BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Cine a fost Matteo Cassani, directorul care s-a sinucis aruncându-se de pe clădirea Enel

    Matteo Cassani a fost licenţiat în inginerie la Milano şi lucrează la Enel din anul 2000. Cassani a elaborat strategia pentru oferta finală în privatizarea Electrica Muntenia Sud şi a ocupat ulterior funcţia de director de dezvoltare al Enel România.

    Matteo Cassani a fost prima persoană din echipa Enel care a venit în România pentru a negocia achiziţia companiilor de distribuţie de electricitate Electrica Banat şi Dobrogea.

    Cassani povestea în Business Magazin că procesul de privatizare a fost „scurt şi intens“ şi că a lucrat alături de o echipă de 50 de persoane, de la reprezentanţi ai companiei până la avocaţi şi consultanţi.

    După evaluări ale companiei pe propria arie de expertiză, fiecare a livrat managementului Enel date care au dus la cea mai mare evaluare pentru EMS: 789,7 mil. euro, la care s-a mai adăugat suma pe care conducerea companiei a considerat-o necesară pentru a face cea mai bună ofertă. Matteo Cassani spune că, în timpul procesului de privatizare, nu a avut date despre cât urma să ofere concurenţa.

    Directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, Matteo Cassani, a murit, joi, după ce s-a aruncat de pe clădirea companiei, de pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală.

  • Românii pot comanda în premieră Google Glass prin intermediul unui magazin de profil

    Google Glass sunt activaţi şi folosiţi exclusiv cu ajutorul comenzilor vocale ale utilizatorului. Astfel, pentru funcţia de fotografiere, utilizatorul trebuie să rostească comanda “OK Glass – take a picture”, iar pentru a filma trebuie utilizată comanda “OK Glass – start recording”. 

    Ochelarii au o autonomie a bateriei de 24 de ore, pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a se plimba în voie, iar greutatea acestora este de doar 43 de grame, pentru a fi cât mai confortabili. Camera ataşată are 5 megapixeli şi poate înregistra clipuri video HD de 720p. Utilizatorii pot stoca toate amintirile din vacanţă, dar şi instantaneele şi clipurile surprinse în viaţa de zi cu zi, deoarece Google a echipat cei mai revoluţionari ochelari ai momentului cu o memorie de 16GB. Toate fotografiile şi clipurile pot fi vizionate pe ecranul integrat de 640X360 de pixeli, se arată într-un comunicat al QuickMobile.

    Ochelarii Google Glass se pot conecta la telefoanele de tip smartphone echipate cu sistemul Android cu ajutorul aplicaţiei MyGlass, au acces la Internet prin Wi-Fi ori Bluetooth, iar portul de încărcare este de tip microUSB.

    Google Glass sunt diponibili în toate magazinele QuickMobile din ţară, precum şi pe www.quickmobile.ro.

  • Opinie Indira Crasnea, Mediafax: Alegeri cu final deschis-închis

    INDIRA CRASNEA este redactor-şef adjunct al Mediafax.

    Acum, când primul tur este aproape istorie, se lucrează intens în bucătăria finalei. Evident, cel mai lesne este la „masa verde“. Este un fel de uvertură. Care la PSD pare să se fi încheiat, iar la ACL nu s-a produs, dreapta preferând să meargă înainte solitară.

    PSD a adunat, prin înţelegeri pe hârtie, cam tot ce putea aduna din zestrea de voturi a candidaţilor care au părăsit competiţia. I-a promis omului-partid, Călin Popescu-Tăriceanu, că din al doilea bărbat al ţării îl va reface prim-ministru. Cu înţelepciune rabinică, Victor Ponta a promis această tentaţie prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale, Florin Georgescu, şi directorului SRI, George Maior. Dacă primul s-a arătat deschis, Maior nu pare să vrea să părăsească citadela unde a trăit şi a dirijat în ultimii opt ani.

    În acelaşi spirit, Ponta (foarte pătruns de misiunea de viitor preşedinte „al tuturor“) i-a adus spre sine pe „exoticii“ Corneliu Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, provocând furia şi nedumerirea unor voci şi categorii. Şi, pentru ca peisajul să fie complet, l-a adăugat pe independentul abscons Theodor Meleşcanu, care se va muta direct la Palatul Cotroceni, pe post de sfetnic. Undeva se insinuează şi victima inocentă a tuturor conspiraţiilor, Elena Udrea.

