BusinessMagazin

Tag: pamant

  • Mineritul în spaţiu, mai ieftin decât o centrală de gaze?

    O misiune pe Ceres, o planetă pitică situată la o distanţă de 411 de milioane de kilometri faţă de Soare şi de dimensiunea Texasului, ar putea costa circa 27 de miliarde de dolari. Cheltuielile includ 10 lansări de rachetă pentru transportul echipamentelor, extragerea metalelor şi a apei, precum şi construcţia unei facilităţi pe orbita Pământului pentru procesarea materiilor prime.

    Costurile au fost estimate de absolvenţi ai facultăţii de business ai University of New South Wales din Australia, care colaborează cu National Aeronautics and Space Administration în domeniul economiei mineritului în spaţiu. Prin comparaţie, cel mai mare proiect unic în domeniul resurselor, centrala de gaze lichefiate Gorgon a grupului Chevron în Australia, are un cost estimat la circa 54 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, să convingi investitorii să creadă că omenirea are un viitor în stele este departe de a fi uşor. „Investitorii există, dar trebuie să cunoască riscurile şi avantajele“, a spus Rene Fradet, director adjunct pentru ştiinţă şi inginerie la Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California, vorbitor la Forumul pentru Minerit în Spaţiu organizat la Sydney.

    POSIBILĂ COLONIZARE.

    Un fapt crucial este că promotorii proiectului nu mai intenţionează să trimită metalele extrase pe Pământ pentru înlocuirea resurselor epuizate. Costurile unei călătorii dus-întors sunt considerate neeconomice, iar atenţia se va concentra în schimb pe asigurarea de materiale pentru operaţiunile din spaţiu, pentru alimentarea cu energie a activităţilor de explorare şi pe eventuala colonizare a planetei Marte sau dincolo de aceasta. Exploatarea minieră a Lunii ar fi un relativ chilipir, cu cheltuieli de capital de aproximativ 9 miliarde de dolari, potrivit cercetării. Captarea unora dintre asteroizii din apropierea Pământului, ţinta companiilor care dezvoltă deja programe pentru începerea mineritului în spaţiu, ar costa numai 492 de milioane de dolari.

    Susţinătorii insistă că mineritul în spaţiu se va dezvolta într-o industrie de 1.000 de miliarde de dolari care va furniza metale şi apă pentru habitate şi carburanţi pentru rachete, pe o piaţă condusă iniţial de programe de explorare a spaţiului şi de operatorii de sateliţi.
    CONOMIA SPAŢIALĂ. „Chiar dacă s-ar descoperi aur, l-aş lăsa acolo“, a spus Julian Malnic, membru în board‑ul Deep Space Industries, din Moffett Field, California, care intenţionează să exploateze resursele asteroizilor şi să desfăşoare activităţi de procesare şi producţie în spaţiu. El a arătat că poate fi construită o adevărată economie în spaţiu, unde există resursele necesare.

    Dovezile că tehnologia pentru activităţile miniere în spaţiu este fezabilă sunt aduse de programe precum Asteroid Redirect Mission al NASA, a arătat Fradet. Pasul esenţial este construirea unui caz de business credibil, care să convingă scepticii din industria minieră. „Nu este încă o investiţie care să aducă profit“, a arătat Jeff Coulton, lector senior la Şcoala de Contabilitate a UNSW, ai cărui studenţi au efectuat calculul costurilor mineritului în spaţiu şi care a vorbit la rândul său la forumul găzduit de universitate. În opinia sa, aceste activităţi ar putea deveni profitabile peste 20-50 de ani. Fiecare misiune de exploatare minieră  pe un asteroid ar putea costa numai 50-100 milioane de dolari, estimează Planetary Resources, companie finanţată de miliardarii fondatori ai Google Larry Page şi Eric Schmidt. Planetary Resources a discutat planurile de investiţii în mineritul spaţial cu şefi de companii miniere, a spus preşedintele acesteia, Chris Lewicki.

    Directorii companiilor miniere nu resping ideea. Directorul general al gigantului Rio Tinto Group, Sam Walsh, a spus în februarie că mineritul spaţial ridică întrebări interesante şi, dacă poate fi dezvoltat, compania pe care o conduce se va implica.

