Tag: fondator

  • Averea celui mai bogat om de pe planetă a crescut datorită vânzărilor de Black Friday

    Cumpărăturile online care au avut loc de Black Friday au crescut cu 18,4% faţă de anul trecut, potrivit datelor publicate de Adobe Analytics, iar investitorii mizează pe faptul că Amazon va atrage o parte mai mare din cheltuielile online în perioada cumpărăturilor de iarnă.

    Averea lui Bezos s-a mărit cu 32,6 miliarde de dolari anul acesta, înregistrând cea mai mare creştere în cadrul indicelui Bloomberg al miliardarilor, care include 500 de persoane. Acţiunile Amazon au crescut cu 5% numai în această săptămână.

    Bezos l-a depăşit pe Bill Gates în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, în luna octombrie. Cofondatorul Microsoft Corporation are o avere netă de 86,8 miliarde de dolari. Locul al treilea este ocupat de investitorul american Warren Buffett, cu 78,9 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfaturi pentru tinerii manageri de la Radu Timiş, proprietarul şi fondatorul afacerii Cris-Tim

    Acum, grupul pe care l-a constuit are activităţi în domeniul mezelurilor, al lactatelor şi al vinurilor.

  • Moştenitorul unui imperiu auto şi-a înscenat propria răpire. Care a fost motivul

    Unul dintre moştenitorii imperiului Fiat a fost trimis în judecată, fiind acuzat că şi-a înscenat propria răpire.

    Lapo Elkann, nepot al fondatorului Fiat Gianni Agnelli, şi-a sunat familia din New York şi a spus că a fost răpit de o prostituată, iar aceasta ar cere 10.000 de dolari pentru a-i da drumul.

    Autorităţile l-au găsit însă în cartierul Manhattan şi au ajuns la concluzia că acesta ar fi inventat toată povestea, având nevoie de bani pentru droguri şi băutură.

    Lapo Elkann a transmis celor care îl urmăreau pe Instagram că pleacă din Italia pentru a se ocupa de “mai multe proiecte şi idei noi”; el a ajuns la New York săptămâna trecută.

    În declaraţie dată poliţiei, el a spus că a fost reţinut în apartamentul din Manhattan de vineri până duminică. Autorităţile spun însă că acesta s-a aflat acolo de bunăvoie, consumând cantităţi semnificative de alcool şi droguri.

    Lapo Elkann este acţionar al Fiat, dar nu are niciun rol în conducerea companiei.

  • Bill Gates nu mai este cel mai bogat om de pe planetă. Miliardarul care l-a detronat a câştigat 10 miliarde de dolari doar într-o singură zi

    Jeff Bezos l-a depăşit pe Bill Gates în clasamentul celor mai bogaţi oameni de pe glob. Vineri, 27 octombrie, acţiunile Amazon au sărit cu 13,5% după ce compania a anunţat rezultatele financiare. Bezos deţine aproape 80 de milioane de acţiuni la Amazon şi drept urmare, valoarea averii sale a crescut cu 10 miliarde de dolari în doar o zi. Astfel, miliardarul are acum o avere de aproape 94 de miliarde de dolari, în timp ce Bill Gates a rămas cu  88,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.
     
    2017 a fost un an foarte bun pentru şeful Amazon. De la începutul anului până acum, averea lui a crescut cu 28,5 miliarde de dolari. Doar Hui Ka Yan, preşedintele şi acţionarul majoritar al China Evergrande Group, dezvoltator imobiliar, a câştigat mai mult decât Bezos, nu mai puţin de 33,4 miliarde în acest an. 

    Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, a mai fost ccel mai bogat om din lume în acest an, în iulie 2017, după ce preţurile acţiunilor Amazon au explodat înainte de anunţarea rezultatelor financiare, dar a fost depăşit din nou de către Gates după doar câteva ore.

    Bill Gates, şeful Microsoft, a deţinut titlul de cel mai bogat om din lume din mai 2013.

    Bezos deţine 17% din compania Amazon, ale cărei acţiuni au urcat cu 40% de la începutul anului până acum. Bezos a început anul pe locul patru şi de atunci l-a depăşit pe Amancio ORtega, fondatorul Inditex (Zara, Pull & Bear etc), şi pe Warren Buffett. 

  • Povestea omului de afaceri care a pierdut 70 de miliarde de dolari

    Masayoshi Son s-a născut în Tosu, pe insula japoneză Kyushu, într-o familie de coreeni, în 1957. Familia lui a luat numele japonez Yasumoto pentru a nu fi discriminaţi. |n 1972 şi-a întâlnit idolul – Den Fujita, fondatorul McDonald’s Japonia, care l-a sfătuit pe tânărul Son să studieze engleza şi programarea în SUA. La 16 ani, Son s-a mutat în San Francisco, unde a stat la nişte prieteni de-ai familiei, iar după liceu a intrat la Holy Names University; doi ani mai târziu s-a transferat la University of California, la Berkeley, unde a studiat economia şi ştiinţa calculatoarelor. A făcut primul milion de dolari inventând un translator multilingv pe care l-a vândut companiei Sharp pentru 1 milion de dolari.

    S-a întors în Japonia şi a format SoftBank, mai întâi ca distribuitor de software şi publisher de reviste, având un capital de 80.000 de dolari. Tot atunci el a decis să renunţe la numele japonez şi să revină la cel coreean, Son. |n Japonia, el a creat un sistem care le permitea utilizatorilor de telefonie fixă să aleagă operatorii cu cele mai mici costuri, atacând dominanţa NTT, companie telecom din Japonia. O parte din banii obţinuţi i-a investit în acţiuni la Yahoo Japonia, în 1995. De asemenea, a devenit acţionar majoritar al brokerului Etrade Group.

    SoftBank a introdus serviciul de internet broadband în Japonia în 2011, atrăgând clienţi cu preţuri mici şi modemuri gratuite. |n 2006 a achiziţionat Vodafone Japonia cu 17,5 miliarde de dolari, împrumutând 11,2 miliarde de dolari de la şapte bănci. A redenumit compania Softbank Mobile, care la vremea respectivă avea 16 milioane de abonamente. Datorită prieteniei cu Steve Jobs, SoftBank a devenit distribuitor exclusiv de iPhone în Japonia, ceea ce a ajutat compania să-şi crească profitul şi numărul de abonaţi la 30 de milioane. În 2012 a cumpărat 70% din acţiunile operatorului telecom Sprint Nextel pentru 20 de miliarde de dolari.

    Masayoshi Son a investit aproape 20 de milioane de dolari în afacerea lui Jack Ma, Alibaba. ”Nu avea niciun business plan şi venituri zero. Avea 30-35 de angajaţi, dar avea o privire puternică şi puteam să-mi dau seama după felul în care vorbea că are o carismă deosebită, că are calităţi de lider“, a spus el. Son spune că modelul de business al lui Ma era greşit, însă felul în care vorbea şi abilitatea lui de a atrage talente l-au impresionat.

    Msayoshi Son a făcut multe investiţii în businessuri de internet la începutul secolului, în anii 1999-2001, însă nu toate au fost la fel de fericite precum investiţia în Alibaba. Din cauza crizei în sectorul tehnologic de la vremea respectivă, japonezul a pierdut nu mai puţin de 70 de miliarde de dolari. ”|nainte de perioada asta, la vremea respectivă, averea mea creştea cu 10 miliarde în fiecare săptămână. Timp de trei zile am fost mai bogat decât Bill Gates. |nsă acţiunile noastre s-au prăbuşit, iar valoarea acestora, în doar şase luni, a scăzut cu 99%. Aproape am intrat în faliment, dar cu toate acestea am supravieţuit“, a declarat Son pentru Bloomberg.

    Acum Son are o avere de 15,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaire Index. Cu aceşti bani ai putea cumpăra 12,2 milioane de uncii de aur sau 280 de milioane de barili de petrol. Cu toate acestea, Forbes îi estimează averea la 20 de miliarde de dolari. |n 2011, Son a donat 125 de milioane de dolari şi toate salariile din viitor, până la pensionare, pentru a ajuta victimele tsunamiului care a devastat Japonia în 2011. El a criticat industria energiei nucleare şi a promis că va investi în ferme solare pe care le va construi de-a lungul Japoniei pentru a înlocui definitiv energia nucleară.
     
  • Cum a pierdut 70 de miliarde de dolari în câteva luni unul dintre cei mai bogaţi oameni din Asia. Cu toate acestea azi se află încă în primii 100 de miliardari ai lumii

    Msayoshi Son a făcut multe investiţii în businessuri de internet la începutul secolului, în anii 1999,2000, 2001, însă nu toate au fost la fel de fericite precum investiţia în Alibaba. Din cauza crizei în sectorul tehnologic de la vreme respectivă, japonezul a pierdut nu mai puţin de 70 de miliarde de dolari. “Înainte de perioada asta, la vremea respectivă, averea mea creştea cu 10 miliarde în fiecare săptămână. Timp de trei zile am fost mai bogat decât Bill Gates. Însă acţiunile noastre s-au prăbuşit, iar valoarea acestora, în doar şase luni, a scăzut cu 99%. Aproape am intrat în faliment, dar cu toate acestea am supravieţuit”.

    Acum Son are o avere de 15,8 miliarde de dolari. Cu aceşti bani ai putea cumpăra 12,2 milioane de uncii de aur sau 280 de milioane de barile de petrol. Masayoshi Son s-a născut în Tosu, pe insula japoneză Kyushu, într-o familie de coreeni în 1957. În 1972 şi-a întâlnit idolul Den Fujita, fondatorul McDonalds Japonia, care l-a sfătuit pe tânărul Son să studieze în SUA. La 16 ani, Son s-a mutat în San Francisco apoi a intrat la University of California la Berkeley. Şi-a făcut primul milion de dolari inventând un un translator multilingv pe care l-a vândut companiei Sharp pentru 1 milion de dolari.

    S-a întors în Japonia şi a format SoftBank, mai întâi ca distribuitor de software şi publisher de reviste, având un capital de 80,000 de dolari. Son a creat şi un sistem care le permitea utilizatorilor de telefonie fixă să aleagă operatorii cu cele mai mici costuri. Apoi a luat o parte din bani şi a investit în acţiuni Yahoo Japonia în 1995. 

  • De ce a investit fondatorul SoftBank 20 de milioane de dolari în afacerea Alibaba? Jack Ma “nu avea niciun bussiness plan”

    “Nu avea niciun business plan şi venituri zero. Avea 30-35 de angajaţi, dar avea o privire puternică şi puteam să-mi dau seama după felul în care vorbea că are o carismă deosebită, că are calităţi de lider”

    Aşadar Son spune că modelul de business a lui Ma era greşit însă felul în care vorbea şi abilitatea lui de a atrage talente e ceea ce m-a impresionat.

    Son este fondatorul şi cel mai mare acţionar la SoftBank, firmă japoneză de telecomunicaţii şi fond de investiţii. Compania din Tokyo are acţiuni în cadrul a peste 1000 de afaceri, inclusiv în Yahoo Japonia şi Alibaba. Grupul are peste 68.000 de angajaţi şi un venit anual de 82 de miliarde de dolari.