    Evident, când ai pâinea şi cuţitul poţi oferi cu uşurinţă câte ceva oricui dispus să se înhame la căruţa ta. Este o cale clasică de întărire a senzaţiei de omniprezenţă şi mai ales potenţă.

    Din partea cealaltă, ACL nu vrea şi nici nu prea are ce oferi pentru târguit. Dar are o ofertă izmenită, din partea Monicăi Macovei, cum că aceasta îşi va ceda voturile lui Klaus Iohannis, dacă primarul Sibiului se va dovedi alfabetizat cu statul de drept. Oricât de bun va fi fost la trecerea examenului challengerul prezidenţialelor, nu ştiu dacă se va alege cu ceva consistent din această parte, în aritmetica prezidenţială, suporterii „Luisei“ fiind cei mai „fără uniformă“ din armata celor care merg la vot.

    Odată depăşit momentul „mesei verzi“, începe noua şi adevărata campanie electorală. Este timpul în care se pune în funcţiune la capacitate maximă tot arsenalul organizatoric al partidelor într-un război atroce al vorbelor şi faptelor.
    Avangarda este cea din vorbe. „Trendul“ este acelaşi al campaniei abia trecute, dar cu ascuţimi mai pronunţate.

    Şi ca în fiecare joc politico-electoral cu miză mare, ţara este în gura tuturor. România, folosită ca o armă, într-un fel prea ades grosier. Dar cei implicaţi în această confruntare au stomacul şi obrazul pe măsură. După ce cortina se va trage, patriotismul de conjunctură va fi trimis la odihnă pentru cinci ani. Efectele ascunse ale folosirii patriotismului într-un fel grosolan se vor perpetua şi nu este exclus ca la un moment dat să ajungă la un punct critic.

    Deocamdată, farmecul naţionalismului este taman bun de sedus şi motivat o considerabilă proporţie a electoratului. Şi pe cei care deja au votat, dar mai ales pe nehotărâţi şi pe „negaţionişti“.

    Înţelegerile pe hârtie nu duc la mutarea automată a votanţilor într-o direcţie sau alta. Este un adevăr validat de trecutele alegeri. Mai ales când este vorba de electorat neunitar, cu profil real dificil de alcătuit şi verificat, cum este cel al candidaţilor independenţi, de exemplu. A nu se uita că acesta nu este un electoral suficient de consistent. Totuşi, începând cu locul trei scorurile au fost foarte modeste.

    Cu tot zgomotul şi revolta, îndreptăţite altfel, produse de alegătorii din străinătate, nici ei nu sunt o categorie impresionantă. Însă votul lor are o mare greutate psihologică.

    Deci privirile, speranţele şi strategiile se îndreaptă spre majoritatea tăcută: nehotărâţii şi cei care resping votul. În afara unui nucleu dur, de cetăţeni care sancţionează orânduielile prin indiferenţa totală faţă de orice scrutin, orice mişcare se poate produce dinspre cele două categorii. Sunt oameni care nu au votat ani de zile şi care acum s-au decis să meargă la urne. Sunt foarte mulţi cei care au rămas în expectativă la primul tur şi acum, din diverse motive, au decis să intre în secţiile de votare pe 16 noiembrie, zicându-şi că acesta este de fapt momentul „bătăii peştelui“.

    Asemenea voturi nu sunt obligatoriu pe principiul „să alegem răul cel mai mic“. Dimpotrivă, turul al doilea aduce mereu un feeling mai puternic, sentimentul că abia acum contează fiecare opţiune. Indiferent de atitudinea anterioară – activă sau pasivă faţă de vot – oamenii se simt mai mult parte a jocului şi vor să încline balanţa.

    Turul al doilea al scrutinului prezidenţial poate descătuşa energii nebănuite şi consemna comportamente surprinzătoare. Alegerile rămân cu un final deschis, pentru că vor fi câştigate de acela care va şti să le anticipeze şi valorifice.

  • Tragedia Spaceshiptwo: ce şanse mai are turismul spaţial privat

    AFLATĂ LA CEL DE-AL 55-LEA TEST DE ZBOR, SPACESHIPTWO A SUFERIT O DEFECŢIUNE, LA NUMAI DOUĂ MINUTE DE LA SEPARAREA DE NAVA-MAMĂ WHITEKNIGHTTWO, ÎN TIMP CE SE AFLA LA 13,5 KILOMETRI DEASUPRA DEŞERTULUI MOJAVE. Unul dintre piloţi a reuşit să se paraşuteze, suferind răni serioase, dar celălalt şi-a pierdut viaţa.

    Catastrofa a avut loc la scurt timp de la explozia unei rachete fără pilot construite de Orbital Sciences, care transporta provizii destinate Staţiei Spaţiale Internaţionale, la doar câteva secunde după lansarea de la baza Wallops, deţinută de NASA în Virginia.

    Insiderii industriei aerospaţiale compară în mod obişnuit industria spaţială comercială în curs de formare cu geneza industriei aviatice – riscuri mari, beneficii mari. Branson, fondatorul Virgin Galactic, a scris pe blogul său, după prăbuşirea SpaceShipTwo: ”Am ştiut întotdeauna că drumul spre spaţiu este extrem de dificil şi că orice sistem nou de transport poate avea şi zile proaste, la începutul istoriei sale„.

    În ultimii ani, a apărut o adevărată cursă în domeniul spaţial, cu companii private ca SpaceShipTwo şi XCOR Aerospace, care concurează să devină primele care oferă călătorii comerciale în spaţiu. Există totodată companii precum SpaceX, Orbital Sciences şi Boeing care urmăresc contracte cu NASA în valoare de miliarde de dolari.

    Evenimentele din această lună pun în discuţie capacitatea sectorului privat de a suporta responsabilitatea călătoriilor spaţiale. Care va fi impactul pe termen lung al dezastrelor asupra industriei spaţiale comerciale?

    În privinţa contractelor guvernamentale mari, parteneriatul public-privat nu reprezintă o noutate. Încă de la formarea sa, NASA a recurs la sectorul privat pentru a-şi îndeplini obiectivele, iar Boeing este principalul contractor pentru Staţia Spaţială Internaţională. Nu este o relaţie care se va schimba prea curând, chiar şi în urma accidentului Orbital Sciences. Motivul este că Statele Unite nu mai au un mijloc propriu de transport pentru a ajunge la Staţia Spaţială Internaţională. NASA depinde de sectorul privat să ajungă acolo, companiile comerciale fiind esenţiale pentru operaţiunile agenţiei spaţiale, ceea ce le protejează de impactul percepţiei publice.

    Turismul spaţial este însă diferit. Serviciul oferă o experienţă de lux. Companiile sunt la mila percepţiei publice în privinţa capacităţii de a transforma în siguranţă pasagerii care plătesc pentru călătoriile pe orbită.

    Da, Virgin Galactic s-a asociat cu NASA pentru a efectua misiuni de cercetare în spaţiu, dar dincolo de asta compania depinde de vânzarea de bilete către entuziaştii unor astfel de experienţe şi dependenţii de adrenalină, pentru acoperirea majorităţii costurilor de dezvoltare. Iar aceste costuri nu sunt mici, ridicându-se la 250.000 de dolari pentru un loc.

    Pasagerii vor să ştie că vor fi în siguranţă, iar accidentul SpaceShipTwo în mod sigur va provoca teamă în rândul celor peste 700 de persoane care s-au înscris pentru o astfel de călătorie. Deci, care este valoarea turismului spaţial şi de ce şi-ar risca oamenii viaţa pentru o astfel de călătorie?

    Preşedintele Virgin Galactic, George Whitesides, a declarat la CNN în acest an: ”Ceea ce mă inspiră cel mai mult este ideea că spaţiul te schimbă, are un impact profund asupra oamenilor care îl experimentează„.

    Whitesides face referire la efectul vizionării, experienţa de a vedea curbura Pământului din spaţiu, care schimbă felul în care oamenii percep lumea.

    Atât Whitesides, cât şi Branson au vorbit despre faptul că zborurile suborbitale nu sunt obiectivul final al Virgin Galactic. Călătoriile intercontinentale vor fi următorul pas al acestei călătorii, cu alte cuvinte pasagerii vor putea, în viitor, să călătorească în jurul lumii în circa două ore. Planurile au fost deocamdată amânate din cauza exploziei, dar Branson a scris pe blogul său că ”spaţiul este dificil, dar merită„. Întrebarea este: vor mai fi dispuşi oare oamenii că plătească 250.000 de dolari pentru a merge în spaţiu?

  • Norvegia deportează anual mii de persoane. România este prima în topul ruşinii

    Serviciul de emigrări din Norvegia a deportat în luna octombrie 824 de oameni – un nou record pentru statul nordic. În septembrie, norvegienii deportaseră 763 de oameni, notează thelocal.no. Responsabilii consideră că această creştere este determinată de numărul mai mare de angajaţi, dar şi de faptul că statul norvegian a alocat mai multe resurse în această direcţie.

    Norvegia a cerut ca până la sfârşitul anului 7.100 de persoane să fie deportate. “Cifrele din această lună ne vor ajuta să ne atingem targetul stabilit pentru acest an”, a declarat Kristin Kvigne, şefa serviciului de emigrări. Până în prezent, autorităţile au rezolvat cu succes 5.876 de cazuri.

    Majoritatea celor deportaţi au comis diverse infracţiuni, însă există şi o parte care veniseră în Norvegia pentru a cere azil. Kvigne a mai spus că este important de urmărit şi rata criminalităţii în zonele cu număr mare de emigranţi, pentru a se putea face o corelare între aceasta şi activitatea departamentului pe care îl conduce.

    În 2013, Norvegia a trimis în ţările de origine aproape 6.000 de persoane. România ocupă locul al treilea în topul statelor spre care sunt deportaţi cetăţenii, după Afganistan şi Nigeria, şi locul întâi în Europa la acest capitol.

    Costul pentru repatrierea unui cetăţean către ţara de origine este de 20.000 de coroane norvegiene (2.500 de euro).

  • Norvegia deportează anual mii de persoane. România este prima în topul ruşinii

    Serviciul de emigrări din Norvegia a deportat în luna octombrie 824 de oameni – un nou record pentru statul nordic. În septembrie, norvegienii deportaseră 763 de oameni, notează thelocal.no. Responsabilii consideră că această creştere este determinată de numărul mai mare de angajaţi, dar şi de faptul că statul norvegian a alocat mai multe resurse în această direcţie.

    Norvegia a cerut ca până la sfârşitul anului 7.100 de persoane să fie deportate. “Cifrele din această lună ne vor ajuta să ne atingem targetul stabilit pentru acest an”, a declarat Kristin Kvigne, şefa serviciului de emigrări. Până în prezent, autorităţile au rezolvat cu succes 5.876 de cazuri.

    Majoritatea celor deportaţi au comis diverse infracţiuni, însă există şi o parte care veniseră în Norvegia pentru a cere azil. Kvigne a mai spus că este important de urmărit şi rata criminalităţii în zonele cu număr mare de emigranţi, pentru a se putea face o corelare între aceasta şi activitatea departamentului pe care îl conduce.

    În 2013, Norvegia a trimis în ţările de origine aproape 6.000 de persoane. România ocupă locul al treilea în topul statelor spre care sunt deportaţi cetăţenii, după Afganistan şi Nigeria, şi locul întâi în Europa la acest capitol.

    Costul pentru repatrierea unui cetăţean către ţara de origine este de 20.000 de coroane norvegiene (2.500 de euro).

  • Un timişorean a luat o idee de la Google şi a dezvoltat o afacere pe care o va vinde cu milioane de dolari

    Un antreprenor din Timişoara dezvoltă o platformă despre care crede că va valora „milioane de dolari“ în următorii cinci ani. 

    „Orice tip de formular pe care îl vedeţi pe site-uri poate fi făcut la noi“, explică Florin Cornianu, cofondatorul afacerii 123ContactForm, produsele pe care le realizează prin intermediul platformei pe care a fondat-o în Timişoara împreună cu Tudor Bastea, colegul său de facultate.

    Serviciul, exclusiv online, permite utilizatorilor fără cunoştinţe tehnice să îşi creeze formulare web – de la cele de contact, pe care le vedem pe toate site-urile, până la chestiuni mai complexe – chestionare, formulare de colectare a plăţilor sau teste pentru instituţii de învăţământ.

    Fondată în urmă cu şapte ani şi având ca obiectiv cucerirea pieţelor externe, afacerea s-a dublat de la an la an, ajungând ca în prezent să aibă 500.000 de utilizatori din peste 180 de ţări, 40 de angajaţi şi venituri de circa un milion de lei (250.000 de euro), potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    Pe această nişă, firma ocupă locul cinci, fiind surclasată de jucători precum Google Forms, Wufoo sau JotForm. De la produsul propriu-zis, care este formularul final, cei doi antreprenori au adăugat încă un strat şi o suită de setări care permit afişarea câmpurilor şi au făcut posibilă conectarea cu servicii populare de pe net, dar şi integrarea de procesatoare de plată precum PayPal. Firma oferă formularele fie gratuit, fie cu un preţ de 14,95 sau 29,95 dolari lunar, variind în funcţie de numărul de formulare incluse, capacitatea de stocare, numărul de subscripţii incluse, integrarea sistemului de plată şi alte facilităţi specifice. Timişorenii se adresează clienţilor companii mici din zona de dezvoltare web, organizatori de evenimente, vânzători online, instituţii educaţionale.

    Cei doi s-au lansat în antreprenoriatul online în 2002, când erau încă studenţi la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii din Timişoara, când făceau diferite produse online pe care le vindeau vorbitorilor de limba engleză. În 2005, s-au angajat la o multinaţională din Timişoara, iar în 2008, când vânzarea produselor pe care le realizau a început să egaleze veniturile salariale, au hotărât să renunţe la statutul de angajator şi să se dedice antreprenoriatului. „În momentul în care am făcut această alegere, afacerea nu a mai funcţionat şi a trebuit să o luăm de la zero cu un alt produs“, îşi aminteşte Cornianu.

    Au văzut că există produse similare în zona de site-uri de formulare, astfel că au urmat acest model şi au început şi ei să le construiască, reuşind să crească cu 100% pe an. Potrivit spuselor antreprenorului, compania nu a avut nevoie de investiţii foarte mari, iar cele pe care le-au făcut au fost prin bootstrapping. Cel mai dificil moment a fost cel în care au crescut echipa la peste 10 persoane, potrivit lui Cornianu. „A trebuit să facem o schimbare de mentalitate şi să devenim manageri, iar adaptarea la acest lucru a fost destul de dificilă“, îşi aminteşte el. În 2010 au atras atenţia unui angel investor, Adrian Gheară, care a intrat în acţionariatul companiei şi a condus la îmbunătăţirea produsului, la angajarea de oameni şi la mutarea într-un birou mai mare.

    „În rest, compania nu a avut nevoie de investiţii, s-a autosusţinut şi este în continuare profitabilă“, spune antreprenorul, care consideră că „în România oamenii ar trebui să se dedice construirii unui produs în loc să alerge după bani“.

    În urmă cu doi ani, au început să colaboreze cu furnizorul de soluţii de comerţ electronic Avangate pentru a-şi înlesni procesul de facturare pentru clienţii de pe toate continentele. Astfel, dacă unii dintre clienţi nu reuşeau până atunci să plătească din varii motive, prin Avangate au reuşit să adune încasările de la clienţi într-un procent apropiat de 100%.

    Încasările au crescut astfel de zece ori şi au reuşit să se extindă în 180 de ţări. „Dacă până atunci reuşeam să facturăm doar în Statele Unite ale Americii, am reuşit astfel să găsim soluţii dedicate pentru ţări cu diferite particularităţi precum Malaiezia şi Brazilia.“ 50% din vânzări se realizează în Statele Unite ale Americii şi în Canada, urmate de Australia, Regatul Unit, Olanda, Franţa sau ţările nordice. În total, vânzările din afara ţării sunt de 98%.

    Nu vede niciun dezavantaj în faptul că locuiesc în Timişoara. Din contră, au acces la forţă de muncă mai uşor, deşi dezvoltatorii de software sunt în continuare mai greu de găsit şi mai scumpi – pentru restul posturilor există însă foarte mulţi aplicanţi. „Businessul nostru implică o foarte mare segmentare a echipelor, dezvoltare, marketing, customer support şi nu am avut probleme, am găsit oameni serioşi.“

    Chiar dacă se fereşte să ofere cifre, Florin Cornianu crede că, peste cinci ani, compania va fi evaluată la milioane de euro. Pentru perioada următoare, ia în calcul doar creşterea continuă: „Locul 1 nu este neapărat accesibil, acolo sunt competitori cu fonduri serioase în spate, dar targetul nostru este să ne consolidăm poziţia şi să obţinem cât mai multă cotă de piaţă de la competitori, or asta cred că putem face în doi-trei ani“.

  • Povestea arhitectului ajuns patron de restaurant după ce criza l-a forţat să renunţe la meserie

    Matei Ionescu este de profesie arhitect şi primul business pe care l-a construit a fost în domeniu. Apoi, s-a extins în publicitate, iar în 2009, când criza începea să îşi arate colţii, a pariat pe HoReCa, pentru că, spune el, românii beau şi mănâncă şi de tristeţe, şi de fericire.

    Astăzi, antreprenorul deţine două restaurante şi o sală de evenimente sub brandul Gargantua, dar şi businessul de livrare la domiciliu Pizzicato. Pe lista de planuri viitoare se numără un restaurant fusion, sub un nou brand. „Am descoperit la Londra mai multe restaurante fusion cu influenţe asiatice şi ne-am gândit (împreună cu soţia sa, n.red.) că am putea testa conceptul pe piaţa locală. Este un plan pentru 2015, în prezent căutăm spaţii.“

    Antreprenorul vizează deja 3-4 spaţii în zona centrală şi de nord a Bucureştiului, unde locuiesc românii cu venituri peste medie care ar urma să devină şi clienţii restaurantului.

    Pentru acest nou local Matei Ionescu vrea să testeze un nou brand – pe care nu vrea să îl facă deocamdată public. Pentru brandurile Gargantua şi Pizzicato, dezvoltarea se va face intensiv, nu extensiv: nu vor fi deschise localuri noi, ci vor fi îmbunătăţite rezultatele celor deja existente.

    După ce a absolvit Facultatea de Arhitectură antreprenorul a lucrat în consultanţă în arhitectură, având pe lista de clienţi atât companii private mari, cât şi instituţii guvernamentale. Apoi, a început să dezvolte şi proiecte individuale, printre care, aminteşte el, un proiect rezidenţial pe malul lacului Floreasca. Compania de arhitectură o mai are şi astăzi, însă aceasta a trecut în plan secundar, la fel ca şi businessul de producţie publicitară dezvoltat începând cu 1994.

    „În 2008, când am simţit că piaţa de publicitate începe să scadă, am decis să ne orientăm spre zona de food pentru că, indiferent de vremuri, restaurantele şi afacerile din această industrie au fost cele care au suferit cel mai puţin.“ Iniţial, s-a orientat către zona de automate (vending machines), însă a găsit acolo o piaţă puternic competitivă. Mai mult, pentru businessul pe care voia să îl dezvolte, avea nevoie şi de o bucătărie proprie.

    Astfel, în 2009 a apărut Gargantua în inima Bucureştiului, la intrarea în parcul Grădina Icoanei. „Am avut avantajul spaţiului, aici funcţiona anterior o gelaterie. De fapt, locul acesta este cel care m-a convins să intru în acest business”, recunoaşte Matei Ionescu. Restaurantul este deschis pe un teren concesionat pe termen lung şi are circa 150 de locuri vara şi 98 iarna. Povestea spaţiului din Grădina Icoanei este controversată: în 2007, consilierul local de la sectorul 2 şi prim-vicepreşedinte al UNPR sector 5, Silviu Măndescu, a concesionat 180 de metri pătraţi din parcul Grădina Icoanei pe 350 de euro pe lună cu aprobarea primarului Neculai Onţanu, lucru contestat de alţi consilieri din primărie, conform cotidianul.ro. Ulterior, spaţiul concesionat a fost preluat de Gargantua.

    Matei Ionescu a decis să folosească terenul boem, dezvoltând un restaurant cu inspiraţie franceză: „De la început am vrut un bistro de inspiraţie franceză, şi de aici ne-a venit ideea cu numele Gargantua.“ Încă de la început localul a fost gândit pentru a fi divizat în două zone, una de cafenea şi una de restaurant, cele două fiind separate de bar. Un alt aspect pe care l-a luat în considerare Matei Ionescu a fost stilul restaurantului: „În domeniul acesta există două abordări, cea franceză în care angajaţii vorbesc clienţilor cu dumneavoastră, mesele au faţă de masă, iar ospătarii au ţinută oficială, şi cea americană. Aceasta din urmă pariază pe o abordare prietenoasă, dar impersonală“. În cazul Gargantua, antreprenorul a optat pentru prima abordare, deoarece „românii sunt formali şi preferă ca masa să fie luată într-un cadru elegant“.

    Meniul Gargantua a fost construit pentru a se adresa tuturor clienţilor, indiferent de vârstă şi de venituri, însă, în medie, pentru o masă completă un client plăteşte circa 100 de lei. Zilnic, restaurantul are între 100 şi 200 de clienţi care se împart în mod egal între prânz şi cină. „Avem şi clienţi care vin dimineaţa, pentru micul dejun, însă aceştia sunt mai puţini şi de regulă vin să îşi bea cafeaua şi să citească ziarul. Românii iau mai degrabă două cine decât un mic dejun la ora opt.“ Matei Ionescu spune că aceasta este mentalitatea tipică sud-europenilor, respectiv a spaniolilor, italienilor şi grecilor, care preferă să petreacă până noaptea târziu.

  • Cealaltă cursă a antreprenorilor şi managerilor din mediul de afaceri autohton

    „Ce căutăm noi aici?“, s-au întrebat din ochi Dragoş Petrescu şi soţia lui, Karin, anul trecut, când au urcat pentru prima dată în autobuzul care îi transfera de la aeroportul din Atena către prima cursă de triatlon montan la care se înscriseseră. 

    Toţi oamenii din jurul lor erau perfect tonifiaţi, cu zâmbete largi pe faţă şi fericiţi să îşi revadă prietenii de la competiţiile anterioare. „Voi cine sunteţi?“, i-a remarcat la un moment dat pe soţii Petrescu unul dintre atleţi. „Sunteţi la prima participare la un triatlon montan şi aţi venit direct la xTerra?“, a continuat atletul prietenos, stârnind un hohot de râs în tot autocarul. Hohotul a fost însă prietenos, iar Dragoş şi Karin, deşi au terminat ultimii competiţia recunoscută printre atleţi drept cel mai dificil triatlon montan din lume, au devenit încrezători în forţele lor pentru că nu au abandonat. Anul acesta au mers la al doilea triatlon montan, pe cel mai greu traseu al xTerra, în Franţa, şi vor merge şi în 2015 tot la xTerra, moment când le vor lua cu ei şi pe cele trei fiice ale lor, care sunt pasionate de sport şi mai ales de înot.

    ÎN URMĂ CU ZECE ANI, CÂND LANSA RESTAURANTELE CITY GRILL, DRAGOŞ PETRESCU AVEA 106 KILOGRAME. GLUMEŞTE ŞI SPUNE CĂ AVEA EXACT ASPECTUL UNUI PATRON DE RESTAURANT PASIONAT DE MENIREA LUI DE A HRĂNI OAMENII. Întâlnirea sa cu sportul a coincis cu prima sa întâlnire cu Valeria van Groningen (soţia lui Steven van Groningen, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din business care fac sport de performanţă), care i-a propus să facă o pasta party după Maratonul Bucureşti la unul dintre restaurantele lui. „Eram interesat de viaţa sănătoasă, deşi mai mult în teorie, eram în plină dezvoltare a brandului Buongiorno, am decis să facem acea pasta party după maraton şi tot atunci mi-am zis că nu e OK să organizăm pasta party şi să nu participăm la maraton. Aşa că am făcut o echipă de patru pentru ştafetă, iar asta a devenit un trend în companie“, îşi aminteşte zâmbind Dragoş Petrescu perioada care i-a schimbat viaţa. Decizia de a participa la maraton a însemnat începerea antrenamentelor. S-a pregătit timp de şase luni în Herăstrău şi pe stadionul Tineretului pentru a reuşi să alerge cei 10 kilometri. Admite că, la început, după 500 de metri aproape leşina. A alergat susţinut însă şi „am putut să mă bucur de fiecare etapă – când am reuşit să alerg 2 kilometri sau 3 sau 5“.

    Un bun prieten al său alergător l-a sfătuit ce pantofi de sport să îşi ia (Axis pentru alergare), dar şi să îşi ia întotdeauna pantofi cu un număr şi jumătate mai mari sau să doarmă bine nopţile. De la alergarea la ştafetă la Maratonul Bucureşti în urmă cu şapte ani şi până la triatlonul finalizat la Hamburg în urmă cu patru ani alergarea a devenit parte a rutinei zilnice pentru Dragoş Petrescu. Şi-a schimbat radical alimentaţia, vegetalele însemnând acum 70% din meniul său (completate cu peşte 20%, carbohidraţi 5%, produse de origine animală 5%), numărul de ore de somn, şi-a stabilit un program de antrenament de 1-2 ore pe zi în şase zile din săptămână.

    Acum are 87 de kilograme şi crede că „alergarea te face mai puternic şi mai sănătos, iar principalul beneficiu este schimbarea stilului de viaţă – după ce începi să alergi susţinut nu mai poţi merge să mănânci ceafă de porc şi să bei trei baterii de vin. Fără să îţi interzici, pur şi simplu nu mai poţi“. De la alergat la ştafetă a trecut la semimaraton, apoi s-a reorientat către triatlon. A considerat că i se potriveşte mai bine, atât ca sport, fiind mai complex, cât şi ca pregătire.

    TRIATLONUL ESTE SPORTUL CARE A CÂŞTIGAT CEL MAI MULT ÎN POPULARITATE ŞI ÎN VIZIBILITATE ÎN ULTIMII ANI. Adrian Nănulescu, CEO al La Fântâna şi sportiv de triatlon, dar şi preşedintele federaţiei de profil, spune că fenomenul de creştere a triatlonului a coincis cu organizarea Triathlon Challenge Mamaia din 2009. Al doilea vârf de creştere pentru acest sport a venit după înfiinţarea Federaţiei Române de Triatlon, în 2012, care a început susţinerea şi promovarea competiţiilor sportive, dar şi încurajarea şi participarea amatorilor.

    Nănulescu ţine să precizeze că practicarea triatlonului, dar şi creşterea interesului pentru alte sporturi au venit într-un context favorabil: „Tendinţa generală este de a face ceea ce trebuie pentru tine, de a avea o viaţă mai activă şi mai sănătoasă, e parte dintr-un context mai amplu. Deschizi orice revistă şi găseşti sfaturi despre cum să trăieşti mai sănătos şi mai echilibrat“. Participarea mai multor oameni din business la competiţiile de triatlon, dintre care cel mai cunoscut este Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank, a avut un rol important de popularizare: „Au existat câteva personaje cârlig, peste 20 de participanţi de la vârful afacerilor care concurează regulat şi care sunt catalizatori pentru atragerea altor persoane în triatlon – datorită acestora, dintr-o dată numărul de participanţi a crescut considerabil, iar evenimentul a câştigat vizibilitate“. Conform lui Nănulescu, sportivii din mediul de business au adus nu numai „soft power“, prin influenţarea altor persoane, dar şi resurse pentru promovarea tradiţională.

     

  • Oraşul care le-a oferit locuitorilor săi 3 milioane de dolari

    În anul 2012, consiliul local al oraşului Vallejo, California a aprobat o rezoluţie care prevedea că 30% din taxele colectate vor merge către un fond special. Acest fond special urma să fie dedicat unor proiecte alese şi votate de către cetăţeni.

    Fondul a fost creat în aprilie 2012 şi a colectat bani timp de 18 luni, până în octombrie 2013, timp în care s-au strâns peste trei milioane de dolari. În aceeaşi perioadă, un consiliu cetăţenesc format din peste 500 de persoane a selectat o parte din sutele de proiecte.

    În mai 2013, autorităţile locale au organizat un referendum în cadrul căruia locuitorii din Vallejo au ales proiectele care urmau să fie finanţate. Astfel, oamenii au decis repararea unor străzi, îmbunătăţiri aduse sistemului de iluminat public, o grădină publică şi acordarea unor burse pentru tinerii ce doreau să studieze.

    După ce ştirea s-a răspândit, mai multe oraşe precum New York, Chicago sau San Francisco au început să deruleze programe similare, denumite programe de buget participativ, prin care pun la dispoziţia locuitorilor o parte din taxele colectate.

    “Succesul se datorează oamenilor din Vallejo”, a declarat Joey Lake, preşedintele comitelului de organizare a bugetului participativ. “Timpul lor, energia şi pasiunea lor a pus în mişcare acest proiect. Au reuşit să transforme acest oraş, aflat nu cu mulţi ani în urmă un faliment, într-un exemplu pentru toată lumea.”