    MINERITUL PE ASTEROIZI POATE DEVENI REALITATE ÎN 2025

    Planetary Resources a lansat în octombrie un prim satelit de pe Staţia Spaţială Internaţională, iar compania cu sediul în Washington, specializată în mineritul pe asteroizi, vrea să lanseze o serie de teste ambiţioase în anii următori. Obiectivul este să înceapă să transforme apa de pe asteroizi în carburant pentru rachete, în decurs de un deceniu, şi eventual să extragă metale din grupa platinei, din roci spaţiale. „Ne aşteptăm ca obţinerea apei de pe asteroizi şi crearea unei economii de realimentare cu carburant în spaţiu să devină realitate în următorii 10 ani, chiar în prima jumătate a anilor 2020. Ulterior, va fi vorba despre cum se va dezvolta piaţa“, a spus preşedintele Planetary Resources, Chris Lewicki, pentru Space.com. El a arătat că de-a lungul istoriei a existat tendinţa de a face estimări exagerate pentru următorul an şi de a ignora ce se întâmplă în următorii 10 ani. „Progresăm foarte rapid, lumea se schimbă foarte rapid în jurul nostru, aşa că am putea progresa mai repede decât ne putem imagina“, a mai spus Lewicki.

    Companiile Planetary Resources şi Deep Space Industries vor să ajute omenirea ca prin intermediul exploatării resurselor asteroizilor să îşi extindă prezenţa în sistemul solar şi, desigur, să obţină şi profit din aceste activităţi. Acest plan ambiţios începe cu apa, care este prezentă din belşug într-un tip de rocă cunoscut sub numele de „carbonaceous chondrite“. Apa de pe asteroizi poate face mai mult decât să potolească setea astronauţilor, să ajute la protejarea lor de radiaţiile periculoase şi, când este descompusă în hidrogen şi oxigen, să permită alimentarea din mers cu carburant a navelor spaţiale. Tehnologia de detectare şi extragere a apei pe asteroizi nu este foarte dificilă sau costisitoare, a explicat Lewicki. Vehiculele spaţiale de cercetare identifică în mod curent substanţe pe corpurile cereşti, iar extragerea apei pe un asteroid ar putea implica extragerea unei roci şi expunerea acesteia la căldura soarelui.

    Rocile de tipul carbonaceous chondrite conţin în mod obişnuit metale precum fierul, nichelul şi cobaltul, iar exploatarea lor ar permite minerilor să înceapă să construiască lucruri în afara Pământului. Este următorul pas logic după exploatarea apei, a explicat Lewicki. „Aurul de la capătul curcubeului“ este extracţia şi exploatarea metalelor din grupa platinei, care sunt rare pe Pământ dar extrem de importante în fabricarea electronicelor şi a altor bunuri high‑tech.

    „În final, ceea ce vrem să facem este să creăm o afacere în spaţiu, un motor economic care să deschidă spaţiul pentru restul economiei“, a spus Lewicki, care consideră că dezvoltarea resurselor din afara Pământului ar trebui să aibă ca efect deschiderea ultimei frontiere. „Fiecare frontieră pe care am deschis-o pe Pământ a fost în căutarea resurselor sau am fost capabili să rămânem in interiorul acelei frontiere pentru că au fost disponibile resursele necesare. Nu există niciun motiv ca spaţiul să fie diferit în această privinţă“, a apreciat şeful Planetary Resources.

    Compania Planetary Resources nu desfăşoară încă activităţi de minerit pe asteroizi, dar deţine deja echipamente în spaţiu. Astfel, în luna octombrie a lansat pe orbita Pământului satelitul Arkyd-3R, de pe Staţia Spaţială Internaţională, într-o misiune de 90 de zile pentru testarea tehnicii electronice de aviaţie, softuri şi alte tehnologii. Planetary Resources lucrează în prezent la un nou satelit, Arkyd-6, care va fi lansat pe orbită în decembrie, la bordul rachetei Falcon 9 construite de SpaceX. Arkyd-6 va fi dotat cu tehnică electronică de aviaţie avansată, precum şi cu o cameră selfie. Satelitul va fi dotat şi cu un instrument proiectat să detecteze apă şi apă cu conţinut de minerale, a spus Lewicki. Următorul pas va fi Arkyd 100, de două ori mai mare decât Arkyd-6 şi care va căuta posibile ţinte care să fie exploatate, de pe orbita joasă a Pământului.  Lansarea Arkyd 100 este programată pentru sfârşitul anului 2016. După Arkyd 100 vor urma Arkyd 200 şi Arkyd 300. Acestea două vehicule spaţiale, cunoscute şi ca interceptori şi prospectori de întâlnire, vor fi capabile să efectueze inspecţii pe asteroizi din apropierea Pământului. Dacă totul va merge bine, primul Arkyd 200 va fi lansat pe orbita Pământului pentru testări în 2017 şi 2018, iar Arkyd 300 la sfârşitul anului 2018 sau începutul lui 2019.

    O posibilă problemă poate fi obţinerea drepturilor de proprietate asupra resurselor minerale din spaţiu. Extragerea şi vânzarea resurselor de pe asteroizi respectă în totalitate Tratatul Spaţial din 1967, explică Lewicki. Există însă un anumit grad de confuzie în legătură cu această industrie în formare şi drepturile participanţilor, iar Lewicki s-a declarat mulţumit de faptul că Congresul Statelor Unite începe să se ocupe de subiectul exploatării asteroizilor. Camera Reprezentanţilor a aprobat recent un proiect de lege care recunoaşte drepturile de proprietate ale companiilor care desfăşoară activităţi de minerit pe asteroizi, iar Senatul analizează la rândul său proiectul.

  • Cel mai tânăr primar din România dă de pământ cu legea pensiilor speciale pentru aleşii locali: „Nu îmi doresc beneficii nesimţite”

    Faptul că deputaţii au aprobat miercuri o lege prin care aleşii locali ar urma să beneficieze de pensii speciale l-a revoltat pe cel mai tânăr primar din România, Paul Ştir, primarul comunei Căianu-Mic, din judeţul Bistriţa-Năsăud.

    Primarul le-a transmis parlamentarilor că nu-şi aduce aminte să-i fi mandatat ca să militeze pentru pensia lui şi că legea pensiilor speciale pentru aleşii locali nu face altceva decât să favorizeze „obţinerea unor foloase care nu au nici o tangenţă cu bunul simţ şi respectul faţă de cei din jurul nostru care se află cu adevărat în nevoie”.

    Mai mult, cel mai tânăr primar din România le aminteşte parlamentarilor faptul că „trăim într-o ţară în care foarte multe pensii se învârt în jurul sumei de 400 lei sau chiar mai puţin”, iar aceştia „aprobă legi speciale pentru aleşii locali”.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Omul care controlează un sfert din piaţa locală de tractoare. “Tractoarele româneşti abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani”

    În România se vând anual aproximativ 2.000 de tractoare, piaţa locală având un parc de circa 165.000 de unităţi, dintre care peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. „Piaţa de tractoare în România este constantă, în jurul a 2.000 de unităţi anual de aproape patru ani, cu variaţii de cel mult 5-7% plus sau minus, fără scăderi sau creşteri masive. În Croaţia am înregistrat anul acesta o scădere masivă, de la 1.000 la 180 de unităţi anul acesta din cauza unei amânări a fermierilor de a cumpăra noi utilaje, în aşteptarea fondurilor europene promise de guvernul croat”, spune George Stanson, care, din biroul său din nordul Capitalei, controlează indirect, din funcţia de business manager Balcani pentru Case IH & Steyr, aproape un sfert din piaţa locală de tractoare. 

    Stanson se raportează însă la acel sfert de piaţă unde preţurile ajung şi la 300.000 de euro pentru un singur utilaj. Tractorul Universal 650, care domină mai bine de jumătate din parcul auto naţional de utilaje, nu a permis în ultimii 50 de ani o cultură performantă, fiind limitat de performanţele sale tehnice în raport cu marile utilaje, crede George Stanson, care consideră că tractorul poate face diferenţa între o recoltă de 3-4 tone de grâu la hectar şi de până la 9-10 tone, cât obţin marii fermieri care investesc în utilaje.

    Potrivit estimărilor lui Stanson, Case, New Holland şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr. „A defalca pe cele trei branduri este foarte greu anul acesta deoarece au existat câteva mişcări în piaţă în condiţiile în care importatorul de New Holland a trecut acum la marca Deutz Fahr”, a spus George Stanson.

    Cele mai mari vânzări pe piaţa locală le au americanii de la John Deere, urmaţi de New Holland, care anul trecut aveau 25% din piaţă, cu 450 de tractoare livrate. Agricultura locală este al cincilea jucător pe piaţa europeană a cerealelor, dar ritmul de creştere a vânzărilor de utilaje noi este sub cel al creşterii volumelor din hambarele fermierilor, având în vedere că piaţa este de 11 ori mai mică decât în Franţa, deşi suprafaţa agricolă locală este la jumătate faţă de cea din Hexagon. În Franţa se vinde anual un tractor nou la fiecare 260 de hectare, în timp ce în piaţa locală intră câte un utilaj nou la fiecare 3.000 de hectare.

    „Tractorul românesc  abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani la cel mult 25 cm, nivel sub care s-a creat celebrul „hard-pan”. Atunci când ari superficial, roata tractorului compactează solul în spate, iar la 25-30 cm s-a creat o suprafaţă dură. Tractorul de 65 CP nu a putut sparge acest strat care acum este dur precum betonul. Dezavantajul este că rădăcinile nu au cum să treacăşi nu intrăîn partea fertilăşi se extind doar în stânga-dreapta”, spune George Stanson. 

    Sunt trei categorii de clienţi în momentul de faţă care cumpără utilaje noi, în opinia executivului de la Case, iar cel mai mare este reprezentat de 20% din fermieri, care cultivă de la 10.000 de hectare în sus. Aceştia au ajuns la un standard bun de investiţie în parcul de utilaje şi ştiu ce au de făcut şi ce calcule trebuie să facă dacă trec de la un tractor de 300 CP la unul de 600 CP. Fermierii români utilizează tractoarele în regim american, adică le utilizează aproape nonstop în campanie, inclusiv noaptea la lumina farurilor, motiv pentru care acestea trebuie înlocuite în cinci-şapte ani. „Fermierul din Germania sau Austria merge doar câteva sute de ore anual cu un tractor. Noi le folosim extrem de intensiv, adică 2.500-3.000 de ore anual, echivalentul a 200.000 km pentru o maşină, motiv pentru care perioada de înlocuire este mai scurtă la noi decât în vest, adică 5-7 ani. De asemenea, mai sunt cei care le schimbă inclusiv la patru ani. În Europa de Vest ciclul este mai mare”, a spus Stanson.

    Piaţa locală a utilajelor se schimbă, în opinia executivului român, motiv pentru care şi acestea urmează trendul de pe piaţa camioanelor sau a automobilelor. În urmă cu cinci ani nu exista politica de trade-in în România. Datorită politicii agricole comune şi fondurilor europene, fermierul cumpără tractorul nou, însă mai devreme sau mai târziu România şi zona balcanică trebuia să intre pe politica schimbului tractorului vechi cu unul nou. În ultimii doi ani această piaţă a început să se dezvolte.

    „Este greu de cuantificat piaţa tractoarelor second-hand. Prin trade-in, procentual vorbind, vindem cam 35- 40% din total. Este posibil ca acest procent să crească în următorii ani sau să rămână constant. Dacă noua politică agricolă comună 2014-2020 funcţionează conform planului şi sunt sigur că va merge mai bine decât cea anterioară, este posibil să se stabilizeze procentul de trade-in până în 2020”, a subliniat George Stanson. 

    Brandul american de tractoare vinde pe piaţa locală utilaje cu puteri cuprinse între 65 şi 700 CP, cele mai puternice fiind echipate cu şenile pentru a le permite intrarea pe porţiuni mai dificile de teren, preţurile variind între 30.000 şi 300.000 de euro. „Trebuie să intri imediat după recoltat şi să păstrezi umiditatea în sol, iar un tractor pe roţi întâmpină dificultăţi. Foarte mulţi fermieri şi-au dat seama că soluţia pentru ei, mai ales în zona de vest, Moldova, Timişoara, Arad, Bărăgan, este în zona de şenile. S-a recoltat în anumite zone ca într-o orezărie. Era apă sub headerul de grâne. Nu poţi o asemenea lucrare fără şenile”, explică Stanson.

    Vânzările de tractoare într-un an sunt influenţate atât de condiţiile meteo, cât şi de evoluţia preţurilor şi profitabilităţii culturilor agricole.
    „Într-un an vindem mai mult în partea de sus, într-un altul cu putere mai mică, în funcţie de capriciile anului respectiv. Dacă anul este foarte uscat, vindem tractoare de putere medie. Şi vremea şi costurile influenţează, dar şi preţurile produselor agricole. Într‑un an cu preţuri bune fermierii pleacă de la 160-180 CP şi se duc la 250 CP şi mai adaugă un metru în spate la lăţimea de lucru şi face investiţia când obţine un preţ bun la grâu, la porumb, rapiţă. Dacă are un preţ bun la toate, atunci face o investiţie masivă pentru că are certitudinea încasărilor.”   


     

  • Descoperire importantă a NASA: Cometa care lasă în urmă alcool şi zahăr

    Cometa C/2014 Q2, cunoscută ca Lovejoy, lasă în urmă alcool şi zahăr în timp ce traversează sistemul solar, informează cdanews.com.

    Potrivit Forbes, descoperirea sprijină teoria potrivit căreia cometele au jucat un rol important în apariţia vieţii pe Pământ. Una dintre teorii susţine că viaţa pe planeta noastră a început cu molecule aduse de mici corpuri cereşti.

    Cometa Lovejoy a fost descoperită în august 2014 de astronomul amator Terry Lovejoy.

  • Din categoria “numai la americani”: 10 oameni au fost împuşcaţi de câini în ultimii 11 ani

    Week-end-ul trecut, un câine Labrador pe nume “Trigger” (“Trăgaci”) a împuşcat în picior o femeie din statul american Indiana. Incidentul s-a produs în timpul unei partide de vânătoare, când femeie a uitat puşca cu siguranţa netrasă pe pământ, iar câinele a călcat pe ea, declanşând trăgaciul.

    Potrivit celor de Washington Post, femeia se alătură unei liste de alte nouă persoane care au fost împuşcate de câini, acestea fiind doar cazurile cunoscute. Cazuri de acest gen au fost raportate şi în alte părţi ale lumii, dar cu o frecvenţă mult mai redusă. Spre exemplu, mâna unui vânător francez a fost amputată în urma unui incident similar.

    Una din explicaţii este numărul foarte mare de arme deţinute de americani – aproape din jumătate de numărul de arme deţinute privat în lume se află în Statele Unite.

    Interesant de precizat este că 4 din aceste 10 incidente au avut loc în Florida; cel mai dezbătut în presa de peste ocean a fost cel din 2004, când un bărbat a fost împuşcat de un pui de câine pe care voia chiar el să îl omoare pentru că nu avea unde să îl ţină.

    Pisicile par a fi ceva mai liniştite: cei de la Washington Post au găsit un singur caz în care o pisică şi-a împuşcat proprietarul, în anul 2005.

  • Pericol pentru Pământ! Unii dintre cei mai mari savanţi ai lumii, printre care şi români, investighează ceea ce ar putea reprezenta distrugerea Planetei

    Unii dintre cei mai mari savanţi ai lumii investighează un pericol care ar putea duce la distrugerea Pământului.

    Cercetători din Cluj şi din Bucureşti se află în această echipă de elită care are rolul de a analiza acest mare pericol.

    Pericol pentru Pământ! Unii dintre cei mai mari savanţi ai lumii, printre care şi români, investighează ceea ce ar putea reprezenta distrugerea Planetei

  • Atracţia marţiană. Cine şi când va ajunge pentru prima oară pe planeta roşie

    „Suntem prinşi într-o mare de gheaţă. Ne-am spus toate poveştile care ne-au trecut prin cap, reale şi imaginare. Timpul cântăreşte greu deasupra noastră, în timp ce întunericul avansează încet“, a scris Frederick Cook pe 21 martie 1898 în jurnalul său de călătorie. Cook se înscrie astfel în şirul nesfârşit de eroi prin care omenirea şi-a depăşit fragilitatea şi a îmblânzit sălbăticia.

    Frederick Cook a făcut parte din primul echipaj care a explorat pe timp de iarnă Antarcticul. El a fost doctorul echipajului şi s-a aventurat alături de alţi 18 oameni în această expediţie. Echipa era format din nouă belgieni, şase norvegieni, doi polonezi, un român şi un american. Biologul român Emil Racoviţă a fost primul care a studiat viaţa animalelor din Antarctic. Acesta a rămas în istoria ştiinţei ca descoperitor al balenei cu cioc. A fost o expediţie grea, în condiţii de neimaginat, pe durata căreia un tânăr belgian de 21 de ani şi-a pierdut viaţa.

    La mai bine de o sută de ani distanţă, NASA a anunţat că a găsit semne care indică prezenţa apei pe planeta Marte. Aceste semne sunt dovezi spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe planeta roşie, fâşii de sare hidratată ce apar pe scoarţa planetei şi sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe Planeta Roşie, ceea ce ar duce la posibilitatea susţinerea vieţii omeneşti în viitor.

    Descoperirea a stârnit reacţii în lumea întreagă şi a readus în prim-plan expediţia omului pe Marte. NASA a trimis vehicule automate în 2004 şi în 2012, Opportunity şi Curiosity. Maşinării care chiar acum explorează suprafaţa planetei şi studiază climatul şi evoluţia scoarţei planetei, iar în 2020 se plănuieşte trimiterea unui alt vehicul menit să testeze tehnologia extragerii oxigenului din atmosfera planetei, iar prima misiune de explorare cu echipaj uman pe orbită este programată pentru anul 2033, urmată de aterizarea în 2039.

    Între timp însă SpaceX, programul spaţial al lui Elon Musk, ar putea ajunge primul pe Marte. Musk a declarat că vrea să trimită 1 milion de oameni pe Marte, iar primii ar trebui să ajungă până în 2030. Acesta şi-a anunţat planurile de a trimite oameni pe planeta roşie încă din 2007, iar în 2014 SpaceX a început să lucreze la Mars Colonial Transporter, o navă care ar putea trimite în spaţiu 100 de oameni. Elon Musk a promis să ofere mai multe detalii despre modul cum vrea să realizeze acest lucru la finalul anului. Conform unei case de pariuri din Las Vegas, SpaceX are cele mai mari şanse să ajungă pe Marte, cu o cotă de 5 la 1, pe când NASA are o cotă de 80 la 1.

    Şi alte entităţi şi-au manifestat dorinţa de a trimite oameni pe Marte. Mars One este una dintre ele şi vrea ca, peste 10 ani, un grup de patru oameni să aterizeze pe suprafaţa aridă şi prăfuită a lui Marte. Este proiectul care a făcut vâlvă, mai ales atunci când au anunţat că 200.000 de oameni s-au oferit voluntari pentru o misiune fără întoarcere. Număr care se pare că a cam fost umflat de vreo 10 ori, cel real fiind undeva la 2.000 de oameni, conform lui Joseph Roche, unul dintre candidaţii care şi-au povestit experienţa în cadrul Mars One.

    Roche are un doctorat în fizică şi astrofizică şi a ajuns pe o listă de 100 de candidaţi selectaţi pentru această călătorie. Te-ai gândi că, pentru a călători în spaţiu, este nevoie de oameni bine pregătiţi şi testaţi riguros. Ei bine, aici lucrurile devin tragicomice. Procesul de selecţie al Mars One este unul simplu: candidatul completează un chestionar, încarcă un videoclip pe site-ul companiei şi este supus unei examinări medicale din partea unui doctor, pe care chiar candidatul trebuie să-l găsească. Iar la final este supus unui interviu de 10 minute prin Skype. În comparaţie, şi testarea la Masterchef este mai riguroasă. Pe lângă asta au apărut multe probleme, care fac ca proiectul să pară mai mult o glumă proastă decât ceva realist, printre care faptul că Mars One crede că are nevoie de doar 6 miliarde de dolari pentru a realiza această călătorie şi faptul că le cere tuturor candidaţilor bani pentru sponsorizare, iar proiectul chiar avea în spate un reality show, care s-a retras de curând.

    În plus fizicianul teoretician, Gerard ’t Hooft, care apare pe site-ul Mars One în calitate de consultant, a spus că planul de a începe colonizarea pe Marte din 2025 este unul nerealist. O expediţie umană pe Marte o să aibă loc în următorii 100 de ani, nu peste 10 ani, după cum se laudă Mars One, şi va fi nevoie de mult mai mulţi bani, este de părere Hooft.

    Popularitatea Planetei Roşii a crescut şi mai mult datorită Hollywoodului. Marte a fost surprinsă pe film încă din 1924 prin pelicula Aelita: Queen of Mars, apoi alte zeci de producţii şi-au imaginat lumea Planetei Roşii, fie ca pe un wild west cu alieni şi mutanţi precum în Total Recall, fie ca pe una pustie ca în Red Planet. Cea mai recentă producţie este The Martian (regizat de Ridley Scott, cel care ne-a adus Alien), o peliculă în care astronautul Mark Watney, interpretat de Matt Damon, a rămas singur pe planetă şi trebuie să supravieţuiască şi să găsească un mod de a contacta oamenii de pe Pământ.

    Întrebarea rămâne, odată ajuns acolo, ce este de făcut? Cu toţii ştim că Planeta Roşie nu este prietenoasă, ci chiar un pic mortală. Însă nu tot timpul a fost aşa, în urmă cu miliarde de ani Marte se asemăna foarte mult cu Pământul, avea o atmosferă densă, avea râuri şi emisfera de nord era acoperită de un ocean cu o adâncime de 11 metri. Între timp, apa a îngheţat, iar atmosfera s-a subţiat, în prezent fiind compusă în proporţie de 95% din CO2.

    Dacă oamenii ar ajunge pe Marte, aceştia ar supravieţui doar într-un fel acvariu care i-ar proteja de radiaţii şi de atmosfera toxică, dar omenirea nu se poate dezvolta într-un asemenea mediu şi am fi nevoiţi să modelăm planeta după chipul şi asemănarea Pământului: terraformarea planetei. Iar primul pas ar fi introducerea unor gaze de seră care să încălzească şi eventual să topească gheaţa, apoi după ce clima ar deveni mai caldă ar urma cultivarea plantelor pentru fotosinteză, lucru care ar transforma CO2 în oxigen. Odată cu eliberarea oxigenului, în atmosferă se va forma un strat de ozon în jurul planetei care va proteja omenirea de razele ultraviolete.

    Viitorul umanităţii este în spaţiu, o spune şi Stephen Hawking. Poate peste 100 de ani nu o să vorbim doar de o „ploaie în luna lui Marte“, ci de una chiar pe Marte.
     

  • Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    În iunie 2014, gruparea a declarat în mod oficial înfiinţarea unui „califat“, un stat guvernat în concordanţă cu legea islamică, sau Sharia, de către reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, califul. Organizaţia a cerut musulmanilor din întreaga lume să jure supunere liderului Statului Islamic, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi.

    Statul Islamic a cerut şi altor grupări jihadiste din lume să îi accepte autoritatea supremă, iar multe dintre acestea au făcut deja acest lucru, între ele fiind şi mai multe ramificaţii ale reţelei al-Qaeda.

    Organizaţia Stat Islamic vrea să elimine obstacolele din calea reinstaurării domniei lui Dumnezeu pe Pământ şi să apere comunitatea musulmană, sau umma, de infideli şi apostaţi. Gruparea a salutat perspectiva unei confruntări directe cu coaliţia condusă de Statele Unite, văzută ca o prevestire a confruntării finale dintre musulmani şi inamicii lor, descrisă în profeţiile apocaliptice islamice.

    Statul Islamic îşi datorează existenţa defunctului Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care a înfiinţat Tawhid wa al-Jihad în 2002. Un an după invazia americană în Irak, Zarqawi a jurat credinţă lui Osama bin Laden şi a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit o forţă majoră pentru insurgenţă.

    După moartea lui Zarqawi în 2006, AQI a creat o organizaţie umbrelă, Statul Islamic în Irak (ISI), care a fost slăbită în mod constant de trupele americane şi de crearea consiliilor Sahwa (Deşteptare), de către triburile arabilor suniţi care i-au respins brutalitatea.

    Baghdadi, fost deţinut american, a devenit lider în 2010 şi a început să reconstruiască ISI. Până în 2013, ISI a comis din nou zeci de atacuri pe lună în Irak. Organizaţia s-a alăturat totodată rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, înfiinţând Frontul al-Nusra.

    În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat unirea forţelor sale din Irak şi Siria şi crearea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIS). Liderii al-Nusra şi al-Qaeda au respins mişcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi Baghdadi s-au desprins de al-Nusra şi au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârşitul lui decembrie 2013, ISIS şi-a concentrat din nou atenţia în Irak şi a profitat de blocajul politic dintre guvernul condus de şiiţi şi minoritatea suniţilor arabi. Cu ajutorul triburilor şi foştilor susţinători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra oraşului Falluja din centrul Irakului. În iunie 2014, ISIS a cucerit oraşul Mosul din nordul ţării, iar apoi a avansat spre Bagdad, masacrându-şi adversarii şi ameninţând să eradicheze numeroase minorităţi etnice şi religioase. La sfârşitul acelei luni, după ce şi-a consolidat controlul asupra mai multor zeci de oraşe, ISIS a declarat crearea califatului şi şi-a schimbat numele în Statul Islamic.

    Califul conduce o structură de consilii şi departamente administrative care sunt replicate la nivel regional şi local. Acestea coordonează o serie de funcţii şi servicii care includ securitate şi informaţii, finanţe, media, sănătate şi conflicte de familie sau legale.

    În septembrie 2014, directorul Centrului Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite a declarat că Statul Islamic controlează o mare parte din bazinul Tigru-Eufrat, o regiune de o mărime similară cu cea a Marii Britanii, de circa 210.000 de kilometri pătraţi. Şapte luni mai târziu, armata americană a declarat că Statul Islamic a pierdut circa un sfert din teritoriul aflat sub control în Irak, echivalent cu 13.000-15.500 de kilometri pătraţi, dar suprafaţa controlată în Siria a rămas în mare parte neschimbată, pierderile din anumite zone fiind compensate de victoriile obţinute în altele.

    Cu toate acestea, datele nu reflectă neapărat situaţia din teritoriu. În realitate, militanţii Statului Islamic exercită un control deplin numai într-o mică parte din teritoriul respectiv, care include oraşe, drumuri principale, câmpuri petroliere şi facilităţi militare. Membrii grupării au libertate de mişcare în zone în mare parte nelocuite din afara zonelor de control, aşa cum sunt numite de Institutul pentru Studii de Război, dar vor avea probleme să le apere.

    În mod similar, nu este foarte clar cum trăiesc oamenii sub controlul parţial sau total al Statului Islamic din Siria şi Irak. În martie 2015, preşedintele Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie a estimat că este vorba despre peste 10 milioane de oameni dominaţi de ISIS.

  • Noul teritoriu al României: are 21.410 de hectare, iar accesul este INTERZIS

    În prezent, cel mai nou pământ românesc are o suprafaţă de 21.410 de hectare, este înconjurat de ape, iar peisajele îţi taie respiraţia. Deşi frumuseţea locului atrage în fiecare an mii de turişti, accesul pe noul teritoriu este interzis!

    O zonă spectaculoasă care se întinde pe o suprafaţă de 21.410 de hectare, cu peste 229 de specii de păsări şi soiuri de plante rare, cu peisaje care par desprinse din cărţile cu poveşti şi în care nu poţi ajunge decât cu barca. Şi în care, din păcate, Guvernul României a interzis popularea insulei. Nici măcar turiştii nu au acces pe acest pământ. O măsură pe cât de controversată, pe atât de justificată.

    Vezi aici cum arată noul teritoriu al României!

  • Comorile din pădurile Transilvaniei valorează mii de euro pe kilogram si oricine le poate găsi

    Numite „diamantele pământului”, trufele cresc şi în România, iar gustul lor îi face pe străini să cumpere tot mai multe de la noi.

    Patronii restaurantelor de lux din întreaga lume plătesc sute de euro pentru un kilogram de trufe, dar recordul e deţinut de un proprietar de cazino din Monaco, ce a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufe albe.

    Dar comerţul cu trufe nu este singura „afacere” profitabilă care poate prinde rădăcini. Un neamţ, fost proprietar al unei case de discuri din Germania, şi-a deschis în Transilvania, în Valea Cundului din judeţul Mureş, un complex turistic şi organizează, împreună cu turiştii săi, o „vânătoare de trufe”.

    Jonas Schafer a ajuns, la mijlocul anilor 2000, în satul Cund din Mureş şi s-a îndrăgostit de locul pitoresc. Atât el, dar mai ales soţia sa, care l-a convins să se mute de tot în Transilvania. Iar de aici până la a porni o afacere în turism a fost doar un pas. După investiţii considerabile, a reuşit să pună la punct şi o bucătărie unde să gătească, personal, specialităţi din hribi şi trufe, pe care să le servească turiştilor care îi trec pragul.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro