BusinessMagazin

Tag: cultura

  • Care este cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare?

    Decizia în ce priveşte hainele alese pentru un interviu de angajare poate reprezenta un factor de stres in plus.

    Julie Bishop, blogger pentru website-ul de recrutare Glassdor şi cea care a pus bazele Jobhop, un site unde angajaţii şi candidaţii pot să se conecteze, crede că există o legătură între culoarea hainelor şi şansele de reuşită ale unui candidat. Ea a dezvăluit într-un articol al The Independent câteva dintre secretele prin care prin intermediul culorii, un candidat ar putea influenţa în mod pozitiv decizia angajatorului.

    1. ”Asortaţi” culoarea hainelor cu nevoile angajatorului

    Documentaţi-vă pentru a afla ce caută compania şi îmbrăcaţi-vă în concordanţă cu această informaţie. ”Se grăbesc să găsească un angajat pentru rolul respectiv? Dacă da, aţi putea purta o culoare care să sporească urgenţa. Roşu, precum şi albastru roial, sunt culori folosite deseori în vânzări pentru a stimula impulsul cumpărării – poate o eşarfă roşie sau o cravată albastră ar putea ajuta grăbirea deciziei”, a spus Bishop.

    2. Gândiţi-vă la cultura companiei şi la mesajul pe care vreţi să îl transmiteţi

    Gândiţi-vă la semnificaţia culorilor în ţara originară a companiei pentru care aplicaţi pentru un post. Spre exemplu, culoarea oranj este asociată în Statele Unite ale Americii cu pericolul sau cu prizonierii – un mesaj pe care nu aţi vrea să îl transmiteţi. Dacă aplicaţi pentru un loc de muncă într-o companie olandeză, aceasta ar putea fi în schimb cea mai potrivită culoare – în Olanda, aceasta este culoarea familiei roiale olandeze şi toată lumea o poartă la Ziua Regelui. Este de asemenea culoarea echipei naţionale de fotbal. În China, culoarea roşie reprezintă norocul, iar în Japonia, galben înseamnă curaj.

    3. Dacă aveţi îndoieli, alegeţi albastru

    Dacă nu reuşiţi să aflaţi mai multe informaţii despre cultura organizaţională a companiei sau despre ce tip de persoană caută, nu vă asumaţi riscuri. Cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare pentru care nu aţi reuşit să vă documentaţi suficient este albastrul, potrivit expertului.

    4. Culoarea ar trebui să fie potrivită brandului companiei unde vreţi să vă angajaţi

    Potrivirea culorii hainelor cu cea reprezentativă pentru companie ar putea să vă ofere un avantaj faţă de competiţie.

    5. Purtaţi culoarea preferată

    Dacă alegeţi să purtaţi culoarea preferată, cel care vă intervievează va afla astfel mai multe despre caracterul, atitudinea şi gradul de încredere pe care le aveţi, potrivit recrutorului.

    6. Este important să fiţi subtil – să vă îmbrăcaţi, de exemplu, în roz din cap până-n picioare, nu va fi niciodată o idee bună, concluzionează Bishop.

  • Gândire de un pas

    Socot, gândirea este cea care ne-a separat de cimpanzei, şi nu o să ne folosească deloc dacă batem pasul pe loc sau, mai rău, purcedem la un soi de regresie. Sigur că vom trăi şi aşa. Dar metafora este o formă de simbolizare, iar dispariţia sa duce la stereotip. Un alt aspect al acestei culturi este dominanţa imaginii, la televizor, pe calculator sau pe ecranul telefonului, în detrimentul sunetului şi al cuvintelor scrise. Iar imaginea structurează altfel decât o frază scrisă.

    Răposatul Umberto Eco, care se bucură şi se va bucura de profundul meu respect, vorbea despre cum tehnica duce la regres; exemplul era că de la Roma la Milano făceai la un moment dat cu maşina 5 ore, apoi cu trenul rapid două ore, iar acum, cu avionul, faci din nou cinci ore, pentru că zborul durează puţin, dar eşti nevoit să schimbi mijloacele de transport, să mergi prin aeroport, să treci de filtre şi aşa mai departe.

    Şi dacă tot am intrat la categoria exemple, să ofer câteva legate de gândirea într-un pas şi efectele sale. Pentru că am început cu summitul Brexit, trebuie să precizez că a trebuit să parcurg cinci televiziuni şi mai multe situri de ştiri pentru a-mi face o idee despre rezultatele întâlnirii; în schimb aceleaşi cinci televiziuni şi mai multe situri de ştiri mă informau în amănunt despre cum doamna Merkel a mâncat vestiţii cartofi prăjiţi din Bruxelles, cu detalii amănunţite despre legume, coada la care a stat liderul german şi câte şi mai câte. Este un pas în lateral aici, la fel de nătâng ca şi gânditul cu un pas: adică să acceptăm, noi, liderii europeni, pentru a câta oară? o divizare a europenilor în inşi de primă mână şi de mâna a doua, doar pentru a păstra o uniune de ochii lumii, care nu-i mai convinge nici măcar pe ei. Gândire în mai mulţi paşi înseamnă o Europă unită în spirit, în care şi grecul, şi românul, şi neamţul să nu aibă probleme să spună sunt grec, român sau neamţ oriunde pe continent, o comunitate a intereselor economice care să fie în stare să oprească milioanele de oameni plecaţi de ţările lor în căutarea bunăstării. O Europă fermă, dar fără birocraţie. Şi puteţi completa cu orice doriţi, ca să vă simţiţi în mod real cetăţean european.

    Sau să luăm comerţul local. Dacă priveşti un pic în ansamblu, poţi trage lesne concluzia că şi antreprenorii şi marile lanţuri de retail au nişte inimi uriaşe şi, de dragul naţiei, nu mai contenesc cu reducerile. „Reduceri!“, ţipă la mine trei sferturi din inbox, „Reduceri!“, răcnesc şi panourile publicitare, „Reduceri!“, îmi susură în ochi (civilizaţie vizuală, deh!) pliantele; trăim un Black Friday permanent şi nu înţeleg de ce nu gândeşte niciun director de companie, de marketing, niciun consultant în mai mult de un pas. Adică efectul reducerilor permanente, dacă şi consumatorul ar gândi în mai mult de un pas. Io zic aşa, că dânşii ori lucrează cu nişte marje uriaşe, care le permit 80% reduceri – aceasta fiind, îmi pare, valoarea momentului – ori oamenii pur şi simplu ignoră, pentru un rezultat imediat, logica economică elementară: o stare de blacfraidei permanent înseamnă o diluţie a mărcilor (aleg preţul, nu mai aleg producătorul/calitatea/aspectul), comerciantul pare că nu este interesat de loializarea clientului, ba renunţă cu totul la vânzarea cu preţ întreg, preferând un joc steril al adaosurilor comerciale şi la categorisirea produselor lor drept ieftine, la propriu şi la figurat. Doar câteva efecte oferite aşa, la repezeală.

    De gândirea într-un pas s-au lovit şi publicitarii care au pus la punct campania Pepsi care a stârnit săptămâna trecută furtuni printre cinefilii feisbuchişti; un mesaj ambiguu a fost interpretat de oameni cu primul sens, şi atunci toată construcţia – spirit rebel, momente magice, emoţii – s-a năruit.

    O privire extraordinară, de la 1500: „Portretul unei doamne în verde“, de Agnolo Bronzino.


     

  • Viorel Panaite: avem un nivel de pasivitate ridicat atât ca antreprenori, cât şi ca angajaţi

    . La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei. Viorel Panaite, managing partner al Human Invest & Ken Blanchard Romania răspunde pentru Business Magazin la câteva întrebări legate de felul în care relaţionează românii cu munca.

    BM: Ce ne diferentiaza pe piata europeana/mondiala a muncii? Din ce cauze?

    Viorel Panaite: Nu ştiu cât de mult contăm pe piaţa mondială a muncii, cred că destul de puţin. Indienii şi chinezii sunt cei care fac diferenţa în multe feluri acum aici. În Europa, mulţi ani după Revoluţie am fost văzuţi ca o forţă de muncă calificată, conştiincioasă, cu un cost scăzut, şi asta a atras mulţi investitori în România. Cred că valorile societăţii noastre şi care reflectă un grad ridicat de pasivitate, se regăsesc şi în etica noastră privind munca, iar pentru a ne valoriza natura şi potenţialul creativ, ne ajută să ne sprijinim de sisteme care ne oferă monitorizare continuă şi feedback frecvent, sisteme care ne fac să simţim rapid costurile şi consecinţele abaterii de la regulile jocului.

    BM: Suntem o natie de angajati sau de angajatori, exista suficient spirit antreprenorial sau suntem subalterni innascuti?

    Viorel Panaite: Cred că mai mulţi dintre români preferă să lucreze într-o organizaţie, mai degrabă decât să pună pe picioare o organizaţie şi să ofere locuri de muncă altora. Pe de altă parte, ar fi puţin ciudat să fie mai mulţi antreprenori decât angajaţi. Suntem o societate destul de polarizată, iar în perioade dificile mai mulţi români par să caute protecţia unui rol de angajat care să ofere securitate financiară. Per ansamblu, mai multe studii făcute pe cultura muncii din România spun că avem un nivel de pasivitate ridicat atât ca antreprenori, cât şi ca angajaţi – nivel care nu ne fructifică potenţialul, nu ne activează creativitatea şi nu ne stimulează ambiţii constructive.

    BM: In sistemul de valori sociale locale, care este locul pe care il ocupa munca? Ce este de facut?

    Viorel Panaite: Ceea ce trebuie mulţi dintre noi să înţelegem este că un venit mai mare şi o calitate superioară a vieţii vin după o îmbunătăţire a productivităţii muncii. Cred că alocăm mult timp muncii, dar am putea fi mai productivi muncind mai creativ, cu o preocupare mai mare pentru îmbunătăţirea continuă: colaborând mai bine între noi, cu un ritm şi o disciplină mai bune, cu mai puţină risipă de productivitate prin jocuri de putere şi scoaterea în evidenţă a ceea ce nu merge. Investim până la risipă multă energie pentru a avea o atitudine de pasivitate ridicată (care de multe ori se transformă în agresivitate ridicată) în raport cu îmbunătăţirea continuă a calităţii muncii, a calităţii vieţii.

    Ce e de făcut? Să învăţăm să punem mai frecvent valorile constructive în etica pe care o avem în raport cu munca. Să învăţăm că o motivaţie de calitate, aşezată pe valorile constructive, va aduce o creativitate superioară, o mai bună colaborare şi o creştere a productivităţii muncii.

    BM: Un fapt – muncitorul roman poate fi lenes si nepasator acasa, dar harnic si implicat in Italia, Spania sau Marea Britanie? De ce, care este explicatia, ce si cum putem schimba?

    Viorel Panaite: Aşa stau lucrurile cu oricine: dacă luăm pe cineva foarte productiv în cultura sa şi stă o periodă de timp în altă cultură, mai leneşă să spunem, va prelua din obiceiurile acelei culturi mai leneşe şi îşi va scădea productivitatea. O bună prietenă spaniolă din Bilbao, foarte organizată şi foarte disciplinată la locul său de muncă din Spania, îmi spune că simte că îşi pierde din ritm şi productivitate, când vine să lucreze pe diverse proiecte în România. La fel, muncitorii români în străinătate, în mediile unde cultura îţi cere o productivitate mai mare ca să rămâi competitiv şi să supravieţuieşti, se adaptează. Asta e forţa unei culturi, aşa funcţionează cultura. Pentru a îmbunătăţi lucrurile astea, primul pas este să ne acceptăm nivelul de productivitate la care suntem. Ceea ce nu este un lucru uşor!

  • A murit UMBERTO ECO

     Umberto Eco a murit vineri seară, la ora 22.30, la locuinţa sa şi, conform La Repubblica, acesta suferea de cancer.

    “Doliu pentru cultură, ne-a părăsit Umberto Eco; suntem profund îndureraţi”, a reacţionat Editura Bompiani, conform TGcom24.it.

    “Doliu imens pentru dispariţia lui Umberto Eco”, a reacţionat premierul Italiei, Matteo Renzi.

    “Umberto Eco este un exemplu extraordinar de intelectual european, îmbinând în mod unic inteligenţa trecutului cu o capacitate inepuizabilă de anticipare a viitorului”, a adăugat şeful Guvernului de la Roma.

    Filosoful Umberto Eco, supranumit “părintele semioticii interpretative”, profesor emerit al Universităţii din Bolonia şi fondator al Departamentului de comunicare al Universităţii din San Marino, a decedat joi seara, în locuinţa sa din Alessandria, a anunţat familia sa, potrivit ziarului La Repubblica. Umberto Eco suferea de câţiva ani de cancer.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Munca, conjugarea pe care am uitat-o

    În legătură cu munca există, în spaţiul cultural şi social românesc, un mare gol mărginit de fapte doar la extreme. la un capăt stă Dorel, personajul creat de publicitari care a ajuns să fie portdrapelul unui întreg segment; la capătul opus lui Dorel sunt angajaţii care s-au îmbolnăvit sau care s-au prăpădit din cauza epuizării la locul de muncă. La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei.

    Am decis că e bine ca acest articol să conţină în titlu cuvântul „muncă“ pentru a fi, astfel, bine indexat de Google. Ar sparge, astfel, cât de cât, monotonia care te loveşte pe internetul românesc dacă dai o căutare cu termenul „muncă“, pentru că obţii o avalanşă de rezultate cu locuri de muncă, în primul rând în străinătate, dar şi în ţară, la care se adaugă varii horoscoape, articole uşurele din presă sau anunţuri ale agenţiilor specializate ale statului; deliciul momentului era, la momentul scrierii textului, „românul adormit la locul de muncă“ – un ins care lucra la o companie IT canadiană şi care a apărut într-o fotografie grăitoare. Imaginea s-a viralizat şi lumea a început să se distreze, ipostaziindu-l în fel şi chip; nu insist, dar mi s-a părut un semn karmic, cu o încărcătură anume – român, muncă, străinătate, adormit, echipă, patroni, tehnologie, programator.

    Trecând peste astfel de aspecte frivole, aţi putea constata, în cazul în care sunteţi interesat, o lipsă de studii, articole, analize legate de subiectul muncii. Sigur, există aşa ceva pe siturile de resurse umane, pentru specialişti, dar nu există o literatură a muncii, care să analizeze şi să interpreteze fenomenul, să-i dea o dimensiune socială, politică şi economică. Singura lucrare pe care am găsit-o în librării, dincolo de interpretările Codului muncii şi de aspectele juridice ale domeniului, este „Etica muncii la românii de azi“, scrisă de Monica Heintz, antropolog cu o activitate prestigioasă la instituţii precum Sorbona sau Institutul Max Planck. Studiul este un excepţional document care prezintă realităţile anului 2000, o lume în formare, încă marcată de perioada de dinainte de 1989, încă în căutarea unei identităţi capitaliste. Multe din cele scrise acolo sunt valabile şi astăzi, şi voi face referire la ele la un moment dat.

    Alte titluri precum „De ce munca e de kkt“, volum semnat de Cali Ressler şi Jody Thompson, nu se încadrează în ceea ce mă interesa, ci mai degrabă în genul acela de cultură pop care a început să se infiltreze în zone care până la un moment dat au fost mai puţin accesibile.

    În aceste condiţii, şi fără a avea pretenţia de a răspunde tuturor întrebărilor într-un singur articol de revistă, să trecem la lucruri serioase: cum relaţionează românii cu munca? Dacă e să credem sondajele, munca este extrem de importantă pentru doi români din trei, care o plasează pe locul secund în topul lucrurilor foarte importante în viaţă, după familie, dar înaintea religiei, a timpului, a prietenilor sau a politicii. Procentul românilor care apreciau că munca este importantă în viaţa lor a scăzut de la 96% în 1990 la 91% în 2008. Pentru comparaţie, la bulgari nivelul s-a situat constant la 90%, la fel şi în Ungaria. La greci la fel, 95%. Scădere a fost în Polonia, de la 97% la 91%. Să le numim evoluţii şi, pentru a încerca să le înţelegem, să punem un pic munca în context.

  • Invizibilii

    Uite întradevăr o temă, mi-am zis, după ce am citit introducerea cărţii lui David Zweig „Invizibilii“ – grupul profesioniştilor necunoscuţi pe a căror muncă se bazează gloria unuia sau altuia. Poate fi inginerul de sunet al celor de la Led Zeppelin, care a contribuit la sunetul special al grupului, sau poate documentariştii care se ocupă de verificarea articolelor din prestigioasa publicaţie The New Yorker. Gloria chirurgului cu mână sigură, care face minuni cu bisturiul, nu ar fi posibilă fără sprijinul anestezistului sau al tehnicienilor din sala de operaţie, dar cine să se gândească la ei?!

    A făcut-o Zweig, scriitor, conferenţiar şi muzician cu două albume deja lansate, iar munca sa mi se pare esenţială într-o epocă intoxicată de faimă şi celebritate, populată de fiinţe precum Kim Kardashian. Nu este tocmai o noutate, pentru că economistul şi sociologul Thorstein Veblen privea în mod ironic, încă din 1899, consumul ostentativ, nevoia de a-ţi afişa bunăstarea şi statutul social, în volumul „Teoria clasei de lux“; în opinia lui Veblen motoarele progresului economic, social şi ştiinţific sunt meşteşugarii, inginerii şi tehnicienii care au îndemânare şi simt un imbold nestăvilit spre cunoaştere. Păcat că în graba ei societatea umană îi ignoră, de cele mai multe ori, lăsându‑se orbită de sclipiciul vedetelor.

    Autorul nu teoretizează, ci povesteşte istoriile câtorva invizibili: de exemplu un domn care se ocupă cu orientarea urbană – sună pretenţios, dar nu este, omul se ocupă cu amplasarea indicatoarelor într-un aeroport, ajutând oamenii să nu se rătăcească. Un altul este parfumier, un artizan cu ale cărui creaţii s-au mândrit Calvin Klein, Hugo Boss, Elizabeth Arden sau Tom Ford. Şi mai sunt şi alţii – un translator de la Naţiunile Unite, un acordor de piane şi un tehnician de chitară, pe care îi veţi descoperi şi singuri, personalităţi interesante, creative, modeste, dedicate. De exemplu, unui constructor, implicat în ridicarea a trei din cinci cele mai înalte construcţii din lume, nu-i place să vorbească despre propria persoană; preferă să spună „noi“, evitând „eu“-ul care l-ar evidenţia. La baza cărţii lui Zweig stă un articol din revista Atlantic, dar şi experienţa sa de documentarist, timp de cinci ani, în presă, ocazie cu care a venit în contact, din plin, cu ceea ce el numeşte „cultura zgomotului“ care caracterizează lumea de astăzi.

    O cultură susţinută de mult mai multe cărţi decât „Invizibilii“, cărţi care îţi promit cheia spre like-uri, followers, virale, marketing, branduri şi altele asemenea. Nu că toate acestea ar fi rele, dacă sunt susţinute de o construcţie, de competenţă, talent şi o echipă bună de invizibili – cazul mai sus-pomeniţilor de la Led Zeppelin. Problema este să nu uităm că oricând poate apărea cineva cu duşul rece, care să strige „împăratul e gol!“. Musai de citit!

  • Doi tineri fac 250.000 de euro anual din pasiunea lor pentru cultura japoneză

    Cristian şi a Alexandra Jidiuc au înfiinţat, în 2011 Sakura, o afacere dezvoltată în jurul limbii şi culturii japoneze. Sakura s-a dezvoltat organic, asigurând în 2015 servicii integrate care includ: cursuri de limba japoneză, programe şi excursii personalizate în Japonia, evenimente cu specific japonez, traduceri şi consultanţă de business pentru obţinerea formelor legale de trai în România, potrivit reprezentanţilor firmei. În 2015, Sakura a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 250.000 de euro, din care 50% reprezintă şcoala de limba japoneză, 30% – programele şi excursiile în Japonia iar 20%  consultanţa în afaceri şi evenimentele cu specific japonez.

    În 2016, este  estimată şi o creştere a segmentului de evenimente corporate cu specific japonez. Prin variantele oferite companiilor (ceremonia ceaiului, caligrafie tradiţională, gastronomie, origami), Sakura crează un cadru de interacţiune unic şi autentic. Programele turistice reprezintă al treilea motor de creştere Sakura în 2016. Excursiile sunt organizate în grupuri mici, de maximum opt persoane, ghidate de cunoscători ai culturii şi limbii japoneze şi sunt personalizate în funcţie de hobby-urile şi pasiunile participanţilor legate de Japonia. Anual sunt organizate trei programe turistice (aprilie, august şi decembrie) adresate celor care vor să exploreze Japonia. Programul turistic din luna august este adresat celor care studiază limba japoneză. Tabăra de vară Sakura reprezintă o opţiune originală în care studiul limbii japoneze este îmbinat cu vizitarea celor mai importante obiective turistice.   

    Autenticitatea şi exotismul culturii japoneze atrage din ce în ce mai mulţi români. Astfel, din 2011 peste 1.500 persoane au urmat cursurile Sakura. Cei care optează pentru cursurile de japoneză sunt preponderent de elevi-studenţi pasionaţi de limba sau cultură (manga), în proporţie de 60%. De-a lungul timpului, şcoala a avut şi cursanţi de peste 60 de ani.

    Aproximativ 70% din cei care încep primul modul de limba japoneză continuă cursurile, în timp ce după cel de-al doilea modul, 60% din elevi aleg să aprofundeze acestă limbă. 

    Şcoala de japoneză cuprinde cinci ipuri de cursuri: cursuri de grup, cursuri individuale, cursuri de autentificare Nihongo Nōryoku Shiken, cursuri pentru companii şi cursuri adresate copiilor, care le includ pe cele de limbă, cursurile de vară şi cele de manga. Dintre acestea, cursurile de grup şi cele individuale sunt cele mai căutate. Începând cu acest an, Sakura a început şi cursurile de limbă japoneză pentru companii.

  • Primul muzeu viu din România se deschide în vara acestui an

    La Origini-Muzeul Viu este un proiect independent de antreprenoriat social al Asociaţiei Groove On şi a fost lansat în luna decembrie 2015, iar acum Muzeul Viu de la Tecşeşti, judeţul Alba, urmează să fie finalizat în vara acestui an, potrivit Asociaţiei Groove On.

    Muzeul este situat în satul izolat din Munţii Apusei, Tecşeşti, şi este unic datorită faptului că le oferă vizitatorilor posibilitatea de a trăi în acest spaţiu care reconstituie istoria meleagurilor. Astfel vizitatorii muzeului vor putea afla mai multe despre originile poporului român, despre legendele dacice şi folclorul României.

    În prezent, muzeul este funcţional în proporţie de 30% şi ar mai avea nevoie de 6.000 de euro pentru a fi dus la sfârşit. Pentru a strânge aceşti bani, Asociaţia Groove On a demarat o campanie de crowdfunding pe platforma Indiegogo. Până acum s-au strâns 1.295 de euro, dar mai sunt la dispoziţie încă 20 de zile în care doritorii pot face donaţii.

    Cei care contribuie, cu sume între 15-1000 de euro, primesc în schimb acces la diverse evenimente şi ateliere desfăşurate la Tecşeşti, sau oportunitatea de a locui o perioadă în Muzeul Viu, respectiv de a se gospodări, îndeletnici şi hrăni ca pe vremuri.

    “La Origini – Muzeul Viu de la Tecşeşti este un proiect unic în România, inovator şi complex”, declară Ionuţ Onea, Preşedintele Asociaţiei Groove ON. „Este ca un tunel al timpului, prin care poţi călători dacă eşti pasionat de istorie, de legendele cu daci, solomonari, zmei şi vârcolaci. Este complex pentru că este şi o formă de antreprenoriat social, în sensul în care ajută ca micul sat izolat din Apuseni, unde mai trăiesc doar 14 bătrâni în prezent, să rămână viu, să pună în valoare resursele naturale ale zonei, să perpetueze cultura locului şi să producă un impact economic, cultural şi social durabil”, explică iniţiatorul proiectului.

  • Cum ar arăta harta globului pământesc dacă fiecare ţară s-ar pune în centrul lumii – GALERIE FOTO

    Harta lumii pe care o vedem în atlasele de geografie arată la fel indiferent de ţara de provenienţă sau cultură. De obicei, oamenii sunt egoişti şi mulţi se consideră centrul lumii aşadar cum ar fi dacă fiecare ţară (continent) s-ar pune în centrul lumii, astfel unele ţări ar juca un rol dominant în lume, iar altele au un rol mai mic şi s-ar situa la periferie. După cum se poate observa mai jos, hărţile lumii sunt diferite în funcţie de punctul de vedere (Rusia, Europa, Statele Unite ale Americi, Australia, Chile sau Africa de Sud).    

    Astfel pentru Rusia, axa verticală a lumii (de despărţire Vest/Est) trece prin Moscova. În acest fel America şi Australia se află la periferia lumii.

    Harta lumii pentru Europa arată că axa verticală trece prin Londra, America şi Australia sunt situate la periferie, iar linia Ecuatorului este mutată în jumătatea inferioară a hărţii, ceea ce face ca Africa, America de Sud şi Australia să pară mai mici în raport cu America de Nord şi Eurasia.

    La SUA, situaţia stă altfel. Axa verticală traversează Statele Unite, astfel SUA devine un fel de „insulă” îngrădită de Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic. La fel ca la Europa, ecuatorul este mutat în partea inferioară, iar America de Nord şi Eurasia par mult mai mari în raport cu dimensiunea Americii de Sud, Africii sau Australiei. În plus, pentru SUA, Rusia, India şi China sunt prezente de două ori (în vest şi în est).

    Pentru Australia situaţia se complică mai mult. Dintr-odată sudul devine nord şi harta se întoarce cu fundul în sus, iar Australia, China şi Indonesia ajung în centrul lumii. Poate vă întrebaţi de ce nordul se află în susul hărţi. Pe scurt, europenii au creat primele hărţi, iar navigatorii europeni se ghidau după steaua Polară, ce indică nordul geografic. Potrivit flourish.org, înainte de asta, în partea de sus a hărţii era estul. Un alt punct important pentru această hartă este apariţia Antarticii, regiune care nu apare pe hărţile de mai sus.

     

  • Wizz Air lansează o rută: vedeţi unde puteţi zbura cu 179 de lei

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat lansarea unei noi rute de la Bucureşti către capitala Portugaliei, Lisabona. Zborurile vor începe pe 22 mai 2016 şi vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri si duminică. Aceasta este prima rută Wizz Air între România şi Portugalia. Cu acest nou serviciu, Wizz Air oferă în prezent 42 de rute spre 15 ţări din Bucureşti, inclusiv o rută internă între Bucureşti şi Cluj-Napoca.

    Unul dintre cele mai importante centre economice ale continentului la ora actuală, Lisabona este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa de Vest, şi este, de asemenea, una dintre destinaţiile turistice cele mai vizitate, datorită climei blânde, gastronomiei renumite şi patrimoniului cultural bogat. Tarifele pentru noua rută încep de la 179 de lei (pe un singur segment) şi sunt deja puse în vânzare pe wizzair.com

    Wizz Ai operează o flotă de 65 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 400 de rute de la 23 de baze, ce asigură conexiunea între 118 destinaţii din 38 de ţări.