”Asistentă medicală de pe ambulanţă. Păreri?”, a întrebat poliţistul Godină pe Facebook.
Marian Godină a publicat, ieri, pe contul său de Facebook, fluturaşul de salariu, ca răspuns pentru cei care au impresia că poliţiştii au “salarii nesimţite”,
CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO
1. Ce se întâmplă dacă uiţi accidental un telefon sau un iPad deschis la decolare?
În realitate, nimic care să stârnească îngrijorare se întâmplă într-o astfel de situaţie. Sistemele de control ale aeronavelor sunt atât de sofisticate în prezent, încât nu ar cauza nicio interferenţă. Regulile care impun închiderea acestor dispozitive au fost făcute cu mulţi ani în urmă, când dispozitive precum iPad-urile nu existat. Regulile acestea încep să fie însă mai relaxate – dispozitivele de acest tip pot fi folosite în ”modulul sigur” – în anii ce urmează vor urma mai multe schimbări în acest sens.
2. Este posibil ca cineva să deschidă uşa unei aeronave pe durata zborului?
Nu, absolut nu. Aeronava este presurizată iar uşile sunt de aşa numitul tip ”uşă dop”, aspect care le împiedică să fie deschise pe durata zborului.
3. Este posibil ca turbulenţele să conducă la prăbuşirea avionului?
Turbulenţele cauzează disconfort – asemenea condusului unei maşini pe un drum cu multe denivelări; dar nu sunt periculoase. Aeronavele sunt construite astfel încât să facă faţă pentru numeroase turbulenţe, astfel încât un astfel de risc este extrem de scăzut.
4. De ce trebuie să ridici tăviţa alipită scaunului din faţa ta la aterizare şi decolare?
Ne pregătim pentru orice situaţie, iar în cazul unui scenaruu în care ar trebui să amânăm decolarea dintr-un anumit motiv – lucru care din nou, este puţin probabil, – un astfel de obiect ar putea cauza rănirea pasagerilor.
5. De ce trebuie să ridicăm parasolarul la decolare şi aterizare?
În situaţia evacuării aeronavei, personalul navigant ar trebui să se asigure că nu există pericole afară – doar aşa au vizibilitatea de care au nevoie într-un astfel de scenariu.
6. De ce luminile aeronavei se sting înainte de decolare?
Facem acest lucru pentru ca ochii pasagerilor şi ai personalului navigant să se acomodeze cu lumina de afară pentru situaţia în care trebuie să oprim decolarea.O astfel de situaţie este puţin probabilă, dar trebuie să fim pregătiţi.
7. Este mai sigur să zbori ziua sau noaptea?
Nu există absolut nicio diferenţă.
8. Sunteţi vreodată speriat în timpul zborului?
Am fost întrebat acest lucru de multe ori – răspunsul a fost, de fiecare dată, nu cu mâna pe inimă. Zbor de la 16 ani şi nu a existat niciun moment în care să mă fi speriat în timpul vreunui zbor.
“Pentru că tot e astăzi Ziua Fericirii, m-am dus să îmi iau fluturaşul de salariu. Se temeau unii că poliţiştii au salarii nesimţite şi chiar îmi cereau să spun ce salariu am.
Ăsta e salariul meu pe care l-am luat pe 14 martie, pentru luna februarie.
Vă las să studiaţi şi să trageţi singuri concluzia. E mult sau puţin, după aproape 11 ani de poliţie?
CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO
Că e ploaie şi bate vîntul sau că ninge ori transpiri la 40 de grade, maşina te poate scoate din aceste situaţii dificile. Zi de zi conducem şi stăm în trafic la semafoare. Şi zi de zi o parcăm cu orele şi peste noapte. Întrebarea este – cât la sută din viaţa unei maşini o ţinem în parcare? Merită oare după răspunsul la această întrebare să ne mai luăm maşină?
Editorul pe aviaţie al CNN, Jon Ostrower, spune că întrebările legate de acest subiect sunt printre cele mai frecvente pe care le primeşte; el a explicat că răspunsul se regăseşte în paginile Codului Federal de Aviaţie. “Chiar dacă fumatul e sau nu interzis în avion, toaletele trebuie să fie dotate cu scrumiere detaşabile, locate în apropierea uşii de intrare”, notează respectivul cod.
Un purtător de cuvânt al celor de la FAA (Autoritatea Americană pentru Aviaţie – n.red.), contactat de Huffington Post, a declarat următoarele: “Unii oameni continuă să fumeze în avion, indiferent de consecinţe. Scrumiera există pentru ca ei să poată stinge acolo ţigările, altfel ar putea arunca mucurile de ţigară în coşul de gunoi sau în alte locuri, punând în pericol întregul avion”, a spus oficialul.
Trebuie amintit că cei care fumează în interiorul unui avion încalcă legea, iar consecinţele pot fi extrem de grave. “Principala noastră grijă este ca avionul să nu ia foc”, a mai spus purtătorul de cuvânt al FAA. “După ce aterizăm, autorităţile se vor ocupa de cei vinovaţi de nerespectarea regulilor.”
Când întrebi un angajat în cât timp va face ceva şi el îţi răspunde: „Şefu’, în 5 minute se rezolvă”, deja ştii că asta înseamnă cel puţin câteva ore… sau zile…
„Unde este domnul director?” Răspunsul vine instant: „Este într-o întâlnire”. Asta înseamnă că nu are niciun chef să vorbească.
„Trimite-ne oferta pe email, la office@…, şi o trimit eu mai departe către departamentul de achiziţii”, spune secretara. Asta înseamnă că se duce direct în trash.
„Asta e politica firmei” e un statement excelent, acoperă aproape toate situaţiile posibile.
„Aţi fost foarte OK la interviu, apreciem skill-urile dvs., ne-aţi impresionat până la lacrimi, însă cu regret trebuie să va informăm că aţi fost respins.” Nimeni nu îl regretă în vreun fel. În realitate, asta se poate traduce că ai fost jenant, te-ai comportat execrabil şi, cu bucurie, va informăm că CV-ul dvs. va fi pe blacklist în următorii cinci ani.
„Nu mai insistaţi, o să vă contactăm noi zilele viitoare.” Aşa sună de multe ori un răspuns când vrei să ştii ce ai făcut totuşi la un interviu. Sfat: nu te va contacta nimeni. Niciodată.
„SMS: Scuze, întârzii 5 minute (asta înseamnă cel puţin 20), este trafic.” Ce folositor e traficul ăsta uneori! Când întârziem acasă din cauza lui, îl înjurăm.
Paradoxal, nesinceritatea reuşeşte să facă pe toată lumea fericită, la final răsuflăm cu toţii uşuraţi. Secretul este să găseşti argumentul cu cea mai bună acoperire în contextul respectiv.
Un exemplu de la noi din industrie: sună cel cu camionul că este la 50 km de locul de descărcare, dar are o problemă tehnică (dar nu are), noi transmitem mai departe clientului această informaţie. Clientului îi este şi lui mai comod să păstreze scuza şi transmite mai departe… şi tot aşa până la capătul lanţului. Cu toţii înţelegem că este un neadevăr, dar cu toţii „aruncăm” vina pe o chestie total impersonală, dificil de verificat şi ne asigurăm zona de confort că, nu-i aşa?, o problema tehnică putem avea cu toţii la un moment dat…
Trimitem de multe ori forecasturi „umflate”, conştienţi că nu o să le atingem, dar ne este mai uşor să dăm explicaţii după, decât să înfruntăm realitatea înainte.
Manipulăm cifre şi rapoarte astfel încât să „pară” un rezultat frumos. Toţi ştim cum stau lucrurile, dar ne prefacem că totul este minunat şi că peste tot este armonie…
Ne ascundem după stereotipuri, clişee şi ne autoamăgim, alungând violent glasul conştiinţei care vrea să ne aducă la realitate şi sinceritate. Ne amăgim de multe ori cu aparenţe, construim realităţi imaginare, posibil pe baza temerii că imaginea de „sine” (a noastră, a companiei) va putea fi afectată.
Este ca atunci când vorbeşti cu iubita la telefon şi la finalul fiecărei conversaţii îi spui: „Te iubesc, pa!”. Este „sec”, protocolar, politicos, lipsit în totalitate de orice urmă de iubire sau măcar sentimente.
De câte ori, după ce am închis telefonul cu un client, zâmbind, cu o voce calmă, amabilă, serviabilă, l-am trântit de toţi pereţii?
De câte ori i-am spus soţiei sau iubitei, „îmi este dor de tine” fără să ne fie, doar pentru că celălalt ar dori să audă asta, i-ar face plăcere, se simte bine?
De multe ori ştie şi receptorul că este manipulat, dar, tacit, acceptă de teamă ca nu cumva să fie el vinovat sau că pur şi simplu aşa este mai convenabil; oricum nu cercetează nimeni, de ce aş riscă să îmi afectez imaginea?
Cred că nivelul la care a ajuns astăzi pseudocomunicarea în business „îmbrăcată” în forme fără fond, nesinceră, aparentă, lipsită de adevăr, cu intenţii ascunse, a ajuns să fie universal.
Mascăm adevărul într-un limbaj camuflat, deghizăm realitatea în aparenţe înşelătoare. Creăm structuri de limbaj codate în reprezentări false.
Ce se întâmplă când cuvintele nu corespund cu sentimentele, gândurile, realitatea?
Păi limbajul reflectă structurile gândirii, are un puternic rol social şi este în directă legătură cu dezvoltarea personalităţii. Când spunem una, dar gândim altceva, cred că ne transformăm pe noi în personalităţi deviante. A fi de dimineaţă până seară un actor, interpretând diverse situaţii de comunicare în funcţie de context, este exact cum în timpul unei piese de teatru ai schimba la fiecate minut scaunul în funcţie de cel mai bun unghi de vizualizare. Oboseşti! Şi mai e un efect: parcă dispare acea legătură de umanitate care se prinde în mod natural între oameni. Parcă modul acesta de a comunica ne facem să ne urâm mai mult, să fim mai anxioşi, încordaţi…
Sau lucrurile se pot înrăutăţi când suntem noi înşine, sinceri cu noi, sinceri cu ceilalţi?
Să avem oare o dată curajul ca pentru o zi să spunem ce gândim?
„Bună ziua, domnule director, astăzi am ceva pe suflet şi nu pot să zâmbesc.” Oare nu ne-ar face mai empatici? „Dar ce s-a întâmplat, vino să povestim”, nu ne-ar umaniza, nu am fi mai buni unii cu alţii dacă am ne-am spune supărările, criticile, tristeţile, supărările şi nu le-am disimula în false protocoale de limbaj?…
Sau să lăsăm trasă „perdeaua” asta albă, călcată perfect, frumos mirositoare şi să ne autoamăgim că aparenţele reprezintă, de fapt, adevărata comunicare?
Editorul pe aviaţie al CNN, Jon Ostrower, spune că întrebările legate de acest subiect sunt printre cele mai frecvente pe care le primeşte; el a explicat că răspunsul se regăseşte în paginile Codului Federal de Aviaţie. “Chiar dacă fumatul e sau nu interzis în avion, toaletele trebuie să fie dotate cu scrumiere detaşabile, locate în apropierea uşii de intrare”, notează respectivul cod.
Un purtător de cuvânt al celor de la FAA (Autoritatea Americană pentru Aviaţie – n.red.), contactat de Huffington Post, a declarat următoarele: “Unii oameni continuă să fumeze în avion, indiferent de consecinţe. Scrumiera există pentru ca ei să poată stinge acolo ţigările, altfel ar putea arunca mucurile de ţigară în coşul de gunoi sau în alte locuri, punând în pericol întregul avion”, a spus oficialul.
Trebuie amintit că cei care fumează în interiorul unui avion încalcă legea, iar consecinţele pot fi extrem de grave. “Principala noastră grijă este ca avionul să nu ia foc”, a mai spus purtătorul de cuvânt al FAA. “După ce aterizăm, autorităţile se vor ocupa de cei vinovaţi de nerespectarea regulilor.”
Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.
Textul scrisorii este următorul:
“Dragă angajator Google,
Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
De la Katie.
P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
P.P.S. E totuşi vara.”
Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.
