Tag: droguri
-
’Drogurile legale’ au fost interzise
Proiectul stabileste ca punerea in vanzare, distribuirea si
livrarea unor astfel de produse sunt interzise si se pedepsesc cu
inchisoare de la sase luni la trei ani.Deputatul independent Tudor Ciuhodaru (fost PSD), unul dintre
initiatorii proiectului, a precizat, in plen, ca aceasta propunere
legislativa interzice comercializarea produselor etnobotanice, iar
Ministerul Sanatatii poate modifica, prin ordin de ministru, lista
produselor interzise.Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro
-
Medicii despre cazul Mutu: S-a dopat irational
“Mutu s-a dopat irational, deoarece sibutramina nu aduce niciun
beneficiu. Sibutramina este o substanta care este prescrisa pentru
a reduce senzatia de foame. Mi se pare anormal ca Mutu sa
foloseasca sibutramina, pentru ca nu vad de ce avea nevoie de
aceasta substanta. Este o eraore din partea jucatorului si ar putea
fi suspendat de WADA, care este extrem de severa in astfel de
cazuri. Nu pot intelege de ce a luat acest produs. Jucatorul nu isi
putea imbunatati prestatiile din teren cu ajutorul acestei
substante”, a spus Volpi.Cititi mai multe pe
www.prosport.ro -
Mutu, suspendat provizoriu
Mai multe amanunte despre cazul Mutu, pe www.prosport.ro
-
Kylie, Britney si tranchilizante pentru cai
Daca exista o tendinta in muzica house a ultimului an, atunci aceasta este de a o lua mai incet. Tempo-urile se prabusesc ca mercurul unui termometru lasat in congelator. S-au dus zilele cand era nevoie de o inregistrare cu 160 de batai pe minut (BPM) ca sa faci pustimea sa danseze (ca sa va dati seama cum suna 160 BPM, incercati sa va loviti cu pumnul in cap in mod repetat cat de repede puteti. Voilà! Tocmai ati recreat experienta ascultarii de Happy Hardcore!).Acest lucru s-ar putea datora in parte drogurilor – utilizarea tot mai frecventa de ketamina ca drog de club se poate sa fi avut o contributie la scaderea tempo-ului (ketamina, in caz ca va intrebati, se utilizeaza in mod obisnuit ca tranchilizant pentru cai. Nu va dau niciun premiu daca ghiciti cum va simtiti de la asa ceva). Ar fi insa o dovada de oarecare marginire sa dai vina exclusiv pe droguri. In ultimii ani e de observat o revenire a sound-ului lent al Cosmo Disco, un gen de muzica aparut in cele mai luxoase cluburi de pe coasta Italiei, in paralel cu scena American Disco. Pe scena Cosmo, tempo-ul trecea rareori de 110 BPM, un tempo de mers la pas pe care majoritatea DJ-ilor l-ar fi considerat prea lent. Pana de curand. O alta mare influenta care a dus la incetinirea ritmului muzicii house a fost revenirea stilului balearic. Denumit dupa Insulele Baleare, unde se afla insula Ibiza, balearic a fost la inceput sunetul eclectic si percutant care caracteriza unele petreceri de pe insula de la finalul anilor ’80. E o muzica buna de privit soarele rasarind in timp ce te intrebi ce vei fi facut in noaptea respectiva.
Una dintre echipele care se afla in spatele reinvierii muzicii lente de privit rasaritul este Quiet Village. Cariera lor este un exemplu de marketing genial – si-au lansat primele single-uri la casa foarte la moda Whatever We Want, in cantitati atat de limitate, incat aparitia lor pe eBay la preturi umflate era garantata. Inteligenta miscare. Marea publicitate din jurul numelui lor se datoreaza insa intr-o mare masura faptului ca jumatate din echipa este reprezentata de Matt Edwards, zis si Radio Slave, celebru pentru remixurile sale nebunesti ale unor piese cantate de artisti de masa precum Kylie, Britney, Justin si No Doubt. Cum primeste sume obscen de mari pentru remixuri, proiectul sau secundar era menit sa atraga atentia, ceea ce s-a si intamplat cu albumul de debut al Quiet Village, “Silent Movie”.
Cealalta jumatate a Quiet Village este Joel Edwards, invitat de trei ori in calitate de DJ la Bucuresti si care si-a anuntat neparticiparea in ultima clipa tot de atatea ori – la urma urmei, la ce te-ai astepta de la un om care a produs o piesa intitulata “Too High To Move” (“Prea drogat ca sa ma misc”)? Asocierea celor doi pare interesanta – un fan al coloanelor sonore nestiute si un om cu un succes serios in topuri – si chiar functioneaza. Rezultatul general este un amestec straniu de pop Middle of the Road, Easy Listening, Disco si AOR (Adult Oriented Rock, asta va spun inainte sa ma intrebati). La fel ca scena balearica din care isi trag inspiratia, nu se tem sa arate ca le datoreaza ceva si artistilor deloc la moda precum Chris Rea sau Mike Oldfield. Este un album caracterizat de sunete de kick-drums abia auzibile, zgomote de valuri si sunete de coarde care se deruleaza lent; piese ca – “Victoria’s Secret” sunt aproape hipnotizante.
Scena balearica pare pregatita sa explodeze in aceasta vara, ziarele de masa publicand deja articole pe tema asa-zisei “reveniri”. Nu va asteptati sa auziti aceasta muzica rasunand la maxim din hotelul Yaki din Mamaia, chiar daca “Silent Movie” ar putea deveni coloana sonora a verii. Sa nu dati vina pe mine daca va treziti cu o obsesie pentru muzica de fonoteca a anilor ‘70 si cu o dependenta serioasa de ketamina.
-
Sex, droguri si bloguri
Jonathan Coulton sta in cafeneaua Gorilla Coffee din Brooklyn, cu notebook-ul Apple in mana pentru a-si citi e-mail-urile. Coulton are 36 de ani si arata destul de bine. In septembrie 2005, a renuntat la job-ul lui de programator si, cu sustinerea sotiei sale, a hotarat sa devina cantaret si compozitor cu norma intreaga. Coulton si-a stabilit un obiectiv destul de indraznet pentru anul urmator: sa compuna si sa inregistreze cate o melodie in fiecare saptamana, dupa care sa o posteze pe blogul personal. Pana la mijlocul anului trecut, proiectul sau a reusit sa atraga o audienta considerabila. Mai mult de 3.000 de oameni i-au vizitat zilnic site-ul si cele mai de succes melodii ale sale au fost descarcate de peste 500.000 de ori; Coulton a castigat cat sa duca “un trai decent pentru clasa de mijloc” – undeva intre 3.000 si 5.000 de dolari pe luna – prin vanzarea CD-urilor si a descarcarilor digitale ale melodiilor sale prin intermediul iTunes si prin intermediul propriului site. Pe parcurs, Coulton a descoperit un lucru pe care multi artisti mai mici incep sa-l constientizeze: fanii lui nu vor numai sa-i cumpere muzica, vor sa-i fie si prieteni. Acest lucru inseamna ca fanii vor sa interactioneze cu el online tot timpul. Acestia sunt atenti la fiecare intrare a lui Coulton pe blog si comenteaza cu simpatie si suport de fiecare data cand Coulton povesteste despre cat de greu este sa compui o melodie. Fanii ii trimit o multime de e-mail-uri zilnic, care pot fi simple mesaje precum “You rock!” sau scrisori emotionante, cum ar fi scrisoarea primita de la un barbat care povestea cum ii canta fiicei sale de numai 6 luni, in timp ce suferea o operatie pe cord, o melodie de dragoste compusa de artist. Coulton raspundea la fiecare scrisoare sau mesaj. Dar volumul de e-mail-uri a crescut la 100 de mesaje pe zi, iar raspunsurile lui au devenit atat de concise, incat a ajuns sa se simta vinovat pentru ca este nepoliticos.
Promovare ad-hoc
Fanii lui Coulton au devenit si departament de promovare, o armata de mii de oameni care fac cunoscuta munca lui peste tot in lume. Mai mult de 50 de fani au facut videoclipuri melodiilor sale pe care le-au postat pe YouTube. La un spectacol recent sustinut de Coulton, jumatate din oamenii din public cu care am vorbit i-au cunoscut muzica prin intermediul unuia din videoclipurile realizate de fanii lui Coulton. Artistul de 36 de ani nu tine concerte bazate pe principiul clasic dupa care se face un turneu.In mod normal, un artist debutant din Brooklyn, cum este Coulton, ar fi insistat cu spectacole in Nord-Est, vizitand si revizitand orase precum Boston, New York si Chicago astfel incat sa-si formeze un public pas cu pas – cantand intai pentru 3 oameni, apoi pentru 10, iar apoi (daca este norocos) pentru 50 de oameni. Dar Coulton a realizat ca este mult mai simplu sa aleaga dintre fanii deja existenti din mediul online, sa vada unde locuiesc acestia si sa organizeze un concert in fiecare oras in care are mai mult de 100 de fani, astfel incat sa obtina pe concert cel putin 1.000 de dolari.
Social networking este viitorul
In trecut – sa spunem pe la mijlocul anilor ’90 – artistii aveau contact cu fanii lor numai ocazional. Daca un muzician era mai prietenos, poate ca schimba cateva vorbe la bar cu oameni din public, dupa show. Apoi, a intrat in scena Internetul. Acum fanii trimit mesaje prin e-mail artistului preferat si au pretentia sa primeasca raspunsuri personalizate. Artistii din ziua de azi, in special cei noi sau care acum intra pe piata muzicala, sunt din ce in mai dornici, chiar disperati, sa stapaneasca noile reguli sociale ale faimei Internetului.Acesti artisti stiu ca multi tineri nu aud de anumite formatii de la MTV sau din diverse reviste; faima poate aparea si prin modalitatea “word-of-mouth”, cand un prieten da mai departe o adresa de site, face schimb de MP3-uri cu alt prieten, trimite prin e-mail link-ul unul fan blog sau posteaza pe YouTube un filmulet facut cu telefonul mobil la un concert.
Astfel, muzicienii sunt luati de val – se confeseaza pe blogul lor, citesc comentariile fanilor si au grija sa le raspunda. Isi verifica paginile personale de pe MySpace, acea metropola virtuala in care cantaretii, actorii si scriitorii necunoscuti pot castiga recunoasterea globala in cateva zile, daca nu chiar ore. Membrii formatiei posteaza zilnic un “buletin” MySpace – un memo pentru publicul lor, explicand ce anume fac ei bine in acel moment -, iar apoi petrec alte ore aproband “friend requests” (cereri de prietenie) din partea adolescentilor care doresc sa fie pusi pe lista prietenilor din mediul online ai artistilor. Grupul pop Barenaked Ladies a organizat un concurs video, cerandu-le fanilor sa cante la “air guitar” (chitara imaginara), in timp ce fredoneaza melodia “Wind It Up”; cele mai bune filmulete au fost puse impreuna, formand videoclipul oficial al melodiei respective.
Chiar si artistii care nu au avut habar de Internet au fost luati de valul social networking. Arctic Monkeys, o formatie britanica, nu stia ce este MySpace, dar cand fanii i-au creat o pagina pe acest site in 2005 – care acum se lauda cu 65.000 de “prieteni” – “primul lor single – “I Bet You Look Good on the Dancefloor” – a fost propulsat direct pe locul 1 in topurile britanice.
Ecoul online
Acest trend nu este specific numai muzicienilor; orice gen de efort artistic poate fi afectat de aceasta tendinta. Producatorii de filme precum Kevin Smith (“Clerks”) si Rian Johnson (“Brick”) posteaza trimiteri la filmele pe care le produc si asculta politicos sugestiile fanilor. Actorul de comedie Dane Cook si-a cultivat o baza de fani atat de mare prin intermediul site-ul sau, incat CD-ul “Retaliation”, lansat in 2005, a devenit primul album comedie care a urcat in top 5 Billboard de la 1978.
Dar acesta nu este un trend care afecteaza starurile din categoria A.Cei mai renumiti artisti ai momentului – Justin Timberlake, Fergie, Beyonce – sunt inca produse ale “mass marketingului”, prin campanii piblicitare care implica foarte multi bani. Aceasta categorie de artisti nu are nevoie de mediul online pentru a-si gasi ascultatorii si fireste ca publicul unui astfel de artist este mult prea numeros pentru a-i pretinde o legatura mai stransa cu fanii sai. Trendul acesta vizeaza categoria B de artisti, adica aceia noi, necunoscuti publicului larg. Afacerea cu CD-uri este in cadere libera; vanzarile au scazut cu 20 de procente intr-un singur an.
Numarul oamenilor care isi iau muzica online (fie ca platesc pentru ea sau nu) creste pe zi ce trece, si se pare ca artistii care au acces direct catre fanii lor au cea mai mare sansa de a-si da seama care va fi stiinta economiei businessului muzical.
Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea -
Sex, droguri, arme si funk
Oare cum se face ca mereu cei mai defavorizati oameni sunt si cei mai inzestrati cu talent muzical? Uitati-va la orice grup foarte sarac si puteti fi siguri ca veti gasi o mostenire muzicala infloritoare.
Subclasa sociala a rromilor din Romania, disperat de saraca Republica a Cubei, comunitatea negrilor din New Orleans si, bineinteles, Jamaica cea foarte saraca, a carei muzica e adorata si imitata in toata lumea, desi tara in sine nu e decat o insula de aproximativ 234 de kilometri in lungime.
Regula generala este ca, intr-o comunitate defavorizata, vei gasi o scena muzicala infloritoare. Baile Funk e doar cea mai recenta adaugire la aceasta lista. Este sound-ul favelelor din Rio de Janeiro, uriasele asezari pline de cocioabe raspandite pe dealurile din jurul orasului, in umbra proiectelor imobiliare de milioane de lire sterline. E produsa si ascultata de catre locuitorii acestor asezari – ce reprezinta o cincime din intreaga populatie a orasului – si se canta la petreceri imense in aer liber, numite si baile funks, adeseori organizate pe strazile favelelor. Baile Funk are un singur scop, acela de a-i face pe oameni sa danseze. E o combinatie de electro, hip hop si samba, Miami bass si funk, ce se incheie cu niste rap debitat cu furie in portugheza.
Muzica jamaicana demonstreaza cum intregi genuri muzicale se dezvolta dintr-o lipsa de resurse: dub-ul a aparut din nevoia de a umple fata B a unui disc single, fara a mai trebui sa creezi un cantec nou, si astfel au aparut versiuni sau dub-uri, care se joaca cu efecte ieftine de ecou in loc sa se mai plateasca muzicieni.
Muzica baile este exact la fel. Sound-ul sau caracteristic este dat de folosirea celor mai ieftine echipamente posibile. Este creata extrem de repede pe computer de catre pusti si lansata si mai repede cu ajutorul tehnologiei ieftine si democrate a CD-urilor scrise acasa. La Rio, aproape ca nu se lanseaza nici un fel de muzica pe vinil, pentru ca e prea scumpa si prea nepractica pentru nevoile scenei, hiturile fiind inscriptionate pe CD si transmise DJ-ilor locali, cum ar fi regele neconstat al muzicii baile, DJ Marlboro.
Exista o latura si mai sinistra a acestei scene. Intocmai ca si favelele in sine, Baile Funk este controlat de catre bandele locale implicate in distributia de droguri, care scot profituri foarte mari din cocaina. Baronii locali chiar pun sa li se compuna cantece, sperand sa-si imbunatateasca imaginea prin prezenta intr-un hit.
Intocmai ca rap-ul din SUA, Baile Funk este privit de multi adolescenti ca o modalitate de castiga respect, de a castiga bani si de a iesi din ghetou. Insa, spre deosebire de violenta exagerata stil Tom si Jerry, la care recurg adesea rapper-ii vestici din clasa mijlocie, intr-un efort disperat de a dobandi credibilitate, pustii care canta Baile Funk nu se prefac. Baile Funk este extrem de violent. Armele se poarta la vedere si adeseori sunt utilizate la balurile funk, focurile de arma trase in aer fiind, se pare, un semn de apreciere. Rio inregistreaza unul dintre cele mai ridicate niveluri de posesie de arma din lume, iar atunci cand rapper-ii ameninta ca-i vor impusca pe membrii bandelor rivale care sunt vazuti pe teritoriul lor nu glumesc.
Bandele care controleaza favelele si care opereaza sub o varietate de nume, cum ar fi marsavii Red Command, platesc pentru aceste petreceri, in incercarea cinica de a atrage de partea lor comunitati si de a da o spoiala de altruism domniei lor barbare.
Muzica aceasta pare sa fi fost visul unui director din publicitate: este muzica perfecta pentru pustii albi din clasa mijlocie din suburbii. Povestile lui 50 Cent si Jay-Z despre luptele lor armate si distributia de cocaina nici nu se pot compara cu acest nivel de violenta reala si terifianta.
Mai mult, versurile, daca le intelegi, duc obscenitatea la un nivel superior. In afara de impuscatul oamenilor, sexul anal este o tema foarte populara printre cantaretii de Baile Funk.
Un cocteil imbatator de sex, droguri si arme; ar suna ca muzica perfecta pentru MTV, de n-ar fi cantata in portugheza.
Deloc surprinzator, nu aceasta muzica, ci o copie la indigo a sa si-a facut loc in topuri in aceasta vara, tendinta care va continua, cu siguranta si la anul.
Nominalizata la Premiul Muzical Mercury, solista rap londonezo-sri lankeza MIA a luat Baile Funk drept schita de lucru pentru multe din cantecele ei. Hit-ul sau de club Bucky Done Gone este un remake nota cu nota al unui hit Baile, mare parte a albumului sau de debut remarcandu-se printr-o influenta Baile puternica. Daca nebunia dancehall reggae a dat sound-ul verii in ultimii ani, iar artisti ca Sean Paul au ajuns mainstream, 2006 ar putea fi vara Baile, desi intr-o forma curatata si diluata. Sa speram ca nu-si iau si armele cu ei.