BusinessMagazin

Tag: opinii

  • Mai vreti vaccin?

    Toata lumea a vazut imaginile in care sute de oameni stateau ore
    in sir la cozi infernale, asteptand sa faca injectia miraculoasa.
    In curtile spitalelor, la metrou, in parcuri sau oriunde se
    amenajase un centru improvizat in care se putea face vaccinul,
    oamenii indurau cu stoicism si frigul si foamea si setea si
    plictiseala si vocea enervanta a colegului de rand.

    Sigur, riscul de a prinde virusul in astfel de conditii, in care
    stateau atat de ingramaditi incat simteau unul rasuflarea altuia in
    ceafa, era cu mult mai mare decat daca si-ar fi continuat viata
    intr-un ritm normal si igienic.

    Dar, nu, romanului ii place sa stie ca e sanatos! Chiar daca
    fumeaza un pachet de tigari pe zi, mananca de sarbatori pana intra
    in spital si este atat de in forma incat abia mai respira dupa ce
    urca un singur etaj, romanul trebuie sa traiasca cu iluzia ca este
    sanatos. Este si motivul pentru care in fiecare casa exista zeci de
    medicamente, cumparate fara reteta din farmacii, care dupa cum suna
    mai bine sau dupa cata reclama are la televizor.

    Asa ca, daca acum o luna indrazneai macar sa pui la indoiala
    eficienta acestui vaccin, erai pus cu promptitudine la zidul
    rusinii, numit inconstient si ti se servea pe tava intelepciunea
    suprema: “pana la urma, e viata ta. Daca vrei sa mori, mori. Eu nu
    <<ma>> risc”. Streinu-Cercel era printre cei mai vocali
    inamici ai “necredinciosilor”.

    Acum insa, la foarte scurt timp de la isterie, discursul ii e
    mai degraba soptit pentru ca Institutul Cantacuzino nu mai are
    licenta pentru acest produs. Institutul, care si-a pierdut licenta
    intrucat i-a expirat standardul de bune practici de fabricatie,
    este acelasi despre care Streinu Cercel spunea ca este unul dintre
    primii 11 producatori mondiali de vaccinuri. Practic, asta inseamna
    ca o serie de echipamente noi vor trebui completate si modernizate.
    Este vorba, adica, tocmai despre echipamentele vechi si
    neperformante cu care s-a facut vaccinul care a mobilizat
    Romania.

    In mod cert, urmeaza un nou val de isterie. Cei care au facut
    vaccinul, vor da din colt in colt si se vor intreba daca nu cumva
    ar fi trebuit sa se limiteze la Paracetamol si vor incepe sa acuze
    in stanga si in dreapta. Unii vor jura pe rosu ca in veci nu se vor
    mai aventura la astfel de masuri. Altii chiar vor incepe sa simta o
    “vajaiala la cap” sau se vor trezi cu stomacul intors pe dos – semn
    clar ca ceva nu e in regula. O fi de la vaccin? Or fi efecte
    adverse?

    Pana acum, rezultatul meciului e 1-0. Nu mi-e inca foate clar
    cine are 1, dar Cercel are sigur 0. Daca se gandeste ca remiza va
    veni din proiectul “taxa fast-food”, ar trebui sa fie in garda
    (jocul de cuvinte e intentionat) – cel ma probabil, va pierde si pe
    acest teren. Si la capitolul imagine si la capitolul realizari
    personale. Este doar un nou exemplu al elitei profesionale
    pervertite de interesele politice si mirajul unui nou tip de
    notorietate si putere. La fel de nefericit ca si celelalte…

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Esti de acord cu salariile de mii de euro la stat?

    Declic: reporterul vrea mai multe detalii despre recompensa –
    cat, cum, pentru ce, unde, cum bla-bla. Purtatorul de cuvant
    balmajeste ceva. Ore intregi mai tarziu toate televiziunile vorbeau
    la nesfarsit despre recompensa. De la nici o televiziune n-am aflat
    cum arata evadatul, ce facuse, daca era periculos, daca are semne
    particulare, cum este imbracat, cum sa ma comport, cetatean fiind,
    in apropierea infractorului. Aveau, in continuare, o mare problema
    cu recompensa.

    Morala povestii este ca intr-o tara alienata asa cum este
    Romania lumea deraiaza atunci cand apare o discutie despre bani,
    reactioneaza ilogic si strident. Este si cazul interminabilei
    discutii despre salarii si pensii nesimtite, care il are
    portstindard pe premierul Emil Boc.

    Dorin

    1. salariile nu ar trebui sa preocupe un prim-ministru. Daca
    Emil Boc a gasit salariul lui Mugur Isarescu cu ajutorul Google
    inseamna ca are consilieri slabi, dar altfel aceasta este relatia
    corecta dintre seful Guvernului Romaniei si salariile din sistem;
    as fi vrut de la Emil Boc nu comentarii belicos-emfatice despre
    salarii si pensii, ci o expunere vioaie despre cresterea nivelului
    de trai in Romania, despre eficientizarea aparatului de stat (asta
    insemnand mult mai multe decat datul oamenilor afara), despre
    crearea de locuri de munca, despre cum sa castige toti romanii, din
    propriile afaceri sau din munca lor de angajati niste salarii cara
    sa para altor natii nesimtite. Problema nu este recompensa, nici in
    cazul evadatului nici in cazul bugetarilor, ci ceea ce fac oamenii
    aceia pentru banii lor.

    2. Egalitarismul imbecil si abordarea populista nu folosesc
    nimanui. Nu vor spori nivelul de competenta. Functionarii nu vor fi
    mai politicosi, mai deschisi si mai amabili, nu se vor simti
    indemnati sa caute solutii la problemele oamenilor, nu-i vor cauta
    sa invete, sa se pregateasca. Aici nici banii multi nici banii
    putini nu sunt solutia, ci o relatie de proportionalitate directa –
    conducatorii tembeli vor avea functionari tembeli. Totdeauna, orice
    ar face oricine. Punct.

    3. Cand n-am chef de ceva, inventez scuze; cunoasteti probabil –
    “trebuie sa scriu!…da, dar inainte trebuie sa ma duc la baie/sa
    beau o cafea/sa dau un telefon/sa cumpar ceva….ugh, a trecut ziua,
    las’ca scriu maine”. Cred ca la fel este si in cazul salariilor si
    pensiilor, ofera un alibi.

    4. Salariu de 1.000 de euro pentru un director de banca este o
    gluma. Un nivel decent al salariilor in sistemul de stat induce
    normalitate pe toate palierele vietii economice si sociale. Dar
    repet, nu valoarea, nu cat de mari sunt salariille lui Ionut
    Popescu la Fondul Proprietatea sau al lui Ionut Costea la Eximbank
    conteaza, ci ceea ce fac oamenii acestia acolo unde sunt numiti.
    Caz real – un director de la o companie de stat din domeniul
    energiei dintr-o tara fost comunista are salariu si bonusuri anuale
    de ordinul milioanelor de euro; cum ar reactiona romanii la un
    director de la nou – infiintata Electra la stirea ca un director
    are in jur de 100.000 de euro pe luna? E mai bun un tembel
    inregimentat politic care comite pierderi de un milion de euro pe
    zi, dar e platit cu 1000 de euro pe luna, sau un director eficient,
    care ia salariu de 100.000 de luna dar face profit de un milion pe
    zi?

    5. Concetrati-va pe ceea ce conteaza cu adevarat.


    Ionut

    De ce cred ca angajatii la stat (unii dintre ei) ar trebui sa
    primeasca salarii de mii de euro pe luna:

    1. Pentru ca nu ar mai fi la fel de coruptibili. Nu ar mai fi
    sensibili la “atentii” de mii de euro sau zeci de mii de euro.
    Oricat de ciudat ar putea sa sune, o spaga de sute de mii de euro
    inseamna de cele mai multe ori un contract de multe milioane si
    zeci de milioane de euro, care atrage dupa sine si crearea de zeci
    sau chiar sute de locuri de munca.

    2. Salariile de mii si zeci de mii de euro ar trebui sa existe
    in administratie si pentru a-i face pe cei care le castiga sa se
    dedice in exclusivitate acelui job. Daca un bancher de top sau sef
    de multinationala castiga pana la 20-30.000 de euro pe luna sau
    ajung chiar la un milion de euro pe an in functie de atingerea
    obiectivelor de performanta stabilite prin contract, nu vad niciun
    motiv pentru ca un functionar de top la stat (care are de luat
    decizii cu un impact mult mai mare decat ale unui manager de top de
    la multinationala) sa nu castige la fel de mult.
    Important este insa ca la stat sa existe pe langa pachetele de
    performanta si pachete de neperformanta, adica sa ajunga in anumite
    situatii sa vina chiar cu bani de acasa daca nu sunt atinsi anumiti
    parametri.

    3. Pentru ca atunci ar fi mai usor sa arate bine la intalniri,
    atunci cand coboara din masinile luxoase de multe zeci de mii de
    euro. Ma gandesc chiar ca n-ar fi rau ca cei cu salarii de mii si
    zeci de mii de euro sa fie obligati ca din aceste salarii mari sa
    isi cumpere macar 2-3 costume facute pe masura, sa mearga la
    cursuri de limbi straine si sa aiba si un abonament la sala, precum
    premierul Emil Boc. Hai sa fim sinceri: atat la stat cat si in
    mediul privat, imaginea e (aproape) totul. Dar o imagine impecabila
    costa.

  • Taierea PIIGS

    Dupa o perioada cu multe falimente in sectorul privat, in acest
    an, vedem o crestere semnificativa a riscului asociat sectorului
    public. Cum nu toate natiunile au puteri financiare egale, unele
    tari sunt in mod evident mai bine plasate in raport cu problema
    datoriei guvernametale.

    In timp ce Marea Britanie, Japonia si SUA isi permit luxul de a
    emite obligatiuni in propria moneda nationala, cele 16 tari
    europene cu moneda unica nu au acelasi grad de libertate. Deloc
    surprinzator, in centrul crizei fiscale actuale regasim Europa, si
    in special regiunea de sud a acesteia. PIIGS – adica Portugalia,
    Irlanda, Italia, Grecia si Spania precum si alte 11 state europene
    au datorii denominate in EUR. Ele nu pot emite moneda pentru a-si
    rambursa datoria si nici nu pot sa devalorizeze moneda fara a iesi
    din zona euro.

    Inainte de a trece la cifre, mai avem de mentionat un aspect, si
    anume metodologia de contabilitate. Pornind de la o metoda “cash”,
    guvernul grec a raportat in anul 2009 un deficit de 37,9 miliarde
    euro (aproximativ 16% din PIB), in timp ce cifrele oficiale care
    folosesc metoda “accrual”, arata un deficit de 29,4 miliarde euro
    (circa 12,2% din PIB). Desi cele doua metodologii nu ar trebui sa
    aiba nici un impact real, diferenta mare intre rezultatele
    raportate ar putea afecta negativ increderea investitorilor.

    Avem mai multe posibilitati sa analizam problema datoriei
    guvernamentale. Dupa parerea mea, una dintre cele mai relevante
    modalitati de masurare a responsabilitatii fiscale ar putea fi asa
    numita “debt trap”. Acest concept se refera la diferenta dintre
    randamentul oferit de obligatiunile guvernamentale si rata nominala
    de crestere a economiei. Teoretic, tarile nu pot exista in aceasta
    capcana pentru mult timp fara a impune niste masuri economice
    radicale. Daca guvernele nu aplica la timp programe adecvate de
    austeritate, cheltuielile de finantare vor devora tot mai mult din
    PIB-ul tarii, impingand tara in mod implicit in faliment.

    Folosind estimarile OCDE, putem observa ca asa numitele PIIGS
    detin cinci din cele sase pozitii de top. Pe de o parte, pozitia
    Irlandei este cu siguranta exagerata, deoarece aceasta tara a luat
    deja masuri reale cu privire la reducerea la 49% a datoriei sale
    nete raportate la PIB, pana in 2011. Pe de alta parte, Grecia se
    apropie de o datorie neta raportata la PIB de peste 100% si
    guvernul acesteia nu are inca un proiect convingator pentru a
    reduce deficitul. Spania si Portugalia sunt alte doua tari cu risc
    ridicat, desi datoria lor raportata la PIB este cu mult sub nivelul
    Greciei. Italia ocupa si ea o pozitie incomoda, avand in vedere ca
    datoria sa neta raportata la PIB este de aproximativ 100%, desi
    deficitul sau anual este mai mic decat al multor altor
    natiuni.
    Dintre evenimentele-cheie a ultimei perioade de pe pietele
    obligatiunilor guvernamentale amintim:

    • Goldman Sachs a intrat intr-o tranzactie ingenioasa – a
    cumparat CDS-uri pe Franta si simultan a vandut CDS-uri pe Italia,
    iar in doar 30 de ore si-a realizat profiturile scontate lichidand
    intreaga pozitie

    • Republica Ceha a vandut obligatiuni guvernamentale pe 15 ani
    in valoare de 2,9 miliarde coroane (154 milioane dolari), adica
    jumatate din suma planificata initial. Preocuparea pentru datoria
    guvernamentala si capacitatea de a controla deficitul bugetar a
    condus la un randament de pana la 5,16%, fata de 4,78% nivel
    inregistrat la emisiunea de obligatiuni din 2 decembrie 2009.

    Liderii EU-27 inca discuta asupra problemei deficitului fiscal.
    Intrebarea de un milion de dolari este: au de gand sa sacrifice
    PIIGS?

    Raspunsul la astfel de intrebari precum si alte analize
    detaliate pe diverse teme le regasiti pe http://www.toniiordache.ro

  • Politicieni etno-botanici

    Flacara violet nu s-a stins dupa ce l-a prajit pe Geoana, ea
    continua sa faca victime printre politicienii Romaniei. Unul dintre
    ei e Emil Boc. Premierul s-a dus la OTV si, de pe scaunul ocupat
    candva de piticul porno, i-a dat un ultimatum lui Ionut Costea,
    directorul EximBank si cumnatul lui Mircea Geoana.

    Ori Costea accepta sa-si reduca singur salariul de la 21.000 de
    euro la 1.000 de euro, ori incep procedurile de revocare din
    functie. Aici nu e vorba de razbunare, se stie ca Traian Basescu
    are doar o ura platonica impotriva celor care l-au chinuit la
    alegeri. E vorba de solidaritate cu poporul lovit de criza aratata
    de cei care lucreaza cu banii statului. Cum criza e serioasa,
    imaginea sacrificiului trebuie sa fie groasa. Deci, 1.000 de euro
    leafa unui director de banca. Parca-l si vezi pe Costea sau pe
    succesorul sau cum isi incalzeste pe resou borcanul cu tocana de
    cartofi intre aprobarea unor contracte de milioane de euro. Corect,
    leafa e nesimtita si la fel de adevarat e faptul ca domn’ Costea
    n-ajungea niciodata in postul ala daca nu-i avea in familie pe
    Geoana si pe “Draga Mihaela”. Dar, din punct de vedere al efectelor
    practice, Boc putea la fel de bine sa faca un apel “de constiinta”
    catre Videanu si Berceanu sa-si doneze jumatate din avere
    saracilor.

    Cititi editorialul lui Marius Nitu pe
    www.gandul.info

  • Decat ceva degeaba, mai bine nimic cu folos

    “Decat nimic, mai bine ceva!” Este principiul clasic care
    guverneaza discursurile celor care prevad ca actiunile lor se
    indreapta repede si sigur spre esec. Asta parca auzim tot mai des
    inca de la sfarsitul anului trecut: o fi fost campania de vaccinare
    impotriva gripei noi nimic mai mult decat zarva inutila si bani
    risipiti aiurea, dar macar autoritatile n-au stat cu mainile in
    san. La fel si cu taxa fast food – nu stim exact cum sa delimitam
    fast food de non-fast-food sau fast-food de nesanatos si, in final,
    vom avea preturi mai mari si, probabil, un consum mai scazut, dar
    macar s-a facut ceva. La fel si cu al 13-lea salariu si, mai nou,
    cu legea pensiilor, care ridica egalitatea la rangul de bine si
    moral absolut si vine sa ne arate ca au trecut vremurile in care
    unii erau mai egali decat altii. Drept urmare, nimeni nu va mai
    primi pensii speciale – deci nesimtite – iar banii de la pensie vor
    fi calculati strict in functie de contributiile facute la sistemul
    public de-a lungul anilor lucrati.

    In principiu, miza este una financiara. Guvernul a calculat ca
    aceasta lege, la fel de speciala ca si pensiile pe care urmeaza sa
    le elimine, va aduce la bugetul de stat economii intre 500 si 800
    de milioane de euro pe an. Schema este simpla: pensiile speciale,
    care sunt platite acum de ministere, se vor recalcula si plati
    direct de Casa Nationala de Pensii dupa cinci luni de la intrarea
    in vigoare a legii.

    Diferenta dintre pensiile speciale de acum si cele “standard”
    este, in multe cazuri, uriasa. Dar nu neaparat nedreapta. Si in
    niciun caz nu este lipsita de legitimitate. Chiar daca putem cadea
    cu totii de acord ca nu conteaza ce faci, atat timp cat aduci un
    plus de valoare si ca masura efortului depus este intotdeauna
    contextuala, nu cred ca sunt foarte multi aceia care nu inteleg ca
    exista o diferenta enorma de uzura fizica si psihica intre munca
    unui contabil, spre exemplu, si cea a unui pilot de aeronave. In
    aceste conditii, cele doua categorii ar trebui rasplatite diferit
    nu doar cat timp lucreaza, ci si dupa.

    Asta s-a si intamplat pana acum. Pensiile salariatilor din
    Ministerul Apararii, Ministerul Justitiei, Ministerul de Interne,
    ale parlamentarilor si functionarilor publici parlamentari,
    personalului aeronautic civil si personalului Curtii de Conturi
    erau platite direct de ministere si, permanent, indexate cu
    evolutia salariilor celor din functii echivalente. Nu spune nimeni
    ca nu erau si abuzuri si ca pensiile speciale ar fi trebuit
    acordate pana si ultimului functionaras parlamentar, dar disocierea
    trebuia sa plece de la alte fundamente si excluderea din categoria
    “specialilor” nu e justa cand se face la gramada.

    Sigur, intentia de a face economie la bugetul de stat este
    admirabila. Mai mult, este vitala. Si, sigur, bugetele pe care
    ministerele le aloca pensiilor speciale (in unele cazuri, chiar si
    de cateva sute de milioane de euro) nu sunt deloc neglijabile. Dar
    economiile ar putea veni si din alte parti. Adica scenele de
    concert si draperiile de zeci de mii de euro chiar sunt risipa de
    bani.

    In plus, scandalurile colaterale nu fac bine nimanui. Sindicatul
    Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a anuntat deja ca va da in
    judecata Guvernul si pe premierul Emil Boc daca de la aceasta lege
    nu vor face exceptie cadrele militare, argumentand ca militarii au
    un regim aparte in toate tarile membre ale NATO si UE.

    Rolul lui Maihai Seitan in aceasta ecuatie este unul incert. A
    stat in spatele implementarii reformei in sistemul de pensii din
    Romania si care inca de la introducerea celor doua piloane private
    a militat pentru sustinerea lor, cresterea contributiilor si
    introducerea facilitatilor fiscale pentru participanti.

    De altfel, istoria lui Seitan merge mult mai departe de atat. A
    fost seful Oficiului pentru Coordonarea Reformei Sistemelor de
    Pensii din Romania, iar in perioada februarie 2005-mai 2007 a
    condus Casa Nationala de Pensii si alte Asigurari Sociale (CNPAS),
    fiind, in acelasi timp, si coordonatorul echipei tehnice care a
    elaborat proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii
    publice. Dupa ce a parasit CNPAS, el a condus, din postura de
    director general, compania FINCOP Broker de Pensii Private.
    Practic, stie mai bine decat oricine ca sistemul public de pensii
    este in piuneze si ca daca nu se gaseste o solutie cat mai repede,
    cei care acum au 25 de ani, spre exemplu, s-ar putea sa nu mai
    aiba, peste 40 de ani, din ce sa-si primeasca pensia. Sau, mai
    mult, cei care peste 10 ani vor intra pe piata muncii vor trebui sa
    tina in spate 5-6 pensionari care asteapta pensia. Si, totusi, sa
    fie noua lege a pensiilor cea mai buna solutie?

  • Unde e scutul anti-zapada?

    Trenuri intarziate cu pana la 450 de minute si alte cateva sute
    de rute anulate. Mii de masini ramase pe drumurile inzapezite. Sute
    de camioane ramase la punctele de frontiera. Zeci de localitati
    izolate. Bolnavi la care ambulanta nu a mai putut sa ajunga. Stati
    linistiti! Si politicienii au avut probleme, si inca mari de tot.
    Vanghelie a avut “decat” insomnii din cauza zapezii, iar Radu
    Mazare a ramas inzapezit si, ce credeati, a pierdut avionul spre
    Rio unde il asteptau dansatoarele de samba. Nu-i asa ca acum parca
    nici vantul nu mai bate atat de tare?

    Cu un asemenea bilant dupa doua zile de ninsori, am redescoperit
    cat de frumoasa e iarna. In afara de intrunirea pompoasa a unor
    comandamente de iarna, Guvernul si primariile s-au dovedit
    neputincioase in fata urgiei. Cel mai enervant este ca toata lumea
    da vina pe viscol. Cu siguranta, este un fenomen meteo unic in
    lume, specific doar Romaniei. Si mai enervant e ca nimeni nu isi
    asuma esecul si neputinta. Toata lumea acuza, altii sunt de vina,
    numai institutiile statului nu. Solutia a venit totusi in ultima
    clipa, tocmai de la ministrul Transporturilor care a recunoscut ca
    ar fi fost bine ca soselele tarii sa aiba copaci sau parapeti pe
    margini pentru a preveni inzapezirea autovehiculelor. Era si
    momentul sa aflam asta. Puteam sa aflam de la domnul Berceanu si ca
    frigul e rece, iar iarna ninge cu zapada. Sau mai bine ne-ar fi
    spus ce fac regii deszapezirilor, care stau linistiti la caldura,
    avand contracte de 1,7 miliarde de euro doar pentru drumurile
    nationale.

    In situatia de fata, propun fie sa se decreteze ca iarna sa fie
    un anotimp in care circulatia cetatenilor intre orase este
    interzisa, fie sa ne obisnuim cu omatul si sa renuntam la
    contractele de sute de milioane de euro, fie sa ne mutam cu totii
    in Norvegia. Gratuit ar fi sa ne rugam la Cel de sus sau sa ne
    deszapezim noi nu doar trotuarele (cum multi inca nu o fac), ci, de
    ce nu, si drumurile sau autostrazile. Oricum, de altundeva n-o sa
    primim vreun ajutor.

    P.S. Ministrul Berceanu ne anunta ca dupa Romania zapezilor dam
    in Romania gropilor: “Am dat toti banii pe deszapezire, sa nu ne
    intrebati la vara de ce nu reparam gropile”.

  • Va mari iPad vanzarile Apple?

    Pentru Steve Jobs, secretul succesului pare sa fie imensa
    masinarie de marketing cladita in spatele imperiului Apple. De
    fiecare data cand pregateste cate un as in maneca, speculatiile
    inunda internetul si publicatiile internationale in cele cateva
    saptamani dinaintea lansarii, pregatind astfel publicul pentru
    iesirea lui la rampa. Un moment in care nu ramane decat sa puna in
    aplicare, sarmant, tactici deja bine invatate de cucerire a
    publicului pentru a face din acel iOrice un gadget ravnit. Si
    functioneaza: a functionat cu iPod, a functionat si cu iPhone.

    Nu degeaba Jobs a folosit si de aceasta data, in timpul
    prezentarii iPad ce a fost urmarita de zeci de milioane de oameni
    atat din sala, dar mai ales pe internet, in jur de 25 de
    superlative, repetate in mod aproape obsesiv. Si critica, departe
    de a deranja, e unul dintre elementele din ecuatie, pentru ca
    genereaza “buzz” si suscita curiozitatea publicului, iar pe fanii
    Apple nu-i face oricum sa se gandeasca de doua ori daca ar cumpara
    sau nu gadgetul.

    Desi acum patru ani, in preajma lansarii iPhone, au aparut
    atatea argumente ca telefonul n-ar avea mari sanse de reusita,
    grupuri de oameni s-au asezat la coada in fata magazinelor Apple si
    AT&T cu trei zile inainte de lansarea propriu-zisa, asa incat
    sa fie printre primii cumparatori. S-a intamplat inclusiv in
    Romania, judecand dupa cei in jur de 100 de clienti adunati in miez
    de noapte de vara in fata magazinului Orange din Calea Victoriei,
    pregatiti sa astepte cateva ore bune ca sa poata pleca acasa cu un
    iPhone, in conditiile in care multi altii aveau deja un exemplar
    obtinut prin diverse canale neoficiale.

    E adevarat, iPad-ului ii lipsesc destule dintre functiile pe
    care le are un iPhone si nici nu se poate bate cot la cot cu un
    netbook, minusuri la care se mai adauga si un pret relativ ridicat
    pentru o combinatie intre e-reader pentru carti digitale, player
    video si audio si consola de jocuri. |nsa, cu toate defectele sale,
    iPad a pus deja in miscare multe rotite in industrie. Pe de-o
    parte, incep negocierile cu comerciantii, pentru ca, desi se stie
    ca Apple va continua parteneriatul cu AT&T in SUA, gadgetul
    care necesita o cartela micro-SIM pentru 3G nu mai depinde de un
    contract de comunicatii, ceea ce inseamna ca ar putea fi vandut
    teoretic de orice operator telecom. Pentru piata noastra, nu este
    exclus sa se pregateasca o lansare similara cu cea a iPhone si tot
    in magazinele Orange, iar coada sa fie chiar de cateva ori mai
    mare, dat fiind ca interes al publicului exista. Unii se considera
    deja viitori posesori ai unui iPad, dupa ce au plasat si platit o
    comanda pe Mar.ro, magazinul online de produse si accesorii Apple.
    A fost insa doar o neintelegere, care a pornit de la faptul ca
    aproape imediat dupa lansare, pe site a aparut si produsul cu un
    pret afisat de zero lei, la care s-au adaugat taxele de transport.
    Evident, a fost o incercare a magazinului de a profita de numarul
    mare al cautarilor pe Google dupa numele produsului, dar ea nu
    schimba cu nimic faptul ca multi s-au inghesuit sa cumpere si
    pretind acum sa primeasca iPad-ul atunci cand va fi lansat.

    Pe de alta parte, “jucaria” a pus pe jar producatorii de
    continut, care se grabesc de pe acum sa acopere nisa aplicatiilor
    dedicate. |n laboratoarele locale ale Gameloft, spre exemplu, se
    lucreaza deja la adaptarea jocului Nova pentru platforma iPad, dar
    si la un proiect destinat exclusiv echipamentului, care face loc
    ideilor creative care nu au ajuns pana acum pe ecranele
    telefoanelor mobile, fiind potrivit si pentru jocuri in doi, dupa
    cum spune Paul Friciu, seful companiei. Exemplul nu este singular:
    dezvoltatorii mai mici care au conceput anterior aplicatii pentru
    iPhone incep sa lucreze la adaptarea acestora pentru noul format
    sau la crearea altora noi.

    Totodata, iPad este considerat raspunsul la multe dintre
    problemele cu care s-a confruntat industria media pana acum, fiind
    privit nu doar ca un echipament revolutionar, ci ca un colac de
    salvare pentru companiile media care nu au descoperit inca un model
    profitabil independent de distributie si monetizare a continutului
    online. Parerile sunt impartite. Optimistii sustin ca iPad
    marcheaza intr-adevar inceputul unei noi ere digitale, urmand sa
    schimbe radical modul cum se consuma informatia si divertismentul
    pe internet, in timp ce pesimistii il privesc ca pe orice alt
    echipament de acest gen (mai ales ca exista destui competitori),
    ajuns insa pe piata la un moment potrivit, in care dificultatile
    economice si intreg lantul generat de acestea determina o absorbtie
    avida a oricarui produs scos la rampa in “ambalajul” potrivit.

    Pana una-alta, mai multi analisti au emis deja cateva estimari
    pentru vanzarile iPad. Chris Whitmore de la Deutsche Bank crede ca
    va fi vorba de 2 milioane de bucati anul acesta in SUA, in timp ce
    in 2011 cifra se va dubla. Perspective sunt insa si pentru 10
    milioane de bucati, dar pe termen mediu, apreciaza Paul Peng,
    vicepresedinte al producatorului de ecrane cu cristale lichide AU
    Optronics. Nu arata deloc bine, daca ne gandim ca in 2007, numai in
    primele trei zile de la lansare au fost vandute in jur de 500.000
    de telefoane iPhone, iar pragul de 4 milioane de bucati a fost
    atins in numai sase luni.

  • Grecia – o tragedie moderna

    Sentimentul de pesimism din spatele vanzarii masive s-a datorat
    ingrijorarii investitorilor ca guvernul elen nu actioneaza adecvat
    pentru a diminua cel mai mare deficit bugetar din Uniunea
    Europeana. Financial Times a anuntat ca guvernul chinez a refuzat
    oferta de a investi 25 miliarde de euro in obligatiuni emise de
    statul elen. Pe 27 ianuarie, randamentul la obligatiunile grecesti
    pe 10 ani a crecut cu 0,49 puncte procentuale pana la 6,73%, iar
    diferenta fata de randamentul obligatiunile germane s-a marit cu
    0,50 puncte procentuale atingand 3,54%, cel mai inalt nivel atins
    din decembrie 1998.

    Pe 4 februarie 2010, pretul unui CDS (Credit Default Swap) pe
    obligatiunile grecesti la 5 ani, a crescut cu 0,17 puncte
    procentuale atingand un nivel record de 4,14%. Grecia are nevoie de
    53 miliarde de EUR in anul 2010, pentru a-si finanta deficitul,
    echivalentul a 20% din PIB. Dupa cum am mentionat si intr-un
    articol anterior “Sursa Unei Noi Crize”, agentiile de rating
    Standard & Poor’s, Moody’s si Fitch au redus ratingul Greciei
    dupa ce deficitul bugetar a crescut la 12,7% din PIB. Potrivit
    publicatiei Bloomberg, obligatiunile grecesti au pierdut 2,34% in
    luna ianuarie, avand cea mai negativa performanta pe piata
    obligatiunilor europene. Potrivit Markit, obligatiunile pe 5 ani
    emise de guvernul elen au coborat in pret inca din prima zi de
    tranzactionare, randamentul oferit crescand cu 0,32 puncte
    procentuale, adica la 3,82% peste rata unui swap in euro.

    Grecia se confrunta cu cea mai grava criza financiara din
    ultimii 16 ani, iar incercarea de a evita un plan de salvare din
    partea UE este ingreunata de evaziunea fiscala scapata de sub
    control. Prim-ministrul George Papandreou a promis sa rezolve
    dezastrul financiar care a ingropat natiunea in datorii de
    aproximativ 300 miliarde de EUR. El a promis sa reduca deficitul la
    mai putin de 3% din PIB pana in anul 2013, de la nivelul actual de
    12,7%. Guvernul a propus cresterea impozitului pe produsele din
    tutun la 70%, si a taxei pe alcool cu 20%. In plus, guvernul
    intentioneaza sa suspende angajarile si sa taie bonusurile cu 10%,
    in ciuda unei puternice presiuni din partea sindicatelor care se
    pregatesc pentru greva din 10 februarie 2010.

    Judecand dupa evenimentele din trecut, apare intrebarea: cata
    finantare externa va obtine Grecia inainte de a intra in
    incapacitate de plata? Planul guvernului elen de a reduce deficitul
    la 3% in trei ani, nu a parut credibil investitoriilor straini.
    Pentru a rezolva aceasta situatie, autoritatile ar trebui sa
    revizuiasca modul in care se colecteaza statisticile economice, si
    sa incheie perioada manipularilor politice si a falselor raportari.
    Referitor la sansele Greciei de a fi salvata de UE, ministrul
    german de finante, Peer Steinbruck a declarat anul trecut:
    “Tratatul de la Maastricht nu prevede nici un ajutor pentru statele
    insolvabile, dar in realitate alte tari sunt obligate sa le salveze
    pe cele aflate in dificultate”. Liderii Uniunii Europene se vor
    intruni la Bruxelles pe 11 februarie, pentru dezbateri privind
    strategiile economice la nivel inalt iar criza datoriei
    guvernamentale va fi prioritara pe ordinea de zi.

    Desi, Grecia nu reprezinta decat 2-3% din PIB-ul UE, este
    infricosator gandul ca o prabusire a acestei tari ar putea insemna
    o lovitura puternica la ideea de moneda comuna a Europei, si s-ar
    putea declansa un efect de domino in Italia, Spania, si Portugalia.
    In joc este chiar credibilitatea monedei euro, o valuta la nivel
    european cu o banca centrala dar fara un management centralizat al
    economiei.

    Mai multe amanunte pe acceasi tema precum si raspunsuri la alte
    intrebari, le regasiti pe http://toniiordache.ro

  • De ce s-ar teme China de Google?

    Google e cel mai mare motor de cautare din lume. Google si-a
    desenat un autoportret frumos, de cea mai buna companie in care
    cineva poate sa lucreze, de afacerea viitorului.

    Acum, la inceput de 2010, dupa ce o serie de conturi de e-mail
    ale unor militanti pentru drepturile omului au fost sparte,
    gigantul din internet a anuntat ca se gandeste serios la inchiderea
    operatiunilor din China.

    Si ce daca se gandeste? Si ce daca s-ar decide sa plece? China
    are oricum un sector IT foarte competitiv. Cel mai mare motor de
    cautare din China este Baidu, un produs local. Daca Google decide
    sa plece, este pierderea Google, nu pierderea Chinei. Nu-i asa?

    Nu…nu chiar. Daca Google decide sa plece, Google va inchide o
    afacere deocamdata neprofitabila, ce-i da si asa mari batai de cap,
    si care nu-i face deloc bine la imagine – Google a acceptat, cand a
    intrat in China, in 2005, cenzura motorului sau de cautare, or asta
    e o pata cat China de mare pe camasa imaculata a Google. Deci
    Google nu pierde nimic.

    Dar Google are si armele (citeste “argumentele”) sale. Puterea
    ei nu vine din cotatia actiunilor, din cota de piata sau din
    cifrele de afaceri. In cazul de fata, Google confrunta China din
    postura unei organizatii nonguvernamentale. Si traim vremuri cand
    organizatiile acestea se bucura de un mare sprijin, atat al opiniei
    publice cat si al politicului.

    Google poate sa mobilizeze opinia publica si sa modeleze
    comportamente la scara globala. Google are puterea, sustin multi,
    sa schimbe relatia de afaceri dintre China si SUA. Eu nu cred asta,
    desi nu exclud teoriile conspiratilor din jurul subiectului. Cred
    insa ca Google poate sa faca un rebranding Republicii Chineze, care
    a beneficiat de o presa foarte buna in ultimii ani.

    Dar vrea Google sa faca asta? Nu se stie daca vrea. Google a
    venit in China pentru chinezi. Dar nu pentru a le tine lectii
    despre democratie sau etica, ci pentru ca acolo sunt intre 110 si
    350 de milioane de oameni conectati la internet (depinde de sursele
    informatiei). China nu creste intr-o mare putere asa, de capul ei,
    ci China creste intr-o mare putere pentru ca lumea vrea sa faca
    afaceri cu China. Si toate cifrele – numar de locuitori, consum de
    energie, PIB, companii straine din China – dar absolut toate, cresc
    de la an la an. Problema e ca profitul Google n-a crescut; problema
    e ca Baidu, liderul de piata, se tine al naibi de tare.

    Asa ca Google avea nevoie de un impuls, de o resuscitare. Si l-a
    obtinut. Google s-a asezat acum intr-o pozitie foarte buna, de
    personaj pozitiv: nu mai e dispusa sa cenzureze cautarile de pe
    site-ul Google in engleza, asa cum cer autoritatile chineze (care
    vor continua cenzura de capul lor), si cere sa opereze un motor de
    cautare fara filtre. Pana atunci – la Sfantu’ Asteapta – a lasat un
    site Google in limba chineza, pe care il cenzureaza dupa cum ii
    dicteaza autoritatile.

    Opinia publica este de partea Google. Daca americanii pleaca, nu
    multi i-ar condamna. De condamnat ar fi condamnata China cea mare,
    rosie si rea. Si aici e rebranding-ul facut de Google Chinei –
    toata lumea stie ca Republica Chineza e mare, dar daca lumea va
    incepe sa asocieze, automat si mecanic, “mare”, cu “rosu si
    rau”?

  • Punct si de la capat

    Niciodata nu este vina managerului ca afacerea nu mai merge, ci
    sistemul, bancile si intr-un final oamenii care nu mai cumpara. Nu
    e nici vina bancherului ca nu mai acorda la fel de multe finantari
    si ca un credit este considerat scump de multi oameni de afaceri
    sau consumatori obisnuiti, in aceasta perioada dificila. Si, pana
    la urma, nici clientul nu este de acuzat ca nu mai cumpara la fel
    de mult ca altadata, dat fiind ca desi munceste mai mult ca pana
    acum, salariul i-a fost redus proportional, pentru ca angajatorul
    este indatorat, nu are lichiditati si asteapta sa recupereze
    creante de la companii care au cam aceleasi probleme.

    Nu, nici statul nu este de vina ca infrastructura Romaniei este
    atat de saraca si ca un kilometru de autostrada se construieste la
    un cost mult mai mare decat in alte tari europene, atat in timp,
    cat si in bani, ca nu sunt suficiente locuri de parcare pentru
    toate masinile cumparate cu inversunare in ultimii ani sau ca
    somajul si pensiile sunt cheltuieli apasatoare, care sunt acoperite
    cu greu din cotizatiile din ce in ce mai mari la bugetul de stat.
    “Asta este, n-avem ce face”.

    Si atunci, la ce folos mai sunt strategiile impotriva crizei,
    cele de dezvoltare, de prevenire a somajului si asa mai departe
    daca nimeni nu face nimic pentru ca nu se poate face nimic? |n
    ritmul in care merg lucrurile – explozia numarului de someri,
    apropierea tot mai multor firme de pragul insolventei sau
    indatorarea tot mai mare – cred ca ne indreptam cu pasi marunti
    catre o prabusire a intregului sistem. Si nu sunt ferm convinsa ca
    n-am avea nevoie de ea.