BusinessMagazin

Tag: infiintare

  • Nu i-au plăcut grădiniţele din România aşa că a înfiinţat una. Afacerea a ajuns la peste 500.000 de euro

    „Ideea mi-a venit ca urmare a unei experienţe personale, în momentul în care căutam pentru fiul meu o grădiniţă care să preceadă şcoala britanică şi care să trateze copilul ca pe un individ“, declară Valentina Secară, fondatoarea Acorns Nursery. Nemulţumită de oferta de pe piaţă şi îndemnată de spiritul pedagogic, în 2004 ea a pus bazele unei grădiniţe după criteriile dorite; la început avea înscrişi doar doi copii. Primii paşi nu au fost deloc uşori, povesteşte acum, la zece ani de la înfiinţarea afacerii: „A crescut greu, pentru că era un concept nou şi a fost nevoie de muncă de convingere în piaţă“, spune ea. Creşa, aparută doi ani mai târziu, a fost următorul pas, pentru că primea cereri de servicii de îngrijire şi educaţie pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani, în limba engleză. Grădiniţa a devenit profitabilă în 2007, însă de atunci a sprijinit şi creşa, spune fondatoarea.

    Cel mai greu a fost, spune Valentina Secară, să menţină standardele şi caracteristicile pe care şi le-a dorit din start; mai exact, trebuia să respecte deopotrivă standardele propuse atât din punct de vedere financiar, cât şi cele referitoare la personal. Concret, trebuia să asigure un educator pentru fiecare patru copiii din creşă; în cazul grupelor de grădiniţă, este nevoie de un educator pentru fiecare şase copii, iar „între 2006 şi 2009 a fost extrem de dificil să găsim personal care să accepte să lucreze cu vârsta de 0-3 ani“, spune fondatoarea afacerii.

    În prezent, Acorns Nursery operează în două spaţii – unul în centrul şi altul în nordul Capitalei; activitatea include servicii de îngrijire şi educaţie a copiilor cu vârsta între 1 şi 6 ani, în limba engleză, conform curriculei Early Years Foundation Stage (provenită din Anglia). Instituţia oferă atât variante de program scurt, cât şi prelungit, şi un concept propriu de cursuri opţionale, „inspirat din pasiunile şi atitudinile copiilor“, după cum precizează antreprenoarea. Aceasta mai spune despre conceptul Baby Acorns, pe care l-a dezvoltat, că este unic în România, pentru că, lângă serviciile educaţionale şi mixul de cursuri opţionale, „pachetul“ conţine şi vizite în afara grădiniţei, în comunitate, meniu internaţional şi proiecte de caritate în care sunt implicaţi şi copiii.

    În prezent, spaţiul din centru funcţionează cu 70 de copii, iar în sediul din zona Aviaţiei, deschis în septembrie 2016, sunt înscrişi 15 copii. „În fiecare an, avem aproximativ 25 de copii care fie se mută în altă ţară, fie se retrag din motive diverse. Anul educaţional următor debutează cu un număr de aproximativ 30-40 de copii nou înscrişi, care se adaugă numărului de copii ce continuă cursurile în cadrul Acorns“, spune Valentina Secară. Costurile lunare pentru fiecare copil se încadrează între 2.400 şi 2.800 lei, în funcţie de varianta de program aleasă şi de vârsta copilului. Cele mai recente investiţii în cadrul Acorns Nursery, realizate anul trecut, s-au îndreptat către dotarea materială – echipamente şi cărţi aduse din Marea Britanie; valoarea acestor cheltuieli se plasează în jurul a 30.000 euro.

    Pe de altă parte, povesteşte antreprenoarea, bugetul dedicat trainingului educatorilor s-a plasat la 15.000 de euro anul trecut; timp de trei zile, personalul grădiniţei a fost implicat într-un program la care au participat specialişti în educaţie din UK, Canada şi România. „Prin divizia noastră de training am organizat în 2016 cea de-a treia conferinţă de educaţie timpurie. Este un proiect care, pe lângă pregătirea educatorilor din Acorns, oferă posibilitatea şi celor din sistemul de stat românesc să participe gratuit“, spune ea. Pentru finanţarea programelor de training caută susţinători şi finanţatori din mediul de business local. Pentru anul acesta, Acorns, care în 2015 a înregistrat venituri de jumătate de milion de euro, şi-a propus investiţii de un nivel similar celor din 2016.

    Valentina Secară spune că îşi propune ca anul acesta să crească numărul de copii înscrişi în sediul din zona Aviaţiei, iar în toamnă vrea să lanseze grupa mijlocie (pentru vârste de 4-5 ani) şi în acest spaţiu. În plus, „ne dorim să punem în practicămai multe sesiuni de educare, pentru părinţi cu bebeluşi, în ambele spaţii“, spune Valentina Secară. Pe termen mediu, antreprenoarea îşi propune să înregistreze un grad maxim de ocupare pentru sedii şi vrea să organizeze conferinţe anuale de educaţie timpurie.

    „Din perspectiva mea, pentru o educaţie de calitate, investiţia cea mai mare pentru perioada următoare, indiferent că vorbim de sectorul de stat sau cel privat, ar trebui să se facă în zona pregătirii personalului didactic“, precizează Valentina Secară. Această pregătire, completează ea, ar trebui să se facă în acord cu ultimele studii, descoperiri, strategii exersate şi dovedite ca fiind de succes, adaptate, totuşi, specificului românesc.

     

  • Cum au reuşit doi antreprenori să îşi crească afacerea cu 400% în ultimii patru ani

    „Am fost colegi la Politehnică, la Calculatoare, şi o fostă profesoară ne-a recomandat unei companii cu sediul în Silicon Valley“, povesteşte Ioan Cocan. „Începând cu 2004, am avut ocazia să facem parte din echipa lor, am văzut cum lucrează şi ne-am conectat cu mediul profesional de peste ocean. Am înţeles că în România există programatori cel puţin la fel de buni cum sunt cei de acolo, am realizat că există şi acasă un potenţial foarte bun de a face software de calitate, că putem explora cele mai avansate tehnologii şi din Bucureşti.“

    La un moment dat, un prieten din New York i-a contactat pentru o serie de proiecte şi atunci au decis să înceapă o afacere de consultanţă în software. Imediat ce au anunţat colegii americani că încep ceva pe cont propriu, au fost contractaţi pentru alte proiecte. „Pregătirea noastră este în software“, spune Marius Hanganu. „Or în managementul unei companii trebuie să ai mai multe pălării: de manager, de antreprenor. A trebuit să le învăţăm pe parcurs şi continuăm să învăţăm şi să găsim oameni mai pregătiţi decât noi în diverse poziţii. Cu buget mic uneori trebuie să reuşeşti să faci HR, sales, marketing şi multe altele. Abilitatea de a rezolva probleme cred că este esenţială în orice business de consultanţă.“

    Tremend Software a trecut de curând de 100 de angajaţi, iar Marius Hanganu estimează că vor ajunge la 140 în acest an. Evoluţia a fost constant crescătoare în ultimii 4-5 ani, spune el, cu un avans mai accelerat de când există departamente specializate pentru resurse umane, marketing şi vânzări. „Punem mare accent pe cultura noastră şi dorim să construim un mediu care să provoace dezvoltarea talentelor care ni se alătură. Acest lucru ne permite să accesăm proiecte mai mari, mai complexe, ceea ce este motivant pentru colegii seniori. Managementul este foarte implicat în procesul de recrutare; personal îmi propun să ajung în cât mai multe interviuri finale, inclusiv cu potenţialii colegi mai juniori.“

    Piaţa românească de IT devine din ce în ce mai competitivă: creşte numărul companiilor care reuşesc să livreze soluţii software la standarde ridicate, explică Marius Hanganu. Comparativ cu vestul Europei, România se diferenţiază printr‑un raport bun între calitatea şi productivitatea programatorilor, adaptabilitatea acestora, interesul lor pentru noi tehnologii, versatilitatea lor în diversele limbaje de programare. Acest lucru, spune el, este vizibil şi în cazul companiei pe care o conduce. „În plus, măsurile luate de autorităţi, cum ar fi scutirea unor taxe pentru programatori, au făcut posibilă dezvoltarea accelerată a sectorului IT în România şi direcţionarea unui buget semnificativ în pregătirea şi certificarea acestora“, remarcă managerul companiei Tremend. „În studiul Brainspotting IT Report din 2016, România se află în top 10 la nivel global în ce priveşte numărul de specialişti în IT certificaţi. Aproximativ 98% dintre aceştia vorbesc engleza, fapt pe care îl putem confirma din experienţa noastră directă. Acest lucru recomandă România ca o zonă importantă pentru dezvoltarea rapidă a sectorului IT în următoarele decenii. Important va fi ca, în următorii ani, să ne spunem cuvântul în ceea ce priveşte inovaţia, prin creşterea numărului de start-up-uri şi produse.“

    Tremend Software a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 3,57 milioane de euro. Graţie avansului de 399% înregistrat în perioada 2012 -2016, anul trecut Tremend a intrat în Deloitte Fast 50 Central Europe, topul celor mai dinamice companii de tehnologie din regiune. „Creşterea estimată pentru 2017 este una rezervată, pornind de la proiectele anunţate deja. Avem şi câteva soluţii proprii în lucru, care ar putea genera venituri în 2017; momentan nu le-am inclus însă în previziunile de creştere“, spune Ioan Cocan.

  • Pariu străin pe ingineria românească

    Cu o investiţie de circa 20.000 de euro, un turc şi un sud-african au pus bazele unei companii de inginerie şi management de proiect în România, în urmă cu aproape un deceniu. Compania românească Blue Projects, cu o cifră de afaceri care a ajuns anul trecut la circa 10 milioane de euro, are birouri permanente în Polonia, Rusia şi Belgia, aflându‑se în proces de extindere. Blue Projects ţinţeşte o cifră de afaceri de zece ori mai mare în următorii zece ani.

    În 2015 Blue Projects a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 6 milioane de euro, iar Umut Demircan, unul dintre cei doi fondatori ai firmei, evaluează că afacerile au depăşit pragul de 10 milioane de euro anul trecut. Planurile pentru 2017 vizează dublarea afacerilor, prin contribuţia noilor filiale. Astfel, la zece ani distanţă de la înfiinţarea firmei, încasările ar putea ajunge la 20 de milioane de euro.

    Povestea Blue Projects a început în 2007, când cei doi parteneri ai firmei lucrau într-un proiect industrial extins pe un teren dezafectat, în cadrul unei companii internaţionale de inginerie şi management de proiect. „Atunci l-am cunoscut şi pe Neal Barber, asociatul meu actual de afaceri”, spune Umut Demircan. Reuşind să transforme în victorie un proiect care prevestea un eşec (o poveste care implică ideea de a înlocui o macara cu un elicopter), clientul de la momentul respectiv le-a sugerat ideea de a-şi înfiinţa propria companie de inginerie şi management de proiect, moment în care a s-a încolţit ideea unui nou business.

    Umut Demircan venise, pentru prima dată în România, în 2003, în interes de serviciu. Ulterior, a lucrat în cadrul mai multor proiecte pe plan local, lucru care i-a permis să ia contact cu mediul de afaceri. „În timpul petrecut în România am fost impresionat de calitatea educaţiei în inginerie şi existenţa unui număr mare de ingineri foarte talentaţi aici, dar, de asemenea, am observat că, din păcate, calităţile managerilor de proiect erau într-un fel inferioare capitalului uman din ţară”, spune antreprenorul turc. Aşa că i-a venit ideea să înfiinţeze o companie, împreună cu asociatul său; „Mărturisesc că atunci când am înfiinţat Blue Projects nu eram într-o formă financiară extraordinară, pentru că tocmai finalizam rambursarea creditelor mele pentru masterat. Costurile noastre iniţiale de investiţii au fost finanţate printr‑un avans primit din prima noastră comandă, respectiv 20.000 euro”, declară Demircan.

    Primul contract local a fost cu SABMiller, pentru berăria Ursus din Buzău, un proiect despre a cărui valoare spune că a fost de mai multe milioane de euro; contractul a vizat extinderea şi modernizarea facilităţilor de producţie şi instalarea de echipamente pentru producerea unor noi tipuri de bere, precum Redd’s şi Ursus fără alcool. În cadrul acestuia, Blue Projects a livrat servicii de management de proiectare, managementul construcţiilor, managementul costurilor, al siguranţei şi securităţii în muncă şi management de proiect.

    În prezent, în cadrul birourilor Blue Projects din Bucureşti şi Cluj, care au peste 130 experţi, compania a dezvoltat un pachet complex de servicii de consultanţă şi proiectare, care să acopere un proiect de construcţii pe toată durata sa de execuţie, înglobând toate disciplinele specializate aferente. În timp, compania s-a dezvoltat pe plan global şi are birouri permanente în Polonia, Rusia şi Belgia, pe lângă cel din România, unde se află sediul central, dar este activă şi în Republica Cehă, Canada, SUA.

  • În copilărie vindea chibrituri, peşte şi stilouri, iar acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Are o avere de peste 40 de miliarde de dolari

    Ingvar Kamprad este fondatorul retailerului suedez de mobilă IKEA şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, având o avere estimată la 42,6 miliarde de dolari.

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

  • A riscat toţi banii familiei pentru a vinde produse de care nu auzise nimeni. Acum e milionar

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Povestea tinerei care a inventat un nou tip de pantofi, apreciat de vedete precum Helen Mirren sau Pippa Middleton. Vezi câţi bani face din vânzarea lor

    Janet Leo, o tânără antreprenoare de 36 de ani din Marea Britanie, a transformat un impediment pe care îl întâlnea zilnic într-o afacere de 1 milion de lire sterline. Ea este fondatoarea încălţărilor pliabile Cocorose London, potrivite femeilor cu un stil de viaţă încărcat, care nu vor să facă rabat de la calitate în ceea ce priveşte stilul vestimentar, arată Daily Mail Online.

    Încălţămintea britanică Cocorose London a fost înfiinţată în anul 2007, pe vremea când Janet Leo avea doar 26 de ani. La momentul respectiv, tânăra antreprenoare era angajată full time ca New Product Development Manager şi făcea naveta până la locul de muncă, iar incorfontul resimţit în încălţările cu toc pe durata transportului i-a oferit ideea de business. S-a gândit că o pereche de încălţări elegante, dar confortabile, pe care le-ar putea schimba la birou cu tocuri şi le-ar transporta în geantă, ar fi perfecte pentru ea, dar şi pentru orice femeie din lume.

    „Naveta zilnică era o provocare fără sfârşit. Am fondat brandul cu unica misiune de a-mi face viaţa de zi cu zi mult mai uşoară”, declară antreprenoarea. Dar nu a fost simplu, mai spune aceasta, şi după aproape 100 de răspunsuri negative a primit şi unul pozitiv din partea unei fabrici. A lucrat în continuare ca angajată, având tot suportul şefilor săi în parcursul antreprenorial, dar şi al partenerului său, cu ajutorul căruia a crescut organic afacerea Cocorose London la 1 milion de dolari cifră de afaceri şi distribuţie în peste 30 de ţări. Încălţările se găsesc la preţuri cuprinse între 35 şi 110 lire sterline, fiind apreciate şi purtate de persoane publice precum Helen Mirren sau Pippa Middleton.

    „Este un privilegiu să fiu creatoarea pantofilor pliabili, o nouă categorie pe piaţa mondială de încălţăminte, şi voi continua să dezvolt acest segment”, declară femeia. Afacerea Cocorose London a fost premiată cu titlurile The Great Retail Revival, House of Fraser’s Overall Winner şi Most Innovatove Product. De asemenea, Janan Leo colaborează cu The Royal Ballet din 2012 şi este partener oficial al British Academy Film Awards (BAFTA) din 2010.

    Ea a mai fost selectată printre cei  patru antreprenori care l-au însoţit pe fostul ministru David Cameron într-o excursie la Milano Expo, ca reprezentat al afacerilor de succes din Marea Britanie. Recent, Janan Leo a fost finalistă la categoria Retail în competiţia Great British Entrepreneur Awards 2016.  

    Vorbind despre viitorul brandului, care îşi va celebra a zecea aniversare, fondatoarea a declarat: „Aceasta a fost o călătorie antreprenorială minunată pentru mine. Planul este de a continua să creştem cifra de afaceri, în timp ce nu vom pierde din vedere esenţa Cocorose London – pantofi frumoşi şi practici, care aduc o notă de lux în viaţa ocupată a clientelor noastre”. 

  • Cum arată cel mai vechi hotel din lume.Este administrat de aceeaşi familie timp de peste 1300 de ani – GALERIE FOTO

    Nishiyama Onsen Keiunkan din prefecura Yamanashi, Japonia, este recunoscut drept cel mai vechi hotel din lume, care a servit, de-a lungul istoriei de peste 1300 de ani, samurai şi turişti moderni, informează atlasobscura.com

    Cum arată cel mai vechi hotel din lume – GALERIE FOTO

    Hotelul a fost stabilit în anul 705  de către unul dintre ajutoarele regelui Tenji şi este, si în prezent, o destinaţie de lux pentru cei doritori de tratament şi relaxare într-un cadru natural. Apele termale din zonă au atras vizitatori, artişti şi militari, din zonele apropiate ani de-a rândul. Printre clienţii hotelului s-au numărat şi samurai. Încă de la înfiinţare şi până în ziua de azi administrarea hotelului a fost în mâinile familiei fondatoare. Nu mai puţin de 52 de generaţii au condus hotelul până acum. Complexul Nishiyama Onsen Keiunkan este situat în Munţii Hayakama, în apropiere de Kyoto, şi are o arhitectură tradiţională, în care domină lemnul şi piatra.

    Între timp hotelul s-a extins, dar atmosfera a rămas aceeaşi. În momentul de faţă este atestat în Cartea Guiness a Recordurilor drept cel mai vechi hotel din lume, dar este pe cale să-şi dobândească şi titlul izvorul  de apă termală cu cel mai mare debit de lume, izvor ce produce peste 1000 de litri pe minut.

    VEZI CUM ARATA SI CEL MAI BUN HOTEL DIN LUME

  • A riscat toţi banii familiei pentru a vinde produse de care nu auzise nimeni. Acum e milionar

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Cum a ajuns o firmă din România înfiinţată cu 100 de dolari împrumutaţi la afaceri de 9,5 milioane euro

    Vasile Vita a pus bazele, în 1991, unei afaceri de distribuţie a componentelor electronice la Cluj, pornind cu un capital de 100 de dolari, şi aceia împrumutaţi. După ce a cărat marfa cu o geantă, pe tren, din Polonia, firma s-a dezvoltat, ajungând în acest an la o cifră de afaceri de 9,5 mil.euro.

     Vasile Vita a absolvit în 1986, la Cluj-Napoca, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar după Revoluţie a identificat o nişă pentru a începe o afacere la care se pricepea, cea a distribuţiei de componente electronice, în special pentru televizoare, iar firma a numit-o ”Vitacom Electronics”.

    ”În 1991 era nevoie de orice, nu exista aproape nimic. După Revoluţie, televizoarele au devenit un bun la care râvnea fiecare român, mai ales cele color, dar s-au lovit de o problemă. Începuse importul de televizoare second-hand, care se mai stricau. Nu existau piese de schimb, nu existau componente, cererea a fost foarte mare. Şi atunci am identificat această nişă şi am început cu componente electronice, o afacere în domeniul pe care îl studiasem în facultate. Am fost norocos din acest punct de vedere. În timp, am început şi alte afaceri în alte domenii, dar nefiind în domeniul meu de expertiză nu prea au mers şi am înţeles că trebuie să rămân în domeniul pe care îl stăpânesc”, a spus Vita.

    Începutul a fost greu, proaspătul antreprenor fiind nevoit să aducă marfa din Polonia, cu trenul, transportată în geantă.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns o firmă din România înfiinţată cu 100 de dolari împrumutaţi la afaceri de 9,5 milioane euro

    Vasile Vita a pus bazele, în 1991, unei afaceri de distribuţie a componentelor electronice la Cluj, pornind cu un capital de 100 de dolari, şi aceia împrumutaţi. După ce a cărat marfa cu o geantă, pe tren, din Polonia, firma s-a dezvoltat, ajungând în acest an la o cifră de afaceri de 9,5 mil.euro.

     Vasile Vita a absolvit în 1986, la Cluj-Napoca, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar după Revoluţie a identificat o nişă pentru a începe o afacere la care se pricepea, cea a distribuţiei de componente electronice, în special pentru televizoare, iar firma a numit-o ”Vitacom Electronics”.

    ”În 1991 era nevoie de orice, nu exista aproape nimic. După Revoluţie, televizoarele au devenit un bun la care râvnea fiecare român, mai ales cele color, dar s-au lovit de o problemă. Începuse importul de televizoare second-hand, care se mai stricau. Nu existau piese de schimb, nu existau componente, cererea a fost foarte mare. Şi atunci am identificat această nişă şi am început cu componente electronice, o afacere în domeniul pe care îl studiasem în facultate. Am fost norocos din acest punct de vedere. În timp, am început şi alte afaceri în alte domenii, dar nefiind în domeniul meu de expertiză nu prea au mers şi am înţeles că trebuie să rămân în domeniul pe care îl stăpânesc”, a spus Vita.

    Începutul a fost greu, proaspătul antreprenor fiind nevoit să aducă marfa din Polonia, cu trenul, transportată în geantă.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro