BusinessMagazin

Tag: intrebare

  • Cât de eficient este un stil de management tiranic precum cel al lui Steve Jobs

    Majoritatea criticilor este de acord că noul film Steve Jobs, regizat de Danny Boyle, prezintă cu acurateţe viaţa şi personalitatea lui Steve Jobs. El este prezentat ca un şef care ţipă la colegii lui la şedinţe, nu are răbdare, şi ia în derâdere contribuţiile celorlalţi. Cu toate acestea, Steve Jobs este considerat de mulţi unul dintre cei mai de succes antreprenori ai generaţiei sale.
    Deci dacă eşti nesimţit, fără milă şi plin de sine ai un avantaj în business, te ajută aceste lucruri să ai succes? se întreabă Lucy Hooker într-un articol BBC.

    “Nu aş recomanda ca oamenii să emuleze stilul lui Steve Jobs”, spune profesorul Christine Porath al Şcolii de Business McDonough, Universitatea Georgetown. Comportamentul necivilizat al şefilor şi al colegilor afectează lumea din jur şi sănătatea mintală a angajaţilor, blochează creativitatea, iar oamenii sunt mai reticenţi să rămână în companie, crede Porath.

    “Dacă ţip la ei nu-i încurajez, nu îi provoc să fie mai buni la jobul lor? Aud asta de nenumărate ori, dar adevărul este că oamenii nu se pot concentra în asemenea condiţii. Din punct de vedere cognitiv, angajaţii nu câştigă nimic dacă şeful lor ţipă la ei”, este de părere Christinie Porath. De asemenea, ea punctează faptul că Steve Jobs a devenit mai calm după ce s-a reîntors la Apple, perioadă cea mai de succes a companiei.

    David Rawlinson, fondatorul Restaurant Property, lanţ de restaurante, este de părere că în unele situaţii e bine să fii mai agresiv. “Să-ţi pierzi cumpătul este câteodată un mod de a motiva angajaţii. Nu este ceva ce îmi place, dar a trebuit să recurg la aşa ceva în trecut”, a spus el. De cele mai multe ori este calm şi împăciuitor, spune el, dar ocazional se şi răsteşte şi se enervează. Odată pe lună îşi scoate angajaţii la o bere. “Bem, ne distrăm şi ne cunoaştem mai bine”, spune Rawlinson.

    Sarah (pseudonim) lucrează pentru o firmă de avocatură internaţională. Ea spune că trebuie să fii mai dur în acest domeniu. “Afacerile sunt un domeniu serios, nu-ţi permiţi să fii drăguţ cu toată lumea, să-l întrebi pe fiecare ce a făcut în weekend”, spune ea.  “Pentru un lider nu este important să-şi facă prieteni la serviciu sau să se întrebe dacă-l plac colegii lui. Trebuie să iei decizia corectă pentru business, apoi să te gândeşti la ceilalţi, asta numesc eu leadership”, mărturiseşte Sarah.

    Ben Dattner, coach şi autor al cărţii “The Blame Game”, este de acord. ” Este mai bine pentru un lider să fie respectat, ca angajaţilor să le fie frică de el, decât ca liderul să fie iubit”.

    Totuşi “Metoda această agresivă poate funcţiona pe termen scurt, însă pe termen lung, dacă oamenii nu mai vor să lucreze cu tine, o să ai probleme cu un asemenea stil de management”, spune Dattner.

    Oricare metodă ar fi cea mai bună pentru a avea succes, de menţionat este faptul că femeile întâmpină greutăţi în aplicarea ambelor metode. Dacă este şefa este foarte deschisă spre colaborare cu subalternii ei, aceasta este văzută ca un lider ineficient. Pe de altă parte, femeile sunt percepute mai uşor ca fiind agresive decât bărbaţii.

  • De ce cabinetul premierului canadian, Justin Trudeau, este format în proporţie de 50% din femei. Raspunsul premierului – VIDEO

    Justin Trudeau, liderul liberal, a fost a fost învestit în funcţia de premier al Canadei, după aproape un deceniu de guvernare conservatoare. Decizia sa de a numi un număr egal de bărbaţi şi femei în fruntea ministerelor a fost una controversată, potrivit India Times.

    Când a fost întrebat de ce este importantă o asemenea balanţă , Trudeau a răspuns simplu: “Pentru că suntem în 2015.”

    De asemenea, Justin Trudeau a promis o „guvernare a Cabinetului“ mai puţin autoritară, după aproximativ zece ani de guvernare conservatoare sub conducerea lui Stephen Harper. În plus, Trudeau a promis că va prelua 25.000 de refugiaţi sirieni până la sfârşitul anului, o idee respinsă de predecesorul său.

    Justin Trudeau, în vârstă de 43 de ani, fost profesor şi membru al Parlamentului din anul 2008, a devenit cel mai tânăr premier din istoria Canadei. Tatăl său a ocupat această funcţie în perioada 1968-1984.

  • De ce cabinetul premierului canadian, Justin Trudeau, este format în proporţie de 50% din femei. Raspunsul premierului – VIDEO

    Justin Trudeau, liderul liberal, a fost a fost învestit în funcţia de premier al Canadei, după aproape un deceniu de guvernare conservatoare. Decizia sa de a numi un număr egal de bărbaţi şi femei în fruntea ministerelor a fost una controversată, potrivit India Times.

    Când a fost întrebat de ce este importantă o asemenea balanţă , Trudeau a răspuns simplu: “Pentru că suntem în 2015.”

    De asemenea, Justin Trudeau a promis o „guvernare a Cabinetului“ mai puţin autoritară, după aproximativ zece ani de guvernare conservatoare sub conducerea lui Stephen Harper. În plus, Trudeau a promis că va prelua 25.000 de refugiaţi sirieni până la sfârşitul anului, o idee respinsă de predecesorul său.

    Justin Trudeau, în vârstă de 43 de ani, fost profesor şi membru al Parlamentului din anul 2008, a devenit cel mai tânăr premier din istoria Canadei. Tatăl său a ocupat această funcţie în perioada 1968-1984.

  • De ce este baconul atât de gustos

    Baconul este iubit peste tot în lume, în special, de americani. Potrivit Business Insider fiecare american consumă în medie 8 kilograme pe an.
    Unii oameni sunt atât de legaţi de acest alimentar, încât au creat o aplicaţie pentru dating pentru iubitorii de bacon.

    Întrebarea rămâne, de ce este atât de iubit baconul? În primul rând, în compoziţia alimentului se găsesc diferiţi compuşi (furan, aldehida sau cetona) care provin din acizi graşi ce se desintegrează în timpul gătitului şi contribuie la aroma specifică, dulce, a baconului.

    În al doilea rând, este important şi rasa porcului de unde provine baconul. Se pare că, unele specii de porc sunt mai potriviţi pentru un asemenea produs.

    În final, combinaţia de zaharuri şi aminoacizi la temperaturi ridicate creează aroma ademenitoare a baconului.

  • De ce este baconul atât de gustos

    Baconul este iubit peste tot în lume, în special, de americani. Potrivit Business Insider fiecare american consumă în medie 8 kilograme pe an.
    Unii oameni sunt atât de legaţi de acest alimentar, încât au creat o aplicaţie pentru dating pentru iubitorii de bacon.

    Întrebarea rămâne, de ce este atât de iubit baconul? În primul rând, în compoziţia alimentului se găsesc diferiţi compuşi (furan, aldehida sau cetona) care provin din acizi graşi ce se desintegrează în timpul gătitului şi contribuie la aroma specifică, dulce, a baconului.

    În al doilea rând, este important şi rasa porcului de unde provine baconul. Se pare că, unele specii de porc sunt mai potriviţi pentru un asemenea produs.

    În final, combinaţia de zaharuri şi aminoacizi la temperaturi ridicate creează aroma ademenitoare a baconului.

  • Despre clişeu, în teorie şi în practică

     Au fost câţiva fericiţi care au putut cumpăra totuşi single-ul, printre care şi semnatarul acestor rânduri; şi această istorioară mi-a venit în minte în momentul în care am decis să scriu despre clişee. Pentru că Dan Andrei Aldea, astăzi stabilit în Germania, a parodiat pe Noi nu ne temem“ tocmai clişeele muzicale ale momentului – cântecele patriotice pline de îndemnuri şi elanuri, muzica folk tânguitoare sau refrenele rock mai dure. Versurile cântecului sunt compuse de Marin Sorescu, iar povestea este a cea a luptei sătenilor din satul Derdeluş cu omizile care le ameninţau recolta. 

    Să ne înţelegem, nu înseamnă că toată producţia muzicală a momentului era clişeistică, pentru că atunci au apărut, indiferent de regim sau poate în ciuda sa, melodii, formaţii şi cântăreţi care sunt ascultaţi şi în ziua de astăzi, după zeci şi zeci de ani. Dar au fost destui inşi, ca şi în prezent de altfel, care au făcut carieră din câteva acorduri; în plus, ritmurile corurilor patriotice erau în stare să te scoată din minţi, la propriu, şi probabil cu acest tip de creaţie, dacă o putem numi aşa, a avut treabă Aldea. Pentru curioşi, piesa există pe YouTube şi merită, în mod sigur, mai mult decât cele 4.600 de ascultări de acum. Iar poezia lui Sorescu va despărţi capitolele acestui text; cititorii vor decide dacă omizile au sau nu legătură cu clişeele.

    Omizi, voi ultimi luciferi,  /  Cu peri băloşi pe trupul hâd,  /  V-aud prin pomii fructiferi,  /  Croncănitoare ca şi ieri,  /  Cum paşteţi frunza, cât de cât.

    Corporatist sau antreprenor, şef sau subaltern, angajat sau angajator, consumator de prelegeri de dezvoltare personală sau profesională, nu veţi putea să nu remarcaţi o standardizare a replicilor, a discursurilor sau a termenilor folosiţi în numai în afaceri, dar şi în cotidian. De câte ori nu v-a informat un CV că veţi avea de-a face cu o persoană proactivă? De câte ori aţi auzit că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei companii, de câte ori aţi citit îndemnul „think outside the box“, de câte ori aţi fost înştiinţat că “schimbarea începe cu tine“ şi de câte ori un vorbitor motivaţional v-a îndemnat “să treceţi la următorul nivel“? Câte melodii moderne apar în formula fată/băiat cu doi băieţi/fete dansatori în spate, cu recitativ rap la refren dacă avem o fată cântăreaţă şi cu o frază muzicală lentă cântată de o fată dacă interpretul este băiat? Câte serii de supereroi trecând prin aceleaşi confruntări cu forţele întunericului am văzut, vedem sau vom vedea pe ecranele cinematografelor? Câte cărţi, de la Codul lui DaVinci încoace, create pe şablonul misterului cu tentă religios-(pseudo)ştiinţifică, menit să răstoarne valorile întregii lumi, să mai citim? De câte ori oamenii „au luat cu asalt supermarketurile“, de câte ori a coborât sau a urcat “mercurul din termometre“, câte “fiare contorsionate“ pe şosele sau câte autorităţi au fost “luate prin surprindere de venirea iernii“? Asta ca să nu mai vorbim de replicile standard de care este plin Facebook, de cugetările cu poză like‑uite şi share-uite, de subiectele standard ale reţelelor sociale şi de focurile de paie iscate de acestea.

    Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, defineşte clişeul drept o asociere de cuvinte, o sintagmă care începe prin a fi o inovaţie, care se banalizează apoi, intră în uz şi începe să se repete supărător. Clişeele sunt inevitabile şi, spune Rodica Zafiu, odată preluate de presă, nu trebuie musai condamnate, fiind un fel de rău necesar pentru a face comunicarea mai comodă; pot supăra pe cei atenţi la eleganţa exprimării, dar, în cazul persoanelor mai puţin atente sau mai puţin cultivate, activează o înţelegere rapidă şi minimală. Devin supărătoare atunci când se transformă în automatisme fără rost.

    Totuşi, cu îngăduinţă sau fără în privire, să facem nişte calcule: în limba română sunt în jur de 70.000 de cuvinte, din care în jur de 1.500 fac parte din fondul principal. Pentru a avea încă un reper, să spunem că Eminescu a folosit în opera sa literară cam 5.000 de cuvinte, din care 3.000 pot fi socotite “de bază“. Cu o asemenea bogăţie lingvistică, de ce apar, totuşi, clişee, şi de unde vine nevoia de standardizare a discursului?

    Psihologul Claudiu Ganciu spune că este vorba despre anumite concepte care, la un moment dat, ocupă piaţa şi gândirea. “Este cazul «inteligenţei emoţionale», care a fost şi este un termen în vogă. În sine, termenul este o descriere a ceva ce există deja şi care nu presupune nicio dinamică. Termenul în sine, din punct de vedere psihologic, este, practic, inutilizabil, este ca şi cum ai spune despre cineva că este o fiinţă umană. Dar a prins. Faptul că atrage atenţia este în sine un rol pozitiv, de genul «Haideţi să ne gândim la faptul că omul are o inteligenţă şi are şi emoţii». În spatele stereotipului este ceva ce există, care are sens. Dar totul este îmbrăcat într-o mişcare de marketing“, explică Ganciu. 

    Şi, adaugă el, mai apare un aspect, al multiplicării; de exemplu, cu cât sunt mai multe boli, cu atât sunt mai multe medicamente. “Şi atunci se urmăreşte o diversitate a bolilor, din motive preponderent economice. Cam toţi copiii suferă acum de ADHD, înainte sufereau de autism, sunt mode care vin, trec şi ocupă gândirea şi piaţa. La fel este în zona clişeului. Mişcarea este spre o nivelare de genul «Avem puţine cuvinte şi le folosim pe acelea».“ O mare parte din clişee sunt traduceri mai mult sau mai puţin forţate din engleză, pe care le facem împinşi fiind de globalizare. “Limba engleză este de referinţă, indiferent de naţionalitate ne înţelegem în engleză când nu ştim limba localnicilor. Nu avem încă, după 25 de ani, oameni suficient de creativi, care să creeze cuvinte în limba română, mai ales cuvinte tehnice în limba română. Nu există o gândire românească care să fie promovată, care să folosească termeni autohtoni cu un mare potenţial filosofic şi social. Dacă ar fi o gândire în limba română, ar există şi o utilizare a vocabularului român“, spune Ganciu.

    Clişeele sunt la îndemână, ne vin uşor, sunt primele pe limbă, iar uneori dau impresia de profesionalism sau de credibilitate, pentru că sunt cuvinte pe care le auzi des şi sunt acceptate, spune Sandra Jitianu, manager în cadrul firmei de consultanţă în management Ensight Management Consulting. „Pot fi folosite din prudenţă. În anumite împrejurări te acoperi cu un clişeu, nu sari în ochi ca vorbitor sau emiţător de păreri, sau poate vrei să fii convenţional, să te menţii într-o zonă neutră, în care nu poţi fi atacat. Poate să fie şi din lene – «Nu stau să caut un cuvânt românesc, nu stau să caut un cuvânt mai cu miez sau cu sens, spun ce îmi vine primul lucru, pentru că este cel mai indicat». Aceasta pentru că vreau să proiectez o imagine de credibilitate, de importanţă proprie, sau din neştiinţă, dar şi, uneori, pentru că sunt cele mai potrivite. Într-o situaţie tipică foloseşti un şablon“, adaugă Sandra Jitianu.

    Şi mai este vorba şi de rutină. Rutina este bună, nu strică şi creează disciplină, dar devine dăunătoare în momentul în care începe să ştirbească din autenticitate, când abate individul de la potenţialul său, crede Iuliana Stan, managing partner la compania de consultanţă Human Synergistics România. “Îţi poţi urma visul şi dacă nu-ţi spune cineva, dar dacă îţi spune, te stimulează. «Urmează-ţi visul» nu ar trebui să fie un stimul, ci un rezultat. «Dezvoltarea personală», un alt clişeu corporatist, este bună, dar trebuie făcută în mod discret. Toată lumea se dezvoltă într-un mod sau altul, dar dacă fac o lozincă din asta nu ştiu dacă obţin ceva.“

     

     

  • Întrebarea care face ravagii la interviurile de angajare din România. 90% dintre candidaţi pleacă acasă

    Există două camere. Sunt trei întrerupătoare în camera unu şi trei becuri în camera a doua. Îţi vei petrece cinci minute în camera unu şi apoi 15 minute în a doua cameră. Din camera în care se folosesc întrerupătoarele nu se poate vedea cealaltă cameră. Nu ai voie să revii în camera întrerupătoarelor. Poţi apăsa pe întrerupătoare de câte ori vrei şi cum vrei.

    Cerinţă: Care întrerupător corespunde fiecăruia dintre cele trei becuri?

    Această întrebare este adeseori folosită la interviurile de angajare din România şi străinătate în domenii precum software şi IT, financiar-bancar şi publicitate. Specialiştii în resurse umane susţin că testează modul în care viitorii angajaţi pot aborda o problemă şi găsi soluţii. Doar un candidat din zece trece acest test.

    AFLĂ SOLUŢIA AICI

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Încă un pas spre falimentul grecesc: 25% în plus pentru medici, de la Ponta cel generos

    Iar mai târziu, când s-a aflat că vor creşte cu până-n 70% şi salariile angajaţilor de la Cotroceni şi Palatul Victoria, probabil că indignarea a fost generalizată în rândul acelor bugetari care trăiesc cinstit din salariu, nu între cei numiţi politic, ca să colecteze bani…Aşa a început o presiune formidabilă asupra unui buget şi aşa supra-solicitat de solicitările salariale. Statisticile arată că medicii şi profesorii au fost mereu perdanţii sistemului bugetar, în timp ce birocraţii din diferite instituţii primeau periodic salarii mărite, prime, vouchere şi zile libere.

    Moral, medicii şi profesorii sunt îndreptăţiţi să ceară mai mult. Practic, nu sunt bani pentru ei. Acesta este adevărul. Guvernul le poate oferi rămăşiţe, mult sub ceea ce primesc serviciile secrete, de exemplu. Dacă salariile medicilor şi profesorilor ar creşte peste noapte cu 50%, am ajunge rapid în situaţia Greciei. De aceea, le spun tuturor cadrelor medicale: dacă vreţi să câştigaţi decent, la nivelul uriaşei pregătiri pe care o aveţi, trebuie să ieşiţi de sub aripa statului. Câtă vreme sistemul medical rămâne la stat – că este ministerul Sănătăţii, că sunt autorităţile locale – adevăraţii bani vor veni doar din plicul oferit de pacient, ceea ce este inacceptabil. Inacceptabil.

    Mi se pare incredibil că sunt medici care fac apologia plicului oferit benevol, la sfârşitul operaţiei. Cred că medicii vor pica într-o capcană dacă acceptă oferta premierului, de a se legifera această formă de mită. Ştiţi foarte bine că termenul de „cadou oferit benevol” este un pretext: sunt nenumărate forme pentru a face presiuni pentru ca pacienţii „să priceapă” că trebuie să „cotizeze”. Aşa cum explica, recent, judecătorul Cristian Danileţ, este corectă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie care consideră că medicii din sistemul de stat sunt asimilaţi funcţionarilor publici şi nu au voie să primească absolut nici un cadou. Sistemul medical trebuie trecut în mâini private, este singura soluţie. Sunt ţări în care este de stat şi funcţionează decent – Marea Britanie, de exemplu. Dar ştiţi foarte bine diferenţa: corupţia.

    Medicii trebuie să aibă curajul să ceară privatizarea spitalelor şi să spargă mitul că oamenii săraci vor avea parte de asistenţă medicală doar dacă se duc în instituţii de stat. Dimpotrivă, eu cred că plăţile informale, la care se adaugă contribuţiile obligatorii ale angajatului şi angajatorului, face ca sistemul de stat să fie mai scump decât cel privat. Dincolo de umilinţa de a da/ primi plicul cu bani la chirurg, anestezist, asistente medicale şi infirmiere, marea problemă a spitatelor de stat este corupţia. Vorbesc despre corupţia patronată politic, aşa cum s-a văzut la Mehedinţi, în cazul Adrian Duicu: achiziţiile de echipamente medicale erau scumpe şi inutile. Acesta este caz notoriu pe care DNA-ul l-a scos la suprafaţă, probabil că sunt multe altele. Ar fi necesar un audit independent, pentru a vedea depista defecţiunile din sistem.

    În sfârşit, atunci când ni se spune că „nu sunt bani mai mulţi” pentru Sănătate, guvernul Ponta se preface că uită faptul că marile companii de stat sunt datoare vândute la bugetul asigurărilor de sănătate. Citeam, recent, o ştire în care se spunea că restanţele primelor cinci firme din totul marilor datornici la bugetul asigurărilor de sănătate (108 milioane de lei), ar putea acoperi costurile cu mâncarea pentru 10 mii de pacienţi din spitale timp de trei luni sau ar putea suporta tratamentul timp de o săptămâna al persoanelor bolnave de cancer din toată ţara. Aceste companii de stat îşi pot permite să acumuleze datorii pentru că au susţinerea politică a premierului Ponta: Compania Huilei, Complexul Energetic Hunedoara, Poşta Română sau RATB-ul, controlat de Sorin Oprescu şi un fals sindicalist cu carnet de membru PSD. Din nou spun: dacă aceste companii erau private, fără spate politic, nu s-ar fi ajuns să acumuleze datorii atât de mari.

    Decizia premierului Ponta de a majora, prin ordonanţă de urgenţă, salariile medicilor cu 25% este o catastrofă. Va alimenta şi mai mult solicitările altor categorii de bugetari şi ne va plasa şi mai aproape de falimentul de tip grec. Soluţia este ca absolut toate privilegiile acordate în ultimul timp – de la indemnizaţii mărite pentru demnitari la pensiile speciale pentru securişti – să fie anulate, pentru a stinge incendiul care riscă să cuprindă economia României.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?

    Ideea de bază a acestui articol a fost iniţial „cele mai cool meserii“ şi voiam să prezentăm câteva ocupaţii interesante şi ieşite din comun. Sigur, în categoria celor mai cool meserii nu includeam musai îngrijitorii de insule tropicale, crescătorii de şerpi sau cine mai ştie ce alte ocupaţii exotice; voiam mai degrabă meserii din lumea reală, accesibile unui număr cât mai mare de oameni. Şi am plecat de la două informaţii care m-au pus pe gânduri: prima, că 65% dintre copiii care intră astăzi la şcoală vor avea meserii care astăzi nu există şi doi, că mai mult de jumătate dintre tinerii Generaţiei Y preferă o meserie reală, vor să fie mai degrabă gulere albastre şi nu gulere albe, adică funcţionari sau corporatişti.

    Iar când Cosmin Cosma, filosof de formaţie şi antreprenor de vocaţie, a început discuţia pe care am avut-o cu o întrebare – . „Ştii, este întrebarea aceea, «tu ce vrei să te faci când vei fi mare?»” – am avut o revelaţie şi ideea unei uşoare schimbări în abordarea materialului.

    Aşadar, nu vom vorbi despre inşi cu ocupaţii exotice, ci despre un călător pasionat, despre un filosof convertit la antreprenoriat, despre un paraşutist care şi-a transformat, alături de fratele său, pasiunea într-o afacere profitabilă, despre un programator devenit specialist în educaţie şi o tânără pasionată de artă devenită programator, despre o avocată care încearcă să creeze o nişă pe piaţă şi despre o antreprenoare în serie care identifică câte o nişă pe an. Ce au în comun? Căutarea, faptul că fac ceea ce le place, neastâmpărul, faptul că fac ceea ce lor li se pare cool. „Problema majoră pe care o ai într-o carieră este să îţi găseşti hotarele profesionale. Unii intră într-un sistem de confort din care ies greu. Limitele sunt date de context şi nu sunt alegeri personale“, spune Cosmin Cosma, fondator al companiei de consultanţă Insus, fost corporatist, bancher şi cu o experienţă antreprenorială deja încheiată.

    Coolness-ul unei ocupaţii sau al alteia vine din exterior, este dat de ceilalţi care văd că faci ce îţi place, sau faci ceva ce lui i-ar plăcea să facă, sau din interior, atunci când fac ce îmi place şi sunt OK, spune Cosma. I se pare că filosofează, dar asta ţine de formaţia sa şi, deşi a lucrat în domenii cât se poate de concrete, pentru că a fost şef de departament de recuperare a creditelor în bancă şi a ţinut conferinţe şi workshopuri pe colectarea de creanţe, şi-a păstrat privirea „antropologică“ asupra a ceea ce se întâmpla în jur.

    Să trecem de la privirea antropologică la privirea specialistului în resurse umane. Pornim de la o analiză internaţională care spune că 65% dintre şcolarii de astăzi vor lucra în meserii care astăzi nu există, meserii care vor apărea în următoarea perioadă. Şi cine ştie cum va evolua îndemnul părinţilor? În urmă cu trei decenii aceştia îşi îndemnau copiii să se facă ingineri, pe urmă au fost la modă economiştii, apoi avocaţii, medicina a fost cumva permanentă, iar îndemnul momentului este „Fă-te, mamă, programator!“. Sorin Faur, director for Balkan Area, Human Resources & Outsourcing Services la BDO Outsourcing Services, crede că îndemnul momentului ar putea fi rafinat: „Fă-te cloud specialist“ de exemplu, sau „Fă-te social media officer“.

    „În zona IT, până acum câţiva ani poziţia de cloud specialist nu a existat. Cloud-ul a apărut în ultimii ani şi nimeni nu ştia ce înseamnă; acum toată lumea ştie ce înseamnă o bază de date, dar la vremea respectivă părea SF“, explică Faur. Crede că şi game testerii au o ocupaţie cool, în condiţiile în care industria jocurilor video s-a dezvoltat, iar marile companii prezente şi în România, Ubisoft, Electronic Arts sau Gameloft, au nevoie de mulţi angajaţi de acest tip. „Este o profesie destul de complicată. Cere anumite tipuri de abilităţi şi îndemânări fizice, simţ de reacţie, necesită şi foarte multă răbdare şi efort. Trebuie să fii, de fapt, programator de formaţie, să ai capacitatea să identifici zone unde apar erori într-un joc.“ Teoretic te joci, dar practic trebuie să întocmeşti rapoarte, să identifici aceste zone disfuncţionale şi să ai o bună coordonare şi viteză de reacţie, este un job care poate asigura o trecere lejeră din zona copilăriei înspre maturitatea pe care o impune un job.

    O chestiune la fel de interesantă şi cu mare răspândire este social media officer sau blogger profesionist. „Marile companii, şi nu numai ele, au nevoie de expunere media ieftină şi bine gândită şi angajează oameni dedicaţi zonei de social media. Aceştia monitorizează mediul online pentru companiile lor şi răspund la postări – sigur, sunt partizanii companiei, dar asigură relaţia cu clienţii, persoanele interesate şi arată că acea companie este interesată să ţină un dialog cu acele persoane“, spune Sorin Faur. Nu este un job uşor, trebuie să ştii ce să spui, cui să spui, să nu sari calul atunci când răspunzi, este un job complicat şi sub raportul exprimării şi calităţilor de relaţii publice pe care le are cineva.