BusinessMagazin

Tag: putere

  • Despre putere

    Un ins inteligent a împărţit, la un moment dat, evoluţia puterii aşa cum o percep şi folosesc oamenii, astfel: prima epocă a fost cea a muşchilor şi armelor; a doua epocă este a banilor, cotelor de piaţă şi a gândirii. A treia etapă ar trebui să vă facă să ridicaţi sprânceana, pentru că puterea, în următoarea perioadă, se va traduce prin „mai amabil, mai blând, mai bun“.

    Într-o primă fază mi-a sunat cam ca dictonul creştin cu oferitul celuilalt obraz sau ca proverbul, discutabil, care ne asigură că sabia nu taie capul plecat. Am mers un pic pe firul ideii, îmi suna a înţelepciune budistă transferată în lumea occidental-corporatistă, şi am descoperit articolul unui profesor universitar de la Berkeley, The Power Paradox, care a inspirat cele de mai sus şi care a lansat următorul concept: puterea este abilitatea de a influenţa oamenii să îşi atingă scopurile şi interesele, folosindu-şi propriile abilităţi într-un mod responsabil. Paradoxul este că puterea deteriorează numitele abilităţi.

    Universitarul invocă trei mituri ale puterii în lumea modernă. Primul este că puterea înseamnă bani, voturi şi muşchi, al doilea că un individ definit drept machiavelic va câştiga oricum în jocul puterii şi al treilea că puterea este dobândită în urma aplicării unei strategii. Fiecare din aceste mituri este demontat în articol, cu exemple practice ce merg de la puterea ţipătului copilului ce vrea o bomboană asupra părinţilor la ierarhiile din dormitoarele universităţilor, unde modestia este la mare preţ, sau la manifestările unor şefi de companii. Un bun exemplu este şi modul în care outsiderul a câştigat cursa prezidenţială în România, nu insist.

    În esenţă puterea adevărată are nevoie de modestie şi de empatie, nu de forţă şi de teama de pedeapsă; dar ceea ce vor cu adevărat oamenii de la liderii lor, aşa-numita inteligenţă socială, este distrusă chiar de experienţa puterii.
    Este aceasta o poziţie contrară celei a fostului director executiv de la Enron, Jeffrey Skilling: „Tot ceea ce contează sunt banii… cu bani cumperi loialitate. Nicio emoţie nu este mai importantă decât banii. Cu asta obţii performanţă“.

    Bazându-se pe astfel de credinţe, Enron a fost puternică: şase ani la rând a fost categorisită una din cele mai inovatoare companii în topul Fortune, iar New York Times credea că este un model pentru noua cultură a muncii din SUA. Banii totuşi nu au contat, pentru că Enron a falimentat, iar acum Skilling este în puşcărie, iarăşi nu insist.
    Timp de două decenii şi jumătate puterea din România s-a bazat pe crearea de temeri şi pe identificarea de vinovaţi – cutare vinde ţara sau cutare vă ia pensiile sau pământul.

    Dacă vom fi în stare să depăşim astfel de spaime, putem încerca să ne recuperăm ţara. Dar în micul ghid al recuperatorului de ţară trebuie musai să apară câteva reguli: unu, să încerci să îţi croieşti planurile privind spre viitor şi nu spre trecut; doi, să ai timp, să ai timp pentru orice, să te gândeşti, să îi asculţi pe ceilalţi cu toată atenţia şi cu emisfera dedicată şi nu cu jumătate de ureche, să încerci să-i înţelegi, să ai timp pentru privit/discutat cu tine în oglindă, pentru cultură sau pentru muncă în folosul societăţii; trei, să depăşeşti zona retorică şi să te implici.

    Dumnezeu a distribuit inteligenţa în mod uniform, nu există naţii superinteligente şi altele tâmpe, diferenţa este în modul în care oamenii aleg să îşi folosească înzestrarea. Alegerile au dovedit că se poate, acum ne mai trebuie doar consecvenţă.

    Cândva în anii ‘70 un pictor japonez, Ogawara Shu, îşi expunea viziunea asupra societăţii, pe care o vedeţi în imaginea alăturată: un grup de dulăi încăieraţi, un tablou violent, dar desenat într-un mod copilăresc şi lipsit de un punct central. Artistul spunea că a reprezentat mentalitatea poporului japonez, care a adoptat atât cultura militaristă a guvernului din perioada celui de-al doilea război mondial, cât şi politicile proamericane de după. Ogawara şi-a asumat el însuşi faptul că a fost un soi de colaboraţionist, fiind unul din cei doi „pictori de război“ oficiali ai armatei japoneze din timpul conflagraţiei mondiale, pentru că a părăsit comunitatea artistică din Tokio, refugiindu-se într-un mic orăşel de provincie.

  • Istoria banilor: Evul Mediu şi ascensiunea băncilor

    Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine şi-au păstrat puterea de circulaţie, cele create de Constantin cel Mare, milliarense, siliqua şi solidusul, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane şi unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, dar statele germane au adoptat pfenigul, care în Anglia a devenit penny.

    Perperul a fost emis de împăratul Alexis I, în cadrul unei mari reforme monetare, în anii 1092 – 1093. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328. În secolul XII statele germane scot piese noi, aşa numitele bactreate – bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau. În secolul XIII în Anglia apare sterlingul, monedă din argint, în Austria creiţarul (cu o cruce – kreutz – pe revers) iar la Florenţa florinul, de aur. Cruciadele şi sumele importante de bani necesare finanţării acestora au constituit un stimul pentru sistemul bancar european.

    În jurul anului 900 în China apar banii de hârtie, iar în 960 emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149). Banii de hârtie sunt folosiţi şi de Imperiul Mongol, care după 1230 includea şi China. în următoarea sută de ani hârtia devine ban în India, Japonia şi Persia. După 1400 putem vorbi deja de hiperinflaţie – o bancnotă cu o valoare nominală de 1000 de monede ajunge să valoreze numai trei.

    Europenii află despre banii de hârtie de la Marco Polo, care a trăit în China între 1275 şi 1292.

    În 1355 Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu publică De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde face conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370 Oresme devine consilier al regelui Charles V al Franţei.

    Din 1400 încep să apară băncile, la Barcelona şi la Genoa în timp ce la Florenţa este legalizată modificarea dobânzilor.
    1440 însemnă inventarea tiparului, de către Gutenberg. Tiparniţa este modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, pentru a putea fi folosită la producerea banilor, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.

    Cincisprezece ani mai târziu chinezii renunţă la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare a sta inflaţia.

    Pentru europeni urmează perioada marilor descoperiri geografice – America, drumul spre India, conchistadorii în America de Sud – iar dezvoltarea comercială care a urmat acestora a fost cât se poate de benefică dezvoltării sistemului financiar.

  • În noiembrie 2004 preziceam scăderea EURO. “Ce ziceţi de un euro de 36.000 lei?”

    În materie de valute, în mediul de afaceri din România mai exista la acel moment o singură certitudine: incertitudinea. Asociind denominarea cu devalorizarea valutelor, am scris că 2005 urma să fie primul an care să aparţină, cu adevărat, al leului. Dar şi al momentelor de adevăr la capitolele competitivitate şi competenţă.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2004

    Cand vine vorba despre salarii, leul pare a castiga lupta cu valuta. Circa 10-15% dintre angajatii pe posturi de conducere isi negociaza salariile in lei de 3-4 luni incoace, spune George Butunoiu de la compania de recrutare Alexander Hughes, „mult fata de 0% cat era inainte“. In afaceri insa, planurile sunt gandite tot in euro si dolari.

    „SIGUR CA LEUL ARE PUTERE“: „Simtim asta cand trebuie sa platim cele 3.600 de salarii (…). Noi suntem captivi ca gandire valutelor, dar realitatea ne va face sa ne schimbam modul de gandire“, crede Laurentiu-Tigaeru Rosca de la Mara, Focsani.

    „NICI O PUTERE“: „In schimburile internationale, leul nu are nici o putere, totul se negociaza in valuta. Iar schimburile interne, chiar daca se negociaza in lei, se raporteaza permanent la euro/dolar“, spune Gheorghe Antochi, presedinte al Agricola International.

    10% MIZEAZA PE LEU: „Multi dintre cei cu care am incheiat contracte de consultanta cer preschimbarea contractelor in lei pana la sfarsitul anului. Iar firmele incep sa negocieze salariile in lei pentru toate functiile. Fenomenul a inceput in urma cu vreo doua luni si in prezent cam 10% dintre firme prefera leul“, spune Daniela Necefor, managing partner la compania de consultanta si recrutare Total Business Solutions.

    LECTIILE ESTULUI: „Intarirea monedelor nationale in tot estul Europei denota stabilitatea economiilor, faptul ca au «imbatranit» in sens pozitiv. UE nu poate tine in spate economii instabile, iar o moneda puternica (…) faciliteaza accesul in zona euro“, spune un analist roman, consultant al unei institutii financiare internationale.

  • John Kerry: SUA nu îl ajută pe Bashar al-Assad să rămână la putere

    După lansarea primelor atacuri aeriene împotriva jihadiştilor din cadrul SI în Siria, administraţia americană a afirmat că nu a renunţat la lupta împotriva regimului de la Damasc,

    “În această campanie nu avem scopul de a-l ajuta pe preşedintele sirian, Bashar al-Assad”, a spus Kerry, potrivit unui articol al cotidianului Boston Globe.

    “Nu suntem de acceaşi parte cu al-Assad. El este chiar un magnet care a atras combatanţi străini din zeci de state”, veniţi să lupte în rândurile SI, a adăugat secretarul de Stat american, la Adunarea Generală a ONU, la New York.

    El a reiterat că preşedintele “al-Assad şi-a pierdut de mult timp orice legitimitate” pentru a rămâne la putere.

    Diplomaţi americani au afirmat anterior că administraţia de la Washington a optat pentru o “cale alternativă” între gruparea SI şi regimul sirian, luând decizia de a-i antrena şi echipa pe rebelii sirieni moderaţi care luptă împotriva a doi duşmani”.

  • Ţara europeană care nu ştie ce să mai facă cu banii: încasează un miliard de dolari pe săptămână şi nu-i poate cheltui

    Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator.

    Transferul de putere va aduce schimbări la Government Pension Fund Global (GPFG). Noii guvernanţi, care au promis reduceri de taxe, s-au angajat din start să limiteze cheltuielile fondului pentru a evita supraîncălzirea economiei. Totodată, conservatorii iau în calcul divizarea fondului, pentru reducerea riscului ca o greşeală să provoace efecte catastrofale, dar şi din convingerea că apariţia concurenţei ar putea da rezultate mai bune.

    FONDUL ARE ACTIVE EVALUATE LA 760 MILIARDE DE DOLARI ŞI A AVUT PERFORMANŢE MODESTE ÎN ACEST AN, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

    „Avem posibilitatea ca în vremuri tulburi să aşteptăm cu răbdare ieşirea din turbulenţe„, spune CEO-ul GPFG, Yngve Slyngstad, citat de BBC.Fondul este administrat de un departament care funcţionează în sediul băncii centrale a Norvegiei de la Oslo. Agenţia are peste 200 de angajaţi la Oslo şi alţi 100 în birouri regionale la New York, Londra, Shanghai şi Singapore.
    Traderii lucrează într-o atmosferă calmă, acţionează în mod răbdător, chibzuit, chirurgical. Nici vorbă de zgomotul şi nervii de pe Wall Street, de vânzările panicate la primul semn de prăbuşire a pieţei.

    MISIUNEA FONDULUI ESTE DE A STRÂNGE BANI PE TERMEN LUNG. „În timpul crizei din 2008-2009, mulţi investitori au fost forţaţi de circumstanţe să vândă. Noi ne-am bucurat de privilegiul de a ne păstra activele şi chiar de a acumula mai mult„, spune Slyngstad.Taxele şi redevenţele încasate de Norvegia din industria petrolului şi gazelor naturale pun la dispoziţia fondului lichidităţi de aproximativ un miliard de dolari pe săptămână. Astfel, GPFG a ajuns să deţină în medie 1% din acţiunile listate la nivel global. În Europa, fondul norvegian deţine peste 2% din companiile listate.

    Succesul GPFG este datorat atât exploatării zăcămintelor petrolifere şi gazeifere, cât şi respectării consensului politic de către toate forţele care s-au succedat la guvernare: profiturile obţinute de stat din hidrocarburi trebuie investite în fond. Fondul are întotdeauna o atitudine de investitor pe termen lung, iar mandatul instituţiei impune transparenţă. GPFG încearcă să impună propriile principii de guvernanţă corporativă asupra companiilor unde investeşte şi să se asigure că acestea sunt profitabile pe termen lung.


    CA ACŢIONARI PE TERMEN LUNG, TREBUIE SĂ NE ASIGURĂM CĂ ACESTE COMPANII SUNT PROFITABILE PE TERMEN LUNG, şi de asemenea că nu fac bine doar investitorilor şi acţionarilor, ci şi societăţii în general. Lucrăm cu raţiune, şi nu cu forţă„, explică Slyngstad pentru BBC.În pofida succesului de până acum al GPFG, politicienii de dreapta şi voci din mediul academic vor o schimbare.

  • România poate întoarce în avantajul său instabilitatea regională prin integrarea Republicii Moldova. Primul pas – leul românesc cu putere de circulaţie peste Prut

    Datele arată că situaţia din Ucraina devine din ce în ce mai tensionată şi nu se întrevede deocamdată nicio cale de ieşire. Mesajele din mass-media occidentale pun presiune. Liderii de opinie cer sancţiuni economice dure de la politicieni. Uniunea Europeană va anunţa astăzi în detaliu lista de măsuri.

    „Dacă în locul cetăţenilor europeni ar fi fost cetăţeni americani (în avionul doborât – n.red.), Casa Albă ar fi fost sub o imensă presiune şi ar fi fost luată serios în considerare bombardarea aeriană a poziţiilor insurgenţilor proruşi, iar forţele ucrainene ar fi primit armament american letal“, scrie analistul de securitate american Thomas Wright în ziarul Financial Times de marţi, 29 iulie, într-o opinie care deplânge lipsa de coeziune şi determinare a Uniunii Europene.

    Ziarele britanice nu mai dinamitează UE, ci acum o văd ca forţa care ar trebui să pedepsească Rusia. 

    Cu interesele lor în aprovizionarea cu energie de la Est, germanii sunt iarăşi prinşi la mijloc, iar francezii nu sunt nici ei iertaţi din cauza livrării navelor de război către Rusia. În 2010–2011, germanii erau puşi la zid în criza euro – că nu emit obligaţiuni comune europene să salveze zona euro de la destrămare. Acum, că nu sunt destul de duri în politica faţă de Rusia.

    Cum-necum, germanii, singurii care aduc zona euro (şi UE) pe excedent comercial de pe deficit, au mereu de dat explicaţii britanicilor. Marile puteri, cu jocurile şi interesele lor.

    Pentru România, situaţia devine tot mai neliniştitoare. „Black swan“, lebăda neagră a lui Nassim Taleb, şi-a întins aripile. Neprevăzutul este în desfăşurare. Mediul local de business are de ce să fie îngrijorat.

    Economia mondială este astăzi un ecosistem şi să nu ne amăgim că nu vom fi afectaţi. Direct sau indirect.

    Direct, exporturile anuale ale României în Rusia, o piaţă foarte dificilă, au fost de 1,4 mld. euro în 2013 , fiind pe locul 9 printre ţările unde exportăm, iar în Ucraina de 960 milioane de euro. Nu sunt puţine exporturi de 2,3 mld. euro, adică 5% din totalul exporturilor româneşti, singurele care au adus creşterea PIB anul trecut.

    Indirect, legăturile strânse cu zona euro (60% din exporturile locale) vor fi o sursă de slăbiciune dacă partenerii comerciali ai României îşi vor vedea vânzările afectate. Spre exemplu, azi UE decide ca băncile europene să nu mai cumpere acţiuni şi titluri de stat ruseşti, mâine ruşii decid ca replică să nu mai importe genţi Louis Vuitton, care are 700 de angajaţi la Sibiu, în România. Sau să nu mai cumpere Mercedes, care îşi face o parte din cutiile de viteze la Sebeş, într-o fabrică cu 300 de angajaţi.

    Aici intervine capacitatea guvernului de a evalua cât mai bine eventualele pagube pentru economia locală pentru a primi compensaţii, care deja se discută la Bruxelles.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cele mai scumpe 10 maşini din lume – FOTO

    Atunci când vine vorba de cai putere, preţurile cerute pentru anumite modele pot părea absurde. Însă la o analiză mai atentă a maşinilor, eticheta cu preţ nu mai pare atât de exagerată.

    Porsche 918 Spyder – 850.000 de dolari

    McLaren P1 – 1,1 milioane de dolari

    Zenvo ST1 – 1,2 milioane de dolari

    Maybach Landaulet – 1,25 milioane de dolari

    Pagani Huayra – 1,3 milioane de dolari

    Pagani Zonda Cinque Roadster – 1,8 milioane de dolari

    Koenigsegg One:1 – 2 milioane de dolari

    Bugatti Veyron (Mansory Vivre) – 3,4 milioane de dolari

    W Motors Lykan Hypersport – 3,4 milioane de dolari

    Lamborghini Veneno – 4 milioane de dolari

  • Go worldwide, young man!

    Pe la 1830 scriitorul american Horace Greeley emitea celebra frază „Go west, young man, go west!“. Există destule controverse legate de locul şi momentul când a făcut asta şi, dintre toate variantele, cel mai mult îmi place cea susţinută de un politician, Grinnell, care susţine că el a fost „tânărul“ în cauză, iar Greeley l-a sfătuit: „Du-te în vest, tinere, în vest. Acolo este o lume sănătoasă, la mare distanţă de mulţimea de leneşi şi imbecili care ne înconjoară“.

    Mulţi ani mai târziu am întâlnit ideea la Don Valentine, fondatorul fondului de investiţii Sequoia Capital, omul care a finanţat Apple, Atari, Oracle, Cisco, Electonic Arts, Google, YouTube şi multe alte companii – cred că, dacă el nu ar fi existat, lumea tehnologiei ar fi, astăzi, cu totul alta. În faţa absolvenţilor de la Stanford, Valentine a vorbit, în 2010, despre pieţe şi companii; omul spune că de fiecare dată au căutat să finanţeze nu doar idei, ci idei pe baza cărora se puteau clădi companii mari, care ţinteau pieţe mari – şi, privind lista de companii de mai sus, putem înţelege mai bine despre ce vorbeşte. Ca să ai succes, ca să devii mare, trebuie să ţinteşti lumea întreagă. Cu trei ani în urmă am zis să ţin minte acest discurs (este pe YouTube) şi am închis cazul, pentru moment.

    Săptămâna trecută Liviu Drăgan a dat două dintre cele mai pertinente şi corecte sfaturi de afaceri pe care le-am auzit la Meet the CEO – primul este „Nu faceţi afaceri cu statul, pentru că vă compromiteţi!“, iar al doilea, „Uitaţi că România are graniţe, graniţele ne creează o imagine total greşită. Uitaţi că există graniţe şi vindeţi produse în toată lumea“. Cu primul nu putem decât să fim de acord, doar uitându-ne la cei ce sunt deja în închisoare sau care sunt cercetaţi. Al doilea mi se pare cu atât mai important pentru că oferă oricărui tânăr ambiţios viziunea necesară pentru a cuceri lumea. Drăgan are o afacere de 30 de milioane de euro, prezentă într-o formă sau alta în 28 de ţări ale lumii, şi lucrează cu unele din cele mai mari companii din lume, este vorba de TotalSoft.

    Liviu Drăgan şi-a rostit sfaturile luni, şi ele ar fi rămas simple sfaturi dacă joi nu ar fi venit o nouă confirmare, pe lângă TotalSoft: este vorba de preluarea afacerii Liverail de către Facebook, pentru o sumă între 400 şi 500 de milioane de dolari. Liverail este o companie fondată de doi tineri antreprenori români, Andrei Dunca şi Sergiu Biriş, alături de britanicul Mark Trefgarne, cu o treime din angajaţi români, cu un sfert din management asigurat de români, dar care se adresează lumii întregi, fiind unul dintre furnizorii majori de publicitate video online. Andrei Dunca şi Sergiu Biriş sunt doi tineri pe care Business Magazin a mizat, în 2007, când i-a prezentat pe copertă – era vorba de apariţia Trilulilu – şi, de atunci, cei doi au tot urcat în varii domenii ale tehnologiei. Gândind global. Deschideţi pagina de management a Liverail şi veţi vedea acolo, limpede, ce înseamnă lumea globalizată, lumea fără graniţe: oameni de cele mai diverse naţionalităţi lucrând la Cluj, Los Angeles, Londra sau Paris pentru oameni de cele mai diverse naţionalităţi.

    Parafrazându-l pe Horace Greeley, spun: „Dacă vreţi să vă eliberaţi de hordele de leneşi şi imbecili, ţintiţi lumea întreagă!“. Go worldwide, young man!

    Nu pot ilustra, desigur, decât cu o a treia confirmare, şi tot de săptămâna trecută: este vorba de tabloul „The Fake Rothko“ al tânărului Adrian Ghenie, vândut tot luni, la Sotheby, cu 1,77 milioane de euro. Cota lui Adrian Ghenie a crescut uriaş într-un an, pentru că în iunie 2013 vindea un tablou cu peste 330.000 de dolari, un record şi această sumă.

  • Motivul pentru care angajaţii Apple nu luau NICIODATĂ masa cu Steve Jobs: “Nimeni nu ocupa locurile de lângă el”

    CEO-ul Apple Steve Jobs a devenit cunoscut mai ales pentru exigenţele sale în materie de designul produsului şi dezvoltarea companiei. O mare parte din aceste standarde implicau convingerea angajaţilor să muncească din greu şi să fie pregătiţi în orice moment – valori pe care Jobs le lua foarte în serios, potrivit unui fost angajat citat de Business Insider.

    David Black a lucrat la Apple timp de aproape 12 ani înainte de a părăsi compania pentru a-şi înfiinţa propriul start up. Black a declarat că, deşi nu a interacţionat cu Jobs prea mult, s-a aflat în apropierea lui suficient de mult timp astfel încât să observe cum prezenţa lui influenţa angajaţii. Spre exemplu, când Jobs îşi lua prânzul pe o peluză din apropierea companiei, angajaţii îşi terminau pauza cu 15-20 minute înainte ca Jobs să intre în zonă.

    “Nimeni nu ocupa locurile de lângă el. Doar pentru că trebuia să fii pregătit pentru acel moment.”, a spus Black. Unul dintre primele lucruri pe care le înveţi la Apple este să fii pregătit să răspunzi la întrebarea “La ce lucrezi acum?”. Un exemplu în acest sens este dat de un reprezentant de vânzări care s-a întâmplat să fie în acelaşi lift cu Jobs la plecarea de la birou. Jobs l-a întrebat la ce lucreză în ziua respectivă, iar el a spus că a vândut software toată ziua. “Făcea lucruri de genul acesta pentru a vedea cum răspund oamenii. Cred că este o chestiune care ţine de putere”, a spus Black.

    Un intern care s-a aflat în aceeaşi situaţie, i-a spus lui Jobs că lucrează la QA (quality assurance) pentru un produs. Jobs l-a întrebat apoi „De ce cobori atunci? Ar trebui să urci pentru am lucra”. Internul s-a îngălbenit brusc, moment în care Jobs i-a spus că glumea.

    Un alt intern care s-a întâlnit cu Jobs în lift şi i-a spus despre proiectul la care lucru, Jobs i-a cerut să vadă proiectul chiar în acel moment, în lift. „Acesta este motivul pentru care nu voiau să împartă acelaşi spaţiu cu Steve. Erau nevoiţi să îndeplinească diverse sarcini pe loc”. 

     

  • Hidroelectrica vrea să vândă în septembrie un alt lot de 27 de microhidrocentrale

     “Hidroelectrica va vinde în cadrul licitaţiilor deschise cu strigare din perioada 15-18 septembrie 2014, 27 de CHEMP-uri, cu o putere totală instalată de 20,3 MW şi o energie de proiect de 60,6 GWh. Activele supuse vanzarii sunt structurate în 17 pachete şi sunt situate în 9 judeţe”, a anunţat producătorul de energie.

    Centralele scoase la vânzare sunt CHEMP Neagra Şarului 1, CHEMP Neagra Şarului 2, CHEMP Şaru Dornei 1, CHEMP Şaru Dornei 2, CHEMP Fălticeni, CHEMP Gura Haitii 1, CHEMP Gura Haitii 2, CHEMP Lucaciu, CHEMP Panaci – Suceava, CHEMP Târlung 1, CHEMP Târlung 2, CHEMP Târlung 3, CHEMP Târlung 4, CHEMP Hălchiu Moară – Braşov, CHEMP Valea Cracului 1, CHEMP Valea Cracului 2, CHEMP Valea Cracului 3, CHEMP Zeicani, Neamt – CHEMP Neagra, CHEMP Bolovăni, CHEMP Cracău 1 – Hunedoara, CHEMP Tălmaciu, CHEMP Răşinari, Bacau – CHEMP Caraliţa -Sibiu, CHEMP Chiuzbaia – Maramureş, CHEMP Sebiş – Arad, CHEMP Limpedea – Argeş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro