BusinessMagazin

Tag: carti

  • Despre cât de importante şi inutile sunt listele cu 1001 de lucruri de făcut

    Ba, dată fiind anglomania care cronicizează România, mă aştept ca siturile care trăiesc din traduceri să preia lista nemestecată şi să o verse bibliofililor locali. N-aş critica foarte tare selecţia făcută, oamenii spun că au lucrat luni de zile la lista respectivă(?). Aş vrea să fac doar câteva calcule şi să trag un semnal de alarmă.

    Înainte de orice, selecţia, totuşi: Salman Rushdie e OK, cum OK sunt şi Salinger sau Orwell sau Lewis Carroll sau Ray Bradbury. M-aş scărpina, în schimb, un pic după ceafă dacă aş fi pus în situaţia să fac din Suzanne Collins („Jocurile Foamei„) un „must„; şi oricum, mi-aş aduce aminte că literatura nu este doar anglofonă (iar recomandările celor de la Amazon se menţin cu îndârjire, chiar dacă nu în totalitate, în această zonă). Dar, mă rog, până la urmă este o opţiune personală, a celor care recomandă şi a celor care citesc.

    Totuşi, să nu ne ignorăm umanitatea şi durata limitată a vieţii. Dacă aţi citi câte o carte pe săptămână, ceea ce în veacul nostru agitat e destul de bine, aţi avea nevoie de doi ani ca să gătaţi lista celor de la Amazon. Dacă veţi lua o listă ceva mai exhaustivă, de genul „1001 de cărţi de citit într-o viaţă„, aveţi nevoie de peste 19 ani pentru lista de cărţi care, reţineţi, sunt deja apărute. Dar în două decenii vor fi scrise alte mii de volume, pe acelea cui le lăsăm?

    Speranţa de viaţă în România este de 69 de ani pentru bărbaţi şi 77 de ani pentru femei – putem aspira să citim, în ritmul de „una pe săptămână„, în jur de 3.100 de cărţi bărbaţii şi 3.600 de cărţi doamnele.

    Dar mai sunt atâtea de făcut, pentru că, nu-i aşa, mai avem şi „1001 filme de văzut într-o viaţă„ sau „1001 de picturi de văzut înainte de a muri„ sau „1001 de albume de ascultat„. Plus alte 1001 de liste de făcut/gustat/pipăit/văzut/căţărat.
    Un studiu mai vechi, pe care l-am mai citat, arăta că o persoană obişnuită stă cam 3.300 de ore pe an conectată la diverse tipuri de media: jumătate din timp în faţa televizorului, câteva sute de ore sunt dedicate cititului cărţilor, ziarelor şi revistelor, şi alte ore cinematografului, telefonului, muzicii sau internetului. Calculele făcute au arătat că cele 10 – 15 milioane de cuvinte receptate anual însumează, într-o viaţă de om, cam şase gigabiţi de informaţie comprimată.

    Chiar dacă numerele s-or mai fi schimbat, pentru că oamenii par a sta mai mult în faţa calculatorului şi mai puţin în faţa tipăriturilor, valoarea finală, care ţine până la urmă şi de nişte limite fiziologice, cred că a rămas aceeaşi. Iar şase giga de informaţie – bine, hai, zece!, că trecem la multitasking – înseamnă undeva între un DVD şi jumătate şi două DVD-uri cu informaţie.
    Pentru comparaţie, Biblioteca Congresului american are, comprimată şi arhivată, în jur de 10.000 de giga.

    Vă daţi seama cât de mult pierdem, chiar dacă suntem superconectaţi şi citim chiar de trei-patru ori mai mult decât individul mediu? Şi cât de importante şi de inutile sunt listele cu 10, 100, 1000 sau 1001 de propuneri? Pentru că marea artă este să ştii să alegi, în toată această revărsare de informaţie.Un tablou pe care chiar merită să îl vedeţi: „Noapte înstelată pe malul Ronului„ de Van Gogh.

  • Reţeaua Librarul va deschide o nouă unitate pe bulevardul Nicolae Titulescu

    Librarul – Victoriei oferă cărţi din domenii variate, începând cu beletristică, continuând cu istorie, publicistică, dezvoltare personală şi profesională, până la carţi pentru copii, papetărie, jucării şi suveniruri.

    Reţeaua Librarul mai are unităţi deschise în zonele Dorobanţi, Kogălniceanu, Obor şi Unirii.

  • Dan C. Mihăilescu, la BM Storytellers: “Nu am intrat niciodată pe Google, citesc cărţi tipărite, scriu cu pixul, nu ştiu să răspund la SMS, sunt tot ce poate fi mai conservator”

    Iată discursul lui Dan C. Mihăilescu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    În 2004, când apărea Business Magazin, scriam deja de vreo câţiva ani la Ziarul de Duminică. Eu m-am născut în anul când a murit Stalin şi am fost un om educat în dictatură. Era foarte simplu: toţi stăteam ca o găină, sub capac, partidul decidea pentru noi, făceam facultate, ne repartizau în anul patru prin repartiţie guvernamentală, toată lumea profesor la ţară, unde toţi ai mei s-au alcoolizat, s-au însurat cu felceriţe, cu fata primarului, cu fata poliţistului, cei mai mulţi s-au ratat iremediabil. Venind în libertate, din anul 2000 şi până destul de curând, până acum trei-patru ani, am avut şi eu, ca mulţi din generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, sau cum îi spuneam noi peiorativ afaceristul, cu tonul cu care altădată spuneam chiaburul, a fost diabolizat. Din mai multe motive.

    Unul a fost că nouă ne-a fost distrus conceptul de plăcere: în comunism am fost educaţi pentru misia socială, aşa că am pierdut toţi noţiunile de frumos, de savoir-vivre, nu am fost învăţaţi să trăim, am fost educaţi să supravieţuim. Aşa că am trăit la foc mic, tavane în cap, spaţiu infim, ca niciodată să nu poţi să calci larg: în ‘90, când am fost cu Alecu Paleologu la Palatul Regal, noi toţi am luat-o organizat pe lângă zid, numai Alecu a trecut princiar prin mijloc. Să reuşeşti să-ţi locuieşti persoana imperial, să înveţi să calci prin năuntrul tău ca printr-un castel şi să îţi poziţionezi pentru ceilalţi un chip plăcut, de sărbătoare, asta era prohibit; plăcerea era numai la vârf, în nomenclatura de partid, numai ei aveau cremwurştii, whiskyul, coca cola, pepsi cola. La noi era Cico, Eugenia şi aşa mai departe. Am luptat aşadar după 1990 să dediabolizăm ideea de plăcere.

    Un al doilea motiv a fost că noi nu am avut educaţie estetică, nu am ştiut ce este un ambalaj, la noi nu trebuia să scrie nimic pe cutia de chibrituri în afară de chibrituri, când se găseau, scria vată termogenă, când se găsea. Ideea de frumos a fost prohibită. Noi am fost educaţi să fie util: un pantalon, un pantof, un costum de bun, un sacou de bun. Evident că în acest context omul de afaceri, bogatul, bogătanul, era în faţa noastră diavolul, cel care ne fură, vampirul. Până prin anii 2000, am avut impresia, am trăit cu această prejudecată că numai alianţa de securime, de nomenclatură de partid, poate să facă afaceri în România. Eu sunt un om de dreapta, un liberal conservator, sunt un duşman radiant al egalitarismului, care mi se pare tot ce poate fi mai odios, sunt pentru concurenţă, meritocraţie fără fisură, sunt pentru autoritate, ierarhie şi respect toate valorile tradiţionale – familia, şcoala, armata. Or, lumea de afaceri mi s-a părut mereu o profitoare. Mi s-a părut mereu că cei care fac speculaţii la bursă, speculanţii, sunt cei care ne lasă să murim de foame.

    După ‘90, doi ziarişti britanici mă tot întrebau ce este Securitatea. Le-am zis că sunt cei care au spus mereu că sunt coloana  vertebtrală a naţiei, dar că de fapt sunt cei care ne-au dezbinat. Britanicii spuneau însă că aceşti foşti tipi din Securitate erau peste tot, că numai ei aveau iniţiativă. „Oamenii ca dumneavoastră„, mi-au spus, „aţi fost castraţi de mici să nu mişcaţi nimic, aţi învăţat că banul e ochiul dracului.” Aşa că, pe lângă iniţiativă, foştii favoriţi mai aveau banii; imediat cum a apărut perestroika în ‘88, băieţii au înţeles că urmează ceva şi au pus bani deoparte; aşa că în ‘90 au apărut fiecare, care cu 5.000 de dolari, care cu o motoretă ascunsă în parc, care cu nişte blugi. În al treilea rând, numai ei aveau reţelele.

    Aşa că tot ceea ce noi dispreţuiserăm a ajuns cupola noastră. Şi am rămas din nou pe dinafară, deplângând, dispreţuind, ironizând, dar de fapt dorindu-ne să fim acolo. Ei bine, de vreo şase-şapte ani simt că toată prejudecata mea cu securimea şi nomenclatura de partid a pălit, a îmbătrânit. După cum ştim, primul milion nu se caută la dinţi: întotdeauna a fost un indian împuşcat, o pepită de aur furată. Trebuie să fim cinici, cum spunea Silviu Brucan în anii ‘90: pentru prima dată în istorie proprietatea colectivă trebuia repartizată undeva, trebuia furată undeva; ăia de dinainte doar au naţionalizat şi acum trebuia să o ia cineva şi am luat-o noi; dacă nu o luam noi, o luau ei. Ei bine, de cinismul ăsta am luptat să mă vindec, cunosc tot mai mulţi oameni de afaceri (nu mai spun afacerişti ca altădată şi nici businessmen nu am ajuns să spun) şi am ajuns să văd un nou look, un nou suflu. Nu vreau să vă întreb, în încheiere, câţi mai aveţi bibliotecă în casă. Dintre verii mei, niciunul nu mai are, au toţi tablete şi mi-au dat peste nas când mi-au zis că au pe un stick toate volumele din Enciclopedia Britannica. Atunci am spus că e timpul să mă retrag. Vă doresc succes pe mai departe şi să înţelegeţi că şi bufonii, cum suntem noi, scriitorii, au avut mereu un loc la masa regilor.

  • Îţi place literatura? Fă-ţi vacanţa aici (GALERIE FOTO)

    Un exemplu ar fi Taj Falaknuma Palace din Hyderabad, India, cândva reşedinţa suveranilor fostului stat Hyderabad. Căzut în ruină după împărţirea Indiei din 1947, a fost restaurat ulterior de către Taj Hotels, care a adus la locul său o colecţie de opere de artă şi cărţi ale foştilor suverani. Mai mult, în cadrul hotelului se află şi o copie a bibliotecii Castelului Windsor, cu şase mii de cărţi, unele dintre ele rarităţi.

    Pe malului Nevei, la Sankt Petersburg în Rusia, se află hotelul Sonia, decorat într-un stil inspirat de cartea “Crimă şi pedeapsă” a lui Dostoievski. În unele camere ale hotelului se află reproduceri ale Madonei Sixtine pictate de Rafael, la care se face referire în carte, iar în altele se află covoare sau afişe cu citate din roman.

    Pe Madison Avenue la New York, se găseşte The Library Hotel, ale cărui decoraţiuni sunt inspirate de clasificarea zecimală Dewey, creată de Melvil Dewey la finalul secolului al nouăsprezecelea pentru biblioteci. Fiecare dintre cele zece caturi ale clădirii aminteşte de una din categoriile clasificării, iar cele şaizeci de camere adăpostesc o colecţie de cărţi grupate după subiectul etajului. Există şi o sală de lectură deschisă non-stop, precum şi un bar pe acoperiş, menit să inspire poeţii.

    Un alt hotel literar s-a amenajat în locul unde Dylan Thomas, considerat cel mai mare poet al Ţării Galilor, venea să bea un pahar în ultimii ani de viaţă. Browns Hotel din Laugharne, care se recomandă drept bar cu camere, păstrează atmosfera veselă din vremea când poetul îi era client.

  • British Library a dat lovitura pe Flickr

    Aceasta a scanat peste un milion de imagini din 65.000 de volume de literatură, atlase, tratate de matematică ori cărţi pentru copii, după care le-a încărcat pe site-ul de partajare de fotografii Flickr, încurajând publicului să se uite la ele şi să le utilizeze, spre exemplu, în studii cu privire la evoluţia stilului de realizare a lor.

    Iniţiativa British Library a fost foarte bine primită: internauţii s-au înghesuit să vadă imaginile şi să scrie despre cele văzute pe bloguri. Numai din 13 decembrie, data postării, până la 15 decembrie, imaginile au avut în total 6,1 milioane de vizualizări.

    Biblioteca îi încurajează pe internauţi să le folosească după bunul lor plac, având în vedere că pentru imagini din secolele XVII-XIX nu mai există drepturi de autor care să le limiteze uzul.

  • Patru cărţi de citit în vacanţa de Crăciun

    Nu am găsit traduceri pentru niciuna dintre ele, dar contul pe Amazon şi tabletele din dotare vă vor ajuta să nu le rataţi, dacă vi se par interesante. M-aş bucura să primesc feedback de la Dumneavoastră după ce le citiţi. Sărbători Fericite şi lectură plăcută!

    De plăcere:
    1. The Hare with the Amber Eyes. O carte despre care am spus tot anul care a trecut că domină detaşat topul lecturilor de plăcere din ultimii ani. Este o poveste care traversează mai multe generaţii ale unei familii bogate de evrei, cu pasiuni, cu destine extraordinare, cu apetit pentru gust şi nobleţe. Autorul, Edmund de Waal, este un celebru artist ceramic, care a moştenit o colecţie de 260 de netsuke şi a pornit să le caute povestea. A găsit un traseu de un realism fantastic şi a mai găsit şi talentul propriu de scriitor, despre care nu ştia măcar că există.

    2. Empty Mansions: The Mysterious Life of Huguette Clark and the Spending of a Great American Fortune. Am descoperit din întâmplare că Bill Dedman, un jurnalist care a câştigat un Pulitzer şi pe care îl urmăresc a scris o carte mai mult decât plăcută. Totul a început când Dedman a trecut în 2009 pe lângă o casă nelocuită de mai bine de 60 de ani şi a văzut că este de vânzare. Documentând subiectul, a găsit o cale surprinzătoare de a explora istoria americanilor şi vieţile neobişnuite ale bogaţilor din secolele trecute. O lectură care vorbeşte frumos despre inutilitatea bogăţiei şi despre frumuseţea cunoaşterii.  

    De business:
    1. Leaders Eat Last, de Simon Sinek. Simon Sinek scrie savuros despre subiecte îmbâcsite. Ne îndeamnă să ne întrebăm de ce? şi cum? la fiecare pas pe care îl facem în carieră sau în viaţa personală. Sinek a observat cum marinarii începători intră primii la cantină, iar căpitanii mănâncă la sfârşit, obicei împământenit de secole, astfel încât să asigure confortul şi forţa celor care fac munca grea. Transpus în business, conceptul este mai mult decât interesant, iar Sinek ne aminteşte să ne întrebăm în fiecare dimineaţă dacă merită să ne trezim să mergem la serviciul pe care îl avem sau să ne căutăm din acel moment altul care ne place mai mult.

    2. Small Move, Big Change, de Caroline Arnold. Una dintre puţinele cărţi de self-help care nu te plictiseşte după primele pagini. POziţionarea de selfhelp este singura parte nefericită a acestei cărţi, deoarece este mult mai mult decât atât. Caroline Arnold, soţie, mamă şi business innovator, în present managing director la Goldman Sachs, se foloseşte de propriile succese şi eşecuri ca studii de caz, reuşind să îşi analizeze comportamentele în aşa fel încât să îşi seteze aşteptări mici pentru a obţine rezultate de fiecare dată. O carte autobiografică şi motivantă, plăcută şi utilă, în care autoarea vorbeşte despre ea însăşi şi ne îndeamnă să economisim mai mult, să mâncăm mai puţin, să ne organizăm mai bine, să ne valorizăm şi să ne respectăm rezoluţiile din noaptea de Revelion.

  • Cum au cheltuit românii două milioane de euro în opt zile

    În medie la nivel naţional fiecare român a cheltuit peste 53 de euro pentru cumpărături online. De Balck Friday comanda medie a fost de zece ori mai mare decât media naţională, ajungând în primele minute la 516,85 euro, echivalentul a 2.300 lei, informează un comunicat ContentSpeed. .
    ContentSpeed este o agenţie de eCommerce full-service dedicată comerţului electronic.

  • GAUDEAMUS 2013: Întâlniri cu nouă autori nordici, dar şi reduceri de până la 80% la cărţi

     Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care se va desfăşura de miercuri până duminică, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, va avea peste 600 de evenimente. Acestea se vor desfăşura la standurile celor aproximativ 400 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie – şi în spaţiile special amenajate de organizator în incintă.

    Editura Humanitas lansează, vineri, de la ora 18.00, noile apariţii din colecţia “Istorie”: “Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX”, de Vladimir Tismăneanu, “Memorialul durerii. Întuneric şi lumină”, de Lucia Hossu Longin, “Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare”, de Ion Mihai Pacepa. La acest eveniment participă Lucia Hossu Longin, Emil Mihăilescu, Manuela Cernat, Ioan Stanomir şi Cătălin Strat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google a câştigat procesul cu Sindicatul autorilor americani în privinţa digitalizării cărţilor

    Proiectul de digitalizare a cărţilor a devenit subiect de litigiu în urmă cu opt ani, când Google a început să copieze milioane de volume, ca urmare a unui acord cu mai multe biblioteci, inclusiv cele de la prestigioasele universităţi Harvard, Stanford şi Oxford.

    Începând din anul 2004, compania a scanat peste 20 de milioane de volume în cadrul proiectului Google Books, precizând că intenţionează să facă disponibile cât mai multe cărţi în mod gratuit, pentru oricine are o conexiune la internet.

    Însă Authors Guild, sindicatul autorilor americani, a susţinut că iniţiativa Google încalcă legislaţia privind drepturile de autor, întrucât compania a digitalizat aceste cărţi pentru biblioteca sa online fără a avea permisiunea autorilor volumelor respective.

    Astfel, în 2005, Authors Guild a dat în judecată Google. Potrivit cererii înaintate în instanţă de Authors Guild, Google ar fi trebuit să plătească 750 de dolari pe fiecare carte copiată, distribuită sau pusă online la dispoziţie utilizatorilor motorului de căutare pe internet.

    La rândul său, Google a estimat că ar fi trebuit să plătească peste 3 miliarde de dolari, dacă instanţa ar fi dat câştig de cauză Authors Guild.

    Joi, judecătorul Denny Chin din New York a dat însă câştig de cauză în acest proces companiei Google. În motivarea deciziei sale, Denny Chin a spus că Google Books constituie o “utilizare echitabilă” a drepturilor de autor, care respectă legislaţia privind copyright-ul, protejându-i suficient pe autori astfel încât să încurajeze activitatea lor creatoare. În acelaşi timp, judecătorul a considerat că realitatea este aceea că Google Books serveşte mai multor scopuri educaţionale importante. Denny Chin a mai spus că scanarea a oferit “o nouă viaţă” unor volume care nu mai sunt reeditate şi unor cărţi vechi, care fuseseră uitate în biblioteci.

    “A fost o cale lungă de parcurs şi suntem absolut încântaţi de decizia instanţei”, au declarat reprezentanţii Google într-o declaraţie de presă. “Aşa cum am spus de mult timp, Google Books este în conformitate cu legislaţia privind drepturile de autor”, au mai spus reprezentanţii Google.

    Însă Authors Guild plănuieşte să facă apel la decizia luată joi de instanţa din New York. Decizia luată de judecătorul Denny Chin poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă din SUA.

    “Google a digitalizat fără a avea dreptul unele dintre cele mai importante opere ale literaturii internaţionale, care sunt protejate de copyright şi profită din distribuţia acestora”, a declarat Paul Aiken, directorul executiv al Authors Guild, pentru Reuters.

    Potrivit AFP, în proiectul său privind digitalizarea, Google a intrat în conflict cu mai multe asociaţii şi organizaţii care îi reprezintă pe proprietarii de drepturi de autor, însă a reuşit să rezolve pe cale amiabilă câteva din aceste litigii. De exemplu, Google a încheiat anul trecut un acord cu asociaţia editorilor americani (AAP).

    Cele mai multe dintre cărţile digitalizate (93%) nu sunt opere de ficţiune, ci biografii, cărţi de gastronomie, dicţionare, tratate şi lucrări universitare.

    Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a lansat în ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori şi venituri.

  • Obama susţine că nu l-a abandonat pe Joe Biden: “Era de neconceput să nu candidez împreună cu el”

     Mark Halperin şi John Heilemann, jurnaliştii care au publicat în 2010 cartea “Game Change” despre campania prezidenţială americană din 2008, au afirmat în noua lor lucrare “Double Down”, apărută marţi, că echipa lui Obama a studiat ideea propunerii lui Hillary Clinton ca partener de cursă în alegerile prezidenţiale din 2012 al preşedintelui, în locul lui Biden.

    Obama nu a fost informat cu privire la această idee, potrivit unor surse din anturajul său, lucru pe care preşedintele l-a confirmat joi într-un interviu pentru NBC.

    “Ceea ce pot spune în mod absolut sigur este că nu m-au întrebat. Le-aş fi spus că era de neconceput să nu candidez din nou (pentru Casa Albă) împreună cu Joe Biden”, a oferit el asigurări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro