Tag: drum

  • Vezi cum arată cea mai mare benzinărie din ţară, realizată în mai puţin de un an

    Potrivit unui comunicat de presă transmis corespondentului MEDIAFAX de reprezentanţii companiei Neptun SA, noua staţie de carburanţi se află lângă Ploieşti, pe DN 1, la kilometrul 68, pe partea dreaptă a sensului de mers Braşov – Bucureşti.

    Construcţia benzinăriei ETU Oil&Gas a fost realizată în aproximativ 9 luni, fiind cea mai mare din ţară.

    „Spaţiul comercial se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi (magazin şi zona bar), platforma şi parcare se întinde pe 5.200 de metri pătraţi, fiind 6 locuri pentru autocare şi 30 de locuri locuri autoturisme, 4 pompe de autoturisme, 2 pompe pentru tiruri şi 1 skid GPL”, se arată în comunicatul citat.

    Pe lângă staţia de carburanţi, a fost amenajat şi un market şi o terasă, fiind create 16 locuri de muncă. Investiţia totală se ridică la 2 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 27 de milioane de lei pentru amenajarea drumului spre pârtia de schi nefuncţională

    Suma de 27,7 milioane de lei a fost primită de municipalitatea din Bistriţa, prin PNDL, pentru amenajarea a două sectoare de drum care însumează doar 3,5 kilometri, acestea fiind utile pentru accesul spre pârtia de schi în care primăria a investit 24 milioane de lei, dar care încă nu este funcţională.

    Pârtia, situată la o altitudine de doar 680 de metri nu a putut fi folosită iarna trecută deoarece au existat numeroase probleme tehnice iar municipalitatea nu a reuşit să găsească o firmă care să administreze pârtia şi telescaunul, sezonul de iarnă 2016 – 2017 fiind ratat.

    Din sumele primite din PNDL, Primăria Bistriţa va realiza două drumuri de acces spre complexul sportiv care au în total 3,5 kilometri lungime, trotuare şi piste de biciclişti. Totodată, va realiza şi racordarea reţelei publice de apă şi canal, alimentarea cu energie electrică a complexului sportiv şi amenajarea reţelei de iluminat public.

  • Una dintre cele mai aşteptate ŞOSELE din România devine realitate. Actul emis de autorităţi

    Administraţia doljeană a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, eliberarea, la solicitarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), certificatului de urbanism pentru proiectarea şi construirea primului tronson al drumului expres Craiova – Piteşti.

    Pe raza judetului Dolj, drumul va avea 18 kilometri, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

    ”Am semnat certificatul de urbanism eliberat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care va obţine, pe baza lui, avizele necesare construirii drumului expres Craiova – Piteşti, pe porţiunea care traversează Doljul. În judeţul nostru, vorbim despre un tronson cu o lungime de aproape 18 kilometri, care va începe din centura de nord a municipiului Craiova, continuând pe teritoriile administrative ale comunelor Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, până la limita cu judeţul Olt. Alături de lansarea de către CNAIR a procedurilor pentru atribuirea contractelor de proiectare şi execuţie, obţinerea certificatului de urbanism reprezintă un prim pas important în realizarea acestei artere rutiere esenţiale pentru Dolj şi pentru întreaga regiune”, a afirmat Prioteasa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea unui tânăr antreprenor de succes din România. Cum a pornit o afacere de la zero şi a ridicat-o la milioane de euro

    Tanărul antreprenor a descoperit oportunităti uriaşe în mediul virtual, când multă lume era sceptică în privinţă securitătii online-ului, a crezut foarte mult în puterea Internetului de a vinde produse, iar magazinele sale online, autolux.ro şi maniamall.ro, se află, la oră actuală, în topul celor mai profitabile site-uri din România.

    “Multi prieteni nu au crezut în acest tip de afacere. Au motivat cu faptul că sunt mult prea tânăr, nu am experientă, nu am resurse financiare pentru a deschide o afacere, iar pe aceea vreme puţini credeau în vânzările online. Îmi amintesc cum multă lume întreba mirată: “Cine comandă de pe Internet?”.

    Am crescut treptat, prin mii de ore de muncă şi nopţi nedormite, îmi veneau ideei noi pe care le aplicăm şi aveau succes. Era mult mai comod pentru oameni să cumpere piese de pe un magazin online decât dintr-un magazin fizic, deoarece piese oricum trebuiau făcute pe comandă, şi îl scuteam pe client de un drum inutil.

    Başca faptul că erau mai ieftine din online, deoarece nu plăteam spaţiu de depozitare sau alte cheltuieli specifice unui magazin fizic. La vremea respectivă, şi din punct de vedere al promovării era mult mai simplu ca acum, deoarece doar câteva site-uri de anunţuri aveau trafic şi nu aveai nevoie de site-ul propriu.

    După ce site-ul autolux.ro a devenit unul de succes, datorită cererilor şi din alte domenii, am fondat maniamall.ro, unde am început să vând şi alte tipuri de produse. Prinsesem mecanismul, aveam toată experienţa necesară pentru a vinde online, iar la al doilea site mi-a fost mult mai uşor să vând. Pot să spun că vânzările se dublează anual deoarece lucrăm intens la dezvoltare şi programare, iar în fiecare lună dezvoltăm noi programe care ne ajută să evoluam”, spune antreprenorul Daniel Henegariu, acum la vârstă de doar 27 de ani. 
     
  • Un perfect a INTERZIS fustele scurte în instituţie. Ce spune ordinul

    Potrivit ordinului 194, emis de Prefectura Gorj, “toate persoanele care solicită accesul în Palatul Administrativ trebuie să fie îmbrăcate decent şi într-o manieră care arată demnitate şi respect faţă de instituţiile care îşi desfăşoară activitatea în acest obiectiv”.

    Potrivit ordinului, ţinuta inacceptabilă include pantaloni scurţi, papuci de plajă, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist sexist sau obscen.

    ”Nu vor fi permise articole de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articole de îmbrăcăminte provocatoare sau purtateprovocator”, se arată în ordinul care a intrat în vigoare luni, când două femei au aflat că nu pot să intre în Prefectura Gorj, pentru că nu sunt îmbrăcate corespunzător.

    “Nu este o ţinută decentă? Îmi pare rău, eu nu am rochii mai lungi. Cât de lungă să fie? Dar este biserică aici. Instituţiile statului nu sunt o biserică”, i-a spus o femeie stabilită în Italia agentului de pază aflat la intrarea secundară. Aceasta a venit la Prefectură pentru a obţine o apostilă şi a fost lăsată, după negocieri, să ridice documentul, doar însoţită de o angajată. În sediul Palatului Administrativ se află birourile Serviciului de Înmatriculări Auto, ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, ale Consiliului Judeţean Gorj, dar şi ale parlamentarilor judeţului.

    “Este clar că acest regulament are foarte multe scăpări şi că trebuie îmbunătăţit sau mers până acolo încât să fie chiar şi anulat”, a declarat senatorul PSD, Florin Cârciumaru.

  • NINGE în plină vară în România! Anunţul drumarilor

    Pe Facebook, Sectia Drumuri Nationale Targu Jiu a adăugat fotografii şi video cu mesajul: „Din cauza schimbării bruşte a temperaturii, sub 4 grade Celsius, pe DN 67C, Transalpina, între km 34-37, s-au înregistrat căderi de grindina şi lapoviţă.

    Angajaţii districtului Ranca au intervenit cu clorura de calciu pentru a evita formarea gheţuşului pe drum.
    Sfătuim conducătorii auto surprinşi cu autovehiculele neechipate de iarna, sa rămână opriţi pe marginea părţii carosabile pana când condiţiile meteo permit reluarea călătoriei”.

    Transalpina este cea mai înaltă şosea din ţară şi e considerată un drum periculos, mai ales că maşinile sunt dotate cu anvelope de vară în această perioadă.

  • Cum câştigă un puşti de 15 ani 50.000 de lire sterline pe an. A pornit doar cu 5 lire şi în prezent are 11 angajaţi

    A început cu doar 5 lire sterline, iar acum cifra de afaceri săptămânală a lui Nathan este în valoare de 1.150 lire. El a povestit că ideea i-a venit în timpul unei discuţii cu un milionar ce a participat la un program program de dezvoltare organizat de şcoala sa, care i-a sfătuit pe elevi cum să facă bani şi cum să muncească din greu. „De şapte ani de zile mergeam pe drumul greşit, iar apoi a apărut acest tip, pe care îl cheamă Carl. Şi atunci mi-am dat seama că vreau să fiu ca el”, a declarat tânărul. În aceeaşi zi Nathan a făcut primii paşi spre dezvoltarea afacerii care astăzi se numeşte Walking Talking Shop- a început să cumpere şi să vândă dulciuri colegilor săi. A angajat un prieten pentru a-l ajuta să vândă lucrurile în primul an, în timpul pauzelor, după care mica sa afacere s-a extins continuu. Ulterior, Nathan a angajat 10 persoane pentru a-l ajuta cu vânzările.

    El a declarat jurnaliştilor că mulţi elevi făceau comenzi de diferite dulciuri prin intermediul Snapchat şi apoi îşi ridicau produsele în timpul pauzei. Însă şcoala a aflat despre această afacere şi i-a cerut lui Nathan să oprească vânzările. Dacă ar fi continuat să facă 230 de lire pe zi, ar fi ajuns 50.000 de lire sterline într-un an. „ Voi începe să investesc în diferite lucruri,  nu pot să vând dulciuri pentru tot restul vieţii mele. Aş vrea să devin broker de acţiuni. Planul meu e să devin milionar”, povesteşte băiatul. Nathan a recunoscut că a cheltuit mult din ce a câştigat, dar a reuşit să economisească 5.000 de lire sterline.

    Mama lui, Sharon, de 43 de ani, care lucrează în industria transporturilor, a spus că unul dintre motivele pentru care Nathan a început să facă afaceri era dorinţa lui de a face bani înainte de a putea fi angajat în mod legal. „A fost dezamăgit când nu şi-a putut găsi un loc de muncă fiindcă toţi îl îndrumau să se întoarcă peste câţiva ani. Dar sunt foarte mândră de abilităţile sale antreprenoriale, E un copil foarte talentat”, a decarat aceasta.