Tag: online

  • În încercarea de a atrage clienţii în zona de comerţ online, un retailer de modă lansează un „black friday” de primăvară

    Economia a fost afectată de pandemia de coronavirus, iar unul dintre domeniile afectate a fost retailul tradiţional. E-commerce-ul are însă de câştigat, iar pentru compania Answear.ro acest lucru se traduce printr-o creştere cu 40% a vânzărilor pe perioada 1 – 20 Aprilie 2020 şi o creştere per total cu 10% a vânzărilor pentru perioada 1 martie – 20 aprilie 2020.

    În încercarea de a creşte consumul de fashion online prin e-commerce, reprezentanţii companiei au hotărât să lanseze o campanie de reduceri, comparabile cu cele de Black Friday. „În acest moment devine clar că e-commerce-ul este salvarea pentru retail-ul tradiţional. Iar odată cu creşterea e-commerce-ului, acesta va rămâne un canal de vânzare important şi după trecerea pandemiei. Opinia mea este că piaţa de fashion online s-ar putea dubla în decursul anului 2020. Este posibil să nu fie vorba despre o scădere a consumului, ci doar despre o mutare a acestuia către un alt canal de vânzare – online-ul”, spune Raluca Radu, country manager Answear România.

    Campania Spring Black Friday se va desfăşura între 24 – 28 aprilie şi va avea reduceri de până la -60% la o selecţie de peste 60.000 articole ale brandurilor internaţionale de top. De asemenea, în luna mai, retailerul polonez lansează noul site ce vine cu îmbunătăţiri legate de experienţa clienţilor pentru a suplini dezavantajele faptului că produsul nu poate fi probat. Sistemul de loialitate a fost de asemenea modificat, în sensul în care, dacă până acum punctele de loialitate se puteau folosi a micşora preţul produselor care nu se aflau la reducere de pe site, de acum acestea vor putea fi folosite şi pentru cele care au deja preţ redus, însă pot să scadă până la maxim 50% din preţul iniţial al produsului.

    O altă noutate a retailerului online este introducerea în portofoliul a unor nume noi de branduri cu renume şi cele mai noi colecţii ale acestora dedicate modei pentru bărbaţi: Clean Cut Copenhagen, Tailored & Originals şi Norton. De asemenea, ANSWEAR.ro a adăugat noi branduri în portofoliul de produse destinate copiilor – Tommy Hilfiger, Nike Kids, New Balance, Havaianas şi Adidas Originals – ajungând la o selecţie de peste 12.000 de produse.

    În perioada Paştelui, Answear.ro a înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor la diferite categorii de produse, creşterea faţă de 2019 fiind de peste 50% pentru weekend-ul de Paşte. Categoriile pe care s-au înregistrat cele mai mari creşteri au fost: pantofi sport, tricouri, rochii, bluze, hanorace, jachete, jeans şi cămăşi, iar brandurile pe care au avut loc cele mai mari creşteri sunt Adidas Originals, Tommy Hilfiger, Guess Jeans, Answear, Medicine, Karl Lagerfeld, Levi’s, Tommy Jeans, Desigual, Nike, Armani Exchange şi Polo Ralph Lauren.
     

  • Primăvara la distanţă: câţiva fermieri reuşesc să aducă animalele în casele tuturor

    Marfield Farm, Walby Farm Park, National Forest Adventure Farm ori Folly Farm transmit în direct ultimele noutăţi despre oile sau caprele lor. Se pot vedea atât animale adulte, cât şi miei şi iezi zburdând, scrie The Guardian. Peste ocean, ferme de păsări cum ar fi Flying Skunk Farm transmit imagini cu găini, cocoşi şi pui, iar cei interesaţi pot să şi discute pe chat, de unde pot afla cum le cheamă pe „vedetele” care apar în imagini. Altă fermă, Coop Farm, le permite celor care urmăresc orătăniile online să le şi hrănească ocazional. 

  • Antreprenoarea care a descoperit cum te poţi transforma peste noapte în „grădinar de apartament”

    „Povestea Aerium a început prin 2014, după ce am văzut prima dată un terariu şi am fost fascinată de ideea de plante în sticlă”, spune Ramona Bejan, antreprenoarea din spatele acestui business.
    Coincidenţă sau nu, sediul Aerium este în Bucureşti pe Aleea Platanului, iar potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor firma nu a încheiat în niciun an pe minus, deşi variaţii în evoluţia indicatorilor de business au existat. În 2018, Aerium a ajuns la o cifră de afaceri de circa 77.000 lei, dar cu o marjă generoasă de peste 40%.
    „Am absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti, apoi am fost reprezentant medical o scurtă perioadă. Probabil aveam nevoie de o activitate creativă, nu mi-am dat seama iniţial, dar a fost o chemare spre natură şi spre frumos. Business-ul s-a dezvoltat organic, făcusem şi un curs de antreprenoriat în industrii creative şi asta probabil a fost baza de cunoştinţe pe care am avut-o.”
    Ramona Bejan şi-a dorit foarte mult ca businessul dezvoltat să fie pe cât posibil made in Romania. A început să caute furnizori pentru sticlă şi după mai multe refuzuri a găsit fabrica potrivită, cu care lucrează şi azi. Problema era că la acel moment, plantele aeriene, Tillandsia, nu existau în Româia, aşa că antreprenoarea a convins un distribuitor local să-i aducă o serie de plante aeriene din Olanda.
    Terenul era absolut nou, dar cumva ideea unor plante suspendate, fără rădăcini, aduse parcă dintr-o altă lume a prins şi în România. „Aerium a pornit ca un proiect din zona de design minimalist, unde accentul e pus pe produse simple, dar cu materiale şi finisaje de calitate şi totodată cu un vibe modern. Aşa că plantele aeriene au fost alegerea perfectă pentru produsele Aerium, fiind din start nişte plante mai aparte, fără nevoie de pământ, pe care le putem considera nişte curiozităţi ale naturii. În primii ani toţi clienţii întrebau dacă sunt vii, erau o noutate totală pentru România.”
    Plantele din familia Tillandsia, care are circa 650 de specii, au forme sculpturale, absorbţia nutrienţilor fiind făcută exclusiv prin frunze. Dacă pui o astfel de plantă în pământ, aceasta moare.
    „Rădăcinile le folosesc în natură doar pentru fixarea de substrat. Sunt multe specii de plante, noi putem să aducem din seră peste 100 de specii de plante aeriene, toate diferite între ele. De-a lungul timpului, am experimentat cu probabil două treimi din varietatea disponibilă a furnizorului, dar pentru clienţi toate erau noi şi aveau preferinţă mai ales spre unele specii de plante, le evitau pe cele care erau mai scumpe, considerate specii mai rare, aşa că am păstrat o gamă considerată accesibilă pentru clienţi care nu au preferinţă spre colecţionare, ci preferă să aibă în casă câteva plante aeriene, indiferent de specie.”
    Neavând rădăcini fixe, o plantă aeriană capătă utilizări nebănuite, inclusiv de „animal” de companie pentru un copil. „Avantajul e că pot fi mai aproape de tine tocmai pentru că nu au nevoie de pământ ca să trăiască. Se ştie că plantele au efect asupra stării noastre de bine. Când eşti la birou şi ai nevoie de un pic de relaxare, planta aeriană nu are nevoie de la fel de mult spaţiu ca o plantă în ghiveci. Experienţa e cumva mai apropiată, pentru că le uzi prin scufundare sau le pulverizezi. Am observat că cei mici, copiii, sunt fascinaţi de ele, iar părinţii preferă de multe ori să le ofere o plantă aeriană de care să aibă grijă în locul unui animal de companie.”
    Mai mult, o plantă aeriană îţi exersează şi creativitatea, tot datorită caracterului ei mobil.
    „Poţi să o muţi oriunde, poţi să-i construieşti un suport sau un ambient, poţi inclusiv să o pui pe altă plantă. Practic, ai libertatea de a face orice cu ea, mai puţin de a o planta în pământ. În plus, sunt foarte rezistente, e destul de greu să omori o plantă aeriană, dar trebuie să ştii câteva secrete, şi anume să nu o uiţi în apă pentru că poate putrezi şi să îi observi frunzele pentru că în timp îţi poţi da seama dacă e deshidratată şi are nevoie de mai multă apă. Poţi să pleci în vacanţă două săptămâni (nu e cazul acum – n.red.) şi trebuie doar să o laşi în apă câteva ore înainte să pleci, în locul celor 15-20 de minute obişnuite.”
    Mai departe, atât timp cât plantele aeriene au lumină indirectă, orice casă este potrivită. În general, este de preferat ca lumina directă să fie în primele ore ale dimineţii sau spre seara, pentru că soarele de prânz sau de după-amiază le poate arde frunzele, mai ales vara.
    „Temperatura trebuie să fie peste 4 grade Celsius, deci le putem folosi şi la exterior, pe perioada primăvară-toamnă. În funcţie de specie, pot prefera o umiditate mai scăzută sau mai crescută, dar cel mai bine ne dăm seama după forma frunzelor. Atunci când frunzele încep să se «răsucească» sau să-şi piardă din forma lor iniţială, înseamnă că au nevoie de mai multă apă. Ca regulă, se pot scufunda o dată, de două ori pe săptămână, timp de 15-20 de minute, cu frunzele în apă, se pot pulveriza sau se pot scufunda şi pulveriza alternativ. Sunt foarte rezistente şi uşor de îngrijit, dar cu acest mic detaliu, că trebuie întotdeauna să fim atenţi la forma frunzelor.”
    Ramona Bejan spune că dincolo de plante, încercarea ei este de a dezvolta businessul şi spre alte direcţii, organic bineînţeles, aşa cum a făcut-o şi până acum. „Momentan am adăugat în gama de produse şi nişte ilustraţii cu plante aeriene, tot pentru zona home deco, şi am început o serie de produse unicat. O să încercăm accesarea altor medii de vânzare, vizate sunt florăriile din România şi piaţa externă, prin site-uri de campanii online şi mici magazine de design.”
    Interesant este că pasiunea pentru plante a început să lege şi comunităţi, un exemplu fiind Schimb de Plante, un grup în care oamenii îşi împărtăşesc experienţele şi cunoştinţele legate de plantele de apartament.
    „Oamenii îşi petrec 97% din timp în spaţii închise. Acest lucru ne face, involuntar, să ne deconectăm de ceea ce ne afectează negativ sănătatea fizică şi psihică. Plantele de interior pot suplini parţial nevoia oamenilor de a petrece timp cu natura”, spune Mihaela Budescu, fondatoarea comunităţii online Schimb de Plante, care în prezent are circa 1.500 de membri. A început să îi strângă în noiembrie 2018, atunci când a avut loc primul eveniment. „Scopul cu care am pornit a fost să aduc natura mai aproape de oameni, făcând schimburi de plante şi experienţe legate de ele”, explică Mihaela, care dincolo de lansarea comunităţii Schimb de Plante se mai ocupă de strategie în publicitate şi copywriting.
    În ceea ce priveşte pasiunea ei pentru plante, aceasta a început încă din copilărie. „Când eram mică, de la bunica mea de la ţară cu care mergeam pe câmp, de la vecina din faţa blocului cu care grădinăream, de la mama, cu care îngrijeam plantele de acasă.”
    Acum, comunitatea creată de ea acţionează ca un agregator de informaţii, dar şi ca o sursă de inspiraţie pentru cei care abia acum iau primele lecţii despre organizarea unor grădini interioare, partea bună fiind că acest schimb de informaţii se poate realiza online, prin intermediul Facebookului. Astfel, cu plante care cresc aproape singure şi care pot avea întrebuinţări multiple, dar şi alături de o comunitate care înfloreşte pe zi de trece, adăugarea în CV a unei noi meserii, cea de „grădinar de apartament”, ar putea fi chiar doza de relaxare necesară în aceste momente.

  • În pelerinaj, online: cum poate fi vizitat Ierusalimul de turiştii români chiar de pe canapea

    Lunile martie şi aprilie însemnau sute de mii de turişti în Ierusalim. Oraşul Sfânt este loc de pelerinaj pentru credincioşii evrei, catolici şi ortodocşi în preajma celei mai importante sărbători pentru miliarde de oameni din întreaga lume. În ciuda contextului actual, care nu favorizează momentan călătoriile, Ministerul Turismului din Israel face tot ce îi stă în putinţă pentru a rămâne aproape de turiştii săi. Un exemplu în această direcţie este municipalitatea din Ierusalim care în colaborare cu un start-up israelian a lansat o platformă online cu ajutorul căreia putem surprinde în continuare spiritul şi atmosfera din Oraşul Sfânt, potrivit informaţiilor trimise într-un comunicat de presă de reprezentanţii municipalităţii din Ierusalim în România.

    Ierusalimul devine astfel orima prima destinaţie ce vine în întâmpinarea turiştilor cu o platformă online dedicată. Prin intermediul platformei “Jerusalem is traveling 2 U”, turiştii care doresc să viziteze oraşul îşi pot în continuare îndeplini dorinţa chiar şi în timpul restricţiilor impuse de Covid-19. Această platformă integrează o gamă largă de experienţe, adresând astfel nevoile diverse ale celor interesaţi de Ierusalim, un oraş care, deşi divizat între trei mari religii, rămâne o oază de armonie şi un exemplu de toleranţă.

    Indiferent de preferinţe, vârstă, religie sau obiceiuri de călătorit, platforma “Jerusalem is traveling 2 U” are câte ceva de oferit tuturor. De la tururi virtuale ale oraşului la vizite virtuale ale muzeelor şi a altor atracţii emblematice din zonă, de la oportunităţi de cumpărături online la slujbe religioase şi sesiuni de rugăciuni live, lecţii de cultură, istorie, gastronomie, artă sau religie.

    Foarte solicitate sunt serviciile online ce presupun depunerea unui mesaj la Zidul Plângerii si accesul la Zidul Plângerii prin intermediul camerelor ce transmit 24/7 direct de la Zidul Plângerii.

    În modul acesta, într-o perioadă dificilă pentru toată lumea, municipalitatea din Ierusalim îşi face literalmente cale spre casele credincioşilor de pretutindeni care aveau programate vacanţe cu o importanţă spirituală deosebită. Conţinutul prezentat acum pe site se actualizează constant, sunt mereu adăugate noi atracţii şi tururi, platforma rămânând funcţională chiar şi după ce totul revine la normal.

    “Printre principalele obiective la momentul actual este să fim în continuare aproape de turiştii noştri, iar prin intermediul activităţilor şi tururilor pe care le punem la dispoziţie pe platforma Jerusalem is Traveling 2U, încercăm să le menţinem interesul şi să îi asigurăm că suntem alături de ei. Suntem mândri ca am reuşit să ne adaptăm noilor tendinţe în turism şi să punem la punct acest site atât de repede, întrucât procesul durează de fel luni întregi. Sperăm să ne revedem cu toţii cât mai curând.” a declarat  Ilanit Melchior, Director de Turism pentru Autoritatea de Dezvoltare din Ierusalim.

    Pentru a accesa portalul în cauză, intraţi aici: http://explore.itraveljerusalem.com/

    Pregătiri pentru “Ziua de După” – Respectarea unor norme stricte de igienă, prioritate în întreaga ţară

    Ierusalimul nu este deloc străin de crize şi dezastre globale, reuşind de fiecare dată să transforme crizele în oportunităţi, să se adapteze rapid la noile condiţii. De data aceasta, însă, vorbim de o situaţie extinsă pe plan mondial care lansează alte standarde decât cele care ne erau cunoscute până în prezent. “Ne pregătim temeinic pentru Ziua de După, pentru perioada în care lucrurile vor reveni la normal, pentru momentul în care ne vom putea întâlni din noi cu prietenii noştri din toate colţurile lumii. Normele de igienă şi respectarea spaţiului personal devin prioritare în Israel, la un nivel mult mai avansat decât ne era cunoscut până în prezent” a declarat Ksenia Kobyakov, Director pentru dezvoltarea de noi piete, in cadrul Ministerului Turismului din Israel.

    Israelul este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel şi-a concentrat eforturile pe promovarea oraşelor Tel Aviv şi Ierusalim ca două destinaţii de city break într-o singură vacanţă, oferind experienţe multiculturale, o viaţă de noapte intensă, delicii gastronomice şi posibilităţi pentru turismul de aventură. Aproape 100 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv şi Eilat de principalele aeroporturi din România – Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Sibiu. Anul 2018 comparativ cu 2016 a înregistrat o creştere cu 152% a turiştilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive şi pentru 2019.


     

  • Evadări în vremuri de pandemie

    Ideea care a stat la baza platformei a venit observând piaţa autohtonă de design de bijuterie. Există o multitudine de artişti talentaţi, există o şcoală românească şi diverse cursuri, există artişti care migrează spre bijuterie din domeniul arhitecturii şi al artelor plastice, dar nu şi un contact susţinut cu publicul amator”, spune Irina Şerban, cea care a creat platforma Buline.ro.
    Şi-a propus să promoveze bijuterie contemporană românească de autor, după ce a observat că, în Bucureşti şi în alte câteva – puţine – oraşe mari există târguri şi expoziţii, predominant de weekend, însă acestea au un caracter temporar. Irina Şerban lucrase înainte în domeniul publishingului online, ocupându-se mai mult de segmentul feminin şi de modă,
    astfel că a observat obiceiurile de consum ale femeilor şi a remarcat un interes mai mare pentru producţia unicat.
    „Dacă acum câţiva ani, creaţiile erau în zona de handmade, de hobby, uşor rudimentar, diversitatea fiind una redusă, acum avem creaţii din ce în ce mai complexe, de la concept la execuţie. Pretenţiile consumatorilor au crescut şi ele.” Momentan, site-ul Buline.ro adună peste 20 de designeri români cu stiluri şi materiale diverse, de la cele preţioase, la cele mai puţin convenţionale. Investiţia este în desfăşurare.
    „După primele luni de la fondare, semnalele pe care le-am primit din piaţă au fost pozitive, iar datele financiare s-au dublat de la o lună la alta. Produsele de pe Buline.ro, se împart în două categorii principale: Polka dots şi Velvet dots. Polka, după cum le spune şi numele, sunt bijuteriile «next door», relaxate, prietenoase, nu presupun un efort mare de integrare în ţinute, sunt bijuterii de zi cu zi. Vecinele lor, Velvet, sunt «the bad girls». Sunt piese statement, care fac declaraţii belicoase de stil, care afirmă cu putere individualităţi puternice”, explică Irina Şerban.
    Businessul Buline.ro este operat, potrivit datelor de pe site, prin compania IM Accelerator, înfiinţată în 2019.
    „Pentru anul 2020, ne-am păstrat, de fapt, obiectivul iniţial: acela de a atrage cât mai mulţi designeri şi produse. Creştem frumos, organic, vrem să scalăm businessul cât de mult putem. Designul românesc are multe de arătat, e un domeniu în plină dezvoltare şi credem că merită urmărit”, mai spune Irina Şerban.
    Preţurile produselor listate pe platforma Buline.ro variază între
    20 şi 2.000 de lei, în funcţie de designer sau de materiale. Cumpărătorii? Evident, femei. Din mediul urban, cu vârste între 25 şi 50 de ani, amatoare de design contemporan. Şi de alte forme de evadare.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    Climb House – centru de escaladă (Baloteşti, lângă Bucureşti)
    Fondatori: Andrei Bejan, Emil Roată şi Ioana Bejan Roată
    Investiţie iniţială: 80.000 de euro
    Prezenţă: Baloteşti şi, în pregătire, Braşov


    Mr. Blade – barbershop (Bucureşti)
    Fondatori: Tiberius Creţu şi Mihai Grama
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro (pentru două spaţii)
    Cifră de afaceri în 2019: 100.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti (pe strada Ion Brezoianu)


    Nympheum – producţie de cosmetice (Bucureşti)
    Fondatoare: Alina Gutium şi Luiza Dinu
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 100.000 de euro
    Prezenţă: online


    Luviane – atelier de parfumuri (Bucureşti)
    Fondatoare: Iulia Neagoe
    Investiţie iniţială: 80.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 21.000 de euro
    Prezenţă: online şi un showroom în Bucureşti


    Academia Micilor Developeri – şcoală de IT (Bucureşti)
    Fondatori: Costin Pietraru şi Oana Manga
    Investiţie iniţială: 30.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 200.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti, Buzău

  • La shopping, din izolare

    „Answear a previzionat în acest an o creştere de 30% faţă de 2019 şi până în 10 martie eram peste obiectiv. Acum ne aşteptăm să fie o perioadă de scădere, nu ştim dacă se va putea recupera ulterior. Ne-am adaptat însă rapid contextului actual plin de incertitudine şi încercăm să creştem rata de flexibilitate a companiei”, spune Raluca Radu, country manager al platformei de fashion Answear.ro. În 2019, compania a înregistrat în plan local o cifră de afaceri de 22 de milioane de euro. Momentan, businessul nu şi-a ajustat obiectivele în privinţa cifrei de afaceri pentru anul în curs, deoarece, spune Raluca Radu, „în prezent este greu să facem previziuni pe termen lung”.

    În contextul răspândirii pandemiei cauzate de coronavirus, Raluca Radu notează că, aşa cum era de aşteptat, compania a înregistrat o scădere procentuală de 10% a vânzărilor, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2019, dar această scădere a fost înregistrată doar în ultimele două săptămâni din luna martie. „Suntem în continuare a doua piaţă din punctul de vedere al cifrei de afaceri pentru Answear.ro, imediat după Polonia, iar scăderile se pot observa pe întreg portofoliul nostru de ţări.”

    În ciuda scăderii înregistrate la nivelul volumelor de vânzări, un lucru interesant, spune executivul, este faptul că valoarea medie a comenzii a crescut în medie cu 7%. Astfel, în ultimele săptămâni, valoarea medie a comenzii a fost de 330 de lei, în creştere cu 7% faţă de perioada anterioară. „Nu am observat însă fluctuaţii din punctul de vedere al brandurilor din topul vânzărilor – sunt aceleaşi branduri în top 10 cele mai vândute, aşa cum era şi înainte de perioada distanţării sociale.”

    Country managerul Answear spune că noul context a adus totuşi modificări în comportamentul clienţilor companiei. „Ce am observat, în primul rând, a fost apetenţa pentru alte categorii de produse. Sunt categorii pe care înregistrăm creşteri semnificative, de peste 50% faţă de anul trecut, şi mă refer aici la tricouri, pantaloni, hanorace, haine sport, dar şi pijamale, pantaloni scurţi, lenjerie intimă, eşarfe, fulare şi bijuterii. Din categoria surprize, segmentul de rochii şi-a dublat vânzările atât ca volum, cât şi din punctul de vedere al numărului de comenzi.

    Am observat o creştere a apetenţei pentru tricourile cu mesaje motivaţionale, hanorace cu mesaje pozitive, dar şi creşteri pe categoria de geci, jachete şi sneakers.” O scădere se observă însă, per total, pe categoria de pantofi, mai ales în zona de pantofi cu toc, adaugă executivul. Brandurile de top din punctul de vedere al vânzărilor au fost Tommy Hilfiger, Adidas Originals, Guess Jeans, brandul propriu Answear, Tommy Jeans, brandul propriu Medicine, Calvin Klein Jeans, Karl Lagerfeld şi Levi’s. 

    O altă tendinţă pe care o remarcă este o evoluţie semnificativă a procentului de plăţi online cu cardul, de la 20%, cât era înainte de criza coronavirusului, la 50% în prezent. În plus, Raluca Radu spune că şi durata deciziei de cumpărare s-a scurtat: „Observăm mai multe decizii de cumpărare luate în aceeaşi zi de la prima vizită şi un număr mai mic de afişări înainte de a comanda, deci probabil cumpărătorii fac mai mult cumpărături de necesitate şi mai puţin de impuls”. Nu în ultimul rând, presiunea din punctul de vedere al termenelor de livrare a scăzut. „Noi am anunţat că vor putea apărea mici întârzieri şi că extindem termenul de livrare de la 3 zile la unul realist de 4-5 zile, iar numărul de telefoane legate de termenul de livrare a scăzut drastic faţă de situaţia precedentă.”

    Potrivit Ralucăi Radu, deşi mulţi specialişti din retail şi oameni de afaceri spun că industria modei va fi afectată întrucât nu face parte din categoria de bunuri de primă necesitate, acest lucru depinde foarte mult de efectele pe termen mediu şi lung ale crizei prezente şi de impactul ei economic. În opinia sa, zona de e-commerce va avea de câştigat după această criză, în România aducând plusuri mai ales la numărul cumpărătorilor din online.

    Din acest punct de vedere, executivul consideră că fashion e-commerce-ul nu va fi afectat sau este posibil chiar să cunoască o creştere per ansamblu, mai ales la nivelul pieţei locale, unde exista un număr mare de oameni care nu cumpăraseră niciodată de pe platformele online de fashion. „Sunt convinsă că e-commerce-ul poate fi afectat pe termen scurt şi mediu din punctul de vedere al supply chain-urilor sau al relaţiilor legate de distribuţie, precum şi de puterea de cumpărare a clienţilor, dar cred că per total va cunoaşte o creştere pe termen lung.”

    Care este, în opinia executivului de la Answear, soluţia pentru ca retailerii de fashion să iasă cu bine din această criză? „Cred că online-ul este o posibilă salvare pentru retailerii care nu activau până acum pe acest canal şi există numeroase platforme de tip magazin online la cheie (SaaS) sau marketplace de care pot profita pentru a-şi pune rapid în vânzare produsele. Se tot discută despre digital transformation şi acum am fost forţaţi, ca mediu de afaceri, să punem lucrurile în practică într-un ritm rapid.” Alte variante de a minimiza pierderile în aceste luni de incertitudine, crede ea, ţin de punerea în comun a serviciilor. „Online-ul va cunoaşte o creştere şi va fi nevoie de personal în zona de livrare şi fulfillment sau logistică a comenzilor, iar retailerii offline care nu au acum activitate îşi pot pune serviciile la dispoziţia retailerilor online care au nevoie de ele. Cred că va fi nevoie de parteneriate între firmele din retail pentru ca întregul mediu să se poată adapta şi să funcţioneze rapid în aceste noi condiţii de piaţă.”

    La nivelul companiei pe care o coordonează, Raluca Radu spune că a fost nevoie să revizuiască rapid bugetele de promovare şi alte investiţii şi să amâne o parte dintre investiţiile care nu erau de imediată necesitate. „Pentru noi este totuşi o prioritate să păstrăm echipa unită şi relaţiile de parteneriat pe care le-am construit în atâţia ani de existenţă pe piaţă şi vom face tot posibilul să nu afectăm relaţiile pe care le avem cu furnizorii, ci să găsim împreună cu aceştia planuri win-win pentru noile condiţii. De asemenea, ne interesează foarte mult să continuăm să ţinem unită comunitatea clienţilor Answear şi să le aducem acestora noile colecţii ale brandurilor de top, produse care să le facă viaţa mai frumoasă sau mai uşoară în condiţiile de incertitudine pe care le trăim în aceste zile.”

    Pentru a păstra siguranţa angajaţilor, a colaboratorilor şi a clienţilor, echipa din depozitul central al companiei, din Polonia, de unde sunt livrate zilnic comenzile, „a luat toate măsurile de igienă în depozit şi în privinţa personalului care lucrează în zona de fulfillment şi logistică. Măsurile ţin de dezinfectarea tuturor suprafeţelor, folosirea de echipamente de protecţie şi produse de dezinfectare, dar şi de transportul angajaţilor la lucru şi de organizarea lor în depozit”, explică country managerul Answear.

    De asemenea, echipele de Customer Support şi Marketing dedicate Answear România lucrează de acasă din data de 9 martie şi funcţionează în parametrii de dinainte. În privinţa livrării, Raluca Radu spune că, împreună cu partenerii de la FAN Courier, compania face tot posibilul să asigure livrarea în aceleaşi condiţii ca şi până acum, dar măsurile luate în depozit au îngreunat logistica. „Ne confruntăm şi cu timpi mai mari de aşteptare la graniţa cu România şi momentan avem 1-2 zile de întârziere în livrare. Depinde foarte mult şi de ce măsuri se vor lua mai departe.”

    Deşi nu vor introduce în portofoliul de produse articole de protecţie împotriva coronavirusului, echipa companiei a fabricat, în cadrul unităţii de producţie din Polonia, măşti din materiale certificate pe care compania le-a donat spitalelor. 
    În opinia Ralucăi Radu, după încheierea pandemiei, creşterea preţurilor în rândul retailerilor vestimentari „nu va fi o soluţie viabilă în niciun scenariu pe care îl estimăm”. În încheiere, executivul spune că „este un context plin de provocări de toate tipurile şi cea mai mare provocare pentru întregul mediu de afaceri este impredictibilitatea”.

  • Cu cartea la distanţă

    Unora dintre americanii blocaţi în casă le-a venit astfel ideea de a ţine cluburi de carte online, prin intermediul aplicaţiilor de videoconferinţă ca Zoom. Un asemenea club este Quarantine Book Club, prin intermediul căruia autorii pot ajunge la publicul izolat. Cei care doresc să participe la clubul de carte trebuie să plătească o mică taxă şi să aleagă autorul cu care să se întâlnească în mediul virtual. Scriitorii sunt deja interesaţi, dat fiind că au trebuit să-şi anuleze turneele de promovare. Alte cluburi de carte pur şi simplu s-au mutat online, cum ar fi cele de tipul Silent Book Club, unde oamenii se întâlneau în cafenele să citească împreună, fiecare cu cartea lui.

  • Povestea tinerelor care, în plină criză de coronavirus, oferă soluţii pentru freelancerii şi companiile ai căror angajaţi lucrează de acasă

    Potrivit unui sondaj realizat de Connect Solutions în 2019, printre angajaţii care au lucrat de la distanţă, atât cu jumătate de normă, cât şi cu normă întreagă, 77% persoane au declarat că au fost mai productive atunci când lucrau de la distanţă, iar 30% au declarat că au reuşit să finalizeze mai multe taskuri în mai puţin timp atunci când au lucrat de acasă.

    Numărându-se la rândul lor printre cei care sunt mai eficienţi în acest regim de lucru, antreprenoarele Amalia Ştefan, specialistă în turism şi tehnologie digitală, şi Mara Eliza Barza, specialistă în comunicare şi PR şi designer de interior, au lansat start-up-ul Remote Stories, pe care îl descriu drept „primul proiect online din România prin intermediul căruia se promovează complet conceptul remote work (munca de la distanţă) şi beneficiile activităţii profesionale de la distanţă atât pentru companii, cât şi pentru angajaţi, dar şi pentru freelanceri.”

    Proiectul Remote Stories îşi propune să aibă o abordare de tip 360 grade, vizând toate aspectele care definesc conceptul remote: avantajele pe care le oferă angajaţilor şi angajatorilor, experienţe împărtăşite de persoanele care lucrează total sau parţial de acasă, podcast-uri, oportunităţi de joburi la distanţă, sfaturi pentru munca de la distanţă de acasă (work from home), sau din alte locaţii, recomandări pentru locaţii adaptate activităţii remote, adaptarea spaţiului de acasă pentru acest tip de muncă, sau instrumente dedicate lucrului la distanţă.

    Start-up-ul se adresează segmentului Bleisure (Business & Leisure Travel), companiilor 100% remote sau hybrid şi persoanelor (angajaţi, freelanceri) care deja lucrează sau urmează să lucreze la distanţă. În cadrul proiectului Remote Stories, Amalia Ştefan şi Mara Eliza Barza organizează workshop-uri online şi/sau offline pentru companiile hybride sau celor care îşi doresc să devină 100% remote, care au ca scop creşterea eficienţei muncii la distanţă şi echilibrului între viaţa personală şi carieră.

    „Tehnologia avansată permite companiilor să ofere alternative de muncă la distanţă. În zilele noastre, munca bună nu se mai întâmplă doar de la 9:00 dimineaţa până la 17:00 în birourile companiilor. O tranziţie-cheie la lucrul la distanţă trece de la colaborarea tradiţională sincronă la colaborarea asincronă. Pentru acest lucru, companiile au nevoie de tehnologia potrivită care să le permită angajaţilor să lucreze oricând şi oriunde”, spune Amalia Ştefan.

    „Remote Work este trendul viitorului. Companiile şi joburile din diferite domenii, ca de exemplu tehnologie, telecomunicaţii, eCommerce, travel etc. vor putea deveni în mare parte hybride sau remote. Piaţa muncii se va schimba foarte mult în următorii ani datorită tehnologiei, inteligenţei artificiale şi roboţilor. Munca de linie va fi preluată de roboţi, iar oamenii se vor ocupa mai mult de munca creativă. Oamenii vor lucra mai mult de acasă, sau de oriunde îşi doresc şi mai puţin de la birou, sau chiar deloc de la birou. În anumite domenii nu se va mai justifica necesitatea unor spaţii mari pentru birouri. Se estimează că în viitorul apropiat procentul celor care lucrează de la distanţă va creşte cu estimativ 30-50%”, susţine la rândul său Mara Eliza Barza.

    Datele unui sondaj realizat de OwlLabs în 2019 pe un eşantion de 3.028 de angajaţi din întreaga lume, citat de cele două antreprenorare, arată că:
    • 56% dintre companiile globale permit munca la distanţă, iar 16% dintre ele sunt complet remote
    • 68% dintre angajaţi lucrează de la distanţă cel puţin o dată pe lună
    • Cei care lucrează de la distanţă cel puţin o dată pe lună sunt cu 24% mai fericiţi şi mai productivi decât cei care nu lucrează de la distanţă
    • Companiile care au devenit remote-friendly şi-au crescut cifra de afaceri cu 25% mai mult faţă de cele care îşi desfăşoară activitatea în mod tradiţional
    • 69% din Millennials vor să muncească remote
    • Munca de la distanţă a crescut cu 22% din 2017 până în 2018
    • În fiecare an, lucrătorii de la distanţă din SUA previn cu 3,6 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră, fără a face naveta
    • 77% dintre oameni au declarat că un loc de muncă flexibil le permite să fie mai sănătoşi (să mănânce mai bine, să facă mai mult sport etc.); 86% au spus că sunt mai puţin stresaţi; 97% au declarat că are un impact pozitiv asupra calităţii vieţii lor
    • 76% dintre angajaţi au spus că sunt loiali angajatorilor lor pentru că li se permite să muncească de la distanţă

    „Aceste date au fost publicate înainte de răspândirea epidemiei de coronavirus la nivel global. Ca urmare a pandemiei, numărul celor care lucrează de acasă a crescut semnificativ. Însă se estimează că în viitorul apropiat, după trecerea pandemiei, procentul celor care lucrează de la distanţă va creşte cu estimativ 30-50%”, spun reprezentantele Remote Stories.

  • În timpul pandemiei de coronavirus, românii îşi pot „cumpăra” confortul de pe Internet. Distribuitorul de fotolii de masaj Komoder şi-a mutat activitatea în online

    Komoder, liderul pieţei de fotolii de masaj din România, anunţă că în această perioadă vânzările companiei s-au mutat în totalitate în online. Magazinele fizice au fost închise pe întreg teritoriul ţării. Echipa de vânzări asistă clienţii exclusiv prin telefon sau e-mail.

    „Am decis atât pentru siguranţa angajaţilor, cât şi pentru cea a clienţilor noştri, să continuăm activitatea online, astfel că acum înregistrăm în medie 6 – 7 comenzi pe zi doar în România. Dacă înainte de pandemie 50% dintre comenzi erau asistate în showroom-urile fizice, acum vânzarea se încheie doar online sau la telefon. Colegii de la vânzări desfăşoară în continuare activitatea de consultanţă prin intermediul canalelor de comunicare la distanţă. Pentru perioada în care ne aflăm, aceasta a fost cea mai bună metodă prin care să rămânem alături de clienţii noştri şi să le putem oferi, în continuare, produsele de care au nevoie”, a declarat Adrian Rus, fondator Komoder.

    Traficul lunar pe site-ul komoder.ro s-a menţinut în continuare la 14.000 vizite, atât cât era şi înainte de criză. Totuşi, preţul mediu al unui produs Komoder a scăzut, ca efect al unui program de discount-uri şi fidelizare pe care compania l-a desfăşurat în această perioadă, pentru toată gama de produse, respectiv fotolii şi aparate de masaj.

    În această perioadă, jumătate din echipa Komoder continuă să lucreze de acasă, respectiv echipa de vânzări. Angajaţii din departamentele de livrare sau distribuţie, care în continuare fac muncă de teren, au fost echipaţi corespunzător şi deţin tot necesarul de instrumente utile în perioada de criză pentru a se proteja: mănuşi, măşti, dezinfectant.

    Clienţii care aleg să cumpere în această perioadă fotolii de masaj sunt persoane care petrec mult timp lucrând la birou, de acasă, şi au un stil de viaţă mai puţin activ. Aceste persoane au în general venituri medii. Mai mult decât atât, aleg să cumpere fotoliile de masaj şi persoane care au primit recomandarea din partea medicului, pentru beneficiile în ceea ce priveşte tonifierea musculaturii paravertebrelor. O parte dintre aceştia sunt clienţi mai vechi şi acum apelează din nou la produsele Komoder.

    „Această criză va genera modificări în piaţa de consum. Consumatorul va fi mult mai atent la produse şi la furnizor, iar pe termen scurt acesta va încerca să negocieze cât mai mult preţul de achiziţie, un efect normal pentru o astfel de perioadă. În egală măsură, cred că oamenii vor pune mai mult accent pe sănătatea lor, a familiei, şi cred că priorităţile noastre se vor modifica.

    Este o şansă în plus pentru Komoder să-şi consolideze poziţia în piaţa din România, deoarece produsul nostru este unul cu beneficii dovedite pentru starea de bine a utilizatorului. Practic, un fotoliu de masaj este un produs pentru sănătate, pentru confort, pentru un corp mai sănătos. Coloana vertebrală, musculatura paravertebrală, zona cervicală sunt foarte solicitate în timpul zilei, iar un fotoliu de masaj aduce beneficii prin tratarea acestor zone. Mai ales în perioade lungi, cu mişcare redusă, un astfel de fotoliu este benefic pentru sănătate”, a adăugat Adrian Rus, fondator Komoder.

    Komoder a deschis de curând un showroom la Rotterdam, după o investiţie de 20.000 de euro. Showroom-ul nu a fost închis din cauza pandemiei şi în mai puţin de o lună de activitate înregistrează deja rezultate bune în ceea ce priveşte vânzările. De asemenea, era în plan, pentru martie, inaugurarea unui nou showroom în Madrid. Aceasta a fost amânată.

    În 2019, Komoder a înregistrat o creştere a volumului de vânzări cu 60% mai mult faţă de anul precedent, ajungând la o cifra de afaceri de aproape 16 milioane de lei, creştere datorată, în primul rând, investiţiilor realizate pe tot parcursul anului.

  • Nu ai o platformă online pe care să îţi muţi afacerea din offline? OLX România oferă o soluţie pentru micii antreprenori

    Reprezentanţii platformei de anunţuri OLX lansează o acţiune de susţinere a antreprenorilor şi afacerilor locale, răspunzând urgent crizei înregistrate în mediul socio-economic, la nivel naţional.

    Astfel, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei, „Redeschide pe OLX”  se adresează tuturor antreprenorilor, IMM-urilor, producătorilor locali care în aceste momente critice au nevoie de a se menţine activi şi cât mai aproape de consumatori.

    OLX îşi “deschide porţile” antreprenorilor din offline şi online, oferind gratuit în perioada aprilie-iunie pachete de promovare online ce conţin 20 de anunţuri Premium pe lună, bonusuri de promovare pe OLX, promovare în cadrul campaniei digitale, precum şi susţinere din partea echipei de vânzări pentru realizarea contului şi încărcarea anunţurilor.

    Obţinerea pachetelor de anunţuri şi de promovare se poate face prin completarea unui formular disponibil pe redeschide.olx.ro, urmând ca echipa de vânzări OLX să selecteze şi să ia legătura cu cei înscrişi pe platformă.

    Redeschide pe OLX vine în întâmpinarea celor care doresc să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă şi care mizează pe adaptarea afacerii la mediul online.

    “Demersul nostru este menit să acorde un punct de sprijin şi rezistenţă în această perioadă plină de provocări. Suntem cu toţii acasă şi putem fi cu toţii conectaţi, inclusiv la produsele şi serviciile favorite. Platforma OLX este pregătită să susţină afacerile locale afectate de contextul actual să îşi continue activitatea economică, cu ajutorul reconfigurarii modelului de business şi, implicit, focus pe vânzările online. Suntem alături de ei şi îi încurajăm, astfel, să rămână «deschişi» pentru business şi consumatori”, afirmă Paul Neagoe, Head of OLX România.

    OLX România face parte din OLX Group şi înregistrează pe platforma din România 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI.