi nu respectă prevederile Articolului 50 din Tratatul UE, de ce există atât de multă volatilitate pe piaţă? Un răspuns poate fi acela că pieţele urăsc incertitudinea. Un alt răspuns poate fi acela că anumite persoane se folosesc de situaţia curentă pentru a specula pe pieţe.
    Ce impact va avea votul din cadrul referendumului pentru Brexit? În opinia mea va fi unul pur politic.

    Exprimă acest vot dorinţa cetăţenilor UK? Dacă eşti familiarizat cu conceptul de stat unitar (şi se presupune că oficialii Comisiei Europene şi cei ai altor state membre ale  UE sunt familiarizaţi cu acest concept), atunci este uşor să spui că britanicii au votat să părăsească UE. În opinia mea o astfel de analiză nu ia în calcul faptul că UK nu este un stat unitar (cu toate că UK este „stat membru“ al UE).

    UK este format din patru ţări: Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord (după cum bine ştiu suporterii campionatului de fotbal Euro 2016).  Îi voi lăsa pe alţii să dezbată statutul Ţării Galilor şi al Irlandei de Nord, dar Scoţia şi Anglia au reprezentat un regat unit împărţind un parlament comun în Westminster doar începând cu 1707. Poate că avem un paşaport unic, dar Tratatul Uniunii din 1706 prevede în mod specific, printre altele, perpetuarea unui sistem legislativ separat în Scoţia. Ca urmare a unui alt referendum şi odată cu adoptarea de către parlamentul UK a Legii Scoţiei în 1998, Scoţia are un parlament învestit în Edinburgh.

    De ce este acest lucru atât de important pentru oamenii din Bruxelles, Paris, Berlin, Londra sau Bucureşti?  Pentru că rezultatul referendumului pentru Brexit în Scoţia a fost 62% pentru „Rămânere“ şi 38% pentru „Ieşire“. Guvernul actual al Scoţiei este unul minoritar condus de Partidul Naţional Scoţian, iar liderul acestuia, primul-ministru al Scoţiei (Nicola Sturgeon), a declarat că ea consideră că are un mandat clar din partea electoratului Scoţiei şi anume acela de a păstra Scoţia în Uniunea Europeană.

    Într-un alt referendum, în 2014, electoratul din Scoţia a decis împotriva declarării independenţei de UK, deşi a existat un număr important de voturi pentru independenţă.  În mod ironic, în cadrul acelui referendum, votanţilor li s-a spus că dacă Scoţia votează să părăsească UK, o Scoţie independentă va trebui să aplice pentru a deveni membru al UE şi nu s-a menţionat, în măsura în care am observat eu, folosirea Articolului 50 (a se vedea mai sus).

    În circumstanţele actuale, „cerinţele constituţionale“ ale UK sunt departe de a fi clare în ceea ce priveşte părăsirea UE. A fost simplu atunci când UK a aderat la predecesorul UE în 1973 pentru că în acel moment exista un singur parlament în UK, şi anume cel din Westminster. În anii care au urmat după 1973, noi am creat (sau recreat) mai multe parlamente – inclusiv Parlamentul Scoţiei menţionat mai sus. Se pare că există argumente solide cum că orice decizie din partea parlamentului UK de a părăsi UE are nevoie de acordul parlamentului scoţian. Primul-ministru al Scoţiei a declarat că ia în considerare să solicite parlamentului scoţian să refuze acordarea unui astfel de acord.

    Pe lângă consecinţele politice ale unui astfel de conflict între UK şi parlamentul scoţian, s-a spus că viziunea engleză este că parlamentul UK este suveran şi poate adopta orice lege doreşte – într-adevăr acesta pare să fi fost un argument în campania pentru referendumul Brexit – şi că, din punct de vedere legal, parlamentul UK poate pur şi simplu să schimbe sau să ignore prerogativele parlamentului scoţian.

    Cu toate acestea, în cazul MacCormick vs Lord Advocate din Scoţia (pentru a stabili dacă Majestatea Sa Regina va fi numită „Elizabeth I“ sau „Elizabeth II“ din Scoţia: Elizabeth Tudor a Angliei nu a condus niciodată Scoţia), judecătorul senior din Scoţia a declarat că „principiul suveranităţii nelimitate a Parlamentului este un principiu englez distinct şi nu are echivalent în legea constituţională scoţiană“. Opiniile diferă în ceea ce priveşte puterea legislativă a parlamentului scoţian de a bloca legislaţia pentru implementarea retragerii UK din UE, dar această viziune asupra legii constituţionale are cu siguranţă potenţialul de a complica şi mai mult situaţia.

    Astfel, din punct de vedere legal, opinia mea este că oamenii din România şi din restul UE trebuie să privească votul Brexit ca fiind:

    • o expresie a insatisfacţiei faţă de starea de fapt (inclusiv în ceea ce priveşte natura prezentă a UE) exprimată de o parte importantă a electoratului din UK, dar care nu declanşează retragerea UK din UE; şi

    • cauza unei posibile crize constituţionale interne în UK.

    Despre posibilitatea ca Articolul 50 să fie vreodată invocat – şi dacă UK (sau părţi ale UK) vor părăsi în acel moment UE – acestea sunt alte aspecte!
     

  • Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit

    Noul oficial britanic însărcinat cu negocierile cu UE pe tema ieşirii Marii Britanii a declarat că activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona s-ar putea face “înainte sau la începutul anului viitor”.

    Davis a mai spus că “rezultatul ideal” ar fi obţinerea “accesului fără taxe vamale” la piaţa unică europeană.

    Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit 

     

  • Hammond: Decizia privind momentul invocării articolului 50 nu a fost încă luată

    Guvernul britanic încă nu a luat o decizie privind momentul activării articolului 50, prin care se iniţiază în mod oficial procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, a declarat Philip Hammond, noul ministru britanic de Finanţe, potrivit Reuters online.

    Întrebat de postul de radio LBC dacă articolul 50 ar urma să fie invocat până la finalul acestui an, Hammond a afirmat că “Nu, încă nu am luat o decizie în acestă chestiune.”

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ambasada Marii Britanii, precizări privind drepturile şi statutul cetăţenilor UE din Marea Britanie

    Guvernul de la Londra se aşteaptă ca statutul legal al cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cel al cetăţenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate după ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE, precizează Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului britanic al Afacerilor Externe, ”decizia privind invocarea Articolului 50 şi începerea procesului oficial de ieşire din Uniunea Europeană sunt de competenţa viitorului premier. Marea Britanie rămâne membru UE pe parcursul acestui proces şi până la finalizarea negocierilor pe marginea Articolului 50. Atunci când Marea Britanie va ieşi efectiv din UE, Guvernul de la Londra se aşteaptă ca statutul legal al cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cel al cetăţenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate”.

    Guvernul de la Londra reiterează că drepturile şi statutul cetăţenilor UE din Marea Britanie, precum şi cele ale cetăţenilor britanici din UE, au rămas neschimbate după referendumul din data de 23 iunie şi menţionează că ”recunoaşte şi apreciază contribuţia importantă adusă de cetăţenii UE şi de alte naţionalităţi care muncesc, studiază şi locuiesc în Marea Britanie”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ambasada Marii Britanii, precizări privind drepturile şi statutul cetăţenilor UE din Marea Britanie

    Guvernul de la Londra se aşteaptă ca statutul legal al cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cel al cetăţenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate după ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE, precizează Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului britanic al Afacerilor Externe, ”decizia privind invocarea Articolului 50 şi începerea procesului oficial de ieşire din Uniunea Europeană sunt de competenţa viitorului premier. Marea Britanie rămâne membru UE pe parcursul acestui proces şi până la finalizarea negocierilor pe marginea Articolului 50. Atunci când Marea Britanie va ieşi efectiv din UE, Guvernul de la Londra se aşteaptă ca statutul legal al cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cel al cetăţenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate”.

    Guvernul de la Londra reiterează că drepturile şi statutul cetăţenilor UE din Marea Britanie, precum şi cele ale cetăţenilor britanici din UE, au rămas neschimbate după referendumul din data de 23 iunie şi menţionează că ”recunoaşte şi apreciază contribuţia importantă adusă de cetăţenii UE şi de alte naţionalităţi care muncesc, studiază şi locuiesc în Marea Britanie”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când au văzut această imagine, nu şi-au închipuit că vor descoperi aşa ceva. Detaliul care i-a lăsat pe toţi fără cuvinte

    Dacă ar fi să ne luăm după numărul tabloidelor, da, chiar şi doi dintre câinii lui Paris Hilton aduşi la Bucureşti fac mai mult public decât Clapton. În România toată lumea se pricepe la botezuri, adus mititei la un chef. Pe scurt, mulţi ştiu să creeze evenimente. România nu se lasă pe mâna profesioniştilor.

    De aici şi o precară cultură star system. Evenimentele? Sunt puhoi, dar nemulţumirile sunt cu tona. Lipsa de profesionişti e urmată de meschinărie. Dacă nu se vând biletele, nu se taie din banul artistului, ci din logistică. Şi asta se vede. Publicul descoperă că organizatorul de evenimente face compromisuri în toate compartimentele. Bine, tot sistemul este şchiop. Sponsorii cer mereu, nu fac acte caritabile. Poartă tu tricoul prin Lipscani! Presa este de copy-paste, lipsită de profesionişti, fără forţa de a maturiza publicul. Publicul cel mult se tabloidizează.

    Când au văzut această imagine, nu şi-au închipuit că vor descoperi aşa ceva. Detaliul care i-a lăsat pe toţi fără cuvinte

  • Pentru ce a fost creat buzunarul mic de la blugi

    Încă de când au fost create primele perechi de blugi, acest articol vestimentar s-a bucurat de un success răsunător. Puţini oameni ştiu însă de ce majoritatea blugilor au acel mic buzunar din partea dreaptă, numit al cincilea buzunar.

    Cu toate că este de cele mai multe ori folosit pentru depozitarea mărunţişului sau pentru a ţine bricheta, rolul initial al buzunarului era altul.

    Primii blugi au apărut în 1853 şi au fost creaţi de Levi Strauss special pentru clasa de jos. Mai exact, pentru minerii căutători de aur, materialul fiind unul rezistent. Buzunarele erau largi şi erau folosite pentru a depozita diverse lucruri de dimensiuni mai mari, iar buzunarul mic avea o întrebuinţare foarte clară: acolo se puneau pepitele de aur pe care le găseau minerii, pentru a nu le pierde în buzunarele mari.

     

  • Pentru ce a fost creat buzunarul mic de la blugi

    Încă de când au fost create primele perechi de blugi, acest articol vestimentar s-a bucurat de un success răsunător. Puţini oameni ştiu însă de ce majoritatea blugilor au acel mic buzunar din partea dreaptă, numit al cincilea buzunar.

    Cu toate că este de cele mai multe ori folosit pentru depozitarea mărunţişului sau pentru a ţine bricheta, rolul initial al buzunarului era altul.

    Primii blugi au apărut în 1853 şi au fost creaţi de Levi Strauss special pentru clasa de jos. Mai exact, pentru minerii căutători de aur, materialul fiind unul rezistent. Buzunarele erau largi şi erau folosite pentru a depozita diverse lucruri de dimensiuni mai mari, iar buzunarul mic avea o întrebuinţare foarte clară: acolo se puneau pepitele de aur pe care le găseau minerii, pentru a nu le pierde în buzunarele mari.

     

  • CCR decide astăzi dacă dezincriminează abuzul în serviciu. 800 de dosare DNA care ar rămâne fără obiect. Kovesi: Dacă va fi dezincriminat, nu vom mai putea efectua investigaţii

     Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri există 8 sesizări de neconstituţionalitate legate de articolul 297 din Codul Penal şi articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, printre semnatarii sesizărilor fiind fosta şefă DIICOT, Alina Bica, Nicuşor Constantinescu şi Gheorghe Bunea Stancu.

    Articolul articolul 297 din Codul Penal prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro