BusinessMagazin

Tag: conducere

  • Ce lasă în urmă Angela Merkel, cel mai puternic politician al Europei

    “Nu voi căuta nicio altă funcţie politică după ce mandatul meu se va încheia”, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la începutul săptămânii trecute la Berlin, care a ajuns să stârnească ecouri în cele mai importante publicaţii ale lumii. Merkel a precizat în cadrul acesteia ​că nu va mai candida la preşedinţia formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată, în contextul în care alegerile interne pentru un nou lider urmează să aibă loc pe 8 decembrie.

    Anunţul cancelarului german vine în condiţiile în care prezicerea demisiei politice a Angelei Markel devenise aproape „un sport naţional” în Germania, potrivit BBC. Aceeaşi sursă spune că anunţul „liderului cu cicatrici de război marchează formal ceea ce ar putea fi începutul sfârşitului”, în contextul în care ea a spus mereu că poate fi cancelar cât timp îşi păstrează rolul de lider al partidului. Dorinţa pe care şi-a exprimat-o acum, de a renunţa la conducerea CDU, ar avea rolul de a reduce criticile din interiorul partidului pe care îl conduce şi recâştigarea votanţilor care l-au părăsit CDU în favoarea unor partide precum AfD (Alternative für Deutschland – Alternativa pentru Germania; extrema dreaptă) sau cel al Verzilor.

    „În calitate de cancelar şi lider al CDU, sunt responsabilă din punct de vedere politic pentru tot, atât pentru succese, cât şi pentru eşecuri. Când oamenii ne spun ce cred despre modul în care a fost format guvernul şi despre modul în care ne-am desfăşurat activitatea în primele şapte luni în acest parlament, acesta este un semnal clar că lucrurile nu pot continua aşa cum sunt. A venit timpul să deschidem un nou capitol”, a mai declarat cancelarul german. Ea a precizat şi că nu îşi va alege succesorul la conducerea partidului şi că va accepta „orice decizie democratică” luată de partid.

    Merkel a confirmat astfel ideea care începuse să se vehiculeze înaintea anunţului său, subliniind că s-a gândit dinaintea vacanţei de vară să nu mai candideze la conducerea CDU.

    „Prin această decizie, mă distanţez de convingerea că funcţia de lider al partidului şi cea de cancelar trebuie să fie deţinute de aceeaşi persoană“, a explicat Angela Merkel, precizând că i-a informat despre aceste decizii pe Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU, filiala bavareză a CDU), precum şi pe Andrea Nahles, preşedintele Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga), partener de guvernare.

    Decizia cancelarului german vine în contextul în care efectele criticilor dure din ultimii ani asupra politicilor flexibile în materie de imigraţie îşi fac din ce în ce mai simţite efectele. Criticii susţin că situaţia a generat seria de rezultate slabe pentru partidul Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) în alegerile regionale desfăşurate recent. Partidul CDU a scăzut cu 11 procente, până la 27%, la alegerile desfăşurate în landul german Hesse, iar acesta este cel mai slab rezultat înregistrat de partid încă din 1966. SPD, aflat în coaliţie cu CDU, a scăzut cu un procent similar, până la 19,8%. Principalii beneficiari au fost Verzii.

    Anunţul cancelarului german marchează apusul carierei politice a celui mai puternic lider politic european, primul cancelar german femeie, cancelarul german cu cel mai lung mandat şi încheierea unei ere politice în Europa.

    Jurnaliştii de la Financial Times au enumerat câteva dintre reperele din cariera politică de 18 ani a cancelarului german. Ea a devenit prima femeie şi prima persoană care aparţine religiei catolicei aflată la conducerea partidului Uniunea Creştin Democrată (CDU), condus anterior de Helmut Kohl, la data de 10 aprilie 2000. În contextul în care Kohl fusese implicat în 1999 într-un scandal legat de finanţarea partidului,  Merkel, chiar dacă a fost protejata lui – numită de el «mein Mädchen» (fata mea) –  a publicat o scrisoare deschisă în care l-a criticat, crescându-şi astfel popularitatea în rândul alegătorilor.

    În 2005, a devenit primul cancelar german femeie. CDU şi partidul-frate bavarez al acestuia, Uniunea Creştin-Socială, au format o coaliţie de guvernare împreună cu Partidul Social Democrat. Patru ani mai târziu, în 2009, l-a întâlnit pe preşedintele american Barack Obama în Washington. Cei doi au dezvoltat o relaţie apropiată în perioada în care Obama şi-a derulat campania electorală la Berlin, înainte de alegerile prezidenţiale ale Statelor Unite din 2008; în 2011, Obama i-a oferit lui Merkel Medalia Prezidenţială a Libertăţii, una dintre cele mai importante recunoaşteri acordate civililor de Statele Unite.

    Pe 27 septembrie 2009, Angela Merkel a fost realeasă cancelar şi a format de data aceasta o coaliţie de guvernare cu Partidul Democrat Liberal (FDP). Cel de-al doilea mandat al său a fost însă umbrit de criza financiară şi de măsurile de austeritate din zona UE.

    În 2010, guvernele din zona euro, conduse de Angela Merkel şi de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, au aprobat primul plan de bailout al Greciei, un pachet de împrumuturi de urgenţă pentru a preveni defaultul ţării. În 2013, eforturile de austeritate conduse de Angela Merkel şi Sarkozy au culminat – în contextul în care s-a instalat „regula bugetului”, care obligă guvernele naţionale să observe un echilibru bugetar.  Pe 22 septembrie 2013, Merkel câştigă totuşi cel de al treilea mandat în calitate de cancelar al Germaniei după ce a direcţionat CDU spre cele mai bune rezultate ale sale în mai mult de 20 de ani. În 2014, devine cel mai longeviv în funcţia de şef de guvern din UE.

    În 2015, a făcut o vizită în Rusia cu scopul comemorării celui de al doilea război mondial, în contextul conflictului din Ucraina. Ea a folosit ocazia pentru a critica anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, care a deteriorat relaţiile Moscovei cu Europa. Cancelarul german are un rol cheie în negocierea acordului de încheiere a luptelor între Rusia, Ucraina şi forţele separatiste din Donbass. Totuşi, înţelegerea nu a reuşit să oprească ostilităţile din estul Ucrainei.

    În 2015, pe fondul unui număr fără precedent de migranţi care ajung în Europa – majoritatea fugind de războiul din Siria – guvernul lui Merkel anunţă politica uşilor deschise pentru refugiaţi: toţi sirienii care caută azil pot să rămână în Germania, indiferent de ţara prin care au pătruns în aceasta. În lunile ce urmează, susţinerea publică a leadershipului lui Merkel scade, iar criticile politicilor sale migraţioniste cresc. Mai mult de 800.000 de persoane au solicitat azil în Germania în acel an.

    Horst Seehofer, şeful partidului conservator bavarez CSU, descrie politica de refugiaţi a cancelarului german drept o „greşeală”. Presa internaţională nu credea însă acelaşi lucru: pe 9 decembrie a fost numită Personalitatea Anului de revista Time.

    În martie 2017, Merkel a făcut prima vizită în Statele Unite după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte. Ea şi preşedintele american au avut o relaţie tensionată, în contextul discuţiilor despre obligaţiile de cheltuieli de apărare ale NATO, surplusul contului curent al Germaniei, precum şi relaţia din domeniul energiei cu Rusia.

    După ce a încercat să construiască o alianţă cu Verzii şi cu Partidul Liber Democrat (FDP) fără succes, Merkel a optat pentru o altă coaliţie cu SPD. După mai multe luni de negocieri şi paralizie politică, votanţii SPD vor să reînnoiască o coaliţie guvernamentală cu creştin-democraţii lui Merkel. În următoarea săptămână este împuternicită în funcţia de cancelar pentru a patra oară.

    Partidul ei suferea însă deja din cauza celor mai slabe rezultate la voturi din 1949 şi până atunci, în contextul în care un număr semnificativ de votanţi se mutau înspre alternativa antiimigraţie a dreptei extreme.

    În iunie 2018, blocul conservator german porneşte un conflict deschis pe tema azilului politic: lupta se dă între Merkel şi Seehofer, în prezent ministrul de interne al ţării, care vrea să întărească regimul de azil politic al Germaniei şi să permită poliţiei să refuze refugiaţii la graniţă în situaţia în care au fost înregistraţi în altă ţară din UE.

    În iulie 2018, Merkel şi Seehofer au ajuns la o înţelegere; aceasta încheie criza care a împins guvernul de doar trei luni al Germaniei în pragul prăbuşirii, ameninţând să distrugă alianţa de aproape 70 de ani dintre CDU şi CSU.

    Angela Merkel a anunţat pe 29 octombrie că va renunţa la rolul de lider al CDU după 19 ani în care s-a aflat la conducerea acestuia, prevestind încheierea unei ere politice a uneia dintre cele mai puternice naţiuni din Europa. A spus de asemenea că nu îşi doreşte un alt mandat de cancelar în 2021 şi nu va mai căuta un alt rol politic.

    Analiştii citaţi de presa internaţională spun că urmează vremuri grele, în care va domni incertitudinea.

    Wirtschaftswunder (miracolul economic) generat de Angela Merkel în cei 13 ani în care a condus ţara se vede cel mai bine, potrivit observaţiilor jurnaliştilor de la Bloomberg, în piaţa muncii: noi locuri de muncă sunt create în fiecare lună, iar rata şomajului a ajuns la cel mai redus nivel de după reunirea Germaniei. Disciplina bugetară şi aversiunea faţă de datorii – parte din psihicul germanilor – au devenit aproape o obsesie a acestora în criza din zona euro. Ţara a început să conducă prin exemplu – marcând surplusuri bugetare şi reducând datoriile.

    Un alt reper al erei Merkel a fost orientarea către energia verde – cancelarul a decis să se îndepărteze de resursele de energie nucleară după dezastrul japonez de la Fukushima, din 2011. Schimbarea a ridicat totuşi preţul energiei. Chiar dacă ţara rămâne unul dintre cei mai mari producători mondiali, trebuie să facă faţă competiţiei chinezeşti, avansului maşinilor electrice şi economiei digitale. O populaţie care îmbătrâneşte se adaugă riscurilor, iar criticii au stârnit şi o problemă din ce în ce mai pregnantă pe piaţa imobiliară: locuinţele sunt puţine şi s-au scumpit – una din concluziile unei întâlniri organizate recent la Berlin este că ţara are nevoie de 1,5 milioane de apartamente noi în următorii patru ani.

    Potrivit BBC, alegerea evidentă la conducerea partidului după Merkel ar fi Annegret Kramp-Karrenbauer, în prezent secretarul partidului. Dacă noul şef va fi Annegret Kramp-Karrenbauer, moştenitorul ideologic al cancelarului, este posibil ca Merkel să poată rămâne la conducerea guvernului până în 2021. Dacă nu, „vine sfârşitul“, a avertizat Kramp-Karrenbauer. Alte variante ar fi ca la conducerea partidului să vină Jens Spahn, ministrul sănătăţii, un critic al politicilor migraţioniste ale cancelarului, care şi-a anunţat candidatura, precum şi Friederich Merz, un fost lider al grupului parlamenter CDU-CSU şi un vechi rival al Angelei Merkel.

  • Automobilul românesc – 83 de ani de evoluţie, de la Ford V8 şi Malaxa la Dacia Duster şi Ford EcoSport

    Primele autoturisme produse pe teritoriul actual al României au fost asamblate la uzina Marta din Arad în toamna anului 1905, oraş care la acea vreme făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar acestea erau realizate sub o licenţă a americanilor de la Westinghouse, potrivit cărţii „Scurtă istorie a fabricaţiei de autoturisme în România“. 

    Având în vedere avântul economic din anii ’30, tot o companie americană, Ford, a decis să construiască în 1935 hala de producţie de pe calea Floreasca, iar anul următor a fost inaugurată producţia modelului Ford V8. Totul începe însă în 1931, când Ford deschide o reprezentanţă de vânzări în România, iar ulterior guvernul de la Bucureşti înaintează o ofertă pentru construcţia unei uzine. Producţia era de circa 2.500 de automobile şi camioane V8 anual şi era cea mai modernă din partea aceasta a Europei.

    Americanii au produs maşini până în 1940, când, odată cu intrarea în război a României alături de Germania nazistă importurile din SUA au încetat, iar în 1948 compania a fost naţionalizată. Ulterior, cei de la Ford au încercat o reluare a discuţiilor, însă fără niciun rezultat. Ford a revenit însă în România cu producţie în martie 2008, odată cu preluarea uzinei de la Craiova, unde în prezent produce SUV-ul EcoSport, devenind primul constructor care asamblează peste 100.000 de maşini anual.

    În 1945, la Reşiţa, în România a fost proiectat şi produs automobilul Malaxa.

    Acesta era totodată şi primul automobil proiectat de ingineri români. Aceasta avea un motor cu trei cilindri şi dezvolta 30 CP. Avantajul său era legat de consumul scăzut, de numai 10 litri/100 km, de aproape trei ori mai puţin decât multe dintre automobilele de la acea vreme. Producţia a fost oprită după ce linia de asamblare a fost mutată în URSS.

      Dar din URSS a venit şi „inspiraţia“ pentru vehiculele IMS, transformate ulterior în ARO, şi camioanele Steagul Roşu Bucegi şi Carpaţi. Din vest au venit autoturismele, momentul cel mai important fiind anul 1965, când autorităţile de la Bucureşti au lansat o cerere internaţională pentru achiziţia unei licenţe de autoturism.

      La jumătatea anilor ’60 parcul auto românesc număra numai 50.000 de maşini, potrivit cărţii „Scurtă istorie a fabricaţiei de autoturisme în România“. În anii ’50 şi ’60 încă circulau multe dintre maşinile din perioada interbelică, însă o parte dintre acestea au fost vândute la export. Cele care au rămas au fost puternic modificate din cauza lipsei pieselor originale. Din acest motiv nu mai există niciun Ford V8 produs în România care să poată fi restaurat.

    Primul autoturism produs în România după război a fost IMS 57, pornind de la piesele realizate la Întreprinderea Metalurgică de Stat din Câmpulung Muscel, în 1957. Era un automobil de teren, 4×4. Şasiurile echipate la Câmpulung erau ulterior transferate la uzina Vasile Tudose la Colibaşi – actuala Automobile Dacia – unde erau vopsite.

    Ulterior, pentru viitorul model, M461, era utilizat un motor derivat din cel al camionului Steagul Roşu Carpaţi, motor care la rândul lui era derivat din celebrul Ford V8 produs în anii ’30 pe calea Floreasca. Ulterior, după criza petrolieră din 1973, maşinile ARO au primit motoare diesel mai economice, livrate de Tractorul Braşov.

    Modelul de atunci, M461 cu motor diesel, s-a produs în peste 80.000 de exemplare, dintre care aproape 60% au fost livrate la export. Datorită performanţelor sale în teren accidentat, maşina a parcurs trasee în competiţii specializate precum cele transafricane sau în munţii Himalaya, maşina concurând de la egal la egal cu celebrele off-roadere de la Land Rover.

    Ulterior gama ARO a fost extinsă, iar exporturile au continuat să crească, în România numai extrem de puţini având acces la achiziţia unui ARO. Mai mult, şi în anii ’90 unii clienţi plăteau preţ dublu pentru a avea posibilitatea de a cumpăra un SUV românesc. Din această cauză, alături de importurile de second-hand, cererea pentru ARO s-a prăbuşit ulterior inclusiv în România, iar toate tentativele de privatizare au eşuat. După 2006 uzina a fost „rasă“ şi vândută la fier vechi. Din cauza utilajelor extrem de vechi, a tehnologiilor uzate, precum şi a fiabilităţii scăzute, ARO a dispărut. 

    Din 1990 şi până în 2004 la ARO au fost numite nouă echipe manageriale, cu mandate de 1-2 ani. Dincolo, la Dacia, din 1990, imediat după Revoluţie, şi până în 2002, uzina a avut un singur director general – Constantin Stroe – cu o singură strategie – aceea de a menţine pe linia de plutire şi a readuce francezii de la Renault la Mioveni. Nicolae Badiu, autorul cărţii „Poarta 3, Maşina cu nume de ţară – Dacia“ povesteşte cum „secretul succesului“ de la Dacia în anii ’90 a fost faptul că Stroe i-a pus în competiţie pe furnizorii de componente pentru a putea ţine costurile în frâu. ARO nu a procedat aşa, iar la Câmpulung costurile au explodat.

    În anii ’60, interesaţi de oferta statului român de preluare a unei licenţe de autoturism au fost cei de la Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo şi Morris. Dintre aceste companii, Peugeot şi Renault au intrat în cursa finală.

    Uzina de la Colibaşi a fost construită în mai puţin de doi ani, iar pe 3 august 1968 ieşea primul automobil de preserie de pe linia de asamblare. Pe  20 august a demarat efectiv producţia de serie a Daciei 1100 şi a fost realizată celebra poză cu Nicolae Ceauşescu la volan.

    Producţia de la Mioveni a urcat treptat de la circa 2.000 de unităţi în 1968 spre un maxim de aproape 95.000 înainte de Revoluţie, în 1988.

    dată cu privatizarea din 1999, uzina a urcat spre o capacitate maximă de 350.000 de unităţi şi afaceri totale de aproape 5 miliarde de euro.
    Renault a transformat Dacia în cea mai mare companie românească şi, ce contează şi mai mult, francezii oferă la Mioveni un salariu mediu tipic unor pieţe din Europa Centrală precum Cehia, astfel încât impactul său real asupra economiei este mult mai puternic. Mai mult, la mijlocul anilor ’90 Constantin Stroe a pus bazele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, care reuneşte producătorii de componente de pe piaţa locală. Venirea Renault în România în 1999 a atras imediat investiţii masive din partea producătorilor de componente. Acum, la aproape 20 de ani de atunci, aproape 220.000 de oameni lucrează în industria auto locală, ce generează peste 25 de miliarde de euro anual. În acest caz, „secretul succesului“ a fost ideea automobilului de 5.000 de euro, automobil ce putea fi produs numai într-o ţară emergentă la începutul anilor 2000 – Loganul. 

    În  2 iunie 2004, la sediul Technocentre, centrul de cercetare al Renault de lângă Paris, Louis Schweitzer, preşedintele companiei, prezenta oficial „automobilul imposibil“ – Logan. În 2010 francezii lansau SUV-ul Duster, model care în prezent reprezintă aproape 70% din producţia de la Mioveni.  Ulterior, gama Logan şi platforma sa au ajuns să reprezinte o treime din vânzările Grupului Renault la nivel mondial. Anul acesta gama va ajunge la un volum de circa 1,6 milioane de unităţi, iar pentru acestea proiectarea a fost realizată de către Renault Technologie Roumanie, la Titu şi în birourile din Bucureşti. 

    În prezent, Dacia şi Ford au pus România pe locul 10 în topul celor mai mari producători de autoturisme la nivel european, iar în acest an ambele uzine ar putea ajunge la un total de aproape 500.000 de maşini. Dintre toate uzinele, Dacia a fost singurul exemplu de succes de la început până în prezent. Uzina Tractorul, spre exemplu, cea mai mare din lume la începutul anilor ’90, cu o cadenţă de 50.000 de tractoare anual, a sfârşit în 2007 drept proiect imobiliar.

    Roman Braşov, altădată uzină-fanion a României, a ajuns să producă numai câteva unităţi anual după ce a fost cumpărată de Ioan Neculaie. ARO a dispărut complet din peisaj, Semănătoarea, fabrică de combine agricole, de asemenea a dispărut, la fel ca şi multe alte fabrici mai mici de tractoare sau utilaje agricole. Doar cei de la Reghin, IRUM, au dezvoltat anul acesta primul tractor românesc construit în ultimii zece ani.

    Pe de altă parte, în locul coloşilor comunişti au apărut fabrici construite de giganţi occidentali. Continental este acum cel mai mare angajator, cu aproape 20.000 de angajaţi, Bosch a investit şi investeşte în cercetare şi dezvoltare, iar Michelin şi Pirelli produc în România unele dintre cele mai avansate anvelope din lume.  

    Constantin Stroe

    Numele lui Constantin Stroe este sinonim cu industria auto locală. El a fost artizanul privatizării uzinei Dacia în 1999 şi este cel care a discutat direct atunci cu Louis Schweitzer, preşedintele Renault de la acea vreme, ideea unui automobil low-cost. El a fost cel mai longeviv director al Dacia, conducând uzina între 1990 şi 2002, şi a fost singurul român acceptat de francezi să conducă uzina cu Renault drept acţionar majoritar. Deşi a condus-o în cea mai grea perioadă, el a reuşit nu numai să o ţină pe linia de plutire, ci a obţinut şi profit şi a realizat singura privatizare de succes din istoria României moderne. Mai mult, el a fondat în anii ’90 şi Asociaţia Constructorilor de Automobile din România, care reuneşte producătorii de componente auto de pe piaţa locală. De asemenea, el a fost implicat direct în discuţii cu giganţii care au venit pe plan local pentru a produce piese auto. Constantin Stroe a încetat din viaţă la sfârşitul anului 2016.

    Tractorul Braşov
    Înainte de 1990, Tractorul Braşov producea circa 50.000 de tractoare anual şi era cea mai mare companie de profil din lume. După 1990, toate tentativele de privatizare au eşuat, iar în total 22.000 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Odată cu închiderea definitivă în 2007, vechiul sit de producţie a fost transformat în cel mai mare proiect imobiliar din această parte a Europei, locul halelor fiind luat de birouri, blocuri de locuinţe şi un centru comercial.

    Ford România
    Americanii au preluat oficial uzina de la Craiova în martie 2008, în 2009 au început asamblarea utilitarei Transit Connect, iar în 2012 pe cea a monovolumului mic B-Max. În octombrie 2017 B-Max a fost înlocuit de SUV-ul de clasă mică EcoSport, primul automobil din istoria uzinei care va avea o producţie anuală de peste 130.000 de unităţi sau poate chiar 150.000 de unităţi.

    IRUM Reghin
    Tagro este primul tractor românesc produs după 10 ani, ce a presupus o investiţie de peste 4 milioane de euro şi o echipă de 50 de ingineri români. 

  • Iohannis a promulgat legea prin care Parlamentul numeşte şi demite conducerea ANCOM

    „Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, numiţi de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi”, potrivit proiectului de lege promulgat, vineri, de Klaus Iohannis, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

    De asemenea, demiterea din funcţie se face „de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, pe baza unui raport comun al comisiilor de specialitate”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai răsunătoare demisii din cadrul companiei Electrica, firma cu cei mai mulţi clienţi conectaţi la reţeaua de distribuţie a energiei

    “Nu sunt foarte clare motivele plecării Ariellei Malard de Rothschild, dar cert este că a spus că stă timp de patru ani şi deja s-a împlinit acest mandat. Era un om important în structura Electrica, atât pentru zona de business, cât şi datorită influenţei pe care o avea”, spun surse din piaţa energiei.

    Arielle Malard de Rothschild, în vârstă de 55 de ani, a intrat în consiliul de administraţie al Electrica în 2014, la acel moment compania fiind extrem de apetisantă în contextul în care în conturile ei se regăseau banii din proaspăta listare, circa 1,9 miliarde de lei.

    Prin căsătoria din 1991 cu Édouard de Rothschild, Arielle Malard îşi face intrarea în ramura franceză a uneia dintre cele mai cunoscute familii de bancheri din toate timpurile, clanul Rothschild, cu o tradiţie în domeniul bancar de peste 250 de ani.

    Arielle Malard îşi începe cariera în cadrul Lazard Freres & Cie, un grup de consultanţă financiară şi asset management, cu operaţiuni pe partea de fuziuni şi achiziţii. În zece ani îşi construieşte cariera aici, pentru ca în 1998 să facă pasul spre gigantul Rothschild, unde înfiinţează în Paris departamentul de pieţe emergente.

    Începând cu anul 2006, preia funcţia de director general şi de membru în consiliul de administraţie al Rothschild & Co, funcţie pe care o deţine până în 2014.
    Astfel, România intră în sfera de analiză a Ariellei Malard de Rothschild ca piaţă emergentă, franţuzoaica ajungând să fie implicată, pe partea de consultanţă, în mai bine de 20 de tranzacţii, printre care s-au numărat preluarea Dacia de către Renault sau privatizarea BCR, proces câştigat de austriecii de la Erste. În 2014, Arielle Malard de Rothschild intră în consiliul de administraţie al Electrica, proaspăt listată la bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra, cu 1,9 miliarde de lei bani cash încasaţi din această operaţiune şi care au stat mult în conturile companiei fără a fi folosiţi, chiar şi pe o piaţă care se pregătea de liberalizarea completă.

    De-a lungul anilor au fost discuţii destul de tensionate în cadrul boardului în ce să se ducă aceşti bani, părerile statului, care este acţionarul principal, dar fără să mai fie majoritar, fiind diferite faţă de cele ale noilor acţionari.
    La un moment dat, Electrica a vrut să cumpere acţiunile Enel din România, încercare care a eşuat pentru că italienii nu au mai vrut să vândă. La final, singura achiziţie făcută cu banii din listare a avut loc la finalul anului trecut, când Electrica a preluat de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare pe care Fondul le mai deţinea în cadrul filialelor companiei.
    Mai departe, banii au fost folosiţi pentru investiţii în reţele de energie, compania având bugetate pentru anul acesta 905 milioane de lei, nivel istoric înregistrat la nivel de grup.

    „Arielle Malard de Rothschild a renunţat la poziţia de membru în consiliul de administraţie al companiei ca urmare a preluării altor responsabilităţi”, scria în comunicatul sec prin care a fost anunţată plecarea singurului Rothschild pe care o companie locală l-a avut în administrarea sa.
    Potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg însă, Arielle Malard de Rothschild a preluat din vara acestui an funcţia de director în cadrul Société Foncière Lyonnaise, jucător în sectorul imobiliar de lux din zona de birouri a Parisului.

    Tot potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg, Société Foncière Lyonnaise are un portofoliu de proprietăţi evaluat la 6,4 miliarde de euro, concentrate în districtul financiar al capitalei franceze.

    La scurt timp după plecarea Ariellei Malard de Rothschild, Electrica a anunţat şi plecarea lui Cătălin Stancu, directorul general al companiei, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din sectorul energetic local. Schimbarea va avea loc de la 1 noiembrie, în locul lui Cătălin Stancu urmând să fie adusă Corina Popescu, actualul director general al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord. Cătălin Stancu (55 de ani) a preluat funcţia de director general al Electrica pe 24 octombrie 2016, anterior având 19 ani de experienţă în companie.

    Plecarea unor membri cheie din conducerea Electrica vine într-un context de piaţă puţin favorabil jucătorului din distribuţia şi furnizarea de energie electrică.

    Astfel, potrivit celor mai recente informaţii publicate de companie, aferente primului semestru de activitate, Electrica Furnizare, braţul de vânzare de energie al grupului, începe să piardă teren pe piaţa concurenţială în contextul în care vânzările de energie s-au micşorat cu 4,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe piaţă însă, consumul a crescut totuşi cu un modest 2%.

    Grupul Electrica a terminat primele şase luni cu venituri consolidate de 2,6 miliarde de lei, în scădere cu 1% faţă de primul semestru al anului trecut, dar cu un profit semnificativ mai mare, de 210 milioane de lei, faţă de cele 8 milioane de lei din 2017, evoluţii generate mai ales de preţul energiei.

    Mai departe, cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) arată că după primele şapte luni ale anului piaţa concurenţială, adică acel segment unde consumatorii îşi aleg singuri furnizorul preferat, a ajuns la o pondere de 70% din totalul consumului de electricitate, faţă de nivelul de 65% din perioada similară a anului trecut.

    În contextul în care consumul intern a crescut cu 2%, cantităţile tranzacţionate pe segmentul concurenţial au crescut cu 9%, cea mai mare a parte a acestei creşteri fiind explicată prin migraţia consumatorilor casnici spre segmentul concurenţial prin schimbarea furnizorilor de energie.
    Din păcate, Electrica Furnizare nu a reuşit să prindă nimic din această oportunitate de business. Compania, cel mai mare furnizor de energie din piaţa concurenţială din perioada ianuarie-iulie 2017, a livrat în aceeaşi perioadă a acestui an cu 15% mai puţină energie, pierzând prima poziţie a clasamentului.

    Astfel, Electrica mai are acum o cotă de piaţă de 9,4% faţă de nivelul de 12% de anul trecut. Au câştigat teren însă firme precum Enel sau Engie, rivalii Electrica.

    Nici în ceea ce priveşte performanţa tehnică a reţelelor administrate de Electrica lucrurile nu stau mai bine. România este pe ultimul loc la nivelul UE în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei, din cauza celei mai ridicate durate a întreruperilor neplanificate în alimentarea cu electricitate a consumatorilor.

    Potrivit ultimului raport realizat de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie (CEER), România a terminat anul 2016 cu 290 de minute de întreruperi neplanificate, aceasta fiind valoarea indicatorului SAIDI, cel mai relevant parametru în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice. Din statistică sunt excluse evenimentele excepţionale. Următoarea clasată este Polonia, dar care are numai 180 de minute de întrerupere.

    Ungaria a terminat anul 2016 cu numai 75 de minute de întreruperi neplanificate. Sunt însă ţări a căror performanţă în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie pare aproape ireală. În Germania, durata întreruperilor neplanificate a fost de 12,8 minute, în Elveţia a fost de 9 minute, iar în Slovenia consumatorii au stat în beznă doar 1,7 minute în 2016, acesta fiind recordul la nivel european.

    Pe plan local, dintre cele opt distribuţii de energie electrică, filialele deţinute de Electrica au cele mai slabe rezultate, Electrica Transilvania Nord terminând anul trecut cu o durată a întreruperilor neplanificate de peste 6 ore.
    Demararea încă unui interimat, mai ales la o companie activă într-o piaţă în schimbare radicală, este departe de a fi scenariul dorit pentru „campionul energetic local”.
    Iar sursele din piaţă spun că schimbările din conducerea Electrica nu s-au oprit. 

  • Anunţ OFICIAL: Angela Merkel se va retrage din funcţia de cancelar al Germaniei în 2021

    “În calitatea de cancelar, eu trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru tot. Acesta este ultimul meu mandat de cancelar,” a declarat luni Angela Merkel, citată de bbc.com.

    “Nu voi mai candida pentru niciun post politic după încheierea mandatului. Pentru restul legislaturii, sunt pregătită să lucrez în continuare în calitatea de cancelar. Am sentimentul că este momentul să deschidem un nou capitol,” le-a spus Merkel reporterilor în Berlin.

    Anunţul Angelei Merkel, care îşi comunică decizia de a se retrage din marea politică după trei mandate de cancelar al Germaniei şi 18 ani la şefia CDU, a luat prin surprindere lumea politică germană. În 2016, când se confrunta deja cu o puternică scădere în popularitate pe fondul crizei refugiaţilor, Merkel îşi anunţa încă intenţiile de a candida pentru al patrulea mandat. Nu a transmis niciodată dorinţa de a se retrage, în pofida problemelor coaliţiei aflate le guvernare. Prăbuşirea în sondaje a formaţiunii de centru dreapta pe care o conduce, în urma politicilor pro-imigraţie promovate de Merkel, anunţa, însă, dezastrul electoral care a devenit evident după alegerile locale din 2018.

    Duminică, Merkel a primit o nouă lovitură

    Uniunea Creştin-Democrată a obţinut doar 27% din voturi la scrutinul regional de duminică (28 octombrie) din landul Hesse, în scădere cu 10% faţă de alegerile anterioare, potrivit agenţiei Dpa.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Anunţ OFICIAL: Angela Merkel se va retrage din funcţia de cancelar al Germaniei în 2021

    “În calitatea de cancelar, eu trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru tot. Acesta este ultimul meu mandat de cancelar,” a declarat luni Angela Merkel, citată de bbc.com.

    “Nu voi mai candida pentru niciun post politic după încheierea mandatului. Pentru restul legislaturii, sunt pregătită să lucrez în continuare în calitatea de cancelar. Am sentimentul că este momentul să deschidem un nou capitol,” le-a spus Merkel reporterilor în Berlin.

    Anunţul Angelei Merkel, care îşi comunică decizia de a se retrage din marea politică după trei mandate de cancelar al Germaniei şi 18 ani la şefia CDU, a luat prin surprindere lumea politică germană. În 2016, când se confrunta deja cu o puternică scădere în popularitate pe fondul crizei refugiaţilor, Merkel îşi anunţa încă intenţiile de a candida pentru al patrulea mandat. Nu a transmis niciodată dorinţa de a se retrage, în pofida problemelor coaliţiei aflate le guvernare. Prăbuşirea în sondaje a formaţiunii de centru dreapta pe care o conduce, în urma politicilor pro-imigraţie promovate de Merkel, anunţa, însă, dezastrul electoral care a devenit evident după alegerile locale din 2018.

    Duminică, Merkel a primit o nouă lovitură

    Uniunea Creştin-Democrată a obţinut doar 27% din voturi la scrutinul regional de duminică (28 octombrie) din landul Hesse, în scădere cu 10% faţă de alegerile anterioare, potrivit agenţiei Dpa.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • PNL va sesiza Comisia juridică privind reluarea procedurilor de alegere a conducerii ASF

    „Astăzi, în BPR s-a mai întâmplat un lucru. Majoritatea PSD-ALDE consfinţeşte o nouă regulă parlamentară: votez de câte ori este nevoie până cânt toate instituţiile cad una câte una ân mâinile majorităţii parlamentare. Astăzi a fost cazul ASF, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliului Naţional penttru studierea arhivelor securităţii şi Consiliului Naţional pentru combaterea discriminării. Pentru că cei din PSD-ALDE nu s-au înţeles în privinţa persoanelor pe care doresc să le trimită în aceste instituţii pentru a respecta ordinele politice de la partid, au ignorat voturi date în acelaşi for instituţional, în Biroul Permanent Reunit, cu privire la procedurile pe care trebuie să le urmeze persoanele care intră în acest proces de selecţie pentru a reprezenta Parlamentul României în instituţiile aflate sub control parlamentar. Această regulă nu poate să meargă la nesfârşit, prin invenţia pe care au adus-o cei din PSD-ALDE, şi anume să votăm de câte ori iese cine trebuie şi până când punem mâna pe instituţiile statului. PNL va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi cu privire la încălcarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Parlamentului României privind procedurile de vot pe care cei din majoritatea parlamentară le urmează una după una sfidânt practic legea de funcţionare a Parlamentului şi în acelaşi timp Constituţia României”, a declarat Raluca Turcan, după şedinţa Biroului Permanent Reunit al Parlamentului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai de temut şi mai periculos lider european este fix la graniţa cu România. Nu joacă după nicio regulă, şi totuşi are o atracţie irezistibilă pentru investitori

    Aşa a fost numit Viktor Orban, premierul Ungariei, de către Gerald Knaus, preşedintele Iniţiativei pentru Stabilitate Europeană. Sub conducerea lui Orban, Ungaria a văzut reapariţia unor obiceiuri nocive, precum naţionalismul etnic sau corupţia la nivel înalt. Viktor Orban şi-a propus să obţină puterea absolută, eliminând eventuale piedici din Constituţie. misiunea sa, una clară: remodelarea Ungariei după interesele sale.

    Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

    „Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

  • Gabriela Firea, atac direct la conducerea PSD: Am informaţii certe că se pune la cale un plan de sabotare a mea

    “Am informaţii certe că la sediul central al PSD din Şoseaua Kiseleff se pune la cale un plan de sabotare a mea în calitate de Primar General al Capitalei, prin întoarcerea împotriva mea a consilierilor generali PSD. Concret, dl. Codrin Ştefănescu, fost secretar general adjunct al PSD, în total dispreţ faţă de statutul partidului, a început să-i convoace individual pe consilierii generali pentru a-i convinge să se delimiteze de mine şi de echipa mea şi să nu-mi mai voteze proiectele, promiţându-le funcţii şi alte avantaje”, transmite, vineri, Gabriela Firea într-un comunicat de presă.

    Primarul general al Capitalei mai susţine că sunt exercitate presiuni asupra consilierilor generali ai PSD să semneze declaraţii prin care să spună că sunt constrânşi să voteze la şedinţele CGMB proiecte cu care edilul nu este de acord.

    “Mai mult, se fac presiuni asupra consilierilor generali să semneze declaraţii cum că sunt constrânşi să voteze, la fiecare şedinţă, proiecte cu care nu sunt de acord. Oricine ar semna aşa ceva s-ar dovedi nu doar de rea credinţă, ci şi nedemn. Pentru că toate proiectele pe care le propun eu sunt conforme cu Programul de Guvernare Locală, aprobat de conducerea partidului, şi cu care ne-am prezentat în faţa electoratului în 2016. Am primit încrederea alegătorilor din Bucuresti, care ne-au dat 7 primari şi majoritate în Consiliul General tocmai pentru a putea pune în aplicare acest program”, mai spune Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine ar putea fi succesorul lui Elon Musk la conducerea companiei Tesla

    Compania Tesla trebuie să îl desemneze până la jumătatea lunii noiembrie pe succesorul lui Elon Musk în funcţia de preşedinte. James Murdoch s-a alăturat anul trecut Consiliului de administraţie al companiei Tesla.

    James Murdoch va fi înlocuit de fratele său, Lachlan Murdoch, în funcţia de director general al trustului media 21st Century Fox, după finalizarea transferului acţiunilor către Walt Disney.

    Elon Musk a acceptat, la sfârşitul lunii septembrie, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite. În cadrul acordului, care necesită aprobarea unei instanţe judiciare, Elon Musk va putea rămâne director general al companiei Tesla, dar trebuie să demisioneze în cel mult 45 de zile din funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie. Nu va avea dreptul să fie reales în această funcţie timp de trei ani. Elon Musk şi Tesla vor plăti şi o amendă de 20 de milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro